Sunteți pe pagina 1din 2

G.S. nr.

37\01-204
24 aprilie 2020

Deputat în Parlamentul
Republicii Moldova

Către:

Oleg ȚULEA

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene

Eugen COȘTEI

Directorul Autorității Aeronautice Civile a Republicii Moldova

Domnule Ministru,

Domnule Director,

În baza dispozițiilor Comisiei pentru Situații Excepționale, au fost autorizate mai multe zboruri
de tip charter spre Italia și din Italia, operate de companiile aeriene Air Moldova și Fly One.
Pentru datele de 13, 15, 23 aprilie 2020, mai mulți cetățeni, rămași blocați în Republica Moldova
și-au procurat bilete de zbor spre Italia, după care au fost anunțați că nu mai pot călători, unii
chiar la aeroport, dar nu preventiv.

În situația creată, aceștia nu au primit o explicație clară privind motivele refuzului de îmbarcare
de la nicio autoritate responsabilă, iar în data de 23 aprilie 2020 li s-au cerut și prezentarea
contractului individual de muncă, deși nu au fost anunțați despre această cerință care, conform
decretelor si ordonanțelor italiene, este una neîntemeiată. Nu există prevederi legale adoptate de
autoritățile italiene care ar restricționa intrarea pe teritoriul Italiei a cetățenilor moldoveni care
au reședință permanentă acolo. Respectiv, consider că s-a acționat abuziv și nu au fost respectate
drepturile cetățenilor noștri.

- În conformitate cu prevederile Legii nr. 39 din 07.04.1994 despre statutul deputatului în


Parlament solicit:

- Să creați un grup de lucru format din reprezentanți ai Autorității Aeronautice Civile și ai


Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene pentru a stabili o procedură clară
și transparentă de selectare a pasagerilor pentru cursele spre Italia;

Republica Moldova, MD-2073, Chişinău info@parlament.md


Bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt 105 www.parlament.md
- Să comunicați cu autoritățile italiene astfel încât să primiți un răspuns explicit despre
actele pe care trebuie să le dețină cetățenii moldoveni care vor să revină în Italia;

- Să vă asigurați că drepturile cetățenilor noștri sunt respectate și să întreprindeți măsuri


pentru ca orice cetățean moldovean cu reședință permanentă în Italia, la data de 27 aprilie,
când va fi efectuat următorul zbor spre Italia, să poată pleca și să fie admis la bordul
aeronavei;

- Să îmi remiteți copia scrisorii primite de la Poliția de Frontieră a Italiei prin care sunteți
avertizați că nu vor fi admiși cetățenii care nu au un contract de muncă;

- Dacă nu este posibilă organizarea transportării pe cale aeriană a cetățenilor respectivi, să


organizați transportul pe cale terestră, având în vedere faptul că prin dispozițiile Comisiei
pentru Situații Excepționale acest lucru este permis.

De asemenea, solicit să-mi răspundeți la următoarea întrebare: Pe ce informații se bazează


Autoritatea Aeronautică Civilă când declară presei că în ultima vreme Italia a înăsprit condițiile
de intrare a cetățenilor străini în Italia, motivând astfel refuzul de a permite îmbarcarea
cetățenilor pentru zborurile spre Italia din datele de 13, 15 și 23 aprilie 2020. În acest sens anexez
una dintre ordonanțele italiene cu privire la dreptul de a intra în Italia.

Menționez că sunt deschisă pentru colaborare cu autoritățile sub orice formă în vederea
soluționării problemei date și urmează să vă remit o listă a persoanelor care mi s-au adresat
printr-o scrisoare cu rugămintea de a fi ajutați. Solicit colaborarea între MAEIE, AAC și
Ambasada Italiei la Chișinau ca actele persoanelor să fie verificate anterior zborului și să nu
există niciun risc de neadmitere pe teritoriul Italiei. Consider fezabilă această colaborare întru
respectarea și apărarea drepturilor cetațenilor, mai mult ca atât, în virtutea funcțiilor ce le
deținem, necesară și obligatorie.

Vă rog să trimiteți răspuns în formă scrisă la adresa de email: galina.sajin@parlament.md.

Cu respect,

Galina Sajin, deputată PAS

S-ar putea să vă placă și