Carpații Meridionali de la vest de Olt

Carpații Meridionali, numiți și Alpii Transilvaniei, Alpii Transilvăneni, alături de Carpații Orientali
și Carpații Occidentali reprezintă cele trei mari grupe muntoase ale României. Denumirea lor
este dată referitor la poziția lor geografică (la sud, deci meridionali ca poziție) față de
Depresiunea Colinară a Transilvaniei, care reprezintă simultan și limita lor nordică.
În Carpații Meridionali se disting patru grupe majore de munți, printre care Grupa montană
Retezat-Godeanu, sau grupa vestică.
Grupa Retezat-Godeanu, al cărei nume este dat de Munții Retezat și Munții Godeanu, cele mai
mari masive montane ale grupei, se află în vestul Carpaților Meridionali, între râurile Jiu și Strei
la est și Culoarul Timiș-Cerna la vest. La nord, Culoarul Bistrei îi desparte de Munții Poiana
Ruscă, iar la sud intră efectiv în contact cu Podișul Mehedinți și Subcarpații Olteniei. Această
grupă s-a format prin procese intense de cutare și ridicare a materialelor de-a lungul orogenezei
alpine. Intruziunile granitice s-au format anterior în timpul orogenezei hercinice. Spre sfârșitul
Neozoicului s-a produs o ridicare în bloc a Carpaților Meridionali cu circa 1000 de metrii.
Grupa Retezat-Godeanu are un relief glaciar bine dezvoltat, cu circuri, tăuri și văi glaciare
maiestoase, oferind o varietate petrografică a grupei ce constă din șisturi cristaline
(predominant), granit, calcare (mai ales în sud-vest) și conglomerate. Grupa Retezat-Godeanu
cuprinde șase subgrupe montane (denumite munți) și trei masive montane (denumite masive):

 Munții Retezat, localizați în partea nord-estică a grupei, cu altitudini de peste 2.500 m,

având în Vârful Peleaga cel mai înalt vârf al Retezatului și al întregii grupe cu 2.509 m;
 Munții Godeanu, în partea centrală a grupei, se înalță la altitudini de peste 2.200 m, cu
cel mai înalt punct în Vârful Gugu, 2291 m;
 Munții Țarcu, situați în partea nord-vestică, cu altitudini de peste 2.100 m, având în
Vârful Căleanu, cu 2.196 m cel mai înalt vârf al său;
 Munții Vâlcan, se găsesc în partea de sud-est a grupei, având în Vârful Oslea cel mai înalt
vârf al lor, cu 1944 m
 Munții Cernei, predominant alcătuiți din roci calcaroase, se găsesc în partea de sud-vest
a grupei, având ca cel mai înalt vârf al lor, cu 1928 m, Vârful Dobrii;
 Munții Mehedinți, alcătuiți de asemenea din calcare, cu altitudini mai mici, se găsesc în
sud-vest, dar la est de Munții Cernei, având cea mai înaltă culme a lor în Vârful lui Stan
cu 1466 m.
Clima acestui sector montan este temperat-continentală de tranziție. Totuși, altitudinea a
impus etajarea elementelor climatice; etajul montan se desfășoară la baza masivelor și în
depresiuni având valori de temperatură ce coboară de la 6° la 2°C și valori de precipitații ce urcă
de la 1000 la 1200 mm/an. Vârfurile peste 1700 metrii au valorile etajului alpin: temperaturi
sub 2°C și precipitații de peste 1200 mm/an. Sectorul de influență este submediteranean,
afectat de austru primăvara și vara.
Potențialul natural al regiunii este alcătuit în cea mai mare parte de relieful montan și peisajele
aferente acestuia. Principalele atracții hidrologice din regiune sunt reprezentate de Râul Mare
(cu afluenții săi) și cele aproximativ 80 de lacuri glaciare, în special Lacul Zănoaga (cel mai adânc
lac glaciar din România) și Lacul Bucura (cel mai întins lac glaciar din România).

În zona Retezat-Godeanu întâlnim numeroase obiective turistice de sorginte antropică cum ar

fi: Cetatea Colț, evocată de Jules Verne în Castelul din Carpați; Morile de apă din Ohaba-Sibișel;
Ansamblul Rural Clopotiva; Cetatea Mălăiști, recent renovată. Tot în apropiere se află și situl
arheologic de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, fosta capitală a provinciei romane Dacia.
Pitorescul zonei reprezintă resursa naturală majoră, datorită valorii turistice. Alte resurse
naturale sunt: cărbunii superiori din Depresiunea Petroșani, pădurile, pajiștile alpine, rocile de
construcție (calcar, marmură), forța apelor.

Munții Parâng fac parte din Carpații Meridionali, grupa muntoasă Parâng-Șureanu-Lotrului,
fiind cea mai mare ca suprafață dintre masivele muntoase ale României. De la est la vest
măsoară aproximativ 50 de km iar de la nord la sud circa 25 km.
Munții Parâng sunt delimitați la vest de Valea Jiului, iar la est de râul Olteț și râul Lotru. La nord
sunt delimitați de Munții Șureanu, prin valea râului Jiul de Est Spre sud, delimitarea este făcută
de șirul depresiunilor Novaci, și Baia de Fier. Sunt străbătuți de cea mai înaltă șosea din
România, Transalpina, care ajunge până la altitudinea de 2.146 m.
Din punct de vedere geomorfologic, culmea principală a Munților Parâng poate fi împărțită în
două sectoare: sectorul vestic mai înalt, marcat predominant de relief glaciar și sectorul estic cu
altitudini reduse.
Sectorul vestic, care delimitează depresiunea Petroșani, include vârfuri de peste 2300 m, în care
au fost sculptate mai multe complexe glaciare axate pe sistemul de văi ce alcătuiesc obârșiile
Jiețului (Pârleele, Silvei, Roșiile, Ghereșu). Alte complexe glaciare sunt: Mija, Cârja, Parângu
Mare, Ieșu, Coasta lui Rus, Setea Mare.
Circurile glaciare au versanți îmbrăcați de mase de grohotiș, creste secundare zimțate și
abrupte, numeroase lacuri glaciare, praguri glaciare pe care se dezvoltă cascade. Circurile
glaciare au o distribuție alternativă de-a lungul crestei principale fiind mult mai dezvoltate în
partea nordică unde sunt etajele Roșiile, Cârja, Gâlcescu. Văile glaciare au o mare extindere pe
versantul nordic, una dintre cele mai lungi fiind Jieț (circa 8 km). Cele mai spectaculoase circuri
glaciare s-au format între vărfurile Cârja și Mija (Șaua Custurii), între Vârful Gemănarea și Silveiu
sau la sud de vârful Setea Mare. Microrelieful de eroziune glaciară cuprinde: berbeci glaciari
(roci mutonate), formațiuni din căldările glaciare Zănoaga, Găuri și Gâlcescu, Roșiile, Sliveiu;
suprafețe structurale șlefuite de ghețari (căldarea Gâlcescu), striații glaciare în căldarea Ieșu.
Prezența calcarelor pe rama sudică a determinat apariția unor forme carstice: peșteri, chei,
doline și polii. Cele mai spectaculoase sunt Peșterile Muierii și Polovraci, Cheile Oltețului și
Galbenului.
Rețeaua hidrografică foarte bogată este orientată spre nord și sud față de culmea principală,
aparținând bazinelor hidrografice ale Jiului, Oltului și Mureșului. Se remarcă Jiul de Est și Lotru
care au trasee longitudinale urmând vechi deformări tectonice. De asemenea Oltul și Jiul au
reușit să străpungă lanțul Meridionalilor pe trasee preexistente (lăsări axiale). În masiv pe latura
nordică, rețeaua este orientată pe trasee rectangulare, iar în nord-est se remarcă prezența
rețelei semicirculare. Alimentate mai ales din zăpezi dar și de ploi, râurile au o scurgere ridicată:
35-40 % primăvara când se topesc zăpezile, 25-35 % vara când ploile sunt cele mai abundente și
15 -20 % toamna și iarna. Râurile de pe rama sud-vestică sunt colectate de Jiu format prin
unirea Jiului de Vest cu Jiul de Est la Iscroni.
Amenajările turistice converg la punerea în evidenția a spațiului geografic cu ale sale resurse
turistice antropice și naturale prin valorificarea estetică și economică a acestora. Acestea
asigura crearea unui produs turistic complet și a unei oferte turistice tipice pentru zona turistică
dezvoltată cu ajutorul structurilor turistice pentru cazare – cabane turistice, pensiuni turistice,
vile, hoteluri, apartamente și camere de închiriat a infrastructurii destinate agrementului –
trasee montane, pârtii de ski și instalații de transport pe cablu. Prezența acestora în spațiul
geografic completează baza tehnico-materială propice pentru dezvoltarea unui turism modern
și la standarde europene. Tipologia bazelor de cazare are la origine criterii diverse și este, în
consecință, extrem de diversificată. În definirea tipurilor se ține seamă de diferiți parametri:
mărime, confort, funcționalitate, perioadă de utilizare, tipul de turism pe care-l deservesc,
funcție de vechimea inițierii activităților turistice, nivelul de dezvoltare socio-economică și a
tradițiilor arhitectonice locale etc.