Muntii Carpati

Munții Carpați reprezintă un lanț muntos, aparținând marelui sistem muntos central al Europei.
Carpații cuprinși între Bazinul Vienei (care-l separă de lanțul alpin) și culoarul Timocului (care îl
separă de Stara Planina, în Peninsula Balcanică) formează un arc cu o lungime de circa 1.700 km și
lățimea maximă de 130 km, desfășurându-se pe 6° în latitudine și aproximativ 10° în longitudine.
Munții Carpați se întind pe teritoriul a șapte
state: Cehia (3%), Slovacia (17%), Polonia (10%), Ungaria (4%), Ucraina (11%), România (51%)
și Serbia (4%).[2][3][4][5]
Carpații se înfățișează ca fiind niște munți mijlocii sau scunzi, doar câteva sectoare depășind 2000
de metri în altitudine.
Cel mai înalt vârf al întregului lanț Carpatic este vârful Gerlachovský, 2.655 m, în Slovacia - Munții
Tatra. În Polonia, cel mai înalt vârf este vârful Rysy (2.499 m), în Ungaria, cea mai înaltă altitudine
se înregistrează în vârful Kékes, de 1.014 m, în Ucraina cel mai înalt este Vârful Hovârla (2.061 m),
iar în România este vârful Moldoveanu, 2.544 m, situat în Munții Făgăraș din Carpații Meridionali.
Spre deosebire de Alpi, Carpații au mari depresiuni intramontane, iar culmile lor se prezintă sub
forma unor suprafețe întinse, acoperite cu pajiști. Carpaților le aparține și cel mai mare lanț vulcanic
din Europa. Alături de rocile cristaline și eruptive o mare extensiune o au rocile sedimentare, care
dau un relief cu pante domoale.
Clima Carpaților este continentală, precipitațiile cresc în raport cu altitudinea iar vegetația este
dispusă în etaje (pajiști alpine sus, păduri de conifere și făget pe pante și pe înălțimile mai mici). Din
munții Carpați izvorăsc: Vistula, Nistrul, Tisa, Prutul, Siretul, Mureșul, Oltul ș.a.

Etimologie[modificare | modificare sursă]
Etimologia numelui purtat de munți este necunoscută, pentru elucidarea ei propunându-se mai multe
variante. Două din cele mai cunoscute sunt:

 Stâncoșii, dintr-un cuvânt dacic cu rădăcina în Proto Indo-Europeanul *sker-/*ker, înrudit, sau

identic, cu albanezul karpë(stâncă);
 din proto indo-europeanul  *kwerp (a întoarce, a îndoi), care a dat grecul karpós (încheietură),
englezul vechi hweorfan (a întoarce), luându-se în considerare forma munților. Numele a dat și
denumirea Carpilor, trib dacic care trăia în Moldova secolelor II-IV. Denumirea le-a fost atribuită
de romani sau era una nativă; fie pentru că locuiau dincolo de Carpați, fie prentru că au adoptat-
o ei ca locuitori ai zonei.
O altă variantă este proveniența numelui „Carpați” de la tribul dacic al carpilor.[6]

Geografie[modificare | modificare sursă]
Carpații încep de la Dunăre lângă Bratislava. Ei înconjoară Transcarpatia și Transilvania într-un
semicerc larg, continuă spre sud-est , și se sfârșesc la Dunăre lângă Orșova, în România. Lungimea
totală a Carpaților este de 1500 km, iar lățimea lanțului montan variază între 12 km și 500 km. Lanțul
muntos are cea mai mare lățime în Depresiunea colinară a Transilvaniei și cea mai mare înălțime la
poalele Munților Tatra (Gerlachovský štít, care are 2 655 m altitudine, pe teritoriul Slovaciei la granița
cu Polonia). Se întinde pe o suprafață de 190.000 km2 și, după Alpi, este cel mai extins lanț muntos
din Europa.
Deși în mod obișnuit se face referire la Carpați ca fiind un lanț muntos, ei de fapt nu formează un
lanț neîntrerupt de munți. Mai degrabă, constă în câteva grupuri geologic distincte, prezentând o
mare varietate structurală ca Alpii. Carpații, care doar în rare locuri depășesc altitudinea de 2500 m,
nu prezintă vârfuri stâncoase, zone înzăpezite extinse, ghețari întinși, cascade înalte, sau lacuri
întinse care sunt comune în Alpi. Nici o zonă din Carpați nu este inzăpezită tot anul și nu prezintă
niciun ghețar. Carpații la altitudinea lor maximă, sunt la fel de înalți ca Alpii Orientali Centrali, cu care
împarte un aspect, climat și floră comună.
Carpații sunt separați de Alpi de către Dunăre. Cele două lanțuri muntoase se întâlnesc într-un
singur punct: în Muntii Leitha la Bratislava. Fluviul desparte de asemenea, Carpații de lanțul Munților
Balcani, la Orșova.

Carpații românești[modificare | modificare sursă]

După Emmanuel de Martonne[7], Carpații României acoperă aproximativ o treime din suprafața României.

Carpații românești fac parte din sectorul estic al sistemului muntos alpin, bine individualizat prin
direcția generală a culmilor principale, prin altitudine, prin masivitate și structură. Rezistența
Platformei Ruse le-a impus Carpaților la formare o direcție de la nord-nord-vest spre sud-sud-est,
direcție modificată apoi spre vest de horstul hercinic dobrogean.
Altitudinea medie a Carpaților este de circa 1000 m, înălțimile maxime depășind rar 2500 m
(în Bucegi, Munții Făgărașului, Parângului, Retezatului). În Carpații Occidentali, înălțimile culmilor
coboară frecvent sub 800 m (în Munții Codru-Moma, Pădurea Craiului, Banatului etc). Lățimea
sistemului muntos carpatin pe teritoriul României variază între 120 km (în Munții Rodnei) și 70 km (în
Munții Parângului).
Carpații sunt caracterizați prin prezența unor numeroase depresiuni intramontane și văi transversale,
totale sau parțiale (Dunărea, Jiul, Oltul, Râul Bistrița, Mureș, Crișul Repede, etc.) Ei au o vechime de
204 milioane ani.
Potrivit deosebirilor geomorfologice și geologice, lanțul carpatic românesc se împarte în trei mari
unități morfotectonice:

 Carpații Orientali - cu 3 grupe mai mari și 40 de grupe montane, care sunt distincte morfologic,
geofizic și geografic:
o Carpații Maramureșului și Bucovinei
o Carpații Moldo-Transilvani
o Carpații de Curbură
 Carpații Meridionali - cu 4 grupe mai mari, subdivizate în 24 de grupe montane, ce sunt distincte
geografic:
o Munții Bucegi
o Munții Făgăraș
o Munții Parâng
o Munții Retezat-Godeanu

 Carpații Occidentali Românești- cu 3 grupe mai mari, împărțite la rândul lor în 18 grupe
montane distincte morfologic, geofizic și geografic:
o Munții Banatului
o Munții Poiana Ruscă
o Munții Apuseni

Imagine din satelit a Munților Carpați

Cele mai înalte 12 vârfuri ale Carpaților românești sunt:

1. Moldoveanu (Munții Făgăraș) - 2.544 m.

2. Negoiu (Munții Făgăraș) - 2.535 m.
3. Viștea Mare (Munții Făgăraș) - 2.527 m.
4. Parângul Mare (Munții Parâng) - 2.519 m.
5. Lespezi (Munții Făgăraș) - 2.517 m.
6. Peleaga (Munții Retezat) - 2.509 m.
7. Păpușa Mare (Munții Retezat) - 2.508 m.
8. Vânătoarea lui Buteanu (Munții Făgăraș) - 2.507 m.
9. Călțun (Munții Făgăraș) - 2.505 m.
10. Omu (Munții Bucegi) - 2.505 m.
11. Bucura (Munții Bucegi) - 2.503 m.
12. Dara (Munții Făgăraș) - 2.500 m.
Clima[modificare | modificare sursă]
Din punct de vedere climatic, Carpații se înscriu în zona climatică temperat-continentală, prezentând
nuanțe diferite, ca urmare a desfășurării în latitudine, longitudine și altitudine.
Se poate vorbi de un climat montan, caracterizat de etajare altitudinală, ceea ce generează o
scădere a temperaturii și o creștere a cantității de precipitații, pe măsură ce altitudinea crește.
Temperaturile medii anuale oscilează între 8 °C la poalele munților și -2 °C pe culmile cele mai
înalte. Cantitatea medie anuală de precipitații oscilează între 750 mm și 2000 mm. La altitudini de
peste 2000 m, precipitațiile sunt, în cele mai multe cazuri, sub formă de zăpadă.
În partea nordică se resimt influențe climatice baltice, în vest oceanice, în est influențe climatice
dinspre Câmpia Rusă (reci și uscate, iarna), iar în sud mediteraneene.

Apele[modificare | modificare sursă]
Apele sunt foarte numeroase. Cele mai importante râuri ce-și au izvoarele în Carpați
sunt: Nitra, Hron, Tisa (cu afluenții
săi Bodo, Someș, Criș și Mureș), Jiu, Olt, Argeș, Ialomița, Siret (cu afluenții
săi Moldova, Bistrița, Trotuș, Putna, Râmnicu Sărat și Buzău), Prut și Nistru.
Pe culmile mai înalte (în special în Carpații nord-vestici și în Carpații sud-estici) se găsesc
numeroase lacuri glaciare. La acestea se adaugă lacurile antropice, în cele mai multe cazuri lacuri
de acumulare utilizate în scopuri energetice.