Constantin Rădulescu Motru

S-a născut la 2/15 februarie 1868, în comuna Butoiesti, judeţul Mehedinţi. A

fost nepotul lui Eufrosin Potecă, egumen al Mănăstirii Gura-Motrului. Tatăl,
Radu Popescu, s-a născut în anul 1837 şi a fost căsătorit cu Judita Butoi, născută
în anul 1847. Mama lui Constantin Rădulescu-Motru moare la câteva zile după
naştere. Averea mamei (moşia din Butoiesti, 300 de pogoane) a rămas moştenire
copilului.  Bunicul după mamă, Ion Butoi, a avut rangul de comis domnesc şi a
fost proprietarul moşiei din Butoiesti. Radu Popescu s-a recăsătorit cu Ecaterina
Cernăianu cu care a avut nouă copii.
După absolvirea liceului din Craiova, la 17 ani, se înscrie la Facultatea de Drept
şi la Facultatea de Litere şi Filosofie din cadrul Universităţii Bucureşti. Atrage
atenţia lui Titu Maiorescu, cu care încheagă raporturi de durată. Frecventează
cursurile profesorilor C. Demetrescu -Iaşi, B.P. Hasdeu, V. A. Urechia, Gr.
Tocilescu. Obţine licenţa în Drept, în 1885, cu teza „Despre contracte” cu
„magna cum laudae”. Absolvă examenul de licenţă în filosofie cu lucrarea
„Realitatea empirică şi condiţiile cunoştinţei”, în 1889. În toamna anului 1889 se
înscrie la Ecole de Haytes Etudes din Paris, unde timp de un an studiază
cursurile renumitului neurolog Jules Soury, dela care primeşte un certificat.
Lucrează la Paris, la laboratorul de psihologie experimentală, atunci înfiinţat. În
1890 pleacă în Germania, unde urmează un semestru la Munchen, la clasa
profesorului Carl Strumpf. Timp de trei ani lucrează în laboratorul renumitului
psiholog Wilhelm Wundt.
Între 1880 - 1885, Constantin urmează liceul la Craiova, pe care îl va termina și
absolvi la vârsta de 17 ani.
În 1885 se înscrie simultan la Facultatea de Drept și la Facultatea de Litere și
Filosofie, ambele din cadrul Universității București. Cu Titu Maiorescu, care îi
este profesor, și care îl remarcă imediat, stabilește legături spirituale puternice și
de durată. Frecventează, de asemenea, cursurile profesorilor Constantin
Dumitrescu-Iași, Bogdan Petriceicu Hașdeu, V. A. Urechia, Grigore Tocilescu.
În 1888, obține licența în drept cu teza "Despre contracte", cu mențiunea magna
cum laude.
În 1889, trece examenul de licență în filosofie cu lucrarea "Realitatea empirică
și condițiile cunoștinței".
Europa Centrală
În vara anului 1889, în lunile iulie și august îl însoțește pe Titu Maiorescu într-o
călătorie în Austria, Germania și Elveția. În Austria și Germania,
vizitarea Vienei și a München-ului, a universităților prestigioase din aceste
centre culturale și contactarea personală a unor personalități marcante ale
momentului au fost scopurile esențiale ale vizitelor.
Germania
Între 1890 și 1893 se stabilește în Germania. După ce a studiat un semestru la
München, fiind student al lui Carl Stumpf, se mută la Leipzig. Acolo, timp de
trei ani, lucrează în laboratorul vestitului psiholog Wilhelm Wundt. Alături de
studiile psihologice, pe care le face sub îndrumarea profesorului Wundt,
frecventează și alte cursuri, dintre care cele
de fizică, fiziologie, chimie, psihiatrie și matematică sunt cele pe care le
frecventează regulat. De asemenea, frecventează cursul de filologie română,
ținut de profesorul Gustav Weigand. Se căsătorește cu o nemțoaică, care refuză
să-l însoțească în România. Ca atare, această căsnicie nereușită va fi desfăcută
ulterior.
În 1892, își adaugă numele de Motru la cel de Rădulescu.
Revenirea în țară
Un an mai târziu, devine doctor în filosofie cu teza Zur Entwickelung von Kant's
Theorie der Naturkausalität. Henri Bergson a citat teza lui Rădulescu-Motru în
lucrarea Introduction a la Metaphysique. În 1897 înființează „Studii filosofice”
care va deveni "Revista de filosofie". Între 1895 și 1899 este bibliotecar la
biblioteca Fundației Universitare Carol I. În 1918 devine director al Teatrului
Național din București. În 1923 este primit în Academia Română pentru ca
în 1938 să devină președintele acestei instituții, funcție exercitată până în 1941.

În 1893, revine în ţară şi începe să publice articole în „Convorbiri literare” . În

vara aceluiași an, obţine titlul de doctor în filosofie. În toamna anului 1893 este
numit judecător la Ocolul II Bucureşti. În perioada 1894-1898 este biblotecar la
Fundaţia Universitară Carol I. Pe 27 mai 1897 este numit de Ministrul Instituţiei
Publice, conferenţiar la Istoria filosofiei antice şi de estetică la Universitatea
Bucureşti. La 11 aprilie 1898 se căsătoreşte cu  Ghisela Popescu, fiica lui Radu
Popescu, proprietar din Turnu Severin, născută la 5 martie 1875. Tatăl său i-a
dat în primire pământul şi casa din Butoiesti, moştenire de la mamă. Radu
Popescu a plecat cu familia la Cernaia, unde cea de-a două soţie avea proprietăţi.
În anul 1900 trece examenul de docenţă în psihologie şi istoria filosofiei. Pe 17
mai, prin Decret semnat de Carol I, este decorat că membru al Ordinului
Coroanei României.
Înfiinţează „Noua Revistă Română” al cărui director va fi până în anul 1916.
Publică aici articole de filosofia culturii şi de psihologie. La 23 septembrie 1900
se naşte fiica sa, Eliza, decedată la vârstă de 18 ani. În luna februarie 1903 se
naşte Margareta, căsătorită Giroveanu, decedată în 1994. La 20 aprilie este
numit profesor universitar de către Ministerul Instrucţiunii Publice. Începe să
publice „Cultura română şi politicianismul”; „Psihologia martorului”;
„Psihologia industriaşului”; „Puterea sufletească”; „Psihologia ciocoismului”;
„Poporanismul politic şi democraţia conservatoare”; „Naţionalismul politic şi
democraţia conservatoare”; „Naţionalismul. Cum se înţelege şi cum trebuie să se
înţeleagă”; „Elemente de metafizică”; „Sufletul neamului nostru”; „Calităţi bune
şi defecte”. Publică piesele de treatru: „Domnul Luca” şi „Păr de lup”.
În timpul primului război, este nevoit să rămână în Capitală din cauza bolii
soţiei. A fost deportat ca ostatic în localitatea Trojan, din Bulgaria, de către
trupele germane ocupante. În 1918 a fost numit director al Teatrului Naţional
din Bucureşti, senator de Mehedinţi, ți a făcut parte din Parlamentul de la Iaşi, a
votat împotriva tratatului de pace propus de către Puterile Centrale şi nu a fost
de acord cu acţionarea în judecată a guvernului I. C. Brătianu. În 1919
întemeiază şi conduce revista „Ideea europeană” până în anul 1928. Publică
„Din psihologia revoluţionarului”. În anul 1920 moare Gisela, soţia sa. Se
recăsătoreşte cu Elena Alexandrescu, născută în anul 1895. Publică „Rasă,
cultură şi naţionalitatea în filosofia istoriei”. În anul 1923 este primit în
Academia Română. Între anii 1924-1927 publică multe lucrări: „Personalismul
energetic”; „Problema minorităţilor în România şi rolul intelectualilor”;
„Învăţământul filosofic în România”; „Psihologia practică”; „Vocaţia – factor
hotărâtor în cultura popoarelor”; „Ideologia Statului Român”; „Românismul.
Catchismul unei noi spiritualităţi”; „Psihologia poporului român” etc. Este ales
preşedinte al Academiei Române în anul 1938, funcţie exercitată până în anul
1941.
La 1 noiembrie 1940 a fost pus în retragere din învăţământ, din oficiu, pentru
limită de vârstă. Continuă să publice: „Etnicul românesc”; „Comunitate de
origine, limbă şi destin”; „Ofensivă contra filosofiei ştiinţifice”; „Rolul educativ
al filosofiei”; „Morala personalismului energetic”; “Materialismul şi
personalismul în filosofie”; „Cercetări experimentale asupra inteligenţei la
români“ (împreună cu I. M. Nestor) etc.
Începând cu luna septembrie 1944, când trupele sovietice ocupă România, încep
vremuri grele pentru familia profesorului Constantin Rădulescu-Motru. Treptat
este înlăturat din viaţa politică, ştiinţifică, este deposedat de avere, iar în 1948
scos din Academie. La 2 martie 1949, este întemniţat la Turnu Severin. Este
eliberat imediat la intervenţia lui C. I. Parhon. Odată stabilită în Bucureşti,
familia lui C. RĂDULESCU-MOTRU începe să vândă ce aveau prin casă –
practic deveniseră cerșători. Se consolează totuşi declarând: „şi ca mine sunt
mulţi alţi colegi, foşti profesori universitari şi membri ai Academiei”. Răbdarea
cărturarului este însă la limită: „Dacă oamenii care reprezintă comunismul
bolşevic (iudaic) ar fi cât de puţini umani, nu ne-ar pătimi atât, ci ne-ar împuşca
şi arde de vii”.
Generozitatea vechilor prieteni şi colegi l-au cruţat de înfometarea la care fusese
programat. A rămas toată viaţa recunoscător profesorului C. I. Parhon, care l-a
ajutat, i-a asigurat locuinţă, l-a tratat în Spitalul Institutului de Endocrinologie, i-
a fixat o pensie, l-a încadrat, în anul 1956, la Institutul de Psihologie al
Academiei RPR. La 6 martie 1957, se stinge din viaţă la Institutul de Geriatrie.
A fost înmormântat la Cimitirul Bellu Ortodox, fig 58, loc 19, la câţiva metri
depărtare de mormintele academicienilor Constantin C. Giurescu (1901-1977)
istoric, Ion Făgărășanu (1900-1987), medic, Aurel Beleș (1891-1976) inginer
constructor, Henri Coandă (1886 – 1972) inginer de aviaţie şi Nae Ionescu
(1890-1940) profesor de logică şi metafizică la Universitatea Bucureşti.
Constantin Rădulescu-Motru a avut mult de suferit pentru că a refuzat să
recunoască marxismul ca ştiinţă. A fost un adversar înverşunat al comunismului
pe care îl considera o formă mascată de stăpânire a omenirii de către evrei. Nu i
s-a iertat această atitudine şi evreimea a cerut chiar lichidarea lui. Prietenul şi
colegul sau, academicianul C. I. Parhon, preşedinte Prezidiului M.A.N., l-a
salvat de la moarte.
Pe Constantin Rădulescu-Motru l-a îngrozit cruzimea cu care evreii cereau
moartea acelor care au luptat contra ruşilor, cu mai multă înverşunare de cum
dorea mai înainte înfrângerea germanilor. Unii evrei (Vasile Luca, Ana Pauker,
Lothar Rădăceanu) cereau chiar ca jumătate dintre români să fie băgaţi în
puşcării sau deportaţi în Siberia. Aceasta drept recompensă pentru că poporul
român, în timpul conflagraţiei mondiale, a primit evreii izgoniţi din ţările
europene, i-a hrănit, i-a adăpostit, nu i-a predat nemţilor pentru a fi duși în
lagărele de exterminare din Germania şi Polonia. După Decembrie 1989,
Constantin Rădulescu-Motru, a fost reconfirmat, la 2 februarie 1990, membru
al Academiei Române.

Scrieri

 F.W.Nietzsche. Viața și filosofia, 1897

 Problemele psihologiei, 1898
 Știință și energie, 1902
 Cultura română și politicianismul, 1904
 Psihologia martorului, 1906
 Psihologia industriașului, 1907
 Puterea sufletească; Psihologia ciocoismului, 1908
 Poporanismul politic și democrația conservatoare; Naționalismul cum se
înțelege. Cum trebuie să se înțeleagă, 1909
 Sufletul neamului nostru. Calități bune și defecte, 1910
 Din psihologia revoluționarului, 1919
 Rasa, cultura și naționalitatea în filosofia istoriei, 1922
 Curs de psihologie, 1923
 Țărănismul. Un suflet și o politică, 1927
 Învățământul filosofic în România; Centenarul lui Hegel; Psihologie
practică, 1931
 Vocația, factor hotărâtor în cultura popoarelor, 1932
 Ideologia statului român, 1934
 Românismul. Catehismul unei noi spiritualități, 1936
 Psihologia poporului român, 1937
 Timp și destin, 1940
 Etnicul românesc. Comunitate de origine, limbă și destin, 1942