110 Îndrumător de laborator S.C.S.

Lucrarea 16
PROPAGAREA UNDELOR ŞI ADAPTAREA
CIRCUITELOR

16.A. OBIECTIVE

1. Studiul propagării undelor electrice de-a lungul unei linii lungi.

2. Evidenţierea undei directe şi a celei inverse.
3. Explicarea adaptării prin absenţa undelor reflectate.

16.B. CONSIDERAŢII TEORETICE

υ LANŢURI DE DIPORŢI. IMPEDANŢA CARACTERISTICĂ. ADAPTARE

În telecomunicaţii, transmisia semnalelor se realizează prin lanţuri de

diporţi având diferite funcţii: amplificator, atenuator, adaptor, linie de
transmisie etc.
Un anumit diport poate fi Rg I1
D I2
reprezentat conectat între o sursă
reală (Eg, Rg), echivalentă lanţului Eg U1 ZIN U 2 Rs
din amonte, şi o sarcină (RS),
echivalentă lanţului din aval (vezi
diportul D, în Figura 16.1). Figura 16.1.
 Lucrarea 16 111

Diporţii simetrici sunt caracterizaţi prin doi parametri (în general,

complecşi): impedanţa caracteristică (ZC) şi constanta de transfer (θC).

DEFINIŢIE: Impedanţa caracteristică este impedanţa ZC care, conectată la

ieşire, face ca impedanţa de intrare să fie egală cu ZC.

Vom presupune că impedanţa caracteristică este pur rezistivă

( ZC = RC ), ceea ce este adevărat numai în unele cazuri particulare, dar aici
simplifică înţelegerea fenomenului.
Din punct de vedere matematic, cu notaţiile din Figura 16.1, avem
relaţiile:

U2 U
RS = = RC ↔ RIN = 1 = RC (16.1)
I2 I1

unde RIN este impedanţa de intrare a diportului.

Dacă impedanţa de sarcină este egală cu impedanţa caracteristică,
conform ultimelor relaţii, tensiunile sunt proporţionale cu curenţii. Această
proporţionalitate permite definirea celui de al doilea parametru complex:
constanta de transfer.

DEFINIŢIE : Constanta de transfer(1) este constanta θ , definită prin relaţia:

U1 I1
= = eθ (16.2)
U 2 I2

În general, constanta de transfer este o mărime complexă: θ = a + jb ,

unde a reprezintă atenuarea (exprimată în Np), iar b reprezintă defazajul
(cu semn schimbat) introduse de diport.

În telecomunicaţii, prezintă un deosebit interes lanţurile de diporţi

având aceeaşi impedanţă caracteristică (constantele de transfer fiind, în
general, diferite, depinzând de funcţia îndeplinită de fiecare diport în parte).

(1)
Definiţia se referă la constanta de transfer pe impedanţa caracteristică (pot fi
definite constante de transfer şi în alte condiţii).
112 Îndrumător de laborator S.C.S.

Dacă lanţul lucrează pe impedanţa sa caracteristică (RC), impedanţa

de intrare a fiecărui diport din lanţ este egală cu RC. Cu alte cuvinte, în
fiecare secţiune se va vedea spre aval o impedanţă egală cu Rc.
Dacă impedanţa internă a sursei de semnal (Rg) este egală cu
impedanţa caracteristică a lanţului, în fiecare secţiune se va vedea şi spre
amonte aceeaşi impedanţă Rc.

DEFINIŢIE: Dacă într-o secţiune a unui lanţ de transmisie impedanţa

echivalentă aval este egală cu cea echivalentă amonte, spunem că în acea
secţiune este îndeplinită condiţia de adaptare.

OBSERVAŢIE: Dacă diportul lucrează pe impedanţa sa caracteristică,

tensiunile şi curenţii sunt în egală măsură atenuaţi (amplificaţi), respectiv
defazaţi.

Cele de mai sus permit definirea lanţului adaptat de diporţi, noţiune

esenţială în proiectarea lanţurilor de transmisie:

DEFINIŢIE: Un lanţ adaptat de diporţi este un lanţ care îndeplineşte,

simultan, condiţiile:
(1) toţi diporţii au aceeaşi impedanţă caracteristică;
(2) impedanţa de sarcină (RS) este egală cu impedanţa caracteristică
a lanţului;
(3) impedanţa sursei (Rg) este egală cu impedanţa caracteristică a
lanţului.

υ PROPAGAREA UNDELOR ELECTRICE

Între propagarea undelor electrice (tensiune, curent) printr-un circuit şi

propagarea undei electromagnetice prin spaţiul dielectric este o legătură
mai strânsă decât pare la prima vedere. Explicaţia constă în următoarea
observaţie:

OBSERVAŢIE: Energia electromagnetică se transmite, de-a lungul unui

conductor, prin câmpul electromagnetic care îl înconjoară; de aici, o parte
din ea este dirijată spre conductor, pentru a acoperi pierderile. Conductorul
 Lucrarea 16 113

joacă doar rolul de „ghid” pentru unda electromagnetică. Prin urmare,

viteza de propagare a undelor electrice de-a lungul conductorului este
egală cu viteza de propagare a câmpului electromagnetic prin mediul
dielectric care înconjoară conductorul.
Undele electromagnetice se propagă cu o viteză foarte mare, dar finită.
Viteza de propagare a undei (v) şi impedanţa de undă (Zc) depind de
caracteristicile mediului dielectric:

1 1 1 c
v= = =
με μ0 ε 0 μr ε r μr ε r
(16.3)
μ μ0 μ r μr
Z= = = Z0
ε ε0 ε r εr

unde μ0 şi ε0 sunt permeabilitatea magnetică, respectiv permitivitatea

electrică ale vidului, μr şi εr sunt permeabilitatea magnetică relativă,
respectiv permitivitatea electrică relativă ale mediului, c este viteza de
propagare în vid, iar Z0 este impedanţa de undă în vid.

Viteza undei într-un mediu diferit de vid este mai mică, cel mult egală
cu viteza de propagare a luminii în vid (c ≈ 3⋅108m/s). La o anumită
frecvenţă (f), lungimea de undă (λ) este legată de viteza de propagare prin
relaţia:
c
λ = c ⋅T = (16.4)
f
unde T = 1/f este perioada semnalului.

În funcţie de relaţia dintre dimensiunile geometrice ale circuitului şi

lungimea de undă, întâlnim două regimuri de funcţionare:
1) regimul cvasistaţionar: dacă cea mai mare dimensiune geometrică
a circuitului este neglijabilă faţă de cea mai mică lungime de undă,
fenomenul de propagare se neglijează şi se consideră că semnalele
se transmit instantaneu. Tensiunile şi curenţii (mărimi variabile în
timp) au, la un moment dat, aceeaşi valoare în toate punctele unei
linii de transmisie.
114 Îndrumător de laborator S.C.S.

2) regimul de linie lungă: dacă dimensiunile geometrice ale circuitului

sunt comparabile sau mult mai mari decât lungimea de undă,
fenomenul de propagare nu mai poate fi neglijat. Tensiunile şi
curenţii nu mai au aceeaşi valoare în toate punctele liniei.

O linie lungă este caracterizată printr-o impedanţă caracteristică şi o

constantă de transfer şi poate fi modelată printr-un lanţ de diporţi.
Dacă linia este omogenă (proprietăţile sale electrice sunt constante de-
a lungul său), modelul său va fi compus din diporţi având toţi aceeaşi
impedanţă caracteristică.
Dacă, în plus, diporţii modelează lungimi egale de linie, ei au şi
aceeaşi constantă de transfer, deci vor fi diporţi identici.

υ REFLEXIA ŞI REFRACŢIA UNDELOR

Dacă unda care se propagă printr-un lanţ de transmisie întâlneşte o

secţiune în care nu se respectă condiţia de adaptare, se produce
fenomenul de reflexie–refracţie:
o parte a undei directe (unda incidentă) se va reflecta, producând o
undă reflectată (numită şi undă inversă, deoarece se propagă de
la secţiunea considerată spre sursa de semnal, în sens opus undei
directe).
o altă parte a undei directe va traversa secţiunea respectivă şi se
va propaga mai departe (spre sarcină), ca undă directă.

Să considerăm o secţiune printr-un lanţ de Z1 I

transmisie şi să notăm cu Z1 şi Z2 impedanţele
E U Z2
echivalente în amonte, respectiv în aval de
secţiunea considerată (Figura 16.2).
Notând cu indice i unda incidentă, cu indice Figura 16.2
r unda reflectată şi cu indice t unda refractată
(transmisă), între amplitudinile undelor (presupuse armonice) există
relaţiile:
 Lucrarea 16 115

⎧ Z2 − Z1 ⎧ 2Z2
⎪Ur = Z + Z ⋅ Ui ⎪Ut = Z + Z ⋅ Ui
⎪ 1 2 ⎪ 1 2
⎨ ; ⎨ (16.5)
⎪I = Z1 − Z2 ⋅ I ⎪I = 2Z1 ⋅ I
⎪⎩ r Z1 + Z2 i ⎪⎩ t Z1 + Z2 i

OBSERVAŢIE: Scopul adaptării circuitelor este eliminarea undelor reflectate.

În cazul în care este realizată adaptarea, Z1 = Z2 = Z , undele reflectate
sunt nule, iar undele transmise sunt egale cu cele incidente.

Pentru a stabili o relaţie între amplitudinea undelor incidente şi t.e.m. a

sursei de semnal, putem porni de la următoarea observaţie:

OBSERVAŢIE: Conform principiului cauzalităţii, în prima fază, unda directă nu

are de unde să ”ştie” că urmează o discontinuitate. De aceea, până la
eventuala întâlnire a unei secţiuni neadaptate, unda directă se propagă ca
şi cum întregul lanţ ar fi adaptat. Abia la întâlnirea secţiunii neadaptate,
unda ”constată” neadaptarea şi, prin unda reflectată, ”informează” lanţul din
amonte.

Pe baza observaţiei de mai sus, putem determina amplitudinile undelor

incidente secţiunii în care apare discontinuitatea (neadaptarea):

⎧ E
⎪⎪Ui = 2
⎨ (16.6)
⎪Ii = E = Ui
⎪⎩ 2Z1 Z1

În amonte de secţiunea neadaptată, unda inversă se compune cu unda

directă producând o undă rezultantă.

υ LEGĂTURA DINTRE PROPAGAREA UNDELOR ŞI ADAPTAREA CIRCUITELOR

AFLATE ÎN REGIM CVASISTAŢIONAR

Idea centrală a acestei lucrări de laborator se bazează pe următoarea

observaţie:
116 Îndrumător de laborator S.C.S.

OBSERVAŢIE: Deşi în circuitele aflate în regim cvasistaţionar nu se poate

evidenţia fenomenul de propagare, nimic nu ne împiedică să considerăm,
totuşi, semnalele ca fiind unde care se propagă, starea finală (cea
determinată prin teoria „clasică” a circuitelor în regim cvasistaţionar) fiind
stabilită prin suprapunerea undelor directă şi inversă.

Să considerăm, spre exemplu, circuitul R1 I

simplu din Figura 16.3.
Teoria ”clasică” a circuitelor în regim E U R2
cvasistaţionar conduce la următoarea expre-sie
a tensiunii pe sarcină:
Figura 16.3
R2
U= ⋅E (16.7)
R1 + R2

Pe de altă parte, unda directă generată de sursa reală (E, R1)

”încearcă” să stabilească, în aceeaşi secţiune, tensiunea:

E
Ui = (16.8)
2
adică tensiunea care s-ar stabili în condiţii de adaptare (R2 = R1).
Când unda directă (16.7) întâlneşte secţiunea neadaptată (R2 ≠ R1), se
produce fenomenul de reflexie–refracţie, unda reflectată, respectiv cea
refractată (transmisă prin secţiune) fiind:

R2 − R1
Ur = ⋅ Ui
R1 + R2
(16.9)
2R2
Ut = ⋅ Ui
R1 + R2

În amonte de secţiunea considerată, se va stabili nivelul de tensiune

rezultat prin suprapunerea undelor incidentă şi reflectată:

⎛ R − R1 ⎞ E R2
U = Ui + Ur = ⎜1 + 2 ⎟⋅ = ⋅E (16.10)
⎝ R1 + R2 ⎠ 2 R1 + R2
 Lucrarea 16 117

iar în aval se va „propaga” unda transmisă:

2R2 E R2
U = Ut = ⋅ = ⋅E (16.11)
R1 + R2 2 R1 + R2

Se constată că se obţine aceeaşi expresie pentru tensiunea în

secţiunea considerată, fie că se consideră regimul cvasi-staţionar (16.7), fie
că se consideră fenomenul de reflexie-refracţie a undelor(16.10), respectiv
(16.11).

OBSERVAŢIE: În plus, mai trebuie remarcat faptul că, nu întâmplător,

expresia tensiunii „transmise” prin secţiune (16.11) coincide cu expresia
tensiunii „în amonte”, stabilită prin suprapunerea undei directe cu cea
inversă (16.10). În fond, în secţiunea considerată este o singură tensiune,
dar ea a fost evaluată mai sus pe două căi.

υ MODELE UTILIZATE ÎN LUCRAREA DE LABORATOR

În lucrarea de faţă se va analiza problema adaptării într-o secţiune a

unui lanţ de transmisie, modelată ca în Figura 16.4.

Rg I
V1 377
VOFF = 0 Rs
VAMPL = 1 U 188.5
FREQ = 1meg

0 0 0

F1 R1d F2 R2d F3
DiBi_16 DiBi_16 DSS
Rg1 1n 1n I
1 2 1 2 1 2
V2 377
VOFF = 0 4 3 4 3 3 Rs1
VAMPL = 1 Rg2 er = 1 R1i er = 1 R2i er1 = 1 U 188.5
FREQ = 1meg 377 dx = 9.375 1n dx = 9.375 1n er2 = 4

0 0 0 0

Figura 16.4
118 Îndrumător de laborator S.C.S.

Deoarece, după cum am subliniat mai sus, propagarea undelor nu este

”vizibilă” în cazul circuitelor în regim cvasistaţionar, vom face vizibil
fenomenul de propagare intercalând, între sursă şi sarcină, un model de
linie de întârziere.
Mai mult, pentru a evidenţia undele directă şi reflectată, vom utiliza un
model special, care a fost proiectat pentru studiul fenomenului de reflexie–
refracţie a undei electromagnetice plane ce se propagă prin medii cu
diferite proprietăţi.
În Figura 16.4.b este prezentată secţiunea din Figura 16.4.a în care s-a
inserat modelul special de linie de întârziere.
Blocurile DIBI_16 şi DSS fac parte din biblioteca CAMP, bibliotecă ce
conţine modele de propagare a câmpului electromagnetic, realizate în
cadrul colectivului de S.C.S. Structurile interne ale celor două blocuri sunt
descrise în Anexa 2.
Pentru a evita alte reflexii în afara celei datorate neadaptării între sursă
şi sarcină:
γ impedanţa sursei (Rg1) este egală cu impedanţa caracteristică a
căii directe;
γ calea directă este închisă pe impedanţa caracteristică (funcţia (1)
dintre funcţiile blocului DSS);
γ calea inversă este închisă, şi ea, pe o impedanţă egală cu
impedanţa sa caracteristică Rg2.

La frecvenţa de 1MHz fixată la generatorul de semnal, lungimea de

undă la propagarea în vid este de 300m; blocurile DIBI_16 cumulează 32
de diporţi, fiecare modelând o lungime dx = 300 / 32 = 9.375m . Cele două
blocuri modelează o lungime egală cu exact o lungime de undă, iar
întârzierea va fi de exact o perioadă.

În Figura 16.5 sunt prezentate forme de undă ale tensiunii în diferite

secţiuni ale schemei din Figura 16.4:
(a) F1:1 – imediat după Rg1 (unda apare din primul moment al
simulării);
(b) F3:1 – la intrarea blocului DSS (unda apare cu o întârziere de
exact o perioadă, adică 1μs);
(c) F3:3 – la ieşirea undei reflectate din blocul DSS (unda reflectată
apare simultan cu sosirea undei directe);
 Lucrarea 16 119

(d) F1:4 – la ieşirea undei inverse din blocul F1 (unda reflectată

apare după încă 1μs, timpul necesar pentru parcurgerea distanţei
egală cu lungimea de undă).

Alte elemente care pot fi observate

0.5V în aceste grafice sunt:
(a) 0 amplitudinea undei directe este
-0.5V egală cu jumătate din amplitudinea
0.5V semnalului generat: iniţial, la ieşirea
(b) 0 sursei reale (V1, Rg1) apare o tensiune
-0.5V egală cu cea care s-ar stabili în condiţii
de adaptare (RS = Rg1);
0.5V
unda directă se propagă fără
(c) 0
atenuare, deoarece s-a modelat o linie
-0.5V fără pierderi;
0.5V unda inversă este în antifază cu
(d) 0 cea directă, deoarece impedanţa de
-0.5V sarcină este mai mică decât impedanţa
1μs 2μs 3μs sursei, deci unda rezultantă de
tensiune trebuie să fie mai mică decât
Figura 16.5 unda directă.

OBSERVAŢIE: Rezistenţele de 1nΩ au fost intercalate pentru a se putea

vedea şi undele de curent. În cazul prezentat mai sus, unda inversă de
curent este în fază cu cea directă, deoarece unda de curent rezultantă este
mai mare decât cea directă.

16.C. PROBLEME PREGĂTITOARE

16.C.1. Cunoscând constantele electrice ale vidului: μ0 = 4π ⋅ 10 −7 şi

ε 0 = ( 4π ⋅ 9 ⋅ 10 )
9 −1
, determinaţi viteza undei electromagnetice în vid şi
impedanţa de undă.
120 Îndrumător de laborator S.C.S.

16.C.2. Determinaţi impedanţa de undă a unui mediu dielectric având

permitivitatea dielectrică relativă εr = 4. Determinaţi viteza de propagare a
undelor electromagnetice prin acel mediu.

16.C.3. O undă armonică are frecvenţa de 1MHz şi se propagă prin vid (εr
= 1). Determinaţi lungimea de undă.

16.D. DESFĂŞURAREA LUCRĂRII

Realizaţi cele două scheme de simulare din Figura 16.4.

Creaţi un profil de simulare în domeniul timp (durata simulării = 4μs,
pasul maxim = 4ns şi bifaţi opţiunea SKIPBP), apoi faceţi ca biblioteca CAMP
să fie recunoscută de program.

ATENŢIE! Valoarea parametrului εr2 al blocului DSS trebuie corelată cu

valoarea rezistenţei din aval, conform relaţiei (16.3), în care, în condiţiile
modelului nostru, μr trebuie considerată 1.

16.D.1. Apăsaţi RUN şi afişaţi tensiunile şi curenţii pe Rs, respectiv pe

Rs1. Puneţi tensiunile pe un grafic şi curenţii pe alt grafic.
Observaţi că lanţul de blocuri F1–F3 nu influenţează nivelul
semnalelor, ci doar introduce o anumită întârziere, necesară în acest caz
pentru a putea observa undele directă şi inversă.
Mai observaţi că în circuitul de referinţă (cel de sus), deoarece nu
există elemente reactive de circuit, regimul cvasistaţionar se stabileşte
instantaneu, fără a se trece printr-un regim tranzitoriu vizibil. Datorită
acestui fapt, pe acest circuit nu se poate evidenţia prezenţa undelor directă
şi inversă.

16.D.2. La circuitul de referinţă, inseraţi între Rg şi Rs un bloc DIEL_32,

(din biblioteca CAMP), la care fixaţi dx = 9.375 (la fel ca la blocul DIBI_32).
Prin introducerea acestui bloc, şi în circuitul de referinţă se va introduce
aceeaşi întârziere de propagare (egală cu o perioadă a semnalului).
 Lucrarea 16 121

Apăsaţi RUN şi afişaţi tensiunile de la intrarea şi ieşirea blocului

DIEL_32.
Observaţi că semnalul de la ieşire apare cu o întârziere de o perioadă
(1μs) şi că amplitudinea sa se stabileşte direct la valoarea care rezultă din
relaţia (16.11). Verificaţi această afirmaţie calculând amplitudinea undei
transmise – relaţia (16.11).
Semnalul de la intrare păstrează amplitudinea de 0.5V pe un interval
de două perioade (timpul necesar propagării undelor dus-întors prin linia de
întârziere), după care unda inversă se compune cu cea directă şi rezultă
amplitudinea (16.10), egală cu (16.11) şi egală cu amplitudinea care rezultă
din calculul clasic (16.7). Verificaţi prin calcul afirmaţia de mai sus.
Observaţi faptul că unda directă şi cea inversă se propagă prin aceeaşi
linie, se compun şi nu pot fi observate distinct.

16.D.3. Să vedem ce se întâmplă în circuitul al doilea.

Afişaţi tensiunile corespunzătoare undei directe şi inverse în secţiunile
succesive ale circuitului al doilea. Puneţi cele 6 forme de undă pe grafice
diferite, de sus în jos în ordinea propagării prin circuit.
Observaţi fenomenul de propagare a undelor directă şi inversă prin
linia de întârziere. Mai observaţi că unda inversă este în antifază cu unda
directă.

OBSERVAŢIE: Este remarcabil faptul că, în regim tranzitoriu, sursa ”vede” ca

sarcină impedanţa caracteristică a lanţului din aval, indiferent de valoarea
sarcinii de la ieşire. Doar la sosirea undei inverse se stabileşte impedanţa
de intrare la valoarea de regim cvasistaţionar.

Măsuraţi şi notaţi amplitudinile celor 2 unde şi verificaţi relaţia (16.9).

Afişaţi şi unda rezultantă ca sumă a undelor directă şi reflectată
corespunzătoare. Verificaţi dacă amplitudinea undei rezultante (pe sarcină)
este egală cu suma (algebrică, deci, în context, diferenţa) a amplitudinilor
undelor directă şi reflectată.
Amplitudinea undei rezultante respectă relaţia (16.7), stabilită prin
relaţia divizorului de tensiune. Verificaţi prin calcul această afirmaţie.

16.D.4. Afişaţi curenţii din aceleaşi secţiuni ca mai sus.

122 Îndrumător de laborator S.C.S.

Observaţi că unda inversă de curent este în fază cu unda directă.

Măsuraţi şi notaţi amplitudinile celor două unde şi verificaţi dacă unda
rezultantă este suma undelor directă şi reflectată.
Verificaţi dacă amplitudinea undei rezultante este egală cu
amplitudinea sursei de semnal raportată la rezistenţa totală a circuitului.

OBSERVAŢIE : Determinările de mai sus subliniază efectul neadaptării: dacă

Rs < Rg, tensiunea pe sarcină este mai mică decât cea care s-ar stabili la
adaptare, iar curentul prin sarcină este mai mare decât cel care s-ar stabili
la adaptare.

16.D.5. Modificaţi rezistenţa de sarcină la o valoare egală cu rezistenţa

internă a sursei (377Ω), ceea ce ar trebui să rezolve adaptarea în
secţiunea considerată. Conform relaţiei (16.3), dublarea valorii rezistenţei
de sarcină trebuie reflectată şi prin reducerea de 4 ori a parametrului εr2 al
blocului DSS.
Afişaţi numai undele reflectate de tensiune şi observaţi că amplitudinile
lor sunt de ordinul zecilor de μV, prin urmare neglijabile faţă de amplitudini-
le undelor directe.

OBSERVAŢIE: Prezenţa undelor reflectate, chiar de amplitudini foarte mici,

dovedeşte o uşoară neadaptare a modelului nostru; această neadaptare se
datorează aproximărilor făcute. De exemplu, impedanţa de undă a vidului
nu este exact 377Ω, ci cu ceva mai mică. Alte aproximări se fac la
evaluarea cu un număr redus de zecimale a unor parametri în interiorul
blocurilor modelului de linie.

16.D.6. Modificaţi rezistenţa de sarcină la o valoare de două ori mai mare

decât rezistenţa sursei şi, corespunzător, reduceţi parametrul εr2 al blocului
DSS la o valoare egală cu 1/4.
Reluaţi experimentele de la punctele 16.D.2 – 16.D.4.
Observaţi că undele reflectate au, acum, semne opuse faţă de cazul
Rs1 < Rg1.