1.
Principiile realismului asupra naturii ,,reconciliere” asupra unor teme care, anterior,
umane. Radacinile intelectuale ale realismului
Realismul este considerat principala paradigmă a
relaţiilor internaţionale. El a apărut ca o reacţie la
idealism, specific perioadei interbelice.
Constructia realismului clasic pleaca de la o serie
de consideratii filosofice asupra naturii umane:
omul este rau, egoist si supus unei inclinatii
naturale catre cautarea puterii, a dominatiei, ca
atare, el traieste intr-o permanenta nesiguranta,
fiind marcat de o profunda neincredere in
oameni si suspiciune la adresa celorlalti.
Natu ra insasi si cond itiile in
care traies te o mul il fac pe
acesta rau. Pen tru auto rii
r e a l i s t i n u exista nicio schimbare in
natura umana, de unde decurge in mod
necesar ca nu exista progres. Din acest punct
devedere realismul este o paradigma
conservatoare.
2. Nivelul individual, nivelul statal, nivelul
sistematic in viziunea lui Hans M.
Viziunea lui Morgenthau asupra realismului
politic este complexa datorita celor 3 niveluri ale
constructiei filosofice:
Nivelul individual – natura umana este viciata,
egoista prin nastere, indreptata catre lupta pentru
putere, caracterizata de o dorinta nesatioasa de
dominatie si neschimbatoare;
Nivelul statal – statul este principalul actor in
relatiile internationale. Statul este extrem de
important in constructia teoretica a lui
Morgenthau, deoarece mediul international este
format strict din relatiile intre statele-natiune in
anumite conditii
3. Nivelul sistemic – caracteristica principala a
sistemului international, care determina in mod
fundamental relatiile intre statele-natiune, este
lipsa unei autoritati superioare recunoscuta de
stat. Cu alte cuvinte, sistemul international este
anarhic. Acest principiu confera statelor din
interiorul sau libertatea de a decide in mod
suveran si autonom care le sunt interesele si care
sunt cele mai bune metode si cai de promovare a
acestora.
3. Prezentati cele sase principii ale
realismului, in viziunea lui Hans M.
H. Morgenthau formuleaza cele 6 principii ale
realismului in lucrarea sa “Politics Among
Nations: The Struggle for Power and Peace”
Politica (internationala) este guvernata de legi
obiective ce se regasesc in natura umana.
Aceasta, sustine Morgenthau, este
neschimbatoare si orientata catre castigarea de
putere si dominatie asupra celorlalti.
Interesul statelor este definit in termeni de putere
– conceptul de putere este absolut necesar si
definitoriu pentru relatiile internationale care, in
esenta, sunt relatii de putere intre statele
nationale ale sistemului international. Puterea
este un concept central al viziunii realiste,
intrucat este motorul care determina toate
raportarile reciproce ale statelor in sistemul
international.
Interesul definit in termeni de putere este o
categorie obiectiva, universal valabila, dar fara
un inteles fix si definitiv. Acesta este conceptul
cheie al realismului clasic si al politicii
internationale. Toate statele actioneaza in functie
de interesele pe care si le definesc singure in
baza suveranitatii nationale, in termeni de putere.
Astfel ca interesul devine parte a esentei politice
si nu se altereaza in timp sau spatiu.
Principiile morale universale nu pot fi aplicate
actiunilor statelor nationale in forma lor
abstracta, ci trebuie filtrate prin intermediul
circumstantelor concrete de spatiu si timp.
Principiile morale nu se pot substitui legilor
obiective ale politicii internationale, deoarece ele
nu sunt universale.
Trebuie facuta o distinctie clara intre aspiratiile
morale la un moment dat ale unei natiuni si legile
morale. In lupta lor pentru maximizarea puterii si
securitatii, statele care detin o putere
semnificativ mai mare decat celelalte pot exercita
presiuni pentru universalizarea, generalizarea
aspiratiilor lor morale. Aceasta este o forma
ascunsa de politica imperialista, dar care nu
trebuie sa devina categorie obiectiva de analiza a
moralitatii statelor sistemului international.
Principiile realismului mentin autonomia sferei
politicii in raport cu toate celalalte care trebuie sa
i se subordoneze. Lupta pentru putere si
dominatie in raport cu ceilalti, puterea si vointa
de putere in sine diferentiaza politica in mod
fundamental de orice alta sfera, fie ea
economica, morala, religioasa, etc.
4. Esaloanele structurii (cele 3) in viziunea lui
Kenneth N. Waltz.
Obiectivul propus de Knneth Waltz este acela de
a reuşi acolo unde consideră că predecesorii săi
au eşuat. Politica internaţională ca domeniu de
studiu este caracterizatăde legi. Între legi şi teorii
existând o deosebire esenţială dată, teoriile fiind
constructeintelectuale cu rolul de a explica legile
Structura sistemului este definită prin
aranjamentul părţilor sale şi prin principiul
aceluiaranjament, iar nu prin enumerarea unor
caracteristici materiale ale sistemului. Structura
este definită prin trei eşaloane:
principiul organizator al sistemului – principiul
organizării fiind anarhia, nu existăautoritate
supremă statelor, politica internaţională şi
politica internă sunt separateşi organizate
ierarhic;
-specificaţia funcţiilor unităţilor – relaţiile de
supraordonare şi subordonare intrestate(unităţi)
şi actori nonstatali. Statele diferă între ele ca
mărime, avuţie, puteredar au acelaşi sarcini;
-distribuţia capacităţilor – nu se referă la puterea
ca atribut al statelor, ci la ocaracteristică la nivel
de sistem polaritatea condiţionând acţiunile
statelor pe scenainternaţională.
Sistemele: bipolare şi multipolare, tipuri de
comportament: contrabalansarea şialinierea.
5. Theory of International Politics- Kennth W
(anarhie, structure (bi- si multipolare),
comportamentul statelor)
In cadrul unei varietati de interpretari ale
realismului, cea mai puternica este neorealismul
(sau realismul structural), asa cum este descris in
“Teoria politicilor internationale” a lui Kenneth
Waltz. Walth preia aceasta reinterpretare clasica
a realismului pentru realizarea unei teorii politice
internationale realiste riguroase. Neorealistii
propun legi generale, incercand sa simplifice
explicatii privind comportamentul.
Dupa parerea lui Waltz, cel mai important
element de studiat este structura sistemului
international. Structura unui sistem particular
este determinata de absenta unei autoritati si
distribuirea unor sarcini intre state. Aceste
sarcini definesc pozitia unui stat in sistem.
Structura internationala constituie o forta in sine,
ea constrange comportamentul statului, iar statele
s-ar putea sa nu fie capabile sa o controleze.
6.Realismul ofensiv (John J. Mearsheimer)
Jhon Mearsheimer nu se limiteză la eloborarea
unei teorii a sistemului, ci propuneo teorie a
politicii externe. J.M consideră că statele
încearcă să supraveţuiască într-unmediu anarhic,
căutând să supraveţuiască. O altă ipoteză care
construieşte teoriarealismului ofensiv este că
statele posedă o anumită capacitate militară
ofensivă ceeace le face să fie periculoase unele
pentru celelalte.În timp ce Waltz promovează un
realism defensiv, teoria lui M. Susţine
realismulofensiv.Puterea unui stat în teoria
realismului ofensiv este dată de capacitatea
militară aacestora.Tipurile de structuri
internaţionale sunt definite pe baza a două
criterii: distribuţiacapacităţilor prezente cu
latente din sistem( bipolarism, multipolarism) şi
decalajuldintre primele 2 state(echilibrat,
neechilibrat).Statele lui M, faţă de ale lui Waltz
sunt mai deschise la risc, luând în considerare
şialte obiective decât securitatea.M oferă şi o
teorie structurală a incidenţei războiului între
marile puteri, spunând căsistemele multipolare
sunt instabile predispuse la război faţă de cele
bipolare,deoarece numărul mare de actori
importanţi în multipolaritatea sporeşte
oportunităţilede război, asimetriile de putere sunt
mi răspândite în multipolaritate.M apreaciază că
evidenţa istorică susţine explicaţiile realismului
ofenisv, considerândcă raporturile dintre marile
puteri, între 1772 şi 1990 au luat forma unor
conflicteîntre state revizioniste, singurele puteri
de statquo fiind hegemoni
regionali.Japonia(1868-1945), URSS (1917-199)
Italia (1864-1943) Marea Britanie(1792-1945) şi
SUA (1880-1990) se comportă în conformitate
cu enunţurile realismuluiofensiv.
7.Geneza neoliberalismului. Liberalism
Comercial, republican si sociologic.
Termenul ,,neoliberalism” este folosit de Joseph
Nye în 1988, iar în acelaşi an,cercetătorul realist
Joseph Grieco foloseşte sintagma
,,instituţionalism neoliberal”,în textul unui articol
al cărui titlu face referire la ,,cel mai nou
(newest)instituţionalism liberal”.
Se pot distinge patru mari curente în spaţiul
liberalismului contemporan: liberalismul
comercial, liberalismul republican si liberalismul
sociologic.
Liberalismul comercial -susţine că liberul –
schimb şi o economieinternaţională bazată pe
principiile pieţei contribuie la dezvoltarea unui
climat internaţional caracterizat de pace şi
prosperitate. Această viziune inspiră, în
maremăsură, activitatea organizaţiilor
internaţionale postbelice, precum şi
deciziileeconomice şi de politică externă ale
guvernelor democraţiilor occidentale.
Liberalismul republican, ale cărui origini mai
îndepărtate se regăsesc înreflecţia internaţională
a lui Immanuel Kant şi care a reprezentat o
dominantă agândirii internaţionale liberale din
secolul al XIX-lea, afirmă că statele
democraticesunt mai puţin predispuse să poarte
războaie; acest filon teoretic s-a concretizat,
înultimele decenii, în teoria păcii democratice.
Liberalismul sociologic insistă asupra procesului
prin care comunicarea şiactivităţile
transnaţionale tind să creeze noi solidarităţi şi
comunităţi, în lumeacontemporană. Acest corp
de teorie, influent în domeniul studiilor
asupraglobalizării evidenţiază presiunea
exercitată de societatea civilă asupra guvernelor
şi independenţa tot mai accentuată între acestea
din urmă, în diverse arii ale vieţii internaţionale.
8. Prezentati ,,enunturile centrale’’ ale
neoliberalismului.
Neoliberalii acceptă că statele sunt actorii – cheie
în relaţiile internaţionale, deşi recunosc şi
existenţa altor actori. Statul este privit ca un
actor unitar şi raţionalcare încearcă să-şi
maximizeze beneficiile în toate ariile tematice
ale politiciiinternaţionale. Preferinţele sale în
ceea ce priveşte rezultatele interacţiunilor
internaţionale pot varia în timp, însă ele pot fi în
orice moment ierarhizate de omanieră
consistentă, în fiecare dintre aceste arii. În
viziunea neoliberalilor, sistemul internaţional
este anarhic, prin anarhieînţelegându-se absenţa
unui guvernământ la nivel mondial. Acest mediu,
caracterizat de autoajutorare, structurează
preferinţele şi comportamentele statelor. Anarhia
nu exclude însă existenţa unor niveluri ridicate
de interdependenţă, cel puţin între anumite state.
Într-un astfel de mediu, statele pot coopera atunci
cândsesizează un interes comun. În cadrul unui
aranjament de cooperare, statul este un
maximizator deutilitate, fiind interesat strict de
câştigurile absolute pe care le va obţine de pe
urmacooperării. Principalul obstacol în calea
succesului cooperării îl reprezintă nerespectarea
angajamentelor de către unul sau mai mulţi
parteneri (defectarea) – acest comportament
apare atunci când statul, interpretând mediul
internaţional, ajunge la concluzia că procedând
astfel îşi serveşte propriul interes. Pentru a
sporişansele cooperării, statele pot încerca să
modifice contextul în care au locinteracţiunile,
creând instituţii şi regimuri internaţionale.
În viziunea neoliberalilor, instituţiile şi
regimurile internaţionale reprezintăfactori
independenţi care facilitează cooperarea,
reducând incertitudinea, sporindinformaţia
disponibilă în contextul respectivului set de
interacţiuni internaţionale, stabilind şi
confirmând reputaţii de credibilitate ale actorilor
participanţi. Statelevor aloca resurse şi vor da
dovadă de loialitate faţă de normele promovate
deinstituţii, atât timp cât acestea le vor servi
interesele. În timp însă, apreciazăneoliberarii,
instituţiile internaţionale pot modela percepţiile
liderilor politici înceea ce priveşte interesele
naţionale, facilitând astfel cooperarea
internaţională. Înainte de a prezenta coordonatele
dezbaterii neorealism – neoliberalism,trebuie
menţionat că între cele două şcoli a avut loc o
făcuseră obiectul unor dispute. Astfel,
neoliberalii s-audespărţit de abordarea politicii
internaţionale în termeni morali,
caracteristicătereotizărilor liberale din anii
’30-’50, considerând statul ca fiind egoist
şimaximizator de utilitate. În al doilea rând,
tratând statul drept principal actor înrelaţiile
internaţionale, neoliberalii şi-au cucerit rigoarea
analitică cu preţul treceriiîn plan secund a
actorilor nestatali, naţionali şi transnaţionali. În
fine, ambele teoriiacceptă faptul că atât
conflictul, cât şi cooperarea sunt componente
intrinseci ale politicii internaţionale; deşi
neorealiştii vor tinde să accentueze mai
multdimensiunea conflictului, iar neoliberalii pe
cea a cooperării, au fost depăşitedihotomiile care
marcaseră dezbaterile anterioare între realişti şi
liberali.
9.Traditiile de abordare a Relatiilor
Internationale in viziunea Scolii engleze.
Scoala engleza reprezintă un prim şi diferit
current de teoretizare a relaţiilor internaţionale,
ce combină în linii mari două tradiţii, anume
teoriile realiste cu cele idealiste, liberaliste şi are
ca principal obiect de analiză societatea
internaţională.
Conform acesteia, societatea internaţională s-a
extins treptat, de la spaţiul european la nivel
global. Această extindere poate fi descrisă prin
trei factori definitorii care corespund cu trei mari
tradiţii de abordare în relaţiile internaţionale,
anume:
- Tradiţia lui T. Hobbes, realistă, care este
centrată pe conflict şi război,
- Tradiţia lui J. Locke, care pune accent pe
relaţiile contractuale, pe schimb, cooperare
economică în relaţiile internaţionale,
- Tradiţia lui I. Kant, centrată pe societatea
globală, solidaritate transnaţională şi pe ideea de
guvernare globală.
10.etapele de evolutie ale relatiilor
internationale in viziunea lui Hedley Bull
Hedley Bull afirmă că relaţiile internaţionale au
evoluat în trei etape, anume:
O primă etapă este reprezentată de existenţa
statelor ca entităţi de sine stătătoare,
independente şi fără legătura între ele. Etapă în
care relaţiile internaţionale nu există, ci doar
state sparate.
A doua etapă este cea a apariţiei, întemeierii unui
sistem de state, prin care două sau mai multe
state ajung sa aibă suficientă putere, astfel încât
să poată influenţa deciziile în cadrul lor sau
asupra altor state. Lucru ce le constrânge să se
comporte ca şi părţi a unui întreg.
A treia etapă, caracterizată de apariţia unei
societăţi de state sau societăţi internaţionale, iar
aceste grupări, conştiente de interese şi valori
comune se percep a fi legate între ele printr-o
serie de reguli comune- reguli ce presupun
funcţionarea în cadrul unor instituţii comune.
11. The Anarchical Society si “noul
medievalism”. Principii generale
12.Feminismul liberal– este primul curent
feminist din RI, se construieşte pe baze
pozitiviste pornind de la premisa că
obiectivitatea studierii r.i estedeopotrivă posibilă
şi necesară, subiectivitatea drepturilor omului
echitabilăfaţă de femei, promovarea femeilor în
lumea ri, problematici de tip low politics asociate
cu universul feminine (refugiatelor, emigrantelor,
traficul decarne vie, violenţa);-
13.Feminismul marxist– înţelegerea relaţiilor
de gen ca element constitutiv arelaţiilor sociale,
inegalitatea de clasă, distribuţia resurselor,
structura proprietăţilor, structura producţiei;
14. Feminismul constructivist– caracterizat prin
abordarea problemelor identităţii politice
internaţionale, pe plan extern. Inovează studierea
ri prinaccentul pus pe rolul limbajului,
discursului, normelor RI, sunt aşadar o practică
socială, alcătuită din fapte sociale.
15.Femismul postmodern– (a doua parte a
anilor ‚’90 şi anii 2000) promoveazădiversitatea,
marginalizarea, semnificaţia frontierelor
geografice o sumă decontrubuţii critice la adresa
politicilor mondiale. Reprezentante Margot
Light, Fred Halliday, Jaqui True.
16. Importanta “factorilor
materiali” in viziunea
constructivismul
17. Constructivismul.
Reprezentanti si evolutie
Constructivismul s-a conturat în ultimii ani ca
unul dintre cel mai inovator curent teoretic uzitat,
pentru a înţelege ri şi a prospera în cercetarea lor.
Constructivismul statuează că sistemul
internaţional ca parte a realităţii
sociale,,conştiente’’ actorii conmtribuie la
constituirea lor şi la modul în care ei
seautodefinesc.Constructivismul nu afirmă că
lumea este rea sau mai bună cum o
descriumarxiştii, liberalii sau realiştii, ci prezintă
o teorie socială a realităţii internaţionalecare
deschide calea spre transformarea RI prin
reconstrucţia conceptuală aactorilor, intereselor,
identităţilor, structurilor şi sensul interacţiunii
dintre ele.Reprezentanţi Alexander Wendt.
18. Critica
constructivismului
19. Imperialismul- studiul
cel mai inalt al
capitalismului (Lenin).
Ideile generale
Trebuie să încercăm acum să facem o sinteză a
celor spuse mai sus despre imperialism şi să
tragem anumite concluzii. Imperialismul a apărut
ca o dezvoltare şi continuare directă a însuşirilor
esenţiale ale capitalismului în general. Din punct
de vedere economic, esenţial în acest proces este
faptul că libera concurenţă capitalistă este
înlocuită cu monopolurile capitaliste.
Dacă ar fi necesar să se dea imperialismului o
definiţie cît se poate de scurtă, ar trebui să se
spună că imperialismul este stadiul monopolist al
capitalismului
Imperialismul este capitalismul ajuns în stadiul
de dezvoltare în care s-a statornicit dominaţia
monopolurilor şi a capitalului financiar, a căpătat
o însemnătate deosebit de mare exportul de
capital, a început împărţirea lumii între trusturile
internaţionale şi a luat sfîrşit împărţirea
întregului teritoriu al globului între cele mai mari
ţări capitaliste.
20. Centru- arii periferiale-
zone periferiale in
viziunea lui Immanuel
Wallerstein
Prin anii 80, Immanuel Wallerstein spunea ca
sistemul mondial este condus, intr-un fel sau
altul, de economie, de capital; ca avem la nivel
mondial, Centru, Semiperiferie si Periferie, si nu
se referea la asezarea geografica. Mai sustinea ca
statele mai slabe graviteaza/sunt satelitii unor
state mai puternice, ca zonele de la periferie
asigura materie prima pentru Centru si
semiperiferie.
21. “Clasa” si “natiune” in
R.I
22. Teoria dependentei si R.I
Teoria Dependenţei este o şcoală de gândire în
ştiinţele socialecontemporane, care urmăreşte să
contribuie la o înţelegere în cadrul dedezvoltare,
o analiză a cauzelor sale, şi într-o măsură mai
mică, căile spre a o depăşi.
Teoriile dependenţei au aparut ca alternativă
la cele dezvoltării caproces de modernizare şi
industrializare, speculând mai ales
incapacitateaacestora de a explica dezvoltarea
diferenţiata a ţărilor avansate şi a celor
subdezvoltate.
23. Aliante unilaterale,
bilaterale, multilaterale,
simetrice si asimetrice in
viziunea lui Glenn
Snyder
24. Alinierea “statelor de tip
sacal” si alinierea de tip
“pilling on” in viziunea
lui Randall Schweller
25. Alinierea futurista si
alinierea de tip
“buckpassing” (pasarea
responsabilitatii) in
viziunea lui R. Schwelle
26. Definiti si explicati
esenta actiunii de
aliniere (bandwagoning)
27. Definiti si explicati
esenta modelului
balantei de putere in
viziunea lui Morgenthau
Toate teoriile realiste considera ca preocuparile
legate de putere, balanta de putere, dinamica
puterii reprezinta motorul afacerilor
internationale.
 Ca urmare, teoriile realiste postuleaza ca statele
sunt într-o continua competitie pentru putere.
Dar, argumentele folosite sunt diferite de la un
curent la altul. Hans Morgenthau, întemeietorul
realismului clasic, supranumit "realism al naturii
umane, considera ca statele au o "pofta
nemarginita pentru putere" întrucât sunt conduse
de fiinte umane care au "vointa de putere" înca
de la nastere si, în consecinta, sunt permanent în
cautarea de oportunitati pentru a prelua ofensiva
si a-si impune dominatia asupra altor state. Daca
natura umana reprezinta cauza profunda a
competitiei pentru putere în viziunea lui
Morgenthau, anarhia sistemului joaca acelasi rol
în opinia lui Keneth Waltz, întemeietorul
realismului defensiv. 
28. Definiti si analizati
tipurile de actiune
specifice natiunii de
“balansare” (balancing)
29. Teoria “balantei
amenintarilor” in
viziunea lui S. Walt
Principala modificare a interpretării waltziene
vine din partea lui Stephen M. Walt. După
acesta, analiza comportamentului statelor trebuie,
de asemenea, să plece de la premisa securităţii
drept scop al existenţei actorilor internaţionali
principali.
Ceea ce le modelează acestora comportamenul
nu mai sunt consideraţiile legate de menţinerea
sub o formă sau alta a balanţei de putere, ci
analizarea atentă a propriei poziţii, definită
printr-o grilă a „balanţei ameninţărilor”. Astfel,
pot exista situaţii în care o tentativă de balansare
să fie suficient de
periculoasă, din cauza ameninţărilor directe ale
unui adversar în potenţă, încât strategia de
maximizare a securităţii să ceară mai degrabă o
politică de aliniere. Deşi studiile de caz ale lui
Walt, cu referire aparte la Orientul Mijlociu şi la
Asia de Sud-Est, dovedesc predominanţa
balansării ca strategie politico-militară, lucrările
sale legitimează alinierea ca politică pe care
sistemul o poate induce la fel de natural ca şi
balansarea.
30. Scopul si durata aliantei,
in viziunea lui Glenn
Snyder
31. Balanta de putere.
Semnificatia si evolutia
conceptului.
Balanța de putere este unul dintre conceptele
fundamentale ale relaţiilor internaţionale, rolul
acesteia fiind de a reglementa relaţiile dintre
entităţile statale ce au suveranitatea ca principală
caracteristică.
Formal, conceptul de balanță de putere a luat
naștere în a doua jumătate a secolului al XV-lea,
în Europa. Originea conceptului însă, este foarte
veche, despre concept vorbindu-se încă din
Grecia antică, Tucidide considerand că între toate
orașele stat ale Greciei exista o balanță a puterii.
32. Actori si influente in R.I
33. Actori substatali
Guvernele național e ar putea fi cei mai
importanți actori în RI, dar sunt puternic
condiționate, constrînse și influențate de o
multitudine de actori nestatali. Acești actori
nestatali pot fi grupați în cîteva categorii. În
primul rând, există grupuri și interese în cadrul
statelor care influențează politic externă a acest
ora. Acestea sunt actorii sub-statali. De exemplu,
„industria Americană de automobile și cea a
tutunului au interese distincte în cee ace privește
politică economică externă a SUA (pentru a
vinde mașini și țigări peste granițe; pentru
reducerea importurilor de produse concurente
fabricate în afară).” Acestea mobilizează politica
prin intermediul grupurilor de interese, lobby-
ului și altor mijloace, pentru a influența
respectivele politici.
„Actorii substatali nu se preocupa numai de
aspectele economice – comunitatea greaca din
America încearcă să influențeze acțiunile
Guvernului SUA în favoarea Greciei”
34. Triada nuclear
35. Doctrine nucleare in
SUA si NATO