Sunteți pe pagina 1din 4

PROIECT EDUCAŢIONAL

SCHIMBĂRILE CLIMATICE NE
AFECTEAZĂ PE TOŢI

Coordonator:
ARGUMENT:
Schimbările climatice reprezintă una dintre cele mai mari ameninţări asupra
mediului. Încălzirea sistemului climatic va da peste cap în curând întreaga planetă.

Proiectul educaţional,,SCHIMBĂRILE CLIMATICE NE AFECTEAZĂ


PE TOŢI’’, se se va desfăşura în Săptămâna Educaţiei Globale, în perioada 18- 22
noiembrie 2019 şi urmăreste conşientizarea copiilor cu privire la necesitatea
protejării planetei şi a necesităţii de a lua măsuri; după puterile noastre; de
protejare a pământului.

Scopul
Valorificarea potenţialului de acţiune, artistic şi creativ şi al copiilor prin
intermediul activitӑţilor realizate pentru a-i sensibiliza pe semenii lor cu privire la
necesitatea protejării locului în care trăim.
Obiective specifice:
 1. Cunoaşterea efectului pe care îl are poluarea pe care o produce
fiecare dintre noi pentru pentru planeta Pământ;

 2. Stimularea potenţialului artistic si creativ al preşolarilor;

 3. Dezvoltarea capacităţii de sensibilizare a copiilor pentru a deveni


participanţi activi la activităţi comunitare;

 4. Folosirea imaginaţiei copiilor, în crearea de lucări precum


„Bicicleta, Planeta curata” prin desen, lipire;
 5. Formarea capacităţii copiilor de a comunica cu oamenii care fac
parte din comunitatea locală.
Responsabil:
Coordonator de proiect:
Resursele proiectului:
Umane: prescolari, cadru didactic, părinţi,
Materiale: fişe de lucru, hârtie glasată, lipici, creioane colorate,
costume,etc.
Informaţionale: site-uri, reviste, cărţi, emisiuni TV, etc.
Financiare: autofinanţare
Parteneriale: - părintii, cadre didactice
Durata de desfăşurare: 18-22 noiembrie 2019
Grup ţintă: prescolarii, părinţii acestora, comunitatea locală.
Beneficiari direcţi: prescolarii
Mijloace de realizare: conversaţia, lipire, desen după model, povestirea,
Turul galeriei, expoziţii, etc
Evaluare- fotografii

GRAFICUL ACTIVITĂŢILOR

Nr. Activitate Loc de Termen Responsabi Evaluare


crt. desfăşurare l
1 „Poluarea”-convorbire, Sala de 18.11 2019 Prof. expoziţie
desen grupă

2. „Hrană sănătoasă şi Sala de 19.11.2019 Prof. fotografii


ecologică”- prepararea grupă
de mâncăruri care se
pot mânca fără să fie
preparate termic
3. „Planeta curata”- Grădina din 20.11.201 Prof. fotografii
activitate practică faţa 9
grădiniţei
4. „Bicicleta”- desen Sala de 21.11.2019 Prof. expozitie
grupă

5. „Ieşire pe strada Pe strada 22.11.2019 Prof. fotografii


grădiniţei pentru a-i grădiniţei
Părinţii.
face conştienţi pe
oamenii din satul ... de
de importanţa protejării
mediului– Activitate
extraşcolară

S-ar putea să vă placă și