Prof.

Simona Mureșan

Notați-vă în caiete, următoarele aspecte teoretice:

VALORILE STILISTICE ALE ELEMENTELOR MORFOLOGICE/PĂRȚILOR DE VORBIRE

1. SUBSTANTIVUL

Cu ajutorul substantivului, se pot realiza următoarele figuri de stil:

- comparaţii: „De rugină-l scutura / Ca laptele îl făcea / Ca soarele strălucea ”; „Ca un glob de aur luna strălucea” (D. Bolintineanu)
- metafore: „Şi ochii tăi, topite stele a dimineţii, privesc atât de adânc… în noaptea sufletului meu” (M. Eminescu)
- hiperbola: „Ah, mamă tu! Ce slabă eşti! / N-ai glas de vifor să jeleşti / N-ai mâni de fier, ca fier să frângi / N-ai mări de lacrimi,
mări să plângi”(G. Coşbuc)
- metonimii: „Pâinea fierul o rodeşte / Tot ca fierul o păstrăm” (C. Bolliac)
- sinecdoce: „Şedea ascuns turcu-n ocol / Ca ursu-n vizuină” (V. Alecsandri)
- epitete metaforice: „De treci codrii de aramă, de departe vezi albind / Şi-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint”(M. Eminescu)
- repetiţii: „Pelin beau, pelin mănânc, / Seara pe pelin mă culc”(G. Dem. Teodorescu)
- personificări: „Când rătăcind, bătrâne codru / Ajung la sânul tău de tată”(O. Goga)
-vocativele au valoare accentuat afectivă putând exprima: duioșie, mirare, sdmirație, dezgust, exasperare, vehemență, încredere etc.

2. ADJECTIVUL

Adjectivul este mai ales epitet (cea mai folosită dintre figurile de stil): „Tânguitor buciumul sună / L-ascultăm cu-atâta drag”
Adjectivele pot fi determinate de substantive, atunci când sinonimele afective ale lui „foarte” mai toate adverbe dar şi
adjective pot apărea cu valoarea lor originală, pe lângă un substantiv sau predicat nominal. În loc de „un om admirabil de bun/ de
rău” se zice „un om admirabil” sau „ este un om admirabil” . „Viaţa-i scumpă foc”; „ E necăjit foc” (Caragiale).

Unele adjective se substantivizează şi astfel: formal rămân adjective (prevăzute insa cu un articol), dar îndeplinesc funcţii
de substantiv si se leagă de substantivul sau pronumele următor prin „de”: „deşteptul de Ion;, „sărmana de ea”; „nenorocitul de
tata”. Chiar adjectivele cu sens laudativ devin peiorative dacă sunt utilizate ironic. „O drăguţă de raclă” (Creanga) fiind puse in
contrast cele doua noţiuni.
Din momentul ce in aceste formule adjectivul are valoare substantivala nu surprinde întrebuinţarea atâtor substantive (având
sens peiorativ) in aceleaşi condiţii „dobitoc” cu sinonimele „animal, bestie .
Adjectivele, creează, de regulă, imagini artistice și figuri de stil; este folosit, de regulă în descrieri lângă substantive, creând
grupuri nominale.
Valoarea stilistică a adjectivului e dată și de formele gradelor de comparație; creează expresivitate adjectivele cu valoare
diminutivală; altele, creează subiectivitate (ex. Prostuț...)
Prin inversiune, i se poate atribui valoare de superlativ absolut.

3.PRONUMELE

Poate exprima o nuanţa stilistica speciala atunci când subiectul vorbitor e nemulţumit, supărat, si de aceea evita numele
comun, propriu al persoanei la care se gândeşte.
„Daca nu-i el acasa, ce pot sa fac eu?; Când s-a-ntoarce el, am sa-ti plătesc datoria” („Adevărul liber si artistic”, Bucureşti,
3 nov. 1935, pag. 2).
In acest caz, pronumele arata respect si teama totodată al femeii de la tara fata de soţul sau, sentimente pe care le are un om
fata de o fiinţa superioara lui.
„Dumnealui” şi „dumneaei” au şi altă valoare stilistică decât cea discutată chiar acum şi tot în raporturile dintre soţi, cu o
uşoară nuanţă ironică: „Ce pot face eu? Dumneaei dictează în casă.” (spune un bărbat care ţine să se scuze, mai mult glumeţ, că nu-şi
poate impune punctul de vedere). Sau (vorbeşte soţia): „Eu aş merge la bal, dar nu vrea dumnealui” (nuanţă de nemulţumire, dar tot
atenuantă, ce rezultă din intenţia de glumă).
Schimbarea persoanei în cursul vorbirii, fără ca acestei schimbări pur formale să îi corespundă şi una reală de oameni. În locul
persoanei întâi, apare a doua (singular). Acest fenomen este caracteristic vorbirii populare, şi pentru cea familiară a oamenilor culţi.
„Ei, acu’ să te văd (Ioane)!”; „Dar poftim de stai, văduvă, când ai grija unei case…”.
- persoana întâi plural pentru persoana întâi singular = pluralul modestiei: „Sărutăm mână, părinte!” spune curent un bărbat sau o
femeie de la ţară preotului
-prin înlocuirea pronumelui cu un substantiv: „Cum văd eu, tot Moş Nichifor are să facă ce-a face. Ia să mai fac o încercare; ia să vă
sărute mama!” (I. Creangă).
 Cât despre „ăla” sau „aia”, am spus că valoarea lor expresivă este mai mare. „Ăla a făcut blestemăţia?” „Un ăla, un
prăpădit de amploaiat …”(I.L. Caragiale); Nu s-ar fi apropiat de una din alea…” (H.P. Bengescu, Rădăcini p. 367).
Pronumele demonstrativ apare în locul unui substantiv şi atunci când nu găsim repede, imediat, numele noţiunii. Aici
intervine intenţia de a glumi, mai exact de a obţine anumite efecte: „L-am întâlnit pe… ăla, cum îi zice… ăla înalt cu capul cât
dovleacul”.
Întrebuinţat singur (sub forma „unul, una”), acest cuvânt exprimă foarte clar dispreţul . „Unul, una” pot avea şi alte valori
stilistice. „Na! Asta-i încă una” (I. Creangă) – pronumele înseamnă „necaz, belea” – pe când în: „Cine ţi-a băgat în cap una ca asta”
; „acela încă-i unul” are sensul de „prost, mintos
Şi „altul, alta” au valoare afectivă „altă poznă, alta bazaconie”,- nemulţumit de o veste sau de o întâmplare care îl priveşte
de aproape şi care vine după una similară, precedentă.
!!!!!! În textul liric, mărcile pronominale susțin tipul lirismului (subiectiv, obiectiv, lirica mățtilor sau a rolurilor) și al
discursului (monologic confesiv, monologic adresativ etc.)
!!!pronumele generează construcții afective precum: dativ etic („Vor să mi-te-omoare”), dativul posesiv „dară ochiu-
nchis afară, înăuntru-i se deșteaptă”)
-poate fi utilizat cu rol diferențator „lumina mea/lumina altora”
-poate avea funcție individualizatoarer ”ea trebui de el în somn/Aminte să-și aducă”
-pronumele reflexiv poate interioriza, dramatiza sau hiperboliza; de ex. „mă-ntunec”, pron reflexiv de aici exprimă
durerea interioară din sufletul pustiit.
-posesivele pot sugera solidarizare „Cântarea pătimirii noastre”
-poate avea pronumele și rol peiorativ, prin articularea formelor populare: un ăla, pe ăia , un nimeni etc.

4.NUMERALUL

Numeralul cardinal este mai concret, căci arată cu adevărat numărul obiectelor pe care ai impresia că le vezi unul câte unul,
pe când cel ordinal indică locul ocupat de un obiect într-o grupă de obiecte identice.
Numeralul are valoare simbolică (vezi simbolistica cifrelor), având rol magic sau ritualic;
-numeralul poate exprima unicitatea „Și era una la părinți...” (M. Eminescu); „Numai una...”(G. Coșbuc);
-numeralele devin expresive și în cadrul unităților frazeologice (expresii, locuțiuni etc) ex.„cu ochii-n patru” etc.

5. INTERJECȚIA
-are o încărcătură afectivă maximă;
-caracterul ei este unul concret senzorial;
-interjecțiile pot exprima: durere, dezorientare, regret, nemulțumire, dispreț, buimăceală, ironie, plictiseală, surpriză, bucurie,
speranță, entuziasm, orgoliu, încântare, admirație, mustrare etc.

Se dă textul:
Avea și dânsul trei feciori,
Și i-au plecat toți trei deodată
La tabără, sărmanul tată!
Ce griji pe dânsul, ce fiori,
Când se gândea că-i greu războiul,
N-ai timp să simți că mori.
Exerciții aplicative:
Nădejdea caldă-n el slăbea,
Pe cât creștea de rece gândul.
El a-ntrebat pe toți d-a rândul,
Dar nimeni știre nu-i știa.
El pleacă-n urmă la cazarmă
Să afle ce dorea.
El n-a mai zis niciun cuvânt;
Cu fruntea-n piept, ca o statuie,
Ca un Cristos bătut în cuie,
Ținea privirile-n pământ,
Părea că vede dinainte-i
Trei morți într-un mormânt.

Și luni trecut-au după luni
Și-a fost de veste lumea plină,
Că steagul turcului se-nchină;
Și mândrii codrului păuni,
Românii-au isprăvit războiul,
Că s-au bătut nebuni.
Căprarul vechi îi iese-n prag.
Ce-mi face Radu? el întreabă,
De Radu-i este mai cu grabă,
Că Radu-i este cel mai drag.
E mort! El a căzut la Plevna
În cel dintâi șirag!
Cu pasul slab, cu ochii beți
El a plecat, gemând p-afară,
Și-mpleticindu-se pe scară,
Chema pe nume pe băieți,
Și se proptea de slab, sărmanul,
Cu mâna de păreți.

Scria-n gazetă că s-a dat
Poruncă să se-ntoarcă-n țară
Toți cei plecați de astă-vară
Și rând pe rând veneau în sat
Și ieri și astăzi câte unul
Din cei care-au plecat.
O, bietul om! De mult simțea
Că Radu-i dus de pe-astă lume,
Dar astăzi, când știa anume,
El sta năuc și nu credea.
Să-i moară Radu! Acest lucru
El nu-l înțelegea.
Nu se simțea de-i mort ori treaz,
N-avea puteri să se simțească;
El trebuia să s-odihnească
Pe-o piatră-n drum sub un zăplaz
S-a pus, înmormântând în palme-i
Slăbitul său obraz.

Și-ai lui întârziau! Plângând
De drag că are să-i revadă,
Sta ziua-n prag, ieșea pe stradă
Cu ochii zarea măsurând,
Și nu veneau! Și dintr-o vreme
Gemea, bătut d-un gând.
Blăstem pe tine, braț dușman!
Dar George-al nostru cum o
duce?
Sub glie, taică, și sub cruce,
Lovit în piept d-un iatagan!
Dar bietul Mircea? Mort și Mircea
Prin văi pe la Smârdan.
Și-a stat așa, pierdut și dus.
Era-n amiazi și-n miez de vară
Și soarele-a scăzut spre seară,
Și-n urmă soarele-a apus,
Iar bietul om sta tot acolo
Ca mort, precum s-a pus.
Treceau bărbați, treceau femei,
Și uruiau trăsuri pe stradă,
Soldați treceau făcând paradă,
Și-atunci, deștept, privi la ei
Și-și duse pumnii strâns pe
tâmple:
Trei, Doamne, și toți trei!

(G. Coșbuc, Trei, Doamne, și toți

trei)
Obs: Poezia fie o copiați, fie o puteți scoate la imprimantă și o puteți lipi în caietul de temă. Teoria o scrieți în caietul de clasă.
Cerințe:
1. Comentează valoarea expresivă a numeralelor utilizate, subliniate în textul de mai sus. (dacă e valoare expresivă, n u te
rezumi la sensul propriu, ci comentezi, în raport cu simbolistica, semnificații conotative, sensuri figurate, mesajul textului);
2. Identifică formele pronominale subliniate, utilizate în fragment si comentează valoarea expresivă a acestora.
3. Comentează valoarea expresivă a substantivelor și a adjectivelor incluse în: 3 epitete, 3 enumerații, 2 comparații, o
exclamație retorică, precum și valoarea expresivă a vocativelor utilizate.
4. Comentează valoarea expresivă a interjecției.