Munții Carpați reprezintă un lanț muntos, aparținând marelui sistem muntos central

al Europei. Carpații cuprinși între Bazinul Vienei (care-l separă de lanțul alpin)
și culoarul Timocului (care îl separă de Stara Planina, în Peninsula Balcanică)
formează un arc cu o lungime de circa 1.700 km și lățimea maximă de 130 km,
desfășurându-se pe 6° în latitudine și aproximativ 10° în longitudine. Munții
Carpați se întind pe teritoriul a șapte state: Cehia (3%), Slovacia (17%), Polonia
(10%), Ungaria (4%), Ucraina (11%), România (51%) și Serbia (4%).[2][3][4][5]

Carpații se înfățișează ca fiind niște munți mijlocii sau scunzi, doar câteva
sectoare depășind 2000 de metri în altitudine.

Cel mai înalt vârf al întregului lanț Carpatic este vârful Gerlachovský, 2.655 m,
în Slovacia - Munții Tatra. În Polonia, cel mai înalt vârf este vârful Rysy (2.499
m), în Ungaria, cea mai înaltă altitudine se înregistrează în vârful Kékes, de
1.014 m, în Ucraina cel mai înalt este Vârful Hovârla (2.061 m), iar în România
este vârful Moldoveanu, 2.544 m, situat în Munții Făgăraș din Carpații Meridionali.

Spre deosebire de Alpi, Carpații au mari depresiuni intramontane, iar culmile lor
se prezintă sub forma unor suprafețe întinse, acoperite cu pajiști. Carpaților le
aparține și cel mai mare lanț vulcanic din Europa. Alături de rocile cristaline și
eruptive o mare extensiune o au rocile sedimentare, care dau un relief cu pante
domoale.

Clima Carpaților este continentală, precipitațiile cresc în raport cu altitudinea

iar vegetația este dispusă în etaje (pajiști alpine sus, păduri de conifere și
făget pe pante și pe înălțimile mai mici). Din munții Carpați izvorăsc: Vistula,
Nistrul, Tisa, Prutul, Siretul, Mureșul, Oltul ș.a.

Etimologie
Etimologia numelui purtat de munți este necunoscută, pentru elucidarea ei
propunându-se mai multe variante. Două din cele mai cunoscute sunt:

Stâncoșii, dintr-un cuvânt dacic cu rădăcina în Proto Indo-Europeanul *sker-/*ker,

înrudit, sau identic, cu albanezul karpë(stâncă);
din proto indo-europeanul *kwerp (a întoarce, a îndoi), care a dat grecul karpós
(încheietură), englezul vechi hweorfan (a întoarce), luându-se în considerare forma
munților. Numele a dat și denumirea Carpilor, trib dacic care trăia în Moldova
secolelor II-IV. Denumirea le-a fost atribuită de romani sau era una nativă; fie
pentru că locuiau dincolo de Carpați, fie prentru că au adoptat-o ei ca locuitori
ai zonei.
O altă variantă este proveniența numelui „Carpați” de la tribul dacic al carpilor.
[6]

Geografie
Carpații încep de la Dunăre lângă Bratislava. Ei înconjoară Transcarpatia și
Transilvania într-un semicerc larg, continuă spre sud-est , și se sfârșesc la
Dunăre lângă Orșova, în România. Lungimea totală a Carpaților este de 1500 km, iar
lățimea lanțului montan variază între 12 km și 500 km. Lanțul muntos are cea mai
mare lățime în Depresiunea colinară a Transilvaniei și cea mai mare înălțime la
poalele Munților Tatra (Gerlachovský štít, care are 2 655 m altitudine, pe
teritoriul Slovaciei la granița cu Polonia). Se întinde pe o suprafață de 190.000
km2 și, după Alpi, este cel mai extins lanț muntos din Europa.

Deși în mod obișnuit se face referire la Carpați ca fiind un lanț muntos, ei de

fapt nu formează un lanț neîntrerupt de munți. Mai degrabă, constă în câteva
grupuri geologic distincte, prezentând o mare varietate structurală ca Alpii.
Carpații, care doar în rare locuri depășesc altitudinea de 2500 m, nu prezintă
vârfuri stâncoase, zone înzăpezite extinse, ghețari întinși, cascade înalte, sau
lacuri întinse care sunt comune în Alpi. Nici o zonă din Carpați nu este inzăpezită
tot anul și nu prezintă niciun ghețar. Carpații la altitudinea lor maximă, sunt la
fel de înalți ca Alpii Orientali Centrali, cu care împarte un aspect, climat și
floră comună.

Carpații sunt separați de Alpi de către Dunăre. Cele două lanțuri muntoase se
întâlnesc într-un singur punct: în Muntii Leitha la Bratislava. Fluviul desparte de
asemenea, Carpații de lanțul Munților Balcani, la Orșova.
Carpații românești fac parte din sectorul estic al sistemului muntos alpin, bine
individualizat prin direcția generală a culmilor principale, prin altitudine, prin
masivitate și structură. Rezistența Platformei Ruse le-a impus Carpaților la
formare o direcție de la nord-nord-vest spre sud-sud-est, direcție modificată apoi
spre vest de horstul hercinic dobrogean.

Altitudinea medie a Carpaților este de circa 1000 m, înălțimile maxime depășind rar
2500 m (în Bucegi, Munții Făgărașului, Parângului, Retezatului). În Carpații
Occidentali, înălțimile culmilor coboară frecvent sub 800 m (în Munții Codru-Moma,
Pădurea Craiului, Banatului etc). Lățimea sistemului muntos carpatin pe teritoriul
României variază între 120 km (în Munții Rodnei) și 70 km (în Munții Parângului).

Carpații sunt caracterizați prin prezența unor numeroase depresiuni intramontane și

văi transversale, totale sau parțiale (Dunărea, Jiul, Oltul, Râul Bistrița, Mureș,
Crișul Repede, etc.) Ei au o vechime de 204 milioane ani.

Potrivit deosebirilor geomorfologice și geologice, lanțul carpatic românesc se

împarte în trei mari unități morfotectonice:

Carpații Orientali - cu 3 grupe mai mari și 40 de grupe montane, care sunt

distincte morfologic, geofizic și geografic:
Carpații Maramureșului și Bucovinei
Carpații Moldo-Transilvani
Carpații de Curbură
Carpații Meridionali - cu 4 grupe mai mari, subdivizate în 24 de grupe montane, ce
sunt distincte geografic:
Munții Bucegi
Munții Făgăraș
Munții Parâng
Munții Retezat-Godeanu
Carpații Occidentali Românești- cu 3 grupe mai mari, împărțite la rândul lor în 18
grupe montane distincte morfologic, geofizic și geografic:
Munții Banatului
Munții Poiana Ruscă
Munții Apuseni