Virusurile

Reprezintă particule care stau la hotarul dintre natura vie și cea moartă.
De ce se spune așa?
Structura moleculara a unui virus

In structura lor, virusurile contin o moleculă de acid nucleic (AN), fie ADN ,
fie o molecula de ARN, care alcătuesc genomul viral.
 În majoritatea cazurilor, genomul viral va fi inconjurat de o structură
proteică (membrană), denumită „capsidă”; capsida este formata din unitați
denumite „capsomere”,  de origine proteică.
Pentru a proteja genomul viral, capsomerele se vor asambla in capside, ce vor
prezenta o structura asemanatoare unei sfere sau cilindrică;
AN + capsida = nucleocapsida; Rolul capsidei: protecţia AN, rol antigenic
– de a induce formarea de anticorpi, adeziune la celulele gazdei.

Pe langa acest tip de invelis, exista si virusuri care la exterior, posedă o

anvelopă ce provine din membrana celulei gazdă infectată și prezintă un
strat din glicolipoproteide – numită și supercapsidă.

Virusurile care prezinta la exterior doar o nucleocapsida, sunt mult mai

rezistente fata de actiunea anumitor substante cu rol antiseptic; in timp
ce virusurile care sunt invelite intr-o anvelopa, derivata din membranele
celulelor infectate, pot fi distruse cu mai multa usurinta sub actiunea unor
substante cu rol de detergent.

Pentru a exemplifica structura complexa a unui virus, putem descrie herpes

virusul uman. La interior, acest virus prezinta un nucleu format dintr-
o molecula de ADN, invelită intr-o capsida alcatuita din aproximativ 160
capsomere; la randul sau, capsida este acoperita de catre o anvelopa, ce
prezinta pe suprafata sa o serie de structuri glicoproteice.

Virusurile patogene pentru om au fost clasificate tinandu-se cont de o serie de

elemente, precum:
 structura acidului nucleic (ADN, sau ARN),
 dimensiunea si simetria nucleocapsidei,
 structura si prezenta anvelopei.

Virusurile înrudite sunt clasificate in familii, iar familiile sunt impartite in

genuri – un gen, cuprinde o serie de particule virale, asemanatoare din punct de
vedere al structurii genetice, si care determina efecte biologice similare. 
Diferenta dintre virusi si bacterii
Bacteriile sunt microorganisme relativ complexe, cu o singura celula, cu un
perete rigid și o membrana subtire care inconjoara citoplasma din interiorul
celulei. Se pot reproduce pe cont propriu. Exista pe Pamant de aproximativ 3,5
miliarde de ani si pot supravietui in medii diferite și in corpul uman.
Cele mai multe bacterii sunt inofensive, iar unele ne ajuta de fapt prin digestia
alimentelor, distrugerea microbilor care cauzeaza boala, combaterea celulelor
canceroase şi furnizarea de nutrienţi esentiali. Mai putin de 1% din bacterii
provoaca boli la oameni.
Virusurile sunt mai mici, cel mai mare virus fiind mai mic decat cea mai mica
bacterie!  Dispun numai de un strat proteic si un nucleu de material genetic, fie
ARN, fie ADN. Spre deosebire de bacterii, virusurile nu pot supravietui fara o
gazda, ei putandu-se replica doar prin atașarea la celule. In majoritatea
cazurilor, după pătrunderea în cellule, reprogrameaza celulele pentru a face
virusi noi, pană când celulele explodează și mor. in alte cazuri pot transforma
celulele normale in celule maligne sau canceroase.
Diagnosticarea infectiilor virale
În mod obişnuit, diagnosticarea virozelor respiratorii este facuta exclusiv pe
baza simptomelor manifestate, nefiind nevoie de teste de laborator .
Diagnosticarea de laborator este importantă mai ales când vorbim de infecţii
care pun viata in pericol si ca o măsură de menţinere a sanataţii publice (pentru
a se pune in evidenţa o pandemie sau pentru a se identifica agenţi virali noi sau
exotici).
Testele virale pot fi efectuate pentru diferiti virusi, cum ar fi: Herpes simplex,
varicela, virusul sincitial respirator (RSV), virusul Epstein-Barr,
cytomegalovirus (CMV), rotavirusul, hepatita, negi genitali (papilomavirus
uman sau HPV), gripa, virusul imunodeficientei umane (HIV), mai recent –
Coronavirus de tip nou (Covid-19).
Pentru identificarea virusilor pot fi utilizate mai multe tipuri de teste
care folosesc diferite tipuri de probe, inclusiv eliminări din nasofaringe, sânge,
urină, fecale, tesut organic, lichid spinal - cefalorahidian. Tipul de prelevat
utilizat pentru test depinde de tipul de infectie care poate fi prezentă.
  Test de anticorpi. Anticorpii se ataseaza la o celula infectata cu virusul si
provoaca distrugerea virusului. Acest test cauta anticorpiI la o infectie
virala specifică, cu ajutorul unei probe de âange, de ex: testil ELISA.
 Test de detectare a antigenului viral. Antigenii virali se dezvolta pe
suprafata celulelor infectate cu un virus specific. Un test de detectare a
antigenului viral se face pe un prelevat de tesut care ar putea fi infectat.
Anticorpi special marcati (cu colorant sau marker fluorescent) care se
atașeaza la acești antigeni virali sunt amestecati cu proba. Anticorpii
marcati pot fi vazuti utilizand o lumina speciala (sau alta metoda) –de ex:
metoda RIF.
 Cultura virală sau cultura de țesut. Acesta este un test pentru a gasi un
virus care poate provoca o infectie. O proba de fluid sau tesut corporal
este adaugata la anumite celule vii (menținute în laborator, conservate în
mod special) pentru a multiplica un virus. Daca niciun virus nu infecteaza
celulele, cultura este negativa. Daca un virus care poate provoca infectie
infecteaza celulele, cultura este pozitiva. O cultura virala poate dura
cateva saptamani. Se mai numește metoda virusologică.
 Test de detectare a ADN-ului viral sau a ARN-ului. Folosind un prelevat
de tesut sau sânge sau alt lichid (cum ar fi lichidul spinal), acest tip de
testare cauta materialul genetic (ADN sau ARN) al unui virus specific –
metoda PCR.
Testarea pentru gripă și alte viroze respiratorii, inclusiv Covid-19
Cel mai frecvent utilizate teste pentru detectarea gripei se numesc "teste rapide
de diagnosticare". Acestea  functioneaza prin detectarea partilor virusului
(antigene) care stimuleaza un raspuns imun și formarea anticorpilor. Pot oferi
rezultate in aproximativ 10-15 minute, dar rezultatele nu sunt 100% concludente
(rezultatul poate fi fals). Alte teste se numesc "teste moleculare rapide" care
detecteaza materialul genetic al virusului. Testele moleculare rapide produc
rezultate in 15-20 minute și sunt mai precise.  Exista si alte teste de gripa, mai
precise, care trebuie insa efectuate in laboratoare specializate.
DECI, Virusuri = gene vagabonde = particule infectioase autonome,
caracterizate prin :
1. Reprezintă structuri acelulare cu potenţial infecţios
2. Dimensiuni de rangul nanometri-nm (20-400 nm)
3. Genomul viral este formt dintr-un singur tip de AN- acid nucleic
(ADN sau ARN)
 4. Sunt lipsite de metabolism propriu, fiind paraziţi obligaţi
intracelulari
5. Nu cresc şi nu se divid, se reproduc în celule vii
6. Nu se cultivă pe medii artificiale, numai pe celule vii
7. Rezistenţă naturală la antibiotic

CLASIFICAREA VIRUSURILOR
După tipul AN (cu genom ARN sau ADN)
După dimensiuni (mici – 20-50 nm, medii – 50-150 nm, mari – peste 150 nm)
După tipul de simetrie a capsidei (helicoidală, cubică, mixtă)
După gazdă (om, animal, insectă, bacterie)
După sensibilitatea în mediul extern, etc
Virusuri ADN : Parvoviridae, Hepadnaviridae, Adenoviridae, Herpesviridae,
Poxviridae
Virusuri ARN+: Picornaviridae, Caliciviridae, Togaviridae, Flaviviridae,
Coronaviridae, Retroviridae
Virusuri ARN- : Rhabdoviridae, Paramyxoviridae, Orthomyxoviridae,
Bunyaviridae, Arenaviridae, Filoviridae
COMPOZIŢIA CHIMICĂ ŞI STRUCTURA VIRIONULUI
Virusurile simple – AN şi înveliş proteic – capsida (nucleocapsidă)
Virusurile complexe – nucleocapsidă şi un înveliş extern - anvelopă,
lipoglicoproteică (supercapsidă, peplos)
AN – ADN sau ARN, mono- sau bicatenar, linear, circular sau fragmentat.
Funcţia AN – asigurarea replicării şi expresia genomului pentru sinteza proteică
Capsida – formată din unităţi proteice, capsomere, aranjate simetric.
Funcţia – protecţia AN, rol antigenic, adeziune
Supercapsida – structură glucido-lipido-proteică, derivată din membrana celulei
gazdă
Funcţie – protecţie, antigene de suprafaţă, adeziune
Unele virusuri conţin enzime – polimeraze, transcriptaze, etc.
Acţiunea factorilor fizici, chimici.
Virusurile sunt foarte sensibile la căldură, uscare, UV. Detergenţii şi solvenţii
inactivează virusurile cu supercapsidă. Pot fi conservate prin liofilizare sau la
-80 C
REPRODUCEREA VIRUSURILOR – etapele:
I ADSORBŢIA virusului la celula-gazdă prin intermediul receptorilor specifici
(tropism)
II PENETRAREA –pătrunderea în celulă:
III DECAPSIDAREA – dezasmblare, desfacerea (în elementele componente)
IV BIOSINTEZA (sinteza proteinelor şi replicarea AN viral)
Are loc în citoplasmă (virusuri cu ARN) sau nucleul celulei (virusuri cu ADN)
V. MORFOGENEZA (asamblarea) virionilor noi
VI. ELIBERAREA virionilor (liza celulei, înmugurire, exocitoză)

Ce este virusul gripal A(H1N1) ?

                                                                                                 
Există trei tipuri de virus gripal (A, B şi C), care fac parte din
familia Orthomixoviridae. Toate cele trei tipuri de virus gripal pot infecta
omul, însă virusul de tip A poate infecta şi animale, el fiind responsabil de
majoritatea pandemiilor. Tipurile se impart în subtipuri.
Clasificarea subtipurilor virale se face în funcţie de cele două
glicoproteine aflate la suprafaţa virusului, hemaglutinina(H) şi
neuraminidaza(N).
 Hemaglutinina este glicoproteina cu ajutorul căreia virusul se
ataşează de celula pe care o va infecta şi reprezintă antigenul cheie în
prepararea vaccinurilor antigripale.
 Neuraminidaza este enzima cu ajutorul căreia virusul reuşeşte să
pătrundă în celula gazdă. Enzima este ţinta medicamentelor antivirale
oseltamivir (Tamiflu®) şi zanamivir (Relenza®), care îi inhibă activitatea.
Hemaglutinina există în 16 variante (H1-H16), iar neuraminidaza
are 9 forme diferite (N1-N9) care pot fi găsite în diferite combinaţii, de
unde şi varietatea mare de virusuri gripale (H1N1, H5N1, H3N2 etc.).
Exprimarea proteinelor virusurilor gripale poate fi modificată prin
mutaţii genetice majore şi mutaţii minore, mutaţii care pot duce la
scăderea eficienţei vaccinurilor şi medicaţiei antivirale.

 Ca şi cum virusul gripal nu ne-ar fi impresionat destul prin

dinamismul şi flexibilitatea lui genetică, el mai are un as în mânecă.
La întâlnirea dintre un virus care infectează omul cu unul care infectează
alte specii cum ar fi păsările sau porcii, ele se pot combina, determinând
naşterea unor virusuri noi cu caracteristicile părinţilor. Este cazul noului
virus gripal A(H1N1), care este o combinaţie între un virus aviar, unul
porcin şi un virus gripal uman.
Cu toate că resursele virusurilor par nelimitate, cercetări ample au
dus la sinteza de molecule performante capabile să reducă gravitatea
infecţiilor. Trăim într-o eră a pandemiilor în care se desfăşoară o
adevărată competiţie între inventivitatea oamenilor de ştiinţă şi
adaptabilitatea virusurilor.
                                                                                                                           
Care este diferenţa dintre gripa sezonieră şi gripa A(H1N1)?
                                                                                                 
Virusurile gripale care determină infecţiile sezoniere se modifică de
la an la an, însă sunt puternic înrudite unele cu altele. Oamenii de ştiinţă
pot estima modificările pe care aceste virusuri le pot produce şi pot crea
vaccinuri care să protejeze populaţia. De asemenea, prin expunerea de la
an la an la aceste virusuri asemănătoare, sistemul nostru imunitar îşi
dezvoltă proprii anticorpi împotriva lor.
Virusul gripal A(H1N1) este un tip relativ nou de virus, diferit de
virusul gripal sezonier. Virusul noii gripe este o combinaţie între virusul
gripal porcin, aviar şi uman, faţă de care sistemul nostru imunitar nu este
pregătit.
                                                                                                                  
Cum se transmite gripa AH1N1?
                                                    
Virusul gripal de origine porcină H1N1 se transmite în acelaşi mod
ca şi gripa sezonieră. Virusurile gripale se transmit de la om la om, prin
aerosolii produşi de tusea sau strănutul persoanelor infectate. De
asemenea virusul poate fi transmis prin contact direct cu persoanele
infectate, sau prin contact cu obiecte, sau suprafeţe contaminate.
Se consideră potenţial infecţioase toate secreţiile respiratorii
precum şi toate fluidele biologice (inclusiv scaunele diareice).
Este important de menţionat că în paralel cu circulaţia noului virus
de origine porcină, circulă şi tulpinile de gripă sezonieră (A şi B), putând
fi şi ele responsabile de un număr ridicat de cazuri grave de gripă. 

Informați-vă despre Coronavirusul de tip nou (Covid 19) și

rezolvați următoarea sarcină:
Aplicați diagrama Wienn și indicați asemănările și deosebirile
dintre Coronavirusul de tip nou și virusul A(H1N1).