Sunteți pe pagina 1din 5

HOTĂRÂRE nr. 1.

028 din 9 august 2006


privind cerinţele minime de securitate şi sănătate în munca referitoare la
utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare
EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 710 din 18 august 2006
Data intrarii in vigoare : 1 octombrie 2006

Forma actualizata valabila la data de : 11 martie 2013


Prezenta forma actualizata este valabila de la 1 octombrie 2006 pana la data
selectata

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adopta prezenta hotărâre.

CAP. I
Dispoziţii generale

ART. 1
Prezenta hotărâre stabileşte cerinţele minime de securitate şi sănătate în
munca privind utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare definite la art.
4.
ART. 2
Prevederile Legii securităţii şi sănătăţii în munca nr. 319/2006 se aplica în
întregime domeniului prevăzut la art. 1, fără a aduce atingere prevederilor mai
restrictive şi/sau specifice cuprinse în prezenta hotărâre.
ART. 3
Prezenta hotărâre nu se aplica:
a) cabinei soferului sau cabinei de comanda în cazul vehiculelor şi
maşinilor;
b) sistemelor informatice de la bordul mijloacelor de transport;
c) sistemelor informatice destinate în principal utilizării publice;
d) sistemelor portabile care nu se utilizează în mod prelungit la postul de
lucru;
e) maşinilor de calculat, caselor de marcat şi oricărui echipament prevăzut
cu un mic dispozitiv de afişare sau de măsurare a datelor, necesar pentru
utilizarea directa a acestui echipament;
f) maşinilor de scris de conceptie clasica, de tipul "maşini de scris cu
fereastra".
ART. 4
În sensul prezentei hotărâri, termenii şi expresiile de mai jos se definesc
după cum urmează:
a) echipament cu ecran de vizualizare - ecran de vizualizare grafic sau
alfanumeric, indiferent de procedeul de afişare folosit;
b) post de lucru - ansamblu care cuprinde un echipament cu ecran de
vizualizare, prevăzut cu tastatura, sau un dispozitiv de introducere a datelor
şi/sau un program care stabileşte interfata operator/masina, accesorii opţionale,
periferice, inclusiv unitate de discheta şi/sau unitate optica, telefon, modem,
imprimanta, suport pentru documente, scaun, masa sau suprafata de lucru, precum
şi mediul de munca înconjurător;
c) lucrator - orice persoana angajata, definită conform prevederilor art. 5
lit. a) din Legea nr. 319/2006, care foloseşte în mod obişnuit un echipament cu
ecran de vizualizare pe o durata semnificativă a timpului normal de lucru.

CAP. II
Obligaţiile angajatorilor

ART. 5
Angajatorii au obligaţia de a face o analiza a posturilor de lucru pentru a
evalua condiţiile de securitate şi sănătate oferite lucrătorilor, în special în
ceea ce priveşte eventualele riscuri pentru vedere, probleme fizice şi solicitare
mentala.
ART. 6
Angajatorii trebuie sa ia măsuri corespunzătoare pentru a remedia riscurile
constatate pe baza analizei care face obiectul art. 5, ţinând seama de efectele
suplimentare şi/sau combinate ale riscurilor identificate.
ART. 7
Angajatorii trebuie sa ia măsurile corespunzătoare pentru ca posturile de
lucru sa îndeplinească cerinţele minime prevăzute în anexa care face parte
integrantă din prezenta hotărâre.
ART. 8
Angajatorul trebuie sa planifice sarcinile lucrătorului astfel încât
folosirea zilnica a ecranului de vizualizare sa fie întreruptă periodic prin
pauze sau schimbări de activitate, care sa reducă suprasolicitarea în fata
ecranului de vizualizare.

CAP. III
Informarea, instruirea, consultarea şi participarea lucrătorilor

ART. 9
(1) Cu respectarea dispoziţiilor art. 16 şi 17 din Legea nr. 319/2006,
lucrătorii trebuie sa fie informati asupra tuturor aspectelor legate de
securitatea şi sănătatea la postul de lucru, în special asupra măsurilor
aplicabile posturilor de lucru, măsuri implementate conform art. 5, 6, 8 şi 12-
16.
(2) Lucrătorii sau reprezentanţii lor trebuie sa fie informati cu privire la
toate măsurile de securitate şi sănătate luate potrivit prezentei hotărâri.
ART. 10
Fără a aduce atingere prevederilor art. 20 şi 21 din Legea nr. 319/2006,
fiecare lucrator trebuie sa fie instruit cu privire la modalităţile de utilizare
a postului de lucru înainte de a începe acest tip de activitate şi ori de câte
ori organizarea postului de lucru se modifica semnificativ.
ART. 11
Consultarea şi participarea lucrătorilor şi/sau a reprezentanţilor acestora
privind problemele la care se face referire în prezenta hotărâre se desfăşoară în
conformitate cu prevederile art. 18 şi 19 din Legea nr. 319/2006.

CAP. IV
Protecţia ochilor şi a vederii

ART. 12
Lucrătorii trebuie sa beneficieze de un examen corespunzător al ochilor şi al
vederii, efectuat de o persoana care are competenta necesară:
a) înainte de începerea activităţii la ecranul de vizualizare, prin examenul
medical la angajare;
b) ulterior, la intervale regulate;
c) ori de câte ori apar tulburări de vedere care pot fi cauzate de
activitatea la ecranul de vizualizare.
ART. 13
Lucrătorii beneficiază de un examen oftalmologic, dacă rezultatele examenului
prevăzut la art. 12 arata ca acesta este necesar.
ART. 14
Dacă rezultatele examenului prevăzut la art. 12 sau ale examenului la care
face referire art. 13 arata ca este necesar şi dacă nu se pot utiliza dispozitive
normale de corectie, lucrătorilor trebuie sa li se furnizeze dispozitive de
corectie speciale, care sa corespundă activităţii respective.
ART. 15
Măsurile luate potrivit art. 12-14 nu trebuie sa implice în nici un caz
costuri financiare pentru lucrători.
ART. 16
Protecţia ochilor şi a vederii lucrătorilor poate fi asigurata din punctul de
vedere al costurilor în cadrul sistemului naţional de sănătate, în conformitate
cu legislaţia în vigoare.

CAP. V
Sancţiuni

ART. 17
Încălcarea prevederilor prezentei hotărâri atrage răspunderea
contravenţională, civilă sau penală, după caz.

CAP. VI
Dispoziţii finale

ART. 18
Prezenta hotărâre intra în vigoare la data de 1 octombrie 2006.

*
Prezenta hotărâre transpune Directiva 1990/270/CEE privind cerinţele minime
de securitate şi sănătate în munca referitoare la utilizarea echipamentelor cu
ecran de vizualizare, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene
(JOCE) nr. L 156/1990.

PRIM-MINISTRU
CALIN POPESCU-TARICEANU

Contrasemnează:
---------------
Ministrul muncii,
solidarităţii sociale şi familiei,
Gheorghe Barbu

p. Ministrul economiei şi comerţului,


Eugen Tapu-Nazare,
secretar de stat

Ministrul sănătăţii publice,


Gheorghe Eugen Nicolaescu

Ministrul integrării europene,


Anca Daniela Boagiu

p. Ministrul finanţelor publice,


Doina-Elena Dascalu,
secretar de stat

Bucureşti, 9 august 2006.


Nr. 1.028.
ANEXA

CERINŢE MINIME

OBSERVATIE PRELIMINARĂ
Obligaţiile prevăzute în prezenta anexa se aplica în vederea realizării
obiectivelor prezentei hotărâri şi în măsura în care, pe de o parte, elementele
avute în vedere sunt prezente la postul de lucru şi, pe de alta parte, cerinţele
sau caracteristicile intrinseci ale sarcinii de munca nu impiedica acest lucru.
1. Echipament
a) Comentarii generale
Utilizarea acestui echipament nu trebuie sa prezinte riscuri pentru
lucrători.
b) Ecran de vizualizare
Caracterele de pe ecran trebuie sa fie bine definite şi distincte, de
dimensiuni corespunzătoare şi cu spaţiu suficient între caractere şi între
randuri.
Imaginea de pe ecran trebuie sa fie stabilă, fără fenomene de scanteiere sau
alte forme de instabilitate.
Stralucirea şi/sau contrastul dintre caractere şi fondul ecranului trebuie sa
poată fi uşor de reglat de către operator şi uşor de adaptat condiţiilor
ambiante.
Pentru a se adapta nevoilor operatorului, ecranul trebuie sa poată fi
orientat şi înclinat cu usurinta.
Trebuie sa fie posibila utilizarea unui postament separat sau a unei mese
reglabile pentru ecran.
Ecranul nu trebuie sa prezinte straluciri suparatoare sau reflexii care ar
putea deranja utilizatorul.
c) Tastatura
Tastatura trebuie sa fie inclinabila şi separată de ecran, astfel încât sa
permită lucrătorului găsirea unei poziţii de lucru confortabile, care sa evite
oboseala bratelor şi mainilor.
Spaţiul din fata tastaturii trebuie sa fie suficient pentru a permite
sprijinirea mainilor şi bratelor operatorului.
Pentru a evita reflexiile, suprafata tastaturii trebuie sa fie mata.
Poziţia tastaturii şi caracteristicile tastelor trebuie sa faciliteze
utilizarea tastaturii.
Simbolurile tastelor trebuie sa prezinte contrast suficient şi sa fie
lizibile din poziţia normală de lucru.
d) Masa sau suprafata de lucru
Masa sau suprafata de lucru trebuie sa aibă o suprafata puţin reflectanta, sa
aibă dimensiuni suficiente şi sa permită o amplasare flexibila a ecranului,
tastaturii, documentelor şi echipamentului auxiliar.
Suportul pentru documente trebuie sa fie stabil şi uşor de reglat şi trebuie
pozitionat astfel încât sa diminueze miscarile incomode ale capului şi ochilor.
Trebuie sa existe spaţiu suficient pentru a permite lucrătorilor o poziţie
confortabila.
e) Scaun de lucru
Scaunul de lucru trebuie sa fie stabil şi sa asigure operatorului libertate
de mişcare şi o poziţie confortabila.
Scaunul trebuie sa poată fi reglat pe verticala.
Spatarul scaunului trebuie sa poată fi înclinat şi reglat pe verticala.
Un reazem pentru picioare trebuie pus la dispoziţie celor care îl doresc.
2. Mediu de munca
a) Spaţiu
Prin dimensiunile şi amenajarea sa, postul de lucru trebuie sa asigure
utilizatorului un spaţiu suficient, care sa îi permită sa isi schimbe poziţia şi
sa varieze miscarile.
b) Iluminat
Iluminatul general şi iluminatul local (lampi de lucru) trebuie sa asigure
condiţii de iluminat satisfăcătoare şi un contrast corespunzător între ecran şi
mediul înconjurător, ţinând seama de tipul de activitate şi de necesităţile
vizuale ale utilizatorului.
Stralucirile şi reflexiile suparatoare pe ecran sau pe orice alte echipamente
trebuie evitate prin amenajarea locului de munca şi a postului de lucru în
funcţie de amplasarea şi caracteristicile tehnice ale surselor de lumina
artificiala.
c) Reflexii şi straluciri
Posturile de lucru trebuie sa fie amenajate astfel încât sursele de lumina,
cum ar fi ferestrele şi alte deschideri, pereţii transparenti sau translucizi,
precum şi echipamentele şi pereţii de culori deschise, sa nu provoace straluciri
orbitoare directe şi sa antreneze cat mai puţin posibil reflexii pe ecran.
Ferestrele trebuie prevăzute cu un sistem adecvat de acoperire, cu
posibilităţi de reglare pentru a atenua lumina naturala la postul de lucru.
d) Zgomot
La amenajarea postului/posturilor de lucru trebuie sa se ţină seama de
zgomotul emis de echipamentul care aparţine postului/posturilor de lucru, în
special pentru a se evita distragerea atentiei sau perturbarea comunicării
verbale.
e) Caldura
Echipamentele care aparţin postului/posturilor de lucru nu trebuie sa creeze
disconfort lucrătorilor prin producerea de caldura în exces.
f) Radiatii
Toate radiatiile, cu excepţia partii vizibile a spectrului electromagnetic,
trebuie reduse la niveluri neglijabile în ceea ce priveşte protecţia sănătăţii şi
securitatea lucrătorilor.
g) Umiditate
Trebuie sa fie atins şi menţinut un nivel de umiditate corespunzător.
3. Interfata operator/computer
La elaborarea, alegerea, achiziţionarea şi modificarea programelor, precum şi
pentru definirea sarcinilor care implica utilizarea echipamentelor cu ecran de
vizualizare, angajatorul trebuie sa ţină seama de următoarele principii:
a) programul trebuie adaptat sarcinii de munca;
b) programul trebuie sa fie uşor de folosit şi, dacă este cazul, sa poată fi
adaptat nivelului de cunoştinţe sau experienţei operatorului; niciun dispozitiv
de verificare calitativă sau cantitativă nu poate fi folosit fără stirea
lucrătorilor;
c) sistemele trebuie sa furnizeze lucrătorilor indicaţii cu privire la
derularea operaţiunilor;
d) sistemele trebuie sa afiseze informaţiile într-un format şi într-un ritm
adaptate operatorilor;
e) trebuie aplicate principii de ergonomie informatica, în special în cazul
operaţiilor de prelucrare a datelor de către operator.

-------

S-ar putea să vă placă și