Munții Carpați reprezintă un lanț muntos, aparținând marelui sistem muntos central al Europei.

Carpații cuprinși între

Bazinul Vienei (care-l separă de lanțul alpin) și culoarul Timocului (care îl separă de Stara Planina, în Peninsula Balcanică)
formează un arc cu o lungime de circa 1.700 km și lățimea maximă de 130 km, desfășurându-se pe 6° în latitudine și
aproximativ 10° în longitudine. Munții Carpați se întind pe teritoriul a șapte
state: Cehia (3%), Slovacia (17%), Polonia (10%), Ungaria (4%), 
Ucraina (11%), România (51%) și Serbia (4%).
Carpații se înfățișează ca fiind niște munți mijlocii sau scunzi, doar câteva sectoare depășind 2000 de metri în altitudine.
Cel mai înalt vârf al întregului lanț Carpatic este vârful Gerlachovský, 2.655 m, în Slovacia - Munții Tatra. În Polonia, cel mai
înalt vârf este vârful Rysy (2.499 m), în Ungaria, cea mai înaltă altitudine se înregistrează în vârful Kékes, de 1.014 m, în
Ucraina cel mai înalt este Vârful Hovârla (2.061 m), iar în România este vârful Moldoveanu, 2.544 m, situat în Munții
Făgăraș din Carpații Meridionali.
Alpii sunt un lanț muntos din Europa, care se întinde din Austria și Slovenia până în sud-estul Franței, trecând prin
nordul Italiei, sudul Elveției, Liechtenstein și sudul Germaniei. Numele lor (italian: Alpi; englez: Alps; francez: Alpes;
occitan: Aups/Alps; german: Alpen; romanș: Alps; sloven: Alpe) provine din cuvântul latin albus (alb). Alpii formează un arc de
cerc în sudul Europei centrale, în lungime de aproximativ 1200 km și acoperă o suprafață de cca 200.000 km². Cel mai înalt
munte din Alpi este Mont Blanc, situat la frontiera franco-italiană, cu piscul aflat la o altitudine de 4810 m.[1] În Alpi există în
total 128 de piscuri cu înălțimi care depășesc 4000 m. Alpii fac parte dintre lanțurile muntoase cu caracteristici alpine pronunțate,
deoarece se ridică la înălțimi care depășesc cu mult limitele superioare ale pădurilor. În epoca glaciară au cunoscut perioade
succesive de îngheț. Glaciațiile sunt responsabile pentru forma de astăzi a Alpilor, cu piscuri abrupte, cu depresiuni adânci, cu văi
prelungi și cu lacuri.
Catena principală a Alpilor este alcătuită din numeroase alte șiruri muntoase, cu piscuri mai puțin ascuțite către est,
caracterizându-se prin văi largi și prelungi.
Munții Himalaya sunt munții cei mai tineri de pe glob, în același timp și cei mai înalți. Formarea acestor munți a fost în perioada
terțiară în urmă cu milioane de ani (de aceeași vârstă cu Anzii Cordilieri și Munții Stâncoși) prin ciocnirea plăcilor continentale.
S-a constatat că și-n zilele noastre munții se ridică, cu toate că suferă o eroziune intensă.
Aici se întâlnesc munți de peste 8000 m înălțime ca Everest (8.848 m), K2 (8.611 m), Kangchenjunga (8.586 m), Makalu (8.462
m), Lhotse (8.516 m), Cho Oyu (8.201 m), Manaslu (8.156 m), Dhaulagiri (8.167 m), Nanga Parbat (8.125
m), Annapurna (8.091 m) sau Makalu. Dintre cei 14 munți mai înalți de pe glob, patru se găsesc în Munții Karakorum,
din Pakistan situat în partea vestică a Himalayei de exemplu K2. Himalaya cuprinde trei trepte: în sud Munții (Colinele) Sivalik
(900 – 1200 m),în partea centrală, Himalaya Joasă (3.500 - 4.500 m), iar în Nord , lanțul principal Himalaya Înaltă, cu piscuri ce
depășesc 8.000 m. În nord sunt văi largi a râului Tsangpo, mai aval în sud denumit Brahmaputra cu afluenții situați
în Transhimalaya.
Munţii Scandinaviei sunt un lanţ muntos din Europa, care se întinde pe tot parcursul peninsulei Scandinave, trecând prin Norvegia şi Suedia.
Lungimea lanţului muntos este de 1700 km. Cel mai înalt vârf este Galdhøpiggen, cu 2469 m altitudine. Partea de nord-vest a Munţilor Scandinaviei
sunt erodate masiv anual de Marea Norvegiei, formându-se astfel fiordurile.
Orogeneza: S-au format în orogeneza Caledoniană.
Hidrografia:Sunt prezente un număr mare de lacuri glaciare, de dimensiuni mici. Majoritatea râuilor sunt mici, şi se revarsă în Golful Botnic. Printe
rauri amintim urmatoarele: Otra, Dal, Ume, Pite, Lule, Kemi. Lacuri: Lacul Vanem, Lacul Siljan, lacul Storsjon, Lacul Inari.
Clima:Clima este temperat-oceanică, rece, caracterizată prin precipitaţii destul de dese. Clima oceanica cu un plus de umiditate datorita circulaţiei
vestice, sud-vestice asociată cu influenţa curentului cald al Golfului, introduce una din importantele anomalii pozitive ale latitudinii, încât temperaturile
medii în luna ianuarie se menţin la 0°C. Acest fenomen face posibil prin neinghetarea apelor, un trasport maritim chiar în nordul Mării Norvegiei.
Clima blândă a unor fiorduri, o urmare a influenţei aceluiaşi curent cald, influenţează favorabil producţia unor pomi fructiferi. Valorile sunt moderate,
temperaturile lunii iulie netrecând de 15°C. Munţii Scandinaviei introduc o asimetrie climatică separând vestul umed de estul din ce în ce mai
continental. În aceste condiţii vom avea în vest ploi bogate de toamnă şi iarna din ce în ce mai mult către sud.
Flora:În Munţii Scandinavi este prezentă vegetaţia până la 2000 m altitudine. Cea mai des întâlnită formă de vegetaţie este pădurea mixtă. Alte forme
sunt tundra şi câmpiile, formate prin erodarea munţilor.
Munții Ural  sunt un lanț muntos situat la circa 1500 km est de Moscova, aproximativ pe direcția nord-sud.
Uralii se întind pe 2500 km de la stepele cazace de la granița nordică a  Kazahstanului până la coasta Oceanului Arctic. Insula  Novaia Zemlea este o
continuare a acestui lanț. Din punct de vedere geografic, marchează partea de nord a graniței (arbitrare) dintre
secțiunile asiatică  și europeană ale continentului Eurasia. Cel mai înalt vârf este Muntele Narodnaia (Poznurr, 1895 m). Eroziunea a expus
numeroase bogății minerale, inclusiv pietre prețioase, cum ar fi topazul și berilul.
Ekaterinburg  este capitala autoproclamată a Uralilor, deși acesta este un termen geografic, și nu unul administrativ.
Uralii sunt unul dintre cele mai vechi lanțuri montane încă în existență. S-au format la sfârșitul carboniferului, când Siberia s-a ciocnit
de supercontinentul care reprezenta cea mai mare parte a suprafeței de uscat în acea perioadă: Laurasia  (Eurasia și  America de Nord) și Gondwana.
Europa și Siberia au rămas unite de atunci.
Geografii au împărțit Uralii în cinci regiuni: de Sud, de Mijloc, de Nord, Subarctici și Arctici.
Aici se găsesc mari depozite de  aur,  platină și apa de izvor
Munții Caucaz reprezintă un lanț muntos situat la granița dintre Europa și Asia. Se întinde între Marea Neagră și Marea
Caspică, trecând prin Georgia, Armenia, Azerbaidjan și Rusia, în regiunea Caucaz. Lungimea lanțului este de 1100 km. Cele mai
înalte vârfuri sunt Elbrus (5.642 m) și Dykh-Tau (5.204 m). Munții Caucaz sunt munți tineri, fiind formați în ultima fază
geologică (orogeneza alpină). Procesele de orogeneză au avut loc în perioada cretacică, iar faza cea mai accentuată de încrețire,
cu ridicarea munților actuali, a avut loc în perioada târzie a miocenului pe o durată cuprinsă între 100 și 150 milioane de ani.
Regiunea Caucaziei este alcătuită dintr-o serie de câmpii joase și netede, din podișuri piemontane și munți cu altitudini ce
depășesc constant 4000 m, orientate, în general, pe direcția nord vest-sud est, sub forma unor fâșii paralele. Cea mai impunătoare
fâșie montană este cea nordică, cu o lungime de circa 1200 km și cu o lățime de până la 100 km - Caucazul Mare (Bolsoi Kavkaz)
- care formează, ca și Munții Pirinei, o importantă barieră orografică transversală, atat în calea maselor de aer, cât și a circulației
oamenilor. Regiunea caucaziană este divizată în trei mari areale: Ciscaucazia, Caucazul Mare și Transcaucazia.
Munții Pirinei (în aragoneză: Perinés; în bască: Pirinioak; în catalană: Pirineus; în  franceză:  Pyrénées; în spaniolă: Pirineos;
în  occitană: Pirenèus) sunt un lanț muntos în sud-vestul Europei, formând o graniță naturală între Franța și Spania. Ei separă Peninsula Iberică de
Franța, întinzându-se peste circa 430 km între Golful Biscaya la Oceanul Atlantic și Cap de Creus  la  Marea Mediterană.
Cea mai mare parte a crestei principale formează frontiera franco-spaniolă, cu  Andorra situată între cele două. Principala excepție este Val d'Aran,
care aparține Spaniei, dar se află pe fața nordică a lanțului. Printre alte anomalii  orografice se numără Cerdanya și  exclava spaniolă Llívia. Pirineii
sunt de obicei împărțiți în trei secțiuni, Centrali, Occidentali sau Atlantici și Orientali.
Refugiul La Renclusa, refugiul de acces la Vârful Aneto
Pirineii Centrali se întind către est de la Port de Canfranc către Val d'Aran, aici aflându-se cele mai înalte vârfuri ale lanțului:

 Vârful Aneto sau Pic de Néthou 3404 m pe culmea Maladeta

 Mont Posets 3 375 m
 Mont Perdu  sau Monte Perdido sau Mont Perdut 3 355 m
 Vignemale cu „Pique-Longue” ( 3.298 m)
În Pirineii Atlantici, înălțimea medie scade treptat de la est la vest. În Pirineii Orientali, cu excepția unei rupturi la extremitatea estică a Pyrénées
Ariégeoises, altitudinea medie rămâne constantă, până la o scădere bruscă în acea parte a lanțului cunoscută sub numele de Albères.