Muntii Apuseni

Grupa montană aflată încă în studiu este situată în partea central-vestică a țării, constituind sectorul
nordic al Carpaților Occidentali.
Limita în partea de sud este dată de Valea Mureșului , iar în est de contactul cu Depresiunea
Colinară a Transilvaniei prin intermediul depresiunilor submontane (Alba-Iulia-Turda, Iara, Almaș,
care se deschide în culoarul Someșului la Jibou) și al Podișului Someșurilor. În partea de vest, limita
este realizată de contactul cu Dealurile Vestice și o mică porțiune cu Câmpia de Vest, limită cu
profunde iregularități datorită penetrării spre zona montană a Câmpiei și Dealurilor Vestice sub
forma unor depresiuni golfuri. Limita nordică este dată de contactul cu Dealurile Sălajului și Crasnei
și în continuare de valea Barcăului.
Evoluția paleogeografică a acestui sector montan este strâns legată de evoluția Carpaților
Occidentali și, în general, de evoluția întregului lanț carpatic. Încă din precambrian are loc
individualizarea șisturilor cristaline , fiind mult mai bine conturate în silurian , în urma orogenezei
caledoniene și mai ales în carbonifer ca urmare a mișcărilor hercinice care au afectat întreaga
catenă carpatică și munții din Europa Centrală până în Dobrogea de Nord. Din carbonifer , până la
sfârșitul mezozoicului, Carpații au fost supuși succesiv mișcărilor orogenetice, proceselor vulcanice
și metamorfice cu implicații asupra zăcămintelor naturale. Înălțarea acestei zone, ca de altfel a
Carpaților, se produce în cretacic (mezozoic) în urma orogenezei alpine, având loc, totodată, mișcări
de prăbușire , formându-se o serie de depresiuni ( Gurahonț , Brad), care au funcționat ca domenii
lacustre , în care râurile carpatice au depus sedimente. După cretacic, Carpații Apuseni sunt supuși
proceselor de modelare , formându-se platformele de eroziune, cu altitudini mai mici decât cele
din Carpații Meridionali (Borăscu- 2000 m; Râu-Șes- 1200 m - 1600 m; Gornovița sau a Predealului-
1000 m) , datorită înălțării mai puțin spectaculoase a Carpaților Occidentali față de cei Meridionali. În
paleogen au loc numeroase transgresiuni și regresiuni marine în bazinele depresionare precum și
consolidarea maselor de orogen carpatic. Datorită erupțiilor vulcanice din a doua jumătate
a neogenului s-au înălțat Munții vulcanici Metaliferi.
Definitivarea înălțării Carpaților Apuseni se realizează la începutul cuaternarului. În această perioadă
are loc retragerea apelor din depresiuni și formarea rețelei hidrografice. Tot în cuaternar are loc
diferențierea speciilor vegetale pe trepte de altitudine și tot acum apare omul, care va contribui activ
la modelarea mediului geografic.

Geneză și geologie[modificare | modificare sursă]

Carpații
Munții Apuseni sunt munți tineri, de încrețire, formați în orogeneza alpino-carpato-himalayana. Sunt
compuși în general dintr-un mozaic de roci, predominant calcare, de aceea se explică numărul
foarte mare de peșteri existente în zonă.

Relief[modificare | modificare sursă]
Relieful este unul carstic, bine dezvoltat, alcătuit din peșteri (Peștera Urșilor, Peștera Meziad), chei
(Cheile Turzii), defilee (Defileul Mureșului). Altitudinile nu depășesc 2.000 m, cu maxime de 1.849 m,
la Vârful Bihor, 1.836 m Vârful Vlădeasa, respectiv 1.826 Muntele Mare. În medie altitudinile
oscilează în jurul a 1.000 de metri. Masivele muntoase pornesc radiar, din centru și intră în contact
direct cu Câmpia de Vest, prin depresiunile "golf": Zarand, Beiuș, Vad Borod, bine populate,
așezările urcând până la 1600 m. Principalele căi de traversare a Apusenilor sunt Pasul Vălișoara
Vântului, Pasul Vârtop și Pasul vanturilor....

Diviziuni[modificare | modificare sursă]

Localizarea Apusenilor și a diviziunilor lor

Munții Crișului[modificare | modificare sursă]

 Dealurile Crișene, incl. Depresiunea Beiușului, Depresiunea Vad
 Munții Pădurea Craiului (Vârful Runcului, 822 m)
 Munții Codru-Moma (Vârful Pleșu, 1.112 m)
Munții Șes-Meseșului[modificare | modificare sursă]
 Munții Meseșului (Vărful Măgura Priei, 996 m)
 Muntele Șes (Plopiș) (Vârful Măgura Mare, 918 m)
 Depresiunea Șimleu, considerată deseori parte a Bazinului Transilvănean-Podișul Someșan
 Munții Șimleu, considerați deseori parte a Bazinului Transilvănean-Podișul Someșan (Vârful
Măgura Șimleului, 597 m)
Masivul Bihor[modificare | modificare sursă]
 Munții Vlădeasa (Vârful Vlădeasa, 1.836 m)
 Munții Bihorului (Vârful Bihor[1] (Cucurbăta Mare), 1.849 m)
 Muntele Mare (Vârful Muntele Mare, 1.826 m)
 Munții Gilăului (Vârful Chicera Comării, 1.475 m)
 Muntele Găina (vârful Găina, 1.486 m)
 Depresiunea Brad
 Depresiunea Huedin
Munții Mureșului[modificare | modificare sursă]
 Munții Zarandului (Vârful Drocea, 835 m)
 Munții Metaliferi (Vârful Poienița, 1.437 m)
 Munții Trascăului (Vârful Dâmbău, 1.369 m)

Hidrografie[modificare | modificare sursă]

Ruinele cetății Bologa, la poalele Masivului Vlădeasa

Munții Apuseni sunt traversați de mai multe râuri, existând și o serie de lacuri formate. Printre cele
mai importante se află:

 Râul Someșul Mic

 Râul Crișul Repede, Râul Crișul Alb și Râul Crișul Negru
 Râul Barcău
 Râul Arieș
 Râul Ampoi
 Lacurile carstice Vărăsoaia și Ighiu
 Lacul Fântânele
 Lacul Tarnița

Clima[modificare | modificare sursă]
Clima este una temperat-continentală moderată cu nuanțe de tranziție, având și influențe oceanice.
Temperatura medie anuală este între 6 și 10°C, precipitațiile fiind de 700-1.000 mm/an.

Fauna și vegetația[modificare | modificare sursă]

Vegetația este alcătuită din păduri de foioase și conifere (la peste 1.300 m). Fauna este foarte
diversă, fiind prezente specii ca vulpea, lupul, jderul, cerbul, căprioara, veverița și ursul. În total se
pot identifica 45 de specii de mamifere, toate acestea aflându-se în Parcul Natural ce poartă numele
munților. Avifauna este reprezentată în acest loc de cocoșul de munte, acvila țipătoare mică și de
munte, diferite specii de ciocănitori și multe altele. Recent, într-un articol publicat în decembrie 2011,
se arată că, în galeriile de la Roșia Montană și în sat, față de cele 9 specii de lilieci (indicatori
ecologici și pentru biodiversitate) cunoscute anterior la Roșia Montană s-au identificat alte 3 specii
noi.[2]