efortului de la valori de 60-80 c/min. în repaus, poate ajunge la 180-200 c/min.

în efort; volumul sistolic

creşte de la 60-70 ml în repaus, la 120 ml în efort; debitul cardiac de la 5-6 litri / min. în repaus, ajunge la
35-40 l; tensiunea arterială creşte de la valori de 120 mmHg în repaus, la 200-2440 mmHg în efort; rezistenţa
periferică scade ori de câte ori creşte debitul sanguin; cantitatea de sânge circulant creşte în efort prin
redistribuirea lui din teritoriile inactive; viteza de circulaţie creşte de aproximativ 3 ori.
b) adaptări tardive (de antrenament): volumul cordului creşte de la 600-800
la 900-1300 ml; greutatea cordului creşte de la 300 gr la 500 gr; frecvenşa cardiacă scade (bradicardie) poate
ajunge la 50- 42 şi chiar 24 c/min. tensiunea arterială este puţin influenţată de antrenament.

Întrebări de verificare
1. Care sunt funcţiile sângelui ? explicaţi-le
2. Ce rol are inima în cadrul aparatului cardio-vascular
3. Care sunt proprietăţile fundamentale ale muşchiului cardiac
3. Ce este ciclul cardiac şi din ce este alcătuit
4. Ce este pulsul arterial si cum se percepe el
5. Ce este tensiunea arterială şi cum se măsoară ea
6. Care sunt factorii care influenţează tensiunea arterială
7. Ce factori favorizează întoarcerea sângelui venos la inimă
8. Care sunt adaptările imediate ale aparatului cardiovascular la efort
9. Dar adaptăle tardive

Capitolul 9.
Fiziologia aparatului respirator.

Respiraţia este funcţia vitală a organismului prin care se asigură

schimbul de gaze respiratorii (O2 şi CO2) dintre organism şi mediul înconjurător. Acest schimb se realizează
în trei etape:
I. etapa pulmonară (respiraţia externă) – asigură intrarea şi ieşirea aerului din plămâni prin două
fenomene-
a). ventilaţia pulmonară, proces ciclic cu două faze: inspiraţie şi expiraţie. Inspiraţia este un proces
activ, prin care aerul pătrunde prin căile respiratorii până la nivelul alveolelor pulmonare. Principalii muşchi
inspiratori sunt: diafragma şi muşchii intercostali externi. Prin contracţie, diafragma se aplatizează mărind
astfel diametrul vertical al cutiei toracice. În acest proces, coastele pivotează pe axa lor longitudinală spre
exterior, mărind diametrele transversal şi sagital. În inspiraţia forţată intră în acţiune şi scalenii,
sternocleidomastoidienii, pectoralii, dinţaţii, trapezii. Expiraţia, în condiţii obişnuite, este un proces pasiv, în
care o parte din aerul alveolar este expulzat la exterior. Musculatura inspiratorie se relaxează şi volumul
cutiei toracice revine la dimensiunile de repaus. În efort sau în condiţii patologice, expiraţia devine activă,
situaţie în care intră în acţiune muşchii expiratori auxiliari (muşchii abdominali şi muşchii regiunii lombare).
Ventilatia pulmonara poate fi apreciata prin evaluarea a patru volume pulmonare. Acestea reprezinta
cantitatile de aer ce se gasesc in plamani in diverse stari functioanale:
- volumul curent (Vc) = este volumul de aer inspirat sau expirat in
timpul unei respiratii normale si este egal cu 500 ml aer;
- volumul inspirator de rezerva (VIR) = este volumul suplimentar
de aer care poate fi inspirat peste volumul curent (printr-o inspiratie fortata); el este egal cu 1500-3000 ml
aer;
- volumul expirator de rezerva (VER) = este volumul de aer
suplimentar care este expirat printr-o expiratie fortata (dupa expirarea volumului curent; este egal cu 1100ml
aer;
- volumul rezidual (VR) = este volumul de aer care ramane in
plamani chiar dupa expiratia fortata si este egal cu 1200- 1500 ml aer. Cu aceste volume se pot
aprecia capacitatile pulmonare:
- Capacitatea inspiratorie = este suma dintre Vc + VIR = 3000 ml aer;
- Capacitatea reziduala functionala = este suma dintre VER = VR=2300;
- Capacitatea vitala (CV) = suma volumelor Vc + VIR + VER = 3100-4600;
- Capacitatea pulmonara totala = CV + VR = 5800 ml aer.

18
 b). Schimbul de gaze la nivelul plămânilor se realizează pe baza diferenţelor de presiune parţială ale
O2 şi CO2, în cele două medii (aerul alveolar şi sângele din capilarele pulmonare, separate prin membrana
alveolo-capilară).
II. etapa sanguină (transportul gazelor respiratorii). Sângele prin funcţia sa respiratorie asigură
transportul O2 de la plămâni la ţesuturi şi CO2 de la ţesuturi la plămâni, unde este eliminat prin expiraţie.
III. etapa tisulară (respiraţia internă) reprezintă ansamblul fenomenelor prin care O2 este cedat
celulelor pentru a fi utilizat în metabolism iar CO2 rezultat este trecut în sânge.
Reglarea respiraţiei înseamnă modificarea adaptativă a mişcărilor respiratorii şi a debitului
ventilator. Ea se face pe două căi – nervoasă şi umorală. În reglarea respiraţiei este vorba de:
a) senzorii care recepţionează şi transmit informaţii specifice chimice, mecanice, termice la
centrii reglatori
b) centrii respiratori de integrare şi elaborare a reacţiilor adaptative ventilatorii
c). efectorii musculari (muşchii inspiratori şi muşchii expiratori)
Reglarea pe cale nervoasă a ventilaţiei se realizează prin intervenţia centrilor respiratori bulbo-
pontini din formaţiunea reticulată a trunchiului cerebral care asigură reglarea automată a respiraţiei.
Reglarea pe cale umorală a ventilaţiei se realizează sub influenţa exercitată asupra centrilor
respiratori de către o serie de substanţe, rolul cel mai important avându-l – concentraţia de O2, de CO2 şi
concentraţia ionilor de hidrogen din sângele arterial

9.1. Modificările de efort ale respiraţiei

a) modificări imediate: frecvenţa respiratrie creşte de la 12-16 resp.-min, la 30-40 în efort maximal;
amplitudinea respiraţiilor se măreşte de la 500 ml volum curent în repaus, la 3000 ml aer; debitul ventilator
creşte de la 6 l/ min la 30-40 l/ min consumul de oxigen creşte de la 250-300 ml/ min la 5-6 l/ min
b) modificări tardive: frecvenţa respiratorie de repaus scade; respiraţia este amplă; debitul respirator
în repaus este de 6-8 l/ min; capacitatea vitală la sportivii antrenaţi este de 6000-7000 ml faţă de neantrenaţi
care au 3000-4000 ml.

Întrebări de verificare
1. Ce este respiraţia
2. Care sunt cele trei etape ale respiraţiei
3. Ce rol are ventilaţia pulmonară
4. Prin ce se poate evalua ventilaţia pulmonară
5. Care sunt volumele pulmonare
6. Care sunt capacităţile pulmonare
7. Ce se înţelege prin etapa sanguină a respiraţiei
8. Ce reprezintă etapa tisulară a respiraţiei
9. Ce înseamnă reglarea respiraţiei
10. Prin ce se realizează reglarea respiraţiei pe cale nervoasă
11. Sub influenţa cui se realizează reglarea respiraţiei pe cale umorală
12. Care sunt adaptările imediate ale aparatului respirator la efort
13. Dar adaptările tardive

Capitolul 10.
Termoreglarea

Termoreglarea este un fenomen complex prin care se menţine constantă temperatura corpului în
condiţiile variaţiilor permanente ale mediului ambiant.
Termoreglarea se realizează prin reflexe ce antrenează:
- receptorii termici (pentru cald şi frig), centrali, în hipotalamus şi periferici, în piele, care
sunt conectaţi prin fibre nervoase cu centrii nervoşi
- centrii nervoşi reglatori cu rol în perceperea conştientă a mediului, în formarea senzaţiilor
de frig sau cald şi în reglarea voluntară a temperaturii corpului
- efectorii termici (muşchii scheletici şi glandele sudorale)
Homeotermia se datoreşte unor mecanisme de reglare a echilibrului între producerea de căldură
(termogeneză) şi pierderea ei (termoliză).

19