I.

Controlul,mă urare şi testarea în SOE TEMA: 1

Parametrii fundamentali
Metrologia este ştiinţa despre măsurare,despre metodele şi mijloacele asigurării unicitătii şi despre
metodele de atingere a preciziei necesare.
Metrologia: -metros –măsură –logos –ştiinşâţă (l.greacă).
Terminologia şi definiţiile parametrilor de bază sunt stabilite de standardul de stat.
Cele mai importante noţiuni sunt: mărimea fizica şi informaţia.Mărimea fizică reflectă proprietăţile
obiectului fizic sau a efectelor (fenomenelor) iar semnalul dezvăluieste aceste proprietăţi.Semnalul este o
mărime fizică care se supune măsurării.
Măsurare – aprecierea valorii mărimii fizice pe cale experimentală cu ajutorul mijloacelor
tehnice.Măsurarea o subînţelegem ca un proces de comparare a mărimii fizice experementale cu mărimea
fizică,care este primită ca unitate.

Clasificarea mijloacelor de măsurare

Mijloc de măsurare – un mijloc tehnic folosit la măsurări care are caracteristici metrologice normate.
Caracteristici metrologice – caracteristici care influenţează la rezultatul şi eroarea măsurării.Ele intră în
componenţa caracteristicilor tehnice care determină alte proprietăţi ale mijloacelor de măsurare.
Normarea caracteristicilor metrologice – sarcina cantitativă a anumitor valori nominale şi abaterile
admisibile de la aceste valori.Normarea caracteristicilor metrologice permite de a aprecia eroarea
măsurării,de a ajunge la schimbul reciproc al mijloacelor de măsurare.Anume normarea caracteristicilor
metrologice deosebeşte mijloacele de măsurare de alte mijloace tehnicesimilare.
Mijloacele de măsurare sînt de 4 tipuri:
 măsuri;
 convertoare de măsurare;
 dispozitive de măsurare;
 mijloace de măsurare auxiliare;
 instalaţii de măsurare;
 sisteme de măsurare.
Cele mai numeroase grupe ale mijloacelor de măsurare sunt dispozitivele de măsurare şi convertoarele
care în mod general sunt numite dispozitive de măsurare. Ele sunt clasificate în dependenţă de:
1.procesele fizice folosite;
2.natura fizică a mărimii măsurate;
3.tipul mărimii măsurate sau tipul semnalului informaţiei măsurabile;
4.tipurile de măsurare folosite;
5.particularităţile schemelor de structură etc.
După procesele fizice folosite dispozitivele de măsurare sunt:
 mecanice;
 electromecanice;
 electronice;
 optoelectronice etc.
După natura fizică a mărimii măsurate sunt:
 voltmetre;
 ampermetre;
 ohmmetre etc.
După tipul mărimii măsurabile sau semnalul informaţiei măsurabile şi de asemnea după metoda de
prelucrare a semnalului dispozitivele sunt clasificate în:
 analogice;
 digitale.
În dispozitivele analogice datele sunt o funcţie permanentă a mărimii unităţii măsurabile, adică pot la fel ,
ca şi mărimea măsurabilă, primi un număr infinit de valori. Necătînd la aceasta în timp datele pot fi o
funcţie continuă sau discretă a mărimii măsurabile, adică dispozitivele în dispozitive cu acţiune continuă şi
discretă. În dispozitivul digital mărimea continuă în timp se convertează în discretă, se cuantifică, se
codează şi codul digital este reprezentat la dispozitivul de numărare digital. Ca rezultat datele
dispozitivului digital sunt discrete în timp şi cuantificate după mărimi, adică pot primi un număr de valori
limitat.
O caracteristică externă a dispozitivelor analogice sau digitale este prezenţa unui dispozitiv analogic sau
digital care reprezintă sau înregitreză. Respectiv dispozitivele pot fi:
 care reprezintă – ce permit doar enumerarea datelor;
 care înregistrează – în care este prevăzută înregistrarea automată a datelor.
Dispozitivele ce înregistrează pot fi de două tipuri care înscriu informaţia în memorie şi care imprimă
informaţia pe hîrtie.
 Dispozitivele analogice care reprezintă ale aparatelor electronice de obicei sînt convertoare
electromecanice şi dispozitive de enumerare analogice(sînt formate dintr-o gradaţie,gradată cu ajutorul
măsurii şi care joacă rolul de măsură la măsurare,şi un indicator,care efectuiază o deplasare liniară sau
unghiulară.În calitate de indicator se foloseşte sau un ac sau,o rază de lumină.
Rolul dispozitivelor analogice care reprezintă îl joacă tubuile catodice,ce posedă o inerţie foarte mică
ceea ce permite de a urmări procesele de frecvenţă înaltă ( pînă la sute de MHz,impulsuri cu durata de pînă
la nanosecunde).
În calitate de dispozitive care înregistreză în diapazonul de frecvenţe de pînă la10Hz
se folosesc aparatele care înscriu informaţia,ce conţin un convertor electromecanic,care asigură
deplasarea nodului de înscriere cu un ac special.
În diapazonul de pînă la 20 kHz se folosesc oscilografe iluminiscente ,în care înscrierea se
efectuiază cu ajutorul unor galvanometre speciale cu o rază de lumină.Precizia
bună,sensibilitatea,gabaritele mici au fost cauza unei largi răspăndiri a acestor dispozitive.
Pentru înregistrarea proceselor de frecvenţă mai înaltă se folosesc oscelografe
electroniciluminiscente cu fotografierea procesului de pe ecranul tubului catodic.
Pentru înregistrarea proceselor singulare se aplică tuburile catodice speciale care înregistrează
informaţia în memorie şi peremit de a o păstra în decurs de zeci de ore.
Dispozitive digitale de numărare de obicei sint compuse din indicatoare digitale,care asigură
reproducerea cifrelor zecimale şi indicatorilor alfabetici,care permit de a indica unitatea mărimii
măsurabile.În dispozitivele digitale care înregistrează se realizează taparea datelor cu ajutorul aparatelor
alfabetice-digitale de tapare cu viteza de pînă la 10³ caractere pe secundă.Pentru păstrarea îndelungată a
informaţiei se folosesc diferite tipuri de dispozitive de memorare.
Comparînd precizia dispozitivelor analogice şi digitale,trebuie de menţionat că aparatul digital de
măsurare sau de înregistrare în nici un mod nu poate limita precizia dispozitivului digital, deoarece codul
digital poate fi reflectat fără nici o eroare pe aparatul digital de numărare.
Precizia dispozitivelor digitale se limitează la erorile convertoarelor de măsurare, care provoacă
deplasarea indicatorului , la erorile scării şi erorile personale ,făcute de operator.Ca rezultat eroarea
dispozitivelor analogice,de obicei ,reprezintă nu mai putin de 0,5 % .În acelaşi timp eroarea dispozitivelor
digitale o putem micşora pînă la 10-6 %.

Caracteristucele metrologice ale mijloacelor de măsurare normarea lor. TEMA: 2

Pentru fiecare tip al mijloacelor de măsurare , reeşind din specificarea şi destinaţia lor, se normează
un anumit complex de caracteristici metrologice,care este redat în documentaţia normativ-tehnică a
mijloacelor de măsurare.La fej,în acest complex trebuie să fie incluse caracteristicile care permit de a
determina eroarea mjlocului de măsurare în condiţiile de lucru cunoscute.
Enumerarea generala a caracteristicilor metrologice normate principale ale mijloacelor de
măsurare,forma de redare a lor şi metodele de normare sînt standardizate. Aici intră:
 limitele măsurărilor,limitele scării;
 valoarea diviziunii a scării dispozituvului analogic,pentru scară nesimetrică-valoarea minimă a
diviziunii;
 valoarea nominală a măsurii,caracteristica nominală statică de convertare a convertorului de
măsurare;
 eroarea mijloacelor de măsurare;
 variaţia datelor primite de la aparat sau a semnalului de ieşire al convertorului;
 rezistenţa totală de la ieşire a aparatului de măsurare;
 rezistenţa totală de la ieşire a convertorului de măsurare sau a măsurii;
 parametrii neinformativi ale semnalului de la ieşire a convertorului de măsurare sau a măsurii;
 caracteristicile dinamice ale mijloacelor de măsurare.
Altă noţiune,care se foloseşte paralel cu măsurarea-este controlul.
Controlul prezintă un proces de stabilire a corespunderii între starea şi proprietăţile obiectului sau
procesului normei date prin perceperea mărimilor controlate comparîndule cu valorile stabilite.
Controlului se supun obiecte şi (procese) parametrii procesului,rezultatul reprezintă caracteristica
calitativă.Conform rezultatului se fac concluzii despre obiectul controlat:
 starea de funcţionare sau defectat
 corespunde sau nu corespunde
 Clasificarea controlului în TLC

După tipurile de control După tipul mşrimii fizice

Calculul Codate
Analiza protocoalelor Discrete
Testarea Cuantice
Măsurări Analogice

După metoda controlului După metoda măsurărilor

Controlul indirect Diferenţială
Controlul direct De echilibrare
De comporare

După metoda evaluării După tipul unităţii de măsură

rezultatelor controlului Reglate
Controlul accesului Nereglate
Controlul cantitativ Multiplexe
Cu un singur canal

După metoda testării După aspectul convertării măsurărilor

După echivalenţa De acordare
Cu operaţii de masurarei Neliniare
Liniare
Măsurarea genului semnl. fizic

Conform utilizării testării Conform metodei de comparare

Conexeune Echivaleţa logică
Schimb de informaţii Pe calea divizării
Diferenţa în întervale de timp
Diferenţa simultană

După metoda de calcul Conform tipului măsurărilor

Limitat Neprevăzute în plan
Continue De profilacţie
De primire-predare
De instalare

Fig.1.1. Clasificarea controlului măsurărilor şi testării în telecomunicăţii.

Clasificarea măsurărilor în STFO

 După aspectorul de bază a măsurărilor: După tipul sistemelor de transmisiuni:
Măsurările de sistemă Primirea o modină
Măsurările de intercalării Primirea eterogenă
Măsurările detectorului Coerentă
Măsurările sursei Analogică
Măsurările fibrei optice Digitală

Fibrei monomod Măsurări adăugătoare:

Dimensiunele petei de mode De amestecare a undelor
Lungimea undei de blocare Efecte neliniare
Dispersia cromatică Distorsiuni
Atenuare Impulsul CF
Polarizarea dispersiei modale

Fibrei multimod Amplificatoare optice

Diametrul Nivelul zgomotului
Apertura numerică CAF de amplificare
Dispersia cromatică Banda de trecere
Dispersia multimod Lungimea de undă centrală
Atenuare Coeficentul de amplificare

Ledrlilor Diodele pin

Zona indepărtată Curentul la intuneric
Mărimea sursei Banda de trecere
Banda de modulaţie Diametrul
Puterea de iradiere Sensibilitatea spectrală
Lungimea de unda şi mărimea spectrul

Diode laser Diode APD

Fascicolul Gauss Curentul la intuneric
GGP şi banda liniei Banda de trecere
Banda de modulare Coeficentul de amplificare
Puterea de iradierea Diametrul
Lungimea de unda şi cantitatea modelor Sensibilitetea spectrală

Componente pasive La testarea sistemei:

Repetabilitatea Diagrama vizuală
Banda de trecere Sensibilitatea
Pierderile Viteza de deservire
Pierderi introduse Cantitatea fibrei optice

Fig.1.2. Clasificarea măsurărilor în STFO.

Care este deosebirea dintre control şi măsurare?

 rezultatul măsurărilor este caracteristica cantitativă,dar rezultatul controlului este caracteristica calitativă;
 măsurările se efectuiază în diapazonul mare a mărimii măsurate,dar controlul se efectuiază în spectrul
parametrulzi controlat;
 caracteristica de bază a măsurărilor este eroarea măsurării,dar a procesului controlului este autenticitatea
rezultatului
 Efectuînd măsurările e necesar de a compara rezultatul primit cu norma.Dacă măsurarea corespunde
normativului,ca rezultat a măsurării este controlul.Aici apare necesitatea de a întroduce o nouă noţiune –
testare.Testarea este procesul de apreciere prin cale experimentală a stării şi proprietăţilor unităţii fizice cu
ajutorul mijloacelor tehnice.
Un loc deosebit în ocupă noţiunea – analiza protocoalelor transmisiei datelor. Protocol este un complect
de reguli sau standarde,care reglamentează conexiunea şi schimbul de informaţii în telecomunicaţii cu
greşeli minime.Analiza protocoalelor transmisiei de date este un proces de apreciere pe cale experimentală
echivalenta mărimii fizice norma – tivului dat cu apitotul mijloacelor tehnice.
Am constatat că controlul include măsurările,testarea şi analiza protocoalelor sau prezintă controlul
metrologic.
E nevoie de a cunoaşte problemele de bază pentru măsurări,testare şi analiza pentru specialiştii care se ocupă
cu planificarea,elaborarea,instalarea,asigurarea funcţionării şi deservirii tehnice a reţelelor.

1.1.Procesul de măsurare TEMA:3

a) Principii şi terminologie
A măsura înseamnă a compara o mărime necunoscută (X) cu o alta de aceeaşi natură (x) luată drept
unitate, după relaţia:
X = mx (1.1)
în care m reprezintă valoarea mărimii necunoscute (X). Această comparare este efectuată, de regulă, de către
un aparat de măsură ce are memorată unitatea de măsură, în interior, pe scara gradată.
Mărimea de măsurat (X) se mai numeşte şi măsurând [10].
Indicaţia aparatului de măsură (valoarea m) este percepută de către un operator (uman sau automat),
iar acest rezultat al măsurării este transmis mai departe pentru a fi utilizat în practică (fig. 1.1).

Fig. 1.1
Schema bloc fîg. 1.1 sugerează că procesul de măsurare poate fi considerat ca o interfaţă între obiectul de
măsură şi domeniul de utilizare a rezultatului măsurării (control, verificarea experimentală a unei teorii, etc.).
Din cauza imperfecţiunii aparatului de măsurat (AM) şi a operatorului precum şi datorită prezenţei
unor factori perturbatori (FP), rezultatul măsurării este întotdeauna afectat de o eroare, iar nivelul acesteia
defineşte calitatea de bază a unei măsurări:precizia; cu cât eroarea este mai mică, cu atât precizia este mai
bună. Rezultatul unei măsurări nu prezintă nici o importanţă practică dacă nu se cunoaşte şi preciziaacestuia.
Pentru micşorarea erorilor şi deci creşterea preciziei de măsurare, trebuie, în primul rând, de eliminat sau
de menţinut la nivele constante, controlabile, toţi factorii de influenţă (FP) cum sunt factorii de climă
(temperatura, umiditatea, presiunea), câmpurile electrice, magnetice şi electromagnetice.
În afară de acestea mai trebuie de precizat şi condiţiile tehnice de definire a mărimii X. De
exemplu, dacă la măsurarea pierderilor în fier rezultă 2W/kg această cifră nu este concludentă dacă nu se
specifică şi inducţia cum şi frecvenţa la care au fost măsurate. Ca regulă generală se recomandă ca obiectele
să fie măsurate în condiţiile lor normale de lucru, sau cât mai apropiate de acestea.
Cu privire la aparatul de măsură şi la operator trebuie de observat următoarele.
Aparatul de măsură (AM) trebuie să fie cât mai adecvat scopului urmărit, iar o alegere
judicioasă cere cunoaşterea performanţelor şi limitelor aparatului respectiv în condiţiile reale de lucru.
Principalul parametru de calitate al unui AM este precizia; această .precizie trebuie verificată, de regulă,
înaintea operaţiei de măsurare, mai ales când e vorba de măsurări de mare răspundere, în loc de a acorda
credit sută la sută indicaţiilor din prospectul aparatului.
Operatorul uman. Cel mai solicitat simţ al acestuia este văzul, iar în cazul măsurărilor acustice se
adaugă şi auzul.îln legătură cu aceste două simţuri se cunosc următoarele:
-Există un prag minim de sensibilitate sub care două stări vecine nu mai pot fi deosebite una de alta, prag
care defineşte "rezoluţia" operatorului;
-Senzaţia depinde logaritmic de excitaţie (legea Weber-Fechner). Pentru a ţine seama de această
particularitate, unele aparate de măsură utilizate în electroacustică şi în telecomunicaţii au scară
logaritmică, gradată în decibeli (dB);
-Acuitatea vizuală şi cea acustică se îmbunătăţesc prin antrenament;
-Atât acuitatea vizuală cât şi cea acustică scad rapid la creşterea gradului de oboseală.
 Fig. 1.2

Observaţii:
1. Când măsurandul este o mărime neelectrică (de exemplu, temperatura), între OM şi AM se interpune un
dispozitiv care să-1 convertească într-o mărime electrică X (de exemplu, o tensiune); un asemenea
dispozitiv (termocuplul în cazul citat) se numeştetraductor (fîg. 1.2.a).
2. în cazul mărimilor neelectrice este necesar, adesea, nu numai măsurarea ci şi reglarea mărimii respective
cum ar fi, de exemplu, măsurarea şi reglarea temperaturii la un cuptor de tratamente termice.În acest caz în
schema măsurării (fig. l .2.b) apare, în plus, un organ de decizie şi acţiune (regulator automat de temperatură
în cazul citat).
Măsurările după schemele din fig. 1.2.a şi 1.2.b fac obiectul unei alte discipline:
Aparate electronice de masură şi control(AEMC),care se mai numeşte şi Instrumentaţie industrială.
b) Măsurări directe şi indirecte
în afară de măsurările după (1.1) - măsurări directe - apar uneori şi situaţii când mărimea necunoscută este
definită cu o relaţie de forma:
X=f(a,b,c...)

în care a,b,c... sunt mărimi măsurabile direct după (1.1). Măsurările după (1.2) se numesc măsurări indirecte.
Exemple: măsurarea unui curent prin intermediul căderii de tensiune pe o rezistenţă (Fig. l .3.a); măsurarea unei
rezistenţe cu ampermetrul şi voltmetrul (fig. l .3.b).

Fig. 1.3
Deoarece aparatele care dau pe a,b,c... pot fi asociate în mai multe moduri a apărut necesitatea stabilirii unor
metode de măsură. Treptat s-a trecut de la metode de măsură la aparate care se bazează pe metodele respective; exemplu:
ohmmetrul serie care se bazează pe schema din fig. l .3.b.
În prezent se observă o tendinţă de trecere de la metode la aparate de măsură, trecere ce permite o creştere importantă
a productivităţii şi a preciziei de măsurare; calibratoarele complexe, caracterioscoapele şi vobuloscoapele, de
exemplu, ilustrează această tendinţă, în fine, anumite cerinţe au condus la materializarea unor metode de măsură în
instalaţii complexe incluzând şi tehnici de prelucrare electronică a datelor. Asemenea instalaţii poartă numele de
sisteme de măsură ; exemplu: sistemul de măsurăcomputerizat COMBILOG 300 al firmei ELMES ', care
permite controlul calităţii energiei electrice (U, I, W, cosφ, armonici) furnizate consumatorilor (prospect 1994).
c) Importanţa măsurărilor pentru ştiinţă şi tehnică Baza oricărei inginerii este proiectarea, iar proiectarea se
sprijină pe date obţinute prin operaţii de măsurare.
1.2. Unităţi de măsură TEMA: 4
După cum rezultă, din (1.1), pentru efectuarea unei operaţii de măsurare este necesară şi o unitate de
măsură. Odată cu creşterea numărului mărimilor de măsurat a apărut cerinţa stabilirii unui grup de unităţi care să
permită măsurarea tuturor mărimilor fizice cunoscute.
În trecutul fizicii au fost elaborate şi folosite mai multe sisteme de unităţi: CGS electrostatic, CGS
electromagnetic şi MKSA.
În prezent, tinde să se generalizeze în întreaga lume, sistemul internaţional de unităţi - SI. Acesta
provine din MKSA raţionalizat, la care au fost adăugate pe parcurs şi alte trei unităţi: gradul Kelvin (K)
pentru temperatură, candela (cd) pentru intensitate luminoasă şi molul (mol) pentru cantitatea de
substanţă. Pe plan internaţional SI a fost adoptat în anul 1954, iar la noi în ţară a fost legiferat în anul 1961,
dată la care a devenit obligatoriu. Totuşi, alături de unităţile SI, atât la noi cât şi în alte ţări se mai utilizează
şi unităţi din afara sistemului SI, denumite unităţi tolerate (grad Celsius, Gauss, Oerstedt, etc.).

1.2.1. Unităţi fundamentale SI

 Cele şapte unităţi ale SI menţionate mai înainte se numesc unităţi fundamentale pentru că sunt stabilite
independent una de alta, iar celelalte unităţi deduse din primele pe baza unor relaţii cunoscute se numesc
unităţi derivate. Unităţile fundamentale au următoarele definiţii:
1. Metrul (m) reprezintă distanţa parcursă de lumină în vid, timp de 1/299792458 s
(aprox. 3,3 ns). Această definiţie (care presupune viteza luminii în vid = 299792458 m/s ş
nu 3 • 108 m/s) a fost adoptată în 1983 şi înlocuieşte pe cea bazată pe radiaţia atomului
de kripton 86 (mai puţin precisă), adoptată în anul 1960. Până atunci metrul era definit p
baza prototipului de platină iridiată, adoptat în anul 1889 de către Conferinţa Generală d
Măsuri şi Greutăţi (CGPM)3 şi păstrat la Biroul Internaţional de Măsuri şi Greutăţi (BIPM)
2. Kilogramul (kg) reprezintă masa "kilogramului internaţional" prototip din platină
iridiată adoptat în anul 1889 de către CGM şi păstrat la BIMG - Sevres.
3. Secunda (s) reprezintă durata a 9192631770 perioade ale radiaţiei corespunzătoare
tranziţiei între cele două nivele de energie hiperfine ale stării fundamentale a atomului d
cesiu 133. Această definiţie a fost adoptată în anul 1967 la cea de-a 13-a CGMG. Pân
atunci s-a folosit secunda definită pe baza anului tropic 1900 (a se vedea şi 2.5.3).
4. Amperul reprezintă intensitatea unui curent electric constant care, menţinut în două
conductoare paralele, rectilinii, cu lungimea infinită, aşezate în vid la o distanţă de l m unu
de altul, ar produce între aceste conductoare o forţă de 2 • 10ˉ7 N/m (0,2 µN/m).
Adoptată de către CGM în anul 1948..
5.Kelvinul (K) sau gradul Kelvin este unitatea de temperatură termodinamică şi
reprezintă 1/273,16 din temperatura termodinamică a punctului triplu al apei. A fost adoptat
în anul 1967. Până atunci, ca unitate de măsură a temperaturii s-a folosit gradul Celsius .
Între acestea două există relaţia: T(K) = 273,16 + temperatura în °C.
6. Candela (cd) reprezintă intensitatea luminoasă într-o direcţie dată, a unei surse care
emite o radiaţie monocromatică cu frecvenţa de 5,4-1014 Hz (lungimea de undă 555 nm) şi a
cărei intensitate energetică în această direcţie este IR = 1/683 W/sr (= 1,46 mW/sr).
7. Molul (mol) reprezintă cantitatea de substanţă a unui sistem care conţine atâtea
entităţi'elementare (atomi, molecule, ioni, etc.) câţi atomi există în 0,012 kg de carbon 12
(6,02·1023 atomi); de exemplu, într-un mol de apă există 6,02·1023 molecule. Această unitate
se utilizează în Chimie şi în Fizica moleculară.
1.2.2. Unităţi derivate
Unităţile SI derivate, utilizate în electronică, împreună cu mărimile respective sunt date în tabelul 1.1.
Acestea au următoarele definiţii:
Coulombul (C) este cantitatea de electricitate transportată de un curent de 1 A într-o secundă.
Voltul (V) este diferenţa de potenţial ce se stabileşte între două puncte ale unui fir parcurs de către un
curent constant de l A, când puterea disipată între aceste două puncte este egală cu l W.
Voltul pe metru (V/m) reprezintă gradientul de potenţial electric, care arată că în acel câmp electric
uniform, între două puncte ale spaţiului respectiv aflate la l m unul de altul există o diferenţă de potenţial de
l V.
Ohmul (Ω) reprezintă rezistenţa electrică existentă între două puncte ale unui fir conductor când o
diferenţă de potenţial de l V aplicată între aceste două puncte face să circule prin acel conductor un curent
de l A, conductorul respectiv nefiind sediul nici unei tensiuni electromotoare.
Faradul (F) este capacitatea unui condensator electric între armăturile căruia apare tensiunea de l V
când este încărcat cu l C.
Amperspira (A) este tensiunea magnetomotoare produsă de un curent de l A la parcurgerea unei
singure spire, într-un circuit magnetic închis.
Amperul/ntetru (A/m) reprezintă tensiunea magnetomotoare pe unitatea de lungime într-un câmp
magnetic uniform (l A/m = 4π • 10ֿ3 Oe).
Weberul (Wb) este fluxul de inducţie magnetică, care traversând o singură spiră, induce în această
spiră o t.e.m. de l V când fluxul respectiv descreşte uniform la zero în timp de o secundă. Weberul/m2 =
Tesla (T) este unitatea pentru inducţie magnetică.
Henry-ul (H) este inductivitatea unui circuit electric închis în care la o variaţie uniformă a curentului,
cu viteza de l A/s se produce (în acea spiră) o t.e.m. de l V.
Fluxul luminos (φ) reprezintă energia luminoasă radiată total de un izvor luminos într-un unghi solid
co, cu vârful în izvorul respectiv (co = 4n steradiani). Ecuaţia de definiţie: cp = l'/co; unitatea de măsură:
lumen (Im).
Luminanţa (B) este raportul dintre intensitatea luminoasă a unei surse de lumină şi o suprafaţă perpendiculară
pe raza acestei surse. Unitatea: candela/m2 (cd/m2).
Tabelul 1.1

Mărime Unitatea de măsură

 N r. Denumire Simbol Ecuaţie Denumire Simbol Dimen-
crt. de siune
1 Putere P definiţie Watt W VA
-2 Cantitate Q Q=It Coulomb C As
de
3 electricitat
Tensiune U V = P/I Volt V V
4 Intensitate E E=VU Volt/metru V/m V/m
câmp electric
5 Rezistentă R R = U/I Ohm Ω Ω
6 Capacitate C C=Q/U Farad F s/Ω
7 Tensiune - F = nI Amper Asp A
magnetomotoa (amper
8 Intensitate H spiră)
H = I/21 amper/metru A/m A/m
câmp magnetic
9 Flux magnetic Ф E = dФ/dt Weber Wb Vs
10 Inductivitate L L =Ф/I Henry H Ωs
11 Inducţie B B = Ф/S Tesla T Vs/m2
magnetic
12 ă
Frecventă f F 1 /T Hertz Hz sˉ1
13 Flux luminos φ φ=I´/w Lumen Im cdֿ1
14 Iluminare E E = φ/A Lux lx lm/nT
15 Strălucire B B=I´/A candela /m2 cd/m2 cd / m²
(luminanţă
16 )
Energie W W=Pt Watt ora W·h5 VAs
17 Forţă F F = ma Newton N Kgmsֿ2

Observaţii:
1. în ultima coloană a tabelului 1.1 sunt trecute dimensiunile (relative) ale unităţilor menţionate.
Corespondenţe: l Wh = 3600 J, l cal = 4,18 J; l J = l Nms
Exemplu: fie relaţia ƒ = 1/2 π√LC . În primul membru este o frecvenţă a cărei dimensiune este secˉ 1;
aceeaşi dimensiune trebuie să aibă al doilea membru. Obţinem: (LC)ˉ 1/2 = (Ω sec • sec / Ω)ˉ1/2 = secˉ1.
O asemenea verificare se numeşte analiză dimensională6.
2.În radiocomunicaţii se utilizează,uneori,lungimea de undă(λ),mărime care legată de frecvenţă prin relaţia :
λ(m) = 3·10 8/f(Hz)
3.în literatura de limbă engleză se utilizează încă şi unele unităţi de măsură din
afara SI. Câteva dintre acestea sunt trecute în tabelul 1.1'.
Tabelul 1.1'

Unităţi de măsură englezeşti

Mărimea Unitatea Simbolul Echivalentul
Lungime Milă
englezească - 1852 m
metric
marină in 25,4 mm
inch (ţol) ft 30,48 cm
Masă Poundfoot
(livră) lb 0,4536 kg
Forţă poundal pdl 0,1 832 N
Lucru mecanic Foot-poundal ft.pdl 0,0421 J
Putere Horse power hp 745,7 W

4. constante fizice importante: permitivitatea dielectrică a vidului: ε0= 8,85 • 10ˉ12 F/m; permeabilitatea
magnetică a vidului: u 0 = 4π • 10ˉ7 H/m; sarcina electronului: 1,6 • 10ˉ9 C; constanta Plank: 6,62 • 10ˉ34 J.s;
masa electronului: 9 • 10ˉ31 kg;
-constanta Boltzmann: 1,38 • 10ˉ23 J/K; viteza luminii în vid: c = 3 • 108 m/s.
1.2.3. Unităţi SI auxiliare în această clasă sunt incluse două unităţi geometrice: radianul şi steradianul.
1. Radianul (rad) este unghiul plan cuprins între două raze care interceptează pe
circumferinţa unui cerc un arc de lungime egală cu cea a razei.
2. Steradianul(sr)este unghiul solid care,având vârful în centrul unei sfere .

1.2.4. O unitate de măsură particulară - decibelul (dB)

a) Decibelul ca unitate de măsură a atenuării [2]
 în telecomunicaţii se utilizează o mărime fără dimensiuni numită atenuare (a), mărime ce exprimă
cantitativ scăderea parametrilor unui semnal (U, I, P) la trecerea acestuia printr-un cuadripol liniar (fig. 1.4.a), în
practică se utilizează atenuarea de putere şi atenuarea de tensiune, mai rar - atenuarea de curent.
Atenuarea de putere (ap). Se defineşte cu relaţia:
ap
P2 P2
ap=10log (dB ); = 10 10
P1 P1
(1.3)
în care P, şi P2 sunt puterea la intrarea şi respectiv la ieşirea cuadripolului (fig.
1.4.a), iar ca unitate de măsură se utilizează decibelul (dB), după numele lui Graham Bell 7.Exprimarea logaritmică
s-a dovedit a fi deosebit de utilă în electroacustică, deoarece permite racordarea la sensibilitatea urechii umane,
la care, după cum se ştie, senzaţia creşte cu logaritmul creşterii intensităţii sonore (legea Weber-Fechner). La fel de
utilă s-a dovedit a fi şi în telecomunicaţii.

Fig. 1.4

Atenuarea de tensiune (au). Scriind puterile PI şi P2 din (1.3) sub forma U2 / R se obţine atenuarea tensiunii:
Fizician american (1847-1922) inventatorul telefonului
au
U2 U2
a u= 20 log (dB); U = 10 20
U1
(1.31) Exprimare a în decibeli a atenuării de tensiune este utilă mai ales în telecomunicaţii
(de ex. l dB reprezintă aproximativ atenuarea provocată de un cablu de telefonie standard cu lungimea de l
milă = 1856m. Deoarece în(1.3) şi (1.3'): P2 < P1 ; U2<U1, numărul ce exprimă atenuarea în dB este întotdeauna
negativ. De exemplu, o atenuare de tensiune de -3dB ne informează că U 2 este de 1,41 ori mai mică decât U 1.
În fine, trebuie de menţionat că adesea şi amplificarea (A) se exprimă tot în dB, însă numărul de dB este întotdeauna pozitiv
deoarece: P2>P1 şi U2>U1.
1. În trecut, atenuarea se definea cu ajutorul logaritmului natural şi se exprima în Neperi: INp = 8,686 dB.

Dintre ce
2. Dintre cele două tipuri de atenuare: au şi ap mai frecvent folosită în practică este atenuarea de
tensiune. Corelaţia dintre au şi ap este arătată în fig. 1.4.b.
3. De regulă, în calcule nu se mai păstrează indicii de la a u şi la ap; confuzia poate fi înlăturată prin
raportarea la relaţiile (1.3) şi (1.3'). Totuşi, când se dă o cifră în dB estebine să se precizeze dacă aceasta reprezintă
atenuarea de putere sau atenuarea de tensiune,nivel de transmisie sau nivel sonor.
Relaţia (1.3') şi graficele din fig. 1.4.b., din care rezultă că atenuarea de tensiune(au) este dublă faţă de cea de putere
(ap), sunt valabile numai în ipoteza că rezistenţa de intrare (R1) şi cea de ieşire (R 2) ale cuadripolului respectiv
(fig. 1.4.a.) sunt egale între ele(R 1=R2=R)
b) Decibelul ca unitate de măsură a nivelelor
La exprimarea în decibeli a nivelului (de transmisie, sonor, etc.) este necesar de es şi o referinţă (termenul de la numitor).în
unele cărţi, decibelul relativ.
bl. Nivel de transmisie.
în măsurările din telecomunicaţii se utilizează mult o mărime relativă numită nivel de transmisie (q) care se măsoară
tot în dB şi care se defineşte cu relaţiile:
P U
q p  10 log (dB ); qu  20 log ( dB ); (1.4)
P0 U0
ce reprezintă nivelul de putere şi respectiv de tensiune şi în care P 0 şi U0 sunt mărimi de referinţă, în această
accepţiune decibelul se numeşte unitate de transmisie.
În telefonie (AF) s-a generalizat ca referinţă puterea P 0 = l mW disipată pe o rezistenţă de 600 Ω. (prescurtat l mW /
600 Ω sau şi mai scurt: dBm) căreia îi corespunde tensiunea U0 = 0,775 V (în trecut s-au utilizat şi alte referinţe: ImW
/ 500 Ω, etc.).
În comunicaţii radio (RF), s-a generalizat referinţa de l mW/50 Ω (U 0 =0,224 V), în trecut s-a utilizat (şi se mai
utilizează încă) şi referinţa de l mW/75 Ω. Utilizarea puterilor de referinţă în asociere cu impedanţele standard:
600Ω (AF) şi 50 Ω (RF) - sau alte valori - prezintă marele avantaj că măsurarea unei puteri se reduce la măsurarea
unei tensiuni (sau curent), operaţie mult mai simplă şi mai comodă. Aceste valori ale impedanţelor asociate
(600Ω şi 50 Ω) corespund valorilor standard ale impedanţei caracteristice a cuadripolilor utilizaţi în AF şi RF.
Observaţie
Pentru a fi mai adecvate măsurărilor în telecomunicaţii, voltmetrele independente precum şi cele de pe panoul
generatoarelor de AF, au de regulă şi o scară gradată în dB (fig. 1.4.c); pentru evitarea confuziilor, pe cadran se
menţionează şi referinţa (de exemplu: l mW/600 Ω; l mW / 50Ω ). Există şi voltmetre Ia care O dB de pe scară
corespunde la 0,3 V sau l V (fig. 1.4.d).
În cazul voltmetrelor cu mai multe game (sensibilităţi) nivelul total măsurat (q) este suma algebrică a nivelelor: qk
selectat prin comutatorul de game (k) şi qct - citit pe scara gradată, adică q = qk + qct . Exemplu: dacă acul voltmetrului
este la -10 dB iar k la -10 dB (fig. 1.4.c), nivelul total este -20 dB şi deci voltmetrul va indica 77,5 mV (în referinţa l
mW/600 Ω).
b2. Nivel sonor
în acustică se utilizează o mărime numită nivel sonor ( q s ) ce se măsoară tot în dB şi care se defineşte cu relaţia:
Y
qs= 10 log (1.5)
Y0
unde Y0 reprezintă intensitatea sonoră de referinţă, egală cu 10 16 W /cm2 şi care corespunde pragului de
audibilitate a urechii umane în banda de sensibilitate maximă a acesteia (1,5 - 2,5 kHz). Decibelul definit în referinţa
Y0 = 10 16 W /cm2 se numeşte phon 9. Exemple de nivele sonore: vorbirea obişnuită, 40 dB, birou zgomotos, 50 dB,
ţesătorii, 60 dB, ciocane pneumatice, 70 - 80 dB, avion turbopropulsor, 90 - 100 dB (la 2 - 3 m distanţă),
decolarea supersonicelor 120 dB. La peste 120 dB încep să apară senzaţii de durere în urechi.
Observaţii:
1. Tot în dB se exprimă şi sensibilitatea microfoanelor, luându-se ca referinţă puterea de 6 mW
(există şi exprimarea în referinţa de l V).
2. De asemenea, se exprimă în dB şi gama dinamică la analizoarele spectrale (raportul dintre
valoarea maximă şi minimă a afişajului pe ecran) luând ca referinţă valoareaminimă citibilă pe ecran.
3. în metrologia electronică utilizarea cea mai frecventă a exprimării în dB este cea a raportului a două tensiuni:
m = U/U0 . în tabelul 1.2 se dau unele exemple uzuale de conversie a decibelilor în rapoarte de tensiune.
dB 0 0,1 0,2 0,3 0,4 0,5 0,6 0,7 0,8
U/U0 1 1,012 1,023 1,035 1,047 1,059 1,072 1,084 1,096
dB 0,9 1 2 3 4 5 6 7 8
U/U0 1,109 1,122 1,259 1,413 1,585 1,778 1,995 2,239 2.512
dB 9 10 20 30 40 50 60 70 80
U/U0 2,818 3,162 31,6 100 316 1000 3160 10000
Pentru conversia decibelilor negativi se calculează inversul raportului obţinut din tabel pentru valoarea pozitivă.
Exemplu: -10 dB  1/3,162 = 0,316. Tabelul 1.2
 1.3. Erori în măsurări TEMA: 5
Din cauza imperfecţiunii AM şi a observatorului precum şi datorită acţiunii factorilor perturbatori (FP)rezultatul
oricărei măsurări este afectat de o eroare iar acest rezultat e util numai dacă se cunoaşte şi nivelul erorii respective.

1.3.1. Definirea erorilor

După modul de exprimare există erori absolute şi relative.
a) Eroarea absolută
Eroarea absolută (AX) reprezintă diferenţa dintre valoarea măsurată (X) şi valoarea adevărată (Xa), adică:
∆X = X-Xa (1.6)
Această relaţie arată că eroarea absolută se exprimă în aceleaşi unităţi de măsură ca şi X.

b) Eroarea relativă
Eroarea relativă (ε) reprezintă raportul dintre eroarea absolută (∆X) şi valoarea adevărată (Xa), adică:

X  X0
ε= ·100 (%) (1.7)
X0

Se observă că e este fără dimensiuni şi, de aceea, este mai comodă (şi mai concludentă) în aplicaţiile
practice. Cunoaşterea valorii erorii relative este importantă deoarece pe baza acesteia se stabileşte precizia
măsurării respective: cu cât eroarea este mai mică, cu atât precizia este mai bună.
Relaţia de definiţie (1.7) este utilă la punerea în ecuaţie a erorii (sistematice) în toate operaţiile de măsurare
însă nu e potrivită pentru calculul concret al erorilor, deoarece (în sens absolut) Xa nu poate fi cunoscut decât în
cazuri foarte rare cum ar fi, de exemplu, în triangularea topografică unde se cunoaşte că valoarea adevărată a
sumei celor trei unghiuri măsurate este 180°.
Observaţie:
în literatura de specialitate eroarea de măsurare se mai numeşte şi incertitudine (uncertainty). Denumirea se
sprijină pe constatarea de mai înainte că valoarea adevărată (X a), de regulă e necunoscută ceea ce ar duce la
concluzia că nici eroarea ∆X (sau ε) nu poate fi cunoscută şi, deci calculată. Această concluzie trebuie privită
cu o anumită rezervă deoarece, în practică, în lipsa lui X a se caută o valoare de referinţă (X0) sau se determină o
limită superioară lui ∆X; de aceea, în cartea de faţă se va utiliza, de preferinţă, termenul eroare (cu precizarea
tipului: de justeţe, de fidelitate, maximală, globală).
Alte moduri de exprimare a erorii relative. Fiindcă Xa este practic inaccesibilă, în locul acesteia se utilizează
o valoare de referinţă (X0), obţinută prin măsurări mult mai precise (5-10 ori) decât cea utilizată pentru X, iar
eroarea relativă se exprimă prin una din relaţiile:
X  X0 X  X0
ε= ·100 (%) ε= · 10 6 (ppm) (1.8)
X0 X0
ultima (în părţi pe milion) fiind mai comodă când e vorba de erori foarte mici (sub 0,01 %). Exprimarea
erorii relative sub forma (1.8) este utilă la calculul erorilor de justeţe (sistematice), situaţie întâlnită, de
exemplu, la etalonarea şi verificarea aparatelor de măsură obişnuite (precizie redusă).
În fine, există şi situaţii (numeroase) în care nu se cunoaşte nici X 0 , ci numai valoarea măsurată (X) şi limita
superioară a erorii absolute (∆X), în asemenea cazuri eroarea relativă se exprimă în forma:
X
ε=  100 (%) (1.9).
X
relaţie în care la numitor s-a aproximat X0 cu X, aproximare valabilă deoarece X este foarte apropiat ca valoare
de X0. Exprimarea (1.9) este utilă la calculul erorilor de fidelitate (întâmplătoare) precum şi a celor
maximale (combinaţie de erori sistematice şi întâmplătoare), situaţii frecvent întâlnite în practică.
c) Eroarea în decibeli
în metrologia electronică există situaţii (la măsurarea atenuării şi amplificării, de exemplu) când eroarea se
exprimă în dB. Eroarea ∆q (în dB) se defineşte cu o relaţie primară de forma (1.6), adică, ∆q (dB) = valoarea
măsurată (dB) minus valoarea adevărată (dB). în cazul atenuării de tensiune şi a nivelului de transmisie - a se
vedea relaţiile (l .3') şi (1.4) - această definiţie conduce la relaţia (X, - o mărime de referinţă):

X X   (%) 
∆q (d B ) = 20 log  20 log a  20 log1   (1.10)
Xr Xr  100 
Trecerea de la ∆q (dB) la ε (%) se face cu relaţia:
 (%)  10 q ( dB ) / 20  1  100 (1.10')
care se obţine substituind în (1.7) pe X / Xa din relaţia de mai înainte.
Exemplu de conversie. Dacă la măsurarea unui nivel de tensiune s-a găsit ∆q = O, l dB, conform cu (1.10')
rezultă că eroarea în procente este ε= 1,15 %.
În cazul măsurării atenuării de putere , a nivelului de putere şi a nivelului sonor, conversia lui ∆q (dB) în (%)
se face cu relaţia:
ε(%)= 10 q ( dB ) / 20  1  100 (1.10")

care se deduce la fel ca şi (l. l O').

Clasificarea erorilor: După cauzele care le produc şi modul cum se manifestă, erorile de măsurare pot fi
singulare, sistematice, întâmplătoare şi maximale .

Observaţie:
Erorile menţionate în exemplele 2 şi 3 se mai numesc şi erori de metodă deoarece se datorează
imperfecţiunilor metodelor de măsură utilizate.
Corecţia (C). Din cele discutate mai sus rezultă că erorile sistematice sunt cunoscute ca mărime şi semn şi

Fig.1.5

deci pot fi eliminate prin corecţii. Se numeşte corecţie, eroarea sistematică absolută luată cu semn schimbat,
adică C = - ∆X.

Cu ajutorul corecţiei (C) se poate calcula valoarea corectată:

Xc=X+C(1.11)relaţie dedusă din (1.6) făcând aproximaţia Xa = X c . Evident, valoarea corectată nu este
egală cu cea adevărată (Xa), deoarece în afară de eroarea sistematică ∆X, valoarea măsurată (X) mai este
afectată şi de erorile proprii ale aparatelor de măsură (A şi V în fig. 1.5 de exemplu). Cu toate acestea,
valoarea corectată este mal precisă decât valoarea măsurată.

Fig. 1.6
Erori din a doua categorie (erori ce variază după o lege cunoscută).
1. Măsurarea tensiunii cu un voltmetru la frecvenţe ce depăşesc limita superioară a benzii
acestuia (f2), situaţie în care valoarea măsurată (X) va fi sistematic mai mică decât valoarea adevărată (X a).
Cum însă legea de scădere a Iui X la creşterea frecvenţei este cunoscută (caracteristica de transfer a
voltmetrului respectiv) rezultă că şi ∆X poate fi cunoscut şi deci, eliminat prin corecţii.
2. Frecvenţa unui oscilator cu cuarţ variază cu temperatura (T), însă după o lege cunoscută,
ceea ce permite stabilirea unei curbe care dă variaţia erorii respective cu T (fig.1.6.a) pe baza căreia se poate
aplica corecţia.
3. În fig. 1.6b se arată curba erorii suplimentare cu frecvenţa, a traductorului de putere cu
termistoare 478A al firmei Hewlett-Packard, curbă ce permite aplicarea corecţiei la puterea măsurată cu acest
traductor.
Observaţii:
1.în unele situaţii eroarea sistematică poate fi evitată efectuând măsurarea respectivă prin metoda
substituţiei
2.în literatura de specialitate erorile sistematice se mai numesc şi erori de justeţe.
Pe baza acestora se stabileşte justeţea unui aparat sau lanţ de măsură, parametru care indică
gradul de abatere a unui AM faţă de un altul luat drept referinţă (etalon).
Justeţea (accuracy, justesse) constituie una din cele două laturi ale preciziei, cealaltă fiind fidelitatea.

c)Erori întâmplătoare (de fidelitate)

Caracteristica principală a erorilor întâmplătoare (aleatoare) o constituie faptul că, în condiţii identice, pot să
apară sau pot să nu apară. Din această cauză ele nu pot fi cunoscute ca mărime şi semn, ci numai ca limită
superioară, cu ajutorul statisticii matematice, pe baza unui număr mare de măsurări efectuate pentru o singură
valoare a măsurandului. Cauzele acestor erori îşi au originea în fluctuaţiile accidentale ale factorilor de
influenţă (temperatură, tensiune de alimentare, câmpurile magnetic şi electromagnetic, umiditate, vibraţii, etc.),
în caracterul aleator al unor parametri funcţionali (frecarea în lagăre, zgomotul componentelor electronice,
etc.) şi în inconstanţa calităţilor operatorului în timpul citirii AM. Aceste cauze nu sunt complet distincte de cele
ale erorilor sistematice; diferă doar modul de manifestare - aleator. De exemplu, dacă la măsurarea curentului cu
un ampermetru electrodinamic în prezenţa unui câmp magnetic perturbator (fig. 1.7.a) se cunosc mărimea
(inducţia), direcţia şi sensul acestui câmp în raport cu aparatul, atunci eroarea cauzată este sistematică
deoarece poate fi determinată ca mărime şi semn; dacă însă aceste elemente sunt necunoscute (caz general în
practică) eroarea provocată este aleatoare.
Observaţie
în literatura de specialitate erorile întâmplătoare se mai numesc şi erori de fidelitate. Pe baza acestora se
apreciază fidelitatea unui AM, parametru ce indică gradul de abatere a aparatului respectiv faţă de el însuşi.
Fidelitatea (precision, fidelite) reprezintă a doua componentă a preciziei, prima fiind - după cum s-a mai
arătat -justeţea.
d)Erori maximale
Erorile maximale numite şi erori limită sunt erori care conţin o componentă sistematică şi una aleatoare şi la
care din motive tehnice sau economice componenta sistematică nu se separă pentru a putea fi eliminată prin
corecţie. Din cauza componentei aleatoare, aceste erori globale nu pot fi determinate ca mărime şi semn ci pot
fi evaluate numai ca o limită superioară în condiţii de referinţă date.
în calcule însă erorile maximale se tratează ca erori de justeţe, adică pentru determinare se face o singură
măsurare (şi nu măsurări repetate). Metoda îşi are justificarea în aceea că, de regulă, în erorile maximale
întâlnite curent predomină componenta de justeţe.
Fig.1.
7

Exemple de erori maximale

1. Eroarea totală ce apare la măsurarea curentului cu un ampermetru electrodinamic în prezenţa
unui câmp magnetic perturbator (fig. 1.7.a) în situaţia când poziţia aparatului faţă de câmpul perturbator
poate fi oarecare însă inducţia câmpului respectiv este menţinută la un nivel de referinţă (de exemplu, l mT).
2.Eroarea globală ce apare la măsurarea unei tensiuni cu un voltmetru electronic în prezenţa unui câmp
electromagnetic perturbator (fig. 1.7.b) a cărui intensitate este la nivelul maxim admis (de exemplu, 5 µV/m).
3.Eroarea de bază la AM şi toleranţele componentelor R, L, C (parametri de catalog).
Discuţiile de mai înainte referitoare la clasificarea erorilor pot fi rezumate cu ajutorul fig. 1.8 în care s-a luat
ca exemplu un milivoltmetru electronic cu ecuaţia de funcţionare liniară, α = S U , unde S = const. Reprezintă

Fig.1.8.Clasificarea erorilor.

Eroarea singulară (fig. l.8.a) poate proveni dintr-o citire greşită efectuată de operator. Eroarea de justeţe
(sistematică) poate proveni, de exemplu, dintr-o dereglare a amplificării (fig. l.8.b); se observă că aceasta poate
fi eliminată prin corecţie deoarece la o valoare (α) a deviaţiei corespunde o singură valoare a tensiunii
necunoscute, (U).
Erorile de fidelitate (fig. 1.8.c) pot fi provocate de frecările în lagăre ale instrumentului final, de zgomotul
componentelor electronice interne, de acţiunea câmpurilor magnetice şi electromagnetice perturbatoare, etc.
însă acestea nu pot fi eliminate prin corecţii deoarece la o aceeaşi deviaţie (α) corespund mai multe valori
pentru U.

1.3.2. Precizia de măsurare TEMA: 6

Precizia unei operaţii de măsurare depinde de precizia AM utilizat, de calitatea operatorului şi de condiţiile de
mediu, adică de nivelul erorii de justeţe şi a celei de fidelitate, care definesc eroarea globală. Cu cât
această eroare este mai mică, cu atât precizia este mai bună. Rezultă deci că noţiunea de precizie (accuracy,
precision) include atât noţiunea de justeţe cât şi pe cea de fidelitate. Corelaţia dintre preci^ie, justeţe şi
fidelitate poate fi ilustrată şi prin exemplul clasic al tragerii la ţintă.
 j - mic
j - mic
Precizie bună

 f - mic  j - mare
Precizie redusă
a)
Fig.1.9
în fig. 1.9.a tragerea are fidelitate bună (împrăştiere mică) dar justeţe redusă, în fig. 1.9.b tragerea are fidelitate
redusă (  f - mare) şi justeţe bună (  j - mică), adică tot precizie redusă, în fig. 1.9.c tragerea are precizie bună
deoarece atât e, cât şi £f sunt mici. Prin urmare, precizia include atât justeţe cât şi fidelitate.
Nivele de precizie: slabă ( 3 - 1 0 %), bună (0,5 - 2 %), foarte bună (0,01 - 0,2 %), înaltă (mai bună ca 0,01 %).

2. Sensibilitatea, pragul de sensibilitate a sistemelor de măsurare (SM)

Sensibilitate a SM se numeşte raportul dintre shimbarea mărimii de ieşire ( a parametrului informaţional )
la mărimea ce provoacă schimbarea mărimii de intrare ( al parametrului semnalului informaţional de intrare ).
Se deosebeşte sensibilitate absolută şi relativă.
- Sensibilitatea absolută este echivalentă
dy y
S 
dx x
- Egalitatea apropiată pentru aprecierea sensibilităţii ce trece prin amplificatoarele terminale x şi y, se
foloseşte pentru determinarea experimentală a sensibilităţii. Pentru sistemele de măsurare liniare (y = kx)
sensibitaea este constantă S = k şi poate fi determinată ca s= x/y. Pentru cele neliniare sensibilitatea depinde
de semnalul de intrare. Pentru dispozitivele de măsurare caracteristica liniară şi neliniară de transformare este
egalitatea sau inegalitatea scării. În unele cazuri ( de exemplu în bridge-uri) pentru caracterizarea sensibilităţii
y
se foloseşte sensibilitatea relativă : S
x / x
unde x / x este schimbarea relativă a mărimii de intrare.

- Valoarea cea mai mică a mărimii de intrare, care poate fi observată cu ajutorul sistemelor de măsurare, se
numeşte pragul de sensibilitate. Capacitatea sitemului de măsurare se numeşte cea mai mică variaţie a
mărimii observabilă cu ajutorul sistemelor de măsurare. Pragul de sensibilitate şi capacitatea au
caracteristicile mărimii cercetate şi de obicei determină nivelul de colizie şi instabilitate. La dispozitivele
digitale pragul de sensibilitate şi capacitatea sînt egale cu costul unităţii de categorie minimă.

II. Dezvoltarea tehnologiilor şi tehnicii de măsurare în TLC moderne. TEMA: 7

II.1. Rolul tehnicii de măsurare în TLC moderne.

Tehnologiile de măsurare se supun tendinţiei comune de complicare a tehnologiilor înalte în procesul de

dezvoltare.Tendinţele de dezvoltare sunt :
 miniaturizarea,economicitatea şi complicarea.
Acest proces îl urmărim pe exemplul dezvoltării tehnologiilor TLC digitala.Cu trcerea la sistemele digitale de
transmisie înaltă (SDH),la principii noi de multiplexare (ATM),la concepţii noi a sistemelor de semnalizare (SSI
şi protocoalele a reţelelor departamentale ISDN),la concepţii de reţele noi de deservire (IN – reţ.inteleg.) –
complicarea sistemelor de TLC obiectiv creşte.
Acest proces este legat de mărirea capacităţii de transmisie a sistemelor de transmisie,reducerea preţurilor
dispozitivelor intelegenta şi aplicarea în TLC moderne a principiilor de prelucrare a informaţiei
distribuită.Apare problema de control,deci folosirea tehnicii de măsurare modernă.Cu dezvoltarea noilor
tehnologii creşte şi rolul tehnicii de măsurare sistemele dijitale sunt mai eficiente,dar e nevoie de deservire în
perioada de expluatare.Tehnologiile digitale garantează calitatea mai înaltă a TLC,cheltuieli de expluatare mai
mici şi controlul resurselor reţelei este mai calitativ.
Tehnica de măsurare serveşte pentru controlul lucrului reţelei şi corespunderea nodurilor ei cu standardul de
stat.Procesul standardizării tehnologiilor rămîne în urmă de dezvoltarea tehnologiilor şi recomandaţii concrete
pentru folosirea tehnicii de măsurare şi metodelor de expluatare nu sunt.Tehnica de măsurare se foloseşte cît
pentru control atît şi pentru studierea proceselor în reţele.
Tehnica de măsurare în reţelele de TLC joacă un rol important:
 ajustarea şi optimizarea reţelelor de TLC
 cercetarea defecţiunilor şi cauzele conflictelor
 autorizarea situaţiilor de conflict
Deci tehnica de măsurare modernă pentru TLC este caracterizată de o specializare îngustă.
16
In rezultat tehnologia de măsurare şi tehnica de măsurare sunt foarte variate.

II.2. Tehnica de măsurare de sistemă şi de exploatare.

Dezvoltarea tehnicii de măsurare şi orientarea nomenclaturii este foarte dificilă deaceea avem nevoie de o
clasificare a tehnicii şi tehnologiilor de măsurare.Toată tehnica de măsurare poate fi clasificată în 2 părţii:
 de sistema
 de exploatare şi măsurare
Cerinţele către ambele clase sunt diferite, adică diferă după funcţiile utilagului şi a schemelor de utilizare.
Dispozitivele de exploatare trebuie să asigure exploatarea calitativă a centrelor (nodurilor) reţelei, însoţirea
lucrărilor de montare şi prospecţiunea defectelor.
Către putem enumera utilagul ce asigură reglarea reţelei întregi,a nodurilor şi monitorizarea separată a stării
reţelei,întregi.
Dispozitivile moderne de această clasă au posibilitatăţi largi de integrare în complexul de măsurare şi reţelele
utilagului de măsurare.
Dispozitivile de sistemă se folosesc ;
 teste generale în procesul de certificare
 pentru testare de laborator şi în procesul de producere
Divizînd echipamentul de măsurare în 2 clase apar şi cerinţe către fiecare care le privim conform priorităţii.

Cerinţele către tehnica de măsurare.

Echipament de sistemă Echipament de exploatare

1.Funcţionalitatea testelor 1.Portativitate

2.Posibilitatea de integrare în sisteme 2.Preţ
3.Rapiditate şi uşurinţia în modernizare 3.Fiabilitate
4.Comoditate în exploatare 4.Comoditate
5.Fiabilitate 5.Funcţionalitatea testelor
6.Preţ
7.Portativitate

Concluzii: Echipament de exploatare e necesar să fie caracterizat prin preţ şi portativitate,apoi fiabilitate şi
funcţionalitate.Pentru dispozit de sistemă cerinţele de bază sunt funcţionalitatea dispozitivului, testele trebuie să
satisfacă tutoror standardelor şi metodologiilor de prspectivă

2.3. Măsurări în diferite domenii de TLC.

Dispozitivele moderne au o specializare îngustă pentru utilizarea în diferite sisteme.
Ca bază a TLC este reţeaua primară,care se caracterizeară prin mediul de propagare şi prin dispozitivele de
transmisie a semnalului.Cunoaştem 3 medii de propagare a semnalului:
cablu electric , cablu optic şi radioeter.
Mediul de propagare a semnalului este folosit pentru crearea liniilor (canalelor) reţelei primare de
comunicaţii.Reţeaua primară digitală este construită pe bază principiilor PDH sau SDH.Liniile reţelelor primare
sunt folosite de reţelele secundare:
 reţelele telefoniei digitale
 ISDN
 ATM
 reţele de transmitere a datelor pe bază folosirii protocoalelor x.25,Farame Relay s.a.
 reţele de radiocomunicaţii mobile şi trănching
 reţele de destinaţie specială:
 reţele de comunicaţie “dispecer”,dirigare operativă şi tehnologică,consfătuire prin selector,conferinţe.

17
 Retele cu
dest.
Speciala
Comunicat
ii
Retele Radio Cablu
S P
telefonice
mobile eter optic
D D
H Cablu H I
electri
c S
D
N
Retele de
TM

transmisie
A

a datelor

Fig.2.1. Schema de structură a sistemei digitale TLC.

Conform structurii descrise poate fi propusă clasificarea măsurărilor:

 primul nivel de măsurări-măsurarea mediului de propagare a semnalului (cablu,radioeter),care se efectuiază
la etapa de testare-pînă la trasarea cablului,cum şi în procesul de exploatare.Aceste măsurări sunt strîns
legate de măsurările în reţelele secundare de comutaţie.
 nivelul doi de măsurări-sunt măsurările tractului digital al reţelei primare.
 nivelul trei-sunt măsurările în reţelele secundare:măsurarea nivelului canalului,analiza lucrului
echipamentullui,analiza traficului şi calităţii serviciilor.

18