Munții Carpați reprezintă un lanț muntos, aparținând marelui sistem muntos central al Europei. 

Carpații cuprinși între Bazinul Vienei și culoarul Timocului formează un arc cu o lungime de 1500 km și
o lățimea maximă de 130 km, desfășurându-se pe 6° în latitudine și aproximativ 10° în longitudine.
Munții se întind pe teritoriul a opt state: Austria, Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria, Ucraina, România
și Serbia. 
Carpații se înfățișează ca fiind niște munți mijlocii sau scunzi, doar câteva sectoare depășind 2000 de
metri în altitudine. 

Cel mai înalt vârf al întregului lanț Carpatic este vârful Gerlachovský, 2.655 m, în Slovacia - Munții
Tatra. În Polonia, cel mai înalt vârf este vârful Rysy (2.499 m), în Ungaria, cea mai înaltă altitudine se
înregistrează în vârful Kékes, de 1.014 m, în Ucraina cel mai înalt este Vârful Hovârla (2.061 m), iar în
România este vârful Moldoveanu, 2.544 m, situat în Munții Făgăraș din Carpații Meridionali. 

Spre deosebire de Alpi, Carpații au mari depresiuni intramontane, iar culmile lor se prezintă sub forma
unor suprafețe întinse, acoperite cu pajiști. Carpaților le aparține și cel mai mare lanț vulcanic din
Europa. Alături de rocile cristaline și eruptive o mare extensiune o au rocile sedimentare, care dau un
relief cu pante domoale.

Etimologie 
Numele provine de la tribul dacic al Carpilor (Karpathos-Horos), care trăia în Moldova, pe pantele
Carpaților Orientali, nume care, la rândul său, probabil provenea de la un cuvânt indo-european
însemnând piatră. 

Geografie
Carpații încep de la Dunăre lângă Bratislava. Ei înconjoară Transcarpatia și Transilvania într-un
semicerc larg, continuă spre sud-est , și se sfârșesc la Dunăre lângă Orșova, în România. Lungimea
totală a Carpaților este de 1500 km, iar lățimea lanțului montan variază între 12 km și 500 km. 
Cea mai mare lățime a Carpaților corespunde cu cea mai înaltă altitudine. Lanțul muntos are cea mai
mare lățime în Depresiunea colinară a Transilvaniei, și la poalele Munților Tatra (cea mai mare
înălțime din Carpați, cu Gerlachovský štít, care are 2 655 m altitudine, pe teritoriul Slovaciei la granița
cu Polonia. Se întinde pe o suprafață de 190 000 km2 și, după Alpi, e cel mai extins lanț muntos din
Europa.

Deși în mod obișnuit se face referire la Carpați ca fiind un lanț muntos, ei de fapt nu formează un lanț
neîntrerupt de munți. Mai degrabă, constă în câteva grupuri geologic distincte, prezentând o mare
varietate structurală ca Alpii. Carpații, care doar în rare locuri depășesc altitudinea de 2500 m, nu
prezintă vârfuri stâncoase, zone înzăpezite extinse, ghețari întinși, cascade înalte, sau lacuri întinse
care sunt comune în Alpi. Nici o zonă din Carpați nu este inzăpezită tot anul și nu prezintă niciun
ghețar. Carpații la altitudinea lor maximă, sunt la fel de înalți ca Alpii Orientali Centrali, cu care împarte
un aspect, climat și floră comună.

Carpații sunt separați de Alpi de către Dunăre. Cele două lanțuri muntoase se întâlnesc într-un singur
punct: în Muntii Leitha la Bratislava. Fluviul desparte de asemenea, Carpații de lanțul Munților Balcani,
la Orșova.

Clima 
Din punct de vedere climatic, Carpații se înscriu în zona climatică temperat-continentală, prezentând
nuanțe diferite, ca urmare a desfășurării în latitudine, longitudine și altitudine. Din munții Carpați
izvorăsc: Vistula, Nistrul, Tisa, Prutul, Siretul, Mureșul, Oltul ș.a.

Se poate vorbi de un climat montan, caracterizat de etajare altitudinală, ceea ce generează o scădere
a temperaturii și o creștere a cantității de precipitații, pe măsură ce altitudinea crește. Temperaturile
medii anuale oscilează între 8 °C la poalele munților și -2 °C pe culmile cele mai înalte. Cantitatea
medie anuală de precipitații oscilează între 750 mm și 2000 mm. La altitudini de peste 2000 m,
precipitațiile sunt, în cele mai multe cazuri, sub formă de zăpadă.

În partea nordică se resimt influențe climatice baltice, în vest oceanice, în est influențe climatice
dinspre Câmpia Rusă (reci și uscate, iarna), iar în sud mediteraneene.

Hidrografia
În ceea ce priveşte apele de suprafaţă, în Munţii Carpaţi îşi au obârşiile cele mai multe dintre râurile
mari ale ţării, cu excepţia Dunării. Astfel, Carpaţii Orientali cuprind sectoarele superioare
ale Oltului şi Mureşului, ale râurilor Siret, Prut, Someşul Mare, Bistriţa, Trotuş, Ialomiţa, Prahova ş.a.
În Carpaţii Meridionali se află izvoarele şi sectoarele superioare ale Dâmboviţei, Argeşului,
Gilortului, Jiului, Sebeşului, Motrului, Cernei ş.a., iar Carpaţii Occidentali asigură o bună parte a apei
râurilor din vestul şi sud-vestul ţării : Barcăul, Crişul Negru, Crişul Alb, Timişul, Nera etc.

Râurile prezintă un potenţial hidroenergetic important, acesta fiind valorificat prin amenajări cu funcţie
complexă (regularizarea debitelor, producţia de energie electrică, alimentarea cu apă etc). Pe baza
retenţiilor din zona de munte funcţionează însemnate hidrocentrale : Ciunget (510 MW), Brazi (335
MW), Mărişelu (220 MW), Stejaru (210 MW), Şugag (150 MW) ş.a.
Lacurile naturale cele mai numeroase fac parte din categoria celor de origine glaciară sau glacio-
nivală, mai cunoscute fiind Bucura (10 hectare, cel mai întins lac de acest fel din România) şi Zănoaga
(-29 metri, cel mai adânc lac glaciar din România), ambele din Munţii Retezat, apoi Bâlea şi Capra
(Munţii Făgăraş), Lala şi Buhăescu (Munţii Rodnei). Dezvoltarea largă a unor scoarţe de alterare,
precipitaţiile abundente şi ponderea mare a versanţilor înclinaţi au favorizat formarea unor cuvete
lacustre, datorită barajelor produse prin surpări şi alunecări de teren (Lacul Roşu pe cursul superior al
Bicazului, Lacul Betiş, pe un afluent al Vaserului etc). În Carpaţi există un singur lac vulcanic, Lacul
Sfânta Ana.

Lacurile artificiale amenajate în scopuri multiple deţin volumele cele mai mari de apă : complexele
hidroenergetice Porţile de Fier I şi II, salba de lacuri de pe Bistriţa, începând cu Izvorul Muntelui,
Vidraru, pe Argeş, Vidra, pe Lotru etc. Alte lacuri artificiale, formate în saline, cariere sau mine
abandonate au dimensiuni mult mai mici (Coştiui, Ocna Şugatag).

Dintre apele subterane, cele mai bine reprezentate sunt apele freatice care, beneficiind de aceeaşi
alimentare bogată din precipitaţii, ca şi râurile, au o contribuţie importantă şi permanentă la
alimentarea acestora.

Apele sunt foarte numeroase. Cele mai importante râuri ce-și au izvoarele în Carpați
sunt: Nitra, Hron, Tisa (cu afluenții săi Bodo, Someș, Criș și Mureș), Jiu, Olt, Argeș, Ialomița, Siret (cu
afluenții săi Moldova, Bistrița, Trotuș, Putna, Râmnicu Sărat și Buzău), Prut și Nistru. Pe culmile mai
înalte (în special în Carpații nord-vestici și în Carpații sud-estici) se găsesc numeroase lacuri glaciare.
La acestea se adaugă lacurile antropice, în cele mai multe cazuri lacuri de acumulare utilizate în
scopuri energetice.

Orașe 
Orașe importante care se regăsesc în interiorul sau apropierea Carpaților, sunt ordonate descrescător
după populație: Bratislava (Slovacia, 426 091), Cluj-Napoca (România, 310 243), Brașov (România,
284 596), Košice (Slovacia, 234 596), Oradea (România, 206 614), Miskolc (Ungaria, 178
950), Sibiu (România, 154 892), Târgu Mureș (România, 146 000), Baia Mare (România, 137
976), Tarnów (Poland, 117 109), Râmnicu Vâlcea (România, 111 497), Uzhhorod (Ucraina, 111
300), Piatra Neamț (România, 105 865),Suceava (România, 104 914), Drobeta-Turnu
Severin (România, 104 557), Reșița (România, 86 383), Žilina (Slovacia, 85 477), Bistrița (România,
81 467), BanskáBystrica (Slovacia, 80 730), Deva (România, 80 000),Zlín (Republica Cehă, 79
538), Hunedoara (România, 79 235),Zalău (România, 71 326), Przemyśl (Polonia, 66 715), Alba
Iulia (România, 66 369), Zaječar (Serbia, 65 969), Sfântu Gheorghe (România, 61
543), Turda (România, 57 381), Bor (Serbia, 55 817), Mediaș (România, 55 153), Poprad (Slovacia,
55 042),Petroșani (România, 45 194), Negotin (Serbia, 43 551), Miercurea Ciuc (România
42,029), Sighișoara (România, 32 287), Făgăraș (România, 40 126), Petrila (România, 33
123) , Zakopane (Polonia, 27 486), Câmpulung Moldovenesc (România, 20 076), Vatra
Dornei (România, 17 864), și Rakhiv (Ucraina, 15 241). Zakopane este un oraș mic, situat la 850 de
metri altitudine, pe flancul nordic al Munților Tatra Mare. Este una dintre cele mai renumite stațiuni de
sporturi de iarnă din Carpați și din Europa.
Vegetaţia, fauna şi solurile
În ansamblu, învelişul vegetal actual al Carpaţilor se distribuie în două etaje (forestier şi alpin)
condiţionate climatic.

Etajul forestier este cel mai dezvoltat, atât sub aspectul biodiversităţii, cât şi sub cel al extinderii
spaţiale. Se suprapune peste un spaţiu vast ce începe din Defileul Dunării (sub 100 metri altitudine) şi
merge până la valori situate în jurul a 1800 metri, în acest teritoriu fiind prezente în jur de 60% din
pădurile României.

În cadrul etajului forestier se individualizează mai multe subetaje. Astfel, la altitudini mici, în medie sub
500 metri, se întinde subetajul stejarului, alcătuit, la partea inferioară, din specii de stejar termofile
(cerul şi gârniţa), din stejar pedunculat, iar la partea superioară, din gorun. Se adaugă şi alte specii de
foioase precum ulmul, teiul, carpenul etc. Subetajul fagului urcă din Subcarpaţi şi dealurile mai înalte
din Depresiunea Transilvaniei pe munţii mai scunzi din Banat, Munţii Apuseni, ajungând până la 1200
metri. Subetajul coniferelor, cuprinzând bradul, molidul, pinul şi, pe alocuri, zada, urcă până la limita
superioară a pădurii. Cele trei subetaje se interferează în zone de tranziţie, şi, pe alocuri, prin văi reci
şi umbrite, se produc chiar inversări între subetajele de vegetaţie, esenţele termofile urcând pe înălţimi
însorite, iar esenţele de climă rece coborând pe văile umbrite.

Fauna este reprezentată, în principal, printr-o serie de specii de interes cinegetic : cerbul, ursul,
mistreţul, râsul, cocoşul de munte etc, în ape fiind prezent păstrăvul.

Solurile corespunzătoare etajului forestier sunt cele podzolice şi brune feriiluviale (pe suprafeţe mai
plane), precum şi cele brune acide (pe versanţii înclinaţi).

Etajul alpin corespunde, în ansamblu, teritoriilor ce au altitudini de peste 1700-1800 metri şi este

structurat în două subetaje: etajul alpin inferior (subalpin), cuprins între 1700-1800 metri şi 2000-2200
metri, reprezentat printr-o vegetaţie arbustivă, formată din tufărişuri dense de jneapăn şi ienupăr,
şi etajul alpin superior, desfăşurat la altitudini care depăşesc 2000-2200 metri, unde vegetaţia naturală
este aceea de pajişte alpină.

Condiţiile restrictive din acest etaj s-au impus şi în ceea ce priveşte fauna, acesta fiind domeniul
caprei negre şi a acvilei de munte, iar în apele limpezi şi bine oxigenate (inclusiv unele dintre lacurile
glaciare) este prezent păstrăvul.

În etajul alpin predomină umbrisolurile, reprezentate prin soluri humico-silicatice care se formează în
condiţiile unei pedogeneze foarte lente, cu descompunerea numai incipientă a materiei organice.