Munţii Scandinavici 

 s-au format în Orogeneza Caledoniană;

 se întind pe tot parcursul Peninsulei Scandinave, trecând prin Norvegia
și Suedia;

marginile atlantice ale acestui lanţ prezintă văi adânci şi înguste, săpate de
gheţarii ce coborau din Munţii Scandinaviei

Munţii Scoției
-au format în Orogeneza Caledoniană

Munţii Penini și Munţii Cambrieni

 au altitudini reduse şi s-au format pe structuri caledonice şi hercinice
faliate şi modelate de agenţii externi; 
 sunt situaţi în Marea Britanie;

Munţii Ural

 s-au format în Orogeneza Hercinică la sfârşitul Paleozoicului;

 este cel mai lung lanţ montan din Europa (peste 2.000 km) şi este situat
la limita dintre Europa şi Asia;

Masivul Central Francez

 este format în orogeneza hercinică, prezintă forme variate de relief:
relief vulcanic, relief carstic, tectonic, cu grabene;

Munţii Măcinului
 se prezintă ca un podiș relativ rigid, format pe roci vechi (șisturi verzi),
depozite sedimentare mezozoice și neozoice;
 sunt puternic erodaţi de acțiunea îndelungată a factorilor externi;

Podișul Casimcei 
  s-a format în timpul Orogenezei Hercinice;
 înălțimea maximă este de 467 m, în vârful Greci (Țuțuiatul);
 înălțimea scăzută este în general datorată proceselor externe care au
acționat prin erodarea materialului constituent al rocilor expuse
agenților atmosferici;
 rocile aflate în prezent la suprafață erau în momentul formării catenei
muntoase la baza sa (granitul de la Greci).

Munţii Alpi
 s-au format în Orogeneza Alpină, din Cretacic şi până în Cuaternar, şi
constituie cel mai important edificiu montan;
 Principalele caracteristici ale Munţilor Alpilor sunt altitudinile mari de
peste 3.000 m, masivitatea mare, relieful glaciar cu prezenţa gheţarilor
actuali, iar în partea de est relieful carstic dezvoltat pe calcare şi
dolomite.

Munţii Pirinei
Munţii Apenini
 Orogeneza Alpină

 sunt alcătuiţi predominant din calcare, dar apar şi granite, şisturi

cristaline şi roci vulcanice;

Munţii Carpați
 s-au format în Orogeneza Alpină

Câmpia Nord-Europeană (Câmpie fluvio-glaciare)

 câmpia este acoperită la suprafaţă de formaţiuni cuaternare glaciare,
fluvio-glaciare, fluviale, maritime şi eoliene. 
 este o câmpie vălurită, acoperită cu loess, fragmentată de numeroase
râuri.

Câmpia Română (Câmpie fluvio-lacustră) 

Câmpia Panonică (Câmpie fluvio-lacustră)
vârful Moldoveanu din Munții Făgăraș cu 2.544 m.

Carpații Orientali

Tipuri de relief
 relief glaciar;
 relief vulcanic;
 relief fluvial cu văi și terase sculptate de apele curgătoare; 

Carpaţii Meridionali

Tipuri de relief
 Este caracteristic relieful glaciar care caracterizează suprafețe întinse,
acesta e reprezentat  prin văi glaciare care în profil transversal (au formă
de U ), circuri glaciare;
 Relief carstic - văi sub formă de chei, peșteri , prin lapiezuri prin
depresiuni sub formă de doline, prin diaclize (crăpături adânci în
stratele de roci specifice în Munții Căpățânii);
 Relieful fluvial sculptat de apele curgătoare, văi înguste și adânci cu
sectoare de luncă slab dezvoltate și terase.

Carpaţii Occidentali
 este caracteristic relieful carstic - dezvoltat pe calcare şi specific în
sectorul central al Munților Bihor în zona numită Cetățile Ponorului, la
suprafață e reprezentat prin lapiezuri, doline, văi seci, văi sub formă  de
chei, iar în interior se întâlnesc numeroiase peșteri și izvoare cu apă
termală;
 relieful vulcanic ocupă suprafețe restrânse dar s-a format în sectoarele
în care rocile intruzive rezultă în urma fenomenelor magmatice ce au
ieșit la suprafață în urma unor eroziuni.

Delta Dunării

Cauzele formării
  cantitatea mare de aluviunii pe care o transportă Dunărea (între 60-80
mil. tone pe an);
 lipsa mareelor în Marea Neagră ;
 panta redusă în sectorul de vărsare al Dunării;

Factorii genetici

Poziția geografică
Factorii radiativi
Factorii fizico-geografici
Unii dintre factorii ce influențează evoluția regimului termic sunt suprafețele
active. Acestea pot fi marine sau oceanice, dar și terestre. Ele acționează
asupra teritoriului în felul următor:

Factorii dinamici
Circulația generală a atmosferei se desfășoară pe direcția vest-est.

Direcția vântului este de la vest la est, iar precipitațiile scad tot dinspre vest
spre est.

Influența polară (iarna) și cea tropicală (vara) duc la o manifestare diferită a

maselor de aer, astfel că:

 masele de aer polare sunt reci și uscate;

 masele de aer atlantice sunt răcoroase și umede;
 masele de aer cotinentale sunt calde/reci (în funcție de originea lor) și
uscate;
 masele de aer mediteraneene sunt calde și umede.

Factorii antropici
Dezvoltarea industrială, transportul, urbanizarea și despăduririle determină
modificări ale elementelor climatice, dar și ale compoziției aerului.

Temperatura
Temperatura medie anuală

 în sud este de 18ºC,

 în nordul Scandinavei de 0ºC și
 - 4ºC în partea nord-estică a Europei;

Precipitațiile
Scad de la vest la est.

Valorile medii sunt cuprinse între 500-1000 mm/an.

Cantități de 300-500 mm/an se întâlnesc în nord (nordul Peninsule

Scandinaviei, la nord de Marea Neagră și Marea Caspică), iar cantități de
1000-1200 mm/an pe culmile înalte ale munților și pe versanții cu expunere
spre Oceanul Atlantic și Marea Adriatică.

În vest, ploile cad pe tot parcursul anului, pe când în sud cad mai mult iarna,
iar în centru și est cad mai mult vara.

Vânturile
Vânturile de vest: determină devierea spre dreapta a aerului.

Crivățul: se manifestă în est și nord-est. Este un vânt violent și rece pe timpul

iernii, dar cald și uscat în timpul verii.

Austrul: bate dinspre pantele Munților Dinarici și Balcani. Este un vânt

uscat, ce suflă vara.

Bora: rezultă prin acumularea aerului rece, coboară din Munții Dinari spre
Marea Adriatică.

Mistralul: este vânt ce bate iarna și vara dinspre Masivul Central Francez
spre Marea Mediterană.

Foehnul: bate pe versanții munților, fiind un vânt neperiodic, cald și uscat.

Brizele marine: bat pe litoral pe distanțe de 30-40 km, formând topoclimate

de litoral.

Climatul temperat-oceanic
Este prezent în vestul Europei, din Pen. Iberică, de la N de râul Duero până în
Norvegia.

Amplitudinea termică anuală este redusă, cu ierni blânde și veri răcoroase.

Ploile sunt abundente, precipitații medii anuale între 1000-2000 mm/an,

rareori trecând de 2000 mm/an (versanții de vest ai Pirineilor).

Temperatura medie anuală este de 16ºC la Lisabona și de 8ºC în nordul

insulelor britanice.

Climatul temperat de tranziție

Este întâlnit în centrul Europei.

Aici, influențele oceanice scad și se îmbină masele de aer polar cu cele

tropicale.

Precipitațiile medii anuale între 500-1000 mm/an, iar temperaturile medii

anuale sunt cuprinse între 5-10ºC.

Climatul temperat-continental
Este cuprins între 40º și 60º latidudine nordică.

Variațiile termice sunt mari, ca urmare a vânturilor de est și a precipitațiilor

sărace.

Precipitațiile cad mai mult vara, sub formă de aversă, iar iarna este geroasă.

Temperatura medie anuală a lunii ianuarie este între 0ºC în sud și -15º în
nord.

Temperatura medie anuală a lunii iulie este de 21 – 22ºC în sud și 16 – 18ºC în

nord.

Climatul mediteraneean
Este prezent în Europa de Sud, în Bazinul Mării Mediterane.

Temperatura medie anuală a iernii este peste 8ºC, iar temperatura medie
anuală a verii este de 20-25ºC.
Verile sunt toride și secetoase, în timp ce iernile sunt blânde, relativ calde și
ploioase.

Precipitațiile sunt variabile, media fiind cuprinsă între 600-900 mm/an.

Climatul subpolar
Se găsește în nordul Scandinaviei, Rusiei și Islandei.

Temperaturile medii anuale cuprinse între 0 și -4ºC, iar precipitațiile sunt

sărace, de doar 200 mm/an.

Iarna ține cca. 9 luni, având zile scurte, nopți lungi și temperaturii medii între
-18 și -20ºC.

Climatul montan
Este prezent în munții înalți: Alpi, Pirinei, Dinarici, Caucaz, Alpii Scandinavei
etc.

Temperaturile scad cu înălțimea, pe când precipitațiile cresc cu înălțimea.

Lacurile
Lacurile din spațiul european sunt variate ca mod de formare, întindere și
volum. Principalele tipuri de lacuri întâlnite în Europa sunt:

Lacurile glaciare – sunt întâlnite în Peninsula Scandinavă și în nordul

Câmpiei Ruse.

Aici se găsesc cele mai multe și mai mari: Ladoga (18.400 km²) și Onega
(9610 km²) în Rusia; Saimaa în Finlanda; Vanern, Vattern și Malaren în
Suedia; Geneva, Constantza, Como, Garda, Maggiore în Munții Alpi.

Lacurile de origine tectonică – lacul Balaton din Ungaria. Marea Caspică

este considerată un lac, având nivelul apei sub Oceanul Planetar -28 m.

Lacurile vulcanice – au suprafețe mici, cum este și cazul celor din Masivul
Central Francez (Nemi).

Lacuri carstice – se găsesc în Alpi, Dalmația.

Lacurile de acumulare – se întind în Europa răsăriteană. Acestea sunt
amenajări hidrotehnice, ridicate cu scopul de a produce energie electrică:
Samara și Volgorad, pe Volga; Țimleansk, pe Don; Porțile de Fier I, pe Dunăre.

Lagunele și limanele – sunt situate la țărmul mării, precum Marea

Nordului, Marea Baltică, Marea Neagră.

Râurile și fluviile
În funcție de lungime, se disting:

Volga – cel mai lung fluviu din Europa, cu o lungime de peste 3500 km;

Dunărea, Ural și Nipru – fluvii cu lungimi cuprinse între 2000 și 3000

km;

Don, Peciora, Nistru, Rhin, Elba – râuri cu lungimi între 1000 și 2000
km.

Dunarea
Construirea celor două canale, Dunăre – Main – Rhin și Dunăre –
Marea Neagră, a făcut posibilă realizarea cele mai scurte axe de
legătură pe cursul apei dintre Marea Neagră și Marea Nordului.

De-a lungul cursului său, aceasta străbate zece țări (Germania,

Austria, Slovacia, Ungaria, Croația, Serbia, România, Bulgaria,
Republica Moldova și Ucraina) și patru capitale (Viena, Bratislava,
Budapesta și Belgrad).

Râurile
În funcție de principalii colectori, râurile se grupează în următoarele sisteme
hidrografice :

 nord-vestic, cu afluenții nordici ai Tisei: Vișeu, Iza, Tur;

 vestic, Tisa cu afluenții săi: Someș, Crișuri (Repede, Negru și Alb),
Mureș cu Târnava Mare și Mică, Sebeș, Strei;
 sud-vestic, Dunărea este colector în afara țării, râurile interioare fiind
cele situate la sud de Valea Mureșului: Bega, Timiș, Caraș și Nera;
 sudic, râurile de pe partea stângă a Dunării, de la confluența cu Cerna
până la confluența cu Ialomița: Jiu (afluenții Motru și Gilort), Olt
 (afluenții Râul Negru, Cibin, Lotru și Olteț), Argeș (afluent Dâmbovița),
Ialomița (afluent Prahova);
 estic, are ca și colectori Siretul (afluenții Suceava, Bistrița, Trotuș,
Buzău, Bârlad) și Prutul (afluenții Bașeu, Jijia cu Bahlui);
 dobrogean (litoral), cu râurile scurte dobrogene, care se varsă în
lacurile de pe litoralul Mării Negre.
Lacurile glaciare – se găsesc în Munții Carpați, care numără 200 de astfel
de lacuri. Acestea sunt formate după topirea ghețarilor și sunt așezate în
circuri glaciare: Bâlea, Capra în Munții Făgăraș; Lala și Buhăescu în Munții
Rodnei; Gâlcescu în Munții Parâng; Bucura, Zănoaga în Munții Retezat.

Lacurile vulcanice – se găsesc în craterele unor vulcani (de exemplu, Lacul

Sfânta Ana s-a format în craterul Ciomatu din Munții Harghitei).

Lacurile de baraj natural – sunt formate prin eroziunea/prăbușirea unor

versanți în albia râului, barând astfel cursul (de exemplu, Lacul Roșu, pe Bicaz
în Grupa Centrală a Carpaților Orientali).

Lacurile în masive calcaroase – sunt foarte rare, datorită calcarului care

este ușor solubil în contact cu apa. Cel mai cunoscut este lacul Vărășoaia din
Munții Apuseni.