1 „ ...: '•:;iJ ' l;.

Petrut Duma
'

CENTRALE TELEFONICE
ELECTRONICE

MATRIX ROM
BUCUREŞTI 1998
 ©MATRIX ROM

I
C.P. 16 - 162
77500 - BUCUREŞTI
tel. 01.4113617, fax 01.4114280
e-mail: matrix@fx.ro

.
REFERENT STilNTIFIC
'
Prof. Dr. ing. Nicolae Dumitru Alexandru
l
Tehnoredactare: Radu Creangă

Culegere text: Elena Gavrilaş

Figuri: Mihai Ghenghea
Coperta: Radu Creangă

BIBLIOTECA UNIVERSITATll TEHNICE

"GHEORGHE ASACHI" DIN IASI

I
li li III liIlillllllllllIIIlillll
ES002123

ISBN 973 - 9390 - 01 - 3

,•
·,
i
 IJNIV. TEHNIC.A. IAŞI
Btbt. ELECTRO TEHNICĂ

I PREFAŢĂ S a 1a

Telecomunicaţiile sunt un domeniu al tehnicii de o importanţă vitală pentru toate ţările

lumii, atât sub aspect social cât şi economic. Accesul populaţiei la serviciile de
telecomunicaţii asigură crearea şi funcţionarea societăţii deschise. O economie de piaţă nu
poate funcţiona decât deservită de telecomunicaţii eficiente.
Domeniul telecomunicaţiilor a înregistrat cea mai rapidă evoluţie dictată de viteza
ridicată a progresului tehnic în domeniu şi necesitatea ţinerii pasului cu ultimele evoluţii ale
tehnologiei şi cu îmbunătăţirea standardelor. Ultimele două decenii sunt caracterizate de o

I
convergenţă a tehnologiei telecomunicaţiilor cu cea a calculatoarelor care a produs o
adevărată revoluţie informatică cu un impact deosebit atât asupra industriei cât şi asupra
individului. Domenii complet diferite în trecut, cum ar fi tehnica de calcul, comutaţia

telefonică şi echipamentele de transmisie digitală sunt acum interpătrunse. Scăderea preţului

calculatoarelor de la an la an însoţită de o creştere spectaculoasă a performanţelor (viteză şi

capacitate de procesare crescută, capacitate de stocare mai mare, funcţionare multitasking,
etc.) face calculatorul tot mai accesibil oamenilor. Ca urmare se dezvoltă tot mai mult
telecomunicaţiile. Reţelele pe fibre optice instalate în multe ţări oferă posibilităţi de vehiculare
a unei cantităţi sporite de informaţii. Telefonia celulară face comunicaţiile mobile, iar
calculatorul a pătruns sau e pe cale să pătrundă şi în automobile.
Volumul şi diversitatea datelor prelucrate sau produse de calculatoare, inclusiv
informaţiile ştiinţifice cresc spectaculos, iar sistemele actuale de telecomunicaţii vehiculează

o paletă diversă de semnale şi servicii sub formă digitală (semnale vocale, date, telegrafie
facsimil, poştă electronică, acces Internet, tranzacţii, etc.). Integrarea acestor servicii într-o
infrastructură unică, folosind transmisii digitale asistate de terminale inteligente este cunoscută
ca ISDN (Integrated Services Digital Network).

Universitar n:ccl ia.şi

BrnUOIECA
 Centralele telefonice clasice (electromecanice) sunt înlocuite de centrale electronice
cu comutaţia asistată de calculator, care sunt mult mai flexibile şi mai rapide şi oferă noi
servicii, având în vedere faptul că nu vehiculează doar convorbiri telefonice.
~z ·f; :-

Lucrarea de faţă tratează centralele telefonice electronice de mare capacitate,

conexiunea lor cu reţelele telefonice şi evoluţia acestora către ISDN. Autorul, domnul dr.ing.
Petruţ Duma posedă o bogată experienţă profesională în domeniu atât în partea de circuite
(hard-ware) telefonice cât şi în partea de programare (soft-ware). El a comunicat şi publicat
în ţară şi străinătate câteva zeci de lucrări ştiinţifice în acest domeniu. Este deosebit de
meritoriu faptul că a proiectat şi realizat mai multe centrale electronice de capacitate mică şi

că a reuşit să antreneze şi să formeze în această activitate mai multe echipe de studenţi ai

secţiei de Telecomunicaţii din anii terminali, care şi-au elaborat proiectul de diploma sub
îndrumarea sa.
Cartea prezintă, în mod atractiv şi un volum important de informaţii tehnice de dată

recentă, care completează în mod fericit cunoştinţele fundamentale. Autorul a reuşit să

sintetizeze şi să sistematizeze elementele.cele mai importante, pe care le prezintă într-un mod

atractiv. Lucrarea vine să completeze un gol existent în literatura de specialitate, la ora
actuală existând destul de puţine cărţi în domeniu. Prin noutatea şi bogăţia informaţiilor

introduse şi sistematizate, cartea se recomandă singură. Consider că va fi foarte utilă atât

studenţilor secţiei de Telecomunicaţii cât şi inginerilor şi cercetătorilor interesaţi de progresele
din. domeniul telecomunicaţiilor digitale.

Prof.dr.ing. Nicolae Dumitru Alexandru

 CUPRINS

INTRODUCERE ................................................. „. „ .............•........ 7

CAPITOLUL 1
1. CENTRALE ŞI REŢELE TELEFONICE „ .. „ . „ ........ „ „ „ . „ .... „ . „ „ .... 13
1.1. Structura centralelor telefonice electronice de capacitate mare ........... „ . 14
1.2. Organizarea reţelei telefonice ......................................... „ „ ......... 15
1. 2.1. Organizarea tehnică . „ ............ „ „ ........•.•...........•..•...•...........• 15
1.2.2. Organizarea geografică ................................ „ ....................... 18
1.2.3. Organizarea administrativă ... „ .... „ . „ ........ „ .... „ „ ....... „ ........... 20
1.3. Elemente de structură constructivă a reţelelor telefonice . „ .................. 21
1.3.1. Distribuţia ........... „ . „ ......... „ .....................•....................... 21
1.3.2. Comutaţia ............................................ „ ......•.................... 22 fara abonati
1.3.2.1. Centrale telefonice de capacitate mică ....... „ . „ ............ „ ..•.•••. 26
1.3.2.2. Semnalizarea ........................... „ ................................... 26
1.3.3. Transmisia ......................... „ ...................... „ ..................... 27
1.3.3.1. Modul de transfer sincron .......... „ „ „ . „ ..•....... „ .... „ ..... „ . „ . 29
1.3.3.2. Modul de transfer asincron „ . „ . „ ..... „ ........ „ „ .. „ ... „ .... „ „ ... 31
1.4. Noţiuni de organizare şi punere în funcţiune a unei reţele telefonice . . . . . . 32
1.4.1. Plan de numerotare ........................... „ .............. „ .......... „ .... 32
1.4.2. Plan de dirijare .................................................................. 33
1.4.3. Plan de blocare ..... „ .. „ ............. „ .. „ ..•.......••• „ .................. „ . 34
1.4.3.1. Traficul telefonic ........ „ ...... „ ..................... „ .................. 35
1.4.3.2. Traficul de abonat .. „ ...................... „ •.. „ .... „ „ ................. 35
1.4.3.3. Traficul de fascicol sau al unui grup de circuite ..................... 36
1.4.4. Plan de transmisie ......................................... „ „ ................. .41
1.4.5. Plan de taxare ........ „ ..........••.. „ .... „ ... „ . „ .•................... „ .... .42
1.5. Elemente de planificare şi gestiune a reţelei telefonice „ •.••••..•• „ .•. „ .... 42

- 1-
 1.6. Reţea digitală de servicii integrate ........... „ .................................... 42
1.6.1. Model de referinţă pentru interconectarea sistemelor deschise ......... 43
1. 6 .1.1. Descrierea straturilor funcţionale ....................................... .45
1.6.1.2. Exemplu de aplicare al modelului de referinţă ISO .................. 46
1.6.2. Metode de descriere a serviciilor de telecomunicaţii în ISDN .......... 47
1.6.3. Model arhitectural de bază ISDN ............................................ 49
1.6.4. Grupări funcţionale şi puncte de referinţă .................................. 50
1.6.5. Tipuri de canale utilizate în ISDN ........................................... 52
1.6.6. Tipuri de interfeţe actuale ....... „ ••.•.. „ .• „ •.••.••••••.....•••..... „ ...... 53
1.6.7. Configuraţii de interfeţe utilizator-reţea ISDN; scheme de referinţă

CCITT ....................................................... „ .................................. .54

1.6.8. Principiul unei legături ISDN .. „ „ „ ...•..••..• „ „ ... „ ..................... 56
1.6.9. Recomandările CCITT asupra ISDN ........................................ 57
1.6.10. Servicii ISDN .......... „ „ ...... „ „ .......... „ .............................. 58
1.6.10.l. Servicii suport ............................................................. 59
1.6.10.2. Teleservicii . „ .• ••••••.•••••...••...•••••••..•••.•••.•....•................. 62
1.6.10.3. Complemente de serviciu „ .. „ •.••••....•.•.•••. „ .•...•...•.. „ ........ 65
1.6.11. Adresare ISDN .......................... „ ..• „ ..•......•.........•........•.•. 67
CAPITOLUL 2
2. INTERFAŢA CU MEDIUL EXTERN ............... „ .. „ •.••...• „ ... „ ....•..•. 69
2.1. Unităţi de racordare ................................................................. 69
2.1.1. Tratarea semnalelor de convorbire .............. „ ..•. „ ....... „ . „ •.•.••..• 71
2.1.2. Tratarea semnalizărilor ......................................................... 72
2.1.3. Tratarea comenzilor de la unitatea de comandă a centralei· ............. 72
. 2.2. Interfaţa terminalelor de abonat ....... „ ....... „ ...... „ ......................... 72
2.3. Interfaţa liniilor de abonat analogice „ ........ „ ........................ „ „ . „ „ 74
2.3.1. Alimentarea aparatelor telefonice ................... „ .•..••••.•.........•••• 75
2.3.2. Protecţia circuitelor ............................. „ •..•.•...••••••.•••..• „ ...... 76
2.3.3. Transmiterea semnalului de apel pe linia de abonat ...... „ .............. 78
2.3.4. Supravegherea liniei de abonat .... „ .... „ .... „ ..... „ ...... „ .............. 79
2.3.5. Procesarea semnalului de convorbire .... „ . „ ...................... „ . „ .... 80
2.3.5.1. Sisteme diferenţiale ............................... „ ..••.. „ ............... 81

-2-
 2.3.5.2. Circuite integrate pentru interfaţarea liniei de abonat „„ .. „„„ ... 82
2.3.5.3. Echilibrori ... „ ..... „ ....... „. „. „ .............. „ .............. „ ...... „ 84
2.3.5.4. Filtre ............... „ ....... „ .. „ „ .... „ „ .. „ ... „ ......... „ ..... „ .. „ „ .84
2.3.5.5. Prelucrarea semnalului de convorbire „ „„ „ „. „ „ „.„ ..... „. „ „ „ 87
2.3.5.5.1. Modulaţia impulsurilor în cod „„„„„.„„„„„„„„.„„.„ ... 87
2.3.5.5.1.1. Eşantionare şi memorare „„„.„.„.„.„„„ .. „.„.„ ... „„. 88
2.3.5.5.1.2. Cuantizare .. „ ......... „ .... „„.„ ... „ .............. „ ... „ ..... 89
2.3.5.5.1.3. Compandare şi expandare „„„ ... „„.„„„„„ .. „.„.„„„. 90 pana la fig 2.26
2.3.5.5.1.4. Codare şi decodare „.„.„.„„„„„ ... „„.„„„„„.„.„.„. 94
2.3.5.5.1.5. Circuite integrate pentru prelucrarea semnalului de
convorbire „ „ .. „ ..... „ .......... „ „ ... „ ............. „ ....... „ ......... „ .................. 95

2.3.5.5.1.6. Modul de interfaţare a liniei analogice de abonat . „ ... „„ 97

2.3.5.5.1.7. Procesoare de semnal vocal „„„„ ... „„„„.„„„ .. „„„„ 99
2.3.5.5.2. Modulaţia delta „„.„„„„„„„ .. „„„„„„„„„.„„.„„„„„. 101
2.3.6. Testarea circuitelor „ „ „ „ „ „ „ „„ „ „„. „ ... „ „ „„ „ „ „. „ ... „. „„„„ 103
2.3.7. Alte funcţii realizate de circuitele de abonat „„„.„„.„„.„„„.„.„„ 104
2.3.7.1. Transmiterea impulsurilor de taxare „„„„„„„„ .. „ .... „„„„„„ 104
2.3.7.2. Transmiterea tonalităţilor şi a mesajelor vocale „.„.„„.„„„ „„. 105
2.3.7.3. Adaptarea liniei de abonat la interfaţa cu mediul extern „„.„„„. 105
2.4. Modul de linii de abonat „ „ .„„.„„„. „.„.„.„.„„ .. „. „„„„.„„.„„„ „106
2.5. Unitate de linie .. „ .... „ ... „ .... „ ............. „ .. „ .. „ ........................... 107
2.6. Interfaţa liniilor de joncţiune analogice „.„„.„.„„ .. „„.„„„„„ „„„ „„ 108
2.6.1. Transmiterea apelului pe linia de joncţiune „ „ „ „ „ „ „ „. „ „ „ „ „ „. „ 109
2.6.2. Recepţionarea apelului de pe linia de joncţiune .. „„„„„ „ „„.„„ .. „ 110
2.6.3. Transmiterea/ recepţionarea informaţiei de semnalizare .. „ .. „ ... „.„. 111
2. 7. Modul de linii de joncţiuni „ „. „ .. „ ..... „. „ „ „ „. „ .. „ .. „. „ „. „ ... „ „ „ „ 111
2.8. Interfaţa liniilor digitale de abonat „.„.„„ ..... „ ... „„„. „„.„„ ...... „„ „113
2.8.1. Interfaţă ISDN pentru accesul de bază „ „ „ „ „ .. „. „. „ ... „ „. „ „ „ „ „ 114
2.8.2. Circuite de interfaţă S/T „ „ „ „ „. „. „. „ „. „ „. „. „ .. „ „ „ „ „ „ „ „ „ „. 118
2.8.3. Interfeţe de linie bidirecţionale pentru transmisie pe două fire .. „„„. 120
2.8.3.1. Separarea în frecvenţă a celor două sensuri „. „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ 121
2.8.3.2. Transmisia alternativă într-un sens sau în altul .„.„„.„ .„ „„„„. 121

-3-
 2.8.3.3. Transmisia bidirecţională simultană cu anularea ecoului ......... '.„ 122
2.8.3.4. Interfaţa U ................................................................... 123
2.9. Interfaţa liniilor de joncţiune digitale ....................................... : ..... 124
2.10. Modul de joncţiuni digitale ....................... „ •.... „ ....................... 125
CAPITOLUL 3
3. REŢELE DE CONEXIUNI ........... „ ........ „ ........ „ .......................... 127 ·
3.1. Puncte de conexiune utilizate în reţelele de conexiuni ...... „ .. „ ......... „. 128
3.2. Reţeaua de conexiuni spaţială a centralelor electronice de capacitate mică 129
3.3. Reţeaua de conexiuni spaţială a centralelor electronice de capacitate mare 131
3.4. Reţele de conexiuni spaţiale ........................................................ 132
3.4.1. Comutator spaţial cu o treaptă ... „ .. „ .. „ ... „ .. „ „ . „ ..... „ ..... „ „ . „ .. 132
fara exemple 3.4.2. Câmpuri de conexiuni cu două trepte ...... „ .. „ ... „ ... „ ..... „ .......... 135
3.4.3. Câmpuri de conexiuni cu trei trepte „ „ „ ... „. „ .... „ ..... „ .. „ ....... „ . 139
3.4.4. Câmpuri de conexiune cu cinci trepte . „ ........... „ ................ „ ... „ 141
3.4.5. Câmpuri de conexiuni cu patru trepte . „ „ „ . „ ............................. 143
3.4.6. Extensia reţelei de conexiuni spaţiale .~ .... „ ... „ .. „ .. „ „ ........ „ ...... 147
3.4. 7. Implementarea reţelelor de conexiuni spaţiale „ „ ....... „ ... „ „ .. „ . „ .. 148
3.4.7.1. Puncte de conexiune cu contact metalic ... „ .. „ . „ . „ .. „ ..... „ .... „ 148
3.4.7.2. Puncte de conexiune statice „ .. „ „ „ „ .. „ „ . „ . „ .. „ „ .... „ .. „ „ .... 150
3.4.7.3. Matrici de comutaţie integrate ... „ .... „ ........ „ ... „ ................. 152
3.4.8. Alte tipuri de reţele de conexiuni spaţiale „ . „ .. „ .............. „ ......... 154
3.4.9. Replierea reţelelor de conexiuni spaţiale ... „ .. „ .•.. „ . „ ................ „ 155
semnificatia fig 3.5. Reţele de conexiuni temporale ..................................................... 155
3.5.1. Comutator digital spaţial ....... „ .......... „ ........ „ .........•............... 158

3.5.2. Comutator digital temporal „ .... „ „ . „ „ „ „ .... „ „ . „ ... „ ... „ .. „ .... „ .. 162
3.5.3. Comutator digital temporal extins ....... „ „ ................. „ ........ „ .... 166
3.5.4. Compensarea întârzierilor de comutaţie . „ .. „ „ . „ ........... „ ............ 170
3.5.5. Metode de creştere a numărului de canale de comutaţie . „ •. „ .......... 171
3.5.5.1. Partiţionarea memoriei tampon (date) „ ............................ „ „ 171
3.5.5.2. Multiplicarea memoriei tampon (date) ............ „ .. „ ... „ .......... 172
3.5.5.3. Dublarea memoriei tampon (date) ... „ ..... „ . „ .............. „ „ „ .... 173
3.5.5.4. Rearanjarea canalelor „ „ . „ „ ... „ ............... „ ..... „ .. „ ........ „ .. 174

-4-
 3.5.6. Comutatoare digitale sincrone integrate ..................................... 177
3.5.7. Reţele de conexiuni temporale în trepte ..................................... 181
3.5.8. Câmp de comutaţie digitală cu trei trepte .................................. 181
3.5.8.1. Câmp de comutaţie digitală S-T-S ......... „ ........................... 182
3.5.8.2. Câmp de comutaţie digitală T-S-T „ .................................... 183
3.5.9. Modularizarea reţelelor de conexiuni digitale de capacitate mare ...... 185
3. 5 .1 O. Interconectarea cîmpului de comutaţie digitală cu mediul telefonic . . 186
3. 5 .1 O.1. Concentratori spaţiali .............................. „ .... ................ 186
3.5.10.2. Concentratori temporali ......... „ .............................. „ ...... 188
3.5.10.2.1. Concentratori temporali analogici „ .................... „ ......... 188
3.5.10.2.2. Concentratori temporali digitali ................................... 189
3.6. Stabilirea legăturilor prin reţeaua de conexiuni ................................ 189
3.7. Sincronizarea în sistemele digitale de comutaţie ............................... 191
3.8. Fiabilitatea reţelelor de conexiuni ................................................. 193
3. 9. Reţea de comutaţie digitală cu comandă distribuită . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 196
3. 9 .1. Modul de comutaţie digitală . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 196
3.9.2. Circuit de acces ................................................................. 198
3.9.3. Structura reţelei de comutaţie digitală cu comandă distribuită ..... „ ... 199
CAPITOLUL4
4. UNITATEA DE SEMNALIZARE ................................................... 203
4.1. Semnalizarea între centrala şi terminalul telefonic de abonat ................ 205
4.1.1. Recepţionarea apelului de pe linia de abonat ............................... 205
4.1.2. Recepţionarea informaţiei de selecţie în puls .............................. 205
4.1.3. Recepţionarea informaţiei de selecţie în ton ................................ 207
4.1.4. Transmiterea tonalităţilor ...................................................... 208
4.1.5. Transmiterea semnalului de apel pe linia de abonat ...................... 210
4.1.6. Transmiterea semnalului de teletaxă ......................................... 210
4.1.7. Transmiterea mesajelor vocale ................................................ 210
4.2. Semnalizarea între centrale pe linia de joncţiune ........ „ ......... „ . „ .. „ ••• 212
4.2.1. Semnalizarea de linie .. „ ...... „ . „ ................... „ . „ .................... 213
4.2.1.1. Semnale de linie înainte ................................................... 214
4.2.1.2. Semnale de linie înapoi .„ ................. „ ............................. 214

-5-
 4.2.1.3. Semnalizarea de linie - versiunea analogică ......................... -.· 215
4.2.1.4. Semnalizarea de linie - versiunea digitală ............................. 217
4.2.1.5. Semnalizarea de linie pentru diferite centrale ......................... 219
4.2.2. Semnalizarea de selecţie ....................................................... 221
4.2.2.1. Semnale de selecţie înainte ............................................... 224
4.2.2.2. Semnale de selecţie înapoi ................................................ 227 ·
4.2.2.3. Ciclu de bază multifrecvenţă ............................................. 229
4.2.2.4. Implementare sistem de semnalizare R2 ............................... 230
4.2.3. Sistem de semnalizare CCITT Nr.4 ......................................... 231
4.3. Semnalizarea pe linii digitale ...................................................... 233
4.3.1. Reţea de semnalizare SS7 ..................................................... 235
4.3.2. Puncte de semnalizare .......................................................... 236
4.3.3. Legătura de semnalizare ....................................................... 236
4.3.4. Moduri de semnalizare ......................................................... 237
4.3.5. Rute de semnalizare ............................................................ 238
4.3.6. Structura reţelei de semnalizare .............................................. 239
4.3.7. Protocol de semnalizare ........................................................ 239
4.3.8. Arhitectura protocolului de semnalizare pe canal comun ................ 239
4.3.9. Arhitectura sistemului de semnalizare pe canal semafor ................. 242
4.3.10. Structura cadrelor semafor ................................................... 244
4.3.11. Implementarea sistemului de semnalizare pe canal comun ............. 245
BIBLIOGRAFIE ............................................................................ 248
ABREVIERI ................................................................................. 253

-6-
 INTRODUCERE

De la apariţia cu peste un secol în urmă, reţeaua telefonică a asigurat abonaţilor, în

principal, serviciul de transmitere analogică a vocii. De-a lungul timpului, acest serviciu s-a
îmbunătăţit prin perfecţionarea comutării şi transmisiei, formarea directă a numărului de
abonat chemat şi conectarea a tot mai multor utilizatori, etc.
Trebuie menţionat fizicianul american Alexander Graham Bell care a brevetat primul
aparat telefonic şi data de 10 martie 1876 care marchează stabilirea primei legături telefonice
cunoscute. în anul 1889 este realizată în SUA prima centrală telefonică automată din lume
de către A.B.Strowger.
La noi în ţară, în anul 1883 s-a instalat în Bucureşti prima linie telefonică între
Ministerul de Interne şi Poşta Centrală, iar în 1889 a fost pusă în funcţiune o centrală cu cinci
numere care asigura legătura între Parlament şi principalele ministere.
Prima generaţie de centrale telefonice utiliza un operator, iar stabilirea unei legături

telefonice consta din transmiterea apelului la centrală de către abonatul chemător,

comunicarea verbală cu operatorul pentru a-i transmite numărul dorit, iar operatorul
transmitea apel abonatului chemat şi realiza o conexiune pe un panou prin introducerea fişelor
de la un fir scurt. în acest mod se stabilea conexiunea fizică dintre chemător şi chemat.
A doua generaţie de centrale telefonice este similară ca principiu, în schimb legătura

fizică este realizată automat cu relee electromecanice. Stabilirea legăturii telefonice este
realizată în etape succesive care constau din transmiterea unui apel centralei prin închiderea
unei bucle de curent, transmiterea numărului abonatului chemat prin serii de impulsuri de
curent continuu, comanda releelor pentru stabilirea legăturii şi transmiterea diferitelor
tonalităţi, respectiv a semnalului de apel.

-7-
 Imediat după al doilea război mondial, scriitorul englez de povestiri ştiinţ:ifico­

fantastice Arthur C.Clarke a prezentat în revista Wireless World cea mai interesantă

previziune a timpului. El propune un sistem de comunicaţii mondial cate să permită

transmiterea tuturor tipurilor de informaţii şi care este bazat pe utilizarea unui satelit al
Pământului imaginat ca un mare amplificator în spaţiu şi timp.
A treia generaţie de centrale telefonice o constituie centralele electronice la· care
principiile fundamentale de stabilire a unei legături sunt asemănătoare, uneori până la
identitate, cu cele din centralele electromecanice. Ceea ce este esenţial diferit sunt mijloacele
prin care se realizează şi în mod special menţionăm comutaţia electronică pilotată de sisteme
cu microprocesor.
Comutarea cu ajutorul semiconductorilor a permis într-o oarecare măsură introducerea
inteligenţei în centralele telefonice sub forma controlului prin program înregistrat. Progresul
în acest domeniu a fost lent, până la sfârşitul anilor '60 când au apărut PABX-urile (Private
Automatique Branch eXchange - centrale telefonice automate private) care au oferit abonaţilor
posibilităţi noi.
Ca alternativă la transmiterea şi comutarea semnalelor analogice au apărut şi au fost
dezvoltate circuite digitale care au permis multiplexarea mai multor convorbiri şi a apărut

avantajul de a controla sistemele de comutare cu program memorat. Ierarhia comutărilor

poate fi planificată mai eficient dacă se are în vedere că transmisia şi comutarea digitală este
compatibilă cu structurile logice.
O dată cu dezvoltarea circuitelor integrata a fost realizat şi un salt important în
dezvoltarea industriei telecomunicaţiilor. Utilizarea comutaţiei electronice în centrale
telefonice a constat în introducerea calculatoarelor care permit o mai' mare capacitate de
deservire, o mai bună siguranţă în funcţionare şi o mai mare flexibilitate.
Sistemele ESS-1 (Electronic Switch Systems - sisteme electronice de comutare) au o
memorie fixă pentru programul comutărilor şi o memorie de date pentru păstrarea

informaţiilor necesare executării unei legături telefonice. Acest sistem de comutare pune la
dispoziţia utilizatorilor servicii noi.
ESS-1 nu este un sistem complet numeric însă este premergătorul unei familii de
comutatoare numerice care au apărut în SUA după anii 1970.

-8-
 În Anglia după câteva încercări de a construi un sistem cu comutare complet
electronică, Poşta britanică în cooperare cu Plessey Communications a proiectat sistemul TX-
EL pentru 4000 de linii de abonat.
Apariţia microprocesoarelor şi dezvoltarea de software de comandă şi control într-o
nouă industrie şi utilizarea lor în telecomunicaţii au permis realizarea centralelor telefonice
digitale care conduc spre o reţea inteligentă. În acest mod au fost puse la dispoziţia
utilizatorului servicii mult mai avansate; reţeaua inteligentă este capabilă să ia decizii în urma
analizei informaţiei, de orice fel de această dată, să răspundă pe baza programului şi a datelor
memorate şi să asigure conectarea la alte surse decât cele umane care sunt cunoscute sub
denumirea generică de abonaţi.

Arhitectura reţelelor permite să fie luate decizii fără a fi necesară constituirea unui
traseu fizic; semnalizarea este realizată în acest caz sub formă de pachete, vehiculate
permanent în reţea, fără să fie necesar comutarea circuitelor, iar descifrarea mesajelor se face
în programe organizate sub forma inteligenţei distribuite.
Dezvoltarea reţelelor inteligente a fost însoţită de căutări privind accesul general,
transparent la reţeaua digitală şi concretizate de CCITT (Comite Consultatif lntemational
Telegraphique et Telephonique - Comitetul Consultativ Internaţional de Telegrafie şi

Telefonie) prin conceptul de reţea digitală cu servicii integrate. Caracteristica principală a

reţelei este aceea că asigură o interfaţă standard pentru utilizator în vederea conectării

aparatului telefonic şi a altor terminale. Această reţea permite un tip unitar de transmisie şi

comutaţie pentru toate tipurile de servicii oferite, folosind în acest scop pe scară largă

digitalizarea informaţiilor.

Apariţia şi dezvoltarea rapidă a reţelei numerice cu integrare de servicii (ISDN -

Integrated Services Digital Netwark) a fost determinată în principal, de cerinţele
beneficiarilor, de progresul accelerat al informaticii, de dezvoltarea telecomunicaţiilor şi de
dezvoltarea rapidă a telematicii.
Trebuie remarcată creşterea posibilităţilor de acces la informaţie prin intermediul
serviciilor care se dezvoltă rapid într-o gamă variată pentru instituţiile din orice domeniu, dar
şi pentru sectorul casnic.
Dezvoltarea şi diversificarea producţiei şi a serviciilor de telecomunicaţii, apariţia de

-9-
noi domenii şi specialităţi, necesitatea de informatizare a societăţii, ridicarea. ponderii
cercetării şi proiectării au dus la sporirea volumului de informaţii cât şi la creşterea nevoii
de informaţie şi comunicaţii, toate acestea dorind dezvoltarea posibilităţilor de acces la
informaţii.

Se constată că informaţia a devenit o industrie cu multe sectoare (biblioteci, bănci de

date cu conţinut tehnic, economic, financiar, medical, radiodifuziune, televiziune, publicitate,
etc.). în numeroase domenii calculatorul şi reţeaua de comunicaţie sunt solicitate din ce în

ce mai mult.
Evoluţia rapidă a procesoarelor a dus la crearea de noi generaţii şi familii de
calculatoare personale şi terminale multimedia. în paralel are loc şi o creştere a gradului de
compatibilitate a echipamentelor informatice astfel încât să aibă acces la orice echipament,
fapt ce a dus la creşterea posibilităţilor de interconectare între centre de prelucrare,
calculatoare şi terminale.
în această perioadă se manifestă o convergenţă foarte puternică între tehnica de calcul
şi telecomunicaţii care are loc la nivel tehnologic şi la' nivel de sistem. Printre obiectivele cele
mai importante putem cita: transmiterea tuturor informaţiilor sub orice formă s-ar afla,
telematizarea întreprinderilor şi a instituţiilor, realizarea reţelelor multiserviciu, utilizarea de
echipamente multifuncţionale, dezvoltarea sistemelor radio şi a celor telefonice, standardizarea
noilor servicii de telematică, realizarea de reţele naţionale şi internaţionale şi întrepătrunderea
lor. Toate acestea au dus la o creştere a cantităţii de informaţii produse şi prelucrate, la
mărirea debitului şi la impunerea reţelei numerice cu un grad tot mai ridicat de integrare a
serviciilor.
Reţeaua numerică cu servicii integrate reprezintă în momentul de faţă soluţia acceptată
pe larg de comunitatea internaţională de telecomunicaţii în ceea ce priveşte echipamentele şi
serviciile asigurate. Obiectivul pe termen lung vizează obţinerea de medii integrate de
comunicaţii, în care toate serviciile sunt asigurate de o reţea de transport universală a
informaţiilor. Până la implementarea acestor reţele sunt necesare soluţii intermediare pentru
a realiza diferite servicii utilizatorilor de masă sau grupurilor speciale.
Printr-o colaborare dintre organismele de standardizare internaţională au fost elaborate
standarde pentru transmisia sincronă şi asincronă. Modul de transfer asincron a fost definit

•'
(
- 10 -
pentru un nou mod de comutaţie şi de transport al informaţiei care va deveni principiu de
bază în reţeaua numerică cu servicii integrate de bandă largă. Acest mod de transfer combină
avantajele comutaţiei de pachete şi de circuite, iar informaţiile indiferent de natura lor sunt
decupate în celule de lungime fixă. Sunt dezvoltate sistemele digitale de transmisie care
asigură transportul informaţiei digitale prin fibrele optice cu debite binare de transmisie de
ordinul a câtorva Gbiţi/s.

Investiţiile în telecomunicaţii reprezintă o parte din venitul naţional şi nu este lipsit de

importanţă faptul că ritmul de dezvoltare a telecomunicaţiilor este mai rapid decât ritmul de
creştere a venitului naţional. Sistemele de telecomunicaţii vor trebui să fie adaptate pentru
situaţiile noi care apar. Se cercetează tehnologiile care să permită implementarea rapidă a
ideilor novatoare în materie de telecomunicaţii. Aceste tehnologii vor trebui să servească la
implementarea inovaţiilor din domeniu care nu contenesc să apară şi în care instalarea de
terminale, tehnicile de transmisie, suportul de transmisie, comutarea, reţeaua naţională şi

internaţională, reţelele locale, instalarea de terminale racordate la reţele locale permit

constituirea unui sistem de telecomunicaţii fiabil şi flexibil. În acest scop echipamentele
necesită importante investiţii datorită preţului lor de cost ridicat şi care constituie un factor
limitativ în activitatea de implementare a noilor servicii.
Lucrarea de faţă prezintă structura centralelor telefonice electronice de capacitate mare
şi evoluţia acestora către reţeaua numerică cu servicii integrate. Amploarea materialului a
făcut ca lucrarea să fie divizată în două volume.
Volumul I realizează o prezentare generală a centralelor telefonice electronice de
capacitate mare, a reţelelor telefonice şi a reţelei numerice cu servicii integrate (capitol 1);
în capitolele următoare este descrisă structura detaliată a interfeţei cu mediu extern (capitol
2), a reţelei de conexiune (capitol 3) şi a unităţii de semnalizare (capitol 4) din aceste
centrale.
Volumul II care va apare în următoarea perioadă; prezintă structura unităţii de
comandă (capitol 5), a unităţii de exploatare şi întreţinere (capitol 6) a centralelor telefonice
electronice de capacitate mare. Deasemenea, se prezintă structura aparatelor telefonice
clasice, electronice şi a terminalelor ISDN (capitol 7), a modului de realizare a proceselor
software din sistemele de comutaţie (capitol 8), iar în final o prezentare generală a

- 11 -
principalelor tipuri de centrale telefonice electronice de capacitate mare aflate în _exploatare
în ţară (capitol 9).
Lucrarea este adresată studenţilor electronişti, specialiştilor în domeniul
telecomunicaţiilor, precum şi celor interesaţi de domeniul abordat.
Mulţumesc cu această ocazie domnului prof.dr.ing. Dimitrie Alexa şi domnului
prof.dr.ing. Nicolae Dumitru Alexandru pentru sprijinul acordat pe parcursul lucrării şi la
finalizarea acesteia; în final, dar nu în cele din urmă, mulţumesc lui ODI pentru înţelegerea
acordată.

ianuarie 1998, Iaşi Autorul

- 12 -
 CAPITOLUL 1

CENTRALE ŞI REŢELE TELEFONICE

Orice reţea telefonică are ca scop fundamental realizarea de legături telefonice între
oricare doi sau mai mulţi abonaţi. Funcţiile principale ale reţelei telefonice sunt:
- comutaţia;

- transmisia;
- exploatarea şi întreţinerea.

Aceste trei funcţii implică schimburi de informaţii specifice şi conduc la definirea a

trei reţele suprapuse şi interdependente pentru transferul informaţiilor de utilizator, de
semnalizare şi de gestiune.
Un exemplu tipic îl constituie reţelele de telecomunicaţii modeme în care se disting
cele trei părţi:

- reţeaua de transport a informaţiilor utilizator;

- reţeaua de semnalizare pe canal semafor;
- reţeaua de gestiune (management).
Reţeaua telefonică are următoarele caracteristici:
- un număr foarte mare de aparate telefonice pentru care trebuie să fie asigurată o
accesibilitate totală. Numărul acestor terminale se apropie de 10 cu o densitate telefonică
9

mondială medie de 16+18 aparate la 100 locuitori. În România densitatea telefonică este
12+14%, iar densitatea telefonică la nivel mondial variază între 0,1% şi 80%.
- rază de acţiune mare;
- transmisia este asigurată cu o calitate superioară pentru sistemele digitale;
- siguranţă în funcţionare;

- eficacitate tehnico-economică;

- durata de viaţă a echipamentelor foarte mare;

- 13 -
 - asigură conlucrarea între echipamente diverse.

1.1. Structura centralelor telefonice electronice de capacitate mare

Schema bloc generală a unei centrale telefonice electronice de capacitate mare este
redată în fig.1.1; notaţiile utilizate au următoarea semnificaţie: I- interfaţa cu mediu extern,
RC - reţea de conexiuni, US - unitate de semnalizare, UC - unitate de comandă, UEI - unitate
de exploatare şi întreţinere, ME - mediu extern.

I US

uc
UE.!

Fig. 1.1
Mediul extern este alcătuit din liniile de abonat şi de joncţiune prin intermediul cărora

sunt transmise semnalele de convorbire şi semnalizare sub formă analogică sau digitală.

Liniile de abonat conectează aparatele telefonice de la utilizator la circuitele de abonat (CA)

din I, iar liniile de joncţiune conectează centrala cu alte centrale telefonice de capacitate
medie, mare sau foarte mare utilizând circuitele de joncţiune (CJ) din I. Principalele funcţii
ale interfeţei cu mediul extern sunt: alimentare, protecţie, transmitere/ recepţie apel şi

informaţie de selecţie, supraveghere linie, procesare semnale de convorbire, testare linii de

comunicaţie şi circuite terminale, transmitere tonuri şi mesaje vocale, adaptare, etc.
Reţeaua de conexiuni stabileşte, menţine şi întrerupe legătura telefonică dintre oricare
doi abonaţi ai centralei. Cerinţele impuse RC sunt: funcţionale (stabilire, menţinere şi

eliberare legătură, facilităţi de rutare, gestiune legături, blocaj intern/ extern minim),
modularitate constructivă pentru dezvoltări ulterioare, economicitate din punct de vedere al
numărului de puncte de conexiune, simplitate a comenzii, fiabilitate ridicată (realizată prin
redundanţă hardware cu drumuri multiple in interiorul unui plan de comutaţie, cu plane de
comutaţie cu rezervare şi reconfigurare dinamică a legăturilor sau cu verificări software
executate periodic sau în caz de incidente), etc.
Unitatea de semnalizare efectuează schimbul de informaţii de semnalizare cu posturile

- 14 -
telefonice de abonat sau între centralele telefonice de capacitate medie, mare sau foarte mare
cu scopul de a stabili, menţine şi întrerupe legăturile telefonice dintre abonaţi şi pentru
gestionarea apelurilor, supravegherea şi gestiunea generală a întregului sistem de comunicaţie.
Unitatea de comandă gestionează toate resursele centralei cu scopul de a stabili legături
telefonice sau de a oferi abonaţilor o gamă cât mai mare şi variată de servicii telefonice şi

reprezintă ansamblul de echipamente care realizează întrega gamă de funcţii de comandă şi

control. Această unitate din structura centralelor telefonice electronice este formată din mai
multe microsisteme cu microprocesor, iar numărul şi distribuţia acestora depind de arhitectura
sistemului.
Unitatea de exploatare şi întreţinere asigură funcţiile corespunzătoare, dar care necesită
intervenţia operatorului. Exploatarea centralei telefonice permite adaptarea acesteia la evoluţia
mediului telefonic. Se asigură o calitate corespunzătoare a legăturilor şi a serviciilor oferite,
se efectuează măsurători de trafic, verificări de circuite, linii, terminale, etc. Întreţinerea
cuprinde operaţiile de prevenire a defectării centralei, iar pentru eventualele deranjamente
apărute se realizează detecţia şi localizarea rapidă a acestora, reconfigurarea şi reiniţializarea

unor sisteme.

1.2. -Organizarea reţelei telefonice

Problema de organizare a unei reţele telefonice comportă examinarea a trei aspecte

diferite:
- organizarea tehnică;

- organizarea geografică;

- organizarea administrativă.

1.2.1. Organizarea tehnică

Funcţiile unei reţele telefonice sunt în principiu următoarele:

-să permită stabilirea comunicaţiei între oricare doi abonaţi utilizând informaţia de
selecţie primită de la chemător;

-să asigure menţinerea comunicaţiei pe toată durata dorită de cei doi abonaţi aflaţi în
convorbire;

- 15 -
 -să surprindă momentul de sfârşit a comunicaţiei cu scopul de a elibera echipamentul
ocupat şi de a finaliza operaţia de taxare a convorbirii.
Din aceste trei funcţiuni rezultă necesitatea ca reţeaua telefonică să conţină cel puţin

două părţi distincte:

- reţeaua de interconexiune a abonaţilor care asigură suportul fizic pentru comunicare;
- reţeaua de semnalizare care să asigure:
- recepţia informaţiei de selecţie de la abonaţi;

- transmiterea către abonaţi a unor semnalizări;

- transmiterea comenzilor între centrale telefonice şi în interiorul acestora.

În momentul de faţă în reţelele telefonice clasice cele două părţi practic se confundă.
Pe măsură ce în structura reţelei sunt introduse centrale electronice, reţeaua de semnalizare
începe să fie distinctă de reţeaua de conexiune a abonaţilor. Acest caracter distinct este
necesar întrucât centralele telefonice electronice oferă alte facilităţi abonaţilor decât cele
electromecanice, întrucât centralele electronice sunt pilotate de calculatoare. Informaţia de
semnalizare diferă de la centralele electronice la centralele clasice prin structură.

În structura centralelor telefonice electronice, în afară de cele două componente de

reţea prezentate, se dezvoltă din ce în ce mai mult o a treia reţea care este reţeaua de
exploatare. Această reţea are ca principale funcţii exploatarea raţională a tuturor
componentelor din reţea: măsurători automatizate pentru depistarea defectelor, măsurători de
trafic, reconfigurarea reţelei în caz de avarie a unor echipamente sau a unei centrale, etc.
În cazul centralelor telefonice electronice, un grup de câteva centrale este supravegheat
de un centru special care sesizează defecte ţnajore într-o centrală şi care are posibilitatea de
a redirija convorbirile pe alte trasee decât cele normale; această operaţie se numeşte

reconfigurare de reţea.

Organizarea tehnică are în vedere elemente de echipament care sunt parcurse cu ocazia
stabilirii unui traseu de legătură între doi abonaţi. Aceste elemente (fig.1.2) sunt împărţite în:
- distribujie;
- comutafie;
- transmisie.
Partea de distribuţie conţine la periferie posturile telefonice de abonat care sunt
conectate prin linii individuale de abonat la punctele de concentrare pentru liniile de abonat.
Liniile de abonat sunt grupate în punctele de concentrare în cabluri de distribuţie care leagă

- 16 -
diferite puncte de concentrare de subrepartitoare. ,

Aparat telefonic

Linie de abonat
Punct de concentrare
Cablu de distribuţie

]
.I/ ......,..,_ ___ ..... Subreparti tor

·;;;: Cablu transport

ÎiÎ
o Repartitor general
'T-r-r----.--'

Centrala telefonică

Repartitor transmisie

Centru demodulare;modulare
C.ablu de transmisie
Fascicol hertzian

Fig. 1.2
Într-un subrepartitor sunt conectate pe de o parte cabluri de distribuţie, iar pe de altă
parte cabluri de transport care sunt de dimensiuni mai mari şi care regrupează mai multe
cabluri de distribuţie. Prin cablurile de transport se realizează conectarea în repartitorul
general plasat în centrala, iar pe de altă parte tot în acest repartitor general sunt conectate
circuitele individuale de abonat.
Partea de comutaţie din reţeaua telefonică este constituită din centrale telefonice. Rolul
centralelor telefonice este de a stabili legături între abonaţii centralei sau între aceştia şi

abonaţii altor centrale. Centralele care îndeplinesc acest tip de funcţiuni se numesc centrale
de abonat. Centralele care conectează alte centrale între ele se numesc centrale de tranzit.
În principiu, o centrală automată este formată din două părţi distincte: reţeaua de
conexiune a abonaţilor şi unitatea de comandă a centralei capabilă să preia informaţia de
selecţie şi să stabilească drumul prin reţeua de conexiune.
Privind reţeaua telefonică în ansamblul ei este evident că o serie de centrale sunt
situate la distanţe mari între ele şi nu se poate pune problema unei comunicaţii directe între
ele; în această situaţie apare partea de transmisie care este alcătuită din:
- centre de modulare/ demodulare în care se realizează multiplexarea convorbirlor cu

- 17 -
scopul scăderii preţului de cost;
- arterele de transmisie care pot să aibă drept suport fizic cablurile de transmisie (cablu
simetric, coaxial, fibră optică) sau fascicole hertziene.
La celălalt capăt al arterelor de transmisie se găseşte un alt centru de modulare/
demodulare care realizeazăa operaţia inversă şi care permite reintrarea în partea de comutaţie

şi apoi de distribuţie.

1.2.2. Organizarea geografică

Principial reţeaua telefonică naţională (fig.1.3) este alcătuită din:

- reţeaua telefonică interurbană;

- reţeaua telefonică de abonat.

Reteaua interurbană (RI) constituie nivelul superior al reţelei telefonice şi conţine:
- centrale de tranzit interurban organizate în:
- centrale de zonă (CZ);
- centrale de distribujie (CD);·
- centrale de grup (CG);
- reţeaua de interconexiune a acestora;
- sistemele de transmisie analogice şi digitale multiplex.
Reţeaua interurbană are rolul de a reuni între ele reţelele locale; accesul în reţeaua

interurbană se face prin centrale de tranzit.

Reţeaua interurbană nu are conectaţi· în mod direct abonaţi şi nu conţine nici un fel de
reţea de distribuţie; aceasta se caracterizează prin distanţe mari între centrale, trafic mare şi

densitate mică de joncţiuni.

Centralele de zonă sunt de nivel superior în ierarhia naţională şi asigură

interconectarea principalelor zone ale ţării.

Centrale de distribuţie sunt amplasate de obicei în reşedinţele de judeţ; acestea

concentrează traficul din nivelele inferioare şi asigură accesul la centralele de zonă.

Centralele de grup concentrează traficul dintr-o zonă geografică limitată şi asigură

accesul centralelor terminale spre centralele de distribuţie.

Ret,eaua de abonat constituie nivelul inferior al reţelei telefonice şi cuprinde:

- reţeaua locală (RL) alcătuită din:

- 18 -
 - refeaua telefonică de abonat;
- centralele urbane (CU);
- refeaua de interconexiune locală.

Reţelele locale se caracterizează prin distanţe scurte între abonaţi şi centrală, trafic
mare şi o densitate mare a posturilor de abonat.
- reţeaua rurală (RR) alcătuită din:
- refeaua telefonică de abonat;
- centralele terminale (CR) de capacitate mică şi medie.

RI
l
RN

RR
-[-;~-r-----

~ : CT
------- _,)

: I I

______ J ' I RL
I
I
I
L ---

Fig. 1.3
Reţelele rurale se caracterizează prin distanţe mai mari dintre abonaţi şi centrală, trafic
mic şi o densitate mică a porturilor de abonat.
Centralele telefonice de nivel superior se conectează fiecare cu fiecare şi se asigură

în acest mod o accesibilitate totală în reţea.

Centralele telefonice de nivel inferior (ca şi abonaţii unei centrale) se conectează în

stea, deoarece au un trafic mai redus, iar acolo unde traficul este mai mare se realizează şi

conexiuni directe între centrale de acelaşi nivel sau de nivele diferite.

Accesul la reţeaua telefonică internaţională este realizat prin centrale de tranzit de

- 19 -
zonă. Centralele telefonice internaţionale (CTI) sunt organizate pe trei nivele ierarhice.

1.2.3. Organizarea administrativă

Această organizare este legată de cea geografică şi variază de la o ţară la alta.

Organizarea administrativă este esenţială în ceea ce priveşte exploatarea şi întreţinerea reţelei.

În fig.1.4 este redată organizarea ierarhizată de principiu a unei reţele telefonice;

notaţiile utilizate au semnificaţia: CL - centrale locale; CAD - centrale cu autonomie de
dirijare; ZU - zone urbane; ZAD - zone cu autonomie de dirijare; CT - centrale de tranzit;
CN - centrale nodale; CU - centrale urbane.
r--------1
I ZAD
I
r - - - - - - - --,
, ZA])
1

I ~~1~~--1

I
I
I
I
I
I
I I
L ________ ..J

Fig. 1.4
În principiu în ierarhia unei reţele telefonice există:
- zone locale în care abonaţii st.int conectaţi în acelaşi repartito~ de la una sau mai
multe centrale locale. Dacă centrala dirijează apelurile de intrare pe mai multe direcţii, atunci
este 'o centrală cu autonomie de dirijare. În cele mai multe cazuri centralele locale au un
singur fascicol de joncţiuni.
- zone cu autonomie de dirijare care sunt alcătuite din zone locale disjuncte şi sunt
în aceeaşi zonă de taxare. În acest caz centralele locale sunt conectate la una sau mai multe
centrale cu autonomie de dirijare din zonă.

- zone urbane care au o reţea pentru deservirea unui trafic mare şi conţin centrale
urbane care sunt centrale locale şi au autonomie de dirijare a apelurilor.

- 20 -
 Zonele cu autonomie de dirijare şi zonele urbane sunt interconectate prin intermediul
centralelor de tranzit care la rândul lor pot fi organizate pe mai multe nivele ierarhice.
Reţeaua telefonică este organizată pe baza împărţirii administrative, deoarece cele mai
multe apeluri sunt în interiorul aceleiaşi unităţi administrative. Rolul organizării administrative
este de a realiza o reţea telefonică economică şi cu accesibilitate totală.

1.3. Elemente de structură constructivă a reţelelor telefonice

În paragrafele următoare sunt date unele elemente constructive care privesc cele trei
părţi ale reţelei telefonice: distribuţia, comutaţia şi transmisia.

1.3.l. Distribuţia

La periferia reţelei se află partea de distribuţie cu un cost de 40% din costul reţelei.

Din acest motiv partea de distribuţie trebuie să fie realizată cu componente fiabile care să

reducă costul întreţinerii şi în acelaşi timp ieftine pentru a reduce costul investiţiei.

Punctele de acces în reţea sunt reprezentate de aparatele telefonice (microfon,

receptor, dispozitiv de comutare, dispozitiv de generare a informaţiei de selecţie: disc sau
claviatură).

Fiecare telefon este conectat printr-o linie scurtă într-un punct de concentrare. Aceste
linii sunt de obicei din cupru cu un diametru de O, 9 + 1,2 mm şi sunt constituite din circuite
aeriene, fie din cabluri de branşare care conţin una sau două perechi de fire.
În punctele de concentrare liniile aeriene şi cablurile de branşare sunt conectate la
reglete unde există pentru fiecare post telefonic în parte elemente de protecţie (siguranţe,

protectoare, eclatoare, etc.).

Circuitele dintr-un punct de concentrare sunt adunate într-un cablu de distribuţie care
are 10 + 500 perechi de fire şi care face legătura între regletele din punctul de concentrare şi

subrepartitoare. Firele din cablul de distribuţie au diametrul de 0,8 mm.

În subrepartitoare mai multe cabluri de distribuţie sunt conectate împreună formând
cablurile de transport care au 100+2500 perechi de fire cu diametrul de 0,8 mm.
Ambele tipuri de cabluri este indicat să se monteze în canalizare subterană, iar
subrepartitorul într-o incintă subterană special amenajată. Cablurile de transport fac legătura

- 21 -
între subrepartitoare şi repartitorul din centrala. Mai exact partea dinspre centrală a.cablurilor
de transport este conectată la cutiile cap de cablu de intrare, iar accesul în repartitorul din
centrală se face prin cabluri speciale numite cabluri de intrare. în cutiile cap de cablu se
găseşte echipamentul de protecţie pentru fiecare circuit de abonat în parte. în repartitorul din
centrală sunt conectate pe de o parte cablurile de intrare, iar pe de altă parte legăturile către

echipamentul individual de abonat realizat prin punţi de legătură.

1.3.2. Comutaţia

Această parte constă din centralele telefonice în sine, care pot fi clasificate indiferent
de tipul lor constructiv în două categorii dependente de funcţiunile realizate:
- centrale de abonat care realizează legături locale, de ieşire sau de intrare;
- centrale de tranzit care realizează exclusiv legături de tranzit între joncţiuni de
intrare (care vin de la alte centrale) şi joncţiuni de ieşire (care duc către alte centrale).
Datorită traficului redus al abonaţilor, în centralele de abonat nu este convenabil ca
reţeaua de conexiuni a centralei să fie constituită dintr-o matrice foarte mare de comutaţie

care să permită în orice moment conectarea oricărei intrări la orice ieşire. în acest caz reţeaua
de conexiuni este constituită dintr-un etaj de concentrare a legăturilor care se numeşte etaj de
preselecţie, care este urmată de etajul de selecţie în care se desfăşoară selecţia de grup, iar
selecţia de linie revine din nou etajului de preselecţie. Partea de comandă a centralei este
constituită din registre şi circuite auxiliare sau unităţi de comandă cu procesoare.
O schemă de principiu în acest caz a centralelor de abonat este redată în fig.1.5;
notaţiile utilizate au semnificaţia: Ab - abonat, CA - circuit de abonat, ECD - etaj
concentrator sau distribuitor care în funcţie de sensul de parcurgere estţ etaj de preselecţie

(EP) sau etaj de selecţie finală (ESF), CL/CC - circuit de legătură sau circuit de cordon, EC -
etaj concentrator, REG/UC - registru/ unitate de comandă, ESG - etaj de selecţie de grup,
CJ - circuit de joncţiune, JI - joncţiuni de intrare, JE - joncţiuni de ieşire.

Realizarea unei legături între doi abonaţi se desfăşoară în următoarele etape principale:
Preselecţia este faza în decursul căreia abonatul chemător este conectat la un registru
liber sau către o unitate de comandă prin intermediul unui circuit de cordon sau de legătură.

În mod normal la 100 de abonaţi este un registru în centrală. După ocuparea unui registru
liber se transmite abonatului chemător tonul de disc care constituie invitaţia de transmitere

- 22 -
a informaţiei de selecţie; în continuare, registrul recepţionează informaţia de selecţie.

CL/CC

REG/UC
.JI JE

Fig. 1.5
Faza de traducere constă în generarea unei informaţii de direcţie din analiza primelor
cifre ale informaţiei de selecţie. Aceasta stabileşte direcţia de îndrumare a apelului, ceea ce
permite desfăşurarea selecţiei de grup care stabileşte grupul de abonaţi în care se află abonatul
chemat pentru o legatură locală sau centrala de destinaţie în care se află abonatul chemat
Goncţiunea de ieşire).

Faza de selecţie constă în identificarea abonatului chemat şi stabilirea traseului prin

reţeaua de conexiuni a centralei între postul chemător şi cel chemat. Această fază de selecţie

este alcătuită din selecţia de grup şi selecţia de linie.

Selecţia de grup constă din determinarea grupului de abonaţi din care face parte
abonatul chemat sau din stabilirea centralei de destinaţie a apelului. Această selecţie de grup
este realizată în centralele telefonice de capacitate mare în unul sau două etaje.
Selecţia finaJă sau selecţia de· linie are rolul de a stabili legătura telefonică în
interiorul grupului precizat anterior cu abonatul chemat.
Reţeaua de conexiuni a centralelor de tranzit diferă de cea a centralelor de abonat prin
absenţa etajului de preselecţie, deoarece acestea au un trafic ridicat.
Reţeaua de conexiuni a centralelor telefonice este spaţială sau temporală.

Reţeaua de conexiuni spaţială se caracterizează prin faptul că între cei doi abonaţi

se stabileşte un traseu fizic care este folosit numai de perechea de abonaţi aflaţi în convorbire.
Toate centralele electromecanice precum şi prima generaţie de centrale electronice au reţeaua

de conexiune spaţială.

Reţeaua de conexiuni temporală este utilizată numai în centralele electronice şi este

- 23 -
caracterizată esenţial prin absenţa continuităţii în timp şi spaţiu între abonaţij aflaţi în
convorbire. În această reţea semnalul de convorbire de joasă frecvenţă provenit de la abonat
este supus unui proces de modulare a impulsurilor în cod care constă din unnătoarea

succesiunea de operaţii:

- separarea sensurilor de convorbire;

- amplificare;
- eşantionare şi memorare;
- cuantizare;
- compandare/ expandare;
- conversie A/D şi D/A.
Principiul de realizare a reţelei de conexiune temporale (fig.1.6; notaţiile utilizate au
semnificaţia: MI - memorie de intrare, ME - memorie de ieşire, GNI - grup numeric de
intrare, GNE - grup numeric de ieşire, C 0 , C 1, ••• CN-l - canale de convorbire ale abonaţi1or

O, 1, ... N-1 memorate la adresele Ao. A1 , ••• AN.1 din memoria de intrare) este: codurile
eşantioanelor de acelaşi rang ale tuturor convorbirilor sunt încărcate într-o memorie de
intrare; conţinutul locaţiilor din memoria de intrare sunt transferate într-o memorie de ieşire

în ordinea dorită pentru realizarea legăturilor telefonice solicitate.

/vfr
GNI
Ao co
111 C1
Az C2 2
Aa C3
.4~ c lt
A5 cs
A, Cb

~-I CN-1
GN~

Fig. 1.6
De exemplu, dacă abonatul 1 este în convorbire cu abonatul 6, atunci eşantioanele

căilor C 1, respectiv C6 din memoria de intrare de la adresele A 1 şi respectiv ~ vor fi

transferate în memoria de ieşire la adresa ~ şi respectiv A1, ş.a.m.d. pentru celelalte
legături, după care este citită memoria de ieşire. Se produce astfel o deplasare a eşantioanelor
de la diferite canale, iar reţeaua de conexiune astfel constituită serveşte succesiv toate
legăturile din centrală.

- 24 -
 Procesul de digitalizare pentru semnalul de convorbire se poate face în centrală sau
mai nou, în postul de abonat. Dacă se face la nivelul postului de abonat, atunci se iveşte

facilitatea ca pe aceeaşi linie de comunicaţie cu centrala telefonică să poată fi conectaţi prin

intercalare în timp mai mulţi abonaţi.

Perechile de cabluri simetrice din joncţiunile dintre centrale suportă fără probleme
pana la 30 + 2 căi numerice multiplexate în timp care înseamnă un debit binar de
64kbit/sec·32=2048Kbit/sec; din aceste 32 de căi numerice 30 sunt de convorbire, iar două
sunt de semnalizare. Digitalizarea semnalelor transmise pe joncţiunile dintre centrale permite
o decongestionare masivă a traficului pe aceste joncţiuni.

Abonaţii telefonici conectaţi la orice centrală de abonat pot fi:

- Abonaţi distanţi dacă liniile de legătura către centrală depăşesc norma care se refora
la rezistenţa buclei de abonat; pentru acestea sunt următoarele soluţii:

- folosirea de posturi telefonice ce au un curent de microfon redus (lOmA faţă

de 30-40mA);
- alimentarea abonaţilor din centrală cu o tensiune de 96V în loc de 48V;
- utilizarea de repetoare vocale pentru fiecare abonat.
- Abonaţi dispersaţi sau abonaţi foarte concentraţi; dacă abonaţii sunt dispersaţi

atunci traficul lor foarte redus nu justifică economic linia de abonat separată către centrale
pentru fiecare, iar dacă abonaţii sunt foarte concentraţi nu este justificat existenţa unei linii
separate pentru fiecare abonat. În ambele cazuri, traficul redus al posturilor de abonat permite
folosirea unui echipament numit concentrator (fig.1. 7; notaţiile utilizate au semnificaţia: EDC-
p echipament distant centralei - pasiv, EAC-A echipament apropiat centralei - activ, LC linii
de comunicaţie, LTC linii de telealimentare şi comandă, CTA centrală telefonică automată).
:-- --
Concen frcrlor
---, I

LC
I I
I l
I I EDC-P EAC-A CTA
I I

LTC

Fig. 1.7

- 25 -
 Concentratorul este constituit dintr-un echipament montat în centrală care este partea
activă şi un echipament montat în zona abonaţilor care este partea distantă _şi pasivă,

telealimentată şi comandată de partea activă. În această situaţie 100 de abonaţi pot avea un
trafic normal pe 1O+20 linii de abonat. Această soluţie cu concentrator este evitată datorită

faptului că defectele din partea distantă produc perturbarea tuturor abonaţilor.

-Abonaţi cuplaţi sunt perechi de abonaţi care folosesc aceeaşi linie pentru convorbiri,

dar au numere diferite.

1.3.2.1. Centrale telefonice de capacitate mică

În terminologia curentă centralele telefonice de capacitate mică sunt cunoscute sub

denumirea prescurtată PABX (centrală telefonică automată privată).

PABX realizează legături locale automate, legături de ieşire automate şi legături de

intrare în general prin operatoare; .acestea din urmă se pot realiza şi automat dacă centrala
dispune de cartel_e specifice care să permită recepţionarea numărului abonatului chemat de la
abonatul chemător pe linia de trunchi in ton (DTMF - Dual Tone MultiFrequency -
numerotare multifrecvenţă cu două tonuri).
Fiecare P ABX este legat la o centrala de abonat printr-un număr oarecare de linii care
sunt exploatate în comun de către abonaţi şi au un trafic ridicat. La proiectare trebuie avut
în vedere alegerea unui număr suficient de linii de legătură pentru a avea un blocaj cât mai
mic.

1.3.2.2. Semnalizarea

Semnalizarea care este utilizată în reţelele de telecomunicaţii poate fi:

- semnalizarea de linie, alcătuită din:
- semnalele culese de la abonat sau transmise abonatului, cum ar fi:
- recepţia apelului· de la chemător prin închiderea unei bucle de curent
continuu între acesta şi centrală;

- transmiterea diferitelor tonalităţi abonatului chemător (disc, revers

apel, ocupat, inexistent, etc.) şi a semnalului de apel abonatului chemat;
- recepţia informaţiei de selecţie sub formă de trenuri de impulsuri de

- 26 -

I
'
curent continuu sau sub formă de tonuri vocale (DTMF);
- semnalizarea dintre centrale care cuprinde în principiu transmiterea
informaţiei de selecţie şi informaţii legate de protocolul de transmitere cum ar fi:
- invitaţie de transmitere a unei cifre;
- transmitere cifră;

- confirmare recepţie cifră;

- confirmare recepţie informaţie de selecţie;

- sfârşit de transmisie, etc.

- semnalizarea din interiorul centralelor este constituită din ansamblul comenzilor care
servesc la comanda diferitelor echipamente din centrală.

În comutaţia clasică fiecare convorbire face uz de un set propriu de semnalizări. În

comutaţia electronică situaţia se schimbă mai ales la nivelul comunicaţiilor între centrale şi

la distanţă mare unde apare noţiunea de semnalizare pe canal semafor, când un grup de căi

de comunicaţie este însoţit de o cale de semnalizare care conţine toate informaţiile de

semnalizare privind toate căile grupului.

1.3.3. Transmisia

Suporturile fizice pentru transmisia la mare distanţă pot fi:

- cabluri simetrice;
- cabluri coaxiale;
- fibre optice;
- ghiduri de undă;

- fascicole hertziene.
Sunt utilizate două sisteme de transmisie: analogic şi numeric.
Transmisia analogică se poate face la frecvenţă vocală pe 2 sau 4 fire şi utilizând
sisteme de curenţi purtători (SCP) pe două sau patru fire. SCP au cunoscut răspândirea cea
mai mare deoarece au fost dezvoltate primele, iar în momentul de faţă cedează locul
echipamentelor de transmisie numerică. Multiplexarea în frecvenţă utilizează modulaţia în
amplitudine (BLU) cu purtători convenabil aleşi pentru căile telefonice. După modulare se
realizează o filtrare de cale, iar semnalul rezultat de la diferita căi este sumat, amplificat şi

transmis în linie. La recepţie prin filtrare de cale, demodulare şi filtrare trece jos se obţin

- 27 -
 semnalele vocale iniţiale.

Transmisia numerică se face în principiu utilizând modulaţia impulsurilor în cod şi

multiplexând în timp canalele de convorbire. Fiecare semnal vocal telefonic este· transformat
în semnal numenc efectuând următoarele operaţii: separare sensuri, eşantionare şi memorare,
cuantizare, conversie A/D şi Dl A. Valorile numerice ale căilor rezultate cu acelaşi număr de
ordine de la toate convorbirile sunt intercalate în timp. Alte informaţii pentru sincronizare,
semnalizare, etc. sunt adăugate semnalului rezultat care urmează să fie transmis în linie în
urma unei codări adecvate. Acest sistem de transmisie numerică va fi utilizat cu precădere

în continuare deoarece oferă posibilitatea de a transmite orice tip de semnal sub formă

numerică.

Asemănător trasmisiilor analogice, şi căile numerice se asociază în grupuri din ce în

ce mai mari ca în tabelul 1.1.

: Grup numeric Structură Nr. de căi Debit

T1 - 30 2,048 Mbit/s

T2 4 Tl 120 8,448 Mbit/s

T3 4 T2 480 34,368 Mbit/s

T4 4T3 1920 139,264 Mbit/s

T5 4T4 7680 565 Mbit/s

T6 6 T4 11520 840 Mbit/s

Tabel 1.1
Grupul numeric T1 este utilizat în general pentru transmisia pe distanţă scurtă şi poate
funcţiona pe cabluri simetrice. Este utilizat pentru decongestionarea joncţiunilor de legătura

între centralele telefonice urbane.

Gruparea de căi prezentată mai sus este conformă cu standardul european. Există un
standard nipono~ american la care grupul de bază are 24 de căi, iar grupurile superioare sunt
diferite (tabelul 1.2 pentru SUA şi tabelul 1.3 pentru Japonia).
Nu se poate face o echivalenţă directă între grupurile numerice de căi şi cele
analogice.

- 28 -

I
l.....
 Grup numeric Structură Nr. de căi Debit

DSl - 24 1,544 Mbit/s

DS2 4DS1 96 6,312 Mbit/s

DS3 7DS2 672 44,736 Mbit/s

DS4 6DS3 4032 274,176 Mbit/s

Tabel 1.2

Grup numeric Structură Nr. de căi Debit

Dl - 24 1,544 Mbit/s

D2 4Dl 96 6,312 Mbit/s

D3 5D2 480 32,064 Mbit/s

D4 3D3 1440 97,728 Mbit/s

Tabel 1.3
Această echivalenţă există totuşi dacă se studiază benzile de frecvenţă ale grupurilor
şi se compară cu cele ale grupurilor analogice. Astfel, grupul numeric T4 poate funcţiona pe
acelaşi suport ca şi 3 grupuri cuaternare analogice.
Semnalele digitale pot fi transmise în mod:
- sincron (STM - Synchronous Transfer Mode - mod de transfer sincron);
- asincron (ATM - Asynchronous Transfer Mode - mod de transfer asincron).

1.3.3.1. Modul de transfer sincron

Sistemele care lucrează în STM utilizează transmisii bazate pe ierarhii digitale

plesiocrone (PDH - Plesiochronous Digital Hierarchy) sau ierarhii digitale sincrone (SDH -
Synchronous Digital Hierarchy).
PDH utilizează semnale digitale organizate în cadre cu perioada de 125 µs în care sunt

- 29 -
intercalate în timp 32 canale, din care 30 canale sunt de comunicaţie, canalul O este pentru
sincronizare şi pentru marcarea începutului de cadru, iar canalul 16 pentru semnalizare. În
acest mod se asigură utilizatorului un debit de transmitere a informaţiei de 64 k'biţi/s (8 biţi

în 125 µs).
Pentru a facilita structurarea interconectării reţelelor, CCIIT a recomandat
ierarhizarea multiplexurilor pe mai multe nivele. Ierarhiile digitale plesiocrone standardizate
se obţin prin multiplexarea canalelor temporale de 64 Kbit/s. Pentru Europa a fost adoptat
un multiplexor primar de bază cu un debit de 2048 Mbit/s cu 32 canale (G732), iar celelalte
multiplexuri sunt redate în tabelul 1.1; pentru SU A şi Japonia aceste ierarhii sunt redate în
tabelul 1.2 şi respectiv tabelul 1.3.
SDH este definită de CCIIT şi ETSI (European Telecommunications Standards
Institute - Institutul European pentru Standarde în Telecomunicaţii) care au stabilit normele
europene pentru realizarea multiplexării în reţeaua sincronă, iar nivele ierarhice elaborate sunt
STM-1, STM-2, .... , STM-N.
Elementul de bază în SDH pentru transmisie este containerul virtual care are o entitate
de bază şi care poate transporta toate tipurile de semnale (G702).
Un cadru din STM-1 conţine 270·9 octeţi care se transmit în 125µs, deci cu un debit
de 155,520 Mbit/s. Informaţia utilă este transmisă în 261·9 octeţi, iar cadrul conţine un antet
care cuprinde un pointer PTR de 9 octeţi şi blocul SOH de 8·9 octeţi care furnizează

informaţii operatorului de reţea pentru transmisie în mod eficient şi sigur. Octeţii din SOH
(Section OverHead) conţin şi informaţii despre alinierea cadrului, vizualizarea stării reţelei,

detecţia de erori, informaţii de control, et~. Aceste informaţii sunt utilizate în reţeaua de
gestiune a transmisiilor care poate realiza şi funcţii de supraveghere, testare şi comandă.

Nivelele de transport superioare STM-N se obţin prin intercalare~ a N nivele STM-1.

Organismul de standardizare din SUA (Bellcore) utilizează cadrul DS3 cu un debit de 44, 736
Mbit/s pentru a elabora un cadru sincron de transmisie cu un debit de 51,840 Mbit/s. Pe baza
acestuia sunt propuse ierarhiile sincrone STS-1, STS-2, ... , STS-N pentru reţeaua optică

sincronă.

În tabelul 1.4 sunt redate ierarhiile digitale sincrone utilizate astăzi împreună cu
debitele asociate în SUA şi Europa.

- 30 -
 STS STM Debit
SONET-SUA SDH-Europa Mbit/s

STS-1 - 51,840

STS-3 STM-J 155,520

STS-9 - 466,560

STS-12 STM-4 622,080

STS-18 - 933,120

STS-24 - 1244,160

STS-36 - 1866,240

STS-48 STM-16 2488,320

STS-152 STM-64 9953,280

Tabel 1.4
Nivelul STS-3 este de fapt primul nivel recomandat de CCITT, STM-1 şi reprezintă

elementul comun al ierarhiilor digitale sincrone utilizate în America şi Europa.

1.3.3.2. Modul de tran~er asincron

ATM este asemănătoar cu transmisia de pachete pentru care celula de informaţie poate
fi introdusă atunci când este necesar. În acest caz fiecare celulă conţine în antetul asociat
informaţia de rutare pe baza căreia aceasta circulă de la expeditor la destinatar prin reţea.

Celulele care sunt destinate diferiţilor utilizatori conţin în antet informaţii de rutare diferite
şi traversează reţeaua într-o ordine oarecare; în acest caz se poate realiza o multiplexare
statistică a celulelor ATM, iar celulele pentru acelaşi destinatar sunt transmise la intervale
diferite. Acest standard (ATM) este elaborat pentru a fi utilizat în comutaţia şi transmisia
informaţiei digitale în reţeaua numerică cu servicii integrate de bandă îngustă şi de bandă

largă.

O celulă ATM are 53 octeţi din care 48 octeţi conţin informaţia utilă, iar 5 octeţi sunt

- 31 -
pentru antet (header). Lungimea fixă a celulei ATM permite o prelucrare hard rapidă. Funcţia
principală a antetului este de a identifica conexiunea şi de a dirija celula către destinaţie.

Informaţia de rutare este conţinută în identificatorul circuitului virtual (VCI - Virtual Circuit
Identifier) şi în identificatorul căii virtuale (VPI - Virtual Path Identifier). Informaţia din antet
este protejată printr-o sumă de verificare care este inclusă în câmpul de control al erorii (HEC
- Header Error Control). Pe baza acesteia sunt detectate erorile din antetul celulei. Valorile
VPI şi VCI au semnificaţie doar între două puncte de comutaţie, deoarece între alte puncte
de comutaţie valorile acestora se modifică când are loc transmisia celulei prin reţea. Odată

cu modificarea câmpurilor VPI şi VCI se modifică şi HEC care trebuie recalculat în fiecare
punct de comutaţie. HEC nu este utilizat la detecţia erorilor din informaţia utilă care se poate
face la destinaţie prin diferite moduri.

1.4. Noţiuni de organizare şi punere în funcţiune a unei reţele telefonice

Organizarea şi punerea în funcţiune a unei reţele implică de la început considerarea

următoarelor aspecte şi planificarea lor, trebuind să existe: un plan de numerotare, un plan
de dirijare, un plan de blocare, un plan de transmisie, un plan de taxare.

1.4.1. Plan de numerotare

Sistemele de numerotare utilizate în lume sunt de două tipuri:

- sisteme de numerotare deschisă - l.ungimea numărului de abonat poate să fie diferită
pentru abonaţi diferiţi. Este un sistem mai rar folosit şi este pe cale de a fi abandonat
deoarece informaţia de selecţie trebuie să cuprindă absolut toate informaţiile necesare
comenzii tuturor organelor care participă la stabilirea traseului de comunicaţie.

' - sisteme de numerotare închisă - numărul abonatului are o lungime fixă. Stabilirea
oricărei legături se face într-o maniera diferită de cea din sistemul de numerotare deschis,
prin faptul că o parte din informaţia de selecţie este analizată stabilindu-se direcţia sau
direcţiile de îndrumare a apelurilor.
Structura unui număr local este în acest caz următoarea:

N = NC NAb
Numărul local (N) este format din numărul centralei (NC) şi din numărul abonatului

- 32 -
din centrală (NAb).
Sructura unui număr naţional este:
NN =PI NL N
Numărul naţional (NN) este format din prefixul de acces la reţeaua interurbană (PI),
urmat de prefixul de localitate (NL) şi numărul local (N).
Structura unui număr internaţional este:
NI = Pin NT NL N
Numărul internaţional (NI) este format din prefixul de acces la reţeaua internaţională

(Pin), urmat de prefixul de ţară (NT) , prefixul de localitate (NL) şi numărul local (N).
Dezavantajul major al sistemului de numerotare închis este că numărul de combinaţii

posibile în limitele unui număr fixat de cifre este finit şi după un timp de dezvoltare această

reţea ajunge la saturarea sistemului de numerotare şi la necesitatea de a adăuga încă una sau
două cifre sistemului de numerotare.

1.4.2. Plan de dirijare

Acest plan are în vedere ca orice legătură telefonică să treacă printr-un număr bine
precizat de centrale. În acest scop centralele din toată lumea sunt ierarhizate. În ţara noastră
este valabilă următoarea ierarhizare:
- pentru centrale urbane:
- centrale principale sau centrale de abonat - sunt centralele uzuale la care
sunt conectaţi abonaţii;

- centrale satelit - sunt centrale la care se leagă un număr mare de abonaţi

plasaţi pe o suprafaţă mică permiţând abonaţilor săi legături între ei şi cu alţi abonaţi conectaţi

la alte centrale;
- centrale tandem - sunt centrale care leagă între ele centralele principale şi

eventual centralele satelit de cele principale;

- pentru centrale interurbane:
- centrale tenninale - prelucrează traficul provenit de la centrale principale
permiţând pătrunderea în reţeaua interurbană;

- centrale de grup;
- centrale de distribuJie;

- 33 -
 - centrale de zonă.
Centralele sunt interconectate între ele prin reţele cu unnătoarea topologie:
- stea;
- poligon complet;
- combinat.
Reţele în stea - orice centrală telefonică este centrul unei stele pe ale cărei ramuri se
găsesc conectaţi abonaţi telefonici, fie alte centrale de nivel ierahic inferior. Avantajul
configuraţiei este lungimea minimă a liniei de legătura, iar dezavantajul este că un blocaj
dintr-un nod paralizează traficul centralelor de rang inferior conectate în nod.
Reţele în poligon complet - centralele sunt legate într-o configuraţie de poligon
complet, efectele unui blocaj nu sunt prea importante, în schimb lungimea liniilor de legătura

creşte foarte mult.

Reţele combinate - centralele de nivel superior sunt organizate într-o structură

poligonală, iar pe măsură ce nivelul centralei scade, reţeaua tinde spre o configuraţie în stea.
În legătură cu dirijarea efectivă a apelului sunt valabile unnătoarele reguli
fundamentale: prima încercare de stabilire a unui legături între doi abonaţi este întotdeauna
pe traseul cel mai scurt dintre cei doi abonaţi. Dacă acest traseu nu poate fi stabilit din cauza
unui blocaj pe fascicole dintre abonaţi sau a unui blocaj dintr-o centrală, apelul intră în
categoria celor care se numesc revărsate.

Apelurile revărsate sunt redirijate către o altă centrală care are însă legătură directă

cu centrala de destinaţie. Fascicolele pe care s-a produs revărsarea sunt astfel dimensionate
încât legătura telefonică să se poată realiza._
Numărul maxim de revărsări pennise este precizat: de regulă nu mai mult de o
revărsare pentru a nu se pierde din calitatea transmisiei.

1.4.3. Plan de blocare

Acesta cuprinde elementele care caracterizează calitatea traficului servit. Prin unnare
acest plan trebuie să conţină probabilităţile de pierderi pe fascicolele între centrale, precum
şi în centrale datorită blocajelor.
Orientativ aceste pierderi nu trebuie să depăşească 0,5+1 %.
II
.. ~ I
- 34 -

L '1
 1.4.3.1. Traficul telefonic

Dimensionarea numărului de circuite dintr-un sistem de comunicaţie telefonică se face

în funcţie de traficul de intrare oferit şi de o serie de parametri de calitate. Pentru problemele
de trafic telefonic se utilizează rezultate din teoria sistemelor cu aşteptare pentru care
apelurile de intrare sosesc aleator, iar durata comunicaţiei are o anumită lege statistică. În
mod curent se presupune că există un flux Poisson la intrare, iar durata comunicaţiei urmează

o lege exponenţială.

1.4.3.2. Traficul de abonat

Un post telefonic de abonat se poate afla în orice moment de timp în convorbire sau
în repaus. Traficul de abonat este intervalul de timp dintr-o perioadă de timp precizată în care
aparatul telefonic este utilizat. Traficul abonaţilor unei centrale este un proces aleator.
De exemplu, să considerăm o oră ca interval de măsură (60') în care se realizează 4
convorbiri cu duratele de 3', 2', 3', 4' (deci în total 12' de convorbire). Aceste 4 convorbiri
reprezintă traficul instantaneu al abonatului. Traficul instantaneu are valoarea logică 1 când
se realizează o comunicaţie şi valoarea logică O când aparatul telefonic este în repaus.
Traficul instantaneu nu se utilizează deoarece oferă prea puţine informaţii, în schimb
este utilizată noţiunea de trafic mediu.
Traficul mediu este raportul dintre durata în care postul telefonic este folosit (suma
timpului pentru toate convorbirile) şi un interval de timp care reprezintă o unitate de măsură

(de regulă o oră).

3' + 2' + 31 + 4' = O 2E

60' '
Unitatea de măsură pentru traficul mediu este Erlang (E).
Intensitatea medie a traficului sau traficul mediu definit mai sus nu este suficient
pentru a caracteriza acest proces. În plus este necesar să se formuleze modele matematice
care să se refere la apariţia apelurilor şi la durata acestora. Numărul de abonaţi ai unei
centrale telefonice este mare, atunci legea de apariţie a apelurilor are un caracter Poisson şi

exprimă legătura dintre probabilitate şi numărul de apeluri. Pentru un număr mare de abonaţi

caracteristica Poisson a legii de apariţie a apelurilor este exprimată prin faptul că această

curbă probabilistică (p) în funcţie de numărul de apeluri (n) are forma unui clopot nesimetric

- 35 -
(fig.1.8). Deci pentru un număr dat de abonaţi ai centralei există o probabilitate maximă de
apariţie a unui număr dat de apeluri. Apariţia de apeluri mai numeroase sau mai puţin

numeroase este mai puţin probabilă. Pe măsură ce numărul de abonaţi ai centralei creşte

atunci şi maximul probabilităţii de apeluri creşte.

Fig. 1.8
Pentru durata apelurilor se acceptă o lege exponenţială care exprimă probabilitatea de
ocupare în funcţie de durata unei convorbiri. Această exponenţială descrescătoare exprimă

faptul real că pe măsură ce durata unei convorbiri creşte, probabilitatea de apariţie a unei
astfel de convorbiri este din ce în ce mai mică.

1.4.3.3. Traficul de fascicol sau al unui grup de circuite

Considerăm pentru exemplificare un număr de 4 abonaţi care sunt conectaţi la centrala

telefonică A (CT-A), iar aceasta la rândul. ei este conectată printr-un fascicol de N linii la
centrala telefonică B (CT-B) ca în fig.1.9.

CT-A CT-8

Fig. 1.9

- 36 -
 În continuare sunt introduse câteva noţiuni legate de traficul unui fascicol de linii care
conectează două centrale telefonice şi care sunt valabile pentru traficul unor grupe de circuite
existente în centrala telefonică.

În fig.1.1 Oa este reprezentat traficul instantaneu al celor patru abonaţi ce sunt conectaţi
la CT-A şi care doresc să stabilească legături cu alţi abonaţi din CT-B.
În fig.1.1 Ob este reprezentat mărimea trafic oferit fascicolului de circuite prin care se
înţelege numărul de circuite ocupate din fascicol. Acesta exprimă traficul oferit instantaneu
fascicolului, deci numărul de circuite de legătură dintre centrale care este ocupat în orice
moment de timp.

lf61
I
A62. :---" r---; I
I I I
A-b3 I ~
: I ' I I I I
16/r I I ' :----i
I I I i ~
I I I I I I I I I 11 I 1 I
a;o I I
I I
' I I
I
I
l Ir t-
I
I I I I I I
I
I I I I I
I I I I
I
f. I I I I
I
3 : I I I IV"4-
2
.(

ev o t
I: I ir
I I
1 I I I
I
I
I I
I
:ff'.+-
I 1 I
I I
I I I
I I
I
I I I I
~ I I I I I
I
3 I I .:'.!::'.:i..
2 I

.(
i I
I
c)
{) IC I ic;
I I
I
I
I B' T
t
~ I
I I
>-i I• •t I" I
I :~ I
I
I•
c ...i 1„ c •I
Fig. 1.10
Traficul oferit mediu (A) şi care reprezintă media într-un interval de timp dat (T) a
numărului de circuite ocupate este:
T

A=~! n(t)dt
Nu este economic ca reţeaua de conexiuni a unei centrale telefonice (fascicolul de linii
dintre centrale din exemplu considerat) să fie astfel dimensionate încât să permită numărul
maxim de convorbiri în orice moment, deoarece probabilitatea ca toţi abonaţii să dorească

- 37 -
simultan o convorbire este extrem de mică (practic nulă).

Dacă considerăm că fascicolul de linii are N =4 legături ca în fig. l. lOb se constată

că există un interval de timp în care toate liniile sunt ocupate. În acest caz fascicolul de linii
de legătură se află în starea de congestie (c), de saturaţie sau de ocupare totală.

Dacă numărul de linii din fascicol este mai mic decât numărul de abonaţi (de exemplu
=
N 3) este posibil să apară un fenomen nou care constă în imposibilitatea unui abonat de a
stabili o legătură telefonică, fenomen care se numeşte blocarea fascicolului. Fenomenul de
blocare apare când numărul de circuite este mai mic decât numărul de solicitări, iar traficul
prelucrat de aceste circuite se numeşte trafic servit. În fig.1.1 Oe este redat traficul instantaneu
servit pentru N = 3.
Pentru o lege de apariţie a apelurilor de tip Poisson şi o lege de servire a apelurilor
de tip exponenţial se constată că probabilitatea de congestie şi cea de blocare sunt egale. În
sistemele reale se admite din considerente economice şi din considerente de probabilitate a
apariţiei numărului maxim de apeluri, să se subdimensioneze numărul de circuite dintr-un
grup; deci se admite că în sistem vor apărea congestii sau chiar blocări (pierderi).
Erlang a stabilit un model matematic care permite să se calculeze probabilitatea de
apariţie a pierderilor (p) pentru un trafic mediu oferit (A) qnoscut şi pentru un număr (N)
de circuite care deservesc acest trafic oferit.
AN

p-
-E (A) -
A2
Nf AN
1,N -
l+A+-+ ... + - NAf
2! N! E-:r
i•O l.
Ipotezele în care este stabilită relaţia precedentă sunt:
- numărul de abonaţi (numărul de solicitări) este mare;
- legea de apariţie a apelurilor este de tip Poisson;
- legea de servire a apelurilor este exponenţială;

- probabilitatea ca două sau mai multe apeluri să apară într-un interval de timp mic
este foarte mică;

- numărul de apeluri care apare într-un interval de timp mic este proporţională cu
durata acestora;
- apariţia unui apel este independentă de celelalte apeluri anterioare.
Deci, relaţia lui Erlang exprimă probabilitatea de congestie sau de blocare a unui
fascicol de linii (N) sau a unui grup de circuite (N) cărora le este oferit un trafic cu

- 38 -
intensitatea medie A.
p = El.N(A) =/(N ,A)
Cu această ultimă relaţie se poate calcula unul din cei trei parametri în funcţie de
ceilalţi doi. Au fost calculate un număr de nomograme (fig.1.11) care exprimă numărul de

circuite N ale unui grup în funcţie de traficul oferit A şi având ca parametru probabilitatea
de blocare p. În proiectare se impune traficul oferit A şi probabilitatea de blocare p şi se
determină numărul de circuite necesare N.
N

JO

(} 5 Io IS
Fig. 1.11
Dacă p este probabilitatea de blocare atunci o parte din traficul oferit A se pierde V:iA)
şi rezultă că traficul servit este A{l-p). Traficul oferit are o varianţă egală cu valoarea sa
medie A, iar traficul are o valoare mai mică decât A.
Varianţa este o măsură a împrăştierii valorilor variabilei în jurul valorii medii.
Varianţă mare înseamnă o împrăştiere mare a valorilor, deci traficul oferit are valori care
variază mult în jurul valorii medii, iar o varianţă mică înseamnă o împrăştiere redusă a
valorilor, deci traficul servit are o împrăştiere ă valorilor mult mai mică decât traficul oferit.
Partea din traficul oferit care nu poate fi servită de către un grup de circuite este
dirijată spre un alt grup de circuite capabil să preia acest trafic.
în reţele telefonice există un număr de circuite care nu reacţionează imediat la o
solicitare, ci după un timp oarecare; acestea sunt sistemele cu aşteptare. Astfel, de exemplu,
în faza de preselecţie a unui apel telefonic se aşteaptă eliberarea unui registru dacă erau toate
ocupate pentru ca apoi primul registru eliberat să fie conectat la abonat şi după aceea
abonatului chemător să-i fie transmis tonul de disc care constituie invitaţia la transmiterea
informaţiei de selecţie (număr abonat chemat).
în dimensionarea unui echipament se consideră şi probabilitatea de aşteptare care

- 39 -
depinde de numărul de circuite N dintr-un grup şi de traficul oferit A.
AN N
Nl. N-A
E2.N ~)=---::-----:,-,---:-:---
A2 AN-I AN N
l+A+-+ ... + - - + - • - -
2! (N-1)! N! N-A
Această ultimă relaţie exprimă probabilitatea ca N circuite dintr-un grup să se afle în
aşteptare în condiţiile unui trafic oferit A.
Relaţiile Erlang sunt valabile în condiţiile ipotezelor precizate, iar dintre acestea ultima
nu este îndeplinită întotdeauna. Această ultimă ipoteză nu este îndeplinită datorită

comportamentului abonatului care în cazul unui eşec de stabilire a unei convorbiri are tendinţa
de a relua încercarea de stabilire a legăturii. Probabilitatea de eşec la reluare este mult mai
mare decât la prima încercare şi creşte cu cât numărul de încercări de stabilire a legăturii sunt
mai apropiate în timp.
În etapa de proiectare a echipamentelor trebuie să se aleagă valoarea medie a traficului
oferit. Pentru alegere trebuie să se ţină cont că traficul oferit variază în timp în decursul unei
zile ca în fig.1.12. Există un maxim de trafic în cursul dimineţii, un maxim de de trafic după

amiază datorită instituţiilor şi un vârf de trafic seara datorită abonaţilor particulari.

o 1 2 3 Ir 5 6 1 8 9 /{) J{ 12 13 14 15 16 " 19 19 20 21 22 23 t

Fig. 1.12
Traficul mai variază şi în funcţie de zilele săptămânii şi în funcţie de diferite sezoane.
În aceste condiţii CCITT recomandă alegerea pentru calculele de proiectare a valorii
reprezentative astfel: din decursul unui an se aleg cele mai încărcate 30 zile, iar pentru fiecare
din aceste 30 zile se alege una cu traficul cel mai ridicat. Valoarea reprezentativă este media
celor 30 de valori alese.
Calitatea serviciului telefonic se măsoară prin eficacitatea apelurilor care este definită

prin raportul. dintre numărul de apeluri care au dus la stabilirea unei legături telefonice dintre

- 40 -
doi abonaţi şi numărul total de apeluri (abonatul chemat fiind disponibil). Un apel este eficace
dacă se reuşeşte stabilitatea legăturii telefonice.
Eficacitatea este dependentă pe de o parte de abonatul chemat (5 - 10% din apelurile
către centrală nu sunt eficace din cauza absenţei sau ocupării abonatului chemat), iar pe de

altă parte de blocajele sau congestiile din reţeaua telefonică.

În reţelele telefonice care funcţionează foarte bine se admite că o eficacitate de 75%
este pe deplin satisfăcătoare şi reprezintă compromisul dintre costul echipamentului şi calitatea
serviciului.

1.4.4. Plan de transmisie

Acest plan are în vedere asigurarea unei anumite calităţi a transmisiei între doi abonaţi

avându-se în vedere două aspecte:

- echivalentul oricărei legături nu trebuie să depaşească o valoare maximă prescrisă,

- distorsiunile de echivalent să nu depăşească o valoare maxima prescrisă (prin

distorsiune de echivalent se înţelege diferenţa între valoarea maximă şi valoarea minimă a
echivalentului în banda transmisă 300 + 3400Hz).
Pentru fixarea calităţii unei transmisii telefonice sunt reglementări ale CCITT. De
exemplu, pentru echivalent reglementările în vigoare prevăd:

- echivalentul maxim al oricărei legături internaţionale nu trebuie să depăşească 36 dB;

- numărul maxim de tronsoane (prin tronson se înţelege legătura directă între două
centrale) al unei legături internaţionale nu trebuie să depaşească 14;
- pe circuitele internaţionale se admit maxim 6 tronsoane fiecare având un echivalent
maxim de 0,5dB;
=
- pentru partea naţională a convorbirii rămân 36-6-0,5 33dB care se distribuie astfel:
- 26dB pentru partea terminală a reţelei, distribuită în principiu pe cele două
telefoane şi pe liniile de legătură către abonat; explicaţia acestei valori foarte mari constă din
faptul că numărul de posturi telefonice este foarte mare, constituind un bun de larg consum,
ieftin şi în aceste condiţii nu se pot impune restricţii de calitate severe;
-7dB pe reţelele de transmisie interne; în general pe sistemele de transmisie
interne echivalentul fiecărui tronson trebuie să fie aproximativ OdB, iar cei 7dB se distribuie
asupra centralelor de pe cele maxim 8 tronsoane ale legăturii interne.

- 41 -
 1.4.5. Plan de taxare

Acest plan are drept scop pe de o parte să stimuleze comunicaţiile şi să ofere facilităţi
din ce în ce mai numeroase, iar pe de altă parte să influenţeze convenabil traficul telefonic.
Taxarea depinde în principal de factorii:
- zona în care se află postul telefonic de abonat;
- durata convorbirii;
- distanţa la care se efectuează convorbirea;
- momentul în care se efectuează convorbirea: ziua şi ora.
Prin tarife diferenţiate se poate încuraja traficul la ore la care reţeaua este mai
descongestionată.

1.5. Elemente de planificare şi gestiune a reţelei telefonice

Planificarea reţelei are în vedere cu excepţia debutului, perspectivele de dezvoltare.

în acest scop, pentru a putea planifica trebuie să se studieze continuu cererile de noi instalări
de posturi, pe zone geografice pentru a se putea prognoza cerinţele pe termen mai lung. De
asemenea trebuie să se facă un studiu pe zone geografice pentru a se face estimările de trafic
din zonele respective. Orice reţea de comunicaţie trebuie construită ca să poata funcţiona şi

să poată face faţă unor aspecte accidentale: virfuri de trafic neaşteptate şi foarte accentuate,
defecţiuni de echipament majore, etc. De asemenea, în gestiunea reţelei pentru buna
funcţionare a echipamentului este obligatoriu să se ţină cont şi de reclamaţiile abonaţilor.

1.6. Reţea digitală de servicii integrate

Reţeaua digitală de servicii integrate (ISDN) este în curs de introducere în numeroase

ţări ca infrastructură a societăţii informaţionale avansate din ultima perioadă de timp. Aceasta
asigură diferite forme de transmitere a informaţiei prin voce, imagine şi date printr-o reţea
digitală unică, în care sunt integrate terminale ca: telefon, teletext, videotext, telecopie,
calculator, telealarmă, telesupravegherea, televiziune interactivă, alte echipamente terminale
şi reţele dezvoltate în mod independent.
Reţeaua digitală de servicii integrate reprezintă în momentul de faţa formula acceptată

- 42 -
pe larg de comunitatea internaţională a telecomunicaţiilor în ceea ce priveşte echipamentele
şi serviciile asigurate. Obiectivul pe termen lung vizează obţinerea de medii integrate de
comunicaţie în care toate serviciile sunt asigurate de o reţea de transport universală pentru
informaţii. Până la implementarea acestor reţele sunt necesare soluţii de reţele intermediare
destinate serviciilor speciale sau grupurilor de utilizatori. Reţeaua digitală de servicii integrate
reprezintă o fază superioară în evoluţia telecomunicaţiilor, informaticii şi electronicii, fază

la a cărei desfăşurare asistăm.

În Franţa şi ţările francofone această reţea este cunoscută sub denumirea de Reseaux
Numerique a Integration de Services (RNIS), în Anglia, ţările anglofone şi în unele ţări din
Europa occidentală şi de nord sub denumirea de lntegrated Services Digital Network (ISDN),
iar În Japonia sub denumirea de Information Network System (INS).
Această reţea permite un tip unitar de transmisie şi comutaţie pentru toate tipurile de
servicii oferite, folosind în acest scop pe scară largă digitalizarea informaţiilor. Pentru a
defini caracteristicile principale ISDN organismele internaţionale de standardizare au adoptat
încă de la început un mod de concepţie mai abstract, dar cu o importanţă deosebită. Integrarea
serviciilor nu poate fi abordată direct prin descrierea echipamentelor sau a interfeţelor fizice
şi trebuie identificat în prealabil ansamblul funcţiilor relative la serviciile ce pot fi oferite
beneficiarilor; trebuie astfel realizată coerenţa serviciilor de telecomunicaţii la un nivel
naţional şi internaţional fără a impune o rigiditate excesivă în realizarea echipamentelor.

1.6.1. Model de referinţă pentru interconectarea sistemelor deschise

Modelul interconectării sistemelor deschise (OSI - Open System Interconnection),

dezvoltat în cadrul Organizaţiei Internaţionale de Standardizare (ISO - International
Standardization Organization), se referă la procesele care permit schimbul de informaţii între
sisteme diferite. Alături de problemele fizice ale reţelelor de comunicaţie sunt necesare
elemente de semantică, codificare, adresare, detectare şi corectare de erori, management,
etc., rezultând astfel necesitatea unei ierarhii de procese, între care legătura se asigură

standardizat de jos în sus. Modelul OSI este proiectat pentru stabilirea cadrului de coordonare
a dezvoltării standardelor existente şi viitoare pentru interconectarea sistemelor.
Pentru a furniza utilizatorilor sevicii de comunicaţii foarte diferite în condiţii cât mai
bune de accesibilitate şi de preţ, trebuie sa luăm în considerare anumite condiţii:

- 43 -
 - optimizarea schimburilor de informaţii între terminale sau maşini;

- independenţa serviciu reţea de interconectare;

- limitarea modificărilor legate de evoluţia serviciilor.
Pentru a satisface aceste condiţii ISO a repartizat ansamblul funcţiilor care descriu
serviciile de comunicaţiţ în straturi funcţionale pe baza următoarelor criterii:
- omogenitatea funcţiilor din interiorul aceluiaşi strat;
- definirea straturilor între care interacţiunile sunt cât mai limitate;
- identificarea frontierelor dintre straturi care pot duce la o standardizare a interfeţelor;
- limitarea numărului de straturi funcţionale la o valoare rezonabilă pentru a evita
descrierea anevoioasă a serviciilor complexe.
Rezultatul acestor lucrări este cuprins în recomandările CCITI şi este un model de
referinţă pentru interconectarea sistemelor deschise cu şapte straturi funcţionale ca în fig.1.13;
notaţiile utilizate au semnificaţia: SLF - strat legătură fizică, SLD - strat legătură de date, SR
- strat reţea, ST - strat transport, SS - strat sesiune, SP - strat prezentare, SA - strat aplicaţie,

PAC -procesor aplicaţii de comunicaţie, PAL - procesor aplicaţii locale, TA, T 8 - terminale,
LF - legătură fizică.

LF

Fig. 1.13

- 44 -
 1.6.1.1. Descrierea straturilor funcţionale

În modelul de referinţă pentru interconectarea sistemelor deschise se disting straturile

joase 1 + 3 şi straturile superioare 4 + 7.
Straturile joase se referă la funcţiile necesare pentru a asigura cu performanţele dorite
transferul de informaţii între două terminale, prin intermediul unei reţele de comunicaţii;

utilizatorul este sensibil la performanţele unui transfer de informaţii şi nu este interesat de

modul în care reţeaua de comunicaţii dirijează informaţia către destinatar.
Straturile joase definite în modelul de referinţă au următoarele semnificaţii:

Strat 1 - strat legătură fizică - tratează aspecte fizice ale racordării terminalelor la
linia de comunicaţie, cum ar fi: interfeţe mecanice şi electrice, specificaţii funcţionale,

protocoale de schimb a elementelor binare, transmisia şi recepţia informaţiei brute.

Strat 2 - strat legatură de date - tratează transferul de informaţii pe liniile de
comunicaţie la nivel de cadru şi mecanismele de protecţie împotriva erorilor de transmisie.
Strat 3 - strat rejea - realizează stabilirea şi întreruperea comunicaţiilor, dirijarea
informaţiei între utilizatori prin câmpurile de comutaţie incluse pe traseu pentru a conecta cele
două terminale ale utilizatorilor.
Straturile superioare sau de nivel înalt se referă la funcţiile speciale ale terminalelor
folosite de utilizator cum ar fi: teletext, telecopie, videotext, etc. Aceste functii sunt tratate
în echipamente de extremitate, în terminale şi eventual chiar în reţea.

Straturile superioare ale modelului de referinţă sunt:

Strat 4 - strat transport - asigură controlul de la un capăt la altul al transferului de
informaţie prin intermediul reţelei; acest strat realizează adresarea extremităţilor, procedurile
de conexiune, sincronizarea 'schimburilor de informaţie, controlul fluxului şi al erorilor.
Strat 5 - strat sesiune - defineşte organizarea schimburilor de informaţie, structurarea
dialogului între aplicaţii, contabilizarea conectărilor; în acest strat sunt verificate de exemplu
drepturile de acces ale unui utilizator la un serviciu dorit, coerenţa înlănţuirilor între mesajele
emise şi răspunsurile primite faţă de procedura în vigoare.
Strat 6 - strat prezentare - defineşte sintaxa informaţiei schimbate: alfabet, prezentare
informaţie grafică pe un ecran, etc.; acest strat cuprinde mecanismele legate de securitatea
accesului la informaţiile din bazele de date sau în reţele specializate, criptează şi realizează

translatarea între diferite formate ale mesajelor.

- 45 -
 Strat 7 - strat aplicajie - conţine mecanisme comune care pot fi puse în funcţiune

pentru diferite servicii şi include o gamă variată de programe şi baze de date; pri~ intermediul
acestui strat, utilizatorul are acces la servicii.
Reprezentarea acestui model de referinţă la nivelul unui terminal arată diferenţa dintre
procesele de aplicaţie locală şi procesele de aplicaţie pentru comunicaţii. În transferul
informaţiei sunt implicate toate straturile de la cel de legătură fizică pâna la cel de aplicaţie.

Modelul de referinţă OSI introduce trei noţiuni:

- punct de acces servicii (SAP) care identifică interfeţele între straturile adiacente din
interiorul unui echipament;
- primitive care constitue baza dialogului între straturile adiacente din interiorul
echipamentului; primitivele sunt de patru tipuri: cerere, indicaţie, răspuns şi confirmare
cărora li se adaugă un număr de informaţii şi parametri;
- protocoale sau reguli care definesc dialogurile între straturile de acelaşi nivel din
echipamentele a două terminale aflate în legătura.

1.6.1.2. Exemplu de aplicare al modelului de referinţă ISO

În fig.1.14 este ilustrată legătura dintre două terminale teletext (TA şi T 8 ) în timpul
fazei de comunicare în cazul unui transfer de date în modul pachet prin intermediul unei
reţele care poate fi un centru de comutare (CP - comutator de pachete). Protocoalele
straturilor joase, X25 la nivel 3, LAP B pentru protocolul de acces al legăturii de tip B la
nivelul 2 şi X21 sau X21 bis la nivelul 1 sunt tratate punct cu punct. Comutatorul trebuie să

trateze aceste protocoale pentru a asigura stabilirea comunicaţiei şi dirijarea informaţiei prin
reţea. În acest caz terminalele dialoghează direct între ele la nivelul straturilor 4 + 7.

7 F 200 F 200 7-
b r 61 T 61 b
5 r 62 r 62 5
4 r 10
X25 X25
r 7-o 4-
3 T 70 Tf-0 3
LAPB LllP 8
2 r10 r to 2.
X21 X21
.{ {

TA CP r,8

Fig. 1.14
Caracterul conceptual al modelului de referinţă OSI nu implică o rigiditate absolută

- 46 -

.......
a concepţiei echipamentelor şi trebuie să ne ferim să asimilăm straturile modelului cu unele
module materiale sau logice, iar punctelor de acces serviciu cu unele interfeţe fizice.

1.6.2. Metode de descriere a serviciilor de telecomunicaţii în ISDN

Punerea în funcţiune a unui serviciu de telecomunicaţii de către un utilizator presupune

trei elemente:
-o reţea;

- terminale;
- reguli comerciale şi de exploatare.
Utilizatorului îi sunt oferite următoarele tipuri de servicii:
- servicii de transfer pentru informaţii, cu debite şi nivele de calitate diferite, cărora

le sunt asociate reguli comerciale şi de exploatare; aceste servicii oferite de straturile 1 -:- 3
din modelul de referinţă sunt denumite servicii suport pentru care nu este garantată

compatibilitatea terminalelor ce sunt puse în legătură;

- teleservicii pentru care compatibilitatea terminalelor ce sunt puse în legătură este

garantată. Terminalele unui teleserviciu trebuie să folosească aceleaşi protocoale pentru
ansamblul straturilor 1 -:- 7. Ca şi la serviciile suport, fiecărui teleserviciu oferit îi sunt
asociate reguli comerciale de exploatare.
În fig.1.15a (SS - serviciu suport, TS - teleserviciu, T - terminal, U - utilizator, FNS -
funcţii de nivel superior) se pune în evidenţă accesul care corespunde la două tipuri de
servicii: un serviciu suport este oferit accesului la reţeaua ISDN, în timp ce un teleserviciu
este oferit accesului utilizator-terminal.
În fig.1. lSb este ilustrată localizarea funcţiilor straturilor din modelul de referinţă
într-un terminal şi în reţea. Când reţeaua intervine pentru a furniza o valoare adaugată cum
ar fi de exemplu conversia de protocoale, debite, etc, trebuie să tratăm toate protocoalele sau
numai o parte în straturile superioare ale reţelei; în acest caz spunem că reţeaua realizează

funcţii de nivel superior.

Noţiunile de serviciu suport şi teleserviciu nu sunt noi; astfel transferul informaţiei în
banda vocală 300-3400 Hz prin intermediul reţelei telefonice analogice se referă la un serviciu
suport, iar telexul care foloseşte reţeaua de comutare cu pachete poate fi considerat un
teleserviciu.

- 47 -
 Pentru caracterizarea integrală şi fără ambiguităţi a serviciilor suport şi a
teleserviciilor, CCITT a definit într-o primă etapă ansamblul atributelor, însuşirilor ale
acestora. Lista atributelor împreună cu definirea lor face obiectul recomandării '1.130. Prin
afectarea unei valori fiecăruia din atribute se permite descrierea serviciilor suport sau a
teleserviciilor.
Această metodă de descriere a serviciilor se numeşte metoda atributelor.

l I.
T ISJ)N

ss
rs
a
/:'NS
,,.
r
6
s
···EEj···-
···
-·-
6
5
... -
... -
4- ··· 4- ···-
rs -------

ss[I ~ 1-------11 ; ţ=
t-----t

/J
Fig. 1.15
Pentru serviciile suport se folosesc trei categorii de atribute:
- atribute de transfer a informaţiilor: mod de transfer (circuit, pachet) debit (16, 64,
144, 384, 1920 ... kbiţi/s), mod de stabilirt'. a legăturii (la cerere, rezervare, permanent),
simetria comunicării (bidirecţională, unidirecţională);

- atribute de acces: canal de transmisie folosit, protocol de semn\llizare, protocol de

transfer a datelor;
- atribute generale: calitatea serviciului, complemente de serviciu, tarifare.
Pentru teleservicii, atributelor precedente de transfer a informaţiei şi de acces li se
adaugă atributele care definesc protocoalele straturilor superioare, atribute pentru tipul de
informaţie şi atribute generale.
Metoda atributelor aduce completările necesare pentru descrierea serviciilor oferite
utilizatoarelor.

- 48 -
 1.6.3. Model arhitectural de bază ISDN

Modelul arhitectural de bază ISDN este reprezentat în fig.1.16 şi exprimă ansamblul

posibilităţilor funcţionale, de comutare numerică, de semnalizare pe canal semafor şi relaţiile

cu alte reţele specializate; notaţiile utilizate au semnificaţia: TA> T8 - terminale ISDN, ISAU -
interfaţă standard (SIT) pentru accesul utilizatorului la ISDN, AR - acces reţea, CC -
comutare de circuite, CP - comutare de pachete, SCS - semnalizare pe canal semafor, FNS -
funcţii de nivel superior, RS - reţele specializate.
r---------------,
I I
I fS lJN ~ r;;-1
~
~ :J'~ ~.
I
1
\
I 1 I
I I
I
/"SAU
sir
I L----1-!~-6'_J I
L - - -- - I- - - - - 5!:!:!! _ 1- _! ____ - - - -1- -- - -- J
I ~ ______ J I
L_ - - - - - - - - - - - - -- ....I
Fig. 1.16
Acest model general care este definit într-o formă elementară evidenţiază

caracteristicile cele mai importante: standardizarea accesului utilizatorului la reţea (desemnat

prin interfaţa S/T) şi universalitatea accesului faţă de posibilităţile tot mai largi ale reţelei ce
înglobează toate resursele (transmisie, comutare, semnalizare) publice sau particulare şi care
sunt puse în funcţiune pentru stabilirea unei legături între oricare două terminale.
Posibilităţile de comunicare se clasifică după trei criterii principale: debit, mod de
comunicare şi stabilire comunicaţie corespunzând serviciilor suport. Posibilităţile de
semnalizare sunt realizate:
- între utilizatori şi reţea pentru punerea în funcţiune a serviciilor suport, a
teleserviciilor şi a complementelor de serviciu asociate;
- în interiorul reţelei ISDN, deci între câmpurile de comutaţie pentru a dirija apelurile;
- de la utilizator la utilizator când reţeaua este transparentă faţă de acest tip de
semnalizare.

- 49 -
 Funcţiile straturilor superioare 4 + 7 necesare pentru a furniza teleservicii pot fi
implementate după caz:
- numai în terminale, pentru teleserviciile care nu fac apel la nici o funcţie de
completare ISDN, a unui server sau a unei reţele specializate;
- în terminale şi în server ISDN public sau particular racordat prin interfaţa standard
de acces;
- în terminale şi în reţeaua ISDN care poate oferi anumite servicii cu valoare adăugată;
- în terminale ş-i server public sau particular racordat la reţele specializate.
Găsim 4:-.tfel toate aspectele de interfuncţionare necesare pentru a stabili relaţii între
utifrzatori ISDN şi utilizatori ai reţelelor specializate.

1.6.4. Grupări funcţionale şi puncte de referinţă

Modelul arhitectural de bază ISDN este reprezentat mai detaliat în fig.1.17 şi

ilustrează diferitele grupări funcţionale (notaţiile utilizate au semnificaţia: TE1 - terminal

ISDN, TEz- terminal existent, AT- adaptor terminal, NT2 - terminaţie numerică de abonat,
NT 1 - terminaţie numerică de reţea, LNA - linie numerică de abonat, LT - terminal de linie,
ET - terminal de comutare, 1 şi 2 - puncte de acces serviciu suport, 3 - punct de acces pentru
alte servicii standardizate, 4 şi 5 puncte de acces teleservicii). Pentru a evita asimilarea
directă între acestea şi echipamentele fizice CCITT, a introdus noţiunea de "punct de
referinţa" pentru a desemna frontierele dintre aceste grupări. Această posibilitate lasă cale
deschisă pentru realizarea mai multor configuraţii de echipamente, în special la nivelul
instalaţiilor utilizator. Se întâmplă să se confunde echipamentele cu entităţile funcţionale sau
interfeţele cu punctele de referinţă.

Fig . .1.17

- 50 -

i
~
 Grupările funcţionale ilustrate în figura sunt:
- echipamente terminale TE al căror acces la reţea este punctul de referinţă S dacă

este un terminal ISDN. Echipamentul terminal realizează funcţiunile pentru toate nivelurile
modelului OSI şi poate fi implementat sub forma de telefon digital, echipament terminal de
date, telefaximil, videotext, etc. Terminalele care respectă interfaţa ISDN (TE1) se conectează
direct la terminaţia numerică de abonat fără blocuri de adaptare. Accesul la punctul de
referinţa S pentru terminalele existente se încadrează în recomandările V şi X de CCITT şi

necesită adăugarea unui adaptor. Terminalele care nu sunt ISDN (TEz) au acces la punctul
de referinţa R, apoi printr-un adaptor de terminal la punctul de referinţa S şi la reţea.

Adaptoarele de terminal AT sunt dispozitive intermediare specifice şi diferite de la

caz la caz; acestea sunt realizate ca module sau în alte forme şi au rolul de a asigura
conversia protocolului de la interfeţele standard care nu sunt ISDN (X.25, RS.232, etc.) la
cele specifice ISDN.
- terminaţia numerică de abonat (TNA); conform terminologiei CCITT se utilizează
notaţia NT2 • Accesul la terminaţia numerică de abonat se face prin punctul de referinţa S
pentru terminalele utilizatorilor şi prin punctul de referinţa T pentru reţea. Punctul de
referinţă T este în anumite cazuri linia de demarcaţie între domeniul public şi cel particular.
Terminaţia numerică de abonat realizează funcţiunile pentru nivelele 1-3 din modelul de
referinţă OSI. În practică această grupare corespunde echipamentelor: PABX, reţele locale,
dispozitive de intercomunicare.
- echipamentele de extremitate pentru transmisia în reţea sunt desemnate prin
terminaţia numerică de retea (TNR) pentru instalaţiile utilizatorului şi prin terminalul de
linie pentru câmpul de comutaţie care realizează legătura. Conform terminologiei CCITT se
utilizează notaţia NT1 pentru terminaţia numerică de reţea. Acest echipament de extremitate
pentru transmisie realizează funcţiunile echivalente nivelului unu din modelul de referinţă

OSI, iar interfaţa dintre acestea este interfaţa U.

- funcţiile de semnalizare, comutare şi eventual funcţiile de nivel superior ISDN
(debite, conversii protocoale, etc.). Pentru abonaţi punctul de referinţa V marchează frontiera
între transmisie (LT) şi comutare (ET). În practică, funcţiile sus menţionate sunt repartizate
între comutatoarele abonaţilor, comutatoarele de tranzit, punctele de transfer a semnalizării

pe canal semafor, centrele de exploatare şi întreţinere.

- servere ISDN publice sau particulare (baze de date, programe de aplicaţii,

- 51 -
Universitate<l Tehnic! laşt
BrnUOTECA
mesagerie, etc.) sunt racordate în funcţie de interfaţa standard SIT la reţea. ISDN furnizează
dea.~emenea accesul la reţele specializate şi prin ele la utilizatori şi servere care l.e deservesc:
reţele telefonice analogice, reţele de comutare pachete, reţele particulare, etc.

1.6.5. Tipuri de canale utilizate în ISDN

Un canal reprezintă o parte specifică a capacităţii de transmisie a informaţiei printr-o

interfaţă. Prin urmare, la o interfaţă având o anumită capacitate de transfer a informaţiei pot
exista mai multe canale de acelaşi fel sau diferite.
Canalele sunt clasificate după tipurile definite in recomandarea 1.412. Este posibil ca
în configuraţia unei interfeţe să nu se utilizeze toate canalele disponibile, deoarece unele
dintre acestea nu sunt servite de reţea.

Sunt definite următoarele tipuri de canale:

- Canal B de 64 Kbit/s folosit pentru transportul unei mari varietăţi de semnale
informaţionale, ca de exemplu: semnal vocal codat conform recomandării G.711; semnal
vocal codat cu debit mai mic de 64 Kbit/s ce poate fi transmis împreună cu alte informaţii
numerice; semnalele de date cu debite mai mici sau egale cu 64 Kbit/s corespunzător claselor
de servicii definite în recomandarea Xl, semnal vocal de bandă largă codat pentru un debit
de 64 Kbit/s, etc. De menţionat că acest canal transportă atât informaţie cât şi tactul
corespunzător pentru 64 Kbit/s, dar nu transportă informaţia de semnalizare necesară

comutaţiei. Fluxurile cu viteze mai mici de 64 Kbit/s trebuie să fie adaptate conform
recomandării 1.460.
- Canal D care poate avea diverse debite; până în prezent au fost specificate debitele
de 16 Kbit/s şi 64 Kbit/s. Acest canal serveşte la transportul informaţiei de semnalizare şi

poa~ fi utilizat pentru transmisia de date cu comutaţie de pachete, teleacţionări, etc. În acest

canal se utilizează totdeauna protocolul corespunzător nivelurilor 2 şi 3 specificate în

recomandările 1.440/441, 1.450/451.
- Canal E cu debitul de 64 Kbit/s este utilizat în principal pentru transportul
informaţiei de semnalizare destinată comutaţiei de circuite în ISDN. La interfaţa

utilizator-reţea acest canal este utilizat în configuraţiile de canale multiplex cu acces primar.
- Canal H având diverse debite şi incluzând semnalul de tact, transportă informaţia

la distanţă pentru diverse teleservicii cum ar fi facsimil rapid, video, date de mare viteză, etc.

- 52 -
Acest canal nu transportă informaţia de semnalizare pentru comutaţia de circuite în reţea.

Precizări asupra acestui canal se fac în recomandarea I.412. În funcţie de debitul de

transmisie pentru acest canal sunt standardizate următoarele valori: Ho- 384 Kbit/s, H 1 - 1536
Kbit/s sau H 2 - 1920 Kbit/s. Canalul H este canal de informaţii pentru utilizatori şi este
destinat comunicaţiilor de viteză mare.
Accesul utilizatorilor la reţea se face în una din variantele:
- acces de baza 2B+D cu debitul de 144 Kbit/s (2·64+ 16) în care cele două canale
B sunt independente şi pot fi utilizate simultan sau în diverse conexiuni.
În Europa pentru accesul de bază sunt utilizate două perechi de fire, pe când în SUA
o singură pereche de fire prin introducerea interfeţei U.
Pentru ca pe bucla de două fire a abonatului să se poată face o transmisie cu debitul
de 144 Kbit corespunzător debitului de informatie utila 2B+D, trebuie să se adopte metode
corespunzătoare care să asigure funcţionarea pe distanţe uzuale de conectare a abonaţilor.

Trebuie să se ţină seama că pentru operaţii de sincronizare, întreţinere şi exploatare mai este
necesar un debit suplimentar (192 Kbit/s pe sens de transmisie). Deasemenea soluţiile tehnice
trebuie să fie compatibile cu telealimentarea circuitelor din interfaţă care trebuie realizată din
centrul local de comutaţie.

- acces de tip multiplex primar care corespunde la o structură compusă din n canale
B şi un canal D cu debitul de 64 Kbit/s. În SUA şi Japonia interfaţa primară are n=23 canale
B şi un canal D cu un debit total de transmisie de 1,544 Mbit/s, iar în Europa are n 30 =
canale B şi un canal D cu un debit total de transmisie de 2,048 Mbit/s pentru care există

posibilitatea folosirii unui canal suplimentar de 64 Kbit/s pentru realizarea sincronizării şi

întreţinerii.

1.6.6. Tipuri de interfeţe actuale

Pe măsura dezvoltării şi apariţiei de noi servicii şi noi reţele de telecomunicaţii s-a

mărit numărul de interfeţe de terminal pentru conectarea acestora la reţea. Au apărut astfel
un număr de interfeţe pentru comunicările locale. Aceste interfeţe sunt creaţii ale
organismelor de standardizare.
Dintre interfeţele de reţea reţinem:

- interfaţa telefonică analogică; este interfaţa de comunicare cea mai răspândită pentru

- 53 -
 care nu a existat până acum standarde CCITT şi care oferă o bandă de trecere de
300-3400Hz;
- interfaţa telex; este prima interfaţă cu standardizare internaţională şi care oferă un
debit de 50 baud;
- interfaţa X.25; este interfaţa reţelelor de pachete şi este prima specificată de CCITT
conform structurării în straturi. Este definită la nivel 1 prin interfaţa X.21bis, la nivel .2 de
către protocolul LAP Bal normei HDLC şi la nivelul 3 de recomandarea X.25;
Din interfeţele pentru comunicare locală reţinem:

- interfaţa V.24 este cea mai utilizată pentru transmisia datelor între echipamente
(terminal-modem, terminal-calculator) şi acoperă numai stratul 1 din modelul de referinţă

ISO. Autorizează debite de până la 19200 bit/s. Principalul dezavantaj este numărul mare de
fire opţionale care fac ca prima conectare între două echipamente să fie lungă şi dificilă;

- interfaţa de reţea locală informatică (IEEE 802) care permite în general un transfer
de date în volum mare şi la un debit ridicat.

1.6.7. Configuraţii de interfeţe utilizator-reţea ISDN

Scheme de referinţă CCITT

ISDN are ca obiect autorizarea punerii în funcţiune a unui număr mare de aplicaţii şi

de configuraţii, dispunând de un număr mic de interfeţe utilizator- reţea compatibile. Trebuie

deasemenea să permită folosirea aceleiaşi interfeţe în configuraţii de instalaţii diferite.
Configuraţia de referinţă a interfeţei utiliza.tor- reţea este descrisă pe baza a două noţiuni:

grupări funcţionale şi puncte de referinţă.

Grupările funcţionale sunt ansambluri de funcţiuni care trebuie rejl11Îte pentru accesul
utilizatorilor la ISDN. Aceste funcţii pot fi asigurate de unul sau mai multe echipamente.
' Punctele de referinţă sunt puncte teoretice care separă grupările funcţionale. În funcţie
de soluţia adoptată, punctul de referinţă poate corespunde unei interfeţe fizice sau nu.
Configuraţiile de referinţă pentru interfeţele utilizator- reţea ISDN definesc puncte de
referinţă şi funcţiuni care pot fi asigurate între aceste puncte. În fig.1.18 este configuraţia de
referinţă CCITT, iar definirea grupelor funcţionale este:
·terminaţia numerică de reţea NT1 - asigură tratarea stratului 1 pentru partea de
reţea a interfeţei T şi tratarea sistemului de transmisie În linia abonatului;

- 54 -

L
 - terminaţia numerică de abonat NT2 - asigură funcţiile stratului 1, 2 şi 3 ale
interfeţei utilizator- reţea. Autocomutatoarele particulare sau sistemele de intercomunicaţie

constituie exemple care asigură funcţiile terminaţiei numerice de abonat;

- terminale TE care pot fi:
- TE1 - pentru a asigura funcţiile straturilor joase 1 + 3 în partea utilizatorului
din interfaţa utilizator- reţea ISDN şi funcţiile specifice de aplicaţie care trebuie realizate în
straturile superioare.
- TE;i - pentru a asigura funcţiile specifice aplicaţiei şi tratarea corespunzătoare
a interfeţei care nu este interfaţă utilizator- reţea ISDN;
- adaptor de terminal AT - asigură funcţiile de adaptare care permit unui terminal
TE2 să fie deservit de interfaţa utilizator- reţea ISDN.
s T

TE
1 r Ni2 1 NT.ţ ~LN.4
GF- PR GF PR GF

R s T
TE2
GF
r
PR
AT
Gf:
1
PR
NTz
G!=
1
IW
NTf
SF
t-LN4
Fig. 1.18
Punctele de referinţă introduse de modelul de referinţă sunt:
- punct de referinţă R - între terminalul TE;i (nu este terminal ISDN) şi adaptorul de
terminal AT;
- punct de referinţă S - între terminalul TE1 (este terminal ISDN) şi terminaţia

numerică de abonat sau între adaptorul de terminal şi terminaţia numerică de abonat;

- punct de referinţă T - între terminaţia numerică de abonat şi terminaţia numerică

de reţea.

În fig.1.19 sunt ilustrate câteva configuraţii pentru interfeţele utilizator-reţea care pot
fi extrase din configuraţia de referinţă CCITT asociind diferite grupări funcţionale.

Acestea sunt:
- în fig.1. l 9a configuraţia în care interfeţele fizice ISDN se află în punctele de referinţă S şi

T (R);
- în fig.1.19b configuraţia în care interfeţele fizice ISDN se află în punctul de referinţă S (R);
- în fig. l .19c configuraţia în care interfeţele fizice ISDN se află în punctul de referinţă T (R);

- 55 -
 a)

~~~/{~]-

b)

~~~

c)

~~~

d)

Gr~~~ Fig. 1.19

- în fig.1. l 9d configuraţia în care se află o singură şi aceeaşi interfaţă fizică ISDN acolo unde
punctele de referinţă S şi T coincid.

1.6.8. Principiul unei legături ISDN

Cunoscând tipurile de canale cu care se operează la nivelul interfeţelor fizice şi

principalele grupări funcţionale ce alcătuiesc interfaţa utilizator-reţea, se poate înţelege

principiul implementării unei legături în cadrul ISDN aşa cum este prezentat în fig.1.20.
(notaţiile utilizate au semnificaţia: ET1„ .. ET8 - echipamente terminale ISDN, PC - priză

comunicaţie, .Corn - comandă, ETR - echipament terminal de reţea, CLC - centru local de

- 56 -
comutaţie, LNA - linie numerică de abonat pe două fire).
ET.,
8

Cam

ETR C'LC
LNA

ET8

Zmf Ahonaf Zonei Re/ea

Fig. 1.20
În acest cadru este util a se menţiona faptul că prin interfaţa U se asigură legătura între
utilizator şi reţea, informaţiile circulă pe două fire, în timp ce prin interfaţa S care realizează

conectarea terminalelor la aceiaşi priză schimbul de informaţii se face pe patru fire.

1.6.9. Recomandările CCITI asupra ISDN

Recomandările CCITT privind reţele digitale inclusiv ISDN sunt grupate în seria I a
comisiei de studii XVIII (fig. I. 21; notaţiile utilizate au semnificaţiile: CG - concepte
generale, AS - aspect serviciu, AR -aspect reţea, IU-R - interfeţe utilizator- reţea ISDN, IR -
interfeţe între reţele, PI - principii de întreţinere) şi sunt următoarele:

- seria 1.100 - concepte generale (plan de recomandări, terminologie, metode);

- seria I.200 - aspect serviciu (sevicii suport, teleservicii, complemente de servicii);
- seria I. 300 - aspect reţea (principii funcţionale ale reţelei ISDN, modele de referinţă,
adresare, dirijare, tipuri de conectare, performanţe);

- seria I.400 - interfeţe utilizator-reţea ISDN (straturile 1 +3 ale interfeţelor de bază,

debite, multiplexare, adaptare debit, suportul interfeţelor existente);

- seria 1.500 - interfeţe între reţele;

- seria 1.600 - principii de întreţinere.

- 57 -
 I 300
JJ.R

f200 .r -100 .T400

AS CG /t/-R

rGoo I500
PI IR

.T100

I:?()O

IU-R
.TSf)N .T!? l!!fe
S/T rt.d@/e

I4-00 1"300 .rsoo

.T600

Fig. 1.21
Cea mai mare parte a recomandărilor CCITT în ceea ce priveşte ISDN se regăsesc în
seria I, dar alte recomandări care privesc de exemplu metodele de semnalizare între nodurile
de comunicaţie sunt incluse în seria Q, codificarea semnalelor audio şi metode de transmisie
sunt specificate în seria G, etc.
Aceste recomandări cuprind numeroase mecanisme prevăzute pentru a autoriza o
extindere progresivă a serviciilor ISDN şi care lasă să se înţeleagă că ,toate recomandările

CCITI nu au acelaşi grad de precizie şi de stabilitate. Totuşi în starea în care se află ele
autorizează dezvoltarea echipamentelor oferind deja o gama largă de servicii.

1.6.10. Servicii ISDN

Rolul de bază al ISDN este de a procura servicii de comunicaţii abonaţilor săi. Prin
"servicii" se înţeleg prelucrări foarte diferite ce sunt oferite utilizatorilor. Acestea se pot
limita la un singur mod de punere în legătură sau de a oferi în plus funcţii sofisticate de

- 58 -
tratare a informaţiilor, cu schimbare de semnalizări privind stabilirea, modificarea,
întreruperea unei comunicări sau alte reguli de exploatare.
Lucrările CCITT au permis conturarea a trei tipuri de servicii de telecomunicaţii

pentru ISDN:
- servicii suport;
- te/eservicii;
- complemente de servicii.
Este foarte important ca aceste prestări diferite să facă obiectul definiţiilor recunoscute
pe plan internaţional şi să se refere la nişte termeni precişi.

1.6.10.1. Servicii suport

Serviciu suport realizează transferul informaţiilor oferite de ISDN, limitat la straturile

joase ale modelului de referinţa OSI. Definiţia serviciului suport cuprinde:
- caracteristicile de transfer ale informaţiei;

- caracteristicile de acces;
- caracteristicile comerciale şi de exploatare.
Prin punctele de referinţă ISDN ale modelului OSI serviciul suport nu poate fi oferit
decât în punctele de referinţa S sau T. Transferul de informaţii se poate efectua fie între
punctele de acces ISDN, fie între un punct de acces ISDN şi o altă extremitate care poate fi
un punct de acces către o reţea specializată şi un punct de acces al unei funcţii de nivel
superior (FNS) din interiorul reţelei ISDN.
în cazul în care transferul de informaţii se efectuează între două puncte de acces ISDN
apare posibilitatea ca unii parametri ai acestor accese să fie diferiţi, iar reţeaua trebuie să facă

adaptările necesare. În fig.1.22 derivată din modelul arhitectural global sunt rezumate aceste
concepţii diferite (notaţiile utilizate au semnificaţia: SS - serviciu suport, ISAU - interfaţă

standard (SIT) pentru accesul utilizatorului la ISDN, RS - reţele specializate, FNS - funcţii

de nivel superior, TE - terminale).

Pentru descrierea unui serviciu suport se foloseşte un joc de atribute (tabelul 1. 5) care
sunt în număr de treisprezece şi sunt împărţite în trei grupe astfel:
- şapte atribute pentru transfer de informaţie;

- două atribute de acces;

- 59 -
 - patru atribute generale.

fS.DN
r::l__J'TSA"UL - - - _!S_ - - - ~~.
~ ~

Fig. 1.22
Pentru fiecare atribut CCITT a reţinut un ansamblu limitat de valori care poate fi
completat în viitor.
Fiecare serviciu suport este definit dând câte o valoare fiecăreia din cele treisprezece
atribute precedente; apare astfel un mare număr de combinări posibile şi nici o reţea ISDN
nu ar putea să le procure pe toate chiar dacă acestea hu presupun decât un număr restrâns de
funcţii ale reţelei. Nu toate atributele care descriu un serviciu suport au acelaşi grad de
importanţă. CCITT a completat definiţiile precedente şi a creat o ierarhie între serviciile
suport prin definirea categoriei de serviciu suport şi fixând priorităţi diferite între aceste
servicii.
Din cele treisprezece atribute un rol foarte important atât în dimensionarea resurselor
reţea cât şi în segmentarea serviciilor r~vine atributelor care sunt denumite atribute
dominante:
- mod de transfer;
- debit de transfer;
- posibilităţi de transfer;
- structură.

O categorie de servicii suport este definită ca ansamblul serviciilor suport care au

aceleaşi atribute dominante. Alegerea de valori pentru atributele dominante nu mai lasă toate
libertăţile pentru alegerea valorilor celorlalte atribute; astfel o categorie de servicii suport
precizează opţiunile care mai ramân posibile pentru alte atribute.

- 60 -
 Grupă Atribute Parametri atribute

1 Transfer 1 Mod de transfer Circuit; Pachet;

informaţie
2 Debit de transfer 16, 64, 384, 1536, 1920, 2048 kbiţi/s, ...

3 Posibilităţi de Informaţie numerică; Parolă;

transfer Audio 3.1 kHz/ 7 kHz/ 15 kHz; Video;

4 Structură Eşantionare 8 kHz; Date; Fără structură;

5 Stabilire La cerere; Rezervat; Permanet;

6 Configuraţii Punct la punct; Multipunct; Buclă;

7 Simetrie Uni/bi-direcţională simetrică/ asimetrică

2 Acces 1 Canale şi debite D=16/64, B=64, H=384/1536/1920 kbiţi/s

2 Protocol acces 1430 + I431, 1461„ .. ; I440 + I441, I462,

semnalizare X25„ .. ; I450+I451, 1463, X25, ...

3 Protocol acces 1430+1431, 1460+1463„ .. ; HDLC, LAPB,

informaţii X25, ... ; G711, T70-3, ...

3 Generale 1 Servicii adiţionale În curs de studiu;

2 Calitate servicii

3 Interfuncţionare

4 Aspecte comerciale
şi operaţionale

Tabel 1.5
În cadrul categoriilor de servicii suport, CCITT a definit o ierarhie cu trei nivele:
- servicii considerate esenţiale (E) care trebuie introduse în toate reţelele ISDN şi care
trebuiesc oferite la scară internaţională;

- servicii aditionale (A) care pot să nu fie oferite de toate reţelele ISDN;
- servicii care necesită încă studii (F).
Această ierarhie se aplică în acelaşi timp întregii categorii cât şi unor atribute
particulare din această categorie.

- 61 -
 1.6.10.2. Teleservicii

Utilizatorul unui serviciu suport are prin definiţie toată libertatea de a realiza aplicaţii
personale, introducând proceduri după opţiunile sale pentru straturile superioare ale
modelului de referinţă OSI. Această abordare duce la produse optimizate pentru grupele de
utilizatori care au relaţii privilegiate, dar este nefolosibilă pentru serviciile de telecomunicaţie
care interesează potenţial un număr mare de abonaţi ISDN. Aceste servicii trebuie să facă

obiectul unor standarde mult mai complete care să caracterizeze serviciul livrat utilizatorului
ce corespunde modelului de referinţă OSI cu prestaţiile oferite de stratul şapte. Un asemenea
serviciu de comunicare este denumit teleserviciu. Această noţiune nu este nouă; astfel,
serviciile tradiţionale cum ar fi: serviciul telefonic, telex, videotext sau teletext pot fi
considerate ca fiind primele teleservicii.
Un teleserviciu este oferit interfeţei utilizator- terminal şi nu punctelor de referinţa

S/T. Noţiunea de teleserviciu ia în considerare funcţiile asigurate de terminal; expresia

terminal este luată în sens funcţional şi poate acoperi material un terminal ISDN, un terminal
care nu este .ISDN dar este prevăzut cu un adaptor sau când interfaţa S nu este materializată
prin asocierea unui terminal cu instalaţia utilizatorului.
ISDN poate livra utilizatorului un teleserviciu sub patru configuraţii (fig.1. 23; notaţiile
utilizate au semnificaţia: SS - serviciu suport, TS - teleserviciu, ISAU - interfaţă standard
(ST) pentru accesul utilizatorului ISDN, RS - reţele specializate, FNS - funcţii de nivel
superior, TE - terminale):
- prin punerea în legătură a două te~inale ISDN care posedă funcţii de nivel superior;
de exemplu telefonia;
- prin punerea în legătură a unui terminal ISDN cu funcţii de niyel superior ale unei
reţele specializate;
- prin punerea în legătură a unui terminal ISDN cu o funcţie de nivel superior din
interiorul reţelei ISDN;
- prin punerea în legătură a două terminale ISDN care exploatează un teleserviciu
conform caracteristicilor tehnice definite printr-o funcţie de nivel superior din interiorul
reţelei ISDN şi care efectuează conversiile corespunzătoare.

- 62 -
 FSDN

r:l_~----~----~
~ ~····-1.:.:J
<· ................•.....•. .1:$. -· •...•.•..•.•.•..•..•... ·->

~----~----~
<· .. ....................... „ •.. r.f. .. „ ................. ·>
~-!S-G
<· ............. „ ... „ .::.~..... „ . ~

~ ~~s.: _..:JfSAUl_ r;:;i

~ ~- ~~
'-· „ •.•. - •. „ . . . • • . . „
rs
•.... „ .•.............••......•.• „ ... „ „„1>

Fig. 1.23
Descrierea unui teleserviciu face obiectul recomandării I.212 şi se face cu metoda
atributelor (tabelul 1. 6).
Atributele sunt repartizate în următoarele grupe:
- atributele straturilor inferioare care reiau atributele de transfer ale informaţiei şi

atributele de acces definite pentru serviciile suport;

- atributele straturilor superioare care descriu tipul de informaţie emisă sau
recepţionată de utilizator împreună cu protocoalele de punere în funcţiune ale diferitelor
straturi de nivel superior 4 + 7; în anumite cazuri un teleserviciu poate fi completat cu un
subatribut care precizează o opţiune specială într-un atribut ce caracterizează un strat OSI;
- atributele generale cum ar fi: serviciile suplimentare aplicabile, parametrii de calitate
ai serviciului, posibilităţile de interfuncţionare, principiile de exploatare, tarifare şi altele care
sunt încă în curs de studiu.
Este lăsată încă o mare libertate proiectanţilor de reţele asupra unor puncte de
importanţă majoră:

- lista teleserviciilor;
- mijloacele suport utilizate;
- gradul de cunoştinţe pe care îl deţine o reţea asupra teleserviciilor pe care le
transportă.

- 63 -
 Grupă Atribute Parametri atribute

1 Transfer 1 Mod de transfer Circuit; Pachet;

informaţie
2 Debit de transfer 16, 64, 384, 1536, 1920, 2048 kbiţi/s, ...

3 Posibilităţi de Informaţie numerică; Parolă;

transfer Audio 3.1 kHz/ 7 kHz/ 15 kHz; Video;

4 Structură Eşantionare 8KHz; Date; Fără structură;

5 Stabilire La cerere; Rezervat; Permanent;

6 Configuraţii Punct la punct; Multipunct; Buclă;

7 Simetrie Uni/bi-direcţională simetrică/asimetrică

2 Acces 1 Canale şi debite D= 16/64,B=64,H =384/1536/1920 kbiţi/s

2 Protocol acces 1430+1431, 1461,„.; 1440+1441, 1462, X25,„.;

semnalizare 1450 + 1451, 1463, X25 „ „

3 Protocol acces 1430+1431, 1460+1463; HDLC LAPB, X25;

informaţii G711, T70-3,„.

3 Strat 1 Tip informaţie Telefonie; Sunet; Text; Telecopie; Mod mixt;

superior utilizator Videotext; Video; Altele;
2 Protocol strat 4 X224, T70;

3 Protocol strat 5 X225, T62;

4 Protocol strat 6 T73, T61, T62, TlOO;

5 Rezoluţie 2qo; 240; 300 ;400; Alte valori;

6 Mod grafic Alfanumeric; Geometric; Grafic; ...
7 Protocol strat 7 T60, T50, T72;

4 (,Jenerale 1 Servicii adiţionale În curs de studiu;

2 Calitate servicii

3 lnterfuncţionare

4 Exploatare

5 Tarifare

Tabel 1.6

- 64 -
 Diferite organisme internaţionale (CCITT, CEPT - European Conference for Post and
Telecommunication - Conferinţa Europeană pentru Poştă şi Telecomunicaţii) au stabilit
următoarea listă de teleservicii prioritare: în primul rând telefonia, apoi serviciul teletext,
telecopie, teletext în mod mixt, videotext. Numeroase companii ar dori să adauge şi telexul
pe lista precedentă, deşi nu respectă modul de descriere al unui teleserviciu ISDN.

1.6.10.3. Complemente de serviciu

Un complement de serviciu este o prestare adiţională care completează sau modifică

funcţiile de bază ale unui serviciu de telecomunicaţii şi nu poate fi furnizat niciodată

indepedent de acest serviciu.

Această noţiune este deja prezentă în numeroase servicii de comunicaţii actuale unde
este denumită adesea facilitate. În asociere cu serviciul telefonic în P ABX au fost introduse
numeroase facilităţi ce nu au făcut obiectul nici unei recomandări CCITT, în schimb CEPT
a realizat o listă de facilităţi telefonice, propunând pentru fiecare o definiţie precisă şi reguli
de funcţionare.

Ţinând cont de numărul foarte mare de complemente de serviciu identificate, ar fi greu

să le enumerăm şi să le însoţim de o definiţie detaliată împreună cu modalităţile de exploatare
respective.
Complementele de serviciu pot fi grupate după câteva criterii dominante care nu se
exclud unele pe altele; această clasificare sumară permite prezentarea câtorva complemente
de serviciu aplicabile serviciilor de telecomunicaţii:

- gradul de acoperire al unui complement de serviciu;

- repartiţia între entităţile funcţionale;

- continuarea dezvoltării facilităţilor actuale;

- introducerea de complemente de serviciu cu adevărat noi.
Recomandările actuale abordează sumar problema complementelor de serviciu. Metoda
preconizată de CCITT se bazează pe două moduri de descriere; primul mod reia metoda
atributelor, iar al doilea mod furnizează o procedură de descriere precisă.

CCITT (1) a reţinut lista de complemente de serviciu din tabelul 1. 7 pentru a fi

definite cu prioritate (2,3 - priorităţi CEPT).

- 65 -
 Complemente de serviciu Priorităţi

Rechemare automată pentru abonaţi ocupaţi l, 1

Apel îndelungat 1, 2

Informaţii de taxare 3
Centre cu o mare zona de acoperire 1

Selecţie terminal 2

Apel cu carte de credit 1

Conferinţă cu n participanţi 1, 3

Subadresă 2

Grupe închise de utilizatori 1,2

Identificare apel răuvoitor 3

Identificare abonat cerut 1, 2

Apel lilJer 3
Avertizare comunicaţie

Modificare serviciu în cursul comunicaţiei

Numerotare directă

Deplasare/ schimbare terminal în cursul comunicării 2

Cercetarea unei linii dintr-un grup de linii 1
Reactualizarea ultimului apel

Conferinţă tripartidă 1, 3

Transfer de apel 1, 3
Selecţie directă la sosire 1, 2
Semnalizare de la utilizator la utilizator 1, 2

Taxare la sosire

Tabel 1.7
Atributele reţinute pentru a descrie global ansamblul complementelor de servicii au
luat în considerare următoarele elemente:

- 66 -
 - activare complement serviciu (reţea, utilizator local, utilizator distant);
- parametri pentru punerea în funcţiune (adresă, număr de participanţi);

- mod de activare (comunicare după comunicare, sistematică pentru o perioadă

specificată);

- mijloace de activare/ dezactivare;

- mijloace de acţionare asupra parametrilor;
- mijloace de utilizare;
- domenii de aplicare;
- principii de taxare;
- gradul de compatibilitate cu alte complemente de serviciu.
Descrierea unui complement de serviciu cuprinde următoarele informaţii:

- o definiţie statică, completată de o definiţie dinamică precizând desfăşurarea unei

proceduri normale şi a procedurilor de excepţie;

- funcţiile necesare pentru a procura acest complement de serviciu şi localizarea

acestora în cadrul diferitelor entităţi funcţionale;

- specificarea protocolului de semnalizare aplicabil acestui complement de serviciu.

1.6.11. Adresare ISDN

ISDN fiind evoluţia naturală a reţelei telefonice, atunci planul său de numerotare se
bazează pe planul telefonic.
Adresa ISDN (fig.1.24) cuprinde următoarele elemente: codul de ţară, codul naţional
de destinaţie, numărul abonatului, subadresa ISDN.

!Cod de ţară Cod naţional de destinaţie INumăr abonat ISDN Subadresă

Număr ISDN naţional

Număr ISDN internaţional

Adresă ISDN

Fig. 1.24
Subadresa ISDN poate atinge 256 biţi şi este considerată ca un element al adresei

- 67 -
ISDN. Numai numărul ISDN este luat în considerare de reţea pentru realizarea comunicării.

Subadresa este transmisă în mod transparent de la extremitatea solicitantuiui până la

extremitatea solicitată.

Un abonat telefonic poate deveni abonat ISDN prin păstrarea numărului său telefonic,
dar este necesar să se poată repera un asemenea abonat cu ajutorul unei mărci distincte care
să semnalizeze că acel abonat dispune de serviciile ISDN netelefonice (telecopie, teletex,
videotex, etc.); acestea din urmă pot fi menţionate explicit sau nu.
Pentru a selecta un terminal sau mai multe din cadrul unei instalaţii utilizator, în cazul
general când sunt mai multe terminale ce duc la servicU diferite, ISDN realizează două

moduri de adresare:
- primul mod se limitează la exploatarea numărului ISDN pentru terminalul solicitat,
deci are loc o selectare a apelurilor la sosire. În acest caz un abonat ISDN care foloseşte mai
multe servicii în interfuncţionare trebuie în mod obligatoriu să apară cu numere distincte
pentru fiecare serviciu;
- al doilea mod de adresare utilizează adresa ISDN completă, deci utilizează domeniul
subadresă. În schimb, acest mecanism nu poate fi pus în funcţiune decât între abonaţi ISDN.
Aceste două moduri de adresare arată că selecţia terminalelor este un mecanism de
mare supleţe care permite adaptarea la caracteristicile fiecărei instalaţii utilizator.

- 68 -
 CAPITOLUL 2

INTERFAŢA CU MEDIUL EXTERN

Centralele telefonice electronice conţin în interfaţa cu mediu extern circuitele de

abonat şi circuitele de joncţiune care pot fi analogice sau digitale. Funcţiunile de bază ale
interfeţei cu mediul extern constau în:
- transmiterea bidirecţională a semnalului de convorbire între cei doi abonaţi aflaţi într-
o comunicare;
- transmiterea şi recepţionarea semnalizărilor adecvate pentru stabilirea, menţinerea

şi întreruperea legăturilor telefonice, utilizând protocoale standardizate.

Semnalul de convorbire este procesat corespunzător mediului electric de transmisie şi

comutaţie al centralei. Semnalizările se pot transmite/ recepţiona pe acelaşi canal cu semnalul

de convorbire, caz în care funcţiile de semnalizare se simplifică, sau pe canale individuale
asociate canalelor de comunicaţie propriu-zise.

2.1. Unităţi de racordare

în CTE de capacitate mare se folosesc unităţi de racordare care conţin interfeţele

pentru liniile de abonat analogice sau pentru liniile de joncţiune analogice care se conectează

la centrală şi liniile digitale care duc direct la reţeaua de comutaţie digitală.

în funcţie de tipul liniei există:

- unităţi de racordare a abonaţilor care conţin interfeţele pentru conectarea la liniile
de abonat şi care pot fi la rândul lor:
- locale când sunt instalate în centrale;
- distante când sunt instalate pe lângă un grup de abonaţi;

- unităţi de racordare a joncţiunilor care conţin interfeţele pentru interconectarea

- 69 -
cu alte centrale şi care sunt întotdeauna locale.
În fig.2.1 sunt precizate diferitele tipuri de unităţi de racordare ale unei CTE de
capacitate mare; notaţiile utilizate au semnificaţia: URAD - unitate racordare abonaţi distanţi;
AJ> - abonaţi distanţi; URAL - unitate racordare abonaţi locali; AJ, - abonaţi locali; URJ -

unitate racordare joncţiuni; J - joncţiuni; RCD - reţea de comutaţie digitală; UC - unitate de

comandă; US - unitate de semnalizare.

lfrc

K.;,2

US

.ecJJ

uc

Fig. 2.1
Costul reţelei locale de distribuţie ~i de racordare a abonaţilor reprezintă aproape
jumătate din investiţiile pentru reţeaua telefonică, iar costul echipamentelor pentru interfeţele

de abonaţi mai mult de jumătate din valoarea centralei telefonice. Pentru, a micşora costurile
cu reţeaua de abonat trebuie să se reducă lungimea liniilor de abonat şi să se crească gradul
de utilizare al acestor linii. Toate CTE dispun de unităţi de racordare a abonaţilor locale sau
distante, ceea ce oferă posibilitatea de a minimaliza lungimea liniilor de abonat telefonice.
Unităţile de racordare a liniilor de abonat distante realizează o concentrare de trafic astfel
încât să se asigure o utilizare eficientă a liniilor MIC de 2,048 Mbit/s prin care sunt conectate
la centrală.

Pentru abonaţii din mediul urban situaţi în apropierea centralei sunt utilizate unităţile
de racordare a abonaţilor locali care se montează în centrală. Pentru abonaţii din mediul

- 70 -
urban situaţi departe de centrală, pentru abonaţii din mediul suburban sau din oraşele mici
se utilizează unităţile de racordare a abonaţilor distante pentru conectarea grupelor de abonaţi

la centrală. în acest mod se obţin economii importante în ceea ce priveşte reţeaua de abonaţi.
Unităţile de racordare a abonaţilor distanţi pot avea diferite capacităţi şi sunt instalate în
cofrete exterioare, containere sau clădiri. în unităţile de racordare a abonaţilor funcţiile
realizate depind de natura semnalelor tratate, de modul de organizare şi de repartizarea
acestor funcţii în CTE.
Funcţiile comune unităţilor de racordare sunt de tratare a semnalelor de convorbire,
a semnalizărilor şi a comenzilor de la UC a centralei.

2.1. l. Tratarea semnalelor de convorbire

· Liniile externe sunt linii metalice individuale din două sau patru fire prin intermediul
cărora este transferat semnalul telefonic analogic în cazul liniilor de abonat analogice şi al
liniilor de joncţiune analogice, sau semnalul digital în cazul liniilor de abonat digitale şi al
liniilor de joncţiuni digitale.
Unităţile de racordare sunt conectate la reţeaua de comutaţie digitală prin intermediul
unor linii MIC (modulaţia impulsurilor în cod sau PCM - Puise Code Modulation) pe patru
fire prin intermediul cărora semnalul de convorbire este transmis sub formă digitală şi

multiplexat în timp. Unităţile de racordare trebuie să asigure adaptarea între aceste tipuri de
linii pentru a transmite semnalele vocale de convorbire.
Pentru liniile pe două fire analogice se asigură separarea sensurilor de convorbire prin
intermediul unui sistem diferenţial. în acest caz adaptarea semnalelor implică adaptarea
semnalelor vocale recepţionate prin linie la multiplexul primar digital folosit de centrală

pentru transmiterea semnalelor de comunicaţie.

Dacă liniile sau joncţiunile conectate la unitatea de racordare sunt analogice atunci
pentru un sens de convorbire de la emisie trebuie să se realizeze filtrarea, eşantionarea,

cuantizarea şi codarea semnalului analogic, iar pentru celălalt sens decodarea semnalului
digital, memorarea şi filtrarea la recepţie pentru refacerea semnalului analogic. Ordinea de
efectuare a acestor operaţii nu este strictă, depinzând de tehnicile şi tehnologiile utilizate
pentru circuitele Codec şi Filtre.

- 71 -
 2.1.2. Tratarea semnalizărilor

Orice centrală telefonică trebuie să schimbe diverse informaţii cu terminalele telefonice

sau cu alte centrale telefonice pentru a stabili legăturile telefonice. Tehnicile de transmitere
şi recepţie a semnalizărilor sunt diferite, dar funcţiile de bază ce trebuiesc realizate de
unitatea de racordare sunt:
- adaptarea electrică a liniilor externe la unităţile de racordare;
- explorarea semnalizărilor de intrare, transformarea acestora în semnale digitale şi

realizarea multiplexului digital împreună cu partea de semnalizare prin care unitatea de

racordare comunică cu UC;
- recepţionarea multiplexului digital cu partea de semnalizare, demultiplexarea
semnalizărilor de ieşire şi distribuţia acestora către liniile externe în formatul adecvat pentru
semnalizare.

2.1.3. Tratarea comenzilor de la unitatea de comandă a centralei

Sincronizarea şi comanda unităţilor de racordare linii sau joncţiuni se face cu unităţi

de comandă comune care pot fi locale, de grup sau centrale care recepţionează şi execută

comenzile transmise de unitatea centrală. Mesajele pentru aceste ordine se transmit prin linii
specializate sau prin canalul 16 al multiplexului primar de bază MIC.

2.2. Interfaţa terminalelor de abonat

Un sistem modern de comutaţie telefonică permite conectarea. de linii de abonat

analogice sau digitale pentru un acces de bază (2B+D) sau un acces primar (30B+D) ca în
fig.2.2; notaţiile utilizate au semnificaţia: EA - echipament de linie analogică; EJ -
echipament de joncţiune internă; EL - echipament de linie digitală internă; CC/CD - câmp
de concentrare/câmp de distribuire; UC - unitate de comandă.

Orice linie de abonat are un circuit de linie individual şi este caracterizat de un trafic
redus. Din această cauză este necesar un câmp de concentrare locală care să asigure traficul
spre linia digitală internă care este conectată la rândul ei la reţeaua de conexiuni temporală

a centralei telefonice.

- 72 -
 Ah.I

Ah.2
EL

Fig. 2.2
Câmpul de concentrare şi de distribuire constituie reţeaua de comutaţie pentru
concentrarea traficului de la terminale din centralele telefonice electronice. Această reţea

asigură accesul la 4 linii MIC care nu pot transmite curenţii de alimentare pentru terminalele
telefonice, semnalul de apel, taxare etc. Aceste funcţii sunt realizate de echipamentul de
semnalizare ce este inclus în echipamentul de abonat după cum se vede în fig.2.3; notaţiile

utilizate au semnificaţia: EA - echipament de abonat, ES - echipament semnalizare, SD -

sistem diferenţial, FE - filtru emisie, CEM - circuit eşantionare memorare, CAID - convertor
analog-digital, COMP - compresie, MTE - memorie temporală de emisie, MTR - memorie
temporală de recepţie, EXT - extensie, CD/A - convertor digital-analog, CM - circuit
memorare, FR - filtru recepţie, Et - echilibror terminal, CC/CD - câmp de concentrare/ câmp
de distribuire; EL - echipament de linie; MC - memorie de comandă.
r------------ ----------------,
I

CA/ll COH/1

EL

; C.D/A EXT 1
; EA :
l- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -- - - - • - - - __,

11C

Fig. 2.3
Fiecare EA are alocat câte un caria! temporal controlat de MC care este comună celor
N linii de abonat conectate la unitatea de racordare.

- 73 -
 UC din unitatea de racordare a abonaţilor scrie diverse date în MC ceea .ce permite
conectarea unui abonat la un anumit canal dintr-o anumită linie MIC. În MC la adresa liniei
de abonat este înscris numărul liniei şi al canalului MIC de către UC 'la începutul
comunicaţiei şi este şters la sfârşitul acesteia,
Orice unitate de racordare a abonaţilor este conectată la cel puţin două linii MIC,
pentru ca în cazul când una nu se poate utiliza datorită unei defecţiuni, cealaltă să poată

prelua întreg traficul şi să nu fie afectat în acest caz întreg grupul de abonaţi.

2.3. Interfaţa liniilor de abonat analogice

Se realizează cu circuitul de abonat (CA) analogic care conectează aparatul telefonic

al abonatului prin intermediul liniei de comunicaţie la reţeaua de conexiuni.
Funcţiile realizate în principiu de acest circuit sunt funcţiile BORSCHT şi au
următoarele semnificaţii:

- !J.attery -feed - realizează alimentarea în curent continuu a terminalului telefonic prin

intermediul liniei de comunicaţie (linie telefonică) şi a unui circuit de alimentare de la o sursă
de tensiune continuă;

- Qver - voltage protection - asigură protecţia circuitelor la supratensiunile accidentale

din linia de abonat;
- Ringing - transmite semnalul de apel către abonatul chemat;
- S.upervision - supraveghează starea liniei de abonat;
- Qodingll:!J'brid - realizează proc~sarea semnalului de convorbire într-un format

corespunzător structurii reţelei de conexiuni;

- l:!J'brid - separă sensurilor de convorbire (2/4 fire);
- C.oding - prelucreză semnalul de convorbire;
- Testing - asigură testarea liniei de abonat şi a aparatului telefonic pe de o parte, şi

a circuitelor din centrală aferente unei legături telefonice, pe de altă parte.

Schema bloc principială a CA analogic este prezentată în fig.2.4, în care notaţiile
utilizate au semnificaţiile: L,, Lb - linie telefonică de abonat, TLA - testare linie abonat, TI -
testare telefon, TCA - testare CA şi alte circuite din centrală aferente unei legături, P,P' ,P" -
protecţie circuite, GA - generator de apel, ST - semnal teletaxă, IP - inversare polaritate, SL
- supraveghere linie, Tr - transformator, PSC - procesare semnal de convorbire, Mux/DMux -

- 74 -
circuite multiplexoare/ demultiplexoare pentru preluarea informaţiei de stare din CA şi pentru
transmiterea de comenzi specifice.

Fig. 2.4
Un mod de implementare a funcţiilor realizate de CA analogic sunt prezentate în
paragrafele următoare.

2.3.1. Alimentarea aparatelor telefonice

Aparatul telefonic al abonatului este alimentat de la sursa de tensiune continuă U prin

puntea de alimentare realizată cu transformatorul Tr, condensatorul C şi rezistenţele R.
Tensiunea U are valoarea standardizată de 48V conform recomandărilor CCITT.
În fig.2.5 este structura hard din CA care realizează alimentarea aparatului telefonic
în curent continuu prin intermediul liniei telefonice.

Fig. 2.5
Rezistenţele R limitează curentul continuu din bucla de abonat, iar condensatorul C
are o capacitate de 2 + 5 µF la o tensiune de străpungere de cel puţin 500V şi are rolul de a
conecta cele două înfăşurări L/2 ale transformatorului în serie cu linia telefonică în semnal.

- 75 -
 2.3.2. Protecţia circuitelor

Protecţia împotriva supratensiunilor induse accidental în linia de telecomunicaţii de

către descărcările electrice din atmosferă, de liniile de energie electrică de tensiune ridicată

sau chiar de atingerea accidentală a liniei telefonice cu linia de energie electrică se realizează

cu circuite de protecţie adecvate. Puterea electrică a semnalelor de pe linia telefonică este de

maxim 1W, iar în cazul unor perturbaţii de tensiune ridicată puterea electrică disipată în linia
telefonică este de maxim 100 + 200W. Normele de protecţie prevăd pentru circuitele de linie
o protecţie în trepte faţă de tensiunile perturbatoare induse sau obţinute prin atingerea cu
circuitele de energie electrică.

Schemele de protecţie trebuie să aibă în vedere:

- posibilitatea de interceptare şi canalizare spre pământ a undelor de suprafaţă, astfel
încât riscurile de întrerupere sau de perturbare a comunicaţiei să fie minime;
- intervenţiile pentru restabilirea comunicaţiilor întrerupte ca urmare a distrugerii
elementelor protectoare să fie realizate în timp minim;
- eventuala distrugere a elementelor de protecţie de sarcinile electrice ce depăşesc

capacitatea lor de descărcare să fie însoţită neapărat şi de deconectarea liniilor în cauză de

la centrală.

Pentru CTE prima treaptă de protecţie este realizată în repartitorul centralei având
structura redată în fig.2.6; semnificaţiile notaţiilor utilizate sunt: P - protector triplor; S -
siguranţă fuzibilă; E - eclatoare cu spaţiu disruptiv de 0,3 mm; Bb - bobine de blocaj
(împiedică pătrunderea oscilaţiilor parazite -de înaltă frecvenţă în centrală în urma acţionării
protectoarelor); LT - linie telefonică aeriană (sau în cablu); CI - cablu de intrare.
s

LT

Fig. 2.6
Liniile telefonice aeriene sau în cablu se termină efectiv în cutia care conţine

repartitoarele împreună cu circuitele de protecţie pentru fiecare linie în parte. Liniile

telefonice sunt conectate în centrală prin intermediul unui cablu de intrare ce are ecranul (sau

- 76 -
mantaua) conectate la priza de pământ. În ultima vreme se utilizează protectoare cu
semiconductori în cinci puncte pentru protecţia împotriva supracurenţilor şi a supratensiunilor
accidentale.
În CA se utilizează o protecţie primară cu limitatoare de tensiune bidirecţionale şi o
protecţie secundară ce utilizează diode.
Limitatoarele de tensiune bidirecţionale sunt elemente semiconductoare care conectează
la pământ firul liniei telefonice ce are o tensiune (accidentală) mai mare decât tensiunea de
limitare. Aceste circuite sunt rapide şi pot canaliza spre pământ energii mari în intervale de
timp scurte. Astfel firma SGS-Thomson fabrică o gamă largă de circuite de protecţie pentru
liniile de telecomunicaţii şi pentru echipamente de telecomunicaţii: TPA62 + TPA270,
TPB62+ TPB270, LS5018B+ LS5120B, THBT200D, THDT58D, L3100B, SMT4T6V8+
SMT15T220. Aceste componente sunt realizate în acord cu standardele CCITT K17 + K20,
VDE0433, CNET.
Pentru protecţia primară a CA se utilizează două limitatoare de tensiune bidirecţionale
de tipul THBT200D introduse între contactele releului de test şi ale releului de apel (tensiunea
de limitare este de max 290V) şi două circuite de tipul THDT58D introduse între contactele
releului de apel şi interfaţă (tensiunea de limitare este de max 80V) ca în fig.2. 7 (RT -releu
de test; RTA - releu transmitere apel).
(j

I I
I I
I
I I
I I I
1
- --1 RT RTA 1
I I I
I
I
I

Fig. 2.7
Pentru protecţia secundară a CA sunt utilizate: o punte cu diode de comutaţie (BA157)

- 77 -
ce scurtcircuitează vârfurile de tensiune ce au o valoare mai mare decât tensiunea de
alimentare, rezistenţele R+ cu coeficient de temperatură pozitiv şi limitarea cu două diode
Zener a tensiunilor din bobina de convorbire (±5,3V).
O măsură de protecţie este şi separarea galvanică a centralei de mediul extern prin
intermediul circuitelor specifice din CA ale interfeţei cu mediul extern. Aceasta este realizată

cu transformatorul Tr pe cale de convorbire (fig.2.5), cu releele R4 pentru apel (fig.2.8),

RLk1 , RLi:.z pentru test (fig.2.39), R43 pentru inversarea de buclă (fig.2.40) şi cu
optocuplorul OP pentru supravegherea buclei de abonat (fig.2.9).

2.3.3. Transmiterea semnalului de apel pe linia de abonat

Se realizează prin conectarea generatorului de apel (80V /25Hz) la linia telefonică de

abonat. Această conectare se face cu un releu ce este comandat de UC prin intermediul unui
circuit demultiplexor. Cadenţa semnalului de apel este fumizată prin soft de UC prin comanda
adecvată a releului (1,6s se transmite semnal de apel, iar 3,3s este pauză). În fig.2.8 este
structura hard din CA care realizează transmiterea semnalului de apel (GA - generatorul de
apel, R4 - releu de apel, PE/UC - port de ieşire din UC; un "O" logic în PE/UC determină
transmiterea apelului, iar un "1" logic întreruperea acestuia). Tensiunea de apel u. este
formată din tensiunea continuă de alimentare U peste care este suprapus semnalul sinusoidal
(80V /25Hz).

PE/uc US

Fig. 2.8
Un alt mod de transmitere a semnalului de apel din CA constă în utilizarea de
fototriace (în locul releului) şi a unei structuri de comandă adecvată, dar la un preţ de cost
mult mai ridicat.

- 78 -
 2.3.4. Supravegherea liniei de abonat

Este asigurată prin interogarea periodică a circuitului de alimentare care permite

sesizarea stării buclei de abonat (închisă sau deschisă). Controlul stării buclei de abonat constă
în conversia curentului din buclă, respectiv lipsa acestuia în nivele de tensiune logice pentru
a fi preluate de UC prin intermediul unui circuit multiplexor.
în fig.2. 9 este structura hard din CA care realizează supravegherea stării liniei de
abonat.
+U

PI/uc US

Fig. 2.9
Prin intermediul tranzistorului T se realizează conversia stării buclei de curent a
abonatului (închisă/ deschisă) în nivele logice TTL, iar cu optocuplorul OP se separă galvanic
centrala de interfaţa cu mediu extern. Rezistenţa de valoare lOR are rolul de a bloca
tranzistorul T când bucla de abonat este deschisă (microreceptor în furcă sau pe durata
transmiterii impulsurilor din informaţia de selecţie în puls). Când microreceptorul aparatului
telefonic este în furcă şi se transmite apel abonatului, condensatorul C1 este practic scurt, iar
tranzistorul T este blocat (în circuit nu exi1>tă componentă continuă datorită condensatorului
de 1 + 2 µF înseriat cu bobina soneriei din aparatul telefonic). În situaţia în care
microreceptorul aparatului telefonic se ridică din furcă pe durata transmiterii apelului,
componenta continuă din semnalul de apel încarcă condensatorul C1 ce va deschide dioda D
şi va satura tranzistorul T. în acest mod UC sesizează ridicarea microreceptorului din furcă
pe durata transmiterii apelului (R' 1 =1 + 2KQ are rolul de a descărca condensatorul C1).

- 79 -
 În fig.2.10 (µR-F - microreceptor în furcă, µR-R - microreceptor ridicat din furcă,
Conv - convorbire) este redată tensiunea de la bornele aparatului telefonic (U AT) pe durata
unei legături telefonice (inclusiv pentru transmiterea informaţiei de selecţie în puls) şi
tensiunea cu nivele logice (ITL) ce caracterizează starea buclei de abonat (I).
UAr
48V1--7!'--.

I0-2SV - - - - - .. r
:f'

Fig. 2.10
La ridicarea microreceptorului din furcă (contactul de furcă din aparatul telefonic este
un contact mecanic care vibrează) , dar mai ales la ridicarea microreceptorului când se
transmite apel, semnalul I este afectat de oscilaţii parazite ca în fig.2.11.

:, ,L_'_" ~!~lilIU!..-~..::~=='~j=:!!I=:'
I„ JO +2tJms ..,I
=--"-------""" t

Fig. 2.11
Aceste oscilaţii pot fi înlăturate cu un filtru ce se poate conecta între tranzistorul T şi

optocuplorul OP, dar mai simplu pot fi înlăturate prin soft când se supraveghează starea
buclei de abonat şi se recepţionează informaţia de selecţie în US.

Z.3.5. Procesarea semnalului de convorbire

Procesarea semnalului de convorbire este realizată într-un format adecvat astfel încât
să se poată realiza comutaţia în RC. Semnalul de convorbire poate fi transmis prin RC în
banda de bază, fără a fi prelucrat sau poate fi prelucrat utilizând un anumit tip de modulaţie.

Deoarece semnalul de convorbire conţine cele două sensuri, este necesar pentru efectuarea
prelucrărilor să se separe sensurile de convorbire şi să se limiteze banda semnalului vocal.
Structura principială de procesare a semnalului de convorbire este redată în fig.2.12, în care

- 80 -
notaţiile au semnificaţia: SD - sistem diferenţial, E1 - echilibror terminal, FrB - filtru trece
bandă, FrJ - filtru trece jos, MOD - modulator, DMOD - demodulator, Al - amplificator de
intrare, AE - amplificator de ieşire.

Fig. 2.12
Pe ramura de emisie a SD care separă sensurile semnalului vocal de convorbire este
conectat un amplificator pentru refacerea nivelului de intrare, un FrB urmat de un modulator,
iar pe ramura de recepţie un demodulator urmat de un FTJ şi un amplificator pentru refacerea
nivelului de ieşire.

2.3.5.l. Sisteme diferenţiale

SD este un cvadriport pasiv sau activ ce permite trecerea de la două fire ale liniei la
patru fire, separând astfel sensurile de convorbire pentru a putea fi prelucrate. La cele patru
porţi ale SD se conectează linia telefonică, la partea opusă o impedanţă realizată cu elemente
concentrate numită echilibror, iar la celelalte două porţi se conectează ieşirea şi respectiv
intrarea pentru câte un sens de amplificare. În afară de trecerea de la două fire la patru fire,
SD trebuie să introducă o atenuare cât mai mare între porţile sale la care sunt conectate
amplificatoarele pentru a împiedica intrarea în oscilaţie a ansamblului. În acest scop este
necesar ca impedanţa echilibrorului realizată cu elemente concentrate să fie cât mai apropiată

de impedanţa caracteristică a liniei.

SD pasive au la bază un transformator diferenţial (nu se mai utilizează), iar SD active
cunoscute şi sub denumirea de diplexoare (hibrizi electronici) au la bază o punte Wheatstone
(fig.2.13).
Dacă, ZE = Zi atunci la poarta de recepţie nu este nici o parte din semnalul de la
poarta de emisie (a = 00
), dar această situaţie este un caz ideal. Practic ZE = Zv iar
semnalul de la poarta de emisie se regăseşte la poarta de recepţie atenuat.

- 81 -
 Fig. 2.13
În fig.2.14 sunt prezentate câteva scheme de SD active echipate cu amplificatoare
operaţionale.

Fig. 2.14

2.3.5.2. Circuite integrate pentru interfaţarea liniei de abonat

În ultimii ani au fost fabricate circuite de interfaţare a liniei de abonat (SUC -

Subscriber Line lnterface Circuit - circuit de interfaţă pentru linia de aqonat) într-un singur
cip care realizează funcţiile de alimentare abonat de la sursa de tensiune, comandă apel,
supraveghere stare buclă de abonat, separare sensuri de convorbire, etc. Astfel firma Harris
Semiconductor produce circuitele HC5502, HC5504, firma Mitel produce circuitele
MH88500, MH88610, firma SGS-Thomson produce circuitele L3000/10 (/30, /90, 191), etc.
În fig.2.15 este structura internă la nivel de schemă bloc a circuitului de interfaţare a liniei
de abonat HC5504 (din care decurg funcţiile de bază) împreună cu conexiunile externe ale
circuitului; notaţiile utilizate au semnificaţia: MLA -monitorizare linie de abonat, CA -
control apel, LC - limitare curent, BA - bloc alimentare, AO - amplificatoare operaţionale.

- 82 -
 MUi

T/P ! r -- -1
---------+--__._-+-,-1+40 I 24< T;
/(JIVG 2. ' I ;x
I - '

LC ,~20 J";V„
: ':40_ 19 .(",)v'_
r---_._a_ _ _ _ _ I "" „
I(} uui"
"'A 12
i;!+ r;re j 1
' +. S 6 11 t~ IS li' 2< 2.3 - - -
n= ~~ C3 .DG ~- Bs l''if C,z ~ AB
Fig. 2.15
În fig.2.16 se prezintă modul de utilizare al circuitului HC5504 în înterfaţarea unei
linii de abonat analogice. Aceste circuite prezintă avantajul că reduc volumul de hard necesar
pentru structura CA din interfaţa cu mediul extern .

.,.12V
u c

RIJ SHJj Pl5 RS RC m RX

TIP
TF
SL IC
/.IC -5504
RF
RFS
L;, RING

Fig. 2.16
Protecţia circuitului împotriva supratensiunilor este asigurată de protecţia primară PP
(cu limitatoare de tensiune) şi protecţia secundară PS (cu diode de comutaţie). Releul RLK.
comandă prin contactele sale K' şi K" transmiterea semnalului de apel abonatului chemat.
Cele două sensuri ale semnalului de convorbire se obţin în urma conectării la amplificatoarele
operaţionalele din SLIC a unei reţele de rezistenţe şi condensatori ce conţine şi echilibrorul
(ZJ. Comanda unui modul alcătuit din 8-16 circuite de abonat este indicat să fie realizată cu
un sistem cu microcontroler.

- 83 -
 2.3.5.3. Echilibrori

Echilibrorul este o impedanţă cu elemente concentrate ce trebuie să mOdeleze cât mai

bine impedanţa caracteristică a liniei în toată banda transmisă. Structura echilibrorului la
frecvenţe joase (sub 300Hz) este complexă şi costisitoare, iar în cazul liniilor aeriene
echilibrarea este mai puţin bună deoarece parametri lineici primari (cu precădere R şi G)
variază cu temperatura datorită condiţiilor atmosferice. Din această cauză există pe ramura
de emisie a SD un filtru ce atenuează frecvenţele mai mici de 300Hz.
Primele patru aproximaţii ale impedanţei caracteristice ale unei linii omogene (ZJ sunt
prezentate în fig.2.17a+d.

~
ă C.e

frlJ $
C2 Rz

~
C4 C2
~
I ;,
Fig. 2.17
Structura echilibrorului cu o mai mare exactitate se poate prezenta sub forma a două

grupări canonice Foster şi Cauer (fig.2.17e+h). Dacă este necesar o aproximaţie mai bună
a impedanţei caracteristice se consideră maj multe elemente în structura echilibrorului.
Practic pentru echilibror se consideră structura din fig.2.17c pentru liniile în cablu şi

cea din fig.2.17d pentru liniile aeriene. Pentru circuitele de interfaţare.a liniilor de abonat
telefonice analogice integrate din ultima generaţie este realizată posibilitatea de a selecta prin
soft o anumită valoare a impedanţei echilibrorului din mai multe posibile.

2.3.5.4. Filtre

Banda semnalului vocal telefonic este limitată de frecvenţele la care echivalentul căii

de transmisie se abate cu 1 Np faţă de valoarea de referinţă de la 800 Hz; conform

recomandărilor CCITI aceasta este de 300Hz - 3400Hz.

- 84 -
 Pentru procesarea semnalului vocal pe ramura de emisie a SD este conectat un FfB
cu ft 1 = 300Hz şi fii = 3400Hz care limitează banda semnalului vocal telefonic, iar pe
ramura de recepţie este conectat un FrJ cu ft = 3400Hz care reface semnalul vocal în banda
de bază.

Filtrele pasive nu mai sunt utilizate datorită dimensiunilor de gabarit, a reglajelor

necesare şi a preţului de cost ridicat. În prezent filtrele pasive sunt înlocuite cu filtre active.
Factorul cel mai important care a dus la impunerea filtrelor active îl constituie posibilitatea
realizării acestora sub fonnă de circuite integrate care oferă unnătoarele avantaje:
- creşterea siguranţei în funcţionare;

- reducerea preţului de cost;

- reducerea volumului şi a greutăţii;

- creşterea perfonnanţelor funcţionale, etc.

Funcţiile de transfer utilizate la proiectarea filtrelor active sunt funcţii de tip Cebîşev

I şi II atunci când sunt admisibile neunifonnităţi prescrise ale caracteristicii de amplitudine

în bandă şi în afara benzii, funcţii de tip Butterworth când se unnăreşte o caracteristică de
amplitudine maximum plată, funcţii de tip Bessel când se doreşte o aproximare optimă a
caracteristicii de fază, funcţii de tip Cauer când se doreşte o selectivitate maximă. Structura
pentru sintetizarea unui filtru activ este prezentată în fig.2.18 şi are funcţia de transfer:
2
Y'-)
H(.s) =-~- = bo •s2 +b 1 •s+b 2
X(~) s +a 1 •s+a 2

Fig. 2.18
Fixând tipul funcţiei de transfer, valoarea atenuării în afara benzii şi valoarea atenuării
în banda (riplu) se detennină ordinul filtrului, se alege schema pentru o celulă şi se calculează
valorile componentelor. Dezavantajul major al filtrelor active îl constituie faptul că elementele

pasive (rezistenţe şi condensatori) trebuie să aibe toleranţa de maxim 0,5% + 1%.

Filtrele active FrB (ft1 =0,3KHz, fii=3,4KHz alcătuite dintr-un FrS cu ft=300Hz
şi un FrJ cu ft = 3 ,4KHz) şi FrJ (ft = 3 ,4KHz) necesare pentru limitarea benzii semnalului

- 85 -
vocal şi respectiv pentru refacerea acestuia în banda de bază cu 6 + 8 poli, .:la= 1 + 3dB şi

atenuarea la frecvenţele de 4KHz şi respectiv 200Hz de 40 + 50dB pot fi de exemplu de tip

Cebâşev. Structura hard cu un număr minim de componente într-o celulă· este redată în
fig.2.19a pentru un FrJ şi în fig.2.19b pentru un FfS. Filtrele se obţin prin conectarea în
cascadă a 3 +4 celule cu valorile rezistenţelor şi ale condensatoarelor rezultate din proiectare.

Fig. 2.19
Ţinând cont de faptul că filtrele necesare au frecvenţele de tăiere fixe şi că atenuarea
în afara benzii trebuie să fie de cel puţin 30 + 40dB, constructorii de circuite pentru
telecomunicaţii au realizat astfel de filtre într-un singur cip. Astfel firma Harris
Semiconductor produce circuitele HC-5512 (FfB şi FfJ), HF-10 (filtru activ universal),
firma SGS-Thomson produce filtre active în seria TSGF (FfJ, FrB, FfS cu funcţia de
transfer de tip Cebîşev, Butterworth, Cauer, cu frecvenţa de tăiere fixată extern şi cu diferite
atenuări în banda de oprire), etc.
În fig.2.20 este redată structura principială a circuitului HC-5512 care conţine două
filtre cu capacităţi comutate (FfB cu ft 1 =300Hz, ftz=3400Hz şi FfJ cu ft=3400Hz); fiecare
din cele două filtre este precedat de câte un filtru de intrare FI (prefiltru) şi se termină cu câte
un filtru de ieşire FE (postfiltru). Circuitul mai conţine câte un amplificator pe fiecare sens
de transmitere pentru refacerea nivelului (AI-amplificator de intrare, AE-amplificator de
ieşire), logica de selecţie a tactului (LST) şi blocul de alimentare (BA).
GSx.
3
------------,

12
C'Lk CLKO

Fig. 2.20

- 86 -
 2.3.5.5. Prelucrarea semnalului de convorbire

Semnalul de convorbire poate fi prelucrat utilizând: modulaţia impulsurilor în cod

(MIC), modulaţia delta (MD), modulaţia impulsurilor în amplitudine (MIA), modulaţia

impulsurilor în durată (MID), modulaţia impulsurilor în poziţie (MIP), modulaţia de

amplitudine (MA), modulaţia de frecvenţă (MF) şi modulaţia de fază (MP). În timp ce MIC
este utilizată astăzi în toate centralele digitale de capacitate mare, medie sau mică, MD este
utilizată doar în aplicaţiile cu destinaţie specială, MIA, MID şi MIP au fost utilizate foarte
puţin la început (de fapt MIA), iar MA, MF şi MP nu au fost utilizate la prelucrarea
semnalului de convorbire în vederea efectuării operaţiei de comutare (aceste ultime tipuri de
modulaţii nu s-au impus, datorită componentei analogice a semnalului prelucrat).

2.3.5.5.l. Modulaţia impulsurilor în cod

Prelucrarea semnalului de convorbire utilizând modulaţia impulsurilor în cod MIC

(fig.2.21) pentru un sens constă în:
- eşantionare şi memorare (EM);
- compresie (Comp);
- cuantizare (Cuant);
- codarea analog-digitală (Conv A/D);
- conversia paralel-serie (Conv P/S);
iar pentru celălalt sens de convorbire constă în:
- conversia serie-paralel (Conv S/P);
- decodarea digital-analogică (Conv D/A);
- expandare (Exp);
- eşantionare şi memorare (EM).
Conv
.h. A EN Comp. Cvanf Ovt JJ
P/S

ovt.A ~ Eu HExp.r..,,____---l_~_;A_V·....H. . _c;._'ÎP_v.....J-Jn.n

Fig. 2.21

- 87 -
 2.3.5.5.1.1. Eşantionare şi memorare

Eşantionarea este procesul prin care un semnal electric continuu în timp este înlocuit
cu impulsuri echidistante în timp şi având amplitudinea egală cu cea a semnalului continuu
la momentele respective. Aceste impulsuri sunt denumite eşantioane, iar intervalul de timp
(T) dintre eşantioane este denumit perioadă de eşantionare; frecventa de eşantionare fr este
1/T. Conform teoremei eşantionării un semnal continuu în timp şi cu un spectru de frecvenţă

limitat la frecvenţa maximă fM este complet definit de eşantioanele acestuia dacă frecvenţa de
eşantionare este mai mare sau cel puţin egală cu dublul frecvenţei maxime din spectru.
Dacă fT > 2 fM întotdeauna din succesiunea de eşantionare se obţine un semnal
continuu identic cu cel original. Spectrul semnalului eşantionat are şi o componentă de joa<>ă
frecvenţă identică, dar atenuată cu a semnalului iniţial care se obţine prin filtrare cu un FTJ.
Pentru semnalul telefonic banda de frecvenţă este 300Hz - 3400Hz, iar prin norme
internaţionale pentru frecvenţa de eşantionare a semnalului vocal s-a ales valoarea de 8KHz.
Circuitele de eşantionare şi memorare servesc ca elemente de memorie şi sunt utilizate în
procesul de conversie analog-digitală pentru a înlătura o serie de impulsuri perturbatoare care
apar ca rezultat al comutărilor nesimultane la nivelul diferitelor ranguri.
Un circuit de eşantionare şi memorare sesizează şi memorează valoarea medie pe un
interval a semnalului de intrare. În fig.2.22 este redată structura de principiu a unui circuit
de eşantionare şi memorare clasic care este caracterizat prin trei moduri de lucru: eşantionare,

memorare şi ştergere.

c
U;„

E/v/
Fig. 2.22
Circuitul de eşantionare şi memorare realizat cu elemente discrete necesită un volum
mare de hard, consum de energie mai mare şi un preţ de cost ridicat pe când o structură

- 88 -
integrată este mult mai avantajoasă. Astfel, firma Harris Semiconductor de exemplu, produce
circuitul HA2420 (fig.2.23a) care conţine un amplificator operaţional de intrare (AO), un
comutator analogic (K) şi un repetor de ieşire (R). Cu acest circuit integrat se poate obţine

un circuit de eşantionare şi memorare cu structura din fig.2.23b care necesită în exterior

numai condensatorul C pentru memorare.

b)
-?

Fig. 2.23

2.3.5.5.l.2. Cuantizare

Este operaţia prin care gama continuă a amplitudinilor semnalului analogic este
înlocuită cu o mulţime finită de valori admise, denumite nivele de cuantizare. Valoarea
fiecărui eşantion de cuantizare este rotunjită la o valoare întreagă de trepte de cuantizare prin
adoptarea valorii inferioare, a celei superioare sau a celei de mijloc.
Considerăm că treapta de cuantizare are valoarea q, iar un semnal oarecare aplicat la
intrarea unui circuit de cuantizare are maxim N nivele (N - impar). În cazul în care nivelul
semnalului de intrare este cuprins între -Nq/2 şi + Nq/2 avem o funcţionare normală

(fig.2.24a).
Dacă semnalul aplicat la intrare este mai mare decât + Nq/2 sau este mai mic decât -
Nq/2, atunci la ieşirea circuitului de cuantizare avem nivelul + Nq/2 şi respectiv -Nq/2, iar
circuitul intră în limitare. Dacă semnalul de intrare are o amplitudine mică (în jurul originii)
semnalul de la ieşire reproduce tot mai puţin pe cel de la intrare. La limită când semnalul de
la intrare este mai mic decât o treaptă de cuantizare avem următoarele două cazuri:
- dacă valoarea medie a semnalului este O, atunci avem la ieşire un semnal
dreptunghiular care are cursa dinamică vârf la vârf de valoare q;
- dacă valoarea medie a semnalului este + q/2 sau -q/2, atunci avem la ieşire o valoare
constantă ca în fig.2.25.
Astfel la emisie avem o eroare de cuantizare, iar la recepţie vom avea un semnal
diferit de cel original analogic. Diferenţa dintre semnalul original analogic şi semnalul

- 89 -
recepţionat este un semnal în dinte de ferăstrău care se numeşte zgomot cţe cuantizare
(fig.2.24b).
u
+Nî/2

t
_'J. I ; I
1
2 I I
I I I
I I I
I 1
I 1 I
i I I
I I I
I I 1
I I I

-Nth. --- - -~:-:---- - -- ---- - -- ........,-----~-,,.--

U6tj :l:
I
I
I
1
I
I
a)
1)1 tl A A A :A ;1 _..._ I\ t\ t-...MlNI\ I'-... L1 AlAAA A A A L1 t„
0
t. Y.Y vvv v v v 'I '14l~ -=- VTrYrVVV VI
b)

Fig. 2.24
u
+f/2
Of--~~~~~-7"'t~-t..:--:.l"'f--~i-::;,...q-~~~~~~.-
t
-f /2.

Fig. 2.25
Raportul semnal/zgomot de cuantizare (r.s.z.c.) are o valoare acceptabilă pentru
semnale vocale de amplitudine mare şi o valoare inacceptabilă pentru, semnale vocale de
amplitudine mică în cazul unei cuantizări uniforme.

2.3.5.5.1.3. Compandare şi expandare

Semnalele vocale telefonice au o gamă dinamică largă, energia medie variabilă şi o

probabilitate mare de apariţie a intervalelor care au un nivel mic al semnalului. În cazul unei
cuantizări uniforme, semnalele de nivel mic au r.s.z.c. mult mai scăzut decât semnalele de
nivel mai mare şi ar fi necesară o cuantizare pe 2" nivele care necesită o bandă mai mare şi

- 90 -
un echipament complex (n =10 + 12). În acest caz este mult mai indicat să se lucreze cu o
cuantă variabilă care să ne conducă la un r.s.z.c. aproximativ constant pentru orice valoare
a semnalului de intrare. În această situaţie q ar trebui să fie mică pentru semnale de intrare
de amplitudine mică şi mare pentru semnale de amplitudine mare. Astfel se obţine o
transmisie eficientă cu o codare cu un număr mai mic de biţi.

Această soluţia conduce la un r.s.z.c. bun doar la nivele mici, iar la semnale de nivel
mare conduce la distorsiuni destul de mari. Pe de altă parte dacă ţinem cont de
particularităţile semnalului telefonic (amplitudinea instantanee este mai mică de 25% din
valoarea eficace a semnalului circa 30% din timp) atunci soluţia este acceptabilă.

Semnalul vocal trebuie prelucrat neliniar în unul din modurile următoare:

- conversie A/D cu cuantizare neliniară;

- conversie A/D de precizie cu cuantizare neliniară urmată de o prelucrare neliniară

a eşantioanelor codate;
- prelucrare neliniară a semnalului urmată de conversie A/D cu cuantizare liniară.

A treia soluţie are o structură hard mai simplă, dar necesită operaţii mai complicate
de realizare şi reglaj. În prezent sunt utilizate primele două soluţii care utilizează circuite
CODEC integrate sau circuite de prelucrare a semnalelor cu procesor.
În aceste condiţii la emisie se realizează o compandare (compresie) a semnalului, iar
la recepţie o expandare a acestuia (fig.2.26; notaţiile utilizate au semnificaţia: Comp -
compandare, Cuant - cuantizare, E - emisie, Exp - expandare, R - recepţie).

r
E R

"·I Fl
' 111 '• 1•- Comp - >uanf ------
Vin

Vi&

Fig. 2.26

- 91 -
 Legile de compandare adoptate pe baze empirice sunt:
- legea A în Europa
- legeaµ în SUA.
Caracteristicile acestor legi de compresie în domeniul ±1 sunt:
A· lxl
sgn(x)·-- ; o s Ix I s _!_
1 +/nA A

1 +/nAlxl ; A
sgn <x>. • 1 +InA 1 < I I< 1
- x -

F (x) =sgn(x)· ln(l +µjxj) ; OS !xi S 1

µ ln(l +µ)
Legea A (A=87,6) este definită în tabelul 2.1 în care notaţiile au semnificaţia:

- P - bit de polaritate;
- XYZ - biţi segment;
- ABCD - biţi liniari;
- V = 4096; cuvântul binar este: PXYZABCD

Segment Domeniu de intrare Cod ieşire Interval cuantizare

o 0+32 O+ V/128 POOOABCD 2

1 32-64 V/128+ V/64 POOlABCD 2

2 64+ 128 V/64+ V/32 POlOABCD 4

3 128+256 V/32+ V/16 POllABCD 8

4 256+512 V/16+ V/8 PlOOABCD 16

5 512+1024 V/8+V/4 PlOlABCD 32

6 1024+2048 V/4+V/2 PllOABCD 64

7 2048+4096 V/2+V PlllABCD 128

Tabel 2.1
Legea A este reprezentată grafic în fig.2.27 în care segmentul O este coliniar cu 1 în
cadranele I şi III. Se obţin astfel un număr de 13 segmente pentru A= 87 ,6.

- 92 -
 y

I
I
I
/1 X

-~ ""112.

-------- ---- --- -=, -1za

y'
Fig. 2.27
Legea µ este definită în tabelul 2. 2 în care notaţiile au aceiaşi semnificaţie (V= 8192).

Segment Domeniu de intrare Cod de ieşire Cuanta q

1 0+31 PlllABCD 2

2 31-95 PllOABCD 4

3 95+223 PlOlABCD 8

4 223+479 PlOOABCD 16

5 479+991 POllABCD 32

6 991 +2015 POlOABCD 64

7 2015+4063 POOlABCD 128

8 4063+8192 POOOABCD 256

Tabel 2.2

- 93 -
 2.3.5.5.1.4. Codare şi decodare

Prin operaţia de codare a valorii asociate unui eşantion se obţine semnalul cu

modulaţia impulsurilor în cod (MIC).
Codul este din 8 biţi, din care cel mai semnificativ bit indică semnul (O - plus, 1 -
minus), iar ceilalţi şapte biţi valoarea numerică absolută care poate fi cuprinsă între O şi 127.
Deci orice eşantion este codat pe un octet. Cu modulaţia impulsurilor în cod se obţine

transformarea semnalului telefonic analogic în semnal digital binar care este transmis cu un
debit de 8KHz·8bit = 64Kbit/s.
Pentru această conversie analog-d.igitală se poate utiliza un convertor DAC08 împreună
cu un registru de aproximaţii succesive AM2502 şi un comparator ca în fig.2.28 sau direct
un convertor A/D de opt biţi cum ar fi de exemplu AD570 (Analog Devices) care conţine

într-un singur cip toată această structură.

v- v-r
(D(}fl IO„

r'

R,45
AHR502

Fig. 2.28
Procesul invers constă în conversia digital-analogică care trebuie să aloce fiecărui

cuvânt MIC recepţionat un semnal de amplitudine proporţională cu valoarea numerică şi care

corespunde nivelului de decizie asociat eşantionului de la emisie. În acest mod se obţine
decodarea semnalului numeric în semnul MIA.
Conectarea convertorului digital-analog DAC08 pentru refacerea semnalului vocal din
cel numeric se realizează ca în fig.2.29.

- 94 -
 v-
10011 1011

fn.b
Fig. 2.29
Aceste funcţii de codare şi decodare sunt realizate cu circuite CODEC (COder/
DECoder).

2.3.5.5.1.5. Circuite integrate pentru prelucrarea semnalului de convorbire

Circuitele necesare pentru prelucrarea semnalului de convorbire dacă ar fi

implementate cu convertoare A/D, DIA, registre de conversie paralel- serie (P/S) şi serie-
paralel (S/P), circuite de compandare şi expandare, circuite de eşantionare şi memorare,
atunci volumul de hard necesar constituie un dezavantaj major la utilizarea MIC în
prelucrarea semnalului de convorbire. Constructorii de circuite de telecomunicaţii au integrat
într-un singur cip atât funcţiile de prelucrare ale semnalului de convorbire prevăzute mai sus,
cât şi funcţiile de filtrare (COMBO alcătuit din CODEC şi FILTRE). Astfel firma Texas
Instruments produce circuitele TCM29Cl3 + TCM29Cl 7, firma SGS-Thomson produce
circuitele ETC5054, ETC5056, ETC5064, M5913, M5917, TS5070, ST5075 etc.
În fig.2.30 este redată structura principială a circuitului COMBO TCM29C13N care
conţine pe sensul de emisie amplificatorul de intrare (AI; cu două rezistenţe externe se reface
semnalul de intrare), filtru trece bandă (FTB cu ft 1 =300Hz, ~ = 3400Hz), circuitul de
eşantionare şi memorare (EM), convertorul analog/digital (alcătuit din convertorul
digital/analogic ConvD/A, registru de aproximaţii succesive RAS şi comparatorul C),
convertorul paralel/serie (Reg P/S) şi logica de comandă (CL A/D), iar pe sensul de recepţie

convertorul serie/paralel (Reg SIP), convertorul digital-analogic (Conv DIA), circuitul de

eşantionare/memorare (EM), circuitul buffer (B), referinţa de tensiune (R), filtru trece jos
(FTJ cu ft = 3400Hz) şi amplificatorul de ieşire (AE cu posibilitatea de control a amplificării
CA a semnalului de ieşire prin intermediul a două rezistenţe externe).

- 95 -
 li CLkR/CLKX

PWRO+

PWRO_

GSR l'SR/TSRe

Circuitul are o serie de facilităţi cum ar fi: selectare lege Alµ, sincronizare în modul
de transmitere cu frecvenţă fixă/ variabilă, controlul amplificării semnalului vocal pe fiecare
sens de transmitere, selecţie frecvenţă de tact (2048 kHz/ 1544 kHz/ 1536 kHz), etc.
Circuitul necesită patru rezistenţe în exterior pentru controlul amplificării pe fiecare sens şi
un buffer cu trei stări la ieşirea PCMOUT pentru a se forma prin conectare directă linia de
ieşire MIC.
În fig.2.31 este prezentat modul de conectare a acestui circuit în CA din interfaţa cu
mediul extern.
TCM 29C13N
ANI.GIN+ PcMO//T LfPc,.,
A/./LGI/./- ffi/.DC/.l(X
GSX F.SX/TSXE
PWRO_
F,·
FS/ll/TSRE
GSR DCl.kR -5V
PWRO+ PCMIN Ll/>t:M
;.5V Vcc C~k .Siii. -sv
-SV Vss CL.Kl</Ci.KX C2M
DG .P.l>N +SV
AG llSEL +511

Fig. 2.31
Acest circuit COMBO este sub controlul semnalului de tact C2M (2048KHz) şi a
semnalului de tact de sincronizare a canalului din cadru Fi. Structura hard care generează

aceste semnale de tact este redată în fig2.32.

- 96 -
 e
/)€
Q"
A
8
7" IJ8
o
Ţ
1
!f qE A
i?... B
7+1J8
ii
T
„
F,„
/}E
{JF
li
8
7'r138
o lf1 4'e- A
(}..- 8
7/r/3
jj
;
.Fzs
r;,
{.)G c Qi; c li<. c l(Îj; c
{)'# i; F E; e E; € E; '
Ei Ei r;„ f;
Or
E J ':; F,
Fa
'11

~"' Ea
6
r
F,5
F,, IJ1 ea
Fig. 2.32
(}H

(Jr
Ez
e '
f
Fj,
Fq

Este de menţionat că firma National Semiconductor fabrică circuitul TP3155 care

furnizează semnalele Fi pentru opt circuite COMBO.

2.3.5.5.1.6. Modul de interfaţare a liniei analogice de abonat

Un modul de interfaţare a liniei de abonat (SLIM - Subscriber Line Interface Module)

analogice este circuitul TP3210 produs de firma National Semiconductor care se află sub
controlul unui procesor şi care conţine într-un singur cip structura hard care realizează toate
funcţiile precizate în paragrafele anterioare (SUC, CODEC, FILTRE, TEST).
În fig.2.33 este redată schema bloc principială a acestui circuit pentru interfaţarea
liniilor de abonat analogice; notaţiile utilizate au semnificaţiile următoare: RL receptor de
linie, DL - driver de linie, CC-Z.: - circuit de control pentru impedanţa echilibrorului; SDC -
control sistem diferenţial, SBA - supraveghere buclă abonat, DA - driver apel, SA -
supraveghere apel, ICC-S - interfaţă de comandă şi control serie pentru interconectarea cu
un sistem cu microprocesor, FTB - filtru trece bandă, CAID - convertor analog-digital, CP/S
- convertor paralel-serie, FTJ - filtru trece jos, CD/ A - convertor digital-analog, CS/P -
convertor serie-paralel; aceste ultime şase blocuri constitue structura unui circuitul de codare/
decodare şi filtrare COMBO pentru procesarea semnalului vocal de convorbire; BA - bloc de
alimentare.

- 97 -
 IJCU: 1'1CL.k CL!~SEL.

TIP
FT.8 CA/D CP/S .Dx
COHE30
TSx
co1>Ec I r1LTRE

FT.I C4?4 CS/P /.)I?

FSx
rSR
E:Yi
RZF2__,i--_
TIPS ./'CC -S
R!NtU' - ,.__~

1?8/JS.,. /?81/S- CS INTI? C'Ct.K C() CI

Fig. 2.33
Interfaţarea circuitului cu linia telefonică de abonat analogică, cu linia de intrare şi de
ieşire MIC (PCM) şi cu unitatea de comandă este prezentată în fig.2.34.

TP 3210
r - - - - 1 , - , . ; - - - - - ; r.rp .D..q
I
rsx
l>I( .-........--.Le -/>Cl>f

I I
1 I I I
t,----l L ___ 1 ....J - - - - - - .
~~-------il?IN6S

6-+--'--------tTll'S
c5
CCt.I<
..--.-~---------.N8US­
I
..,.-~----:---=:-;---,l?AU$.,.
1"NTi?
I ... sv CI
+5V I
L ~y co
RK1'--"-------------i~LY, Vcc ... sv
'-~---------------1RRLYz
-l,<8V. \.Ur "8
GNJJ
-5'/

~TN

Fig. 2.34
UC care poate fi un sistem cu microcontroler comandă 8+16 circuite TP3210 prin
intermediul unor linii de intrare/ ieşire serie. Linia de intrare PCM se conectează prin
intermediul unui circuit buffer la DR, iar la linia de ieşire PCM se conectează Dx prin

- 98 -
intermediul unui buffer cu trei stări comandat de semnalul TSx. Comanda de citire a unui
canal din LI-PCM şi respectiv de transmitere a unui canal în LE-PCM se face cu semnalul
FR.~ generat de o logică externă (fig.2.32). În afară de funcţiile realizate de SLIC şi COMBO
prezentate în paragrafele anterioare, circuitul TP3210 are facilitatea de testare a liniei de
abonat(TLA), a terminalului telefonic (IT) prin comanda releului RK 2 şi de testare a
circuitului de abonat (TCA) şi a unor circuite din centrală aferente unui convorbiri prin
comanda releului RK 1•
Este de menţionat şi circuitul TP3075 programabil fabricat de firma National
Semiconductor, ce are funcţiile precizate mai sus, dar care se află sub controlul unui
microprocesor şi oferă în plus facilităţi de control numeric al amplificării pe fiecare sens de
transmisie, de asignare a canalelor, de închidere a buclei pe partea analogică sau digitală, etc.

2.3.5.5.1.7. Procesoare de semnal vocal

În ultimii ani interfeţele de linie au devenit odată cu evoluţia tehnologiilor, procesoare

de semnal cu caracteristici programabile. Astfel, firma Advanced Micro Devices produce
circuitul Am79C02 care conţine două procesoare de semnal vocal şi are structura redată în
fig.2.35; notaţiile utilizate au semnificaţia: PSV 1, PSV2 - cele două procesoare de semnal
vocal, I-SLIC interfaţă pentru circuitele SLIC ale celor două linii de abonat analogice, BACT
- bloc pentru alocarea canalelor temporale şi formarea semnalelor MIC, I - µP - interfaţă cu
microprocesorul unităţii de comandă; BA - bloc de alimentare.

+5~·
BA Dx,
-511
DR1
m,
l>X2
13ACI DR2
TXC2
/:S
PCLK
Cit
Ci2 v-.. ...._____,
1
D,-,.,
l>our
~ST

cs1 ,cs2
Fig. 2.35

- 99 -
 Principalele caracteristici ale acestui circuit sunt:
- are două procesoare de semnal vocal pentru filtrare, conversie A/D şi DIA,
compandare, expandare, lege A sauµ, două interfeţe paralele pentru comanda circuitelor de
interfaţare a liniilor de abonat (două porturi MIC pentru două linii);
- interfaţă serie cu microprocesorul unităţii de comandă;

- caracteristici programabile prin soft pentru impedanţa de intrare, pentru impedanţa

de echilibrare a sistemului diferenţial care face trecerea de la două fire la patru fire,
amplificare programabilă pentru sensurile de emisie şi de recepţie, pentru coeficienţii filtrelor
digitale din structura cir:::uitului, pentru egalizarea caracteristicilor de linie, pentru alocarea
canalelor temporale, etc.;
- moduri de test pe partea analogică şi digitală, supresor de ecou încorporat;
- consum redus, realizat în tehnologie CMOS.
Circuitul integrează funcţiile principale ale unei interfeţe analogice de linie la care se
adaugă două circuite SLIC conectate la intrare pentru a realiza funcţiile BORSCHT pentru
interfaţa analogică.

Conectarea procesorului de semnal vocal se face ca în fig.2.36 pentru a se interfaţa

cu cele două linii de abonat analogice prin intermediul circuitelor SLIC, cu liniile de ieşire

MIC prin intermediul unor buffere cu trei stări, iar cu liniile de intrare MIC prin buffere şi

cu unitatea de comandă prin circuite de interfaţare corespunzătoare.

A,,, 79C02
.Dx1 LE-n;.;

Lr-Pt)1
V,;, 2
LJ?62 SL/'C2 Vou.t.2 FS CL8K
PCLk CI. 4/.1

1'1Cl.K
CHt:lk lJCLK
.D,;, uc
1>t111t yicJ
cs„2
Fig. 2.36

!
- 100 -
 Cele două circuite SUC pot fi conectate la 79C02 prin intemiediul unui transfomiator
Tr pentru a realiza separarea galvanică de mediul extern. Pentru diverse tipuri de linii şi de
circuite SLIC se pot modifica caracteristicile prin program.

2.3.5.5.2. Modulaţia delta

Utilizarea modulaţiei delta (MD) la prelucrarea semnalului de convorbire oferă faţă

de MIC:
adaptarea mai bună a semnalului telefonic la natura semnalului vocal prin
descreşterea spectrului energetic cu 6dB/octavă;

- asigurarea unei autenticităţi bune la transmisia pe canale cu factor mare de eroare;

- oferă posibilitatea schimbării vitezei de transmisie prin modificarea frecvenţei de
tact;
- realizează extragerea şi introducerea canalelor numerice cu uşurinţă, etc.
Aceste posibilităţi detemiină utilizarea MD în comunicaţiile cu destinaţie specială.

Există mai multe tipuri de MD, cum ar fi: liniară, delta sigma, cu dublă integrare,
exponenţială, cu compandare instantanee, cu compandare silabică, cu compandare hibridă,

etc. Utilizarea codoarelor/ decodoarelor delta realizate cu elemente discrete în interfaţa de

abonat nu este avantajoasă (volum mare, preţ de cost ridicat, consum de energie mare, etc.);
din acest motiv se folosesc codoare/ decodoare delta integrate.
Astfel fimia Harris Semiconductor produce circuitele HC55564, HC55536, HC55532,
HC55516, firma Motorola produce circuitele MC3417, MC3418 (necesită în exterior filtru
silabic şi reţea integratoare), etc.
Structura principială a circuitului HC55564 este redată în fig.2.37, în care notaţiile

utilizate au semnificaţia: CD/A - convertor digital-analog de 1O biţi, FES - filtru digital de

estimare a semnalului (lms), Mod - modulator, FDS - filtru digital silabic (4ms), SL -
structură logică de comandă, R3b - registru de 3 biţi, K - switch, C - comparator.
JI
Acest circuit destinat pentru conversia numerică a semnalelor telefonice utilizează

modulaţia delta adaptivă cu compandare silabică, iar adaptarea treptei de cuantizare la panta
semnalului de intrare este de tip CSVD (Continuous Variable Slope Delta). Raportul dintre
treapta maximă de cuantizare şi treapta minimă este de 24dB. Filtrul silabic şi cel de estimare
a semnalului sunt digitale şi nu necesită nici o componentă externă. La ieşire este furnizat un

- 101 -
debit numeric de 8-64 Kbit/s în funcţie de frecvenţa de eşantionare. Atunci când semnalul
analogic de intrare depăşeşte 1,2V circuitul are un element de prag care bloche_ază circuitele
numerice de filtrare până când semnalul scade sub valoarea menţionată. Dacă la intrare nu
se aplică nici un semnal, la ieşire este generat un semnal numeric de forma 10101010 ... cu
frecvenţa egală cu jumătate din frecvenţa de eşantionare. Circuitul poate realiza numai funcţia

de codor dacă se aplică un nivel "O" logic la intrarea E/D sau decodor prin aplicarea nivelului
"l" logic la E/D.

Ejl) APT Fz

R3b

Fig. 2.37
În fig.2.38 este redată structura hard din interfaţa de abonat care prelucrează semnalul
de convorbire utilizând modulaţia delta cu compandare silabică (filtru, codor/decodor) şi care
nu necesită componente externe.

AGC
flC 5512]) t-51/ VoD
/„ A vr. 4 ca:.o +5'1 61<1>11
V{!_ />l>N GNDD

1'o
llJOnf'

Aour J)IN tl„

411'( .b,u
+So{ vb]) CL
GNJJ// E/JJ +51/
6NJ))) APr +SV
fiere ;1" RES
Osc.
2Hilz

Fig. 2.38

- 102 -
 2.3.6. Testarea circuitelor

Funcţia de testare constă în conectarea unei interfeţe de test specializate (ITS) la linia
telefonică de abonat pentru testul liniei (TLA) şi al postului telefonic (TT) sau la CA pentru
testarea acestuia (TCA) şi a unor blocuri funcţionale din centrală (fig.2.39). Cu releele RLKZ
se realizează un circuit multiplexor/ demultiplexor care deconectează interfaţa de abonat a
centralei şi conectează la linia de abonat interfaţa de testare a liniei sau de testare a postului
telefonic.
+U

Pe
Pl UC

Fig. 2.39
Testul liniei de abonat constă din:
- verificare continuitate linie de abonat;
- verificare şi determinare fir conectat la pământ (datorită străpungerii izolaţiei dintre
un fir sau mai multe şi pământ);
- verificare scurtcircuit (datorat deteriorării sau înlăturării izolaţiei dintre cele două
fire);
- verificare fir întrerupt;
- verificare dezechilibru de rezistenţe (datorat unei joncţionări defectuoase generatoare
de diafonie);
- măsurare impedanţă de intrare şi caracteristică;

- măsurare atenuare, etc.

Testul aparatului telefonic constă din conectarea unui robot care transmite abonatului

- 103 -
chemat mesaje vocale şi îi cere acestuia să facă unele operaţii; acest test constă din:
- verificare sonerie abonat;
- verificare cifre transmise de abonat (cifra este solicitată de robot cu un mesaj vocal);
- măsurare nivel recepţionat şi informare abonat, etc.
Cu releele R.Li<:1 se realizează un circuit multiplexor/ demultiplexor care deconectează
linia de abonat şi conectează CA la interfaţa de testare a centralei telefonice. Testarea
circuitelor din centrală constau din:
- verificare alimentare în curent continuu;
- verificare transmitere semnal de apel;
- verificare recepţionare informaţie de selecţie în puls şi ton;
- verificare recepţionare tonalităţi diverse;
- verificare stabilire legături telefonice prin RC, etc.
Pe durata efectuării testului TLA sau TCA, dacă abonatul ridică microreceptorul din
furcă se încheie testul şi se conectează abonatul la centrală; testul va fi reluat de la capăt după

terminarea convorbirii. Testele TLA şi TCA se pot efectua la orice oră şi de un număr

nelimitat de ori. Testul TT se efectuează o dată la un interval mare de timp (luni) şi între ore
convenabile (8+12 şi 16 + 20 de exemplu). Se poate realiza un serviciu telefonic de verificare
a aparatului telefonic (asemănător cu TT) la solicitarea abonatului chemător în urma efectuării
de către acesta a unui număr telefonic (apel serviciu).

2.3.7. Alte funcţii realizate de circuitele de abonat

In afară de funcţiile prezentate în paragrafele anterioare în CA din CTE se pot

implementa şi alte funcţii. Aceste funcţii împreună cu un mod de ,implementare sunt
prezentate în paragrafele următoare.

2.3.7.1. Transmiterea impulsurilor de taxare

Se realizează prin inversarea polarităţi! din bucla de abonat sau prin conectarea
semnalului de teletaxă de 12/16 KHz. Inversarea polarităţii din bucla de abonat se face cel
mai simplu cu un releu (RLio) comandat de UC din US prin intermediul unui circuit
demultiplexor şi a unui buffer ca în fig.2.40.

- 104 -
 +U

+f2V
-U_/

Pcjoc US

La

Lf:i D.i.A

L L'
z
I?.

Fig. 2.40
Pe durata inversării de buclă în CA nu mai poate fi recepţionată informaţia de selecţie
în puls deoarece tranzistorul T este blocat. Pentru transmiterea semnalului de teletaxă de
12/16 KHz se poate cupla pe transformatorul Tr o înfăşurare L'. Prin intermediul acesteia
US transmite printr-un câmp DCS (distribuitor/ concentrator de semnalizări) un impuls de
12/16KHz terminalului chemător.

2.3.7.2. Transmiterea tonalităţilor şi a mesajelor vocale

Tonalităţile se transmit la abonaţi (ton disc, revers apel, ocupat, avertizare, apel fals,
etc.) prin RC de cele mai multe ori. Există situaţia ca în timpul convorbirii dintre doi abonaţi

să apară nec::esitatea transmiterii unei tonalităţi (de avertizare, de exemplu) sau a unui mesaj
vocal pentru un anumit serviciu telefonic fără întreruperea legăturii telefonice. Structura hard
necesară constă în cuplarea unei inductanţe L' pe transformatorul Tr şi adăugarea unui câmp
de comutaţie (DCS) pentru distribuirea tonalităţilor şi a mesajelor vocale ca în fig.2.40.

2.3.7.3. Adaptarea liniei de abonat la interfaţa cu mediul extern

Transformatorul Tr din CA are rolul de a alimenta aparatul telefonic în curent

continuu prin cele două înfăşurări L/2, de a separa galvanic linia de centrală telefonică pe
calea de convorbire şi de a adapta impedanţa liniei de abonat cu impedanţa echipamentului
terminal pentru a se realiza un transfer maxim de putere [Pos83].

- 105 -
 2.4. Modul de linii de abonat

Mai multe circuite de linia de abonaţi sunt grupate împreună pentru a forma un modul
de linie de abonat ca în fig.2.41 şi fig.2.42; notaţiile utilizate au semnificaţia: TEST -
comutaţie pentru echipament de test; CA - comutaţie apel; P - protecţie; SLIC - circuit de
interfaţare a liniilor de abonat; COMBO - codec şi filtre; CC/DC - câmp de concentrare/
câmp de distribuire; ETL - echipament de test linie, terminal şi circuite, comun pentru întreg
modulul; GA - generator de apel; SLCA - circuit de linie analogică de abonat; SLMA -
modul de linie analogică de abonat, CS - control semnalizări. UC a modulului realizează

distribuţia comenzilor de semnalizare spre circuitele de linie, controlul stării liniilor şi al

canalelor de comunicare.

/'1/C

Cii

VC

Fig. 2.41
UC a modulului comunică cu c~lelalte unităţi de comandă ale centralei prin
semnalizările pe cale individuală sau prin canal comun. Transmiterea semnalizărilor pe canal
individual se face prin intermediul canalului 16 din cadrul PCM de haz~. Pentru acest mod
de semnalizare este disponibil un controler care asigură funcţii de echipament de joncţiune

(E.J) şi de linie (EL) care realizează transmiterea şi recepţionarea semnalizărilor. Acest

controler verifică sincronizarea semnalului pe linia digitală şi verifică formarea cadrului
PCM.
Semnalizarea pe canal comun utilizează transmiterea de semnalizări sub formă de
mesaje (pachete). Se poate utiliza un btis intern de comandă cu un debit redus sau se poate
utiliza canalul 16 din cadrul PCM. Mesajul care este transmis conţine o etichetă prin care se
indică canalul pentru care este asociată semnalizarea care urmează.

- 106 -
 SLM/13
SLMll2
SLMA1
SLMAo
20~8 Kl>il· /.s
LA6

Bx6fK6lf/.s
L.46

64- Khil-/s
LA6

8x2 kl>if/s
cs

Fig. 2.42
UC a SLMA prelucrează comenzile recepţionate de la unitatea de comandă a centralei
şi le transmite SLCA; deasemenea se asigură interogarea periodică a stării liniilor de abonat
şi se transmit toate informaţiile necesare UC a centralei.

2.5. Unitate de linie

Unitatea de racordare a abonaţilor este o unitate care realizează concentrarea de trafic

pentru liniile de abonat şi conţine circuitele de interfaţă pentru liniile de abonat şi liniile
digitale interne care au acces la RC. URA pentru CTE de mare capacitate se instalează local
sau distant; în cazul acestora din urmă comunicarea cu centrala se face prin linii digitale MIC
ce au un debit de 2,048Mbiţi/s.

În fig.2.43 este URA din centrala telefonică EWSD/Siemens numită şi unitate de linie
digitală (DLU). Această unitate conţine 119 SLMA cu câte 8 SLCA, deci un total de
119·8 = 952 linii de abonat care au acces la 4 linii MIC, deci 4·30=120 canale de comunicare.
Unitatea de linie digitală are două unităţi de acces la câte o pereche de linii digitale.
Acestea sunt formate din:
- interfaţa digitală pentru DLU (I-DLU) care interfaţează canalele de comunicaţie,
controlează canalul O pentru sincronizare, recepţionează şi transmite semnalizările prin
intermediul canalului 16 din linia PCM;

- 107 -
 - controlerul pentru DLU (C-DLU) care interfaţează semnalizările dintre SLMA şi UC
care controlează apelul liniilor de abonaţi.

URA/DL!J

SLCA

SLCA

SLCA

SLHA 11g

I.IT

Fig. 2.43
Unitatea de racordare a abonaţilor mai conţine o unitate de test (UT) ce poate fi
conectată la orice SLCA pentru a se testa liniile de abonaţi, terminalele telefonice şi circuitele
de linie corespunzătoare din centrală.

2.6. Interfaţa liniilor de joncpune analogice

Interfaţa cu alte centrale telefonice se realizează prin intermediul circuitelor de

joncţiune (CJ). Aceste circuite asigură legături telefonice cu abonaţii conectaţi Ia alte centrale
şi se numesc circuite de joncţiune de ieşire (CJE) în cazul realizării unei legături de ieşire,

respectiv circuite de joncţiune de intrare (CJI) în cazul realizării unei legături de intrare.
Structurile principiale ale CJ de ieşire şi intrare sunt asemănătoare cu ale CA din punctul de
vedere al funcţiunilor realizate şi sunt redate în fig.2.44, respectiv fig.2.45; semnificaţia

- 108 -
notaţiilor utilizate este: JE•• JEi, - joncţiune de ieşire, (respectiv n„ Jlb - joncţiune de
intrare), TJE - testare JE, (respectiv TJI - testare JI), TCJ - testare CJ, P, P', P" - protecţie,
A- alimentare, TA - transmitere apel, (respectiv RA - recepţionare apel), Tr - transfonnator,
PSC - procesare semnal de convorbire, Mux/DMux - circuite multiplexoare/ demultiplexoare.

~~~""""'r----<P--~~~~~~~~--,
7r
JEa

JE;,

Fig. 2.44

Fig. 2.45
Funcţiile de alimentare, de protecţie, de procesare a semnalului de convorbire, de
testare şi de adaptare sunt implementate pentru CJ ca şi similarele acestora de la CA.

2.6.1. Transmiterea apelului pe linia de joncţiune

Transmiterea unui apel de curent continuu din CJE către centrala distantă se realizează
prin închidetea buclei de curent continuu. US comandă printr-un circuit demultiplexor
saturarea tranzistorului T2 (fig.2.46). Astfel un "O" logic în portul de ieşire al unităţii de
comandă (PE/UC) din US (punctul E1) este transmis prin bufferul 7407 cu colector în gol şi

optocuplorul OP şi detennină saturarea tranzistorului T2 care echivalează cu un apel în curent

continuu pe linia de joncţiune.

- 109 -
 -1-(/

r,.&R.
·· 1 c
_i____________J_E„
c' JEb

Fig. 2.46
Prin intermediul tranzistorului T 1 este convertită starea buclei de curent a joncţiunii

(închisă/ deschisă) în nivele logice TTL (0/1 - punct D1). Aceste nivele sunt preluate printr-un
optocuplor şi un circuit multiplexor de microsistemul de comandă a US pentru a indica dacă

CJI a fost eliberat.

2.6.2. Recepţionarea apelului de pe linia de joncţiune

Recepţionarea apelului de curent co~tinuu în CJI de la centrala distantă se realizează

prin saturarea tranzistorului T 1 (fig.2.47) dacă tranzistorul T2 este deja saturat. Apelul este
preluat de UC printr-un optocuplor şi un circuit multiplexor.
În mod curent tranzistorul T2 se menţine saturat prin plasarea în punctul E1 de către
UC'a unui nivel "1" logic. Pentru a indica centralei chemătoare că abonatul chemat a închis,
se întrerupe bucla de curent continuu; UC plasează în punctul E1 un nivel "0" logic şi

tranzistorul T 2 se blochează.

Din CJE se supraveghează bucla de curent a liniei de joncţiune şi la întreruperea

acesteia se eliberează CJE. US plasează un "l" logic în punctul E1 al CJI când a sesizat că

CJE al centralei distante a fost eliberat.

- 110 -
 Fig. 2.47

2.6.3. Transmiterea/ recepţionarea informaţiei de semnalizare

Pentru stabilirea legăturii telefonice dintre doi abonaţi conectaţi la centrale diferite este
necesar un schimb de informaţii de semnalizare în cod multifrecvenţă (R2) în banda vocală.

Aceste semnale MF sunt emise şi recepţionate de US ale celor două centrale prin intermediul
circuitelor de joncţiune.

De la US la CJ semnalele MF circulă prin RC sau printr-un câmp concentrator/

distribuitor suplimentar conectat la înfăşurările L' ale transformatorului Tr şi controlat de UC
(fig.2.46, fig.2.47).

2. 7. Modul de linii de joncţiuni

Mai multe circuite de joncţiune sunt grupate împreună pentru a forma un modul de
joneţiuni ca în fig.2.48 şi fig.2.49; notaţiile utilizate au semnificaţia: TEST - circuit de
comutaţie pentru echipamentul de test; P - protecţie; U- interfaţă linie de joncţiune pentru
alimentare, transmitere/ recepţionare apel şi semnalizări, etc; COMBO - codec şi filtre; BCL
- bloc de comutaţie locală; ETL - echipament de test linie şi circuite comune pentru întreg
modulul; CJ - circuit de joncţiune; MJ - modul de joncţiuni, CS - control semnalizări.

- 111 -
 L.J IJ C'0/>180

HfC
8CL

u TEST IJ C0/'780

uc
Fig. 2.48

20 Khif/s

LJ

4x64K6;f/s
lJ
0'9- k/Jifls
LJ

LJ
4- "2 k 1J1I/.s

Fig. 2.49
UC a modulului, ca şi în cazul SLMA, realizează distribuţia comenzilor de
semnalizare spre circuitele de joncţiune, controlul stării joncţiunilor şi al canalelor de
comunicare. Aceasta comunică cu celelalte UC ale centralei prin semnalizări pe cale
individuală sau prin canal comun.

- 112 -
 2.8. Interfaţa liniilor digitale de abonat

Liniile de abonat digitale oferă un acces de bază sau un acces primar. Accesul de bază
ISDN oferă două canale B de 64Kbit/s fiecare pentru comunicaţia efectivă de voce, text,
imagini, date, etc şi un canal D de 16Kbit/s pentru semnalizare. Accesul primar oferă 30
canale B pentru comunicaţie şi un canal D de 64Kbit/s pentru semnalizare.
Interfaţa unei linii digitale conţine o interfaţă de linie (IL) şi o interfaţă de sincronizare
(IS). IL realizează transformarea semnalului de linie ternar în semnal binar utilizat de
circuitul de linie şi invers.
Funcţiile realizate de IL sunt:
- amplificarea semnalului de linie;
- eliminarea jitterului;
- regenerarea semnalului de linie;
- conversia semnalului din cod de linie HDB3 în semnal binar la recepţie şi invers la
emisie;
- extragerea tactului, etc.
IS realizează sincronizarea informaţiei recepţionate din linie cu tactul local.
Informaţiile de semnalizare din fluxurile digitale sunt prelucrate de IS astfel:
a) la recepţie:
- se verifică sincronizarea;
- se înscriu datele recepţionate în ritmul tactului de la recepţie şi se citesc în ritmul
tactului local;
- se separă informaţiile de semnalizare pentru a fi analizate şi prelucrate;
b) la emisie:
- se generează fluxul digital prin multiplexarea canalelor de comunicaţie, sincronizare
şi semnalizare.
În fig.2.50 este prezentată structura circuitului de linie digitală cu acces de bază ISDN
(ET - echipament de test, ELD - echipament linie digitală cu acces de bază, Mux -
multiplexor, CL - controler de linie, C-HDLC controler HDLC, LD - linie digitală); în
fig.2.51 este structura circuitului de linie digitală cu acces primar (ELD-P -echipament linie
digitală cu acces primar, C-HDLC-S controler HDLC semnalizări, C-HDLC-D controler
HDLC date).

- 113 -
 Com
CL
Mux 28 L})

.D
--})ale

uc
Fig. 2.50
~m
CL
308 LJ)

B
C-HlJi.C-5
C-HlJLC-lJ

uc
Fig. 2.51

2.8.1. Interfaţă ISDN pentru accesul de bază

Recomandările CCITI oferă o flexibilitate ridicată în gruparea funcţ;iilor din terminalul

cu interfaţă SIT ISDN (TE1), terminalul non - ISDN (TE2) cu adaptor (AT) şi terminalul de
reţea (NT) în acelaşi sistem sau în sisteme diferite. Accesul de bază ISDN are 2B + D canale
multiplexate în timp, cu un debit total de 192Kbit/s pe o conexiune fizică cu 4 fire.
Funcţiile nivelului fizic ISDN sunt:
- codificarea datelor;
- transmisia duplex a datelor din canalele B şi D;
- multiplexarea canalelor de bază B, D şi auxiliare E, A, S în cadre temporale,
- activarea/ dezactivarea terminalelor;
- telealimentarea terminalelor;
- identificarea terminalelor;
- izolarea terminalelor defecte;
- folosirea protocolului de acces la canalul D, etc.
Conectarea terminalelor la busul S/T se face din considerente de atenuare/ fază, iar
distanţele şi modurile posibile de amplasare sunt redate în fig.2.52 (TE - terminal cu interfaţă
S/T ISDN, NT - terminal reţea, TR - terminaţii rezistive).

- 114 -
 41km

.7 c&J ~~ NT
"200,,,

h7clJ CE ---
650011?
~ o/~ Nr

~-Rm~
,~·~/ ___ ;. [tu_
Nr
~ I l<m
TJ?
TR

I)
d) IVT

rR Tlt

Fig. 2.52
Configuraţiile de conectare a terminalelor sunt:
a) punct cu punct (fig.2.52a). Distanţa dintre TE şi NT este de maxim lKm şi este
determinată din condiţia de atenuare;
b) bus pasiv scurt (fig.2.52b). Pe o distanţă de maxim 200m pot fi conectate i
terminale (i = 1,2,„.8) şi este determinată de condiţia de defazare maximă admisibilă dintre
terminalele care trebuie să funcţioneze sincron;
c) bus extins (fig.2.52c). În acest caz distanţa pe care sunt conectate celei terminale
(i=l,2,„.8) creşte la 500m, dar trebuie ca toate terminalele să fie conectate pe o distanţă de
maxim 50m. În acest caz este necesar să nu existe un defazaj mare între semnalele
recepţionate de terminale;
d) în stea (fig.2.52d) care este o extensie a terminalului de reţea.
Numărul de terminale din configuraţia multipunct este de maxim 8 pentru a limita
neadaptarea de impedanţă introdusă de conectarea terminalului şi de creşterea atenuării. În
cadrul unei configuraţii multipunct terminalele funcţionează sincron la nivel de bit şi cadru.
Transportul datelor se face pe canale B, bidirecţional în mod circuit şi pe un canal D,
bidirecţional, în mod pachet, utilizând protocolul LAPD asemănător cu HDLC-LAPB.
Gestionarea interfeţei pentru accesul de bază se realizează prin funcţiile:

- sincronizare de bit; toate terminalele TE sunt sincronizate cu semnalul de tact

- 115 -
transmis de terminalul de reţea NT şi care este inclus în semnalul de linie ce este transmis
cu un debit de 192Kbit/s;
- sincronizare de cadru; un cadru ISDN are 250 µs; tactul de cadru este conţinut în
perechea de biţi (F, L) şi (FA• L);
- sincronizare de multicadru; nu este strict necesară şi se realizează cu bitul M
transmis de NT către TE;
- activare/ dezactivare terminale; în acest fel se realizează o economie de energie prin
dezactivarea principalelor funcţii ale terminalelor dacă nu se efectuează nici o convorbire;
- alimentare;
- întreţinere; permite terminalului să ceară o serie de teste de verificare prin închiderea
unor bucle de test; sunt în curs de introducere de CCITT.
Codul de linie utilizat este bipolar şi permite transportul informaţiei şi a tactului de
bit. Regula de codare este: "O" pentru impuls ( + )/(-) şi "l" pentru absenţa semnalului din
linie. Suportul de transmisie realizează practic funcţia logică SAU pentru zerouri în cazul în
care se transmit doi biţi de la terminale diferite. Accesul la canalele B este controlat, iar la
canalul D este aleator, deci cadrul pentru accesul de bază ISDN trebuie să aibe un format
care să respecte regula SAU din timpul transmisiei biţilor din canalul D pentru care pot avea
loc coliziuni la încercarea de acces simultan a mai multor terminaie. Semnalul de linie are
componentă continuă nulă, iar pentru a realiza acest lucru este necesar ca în interiorul
cadrului să fie un număr par de biţi "O" cu polarităţi alternate şi care se asigură cu un bit de
echilibrare L suplimentar.
Structura cadrului de acces de bază ISDN pentru sensul de transfer al informaţiilor de

la TE la NT şi invers este redat în fig.2.53 (B1, B2 , - biţi canale B de date, D - biţi

semnalizare din canalul D; F - bit de start cadru, A - bit de activare, fA - bit auxiliar de
cadru, E - bit de ecou, M - bit start multicadru, S - bit de cadru suplimentar, N=FA\sau
N=l).
Terminalul ISDN emite cadre sincronizate pe tactul terminalului de reţea cu un decalaj
de două intervale de bit (Tb = 5,2 µs). Această întârziere este necesară pentru prelucrari în
terminalul ISDN. Decalajul 2Tb şi distanţa minimă dintre doi biţi de ecou succesivi (lOTJ
determină timpul maxim pentru propagarea pe cablu şi implicit lungimea maximă a liniei.
Sincronizarea de cadru se realizează cu biţii F/L şi FAIN care încalcă regula de
bipolaritate a cadrului de linie. Bitul Feste "O", iar bitul FA ocupă poziţia a 13-a în cadrele

- 116 -
cu N =/FA. Deci primul "O" al cadrului va fi emis cel târziu în poziţia a 14-a indiferent de
conţinutul de informaţie. Începutul de cadru se recunoaşte prin cele două încălcări ale regulii
de bipolaritate de pe parcursul a 14 biţi de la începutul cadrului.
2SO,M5 (48h~h') •

11. l: I 1-„ s~ ... IE I/) l-4 Ir,; IN I

L n• 82. ..• IE I]) IH 1... s, ... Ie ln ls I... 82 Ic I» IL
m lI
,t:

Fig. 2.53
Sincronizarea este realizată dacă este îndeplinită condiţia de mai sus pentru trei cadre
consecutive şi se consideră că terminalul a pierdut sincronizarea de cadru dacă condiţia
anterioară nu se verifică pe parcursul a două cadre succesive. Terminalul nu transmite date
decât dacă este sincronizat.
Se poate defini o structură de multicadru alcătuită din 20 cadre. Pentru transmiterea
la terminal, bitul M 1 = indică începutul multicadrului.
În configuraţia multipunct este necesar un mecanism care să asigure accesul la resurse
astfel încât fiecare terminal să dispună de acest acces, iar datele pe care le transmite să nu
fie alterate de tentativele de acces ale altor terminale. Accesul la canalul B este asigurat de
semnalizările efectuate pe canalul D. Ţinând cont de faptul că terminaţia de reţea nu dispune
de inteligenţă pentru o interogare succesivă a terminalelor, iar prizele la care sunt conectate
terminalele sunt pasive, s-a soluţionat accesul la canalul D cu un mecanism de rezolvare al
conflictului. Acest mecanism de acces se bazează pe patru caracteristici:
·canalul D este exploatat la nivel 2 conform protocolului HDLC;
- terminalele supraveghează canalul D al TE către terminaţia NT prin bitul de ecou;
- busul pasiv realizează funcţia SAU de zerouri;
- terminalele inactive emit "l ".
Aplicarea metodei de acces permite rewlvarea conflictelor de acces dacă se ţine cont
de următoarele principii:

- 117 -
 - înainte de a emite un cadru HDLC fiecare terminal trebuie să verifice dacă canalul
D este liber;
- datele fiind emise conform protocolului HDLC, canalul D este liber dacă au fost
recepţionaţi cel puţin opt biţi de "1" logic consecutiv;
- la emisia unui cadru HDLC terminalul trebuie să compare fiecare bit emis cu
valoarea bitului de ecou; dacă D ~ E atunci terminalul trebuie să înceteze să mai emită.

Funcţia de activare/ dezactivare a terminalelor permite reducerea consumului de

energie atunci când nu au loc comunicaţii. Se menţin active doar câteva circuite care să

permită activarea completă atunci când este necesar. Terminalele dispun de câte un detector
de semnal cu consum redus care au rolul de a determina existenţa semnalului în linie. Aceasta
este singura funcţie activă pe când restul funcţiilor de terminal sunt dezactivate.

2.8.2. Circuite de interfaţă SIT

Circuitul Am79C30A este o interfaţă SIT într-un singur cip, în tehnologie CMOS care
incorporează funcţii de comunicaţie ISDN. Structura circuitului este redată în fig.2.54, iar
notaţiile utilizate au semnificaţia: LIU - unitate de interfaţare cu linia digitală ISDN, MAP -
procesor audio de bază, SI - interfaţă serială, Mux - multiplexor, DLC - controler conexiuni
de date, Osc - oscilator, MPI - interfaţă microprocesor. Conectarea către liniile analogice din
CTE se face prin interfaţa analogică (IA) , iar către liniile digitale prin adaptorul de terminal
(AT). Rolurile blocurilor funcţionale rezultă din funcţiunile interfeţei SIT.
Circuitul realizat de firma Advanced Micro Devices conţine un controler digital de
abonat (DSC) şi un controler de date ISDN (IDC). Principalele caracteristici ale circuitului
sunt:
- intertaţă S/T conform Recomandării CCITT I.430;
- procesor pentru implementarea protocolului LAPD;
- procesor audio;
- controlul interfeţei este realizat cu un sistem cu microprocesor ce funcţionează în
întreruperi;
- utilizarea în configuraţiile punct la punct sau multipunct;
- facilită{i de realizare a buclelor de test, etc.

- 118 -
 Cl//lf
C-1Pz
EM,
EARz
/UNA
MllP
!f.TN8
/}./(EF

LS1
LS2 Âm7fJCJOA

JJLC

I
1.-~~~~--~--'M~P-~.._--------~~--,

I
1 ))0 .;.))7 /? 4 ~A2l(D WiJ cs
fi1f 1-?ESE r
L ____ - - - - - - - - - --- --- ____

- ~ -= ~--~- q~ - ~- - ---=---=~-=-=-=- _-::.J

_J

c==~
Fig. 2.54
Circuitul realizează o comunicare ful! duplex cu un debit de 192Kbit/s între
echipamentul terminal şi un circuit de linie PABX sau NT pe patru fire. Circuitul separă

fluxurile de date în două canale B de comunicaţie a datelor şi un canal D de semnalizare.

Canalele B sunt direcţionate spre diferite secţiuni ale DSC sub controlul utilizatorului, iar
canalul D este prelucrat parţial şi furnizat UC pentru prelucrări ulterioare.
O altă interfaţă SIT este circuitul MT8930 realizat de firma MITEL care încorporează
funcţiile de nivel 1 şi 2 pentru comunicaţii ISDN. Acest circuit are următoarele caracteristici:
- interfaţă SIT conform CCITT I.430;
- transmisie duplex pentru canale 2B+D cu un debit în linie de 192Kbit/s;
- funcţii de activare/dezactivare de nivel 1;
- protocol de acces la canal D;
- utilizabil în configuraţii punct cu punct sau multipunct;
- mod de lucru master (NT) şi slave (TE);
- facilităţi pentru bucle de test;
- conţine PLL şi VCO pentru extragerea tactului;
- controler de nivel doi HDLC încorporat;

- 119 -
 - interfaţă paralelă cu un microsistem cu procesor de 8 biţi;
- consum de energie redus, etc.
Structura internă a circuitului MT 8930 este redată în fig.2.55 în care notaţiile utilizate
au semnificaţia: 1-S/T interfaţă S/T, CAD - controler activare-dezactivare, CT,R HDLC -
controler transmisie, recepţie HDLC; CCD - control canal D, 1-µP - interfaţă paralelă
microprocesor; PLL - buclă cu calare de fază, VCO - oscilator controlat în tensiune, 1-BS -
interfaţă bus serie, SLC - structură logică de comandă.
s/r
'
[[
[[_
'

Com
Tccf

BA '/31J dC

Fig. 2.55
Rolurile blocurilor funcţionale derivă din cele ale interfeţei SIT. Circuitul poate fi
utilizat ca terminal de abonat TE când sincronizarea se face cu tactul extras din linie sau ca
terminal de reţea NT când primeşte tact din exterior. Interfaţa este programabilă direct de
către un microsistem cu microprocesor, respectiv un microcontroler sau direct cu semnale
hard proprii.

2.8.3. Interfeţe de linie bidirecţionale pentru transmisia pe două fire

Interfaţa ISDN pentru accesul de bază este cu separarea sensurilor de comunicare. În

reţelele telefonice aproape toate liniile telefonice sunt bifilare şi este de dorit a fi utilizate şi

de ISDN fără modificări. Terminalul de reţea NT se poate conecta la o centrală printr-o

interfaţă U (nedefinită).

Interfaţa U nu este supusă standardizării ISDN şi trebuie să realizeze:

- transniterea pe o distanţă de 4-5 Km fără amplificarea semnalului digital;
- transniterea bidirecţională pe aceeaşi linie a semnalului digital;

- 120 -
 - recuperarea semnalului de tact pentru sincronizare;
-o formă adecvată a spectrului semnalului din linie, etc.
Pentru transmiterea bidirecţională a semnalului digital pe aceeaşi linie bifilară există

următoarele posibilităţi de separare în frecvenţă a celor două sensuri, de transmisie alternativă

într-un sens sau în altul, de transmisie bidirecţională simultană cu anularea ecoului.

2.8.3.1. Separarea în frecvenţă a celor două sensuri

Metoda este clasică şi constă în transmiterea simultană a celor două sensuri dacă

spectrele celor două semnale sunt disjuncte sau se suprapun foarte puţin. Această soluţie se
obţine dacă folosim coduri diferite pentru fiecare sens, de exemplu coduri de ordin 1 pentru
un sens şi de ordin 2 pentru celălalt sens sau modularea cu un purtător a semnalului de pe un
sens.
Bătaia depinde de semnalul care are energie mai mare la frecvenţe înalte. Datorită

telediafoniei, frecvenţele înalte se transmit de la centrală spre terminale. În acest caz

paradiafonia este minimă deoarece cele două semnale au spectre diferite. Dezavantajele
acestei metode constau în structura complexă a filtrării la recepţie, realizarea digitală dificilă

şi lungimea redusă a razei de acţiune. Această soluţie nu se utilizează deşi este posibilă.

2.8.3.2. Transmisia alternativă într-un sens sau în altul

Metoda constă în transmisii digitale alternative în cele două sensuri şi mai este
denumită metoda "ping-pong". În fig.2.56 este schema de principiu pentru o interfaţă de tip
U care utilizează această metodă; notaţiile utilizate au semnificaţia: E - emiţător; R - receptor;
K - comutator.

k
rr. c
l{)x ... L1n1e • --:x\JI
·Fig. 2.56

- 121 -
 La fiecare capăt de linie se disting două faze: emisie şi recepţie. Dacă. debitul de
informaţie numerică pentru fiecare sens este d, atunci în linie avem un debit =:- 2d, iar dacă

ţinem cont de timpul de propagare a semnalelor prin linie şi de timpii de gardă dintre diferite
faze, atunci debitul real din linie este 2,5d. În aceste condiţii lungimea liniei este limitată la
aproximativ 4 Km. Pentru această metodă telediafonia este practic neglijabilă, iar dacă sunt
sincronizate toate momentele de emisie într-un nod atunci se elimină şi paradiafonia dacă toate
perechile utilizează aceeaşi tehnică.

2.8.3.3. Transmisia bidirecţională simultană cu anularea ecoului

Metoda clasică de transmitere bidirecţională pe o linie cu două fire cu separarea

sensurilor la capete utilizând sisteme diferenţiale nu permite transmisia pe o lungime de linie
de ordinul a 5 Km pentru semnale digitale cu banda de ordinul a 100 kHz. Ecoul produs de
sistemele diferenţiale este important şi este necesar o compensare care se realizează cu un
compensator adaptiv. Un receptor digital funcţionează bine la un raport semnal/ perturbaţie

> 25 dB. Raza de acţiune de 4 + 5 Km corespunde unei atenuări de 45 dB la 100 kHz, iar
atenuarea ecoului ce trece prin sistemele diferenţiale poate coborî până la 6 dB pentru anumite
cabluri. Prin urmare ecoul local trebuie redus cu cel puţin 45 + 25-6 dB pentru a se recepţiona

date. Deasemenea peste ecoul local se suprapune ecoul distant datorat reflexiilor din punctele
de discontinuitate a impedanţei liniei şi ecoul provenit de la capătul distant.
Compensarea ecoului constă din a calcula din datele emise în linie care este ecoul
estimat şi de a"l scădea din semnalul recepţi9nat. Pentru ca eroarea să fie minimă se foloseşte

o schemă cu reacţie, de tip adaptiv cu structura de principiu redată în fig.2.57; notaţiile

utilizate au semnificaţia: CE - compensator de ecou; SD - sistem diferenţial; EL - ecou local;
ED - ecou distant; A - amplificatoare; R - repetoare.

---------------
- - - - - - - - - -- - - - -

Fig. 2.57

- 122 -
 Funcţionarea se bazează pe necorelarea dintre ecou şi semnalul distant, iar pentru a
creşte gradul de necorelare se folosesc circuite scrambler (aleatorizare). Schema de
principiu prezentată pentru compensarea ecoului este adaptivă pentru a putea fi utilizată pentru
diverse tipuri de linii şi pentru a nu depinde în timp de caracteristicile electrice ale liniei.

2.8.4. Interfaţa U

Schema de principiu a unei interfeţe U pentru două fire cu compensator adaptiv de

ecou este redată în fig.2.58; notaţiile au semnificaţia: CE - compensator de ecou; CBF -
codor bifazic; S - scrambler, Tx - transmiţător, DBF - decodor bifazic; DS - descrambler;
Rx - receptor; PLL - buclă cu calare de fază; SLC - structură logică de comandă.

J)

.J)

s
Fig. 2.58
Codurile de linie utilizate trebuie să aibe proprietăţile:

- transparenţă la infonnaţie;

- posibilitatea recuperării tactului de bit;

- absenţa· componentei de curent continuu;
- redundanţă care să pennită detectarea erorilor şi corectarea acestora;
- limitarea şi concentrarea optimă a spectrului pentru linia utilizată;

- insensibilitate Ia inversarea firelor din pereche;

- trebuie să fie liniare dacă transcodarea se face în aval de compensator şi invariante
în timp în cazul memorării în compensator a răspunsului Ia impuls.
Interfaţa U prezentată în figură foloseşte codul de linie bifazic. În afară de acesta se
pot utiliza şi codurile 4B3T, 2BlQ, etc.

- 123 -
 2. 9. Interfaţa liniilor de joncţiune digitale

Circuitul de joncţiune digitală este alcătuit din interfaţa de joncţiuni (U) şi interfaţa de
sincronizare (IS) ca în fig.2.59 (MCF - memorie corecţie fază, CSLI, CSLE - circuit
sincronizare linie de intrare şi respectiv de ieşire, TLI - tact linie de intrare, TC - tact
centrală, GC - generare cadru, PS - procesare semnalizări).

,------------
,u I
t----+H He I= I
I I
I
1'1.TC
I
.2048 Koil/s I
C Sl.T

MIC
I GC .,..__ _ _ _..._..._ 2r/l~B k6;1/s
I I
I I
: I ;
L - - - - - - _J ~ _'-_-_--..--P.-~,.....,,______,_ - _j

Fig. 2.59
Sincronizarea necesită în structura cadrului PCM un canal de sincronizare. Semnalele
vehiculate pe linia de joncţiune digitală sunt semnale ternare cu componentă de curent
continuu nulă; se utilizează de regulă codul HDB3. U asigură interfaţa dintre semnalul de
linie şi semnalul binar utilizat de circuitul. de joncţiune digitală. IS realizează la recepţie

extragerea tactului din semnalul recepţionat, separarea canalului O, verificarea sincronizării

fluxului digital de intrare, separarea informaţiei de semnalizare din c~alul 16, dirijarea
canalelor de comunicaţie, iar la emisie formarea cadrului multiplex primar prin multiplexarea
informaţiei de sincronizare (canal O), semnalizare (canal 16) şi de comunicare (canalele
1+15, 17 + 31). Se asigură controlul sincronizării, semnalizărilor şi al comunicaţiei cu UC
care asigură tratarea apelurilor. În fig.2,60 este redată schema bloc a unei interfeţe integrate
MT89780 (MITEL) pentru multiplexul primar (notaţiile din figură au semnificaţia: GT -
generator de tact, ME - memorie elastică, Mux - multiplexor, Rxb, Txb - transcodoare de
linie bipolare, ET - extractor de tact, MR - memorie RAM, LC - logică de comandă).

Circuitul este comandat serie prin CST;0,1, iar informaţiile de stare sunt generate serie pe

- 124 -
CST0 • Pe ramura de recepţie a multiplexului este inclus un modul de sincronizare care
utilizează ME. Circuitul are mai multe moduri de semnalizare pe canal individual sau comun.
r. - - - - - - - - - ---- ----------,
8K1'1:: :~ MT8!J780
20MK1'~

IJST,, I ME .fNPCfo/
])ofe

JJSJj 1
(sr-811s) Mux
01/T PC/o'/

CS!io,1
csr;, ET

'
~-------
LC_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ .J. 8KHz

Fig. 2.60

2.10. Modul de joncţiuni digitale

Mai multe circuite de joncţiune digitale sunt grupate împreună pentru a forma un
modul de joncţiuni digitale ca în fig.2.61;
r- - - - -.ro11
I I
H!C I 1-----...
L.J CJJ)( I

MIC
,fC.lJ
cnJ

Fig. 2.61

- 125 -
notaţiile utilizate au semnificaţia: CJD - circuit de joncţiune digitală, IDJ - interfaţă digitală

de joncţiuni; LJ - linie de joncţiune MIC cu un debit de 2,048Mbit/s, GT - generator de

tonuri, TRMF - transmiţător/ receptor multifrecvenţă, CDJ - bloc concentrator digital de
joncţiuni, UC - unitate de comandă; RCD - reţea de conexiuni digitală a centralei.
Acest modul este o parte a modulului de interfaţare din centrala TDXlB - Goldstar
care mai conţine şi o interfaţă analogică pentru liniile de abonat. UC a modulului realizează

distribuţia comenzilor de semnalizare către circuitele de joncţiune, controlul stării liniilor de

joncţiune şi al canalelor de comunicare, iar comunicarea cu celelalte UC ale centralei se
realizează prin semnalizări pe cale individuală sau prin canal comun.

- 126 -
 CAPITOLUL 3

REŢELE DE CONEXIUNI

Au rolul de a stabili legături telefonice prin centrală între abonaţii aflaţi în convorbire.
Tipurile de legături care se realizează prin reţelele de conexiuni (RC) sunt:
- legături locale (între abonaţii propriei centrale);
- legături de ieşire (Intre abonaţii propriei centrale cu abonaţii unor centrale distante);
- legături de intrare (între abonaţii unor centrale distante cu abonaţii propriei
centrale);
- legături de tranzit (între abonaţii conectaţi la alte centrale telefonice).
Sistemele de comutaţie clasică utilizează RC spaţiale în care fiecare comunicaţie se
stabileşte pe câte un traseu fizic distinct pe toată durata realizării legăturii (comutaţie de
circuite). În sistemele de comutaţie realizate în ultima perioadă se utilizează comutaţia
temporală pentru care intrările şi ieşirile se prezintă sub forma unor semnale multiplexate în
timp. RC temporală realizează comutarea canalelor de intrare în orice canal de ieşire.

Comutaţia temporală poate fi realizată în mod circuit sau în mod pachet.

Comutaţia temporală în mod circuit, denumită şi comutaţie sincronă, asigură pentru
fiecare comunicaţie un debit constant, prin asocierea de canale temporale prin care informaţia

este transmisă periodic. Traseul de conexiune este fix pe durata comunicaţiei şi este alocat
unei singure comunicaţii. Canalele temporale asociate comunicaţiei nu sunt utilizate eficient
deoarece nu există permanent informaţie utilă de transmis.
Comutaţia de pachete sau comutaţia asincronă transmite informaţia sub formă de
pachete de date, care sunt asincrone unele în raport cu altele. Pachetele de date transmise sunt
de lungimi diferite, iar pentru a realiza transmisia în linie este necesară sincronizarea de bit.
În linie se transmit cuvinte de sincronizare când nu se transmit pachete de date. Separarea
pachetelor de date se realizează cu delimitatori care pot constitui cuvinte de sincronizare în

- 127 -
absenţa pachetelor de informaţii. Fiecare pachet are asociată câte o etichetă care permite
determinarea căii de dirijare a acesteia.
Există următoarele tipuri de comutaţie pentru dirijarea pachetelor: circuit virtual,
autodirijare, datagramă. Pachetul de date are o etichetă de identificare a canalului temporal
alocat în cadrul multiplexorului la comutaţia pe circuit virtual, o etichetă (pointer) ce descrie
direcţiile prin comutatoarele traversate la comutaţia cu autodirijare sau o etichetă de
identificare a destinatarului la datagramă.

Comutaţia poate fi centralizată sau distribuită. În cazul comutaţiei centralizate,

funcţiile sunt incluse într-un comutator care este o reţea cu un singur nod. În acest caz
comutatorul centralizat distribuie informaţia la destinaţie pe baza adresei. Comutaţia

distribuită este utilizată în reţelele locale de date (LAN) sau în trafic integrat ce au un suport
comun (bus, inel, arbore) şi la care sunt conectate terminalele. În acest caz fiecare terminal
preia de pe suportul comun informaţia cu adresa de destinaţie.

3.1. Puncte de conexiune utilizate în reţelele de conexiuni

Punctele de conexiune (PC) pot fi asimilate indiferent de tehnologia de realizare cu

contacte care se închid şi se deschid în RC. Sunt utilizate următoarele tipuri:
- PC cu contact metalic realizate cu relee REED cu menţinere electrică sau
magnetică;

- PC electronice cu semiconductoare realizate cu diode, tranzistori, switchuri

analogice bidirecţionale, matrici de comutaţ~e analogice bidirecţionale, porţi logice, circuite
multiplexoare/ demultiplexoare, memorii RAM, comutatoare integrate specializate, etc.
PC cu contact metalic se utilizează numai în RC spaţiale, iar semţialele vehiculate nu
impun restricţii. Dezavantajele acestor puncte de conexiune sunt: volum mare, consum de
energie ridicat, nu pot fi integrate. În prezent în RC ale CTE de capacitate mare nu se mai
utilizează PC metalice.
PC electronice nu permit circulaţia componentei de curent continuu şi a semnalelor
de amplitudine mare (semnal de apel), iar rezistenţa de trecere a unui PC electronic acţionat
este mai mare decât a unui PC cu contact metalic, respectiv rezistenţa de blocare este mai
mică. Avantajul major al PC electronice este posibilitatea acestora de a fi integrate.
În cele două tipuri de RC semnalele transmise pot să fie diferite, după cum poate să

,"
I
- 128 -
difere şi tipul de PC utilizat astfel:
- I) - RC spaţiale (cu continuitate în timp şi spaţiu) transmit:
- a) - semnale analogice care pot utiliza următoarele tipuri de PC:
- al) - PC metalice care nu introduc nici un fel de restricţii;

- a2) - PC electronice realizate cu matrici integrate de diode, tranzistoare, switchuri

analagice bidirecţionale, circuite integrate multiplexoare/ demultiplexoare analogice, matrici
de comutaţie analogice bidirecţionale.

- b) semnale digitale care utilizează numai PC electronice realizate cu circuite digitale.

în circuitul individual de abonat din centrală sau mai nou în aparatul telefonic al abonatului
trebuie facută separarea sensurilor de transmitere, filtrarea sensurilor, conversia A/D şi Dl A
a acestora alături de celelalte prelucrări necesare.
- II) - RC temporală (fără continuitate în timp şi în spaţiu) utilizează numai PC
electronice, iar semnalele transmise pot fi:
- a) - semnale analogice; semnalul de convorbire modulează în amplitudine câte un
tren de impulsuri dreptunghiular aferent fiecărei convorbiri. Eşantioanele corespunzătoare

diferitelor convorbiri sunt transmise între terminale prin intermediul unor porţi analogice de
emisie şi respectiv recepţie comandate sincron. Dezavantajele PC analogice rămân valabile.
Au fost utilizate puţin la început în CTE de capacitate mică şi medie; astăzi această variantă

nu mai este folosită.

- b) - semnale digitale; este varianta cea mai utilizată care foloseşte modulaţia
impulsurilor în cod (MIC) pentru semnalul de convorbire, iar RC este alcătuită din
comutatoare digitale specializate ce au la bază memorii RAM şi o logică digitală de comandă

adecvată.

3.2. Reţeaua de conexiuni spaţială a centralelor electronice de capacitate mică

RC spaţială a unei centrale telefonice electronice de capacitate mică are structura de

principiu din fig.3.1; notaţiile utilizate au semnificaţia: CL - reţea concentratoare locală, DL -
reţea distribuitoare locală, CDL - reţea concentratoare/ distribuitoare locală, K1, K2 , ••• K,, -
circuite de cordon, J 1, J 2 , ••• J, - circuitele de joncţiune. RC trebuie imaginată ca fiind
constituită din mai multe matrici de conexiune. La intersecţia dintre orice verticală şi orice
orizontală a matricii de comutaţie se poate închide un PC.

- 129 -
 2 m 2 m 2

.{
Abonati

n
J

Fig. 3.1
Pentru cazul concret reprezentat în figură RC conţine trei păr!i:

- a) - reţeaua concentratoare locală CL este o matrice pe ale cărei orizontale sunt

conectaţi cei n abonaţi, iar pe cele m verticale se conectează circuitele de cordon K1, K2 , ••••
K.i. Reţeaua se numeşte concentratoare deoarece m < n/2.
- b) - reţeaua distribuitoare locală DL este o matrice identică cu CL, deci cu m
verticale şi n orizontale. Pentru stabilirea unei legătilri locale între doi abonaţi, de exemplu
între abonatul 1 şi abonatul 2 trebuie parcurs traseul îngroşat cu linie punctată şi acţionate PC
corespunzătoare.

Orice circuit de cordon este divizat în două păr!i, o parte la care se conectează

abonatul chemator şi cealaltă parte la care se conectează abonatul chemat. Cele două părţi au
ca sarcini:
- alimentarea în curent continuu a aP<>naţilor;

- transmiterea tonalităţilor şi a semnalului de apel;

- surprinderea momentului de intrare în convorbire şi a momentului de sfârşit de
convorbire;
- recepţionarea informaţiei de selecţie, etc.
Informaţia de selecţie provenită de la chemător este preluată de partea chemătoare a
circuitului de cordon şi este transmisă unităţii centrale care efectuează prelucrările

(identificare abonat chemat, identificare stare chemat, comandă acţionare PC, comandă

transmitere tonalităţi, etc.).

Cea de a doua matrice se numeşte distribuitoare pentru că privind în sensul de stabilire
a legăturii aceasta are m intrări şi n ieşiri.

- 130 -
 - c) - reţeaua concentratoare/ distribuitoare locală pentru realizarea legăturilor

externe; are conectată pe orizontală abonaţii, iar pe verticală joncţiunile 11, 12 „ .. , 1, pentru
comunicarea cu alte centrale. Această parte de RC are funcţia de concentrator şi de distribuire
pentru că r < < n, iar legătura care se stabileşte prin joncţiuni este bidirecţională.

Numărul total al PC din RC descrisă este:

N PC = 2nm + nr = n(2m + r)
Reprezentarea simbolică a RC descrisă este în fig.3.2.

LAh.

Fig. 3.2

3.3. Reţeaua de conexiuni spaţială a centralelor electronice de capacitate mare

Pentru CTE de capacitate mare se utilizează o RC cu schema bloc din fig.3.3, unde
notaţiile utilizate au semnificaţia: CDL - bloc concentrator/ distribuitor local de linii de
abonat; A - bloc de amestec; KR - cordon de răspuns; KA - cordon de apel; JI - joncţiuni de
intrare; 1E - joncţiuni de ieşire; Ab - abonaţi (în număr de N).

L/16. A

JJ

Fig. 3.3
Blocul concentrator/ distribuitor local de linii are N intrări şi M ieşiri (N > > M) , iar
în funcţie de sensul de parcurgere este concentrator (de la abonaţi spre centrală) sau

- 131 -
distribuitor (de la centrală spre abonaţi).
Fiecare cordon de convorbire este împărţit distinct în două părţi:

- partea de răspuns a cordonului KR;

- partea de apel a cordonului KA.
La blocul de amestec A sunt conectate cordoanele de răspuns şi de apel, joncţiunile

de intrare şi de ieşire .
Această structură unitară permite realizarea tuturor tipurilor de legături:

- legături locale pe traseul: Ab, CDL, KR, A - legătură locala I, KA, CDL, Ab;
- legături de ieşire pe traseul: Ab, CDL, KR, A - legătură de ieşire e, JE;
- legături de intrare pe traseul: JI, A - legătură de intrare i, KA, CDL, Ab;
- legături de tranzit pe traseul: JI, A - legătură de tranzit t, JE.
Blocul concentrator distribuitor local de linii este un câmp de conexiune
dreptunghiular, iar blocul de amestec este un câmp de conexiune pătrat.

3.4. Reţele de conexiuni spaţiale

RC spaţiale sunt utilizate în centralele telefonice la care fiecare legătură fizică

constituie o resursă alocată permanent sau temporar într-o comunicaţie dintre doi abonaţi.

Aceste reţele au fost multiplicate virtual o dată cu multiplexarea în timp şi introducerea

tehnicii digitale.
RC spaţiale mai sunt utilizate în sistemele multiproces pentru a permite accesul
multiplu la resurse comune sau pentru comunicaţia dintre procesoare.
RC spaţiale sunt alcătuite din câmpuri şi comutatoare pătrate sau dreptunghiulare.
Astăzi sunt mai puţin utilizate în structura CTE de mare capacitate, dar. mai sunt folosite în
CTE de capacitate mică şi medie.

3.4.1. Comutator spaţial cu o treaptă

Structura comutatorului spaţial cu o treaptă este redată în fig.3.4 şi conţine o matrice

de comutaţie cu dimensiunea N*M (N-număr de intrări, M - număr de ieşiri). La intersecţia

dintre orice orizontală cu orice verticală se află un PC. Orice PC poate fi în stare de
conducţie sau de blocare.

- 132 -
 Pentru a conecta intrarea i la ieşirea j se acţionează PC de la intersecţia orizontalei i
cu verticala j. Realizarea acestei legături este independentă de starea altor PC şi este efectuată
de unitatea de comandă.

Proprietăţile acestui comutator sunt:

- accesibilitate totală (orice intrare poate fi conectată la orice ieşire);
- lipsa blocajului intern (dacă intrarea şi ieşirea sunt libere atunci se poate stabili
întotdeauna o legătură prin comutator);
- regularitatea structurii constructive;
- posibilităţi simple de comandă.

Dezavantajele acestui comutator sunt:

- numărul PC este NPC=NM prea mare pentru N, M, > 50;
- un cost ridicat la capacităţi mai mari;
- defectarea unui PC dintre intrarea i şi ieşirea j duce la imposibilitatea realizării

legăturii dintre i şi j;
- utilizarea ineficientă a PC (se utilizează cel mult min{N, M} puncte de conexiune din
totalul de N "M).
Numărul PC se poate reduce la CN2 dacă comutatorul pătrat (N = M) realizează numai

legături locale ca în fig.3.5.

I 2 3 ... N-i N
I 2. j H

,(
a
2 3
4
i
N-f
N
N

Fig. 3.4 Fig. 3.5

În cazul PC cu contact metalic sau cu switch-uri analogice bidirecţionale pentru
comutarea semnalului de convorbire (bidirecţional) se acţionează un singur punct de
conexiune din RC, iar pentru PC electronice digitale se acţionează câte un punct de conexiune
pentru fiecare sens de transmitere.
În funcţie de valorile lui N şi M pentru comutatorul cu o treaptă sunt următoarele
posibilităţi:

=
- N M - comutator pătrat (N*N);

- 133 -
 - N > M - comutator concentrator;
- N < M - comutator distribuitor.
Un comutator dreptunghiular, precum şi un câmp dreptunghiular se caracterizează prin
trei parametri {N, M, Q}, unde:
- N reprezintă numărul de intrări în comutator (câmp);
- M reprezintă numărul de ieşiri din comutator (câmp);
- Q reprezintă numărul de legături care se pot stabili simultan prin comutator (câmp).
în aceste condiţii un comutator pătrat (fig.3.6) sau un câmp pătrat este de tipul {N,
N, N} dacă este realizat dintr-o singură treapta sau este o structură de tip Clos; în celelalte
cazuri este de tipul {N, N, Q} cu Q < N.
Comutatoarele (fig.3.7) şi respectiv câmpurile dreptunghiulare de comutaţie sunt de
două tipuri:
- distribuitoare N < M;
- concentratoare N > M.

2 N 2 M

2
N ·;:
intrări
-.s
•C

z
„

N-ie~iri

Fig. 3.6
.
M-iesiri
Fig. 3.7
Un comutator concentrator se obţine dintr-un comutator distribuitor la care ieşirile se
schilllbă cu intrările şi reciproc. Comutatoarele concentratoare dreptunghiulare pot fi de tipul
{N, M, M} dacă sunt lipsite de blocaj intern sau de tipul {N, M, Q} (N > M > Q) dacă

sunt afectate de blocaj intern.

Se numeşte factor de concentrare raportul dintre numărul de ieşiri şi numărul de intrări
în comutator (câmp de comutaţie).
Comutatorul spaţial cu o treaptă este folosit pentru RC a CTE de capacitate mică sau
ca element constructiv al câmpurilor de conexiune cu mai multe trepte.

- 134 -
 3.4.2. Câmpuri de conexiuni cu două trepte

Structura unui câmp de conexiune cu două trepte este redată în fig.3.8 şi are
dimensiunea N*M (N=nx, M=my). Prima treaptă este alcătuită din x=Nln matrici de
comutaţie (comutatoare cu o treaptă) cu dimensinea n*p, iar treapta a doua din y=Mlm
matrici de comutaţie cu dimensiunea q*m.
Conectarea matricilor din cele două trepte se realizează cu fascicole de k legături

(linkuri; k=l cel puţin) care să respecte principiul accesibilităţii totale (orice intrare să poată

fi conectată la orice ieşire).

7r. [ rr.E
I I
k 1'121
H11
n ,,,
l?~f' îX"?
N H
{ I
H2y
n
H1x
,,,
nxp k 2xm
Fig. 3.8
Legea de conectare a matricilor din cele două trepte este că o ieşire j (fascicol de k
linkuri) a unei matrici Mu din prima treaptă se leagă printr-un link la o intrare i a unei
matrici M 2J din treapta a doua.
Structura câmpului de comutaţie cu două trepte este afectată de blocaj intern. Dacă

linkul (fascicolul de k linkuri) care leagă matricea Mu de matricea M2i este ocupat, atunci nu
se mai pot realiza legături între alte intrări libere ale matricii Mu cu alte ieşiri libere ale
matricii M2i. Deci probabilitatea de apariţie a blocajului intern depinde de numărul de legături
dintre o matrice de intrare şi o matrice de ieşire.

Diminuarea blocajului se realizează prin mărirea numărului de linkuri de legătură când

matricile din prima treaptă devin distribuitoare, iar matricile din treapta a doua
concentratoare.
Pentru interconectarea totală a matricilor din cele două trepte este necesar să fie
îndeplinite următoarele relaţii:

- 135 -
 px =qy
N M
p•-=q·-
n m
M
p =k •y =k · -
m
q=k•x=k·~
n
Numărul
de PC este:
NPC=pN+qM
N =k•M•N•n+m
PC nm
Numărul PC este mai mic cu circa un ordin de mărime decât la comutatorul spaţial

cu o treaptă, dar cu dezavantajul apariţiei fenomenului de blocaj intern.

Câmpul de conexiune cu două trepte este utilizat în centralele de capacitate mică şi

medie sau ca element constructiv pentru reţelele cu patru trepte (două trepte de plane) din
CTE de capacitate mare.
Pentru exemplificare să considerăm un câmp pătrat cu N = 64 intrări/ ieşiri realizat
cu matrici pătrate cu dimensiunea 8*8 în cele două trepte şi care are structura din fig.3.9.

Trl Tr I
8 8

·c o o
...
•O :~
III•
~ .t!
I I
-t -t
ID ID

7 7

8x8 8x8

Fig. 3.9
Se folosesc câte opt matrici pătrate în fiecare treaptă, iar interconectarea acestora se
face cu linkuri simple.
Numărul PC este NPC = 8·8·8·2 = 1024, faţă de o structura cu o singură treaptă cu
N = 64 care ar fi avut NPC = 642 = 4096.
Pentru a diminua blocajul intern se folosc mai multe linkuri de legătură între trepte
(de obicei două). Acest lucru presupune renunţarea la matrici pătrate şi folosirea de matrici
de conexiune dreptunghiulare distribuitoare pentru prima treaptă şi concentratoare pentru
treapta a doua. Pentru acelaşi număr de intrări/ ieşiri (N = 64) structura câmpului de
conexiune cu două trepte în aceste condiţii este redată în fig.3.10, iar notaţiile au

- 136 -
.semnificaţia:
D 0 , D 1, ... D 7 - matrici distribuitoare cu dimensiunea 8*16;
C 0 , C 1, .„ ~ - matrici concentratoare cu dimensiunea 16*8;
Ai - adresa intrărilor în câmp (O, 1, .„ , 63);
A.;1 - adresa intrărilor în fiecare matrice distribuitoare din prima treaptă (O, 1, ... , 7);
A,,,1 - adresa matricilor distribuitoare din prima treaptă (0, 1, „. , 7);

A1 - adresa linkurilor de legătură între două trepte (0,1, .„ , 127);

A1' - adresa fascicolului de două linkuri care leagă o intrare dată de o ieşire dată (O,
1, 2, .„ • 63);
~ - adresa matricilor concentratoare din treapta a doua (O, 1, ... , 7);
~ - adresa ieşirilor din fiecare matrice concentratoare din treapta a doua (O, l , ... 7).
A. - adresa generală a ieşirilor (O, 1, „. , 63);

Ai Ai1 Am 1 Al ÂI Am2 Aea Ae

Trl Trl

Fig. 3.10
Adresa oricărei intrări în câmp se poate exprima astfel:
A; = i5i4i 3i2i 1i0 = A,,, 1A;1 unde
A...1 = isi4i 3
A.ii = i2i1io
Adresa oricărei intrări este compusă din alăturarea adresei matricei în care este
conectată intrarea A,,,1 şi a adresei de intrare în matricea respectivă An.
Analog, adresa oricărei ieşiri din câmp este:
A. = e 5e4e3eie1e0 = A.ni~ unde
A.ni = e,e4e3

- 137 -
 ~ = eze1eo
Adresa oricărei ieşiri este formată din adresa matricii la care este conectată ieşirea ~
şi adresa ieşirii din această matrice ~·

Adresa fascicolului de linkuri care leagă intrarea de adresă A; de ieşirea de adresă A.

este data de relaţia:

A1' = Au.1~
Adăugând acestei adrese de şase biţi un bit b cu valoarea logica O sau 1 se obţine
adresa linkului din fascicolul de două care va fi utilizat:
Ai = Au.1Arnzb = isi4i3ese4e3b
Cunoscându-se adresa intrării şi a ieşirii, UC determină prin calcul linkul care va fi
folosit, iar ulterior cu adresa linkului şi adresa intrării pe de o parte se deduce adresa PC din
matricea distribuitoare a primei trepte, iar pe de altă parte cu adresa linkului şi adresa ieşirii

se deduce adresa PC din matricea concentratoare a celei de a doua trepte. Blocajul intern este
diminuat faţă de cazul precedent datorită linkurilor duble, dar nu este eliminat.
Numărul PC creşte, devenind NPC = 8·8"16-2 = 2048, care este jumatate din numărul
PC de la comutatorul cu o treaptă.

Să considerăm pentru exemplificarea câmpurilor dreptunghiulare un câmp

concentrator cu N 64, M 32 = = şi un factor de concentrare 112, iar concentrarea se poate
realiza în una din cele două trepte, indiferent în care.
Structura unui câmp concentrator care realizează concentrarea în treapta a doua este
redată în fig.3.11; interconectarea se face cu linkuri simple, iar accesibilitatea este totală.

Trl Trl

~01 ~
III•
.!
N
M
li
::t
8
7

8x8 8 „4

Fig.3.11

- 138 -
 Numărul punctelor de conexiune este NPC = 8·8·8 + 8·8·4 = 768.
Dezavantajul structurii constă în apariţia blocajului intern; dacă linkul dintre Mu şi M2i
este ocupat atunci nu se pot realiza legături între alte intrări libere ale matricii Mu şi alte
ieşiri libere ale matricii M2i.
Pentru diminuarea blocajului intern se realizează concentrarea în prima treaptă, iar
legătura între trepte se face cu linkuri duble; schema acestei structuri este redată în fig.3.12.
Blocajul intern este diminuat datorită linkurilor duble, dar nu este total eliminat.
TrI Trl
8
o

i.!!
N
M
li
::î

8
a

16 x8 8x 8
Fig. 3.12
Numărul punctelor de conexiune este NPC=4·16-8+4·8·8=768.

3.4.3. Câmpuri de conexiuni cu trei trepte

Pentru a micşora blocajul intern şi mai mult, se utilizează câmpuri de conexiune cu

trei trepte de matrici (fig.3.13). Dimensiunea câmpului este N*M în care N=nl, iar M=ml.
ml 7?.f rr. iii.
I I
~I 1121 H31
h m
""P fx! pxm
N H
.(

l'11e H2p 11.Jt

11 m
nx,.o txe pxm
Fig. 3.13

- 139 -
 Prima treaptă este alcătuită din I matrici cu dimensiunea n*p (de regulă distribuitoare),
treapta a doua este alcătuită din p matrici pătrate l*l, iar treapta a treia din 1 matrici cu
dimensiunea p*m (de regulă concentratoare). Conectarea matricilor din trepte diferite se face
cu un singur link între două matrici adiacente conform principiului accesibilităţii totale.
Câmpurile de conexiune cu trei trepte au avantajul că blocajul intern scade, deoarece
există legături multiple între orice intrare şi orice ieşire (p legături).

Clos a stabilit o condiţie relativă la numărul de matrici din treapta a doua astfel încât
blocajul intern să fie eliminat. Situaţia cea mai dezavantajoasă este atunci când trebuie să se
stabilească o legătură între o intrare (X) a matricii Mu oarecare din treapta întâi cu o ieşire

(Y) a matricii M3k oarecare din treapta a treia (fig.3.14); din cele n intrări ale matricii Mu.
n-1 intrări sunt deja ocupate, deci n-1 linkuri către n-1 matrici din treapta a doua sunt ocupate
şi din cele m ieşiri ale matricii M 3k, m-1 ieşiri sunt deja ocupate, deci m-1 linkuri către alte
m-1 matrici din treapta a doua sunt ocupate. Pentru a stabili legătura între X şi Y mai este
necesară încă o matrice în treapta a doua.

Tr:Z

m-f

Fig. 3.14
Numărul minim de matrici (p) din treapta a doua este:
p <:: (n-l)+(m-1)+1 =n+m-1
Dacă ultima relaţie este îndeplinită atunci structura Clos cu trei trepte este strict
neblocabilă.

Numărul PC al structurii Clos este:

- 140 -
 NPC =npl +l2p +pml =p N + -NM +M
Pentru o l
structură Clos s rict ne~%cabil
I(p =n +m-1) numărul PC este:
N
pc
=(n+m-1) [N+NM +M]
nm
în cazul particular al unei structuri Clos pătrate (N=M, n=m) din fig.3.15 avem:

N PC= (2n -1) 2N + : : f l

TrI

~
I
I
·o,
I
:
I
Trl

O
I
I
I
Trlt

~-i~~.-L-=-p~-~1,.,,..J·~~~ Fig. 3.15

Există o valoare optimă a factorizării N =nl pentru care NPC este minim
3
dNPC
- N N] = 22n
- =2N [ 2--+- N-Nn+N
- 3- - -
dn 2 3 n n n
dN
___::.::_ = O ~ 2n 3 - Nn + N = O ~ n 1 ~ N PC - min
dn op
în practică, de cele mai multe ori condiţia de strict neblocabil nu este îndeplinită. Se
acceptă o probabilitate a blocajului intern obţinând astfel structuri Clos blocabile. Pe baza
unor reguli de ocupare a traseelor prin structură se micşorează probabilitatea de blocaj, dar
cu dezavantajul că se complică comanda.
O altă posibilitate de eliminare a blocajului intern constă în rearanjarea traseelor
(legăturilor) prin structură, dacă apare blocaj, dar UC are de executat acţiuni complexe.

3.4.4. Câmpuri de conexiune cu cinci trepte

Structura Clos poate fi realizată cu 5, 7, 9, ... trepte; dacă se realizează o factorizare

convenabilă a lui N se obţine o economie suplimentară de PC. în fig.3.16 este o structură
Clos cu cinci trepte în care treptele 2, 3 şi 4 alcătuiesc o structură Clos cu trei trepte. Similar

- 141 -
se determină o condiţie de strict neblocabil şi se determină numărul optim de PC. Aceste _
structuri se utilizează în sistemele de comutaţie ale CTE de capacitate mare.
li: I 7r. I, fi fi mi"
I I
M,,
„, Cat
Ms1
m'
n'"P' P'.tm'
/'l<f'
N'
f.1'

I I
G,.o'
„, Mtt 1 H5t 1
m'
"'"P' !'x I' f''xm'
Fig. 3.16
O structură Clos pătrată cu cinci trepte cu dimensiunea N*N este redată în fig.3.17

TrI Tr li- rl TrV

Ca
o

.:f3> ~J
n, n~-1 ;
Ca
2n, - 2

n1ic(2n 1-1l n,I xn2I (2n 1 -1)11n1

Fig. 3.17
Numărul de intrări sau de ieşiri al structurii în ansamblu este N = n1n/, unde n 1
reprezintă numărul de intrări al fiecărei matrici din treapta întâi, respectiv de ieşiri al fiecărei

matrici din treapta a cincea, iar nz' numărul de matrici din treapta întâi, respectiv din treapta
a cincea (n/ =n;/l3).
Dimensiunile matricilor din treapta întâi şi a cincea tinând cont de condiţia de strict
neblocabil dedusă anterior sunt n/2nrl), respectiv (2n 1-J)n1 • Dimensiunile câmpurilor pătrate
Clos din zona centrală sunt n/n/.
Numărul PC din această structură este:

- 142 -
 Nc5 =n 1• (2n 1 -1) • n~ + (2n 1 -1) •NcJ + (2n 1 -1) • n 1• n~
unde Nc 3 este numărul de PC ale unei structuri Clos cu trei trepte şi rezultă din formula
dedusă anterior.
N2
N C3 = (2n -1). 2N + (2n -1) -
n2
unde N este n/ = n:ft3 (n2 numărul de intrări ale unei matrici din treapta a doua sau numărul
de ieşiri ale unei matrici din treapta a patra, iar n 3 numărul de matrici din treapta a doua sau
a patra), iar n este n 2 •

Nes =fin1,n2)
Pentru N dat numărul PC este o funcţie de două variabile n 1 şi n2 ; nu există nici o
metodă exactă pentru determinarea variantei economice optime. Optimul economic se obţine

pentru un N dat în mulţimea soluţiilor posibile.

Structurile Clos strict neblocabile cu trei sau mai multe trepte au avantajele principale
ale economiei numărului de PC şi al absenţei blocajului intern. Comanda acestor structuri este
mai dificilă, adresele PC se deduc mai greu decât în cazul structurii cu două trepte.

3.4.5: Câmpuri de conexiuni cu patru trepte

Câmpurile de conexiune cu patru trepte sunt structuri simetrice, etajate, alcătuite din
subansambluri şi au dimensiunea N*M (fig.3.18). Acestea constituie un plan de comutaţie şi
se obţin din două trepte de plane (PA şi PB) interconectate prin fascicole de k linkuri. Fiecare
plan are câte două trepte de matrici de comutaţie interconectate prin fascicole de k' şi

respectiv k" linkuri.

Pe baza adresei de intrare şi de ieşire UC determină adresele a trei linkuri prin care
trece drumul dintre intrare şi ieşire. Cunoscând adresele linkurilor şi posibilitatea de a le testa
dacă sunt libere sau ocupate, UC determină dacă drumul de la intrare la ieşire este posibil.

- 143 -
Dacă nu este posibil se aleg alte linkuri din fascicole şi se reia ultima operaţie. Cu adresele
linkurilor se determină în continuare adresele PC de acţionat. În final se stabileşte legătura
între intrarea şi ieşirea precizată.
71: I r,, !i-
f/'At - - - - K' - - - - - :
1----&----:--1"'1

Fig. 3.18
Un alt tip de câmp de conexiune cu patru trepte are matrici de comutaţie în etajele de
intrare şi ieşire (TrI şi TrIV), iar în etajul median (Tril şi TrIII) plane de comutaţie
(fig.3.19).
71: .T rr. li r,, fi
1.- - - - - - - - - - I
IPA1 I
.----,----, I-----~

!V

I I
L----------...J
Fig. 3.19

- 144 -
 Aceste câmpuri de conexiune se utilizează în centrele de comutaţie de capacitate mare
şi foarte mare.
Pentru a ilustra structura unui câmp concentrator cu patru trepte de matrici se
consideră un exemplu cu 2048 intrări şi 256 ieşiri (fig.3.20), deci cu un factor de concentrare

1/8. Acest factor de concentrare este realizat în ambele trepte de plane; în prima treaptă de
plane 2048 intrări sunt reduse la 512 ieşiri cu un factor de concentrare 1/4, iar în a doua
treaptă de plane cele 512 intrări sunt reduse la 256 ieşiri, deci un factor de concentrare 1/2.
Ai A;f Am1 At; Am2 Ae.J A<2 Am, llL'J ,4,,,*" !felf 11e

o o

1~8f

Fig. 3.20
Fiecare plan din treapta A de plane are 64 intrări şi 16 ieşiri, iar matricile din cele
două trepte ale planului sunt interconectate prin linkuri duble. Sunt în total 32 de plane în
prima treaptă de plane numerotate de la O la 31 având 2048 intrări.

Fiecare plan din treapta a doua de plane B are 32 intrări şi 16 ieşiri, iar matricile
dintre cele două trepte ale planului sunt interconectate prin linkuri simple. Sunt 16 plane în
a doua treaptă de plane, numerotate de la O la 15 având 256 ieşiri. Cele două trepte de plane

- 145 -
de conexiune sunt interconectate prin linkuri simple.
Adresele notate deasupra celor doua plane au semnificaţia:

Ai - adresa absolută a intrării (O, 1, 2, ... 2047);

Ai1 - adresa intrării în orice matrice din prima treaptă de matrici (O, 1, 2, ... 15);
A,,. 1 - adresa primei trepte de matrici din fiecare plan PA (O, 1, 2, 3);
A 11 - adresa linkurilor care leagă matrici din treapta întâi de matrici din treapta a doua
(O, 1, 2, ... 1023);
~ - adresa matricilor din treapta a doua din fiecare plan PA (O, 1, 2, 3);
~ - adresa ieşirilor din fiecare matrice a treptei a doua (O, 1, 2, 3);
A12 - adresa linkurilor de legatură între plane (O, 1, 2, ... 511);
A,,.3 - adresa matricilor din treapta a treia din fiecare plan PB (O, l, 2, 3);
A 13 - adresa linkurilor care leagă matrici din treapta a treia de matrici din treapta a
patra (O, 1, 2, ... 255);
A,,.4 - adresa matricilor din treapta a patra din fiecare plan PB (O, 1, 2, 3);
~ - adresa ieşirilor din fiecare matrice a treptei a patra (O, 1, 2, 3);
A. - adresa absoluta a ieşirilor (O, 1, 2, ... 255);
APA - adresa planelor din prima treaptă de plane (O, 1, 2, ... 31);
APB - adresa planelor din a doua treaptă de plane (O, 1, 2, .. , 15).
Se pot stabili următoarele relaţii:
Ai = i1oiJ8 .• .i1io - adresa intrării în câmp;
A. = e 7e6e 5 ••• e 1e 0 - adresa ieşirii din câmp;
Ai = APAA,,.1Ail unde:
APA = i i i i i adresa planului A care conţine intrarea de adresă Ai;
10 9 8 7 6 -

A,,.1 = isi4 - adresa matricii din treapta întâi la care este ~onectată intrarea de
adresă Ai;
Ai1 = i3i2i1io - adresa intrării din matricea primei trepte.
A0 = Apa~~ unde:
Ap = e~~se4 adresa planului B care conţine ieşirea de adresa A.;
8 -

~ = e 3e 2 - adresa matricii din treapta a patra la care este conectată ieşirea

de adresă A.;
~ = e 1e0 - adresa ieşirii din matricea treptei a patra.
Adresa linkului de legatură dintre cele două trepte de plane prin care se stabileşte

- 146 -
legătura între intrarea de adresa Ai şi ieşirea de adresă A. este:
A12 = ApAAPB = i1oiJsi7ii;e~i;e;e4
Adresa celorlalte două linkuri este:
A11 = APAA.t. 1\.ab = i iJ i7i i i e7e b
1 10 8 6 54 6

A13 = Ap8A.n3A,,,4 = e~6e5e4i10i9e3ez unde:

;\,,a = e~6•
A,,,3 = i1oi9,
b = O sau b = 1 indică linkul utilizat dintre treapta întâi şi treapta a doua de
matrici.
Intrarea şi ieşirea din structură fiind precizate, unitatea de comandă poate calcula
adresele celor trei linkuri prin care trece drumul dintre intrare şi ieşire. Cu adresele linkurilor
se pot determina pe rând adresele PC de acţionat din acest câmp. Cunoscând adresele
linkurilor şi posibilitatea de a le testa dacă sunt libere sau ocupate, unitatea de comandă

determina dacă drumul de la intrare la ieşire este posibil sau nu.

3.4.6. Extensia reţelei de conexiuni spaţiale

Pentru centralele telefonice de capacitate mare se pune problema instalării lor iniţiale
cu un anumit număr de abonaţi, apoi să se extindă RC pe măsura creşterii numărului de
abonaţi. Pentru ca extensia centralei să se poată realiza cu uşurinţă trebuie ca RC să fie
realizată pe module. Modulele conţin câmpuri concentratoare, distribuitoare, cordoane de apel
şi de răspuns, iar câmpul de amestec este împărţit în distribuitorul de amestec şi

concentratorul de amestec. Structura unui asemenea modul este redată în fig.3.21.

DL
,.__

L46 CJ)L

--
CL.

Fig. 3.21

- 147 -
 Faţă de schema RC iniţiale singura transformare produsă constă în ·secţionarea

câmpului pătrat de amestec în distribuitorul de amestec (DA) şi concentratorµl de amestec

(CA) care realizează legături către alte concentratoare de amestec şi respectiv distribuitoare
de amestec din alte module ale centralei (LMEA - legături cu alte module ale etajelor de
amestec). Un modul de reţea de conexiune are în mod obişnuit o mie sau două mii de
abonaţi.

3.4.7. Implementarea reţelelor de conexiune spaţiale

Punctele de conexiuni ale RC spaţiale pot fi relee REED, comutatoare electronice

realizate cu semiconductori, switchuri analogice bidirecţionale, circuite multiplexoare/
demultiplexoare analogice bidirecţionale sau matrici de comutaţie analogice bidirecţionele. PC
pot fi cu contact metalic sau statice.

3 .4. 7 .1. .Puncte de conexiune cu contact metalic

PC cu contact metalic au avantajele:

- conducţie bidirecţională;

- posibilitatea de a transmite semnale de amplitudine mică şi mare;

- rezistenţa mică a contactului închis;
- rezistenţă foarte mare a contactului deschis.
Dezavantajele acestor PC sunt:
- timp de răspuns relativ mare;
- consum de energie mare;
- gabarit mare;
- imposibilitatea de a fi integrate.
PC cu contact metalic utilizate sunt releele REED. Un releu REED este alcătuit din
una sau mai multe perechi de lamele de dimensiuni reduse şi încapsulate într-o fiolă de sticlă

umplută cu un gaz inert. Contactele sunt prinse pe aceste lamele elastice. Acţionarea

lamelelor se face ca la releele obişnuite cu un flux magnetic generat de o înfăşurare externă

şi care se închide prin materialul lamelelor. Avantajul principal al releelor REED constă în
faptul că fiind încapsulate nu necesită nici un fel de întreţinere.

- 148 -
 Pentru menţinerea contactului închis după ce releul a fost acţionat există următoarele

posibilităţi: automenţinere electrică, automenţinere folosind un circuit magnetic extern,

automenţinere utilizând proprietăţile magnetice ale lamelelor, automenpnere cu memorie
externă.

Automenjinere electrică

Releul REED notat RL are de regulă trei contacte normal deschise notate rLv rL2 , rL 3
(fig.3.22) ;acţionarea releului determină conectarea intrării pe trei fire notate a, b, c, la
ieşirea pe trei fire a', b', c'. Dintre cele trei fire două sunt utilizate pentru convorbire a şi

b, iar al treilea fir ceste folosit pentru menţinerea acţionată a releului.

intrare { .::_ __,/ rh

.c
I
I
I

RLl'"~I
a......,...J
I
d
-48V
m
I) c
ieslre
>

Fig. 3.22
Funcţionarea releului decurge în următoarele etape :
1) Comanda de acjionare; pe firul c' se aplică un potenţial pozitiv de +48V, iar pe
firul de marcare m se aplică potenţial zero. Releul RL este acţionat, iar contactele rl 1 , rl 2 ,
rl3 se închid.
2) Menfinere preliminară; firul ceste conectat la -48V pe un traseu prin înfaşurarea
unui releu RL'. Potenţialul zero de pe firul de marcare este retras, iar releul RL se menţine

acţionat într-o prima etapă datorită potenţialului de -48V de pe firul c şi a potenţialului de

+48V de pe firul c'.
3) Menfinere definitivă; potenţialul de pe firul c' este adus la zero. Releul RL se
menţine acţionat datorită potenţialului de -48V de pe firul c şi a potenţialului zero de pe firul
c'. Rolul acestor manevre este de a împiedica conectarea la aceeaşi ieşire, reprezentată de
cele trei fire verticale a unei alte intrări, prin aplicarea unui potenţial zero accidental pe firul
de marcare m.

- 149 -
 4) Eliberare releu; unitatea de comandă retrage potenţialul zero de pe firul c';
înfăşurarea releului rămâne nealimentată, iar acesta revine în repaus.
Rezistenţa R în paralel cu releul reduce supratensiunile care apar la întreruperea
curentului prin RL.
Automenfinere magnetică
Se bazează pe existenţa unui circuit magnetic extern pe care este înfăşurarea · de

comandă. Acţionarea releului se face printr-un impuls de o anumită polaritate; miezul se

magnetizează pe un anumit sens şi pe baza fluxului remanent închis prin lamele, contactele
se menţin închise. Pentru eliberare se aplică un impuls de polaritate opusă care determină

demagnetizarea miezului.
O variantă a acestor relee care funcţionează asemânator se bazează pe proprietăţile

magnetice ale lamelelor cu contacte.

Automenjinere cu memorie externă
Utilizează un circuit basculant bistabil de pe a cărui ieşire este comandată alimentarea
înfăşurării releului, iar în funcţie de starea bistabilului releul se menţine sau nu acţionat.

3.4.7.2. Puncte de conexiune statice

PC statice sunt realizate sub forma de structuri integrate care conţin pentru fiecare
contact câte o pereche de tranzistoare în principiu. O capsulă de circuit integrat poate conţine
de exemplu, patru PC, iar configuraţia acestora este redată în fig.3.23

intrare 1
rOf
a

intrare2

Lolz

iefire 1
"':t--- . .--
ie"ire2
Fig. 3.23

- 150 -
 Fiecare PC conţine două tranzistoare, un circuit de polarizare (P) şi un circuit
basculant bistabil (CBB). Circuitul integrat are două intrări şi două ieşiri pentru semnal pe
câte două fire fiecare. Această matrice de puncte de conexiune (2*2) are patru fire de
comandă, din care două orizontale oi.o2 şi două verticale v1, v2 ; cu ajutorul acestor fire se
identifică PC de acţionat.

O comandă adresată pe un fir orizontal o şi un fir vertical v, basculează CBB de la

intersecţia orizontalei cu a verticalei şi determină trecerea în starea activă a celor două

tranzistoare, realizându-se astfel legătura între intrarea şi ieşirea dată. Printr-o nouă comandă
adresată CBB starea se schimbă, tranzistoarele se blochează, iar PC se întrerupe.
Dezavantajul major al acestui tip de PC este că nu permite trecerea componentei de
curent continuu şi a semnalelor de amplitudine mare (apel). Cu astfel de matrici de puncte
de conexiune integrate care se conectează împreună se pot realiza câmpuri de comutaţie de
orice dimensiune.
PC electronice pot fi implementate şi cu switchuri analogice bidirecţionale integrate
care constau dintr-o pereche de tranzistoare MOS conectate în paralel (fig.3.24). Când
switchul analogic bidirecţional este deschis între intrare şi ieşire apare o rezistenţă serie mică,

ceea ce permite trecerea curentului în ambele sensuri. Poarta de transmisie din switchul
analogic este deschisă când intrarea de control EA are nivelul "1" logic (RoN =400Q) şi este
blocată când intrarea EA are nivelul "O" logic (RoFF= 109Q).

Avantajul perechii complementare de tranzistoare în paralel, constă în faptul că

excursia semnalului la intrare nu va fi limitată de valorile tensiunilor de prag ale

tranzistoarelor în toată gama tensiunilor de alimentare. Sursele şi drenele tranzistoarelor MOS
sunt interschimbabile, rezultă că nu are nici o importanţă sensul de curgere al curentului prin
poarta de transmisie.

Fig. 3.24

- 151 -
Universitai;~<t Tehnică Iaşi
 Structura de comutator analogic bidirecţional din fig.3.25 asigură faţă de cel precedent
o rezistenţă în starea de conducţie mai mică ce este aproximativ constantă pe toată plaja
semnalului de intrare (60+1000). Din structura comutatorului rezultă că substratul
tranzistorului MOS cu canal n din fiecare comutator este conectat fie la semnalul de intrare
când comutatorul este deschis, fie la Vss când comutatorul este blocat. În acest mod se
elimină variaţia tensiunii de prag a tranzistoarelor comutatorului cu semnalul de intrare şi se
menţine rezistenţa în starea de conducţie la o valoare coborâtă în toată plaja semnalului de
intrare.

Fig. 3.25
Aceste structuri de comutatoare analogice bidirecţionale sunt integrate în circuitele
MMC 4016 şi respectiv MMC 4066. Structura modificată de comutator este folosită la
realizarea de multiplexoare (demultiplexoare) analogice bidirecţionale cu 16 canale
MMC4067, cu 8 canale MMC 4051 şi MMC 4097 (diferenţiale), cu 4 canale MMC 4052
(diferenţiale) şi cu 2 canale MMC 4053.
Aceste posibilităţi de implementare a RC spaţiale se mai folosesc doar în centralele
telefonice electronice de capacitate mică.

3.4. 7.3. Matrici de comutaţie integrate

Sunt utilizate cu succes matricile de comutaţie analogice bidirecţionale care au diverse

dimensiuni: 4*4, 8*8, 12*8, 16*8, 16*12, 16*16, etc. Firma Motorola produce circuitul
MC142100 (4*4), SGS-Thomson produce circuitele M3493 (12*8), M3494 (16*8), etc. La
noi în ţară Microelectronica produce circuitele MMC355 şi MMC356 care sunt matrici de

("
- 152 -
comutaţie analogice bidirecţionale cu dimensiunea 8*8, iar comanda acestora este serie,
respectiv paralel. Aceste matrici de comutaţie cu diverse dimensiuni sunt comutatoare spaţiale
cu o treptă şi se pot conecta astfel încât să realizăm matrici cu dimensiunea mai mare sau
câmpuri cu mai multe trepte.
Structura de principiu a circuitului MMC355 este redată în fig.3.26 şi conţin opt
multiplexoare/ demultiplexoare analogice bidirecţionale cu opt intrări MUXo, MUX1 , •••

MUX7 având fiecare câte un registru de patru biţi REG0 , REG 1 , ••• REG7 pentru memorarea
adresei liniei de intrare X ce va fi conectată la ieşirea Y şi un bloc de comandă alcătuit dintr-
un decodificator DEC pentru selectarea ieşirii Y (a registrului REG corespunzător), o logică

de comandă LC, un registru de intrare RI care preia din exterior cuvântul de comandă

convertindu-l din serie în paralel şi un bloc de translatare a nivelului TN. Circuitul poate
conecta orice intrare Xi la orice ieşire Yi sau chiar aceiaşi intrare la mai multe ieşiri.

Xo

x„

.])

r
Fig. 3.26
Cuvântul de comandă pentru stabilirea unei legături prin această matrice de comutaţie

între intrarea xi şi ieşirea yj are următoarea structură:

Yi2 Yi1 Y;o ~ Xii Xio E

unde Y;2 Y; 1 Y;o este adresa pe trei biţi a ieşirii Y;;
~ Xi1 Xro este adresa pe trei biţi a intrării Xi;
E activează (1 logic) sau dezactivează (O logic) legătura dintre intrarea Xi şi ieşirea

Acest cuvânt de comandă este transmis de UC prin intermediul unui port de ieşire

- 153 -
serie pentru circuitul MMC355 şi paralel pentru circuitul MMC356.
Conexiunile circuitului MMC355 sunt:
Xo,X1,.„X7 - intrările/ ieşirile matricii de comutaţie;

Y0 ,Y1 , ••• Y7 - ieşirile/ intrările matricii de comutaţie;

D - intrarea de date serie;

T - intrarea de tact;
S 1, S 2 , S 3 - intrări de validare ale circuitului.
UC tratează această matrice de comutaţie ca pe un port de ieşire în care înscrie diverse
cuvinte de comandă ce corespund activării sau dezactivării unor legături prin matricea de
comutaţie analogică bidirecţională.

3.4.8. Alte tipuri de reţele de conexiuni spaţiale

în afară de câmpurile strict neblocabile există şi alte tipuri de câmpuri neblocabile:

- câmpuri condiţionat neblocabile; câmpul este neblocabil dacă ordinea în care sunt
ocupate o serie de linkuri din câmp urmează o anumită regulă;
- câmpuri rearanjabil neblocabile; pentru a exclude blocajul intern este permis ca după
ce o legătură a fost stabilită şi trece prin anumite linkuri, legătura să poată fi rearanjată pe
un alt traseu, ulterior.
Se poate dovedi că ambele variante au un număr de PC şi mai mic decât al structurilor
CLOS strict neblocabile în schimb comanda câmpului este dificilă. în situaţiile practice se
admite o variantă de compromis şi anume .se folosesc structuri CLOS la care se admite o
anumită probabilitate de blocaj intern.
RC cu una sau mai multe trepte sunt utilizate cu precădere în telecomunicaţii la
comutaţia de circuite sau pachete. Un alt domeniu de utilizare îl constituie calculatoarele
alcătuite din structuri paralele de procesare care necesită RC pentru interconectarea
microprocesoarelor sau a microprocesoarelor cu memoriile comune. în afară de comunicarea
dintre microprocesoare şi/sau memorii comune, aceste reţele sunt utilizate şi la prelucrarea
datelor pentru realizarea algoritmilor de calcul paralel, cum ar fi: sortarea unor liste de
elemente, rutare automată a datelor, permutări de tip special pentru date, etc.
RC cu drumuri unice sau multiple cum ar fi reţelele Banyan, Delta, Omega, Benes,
Delta în cascadă, etc. sunt utilizate la comutaţia de circuite, pachete şi la interconectarea

- 154 -
sistemelor cu procesoare multiple.

3.4.9. Replierea reţelelor de conexiuni spaţiale

Semnalul de convorbire dintre oricare doi abonaţi este bidirecţional şi este alcătuit din
sensul de convorbire chemător-chemat şi sensul chemat-chemător. Orice abonat poate fi
chemător sau chemat, iar RC este necesar să fie repliată.

Replierea (fig.3.27) se realizează astfel:

Fig. 3.27
- pentru RC unidirecţională intrările şi ieşirile cu acelaşi număr se conectează între ele
(fig.3.27a). Cu etajul de intrare se stabileşte legătura către abonatul chemător, iar cu etajul
de ieşire legătura către abonatul chemat;
- pentru RC bidirecţională replierea se realizează prin ieşirile ultimului etaj al reţelei

(fig.3.27b);
- pentru RC bidirecţională replierea se poate realiza şi prin adăugarea unui etaj în reţea
(fig.3.27c).

3.5. Reţele de conexiuni temporale

Câmpurile de comutaţie digitală (CCD) realizează conectarea oricărei intrări la orice

ieşire din reţeaua de conexiuni, intercalând în timp semnalele de convorbire. Prin CCD pot
fi vehiculate semnale analogice sau digitale, dar practic sunt utilizate numai variantele care
vehiculeaza semnale digitale.
Intrările în câmp se prezintă sub forma mai multor linii de intrare, iar ieşirile sub
forma unor linii de ieşire. Fiecare linie este constituită din mai multe canale de convorbire
intercalate în timp; semnalele de convorbire sunt prelucrate utilizând modulaţia impulsurilor
în cod (MIC). La intrările unui CCD apar eşantioanele codificate binar ale celor N căi de

- 155 -
convorbire intercalate în timp şi care constitue liniile de intrare.
Funcţiunile unui CCD sunt:
-să realizeze comutaţia în timp a oricărui canal de intrare în orice canal de ieşire;
-să realizeze comutaţia în spaţiu a oricărui canal de intrare în orice canal de ieşire;

-să realizeze comutaţia în timp şi în spaţiu a oricărui canal de intrare în orice canal
de ieşire.

Aceste posibilităţi sunt exprimate grafic în fig.3.28, unde LI, LE sunt liniile de intrare
PCM, respectiv de ieşire PCM din CCD. Pe aceste linii circulă consecutiv în timp
eşantioanele codificate binar ale canalelor 1, 2, 3, 4, . „. etc. Se admite că în acelaşi interval
de timp pe toate liniile de intrare şi ieşire se găseşte acelaşi canal; în figură de la momentul
iniţial t 1 apare aceeaşi secvenţa de canale pe fiecare linie PCM.
t4-..J.;k:..:...!J~.:JClCa..-88l_i..:;fî1..(A__.____
Lli

Llk
t ~ 111 t§
t1
12345

12345
t t,~:::"J I I -
I I -
t g (,
LE1

LEk
t t,
I
12345

12345
11111~ ~ -
t

t t, t

Fig. 3.28
Comutaţia temporală presupune de exemplu, transferul canalului numărul 1 din linia
de intrare i în canalul numărul 4 din linia de ieşire i prin CCD (a).
Comutaţia spaţială realizează de exemplu, transferul canalului numărul 2 din Lli în
canalul numărul 2 din LEic prin CCD (b).
Comutaţia în timp şi spaţiu realizează de exemplu, transferul canalului numărul 3
din Llk în canalul numărul 1 din L~ prin CCD (c).
Circulaţia semnalelor prin CCD se face unidirecţional; pentru a realiza convorbirea,
câmpul trebuie realizat pe patru fire.
Câmpurile de comutaţie de capacitate foarte mare se realizează prin combinarea unor
câmpuri particulare care efectuează comutaţia în timp şi/sau în spaţiu.

Comutaţia temporală reprezintă o realizare importantă şi se bazează pe diviziunea în

timp a resurselor comune. Comutaţia temporală este utilizată pentru semnale digitale şi poate
fi combinată cu cea spaţială. Are la bază principiul multiplexării temporale digitale care
constă în partajarea în timp a unui suport fizic comun de mai mulţi utilizatori care au acces.
Partajarea temporală se realizează cu cadre ciclice sau aciclice, iar alocarea temporală

- 156 -
a canalelor poate fi fixă sau dinamică. Identificarea cadrelor se face în sistemele cu cadre
ciclice şi alocare fixă pe baza cuvintelor de sincronizare cadru transmise periodic, iar pentru
alocarea dinamică prin introducerea aleatoare a cuvintelor de sincronizare în canalele libere.
În sistemele cu cadre aciclice se identifică fiecare cadru în parte.
Pentru transmiterea digitală a semnalului telefonic se utilizează modulaţia impulsurilor
în cod şi un sistem cu cadre ciclice şi alocare fixă a canalelor.
Structura multiplexului primar PCM de bază este redată în fig.3.29; în care notaţiile

utilizate au semnificaţia: MCn - multicadru, Ci - cadru (i=0,1, ... 15), IT1 - canal/ interval de
timp G=O,l„ .. 31); IT0 canal pentru sincronizarea cadrului, IT16 canal pentru semnalizare,
iar celelalte canale sunt utilizate pentru transmiterea semnalelor vocale codate MIC sau date
a căror viteză de transmisie nu depăşeşte 64 Kbit/s.

C'o r~.~ 11 C1s I-- -----· (;~ni -------- I I c.~."'1

Co I c, I .. . .„ I C1y I C11 Co c 161

<
„r '' /
„
/
„ /
' /
'
'' /

ITO - C,· - c' =2nr•t 17;, I rr,. I "lk

XOOllOll oooRA.FRR svvvvvvv

n; -c,· -t' " 2m s - .6;f S1'mn

Y I Al> I( I( R I? I( v - 611· voloore numert'cti

X - Iul· C'.f'C
Y- semnul C'l?C
,4j) - o/orMei c/r;s mmti
~ - h/f rererwf'

a6cdal:ic
.! Tţ"5 .J J'.i I
AE - alarmă 1es1're
R. _ bif reze;.vaf
a, b, c, d- semnolizqre IT

Fig. 3.29
Un multiplex primar respectă recomandarea CCITT G732 având un debit binar de
2,048 Mbiţi/s. Un multicadru este alcătuit din 16 cadre, iar oo cadru are o durată de 125 µs
- 157 -
şi conţine 32 canale numerotate de la O la 31.
Orice semnal vocal telefonic cu banda de 0,3 kHz - 3,4 kHz este convertit digital pe
8 biţi (bitul cel mai semnificativ pentru semn şi cei mai puţin semnificativi şapte biţi pentru
valoarea numerică) şi este eşantionat cu f0 =8 kHz. Rezultă astfel debitul binar al
multicadrului de:
8 kHz · 32 canale · 8 biţi = 2048 kbiţi/s.
Canalul O din orice cadru este destinat sincronizării, iar canalul 16 este folosit pentru
semnalizare. Codarea MIC a mesajelor de semnalizare se face pe durata unui multicadru care
are durata de 2 ms. Sincronizarea multicadrului se face cu un cuvânt de 8 biţi din canalul 16
al cadrului O din multicadru. Semnalizările din afara benzii vocale asociate unei căi de
cornru.t.icaţie se transmit prin canalele 16 de date ale multicadrului, care au rezervate pentru
fiecare cale de comunicaţie câte 4 biţi de semnalizare (a, b, c, d); deci o viteză de
semnalizare de 2 kbit/s. Cadrul 1 din multicadru conţine în canalul 16 cuvintele de
semnalizare pentru canalele 1 şi 17. Celelalte cadre ale multicadrului conţin în canalul 16 câte
două cuvinte de 4 biţi asociate celorlalte canale de comunicaţie aşa cum rezultă din figură.

Comutaţia de circuite are un canal transparent de comunicaţie disponibil între cei doi
utilizatori, iar transmisia datelor se realizează în timp real. Aceasta a fost utilizată intens până
în prezent pentru semnale vocale digitale şi date şi se apreciază că. se va utiliza intens în
ISDN şi B-ISDN.
Comutaţia de mesaje transmite şi memorează din nod în nod pachetele. Între utilizatori
există doar o asociere logică. Este utilizată pentru transferul datelor intermitent cu eventuale
conversii de viteză şi cod.

3.5.1. Comutator digital spaţial

Comutatorul digital spaţial (CDS) realizează comutaţia spaţială a oricărui canal din
orice linie de intrare în acelaşi canal al oricărei linii de ieşire. Posibilităţile comutatorului sunt
exprimate grafic în fig.3.30, în care: Llo, Ll 1, ••• Llk-t - linii de intrare MIC, LEo, LE1, .•. LE..
1 linii de ieşire MIC, iar 0,1,2, ... N-1 canalele de convorbire. Se admite că în acelaşi interval
de timp pe toate LI şi LE circulă acelaşi canal. Durata de existenţă a oricărui canal este T2
= 8T 1, iar a unui bit de informaţie este T1• Comutaţia spaţială realizează de exemplu,
transferul canalului O din Llk-1 în canalul Oa LE., a canalului 1 din Ll2 în canalul 1 a LE., a

- 158 -
canalului 2 din Ll0 în canalul 2 a LE; ş.a.m.d.

CJJS

LJK-rţ ~ ! a.
_ IUM \... .... t

Fig. 3.30
Structura CDS este redată în fig.3.31, unde notaţiile utilizate au semnificaţia: Mux; -
multiplexor digital, RT; - registru tampon; MC; - memorie de comandă, MA - multiplexor
de adresă, NA - numărător de adresă, Osc - oscilator, BHz - buffer cu trei stări, SLC -
structură logică combinaţională. În figură este redată structura aferentă unei singure linii de
ieşire (LE;). Liniile de intrare sunt multiplate pentru toate Mux; (i=0,1,2„ . .1-1).
LI, r,,. -LE0
a; I„, Hi.1./Xj rJuf u;·
/171<-I Adr.fE) -LEi.-1
Q M~,.o 1J Q I
7:2 \. RT,· r, CB/3
s ~
BD,.?
8/-lz
i'i(> DO
E' 13D
.D

CE <l
" a
Ouf-
HC,- SLC
T.i w
Mr. 72 In
I

&4h ,„, Q
"' ~
-i-8 f
...
Osc
Ta 7i
Fig. 3.31
La ieşirea Out a Mux; (LE;) este conectată linia de intrare (LI) cu adresa precizată în
RT;. Fiecare Mux; este sub controlul unei MC. Pe liniile de date ale MC; este conectat un
BHz prin intermediul căruia UC poate scrie date în MC;. Pe liniile de adresă ale MC; este
conectat MA. Semnalul de selecţie S=T2 al MA realizează conectarea la liniile de adresă ale
MC a adresei furnizate de UC pentru efectuarea unei operaţii de scriere (S=O) sau a adresei

- 159 -
furnizate de NA pentru efectuarea unei operaţii de citire (S = 1). Scrierea datelor în MC este
efectuată de UC (nefigurată) care este un sistem cu microprocesor. Pentru UC, CDS este o
memorie în care sunt scrise date ce determină o anumită comutaţie spaţială.

NA furnizează pe durata T2 adresa canalului existent pe toate LI şi LE. Acesta este

comandat de către semnalul furnizat de un oscilator cu cristal de cuarţ şi divizat prin 8 de un
numărător de prescalare.
Conţinutul locaţiei de memorie cu adresa precizată de NA este încărcat în RTi la
sfârşitul fiecărui canal pentru ca pe toată durata canalului următor adresa Muxi să nu fie
modificată. Pe durata oricărui canal (T2) se realizează întotdeauna în partea a doua o operaţie

de citire din MCj, iar în prima parte, doar la cererea UC se realizează o operaţie de scriere.
Să presupunem că NA are valoarea j-1; în partea a doua a intervalului de timp aferent
canalului j-1 se citeşte MCi de la adresa j-1 în care se află valoarea numerică p = 1 (MCiG-
1) =p). Data peste încărcată la sfârşitul canalului j-1 în RTi şi aplicată pe intrarea de adresă

a Muxi. în consecinţă LIP (Ll 1) va fi conectată la LEi pe durata canalului j.

în continuare, în partea a doua a canalului j se citeşte MCi de la adresa j în care se
află p' = 6, iar Ll6 va fi conectată la LEi pe durata canalului j + 1 ş.a.m.d. (fig.3.32).
Incrementarea NA se face până la valoarea numerică N-1, după care revine la zero.
NA
I
I . I I
o 1 I 2
I .
I J-1 I J I N-1 o
I
1:
I 1 I I I
Llo I I
' I I I I
Coo I Ca1 I Co2 1CoJ-1 I Coj 1 I CoN-1 Coo I - - -
I I I
t
Llţ I
I I I I
I I I I
c,o I c, I C12 C, ·_, I C1i I
I I
1C1;v-1 C10 I ---
t
I I I I I
I' I I I I
Cz2: C2 ·-1 I C2J 1C2N-1 Czo --- t
LJ",,_, I I I I
I I
I
I I•
I I I I I I I I
C1c-10 1cK-111 ck-1a1 1C.t-1J-11 C1c-1j I iCK·(N- CK-10
I I
t
rtt; f
I I I I
I I
I I I I I
e I o I
I 5 I I I 6 I I Ic-{: 2 I - -- • t
LE; I I I I I l I I
I
I I 1 I
Cz1 Ca2 t I C3J-1: Ctj I
CK·f o C9;v./ CK-10 -·- t

Fig. 3.32
Pentru ca funcţionarea să se producă în modul descris, este necesar ca UC să scrie
MCi; deci MC;(O) = 2, MC 1(1) =O, ... MC;fj-1) =1, MCifj) =6, ... MCi(N-1) =k-1. Cererea
de comandă MW pentru scrierea în MCi este furnizată de UC şi este necesar ca aceasta să

- 160 -
fie sincronizată cu T 2 pentru ca operaţia de scriere să se realizeze în prima parte a duratei
oricărui canal. Pe durata sincronizării, microprocesorul UC este introdus în starea de
aşteptare WAIT. Pentru realizarea sincronizării şi pentru generarea celorlalte semnale de
comandă necesare CDS (fig.3.33) se utilizează două circuite basculante bistabile şi o structură
logică combinaţională care poate fi implementată cu o memorie PROM sau cu o arie de porţi

logice (PAL10L8NC de exemplu).

7i
QA
a,
tJc-72
a 11-----~~~
b
f:iW
Wllr':--~~t:::::::::::::=:li...-!--~--l--~~~~1--~~~~~~--;
f

Fig.3.33
Numărul LI este limitat de numărul de intrări în Mux la 2, 4, 8, 16 etc. Numărul

maxim de canale ale unei linii este limitat de timpul de acces al memoriilor utilizate (t1 ) şi de
timpul de propagare (Ât) al semnalelor digitale prin circuitele logice (t., Ât - ns); ştiind că
frecvenţa de eşantionare a semnalului telefonic este de 8 KHz (125µs), rezultă că numărul

maxim de canale este:

N = 125.000
max 2(/a + Ât)
Structura unui CDS este echivalentă cu N matrici de comutaţie cu dimensiunea k*l
(fig.3.34).
o o

Kxl

N-1
l-1 LEt-1
Lik-1

Kxl

Fig. 3.34

- 161 -
 În afară de varianta descrisă care utilizează multiplexoare, există o. variantă cu
demultiplexoare în care MC selectează liniile de ieşire la care se conectează linia de intrare
dată relativă la un canal. Funcţionarea este asemănătoare cu a CDS cu comandă la ieşire.

Dezavantajele CDS cu comandă la intrare constau în necesitatea unor porţi logice SAU cu k
intrări suplimentare şi în posibilitatea de a cupla două sau mai multe LI la aceeaşi LE
(fig.3.35).
Lia LE o

LEl-i
Fig. 3.35 Fig. 3.36
Simbolul unui comutator digital spaţial cu k linii PCM de intrare şi l linii PCM de
ieşire, fiecare având câte N canale de convorbire este reprezentat în fig.3.36.

3.5.2. Comutator digital temporal

Comutatorul digital temporal (CDT) realizează comutaţia temporală a oricărui canal

din LI în orice canal a LE. Posibilităţile CDT sunt exprimate grafic în fig.3.37. Comutaţia

temporală realizează de exemplu transferul canalului O din LI în canalul 3 a LE, a canalului

1 din LI în canalul 2 a LE ş.a.m.d.

t CIZJ~
„ t LE~lllll ... ... t
tr

Fig. 3.37
Structura CDT este redată în fig.3.38 în care notaţiile au semnificaţia: CSP - convertor
serie-paralel, CPS - convertor paralel-serie, RT1 - registru tampon cu buffer cu trei stări, MT
-memorie tampon (date), MA1 , MA2 - multiplexoare de adresă, RT2 - registru tampon, MC -
memorie de comandă, NA - numărător de adresă, Osc - oscilator, BHz - buffer cu trei stări,

SLC - structură logică combinaţională.

CSP converteşte cei opt biţi ai unui canal ce au sosit pe LI în paralel pentru a fi
memoraţi în MT. La sfârşitul intervalului de timp aferent unui canal se încarcă RT1 cu octetul

- 162 -
recepţionat, pentru ca în prima parte a intervalului de timp aferent canalului următor să se
scrie această valoare numerică în MT.

LI rs CSPQ JJ R7i Q CPSQ LE

f ...._ T 17 . f
'll 72 o c 7j
<Z c7
81> H~,o ]) Q Q f
NT 7f C8B
72 w Acir. e s ~
a b c d e
Bfl:z Out. Ovf.
Blj..I' ~-{:;> D ,Q'lj Q In1 MA1 SLC
l'" "'\.. .In Mw
7.2" Fa 7.2 f
8J) Qc &a QA
ci Cl
HC Q NA -;.8 f Osc.
li' iii
li?, 7i

Btţ...P

Fig. 3.38
CSP realizează operaţia inversă; cei opt biţi citiţi din MT în partea a doua a
intervalului de timp aferent unui canal sunt încărcaţi paralel la sfârşitul intervalului şi apoi
se transmit serie în LE pe durata canalului următor.

MT este înscrisă de la adresa O la adresa N-1 cu eşantioanele binare ale canalelor de

convorbire. Precizăm că NA este incrementat la mijlocul intervalului de timp al canalului
următor, astfel încât scrierea în MT să se realizeze la adresa corespunzătoare. MT este
adresată prin MA1 de NA şi de MC. Când se efectuează o operaţie de scriere în MT aceasta
este adresată de NA, iar când se efectuează o operaţie de citire din MT aceasta este adresată

deMC.
MC conţine adresele canalelor din LI ce vor fi comutate în LE. MC este adresată prin
MA2 de NA şi de UC. Datele sunt înscrise în MC de către UC prin intermediul BHz. UC
tratează CDT ca o memorie în care scrie date ce determină comutări de canale. Când se
efectuează operaţia de citire din MC aceasta este adresată de NA, iar când se efectuează

operaţia de scriere în MC aceasta este adresată de UC.

NA furnizează adresa canalului existent pe LI şi LE întârziat cu Tz/2. Acest numărător
este comandat de semnalul furnizat de oscilatorul Osc şi divizat prin 8 de numărătorul de
prescalare.

- 163 -
 La sfârşitul intervalului de timp aferent canalului j-2 de pe LI este recepţionat în CSP
codul binar al eşantionului respectiv ce va fi înscris prin RT1 în MT în prim~ jumătate de
timp aferentă canalului j-1 la adresa j-2. Tot în prima jumătate de timp aferentă canalului j-1
se citeşte MC adresată de NA (adresa j-2) şi care conţine adresa canalului din LI ce va fi
comutat în canalul j al LE.
Adresa citită din MC este salvată temporar în RT2 (să presupunem că MCtj-2) = 2),
pentru ca în a doua parte a intervalului de timp aferent canalului j-1 să se poată realiza tot
două operaţii cu memoriile.
Prima operaţie constă în citirea MT de la adresa precizată de RT2 (adresa 2) a
eşantionului binar corespunzător canalului de intrare (canal 2 din LI) ce va fi transmis în
canalul j a LE prin intermediul CPS. A doua operaţie constă în scrierea MC de către UC dacă
a sosit o cerere MW de la aceasta în prealabil.
în paralel cu aceste operaţii pe durata de timp aferentă canalului j-1 are loc şi
recepţionarea eşantionului binar al canalului respectiv din LI ce va fi înscris în MT la adresa
j-1 în prima parte a intervalului de timp aferent canalului j, ş.a.m.d. (fig.3.39).

I
I I . I j'
I
I' {) I
2 1 I J-1 I I N-1 1 I --- r t
I I I I I

LJt- Co
I
I
I C, C I
I
I I
I C ·-1 I Cj I
I C
I
I
t
NAt-4-~~~L-l_-+-2~2::____,~==:--i~--=-i-=-t-"'-+~~l~Nl-_/_:--+,~--+--
Co : - -- •

I J:._I : J. I O
0 I I I N- : I •
: I I I I
I I I
c0 C1 C2 1 ci-I 1 C· • CN-t C0
~t-'--"---+--'-~,f--"'-',--'~--l,_,._-'-',~'--t~~--.1~~~_....--t
MC ', J I I I I I
_ . 1 O : 1 : 2 ;· 5 : 9 3I ~ ' I i„t
LE : I I I I I I I
"--'t.J"--''--'c+~~c~,~:_Cii.__-_--~:_c~'~'~'-c~,'-'"·~cs.__~~'-c~,'"-'-'-c=3-+~--t
1

I'
Fig. 3.39
Pentru realizarea comutării în modul descris este necesar ca UC să înscrie MC; deci
MC(O) =l, MC(l) =0, MC(2) =7„ .. MCtj-2) =2, MCtj-1) =5 ... MC(N-1) =4. Operaţia de
scriere a datelor în MC de către UC este sincronizată cu două CBB tip D şi o structură logică

(ca la CDS).
Semnalele de comandă necesare funcţionării CDT descris (fig.3.40) sunt generate de
o structură logică combinaţională.

Numărul maxim de canale ce poate fi comutat este limitat de timpul de acces al

- 164 -
memoriilor utilizate (t.) şi de timpul de propagare (~t) al semnalelor digitale prin circuitele
logice (t,., ~t - ns):
N = 125.000
max 2(fa +M)

li
QA
QB

~-~----
Q I
b I
~ ţ,..-R-Zl---,.,C-1 ___ ----....,4 I
e
HW +-----~\~====±===~\~-----+---''======~7r-~
wArr - ' - - - - - -..., - - - - - , I
i

Fig. 3.40
Structura unui CDT este echivalentă cu o matrice pătrată de comutaţie cu dimensiunea
N*N (fig.3.41).

NxN
N-1

I I
Llt.f ! o!
I I
lN-1l
I I •t LEtr IN-11
t, t, - t
Fig. 3.41
Comutatorul descris are comanda la ieşire deoarece scrierea în MT se face în ordine
naturală 0,1,2,„. N-1 dată de NA, iar citirea din MT este aleatorie la adresele furnizate de
MC. în mod analog se poate realiza un CDT care are comanda la intrare când citirea din MT
se face în ordine naturală 0,1,2, ... N-1 dată de NA, iar scrierea în MT este aleatorie la
adrese furnizate de MC. Ultimul comutator digital temporal se obţine din cel precedent
relizând o serie de modificări în structura logică combinaţională de comandă.

Simbolul unui comutator digital temporal pentru

care linia MIC de intrare şi linia MIC de ieşire are câte LI~LE
N canale de convorbire se prezintă în fig.3.42 Fig. 3.42

- 165 -
 3.5.3. Comutator digital temporal extins

Comutatorul digital temporal extins (CDTE) se obţine prin creşterea numărului de LI

şi LE la k de la CDT. CDTE realizează comutaţia temporală şi/ sau spaţială a oricărui

canal din orice LI în orice canal a oricărei LE. Posibilităţile CDTE sunt exprimate grafic în
fig.3.43. Acesta realizează comutaţia spatială prin transferul canalului O din Llo în canalul O
a LEz, a canalului 1 din LI1 în canalul 1 a LE.,_ 1, a canalului 2 din LI2 în canalul 2 a LEo,
etc., comutaţia temporală prin transferul canalului 2 din LI1 în canalul O a LE1, a canalului
O din LI2 în canalul 2 a LEz, a canalului 1 din Lik-i în canalul O a LE.,_1, etc. şi comutaţia

spatială şi temporală prin transferul canalului 1 din Llo în canalul 2 a LE1 , a canalului 1 din
LI2 în canalul O a LEo, a canalului O din Llx-i în canalul 1 a LEo, etc.

. {;

• t
ClJTE
„ t

LEk·it O I 2.
- t,1111111 1--- . . . t
Fig. 3.43
CDTE este de fapt un CDT completat cu un multiplexor de intrare (MI), un
demultiplexor de ieşire (DME) şi o structură logică de comandă adecvată ca în fig.3.44.

Ovf
i---+--''-'D.T MT ])01l=="l==-;!I
Adr

Fig. 3.44
MI realizează conversia serie-paralel a eşantioanelor binare ale tuturor canalelor de
pe toate LI şi asigură multiplexarea acestora prin intercalare în timp pentru a fi scrise în MT.
DME realizează operaţia inversă, de conversie paralel-serie a eşantioanelor binare citite din
MT şi demultiplexarea acestora către LE (fig.3.45). Semnalele de comandă necesare
funcţionării MI şi DME în modul descris sunt furnizate de SLC a comutatorului.

- 166 -
 aoL: c..., c(), I
1--- I ' ('()#•/ Coo , ___
I
t
LJfL: --
c,o C'11 ,„„„,I
I
C'tN·/ C'ţ() I
I - „ - ... t
I
lk-1 o CK.„I
I CK·I N·I

I ct IC,~ '... 'c,:_ ct, IC~ ' ... ~~,' ... i~',....,,'c~..,..,.'.„ I JC-1 'c~.' ...
I
··- "" 10 1
t.
uA ·-I
I c:„{-f el., c:, I
J ••••
e:W., „ t

Ltd C/N-1 c,~ (!,: d,....,

t
'
LcK-~ t -- I
(':-/ „.., o~..,a
I
c/t:'.„11
I
J .„. c;., N-t
... t
Fig. 3.45
CDTE este echivalent cu o matrice pătrată care are kN intrări/ ieşire (kN*kN) şi este
lipsit de blocaj intern (fig.3.46). Comutarea oricărui canal din orice LI în orice canal a
oricărei LE este realizată de UC; aceasta este un sistem cu microprocesor şi tratează

comutatorul ca o memorie în care scrie date.

o
L.r,, I
;01/1
I I
W.1\ --- t
' ' /(•f
.
I
I
:Ar-/:
I
-~- t
t1
kNxKN

L.lk-1 t I
J:N-1
t1

Fig. 3.46
Numărul maxim de canale a unei linii ce poate fi comutat este limitat de timpul de
acces al memoriilor (t.), de timpul de propagare (~t) al semnalelor digitale prin circuitele
logice (f., ~t - ns) şi de numărul de Ll/LE(k):

- 167 -
 N = 125.000
max 2.k(ta + Ât)
Sunt proiectate şi realizate structuri integrate care conţin în întregime· structura unui
COTE pentru K =8 linii de intrare şi de ieşire cu câte N = 32 canale; comutatorul stabileşte

legătura între Ne= 8·x32 = 256 canale de intrare şi respectiv de ieşire.

Pentru acest caz particular K 8 = şi =

N 32, partea de multiplexor de intrare se. poate
realiza cu registre de deplasare ca în fig.3.47 (notaţiile utilizate au semnificaţia: RD;S-P
registru de deplasare serie- paralel cu i = O, 1, ... 7, MUX multiplexor de canale, NA'
numărător de adresă).

T
LI 5
q•...

T
s RDtSflt6+8)
q.,_.Q,~ .. .G,a

r, 5pre memoria
T MUX tampon
s ~;-r,,.._a_i

T
Uo s i:v.sto·ak
.„ ... „

1
NA

Fig.3.47
Durata unui bit din orice canal şi din orice linie PCM este T 1, iar a oricărui canal este
T2 =8T1 •

- 168 -
 Numărătorul de adresă NA' de 3 biţi este incrementat de semnalul T 1 şi contorizează

acelaşi canal din cele opt LI; deplasarea în registre este comandată de acelaşi semnal de tact
cu perioada T1 • În decursul a opt perioade de tact consecutive se produce încărcarea serială
a celor opt registre de deplasare. Registrul RD0 este complet încărcat , iar registrele RD1,
RD2 ,. • • RD 7 au cîte opt biţi încărcaţi în primele opt poziţii din stînga registrului (în partea
dreaptă a acestor registre sunt 1, 2, ... 7 poziţii libere).
În acest moment conţinutul numărătorului de adresă NA' este egal cu zero; prin
intermediul lui se adresează multiplexorul MUX şi se citeşte în întregime registrul RD0 , deci
eşantionul canalului numărul i din linia de intrare Llo în urma conversiei serie-paralel. Acest
eşantion este memorat în MT.
Pe următorul semnal de tact se produce deplasarea la dreapta cu o poziţie a tuturor
conţinuturilor registrelor şi incrementarea cu o unitate a numărătorului de adresă. Are loc
citirea din registrul RD1 , deci conversia serie-paralel a canalului numărul i din linia de intrare
LI 1 împreună cu memorarea în MT ş.a.m.d.; după şapte perioade de tact conţinutul registrului
RD7 este deplasat în dreapta, iar conversia serie-paralel a canalului numărul i din linia de
intrare LI 7 este încheiată urmând să se facă memorarea eşantionului în MT.
Între timp la fiecare deplasare a fost încărcat serie câte un bit de pe toate liniile de
intrare în toate registrele de deplasare astfel încât la următorul tact se citeşte RD0 , iar ciclul
este reluat.
Pentru demultiplexorul de ieşire în cazul particular examinat (K =8, N =32) structura
se poate realiza tot cu registre de deplasare cu structura din fig.3.48 (RDiP-S registru de
deplasare paralel- serie cui = O, l, ... 7, DEC decodificator, NA' numărător de adresă).

Registrele utilizate sunt în număr de opt şi pot fi încărcate paralel din memoria tampon
MT cu semnalele de scriere W;. Sub comanda semnalului de tact conţinutul registrelor este
deplasat spre dreapta cu o poziţie, iar NA' este incrementat cu o unitate. Decodificatorul
DEC cu opt ieşiri furnizează comenzile de scriere în registre.
În decursul a opt perioade de tact consecutive se produce mai întâi încărcarea în
pozitia extremă stânga a celor opt biţi pentru RD0 , apoi încărcarea în poziţia extremă stânga
a celor opt biţi pentru RD 1 şi deplasarea serială cu o poziţie la dreapta a lui RD0 ş.a.m.d.;

în momentul când se produce încărcarea lui RD7 conţinutul registrelor RD 0, RD 1, ••• RD 7 sunt
complet deplasate spre dreapta.

- 169 -
 LE:o

De la memcria
tampon

NA' DEC

Fig 3.48.
La fiecare din semnalele de tact unnătoare pe liniile de ieşire LEo, LE1 , ••• L~ este
furnizat câte un bit al canalului i şi simultan se reia procesul de încărcare paralelă şi deplasare
serie a registrelor RD 0 , RD 1, ••• RD 7 •

3.5.4. Compensarea întârzierilor de comutaţie

Pentru simplificarea comenzii din comutatoarele digitale, în practică se compensează

întârzierile de comutaţie. Este necesar ca pe lângă baza de timp principală să existe baze de
timp pentru scriere în memorie şi pentru citire din memorie. Aceste baze de timp sunt
întârziate cu anumite valori, respectiv sunt în avans. Astfel pentru CDT este necesară o bază
de timp întârziată (NA;) cu o unitate pentru scrierea în MT şi o bază de timp în avans (NA,,)

- 170 -
cu o unitate pentru citirea din MC.

3.5.5. Metode de creştere a numărului de canale de comutaţie

Metodele de creştere a numărului de canale de comutaţie prezentate în continuare se

referă cu precădere la CDTE, dar unele dintre acestea pot fi utilizate şi la celelalte
comutatoare. Aceste metode se bazează pe creşterea gradului de prelucrare paralelă cu
memoriile din structura comutatoarelor.

3.5.5.1. Partiţionarea memoriei tampon (date)

Creşterea numărului de canale de comutaţie se poate realiza prin micşorarea numărului

de scrieri în MT efectuând partiţionarea MT în k memorii (fig.3.49).
EJE

LI(, cs~ Dl

LE0
L"t cs~ [)J LE,

Llk-1

Lik-1 CS't_, Dl

O"r.
ln1 Ino
HA 1

----------~#~

Fig. 3.49
Fiecare LI este conectată printr-un CSP la câte o MT. Canalele de pe toate liniile sunt
sincronizate, iar operatia de scriere se poate efectua în toate MT simultan. Intrările de adresă

ale MT sunt conectate împreună la MA1, iar restul structurii de comutator este la fel
(exceptând logica de comandă realizată cu SLC). În această schemă MI este înlocuit cu CSP,
iar ieşirile de date ale MT acced la DME printr-un bus de ieşire BE. DME are aceeaşi

structură generală cu deosebirea că acesta nu se încarcă dintr-o singură MT ci din memoriile

- 171 -
corespunzătoare fiecărei LI.
În acest mod se realizează o operaţie de scriere în toate MT şi k oper~ţii de citire din
MT pe durata de existenţă a unui canal. Operaţiile cu MC se realizează în paralel cu ale MT.
Numărul maxim de canale ce poate fi comutat este:
125.000
NIMX = (k+1 )(fa+/:J.f) ; (practic. se du bleaza") .

3.5.5.2. Multiplicarea memoriei tampon (date)

Creşterea numărului de canale de comutaţie se poate realiza prin micşorarea numărului

de citiri din MT efectuând o multiplicare a MT de p ori; p se obţine din factorizarea k =pm
(fig.3.50).
8F0

L{, CSP,, J)I

LE0
Lc1

LE,,,_ 1
Ll1c-1 CSIJ,_ 1 DI

Ovf
HA 10
- _______ „_

Bfo OI

Fig. 3.50
Celor k linii de intrare le corespund p grupuri de MT, astfel încât fiecare grup de MT
accede printr-un bus de ieşire BEi (i=0,1, ... p-1) şi un demultiplexor de ieşire DMEi

- 172 -
(i=O,l, ... p-1) la m linii de ieşire. În acest caz fiecare grup are propria MC. Toate grupurile
au în comun bazele de timp şi structura logică de comandă.

Pentru acest caz este necesar să se realizeze o operaţie de scriere în toate MT şi m

operaţii de citire din fiecare grup de MT pe durata de existenţă a unui canal. Operaţiile cu
MC se realizează în paralel cu ale MT.
Numărul maxim de canale ce poate fi comutat este:
N = =
max
125.000
(m+l)(ta+D.t) (j+1)
125.000 . ( ractic c
(ta+M)' p reş
te de
p
ori)

3.5.5.3. Dublarea memoriei tampon (date)

O altă posibilitate de creştere a numărului de canale de comutaţie constă în dublarea

MT a comutatorului (fig.3.51). Prin dublarea MT în două memorii MT0 şi MT1 se pot realiza
operaţiile de scriere şi citire simultan din memorii diferite astfel: în cadrele pare se scrie în
MT0 şi se citeşte din MT1, iar în cadrele impare se scrie în MT1 şi se citeşte din MT0 • Logica
de comandă necesară în plus constă din dublarea MA1, introducerea unui multiplexor (Mux)
pe liniile de date ale celor două MT către DME şi modificarea SLC. Operaţiile cu MC se
realizează în paralel cu ale MT. Ca dezavantaj menţionăm întârzierea comutării unui canal
cu un cadru.

MC

NA

Fig. 3.51
Numărul maxim de canale ce poate fi comutat este:
; (se dublează).
125 000
N = ·
max k(ta +Do!)

- 173 -
 3.5.5.4. Rearanjarea canalelor

O altă posibilitate de creştere a numărului de canale de comutaţie constă în rearanjarea

canalelor din m cadre. Un multicadru (MC) format din m cadre este transformat cu ajutorul
unor memorii ca în fig.3.52. Din cele m cadre consecutive cu câte n canale se obţine în urma
rearanjării un multicadru în care canalele aceleiaşi căi de comunicare sunt plasate alăturat (se
obţine un multicadru cu n "cadre" fiecare cu câte m canale ale aceleiaşi căi). În primul caz
ar fi fost necesar mn operaţii de scriere în MT de 8 biţi, iar în al doilea caz sunt necesare n
operaţii de scriere în MT de 8m biţi. În afară de MT de 8m biţi structura hard trebuie să
realizeze pentru fiecare LI rearanjarea canalelor din m cadre, iar pentru fiecare LE operaţia
inversă.

-__ „j-c-o""'l~c,.;_H...yl~~i:.l-.'_:.....,.l-c-,,,-J1-c-o..,l-c,.;..l'1;,;.{;.c~._-_--.-1-c-;"""']1-c-...l....:.;;..:.;c;:(~~:L.~--1-ch?--'J __
_, ·- -- 0

-- --
--- IT,°
81'1 l;,;f;

0
--- IT,, IT/ FT(i' IT/ IT/ 11(
lim 6;f/

Fig. 3.52
Pentru fiecare LI este necesară o structură hard ca în fig.3.53 care conţine: CSPT -
convertorul serie-paralel şi un registru tampon pentru memorarea fiecărui eşantion binar; MD,
MD' - două memorii de date, RT - registru tampon de 8m biţi cu buffer cu trei stări la ieşire,
MA: MA' - multiplexor de adresă; BT1 - bază de timp pentru scriere; BT2 - bază de timp
pentru citire; DEC - decodificator; BT - bază de timp generală, Osc - oscilator. Fiecare MD
este alcătuită din m circuite de n octeţi; (MD0 , MD 1, ••• MDm, respectiv MD' 0 , MD' 1, •••
MD'm).
Pentru scrierea datelor MD este tratată ca un circuit de mn locaţii de câte 8 biţi, iar
pentru citirea datelor MD' este tratată ca un circuit cu n locaţii de câte 8m biţi prin
conectarea liniilor de date în paralel ca în figură şi reciproc.
Adresarea celor două memorii se face cu MA şi MA' care lucrează în contratimp pe

- 174 -
baza semnalelor de la BT1 şi BT2 • Când în MD se scriu eşantioanele binare ale celor mn
canale octet cu octet în ordinea naturală a recepţionării lor, din MD' se realizează operaţia

de citire a câte m canale de 8 biţi ale aceleiaşi căi de comunicaţie ce va fi înscrisă în ~! şi

preluată de MT a CDTE care este de 8m biţi.
....----
LI CSPT
T M
T, M

RT CDTE
(8m) r-------------i
I I
I
I
Mr Do
I
a,,.,_ I
I:
I'
I -----·-- I
L -------------_J

T i"
~,:. .4' $ Ta g
4 ;; ff,,. A s: €,' F:,, A'
Ovt. Ouf.
MA MA'
s
X
)( y

jj l ... ;;; ţ

lJEC "1
A(cs) B72(N11 2 ) f
72 8T Osc.
E'
871(NAf) J
s
Fig. 3.53

- 175 -
 În acest mod se introduc în MT la aceeaşi adresă câte m canale ale acelei.aşi căi (8m
biţi), iar în loc de m comutaţii se realizează una singură.

Pentru fiecare LE este necesară câte o structură hard (fig.3.54) care să realizeze
operaţia inversă (notaţiile au aceiaşi semnificaţie; CPS - convertor paralel-serie).

CPS lE
;;;; r }of
,.,
' r,

DO
w
A' s
ClJTE RT
r- - - - - - - - - -, (8m)
I I
I : lJo
DI' MT I
elf Adr. I
•I
I : I
... _ _ _ •.;:.·:.=.·..=.-:.:·.::.. __ .J
~e Adr.
F/ A'

T w
Tz fj,., A' s
Eo E; ff,,.,, A

Our Ouf
"1A s s MA'
s
y
y X
,__ r,
' I I ••• I
~' o
l I
--- I ~

I 1 -·- "'
t--;./ !JEC
......__ f s72(NA2)
Osc.
- BT ..... 72
i--S
.I
A(Cs)
~

8Ji(NA1}

Fig. 54

- 176 -
 În acest caz scrierea datelor în MD se realizează ca într-o memorie cu n locaţii de câte
8m biţi preluând datele furnizate de MT a CDTE prin intermediul RT, iar citirea datelor din
MD se face ca dintr-o memorie de mn locaţii de câte 8 biţi. Adresarea memoriilor se face ca
mai sus. Ieşirile de date ale MD, MD' sunt conectate la CPS la ieşirea căruia se obţine linia
PCM cu câte n canale în fiecare cadru. Menţionăm că este necesar ca BT1 şi BT2 din
structura hard a LI să lucreze în avans, iar BT1 şi BT2 din structura hard a LE să lucreze în
întârziere. BT din cele două cazuri formează împreună o bază de timp generală. Pentru
creşterea capacităţii CDTE este necesar ca fiecare linie de intrare şi de ieşire să fie echipată

cu câte o structură hard din cele prezentate.

Numărul maxim de canale ce poate fi comutat este:
12
Nrrux = ~.000·~ ; (creşte de mori)
2.k fa+ 6.t
Metoda prezentată duce la creşterea de m ori a numărului de canale, dar are şi

dezavantaje: structură hard foarte complexă datorită prelucrărilor paralele ce trebuiesc

executate şi întârzierea canalelor în LE (2m cadre) datorită memorărilor în MD şi MT.

3.5.6. Comutatoare digitale sincrone integrate

Producătorii de circuite integrate pentru telecomunicaţii au realizat în ultimul deceniu

comutatoare digitale sincrone sub formă de circuite monolitice VLSI. Structura cea mai des
utilizată este a CDTE care realizează comutarea oricărui canal din orice LI în orice canal a
oricărei LE. Aceste circuite pot fi comandate prin intermediul unei interfeţe paralele de un
sistem cu microprocesor (comandă externă) sau cu ajutorul unor circuite logice speciale,
situaţie în care informaţia de comutaţie este transmisă prin canalele temporale (comandă

internă).

Sunt fabricate următoarele comutatoare integrate: M044, M3444 cu 4LI, 4LE şi 32

canale temporale pe linie, M088, M3488 cu 8LI, 8LE şi 32 canale temporale pe linie de
firma SGS-THOMSON, PEB2040, PEB2045 cu 16LI, 8LE şi 32 canale temporale pe linie
de firma SIEMENS, MT8981 cu 4LI, 4LE şi 32 canale temporale pe linie, MT8980 cu 8LI,
8LE şi 32 canale temporale pe linie de firma MITEL, etc.
Circuitul MT 8990 are structura internă de principiu redată în fig.3.55; notaţiile din
figură au semnificaţie: MD - memorie de date (tampon), MC - memorie de comandă, NC -
numărător de canal, MS/P - multiplexor serie paralel de intrare, DP/S - demultiplexor paralel

- 177 -
serie de ieşire, RC -registru de control, I-µP - interfaţa cu microprocesorul sistemului de
comandă (care include circuitele de comandă şi control ale comutatorului), MUX -
multiplexor de date/ comenzi.

u;, t.Eo
1.1, u,
a, LF,
ODE

cl;Z
Făt
=GJ c.rr0

.l-)'P

-0., +.O, Ao+As R/w cs .D s ))-r::il

Fig. 3.55
Circuitul MT8980 este echivalent cu o matrice neblocabilă de 256*256 canale
(unidirecţională). Acesta poate fi conectat în câmpuri de comutaţie· de capacitate mai mare,
are interfaţare cu sisteme de comandă cu microprocesor şi poate fi utilizat în modul de
comutaţie circuit sau mesaj. Circuitul oferă în plus accesul individual de citire şi scriere în
canalele oricărei linii şi posibilitatea de a trece LE în starea de impedanţă ridicată pe durata
oricărui canal. Conectarea comutatorului în. RC se realizează ca în fig.3.56.
HT8980
INPCH 0UTPC11
o+, LE0+1
"'
800 +, ODE +sv
8Ao„s csro
RD W'R cTi C#.f
JJS FOi FOt
Wk
cfi cs VDD +511
Pfo Vss

+5V

Fig. 3.56

- 178 -
 Liniile MIC de intrare şi ieşire sunt conectate la CA, interfaţarea cu UC se face prin
liniile de date, adresă şi comandă, iar sincronizarea BT se face cu semnalul de tact de
4,096MHz (C4M) şi a semnalului de cadru de 8KHz (F01).
În fig.3.57 (CSVD, BSVD - comutator şi respectiv bus pentru semnalul vocal
digitalizat, CSC, BSC - comutator şi respectiv bus pentru semnalizări şi comandă, AT -
aparat telefonic) se prezintă utilizarea comutatorului MT 8980 într-o CTE de capacitate mică
sau medie; se foloseşte un circuit în modul comutaţie circuite pentru semnalele vocale şi unul
în modul mesaj pentru semnalizări şi comandă care oferă o cale pentru UC de a accesa
circuitele periferice.
SSVIJ

SLic
/'1T 8980 COJJEC - 0
{CSVIJ}

MT8980
(CSC)

Bsc

Fig. 3.57
Pentru modulele RC cu o capacitate mai mare de 256 abonaţi se pot conecta mai multe
comutatoare integrate pentru a realiza RC cu dimensiunea dorită. Astfel cu 4 circuite MT8980
se poate realiza un modul neblocabil cu 16LI, 16LE şi 32 canale temporale pe linie. Modulul
are dimensiunea 512*512 canale şi se obţin prin conectarea corespunzătoare a LI şi a LE, iar
comanda se face cu un sistem cu microprocesor care adresează comutatoarele cu un
decodificator. Dacă se acceptă o anumită probabilitate de blocaj numărul de comutatoare
integrate poate fi redus.
Pentru o capacitate mai mare, de exemplu cu dimensiunea 1024*1024 canale se
conectează 16=4·4 comutatoare MT 8990 ca în fig.3.58. Se obţine în acest mod o matrice
de conexiune strict neblocabilă care are liniile MIC de intrare multiplate pe fiecare orizontală

a matricii şi liniile MIC de ieşire sunt multiplate pentru fiecare verticală a matricii. Selecţia

comutatorului prin care se face conexiunea se realizează prin intrările de selecţie.

- 179 -
 Lio+1c:::===;-;:==========::::::;r===========;r============J1
al>

8C

8})

8C

8b
8C

LE8+15

Fig. 3.58
O matrice de comutaţie cu dimensiunea 1024*1024 realizată cu opt comutatoare
MT8990 este redată în fig.3.59, dar care este afectată de blocaj intern.
Tr.Z k~2
811 LEo,1 t-~r-~~~--.Lfu,,
MT 81J'd LEz13 l.Fz,3 11r9980 LE .
Llfl:'-1
c,t Lq,ii llu C,2 „..,,
ac L.E0,~ u,
BI> LEM BJJ
/'1T8980 LE~3
Lfo~r
C21

BIJ
NT899()
LlQ~-,.
C31

LE
MT8980 M
LI0 „, LEz,J
LCf,5
Ctrl C1,1.2
LEr,-r
Fig. 3.59

- 180 -
 Câte două linii MIC de ieşire de la fiecare comutator din prima treaptă sunt conectate
la liniile MIC de intrare ale fiecărui comutator din treapta a doua.

3.5.7. Reţele de conexiuni temporale în trepte

Reţelele în trepte sunt realizate cu CDS, CDT, CDTE şi practic se întâlnesc

următoarele tipuri: (ST) 2
, TST, STS, (ST)n, etc. La structurile în trepte se realizează o
economie însemnată de PC faţă de o reţea cu o treaptă, în schimb apare blocajul intern.
Reţeaua de tipul (ST) 2 este realizată din două trepte de CDTE ca în fig.3.60. Fiecare
CDTE are k LI şi LE cu câte n canale, iar (ST) 2 are km LI şi LE ( cu câte n canale).

u;,
-·· ClJTE0 -·- CDTE0
LJi,_,

~ l~
--- C!JTE117 ClJTE,...., ---
Llk-1 1----_.,. Llic-1

Fig. 3.60
În funcţie de tipul comenzii comutatorului de la intrare sau de la ieşire rezultă patru
variante de reţea, din care varianta care realizează comanda la intrare în prima treaptă şi la
ieşire în treapta a doua este cea mai bună (permite plierea reţelei şi transmiterea tonurilor).

3.5.8. Câmp de comutaţie digitală cu trei trepte

Câmpurile de comutaţie digitală efectuează comutări de canale în timp şi/ sau spaţiu.

Câmpurile de comutaţie digitală de mare capacitate sunt alcătuite din comutatori spaţiali

digitali (efectuează comutări spaţiale) şi temporali digitali (efectuează comutări temporale).

Aceste CCD cu trei trepte de mare capacitate sunt de tipul:
- S-T-S;
- T-S-T.
În aceste câmpuri de comutaţie se realizează un amestec de trafic prin intermediul
comutatoarelor din treapta a doua, iar blocajul intern poate fi eliminat.

- 181 -
 3.5.8.1. Câmp de comutaţie digitală S-T-S

Câmpul de comutaţie digitală S-T-S este alcătuit din două trepte de com~tatori spaţiali
digitali la intrare şi ieşire şi o treaptă centrală de comutatori digitali temporali; structura
câmpului de comutaţie digitală este redată în fig.3.61.
Trl 'Tr !ii
C!JS

LEK-1

Fig. 3.61
Câmpul de comutaţie digitală are K linii de intrare şi de ieşire, iar fiecare linie are cite
N canale.
Schema echivalentă analogică a unei asemenea structuri este redată în fig.3.62 şi se
bazează pe faptul că un comutator spaţial digital este echivalent cu N matrici ce au

dimensiunea K*L, iar un comutator temporal digital este echivalent cu o matrice pătrată de
dimensiune N*N. Această structură echivalentă este o strucură Clos cu trei etaje. Condiţia
ca structura să fie strict neblocabilă ce a fost dedusă şi aplicată pe aceste notaţii este:
L ?:.2K-1

Kx L Nx N LX K
Fig. 3.62
Pentru dimensionarea câmpului de comutaţie digitală S-T-S cu trei trepte se procedează
astfel. Nu se foloseşte structura strict neblocabilă care îndeplineşte relaţia anterioară ci o
structură cvasineblocabilă în care L este puţin mai mic decît 2K-1; aceasta se bazează pe

- 182 -
considerente experimentale care exprimă probabilitatea de apariţie a blocajului intern în câmp
în funcţie de valorile K şi L.
Data iniţială de proiectare este numărul total de canale al câmpului Ne: să presupunem
Nc=25000.
Se alege dimensiunea comutatorului temporal digital astfel încât capacitatea lui să fie
suficient de mare, iar costul să fie minim; în mod practic se folosesc comutatori temporali
digitali cu N = 512 canale.
Se calculează numărul de linii de intrare, respectiv numărul de linii de ieşire K =NcfN;
rezultă K = 50 linii.
Se defineşte factorul de expansiune e=LIK; sunt curbe trasate experimental care
exprimă pentru o probabilitate de pierderi prescrisă valorile lui e în funcţie de K şi L.
Admiţând o anumită probabilitate de pierderi se alege valoarea lui e şi cu valoarea calculată

K se determinăL=Ke. Orientativ valorile factorului de expansiune sunt e=l,2-;-1,5. Dacă

alegem e = 1, 3 rezultă L = 65.

Câmpul de comutaţie digitală S-T-S care are Ne= 25000 canale este alcătuit din doi
comutatori spaţiali digitali cu dimensiunea K*L, respectiv L*K (K =50 , L=65) şi un număr
de L=65 comutatori temporali digitali de cîte 512 canale fiecare.
Legătura între orice intrare şi orice ieşire a câmpului de comutaţie digitală S-T-S este
posibilă pe L drumuri diferite.

3.5.8.2. Câmp de comutaţie digitală T-S-T

Câmpul de comutaţie digitală T-S-T este alcătuit din două etaje de comutatori
temporali digitali la intrare şi la ieşire, iar în etajul central un comutator spaţial digital;
structura cîmpului de comutaţie digitală T-S-T este redată în fig.3.63.
7r1 Tr.J[ Tr jjf
CJ)S
CI>r,,
Llg I{ Uo

C]) 7k.-1 cDTit:-1

/(

" "' LFl<·I

Fig. 3.63

- 183 -
 Câmpul de comutaţie digitală T-S-T are schema echivalentă analogică. redată în
fig.3.64 şi se bazează pe faptul că un comutator spaţial digital, respectiv un comutator
temporal digital este echivalent cu matrici ce au dimensiunea L*L, respectiv N*N. Se admite
că din cele N canale ale unui comutator temporal digital din etajul de intrare numai N'
(N' < N) sunt efectiv folosite; comutatorul temporal digital cu N canale se înlocuieşte în
structura echivalentă analogică nu cu o matrice pătrată de dimensiune N*N ci cu o matrice
dreptunghiulară distribuitoare cu dimensiunea N'*N.
Pentru etajul de ieşire numărul de canale de ieşire efectiv folosite N' este mai mic
decît capacitatea N a fiecărui comutator temporal digital în parte; fiecare comutator temporal
digital cu N canale din etajul de ieşire se substituie în structura echivalentă analogică cu o
matrice dreptunghiulară concentratoare cu dimensiunea N*N'.

o o
-
-. ...... -.

--_--
..... L·-1
.......

L- 1

NcN L• L N•N
Fig. 3.64
Structura echivalentă analogică a un~i câmp de comutaţie digitală T-S-T reprezintă o
structură Clos cu trei trepte, condiţia de strict neblocabil fiind cea de mai sus.
Pentru proiectarea unui câmp de comutaţie digitală T-S-T cu nun,iăr de canale impus
se procedează ca la câmpul de comutaţie digitală S-T-S; se păstrează ipoteza că nu se lucrează

cu un câmp strict neblocabil ci cu un câmp cvasiblocabil pentru care ultima condiţie nu este
satisfăcută; asemănător se defineşte un factor de expansiune:
e=NIN'.
În câmpul de comutaţie digitală T-S-T legătura între o intrare şi o ieşire se poate face
pe N drumuri diferite; dar N > L, deci structura T-S-T este mult mai avantajoasă sub aspectul
probabilităţii de blocaj decît structura S-T-S.

- 184 -
 3.5.9. Modularizarea reţelelor de conexiuni digitale de capacitate mare

Câmpurile de comutaţie digitală T-S-T de capacitate mare sunt realizate modularizat.

Modularizarea poate fi făcută în mai multe moduri:
1) Prin reunirea modulelor cu un bus de interconectare BI ca în fig.3.65. Fiecare
modul MDi (i =O, 1, ... L-1) cuprinde K linii de intrare şi de ieşire pe patru fire numerotate
de la O până la k-1. În structura fiecărui modul se recunoaşte o schemă asemănătoare cu a
unui cîmp de comutaţie digitală cu o singură treaptă.
Bl
r---- - --'"-----,
-Pr---+---i I

k-1

MIC ,--- ---1

I

0 1 L-1

Fig. 3.65
În figură MI este multiplexorul de intrare , iar DME este demultiplexorul de ieşire.
SEL este un comutator spaţial digital care permite comunicaţia între module; deci permite
comutări de pe canalele liniei unui modul pe canalele liniei altui modul. În total cele L
module în ansamblu constituie un cîmp de comutaţie digital T-S-T cu L-K linii digitale pe
patru fire.
2) În reţelele de conexiune digitală ale centralelor de capacitate foarte mare, modulele
descrise anterior nu conţin partea de comutator spaţial digital. Modulele sunt interconectate
între ele printr-o schemă în stea care conţine L comutatori spaţiali digitali, notaţi SEL, ca în
fig.3.66.

- 185 -
 r---------,
I

k-1 L ___ MO!!_ _ _ _ _ J

I -, I
I
r---- - --.., I
CSO
_LJI
I

I
L_ -- __!:1.D.,b_:_1 - - _J
Fig. 3.66

3.5.10. Interconectarea cîmpului de comutaţie digitală cu mediul telefonic

O linie MIC cu n canale reprezintă o capacitate de servire mult prea mare pentru a
fi alocată unui grup de N abonaţi; deoarece linia de abonat este ocupată un timp foarte redus
(5%), alocarea unui canal din linia MIC pentru o linie de abonat este foarte neeconomică.

Prin urmare liniile de abonat se conectează la cîmpurile de comutaţie digitală prin intermediul
unor blocuri concentratoare.
Concentratoarele sunt realizate în principiu cu câmpuri concentratoare spaţiale în care
PC sunt implementate cu relee reed sau ,electronice şi cu comutatoare spaţial/ temporal
digitale.

3.5.10.1. Concentratori spaţiali

Schema de principiu a unui concentrator realizat cu câmpuri concentratoare spaţiale

în care PC sunt realizate cu relee reed este redată în fig.3.67.

Fiecare bloc din figură are semnificaţia: IA - interfaţa cu liniile de abonat; CC - câmp
concentrator dacă este parcurs de la abonat către centrală şi distribuitor dacă este parcurs în
sens invers; K - blocul cordoanelor de convorbire; IL - interfaţa cu linia MIC; UCC -
unitatea de comandă a concentratorului.

- 186 -
 N N n n
IA K lL
MIC
LAb

ucc
Fig. 3.67
Schema permite conectarea unui număr N de linii abonat (LAb) la o singură linie MIC
bidirecţională cu n canale pe fiecare sens. La rindul ei linia MIC este conectată direct în
cîmpul de comutaţie digitală din centrală.

Interfaţa cu liniile de abonat sesizează apelurile către centrală ale abonaţilor.

Câmpul de concentrare este de tip spaţial şi produce concentrarea celor N linii de

abonat către n canale de legătură ale liniei MIC cu centrala. Acest câmp de concentrare este
realizat cu matrici cu numărul de ieşiri mai mic decât numărul de intrări (N > n) , iar PC sunt
relee REED.
Blocul cordoanelor de convorbire are rolul de a alimenta în curent continuu aparatele
telefonice conectate la concentrator,de a transmite diferite tonalităţi (ton de disc, ocupat,
revers apel, inexistent, etc.) către chemător şi semnalul de apel către chemat, de a recepţiona
informaţia de selecţie, etc.
Interfaţa cu linia MIC este partea cea mai complexă a concentratorului; aceasta
efectuează trecerea de la două fire la patru fire şi are posibilitatea de a comunica de la
concentrator spre centrală şi invers.
Pe sensul de transmitere funcţiunile principale sunt: filtrarea de bandă a semnalului
vocal transmis (300 Hz - 3400 Hz), eşantionarea, multiplexarea în timp, conversia A/D,
adăugarea semnalizărilor, formarea cadrului şi a semnalului transmis în linie.
Pe ramura de recepţie funcţiunile principale sunt: detecţia tactului de bit care să

permită asigurarea corectă a recepţiei, detecţia tactului de cadru care să permită fazarea
corectă a canalelor de recepţie, separarea semnalizărilor, conversia D/ A, demultiplexarea şi

filtrarea trece-jos prin care se obţine semnalul vocal de convorbire pentru terminalul de
abonat.

- 187 -
 3.5.10.2. Concentratori temporali

Concentratorii temporali sunt realizaţi în două variante: concentratori temporali

analogici şi concentratori temporali digitali.

3.5.10.2.1. Concentratori temporali analogici

Structura de bază a unui concentrator temporal analogic este redată în fig.3.68 unde
notaţiile au următoarea semnificaţie: LA - linii de abonat; IA - interfaţa cu liniile de abonat;
CC - câmp concentrator care face trecerea de la N linii de abonat la n canale de comunicare
pe linia MIC cu centrala (N > n); IL - interfaţa cu linia MIC; UC - unitatea de comandă a
concentratorului.

N n
N
IA N ll MIC
n
LA b

MC
uc
Fi~. 3.68
Câmpul concentrator conţine câte un multiplexor M şi un demultiplexor DM
analogice. Adresele A pentru multiplexarea/ demultiplexarea canalelor svnt furnizate de câte
o memorie de comandă care face parte din unitatea de comandă. Faptul că multiplexorul
lucrează cu eşantioanele semnalelor de pe liniile de abonat face ca o parte dintre funcţiunile
interfeţei cu linia MIC ale variantei anterioare să fie transferate asupra blocului de interfaţă

cu liniile de abonat.
Interfaţa cu liniile de abonat trebuie să realizeze trecerea de la două fire la patru fire,
să efectueze filtrarea de bandă a semnalului vocal transmis şi o filtrare trece jos a semnalului
recepţionat, să eşantioneze semnalul analogic de convorbire şi să intercaleze în timp
eşantioanele de la diferite linii de abonat.

- 188 -
 Pentru interfaţa cu linia MIC rămâne în principal funcţia de conversie A/D şi respectiv
Dl A care trebuie realizată pentru toate canalele (n) de către o singură pereche de convertoare
pe durata unei perioade de eşantionare; interfaţa cu linia MIC trebuie să adauge semnalizările,
să formeze cadrul şi semnalul tramsmis în linie, iar pe partea de recepţie trebuie să asigure
detecţia tactului de bit şi de cadru. Cele două convertoare alcătuiesc împreună ceea ce se
numeşte CODEC de grup şi pentru care se impun condiţii deosebite de viteză.

3.5.10.2.2. Concentratori temporali digitali

Schema de bază a concentratorului temporal digital este identică cu a concentratorului

temporal analogic cu observaţia că în câmpul concentrator multiplexorul şi demultiplexorul
lucrează cu semnale digitale. Asupra interfeţei cu liniile de abonat au fost transferate şi

funcţiile de conversie A/D şi D/ A a semnalului de convorbire.

Fiecare linie de abonat dispune în această variantă de propria sa pereche de
convertoare care formează CODEC-ul de linie şi care trebuie să efectueze într-o perioadă de
eşantionare conversia eşantionului pentru o singură linie de abonat. Constrîngerile de viteză

pentru un CODEC de linie sunt mult mai mici decât pentru un CODEC de grup.

3.6. Stabilirea legăturilor prin reteaua de conexiuni

Stabilirea legăturilor prin RC şi comanda efectivă de stabilire a unei legături între

abonatul chemător şi abonatul chemat depinde de modul în care se face gestionarea ocupării

legăturilor prin RC. Din acest punct de vedere există sisteme de gestiune centralizată a
legăturilor prin RC şi sisteme cu gestiune distribuită.

Sistemele cu gestiune centralizată conţin în UC la nivelul unui procesor central o

imagine soft a RC în care fiecare legătură este marcată printr-o stare logică (ocupat, liber,
defect, neutilizat, etc).
Stabilirea unei legături prin RC constă din:
- cererea de stabilire a legăturii;

- alegerea traseului liber pe baza informaţiilor transmise de chemător;

- marcarea legăturii prin imaginea soft a RC;

- transmiterea comenzii de stabilire a legăturii.

- 189 -
 Eliberarea unei legături constă din:
- cererea de eliberare;
- transmiterea comenzii de eliberare;
- marcarea eliberării legăturii prin imaginea soft a RC.
Stabilirea unui traseu prin RC depinde de structura RC şi de artificiile permise
suplimentar de această reţea. Astfel pentru o RC de tip Clos cu trei trepte este necesară în
imaginea soft o structură de date alcătuită din două matrici A şi B pentru determinarea unui
traseu între o intrare şi o ieşire precizată.

Matricea A are elementele liniei ide tip~ (k=l, 2, ... k, ... p) care definesc starea
ieşirilor din matricea de comutaţie Mn din prima treaptă. Matricea B are elementele liniei j
=
de tip ~k (k 1, 2, ... k, ... p) şi definesc starea intrărilor din matricea de comutaţie M3i din
treapta a treia (fig.3.69). Sunt notate cu O intrările/ ieşirile ocupate, iar cu 1 intrările/ ieşirile

libere.
Stabilirea unei legături prin RC constă în determinarea unui traseu între o intrare
liberă din Mu şi o ieşire liberă din MJi marcate (*) şi care este posibilă prin oricare din
matricele pătrate din treapta a doua. Matricea A conţine pe linia i starea ieşirilor din Mu, deci
starea linkurilor ~ 1 , ••• 11jx, ••• 11ip care leagă Mii din prima treaptă de M 21 , ••• M2k, ... M2p din
treapta a doua, iar matricea B conţine pe linia j starea intrărilor în M 3i, deci starea linkurilor
bil, ... bik• ... b;P care leagă M21 , ••• M2k ... M2P din treapta a doua de M3i din treapta a treia.
Efectuând operaţia logică SI între linia i din A şi linia j din B rezultă că elementele egale cu
"1" indică toate drumurile libere posibile, deci toate linkurile libere dintre etaje prin care se
poate stabili legătura marcată (*). În continuare se alege un traseu liber, se marchează şi se
transmite comanda de stabilire a legăturii.
Trl Tr .!!

Fig. 3.69

- 190 -
 Sistemele cu gestiune distribuită a RC nu au o imagine soft centralizată a stării reţelei.

Stabilirea unei legături se face prin încercări. Stabilirea unei legături este realizată prin
conectarea tronsoanelor succesive dintre cei doi abonaţi. Comanda este iniţiată de modulul
chemător şi se transmite direct modulelor RC care au logica necesară pentru stabilirea
legăturii. în cazul în care nu se poate stabili legătura, aceasta se reia pe un alt traseu. Acest
sistem de gestiune este mai puţin utilizat.

3. 7. Sincronizarea în sistemele digitale de comutaţie

în sistemele de comunicaţie digitală informaţia circulă sub formă de cadre, iar reţeaua
trebuie să realizeze păstrarea sincronismului. La o centrală digitală din reţea sunt conectate
LI şi LE cu diferite multiplexuri PCM. Pe LE centrala transmite toate multiplexurile cu tactul
local, dar pe LI trebuie recepţionate toate multiplexurile care au ritm propriu de tact. Din
punct de vedere al sincronizării se întâlnesc următoarele sisteme: asincrone, plesiocrone şi

sincrone. Pentru LI este necesară o sincronizare a semnalului de intrare cu tactul local, deci
este necesară o interfaţare a terminalului de comutaţie ce este alcătuit dintr-un circuit de linie
şi un circuit de sincronizare.
Circuitul de linie are rolul de a recupera tactul din semnalul de linie şi de a transcoda
informaţia pentru cele două sensuri. Circuitul de sincronizare are rolu{ de a controla
alunecările şi de a compensa jitterul de fază în sistemele sincrone, respectiv de a modifica
tactul în sistemele asincrone. Pentru ambele sisteme este necesar alinierea fazei multiplexului
la baza de timp a comutatoarelor.
Funcţia de sincronizare a cadrelor MIC de linii de intrare cu ceasul local se realizează

într-un modul special care constă în principiu dintr-o memorie tampon în care au loc operaţii
de scriere şi citire. Eşantioanele canalelor temporale din linia de intrare sunt scrise într-o
memorie la adrese generate sincron cu ceasul distant care este refăcut în interfaţa de
joncţiune; citirea eşantioanelor din memorie se face de la adrese fumizate de tactul local al
centralei pentru a genera cadrul local sincronizat. Momentele de scriere şi citire a datelor sunt
determinate de o structură logică de comandă din blocul de sincronizare astfel încât
perturbaţiile datorate fenomenului de alunecare să fie minime.
Structura blocului de sincronizare a cadrelor MIC din liniile de intrare se face cu
structura din fig.3. 70, în care notaţiile utilizate au semnificaţia: RI - registru de intrare, RT -

- 191 -
registru tampon, MT- memorie tampon, RE - registru de ieşire, MA- multiplexor de adresă,
NCD - numărător de canal distant, NLC - numărător de canal local, MuxE - multiplexor de
ieşire, LC - logica de comandă.

Tocf-dlsfvd

s
s
s Le
NC.l> J>I s/A
MA#ut- Adr. HT CJe
])O w
#CL

LE-l't}1 RE s
fql!/-
/aeo/

Fig. 3.70
RI este comandat de tactul de bit distant ce este refăcut în interfaţa de linie şi care
realizează conversia serie-paralel a canalelor vocale recepţionate dil). linia de mtrare. RT este
comandat de acelaşi tact distant şi are rolul de a memora succesiv eşantioanele de opt biţi ale
canalelor distante. RE este comandat de tactul local şi realizează conversia paralel-serie a
semnalului numeric transmis către RC (LE-PCM). MT este înscrisă cu eşantioanele binare
ale canalelor din LI-PCM în ritmul semnalului de tact distant la adrese furnizate de NCD.
Citirea datelor din MT se face de la adrese furnizate de NCL în ritmul semnalului de tact
local pentru a se forma LE-PCM sincronizată care se utilizează în .RC. Adresele sunt
furnizate MT de cele două numărătoare NCD şi NCL prin intermediul MA.
Structura logică de comandă controlează funcţionarea întregului ansamblu şi determină
generarea tuturor semnalelor de comandă necesare; aceasta este comandată de tactul distant,
local şi sincronizată cu informaţia de sincro-cadru din LI-PCM prin intermediul RT .. Prin
MuxE se permite transmiterea de coduri de semnalizare şi eventual a alarmei detectate către

centrala distantă.

Aceste funcţiuni ale circuitului de linie şi de sincronizare sunt realizate de circuite

integrate specializate (de exemplu DS2175 produs de firma DALLAS SEMICONDUCTOR).

- 192 -
 3.8. Fiabilitatea reţelelor de conexiuni

Se realizează printr-o redundanţă a structurii hard a RC, o redundanţă a semnalelor

digitale, prin adăugarea de coduri detectoare I corectoare de erori şi teste soft de verificare
a RC care se pot iniţializa la stabilirea fiecărei legături, periodic, în cazul detectării unei erori
sau la cererea operatorului. Asigurarea redundanţei hard a RC este realizată prin mai multe
plane de comutaţie care lucrează în regim activ - rezervă sau în regim de divizare a traficului,
prin acces la mai multe plane a terminalelor sau prin posibilitatea stabilirii unei legături între
o intrare şi o ieşire, printr-un număr cât mai mare de trasee. Deasemenea, pe lângă structura
hard adăugată poate fi şi soft suplimentar care să adauge biţi de paritate, CRC (Cyclic
Redundancy Check), în semnalele digitale şi să verifice ieşirile RC, să compare ieşirile din
mai multe plane sincrone pentru a identifica eventualele erori, să asigure verificarea
memoriilor din comutatoarele reţelei, etc.
în SYSTEM-12 ALCATEL pentru asigurarea fiabilităţii reţelei de conexiuni este
utilizat principiul divizării traficului. În fig.3.71 este redată schema bloc a reţelei de
conexiuni de capacitate mare (10 5 linii abonat);
.--~~~~~~~~~~~-ni

--L-~~~~~~~~~~~~~rn~
.....JI--~~~~~~~~~~~~~~~
Tr .T ....-L-~~~~~~~~~~~-=-~~~
---=--.;g

Fig. 3.71

- 193 -
notaţiile utilizate au semnificaţia: MT - modul terminal, CA - comutator acces, MC -modul
de comutaţie, CG - comutator de grup, CGF - comutator de grup final, PO,Pl,P2,P3 -plane
de comutaţie.

Reţeaua de conexiuni este alcătuită din patru trepte, iar treptele II, III şi IV formează

un plan de comutaţie. Reţeaua de conexiuni în configuraţia minimă are două plane de

comutaţie, iar în configuraţie maximă patru plane de comutaţie. În treapta I sunt incluse
comutatoarele de acces care sunt dublate şi la care sunt legate modulele terminale. Orice
comutator de acces este conectat la fiecare din cele patru plane independente.
Printr-un plan se realizează mai multe drumuri deoarece un modul din treapta II se
conectează la opt module de comutaţie din treapta III, iar fiecare comutator de grup se
conectează la opt comutatoare de grup finale. Într-un plan sunt 8·8 = 64 drumuri fizice
diferite, iar în cele patru plane 256 drumuri fizice diferite pentru oricare două module
terminale. Un drum fizic este o legătură PCM de bază, atunci numărul total de canale
temporale ale celor patru plane pentru un modul terminal este de 256-30 =7680 canale. Acest
număr asigură conectarea a 100.000 linii de abonat sau a 60.000 joncţiuni la un trafic de
25.000 Erl.
Sistemul prezentat realizează şi dublarea modulelor terminale. Un circuit terminal are
posibilitatea de a se conecta la două organe de tratare terminală ca în fig.3.72 (CT - circuit
terminal; OTT - organ de tratare terminală, RCD - reţea de conexiuni digitală). Într-o
funcţionare normală CT 11 şi CT12 sunt tratate de OTT1, iar CT21 şi CT22 de OTT2 • În cazul
defectării unui organ de tratare terminală se va realiza tratarea circuitelor terminale de celălalt
OTT. Sistemul continuă să funcţioneze, dar. cu o capacitate de servire mai mică.

\
i I
I on-;
\1
\ ,\ I
\I \I
( I
I I 1\ RCD
I 1/ I
c72, 1\ \
I \
I I
\
or72
I
c122

Fig. 3.72

- 194 -
 Asigurarea fiabilităţii pentru reţeaua de conexiuni digitală a centralei El O ALCATEL
constă dintr-o structură dublă sincronă cu selecţia locală a planului activ ca în fig.3. 73;
notaţiile utilizate au semnificaţia: UR - unitate racordare, SABA, SAB8 - interfaţă de acces;
MCC - modul central de conexiune, MCXA, MCX8 - matrice centrală de conexiune, IRL -
interfaţă racordare linii; MC - matrice conexiune, IC - interfaţă comandă, MASC -
multiplexor de acces la staţiile de comandă, LA - linii acces, LRA, LR8 - linii racordare.
----------..,

I
L - - -- ----'
nA se

Fig. 3.73
Structura realizează dublarea reţelei de conexiuni şi a modulelor terminale din unitatea
de racordare fiind alcătuită din: matricea centrală de conexiune (MCXA, MCX 8 ) şi din
interfaţa pentru· selecţia planelor (SABA, SABa) din unitatea de racordare. La SAB sunt

conectate linii de acces (LA), iar conectarea spre MCX se face prin linii de racordare (LR).
Matricea centrală de conexiune are o capacitate de 2048·2048 LR; legăturile au un debit
4,096Mbit/s cu 16 biţi pe canal temporal. MCX este organizată în module cu 64 legături de
racordare. Conexiunile prin matricile de conexiune ale reţelei sunt stabilite simultan şi sincron
prin cele două plane, iar alegerea planului activ se face la ieşire. Cei 16 biţi ai unui canal
temporal sunt utilizaţia astfel: 8 biţi comunicaţie utilă, 5 biţi liberi (pot fi utilizaţi pentru
transmisia semnalizărilor pe canal individual) şi 3 biţi control.
Biţii de control se utilizează pentru:
- generarea parităţii la intrarea în SAB şi verificarea la ieşirea din MCX;
- forţrrea selecţiei planului activ prin intermediul interfeţei linii de racordare;
- controlul conexiunii la cererea unităţii de comandă;

- realizarea măsurătorilor de calitate a transmisiei.

- 195 -
 Interfaţa SAB din modulele conectate la MCX realizează funcţiile:

- amplificarea semnalelor de emisie şi de recepţie;

- adaptarea 8+16 biţi;

- tratarea biţilor de control;

- selectarea planului A sau B;
- distribuirea semnalelor de tact;
- interfaţarea liniilor de acces.
Structura este controlată de procesoarele de comandă şi de unitatea de comandă a
centralei care are acces la staţiile de comandă printr-un circuit multiplexor.

3.9. Reţea de comutaţie digitală cu comandă distribuită

Această reţea utilizează un modul de comutaţie care realizează funcţii de comandă şi

control pentru stabilirea conexiunii şi permite o comandă distribuită. Structura este

implementată în sistemul de comutaţie ALCATEL 1240 şi are următoarele caracteristi:
- gamă foarte largă pentru capacitatea reţelei· de comutaţie;

- posibilitate de extensie continuă a reţelei;

- modulele reţelei sunt comutatoare ST, cu o probabilitate de blocaj foarte mică;

- comanda conexiunii este transmisă de modulul terminal care solicită conexiunea prin
mesaje ce se transmit pe calea de comunicaţie către modulul la care este solicitată conexiunea;
- conexiunea prin reţea este realizată, supervizată şi eliberată de modulele reţelei pe
baza mesajelor recepţionate;

- nu mai este necesară o unitate de comandă centralizată;

- permite modificarea cu uşurinţă a numărului de etaje din reţea;,

- are mijloace puternice de diagnoză şi întreţinere, deci apariţia unui deranjament este
redusă.

3.9.l. Modul de comutaţie digitală

Elementul de bază al reţelei de comutaţie digitală cu comandă distribuită este modulul

de comutaţie digitală. Structura modulului de comutaţie digitală este redată în fig.3. 74, în
care notaţiile utilizate au semnificaţiile: CA - circuite de acces, MC - magistrală comună

- 196 -
alcătuită din BCA - bus circuite de acces, BI - bus canale (intervale de timp), BD - bus date,
BR - bus răspuns, BC - bus comandă şi BDT - bus distribuţie semnale de tact.

8CA 8.l t3D 131? BC BDT

11C

Fig. 3.74
Modulul de comutaţie digitală este alcătuit din circuitele de acces interconectate printr-
e magistrală comună, iar fiecare circuit de acces este conectat la câte o joncţiune digitală

bidirecţională serie cu un debit de 4096Kbit/s cu 32 canale de 16 biţi fiecare. Orice circuit

de acces are o parte de recepţie şi o parte de transmisie care realizează:

- partea de recepfie:
- sincronizarea cu joncţiunea digitală asociată;

- memorează starea canalelor şi a circuitelor de acces;

- comunicarea cu celelalte circuite de acces pe magistrala comună;

- partea de emisie:
- comutaţia temporală prin memorarea informaţiei primite pe magistrala
comună;

- transmiterea informaţiei spre joncţiunea digitală de ieşire;

- selectarea canalului de ieşire liber;

- comunicarea prin magistrala comună cu celelalte circuite de acces.
Toate circuitele de acces comunică prin magistrala comună care realizează şi

următoarele funcţiuni:

- definirea circuitului de acces şi a canalului temporal,

- transferarea datelor;

- 197 -
 - transmiterea semnalelor de comandă;

- confirmarea recepţionării corecte a comenzilor.

Fluxurile digitale de 4,096Mbit/s de la fiecare linie digitală de intrare şi respectiv
ieşire conţine informaţiile pentru 32 canale de câte 16 biţi. Orice cuvânt de 16 biţi conţine

informaţii de comandă şi informaţii de comunicare. Din cele 32 canale temporale ale

joncţiunilor digitale un număr de 30 canale sunt pentru comunicaţie (canalele 1 + 15 şi

17 + 31), canalul O este pentru sincronizare şi întreţinere, iar canalul 16 pentru semnalizarea
de eşecuri de conexiune. Pentru fiecare canal doi biţi (bit15 , bit1J din informaţia de comandă

definesc tipul informaţiei transmisă prin canal astfel: R - răspuns, M - marcare, I -

interogare, V - transmitere informaţii de comunicare.
Pentru comanda unei conexiuni se transmite un ordin de conexiune prin care se
specifică funcţia ce urmează a fi realizată şi dacă este cazul joncţiunea şi canalul de ieşire.

3.9.2. Circuit de acces

Orice circuit de acces este constituit dintr-o unitate de recepţie şi o unitate de emisie
conectate la o linie digitală bidirecţională cu un debit de 4096 Kbit/s şi la magistrala comună

a modulului de comutaţie. Structura circt1itului de acces este redată în fig.3. 75 în care

notaţiile utilizate au semnificaţia: UR - unitate de recepţie; LI - linie de intrare digitală; BS -
bloc sincronizare; MCA - memorie circuite de acces; MC - memorie canale; MS - memorie
de stare; BCR - bloc comandă recepţie; SCA - selecţie circuit de acces; UE - unitate de
emisie; MD - memorie date; CCA - comparcitor circuit de acces; BCE - bloc comandă emisie;
SC - selecţie canal; LE - linie de ieşire digitală.

Informaţia este recepţionată prin LI şi în BS se realizează sincronizarea fluxului de

intrare cu semnalul de tact local al modulului. BS realizează menţinerea sincronismului de
cadru, gestionarea canalelor temporale ale cadrului şi furnizează o informaţie paralelă de 21
biţi din care 5 biţi sunt numărul canalului curent, iar 16 biţi informaţia recepţionată. Numărul

canalului curent este utilizat Ia adresarea MCA, MC şi MS. Memoriile MCA şi MC reţin

ieşirea la care se face conexiunea şi informaţiile utilizate pe durata transferului informaţiei.

Unitatea de recepţie are şi un bloc de comandă recepţie care controlează starea canalului
curent, decide selecţia unui circuit de acces şi asigură comunicarea prin magistrala comună

cu alte circuite de acces.

- 198 -
 BS
MCA
Jfs .EC

MC

MS

UR
!IS
Le H])
EC

MS

se
UE
Fig. 3.75
Unitatea de emisie a circuitului de acces transmite infonnaţia pe LE şi este alcătuită

din blocul de comandă emisie care recepţionează şi execută comenzile de la alte circuite de
acces, comparatorul circuitului de acces care identifică adresa proprie ce a fost transmisă pe
magistrală de alte circuite, memoria de date utilizată la transferul informaţiei pentru
comunicare, memoria de stare şi circuitul de selecţie a unui canal temporal de ieşire, etc.

3.9.3. Structura reţelei de comutaţie digitală cu comandă distribuită

Reţeaua de comutaţie digitală din sistemul ALCATEL 1240 este o reţea de comutaţie

realizată cu module spaţial-temporale 16*16 şi poate conţine în configuraţia maximă patru

etaje de conexiune.
Structura acestei reţele de comutaţie digitală este redată în fig.3. 76 în care notaţiile
utilizate au semnificaţia: OIT - organ de tratare terminală, CA - circuite de acces, CG -
comutator de grup din planele PO, Pl, P2, P3.
Accesul la reţea este asigurat prin organele de tratare terminală care interfaţează

modulul teminal cu reţeaua de comutaţie. În configuraţie maximă un comutator de grup

accede spre 512 perechi de circuite de acces şi are 1024 linii digitale.

- 199 -
 IJTT
1--~--1--1
0--- 1-~~~~~~--1

1----1..,_,1s<...1 CA CG

~
L_j
CP2/
L__j
OTT CA
CG

Fig. 3.76
Structura unui comutator de grup este prezentată în fig.3. 77 (MC - module de
comutaţie) şi este structurată pe trei nivele (2,3,4) .

.-""--------------------_--.,P3
,......___ _~-------..,----........----~P2
r-'----~---------------.....,....;.,~I
o
.,. He
-----'°"
MC

o
1' MC MC

---- ... --

HC 1'1C

11C MC

Fig. 3.77

- 200 -
 Etajele 2 şi 3 sunt realizate din grupe cu capacitatea 64*64 (0,1, .... 15), iar etajul 4
asigură interconexiunea între grupele O, l, ... 15 şi realizează replierea reţelei de comutaţie.

Reţeaua de comutaţie digitală cu comandă distribuită poate fi extinsă progresiv.

Extensia reţelei de comutaţie digitală se poate realiza prin adăugarea unui modul de comutaţie
sau a mai multor module de comutaţie. în fig.3.78 este redată extensia progresivă a reţelei
de comutaţie digitală cu comandă distribuită.

l<C.1J-E
~ Gru,,ols t----18
Fig. 3.78
Reţeaua RCD-A este o reţea de mică capacitate care conţine o pereche de circuite de
acces şi are 12 joncţiuni digitale bidirecţionale cu câte 32 canale fiecare. Cele patru joncţiuni
digitale care permit accesul la comutatoarele de grup nu sunt utilizate, dar servesc la
eventuala extensie ulterioară.

Reţeaua RCD-B are patru perechi de circuite de acces care deservesc 4·2·12 joncţiuni
digitale bidirecţionale. Aceste circuite de acces sunt interconectate printr-un modul de

- 201 -
comutaţie spaţial-temporal din etajul 2.
Reţeaua RCD-C realizează extensia cu încă patru perechi de circuite de acces. Cele
opt perechi de circuite de acces sunt interconectate prin două module de comutaţie ale etajului
2 care la rândul lor sunt interconectate prin intermediul a patru module de comutaţie din
etajul 3.
Reţeaua RCD-D se obţine prin extensia RCD-C anterioare cu opt module de
comutaţie în etajul 2 şi opt module de comutaţie în etajul 3.
Reţeaua RCD-E se obţine prin completarea cu 15 unităţi de grup asociate circuitelor
de acces şi adăugarea modulelor de comutaţie din etajul 4 pentru interconectarea grupelor
planului de comutaţie. Reţeaua de comutaţie de capacitate maximă are patru plane de
comutaţie.

- 202 -
 CAPITOLUL 4

UNITATEA DE SEMNALIZARE

US are rolul de a schimba informaţii cu terminalul de abonat sau cu alte centrale

telefonice pentru stabilirea, menţinerea şi întreruperea unei legături telefonice împreună cu
gestiunea apelurilor, supravegherea şi gestiunea generală a sistemului.
Semnalizările dintre CTE şi terminalul de abonat se realizează prin linia de abonat,
iar cele dintre CTE şi/ sau centralele electromecanice se realizează prin linia de joncţiune.
Ţinând cont de fazele unei comunicaţii, există următoarele tipuri de informaţii de
semnalizare:
- informaţii privind starea resurselor (angajare, eliberare);
- informaţii de adresă;

- informaţii de sfârşit de selecţie;

- informaţii de supraveghere.
După scopul urmărit există următoarele tipuri de semnalizări:

- informaţii de supraveghere care furnizează mecanisme pentru obţinerea resurselor

în vederea stabilirii unui legături;

- informaţii de adresă pentru identificarea terminalelor ce participă la un apel;

- informaţii asupra fazelor apelului;
- informaţii de gestionare sistem.
Semnalizările se transmit pe canal individual sau pe canal comun.
Semnalizările care se transmit pe canal individual utilizează acelaşi canal fizic cu al
semnalelor de convorbire şi pot fi în bandă sau în afara benzii.
Semnalizarea în bandă utilizează acelaşi traseu fizic cu semnalul de comunicare şi

aceiaşi bandă de frecvenţă. Deci, semnalizările circulă prin toate circuitele ca şi semnalele
de convorbire şi realizează verificarea canalului pe porţiunea respectivă.

- 203 -
 - durata dintre două cifre succesive (de cel puţin 400 ms).
Informaţia de selecţie în puls poate fi recepţionată prin soft sau prin hard utilizând
circuite specializate. Astfel firma TELTONE produce circuitul M959 care· monitorizează
bucla de abonat şi recepţionează informaţia de selecţie în puls. În fig.4.1 este redată structura
acestui circuit şi modul de conectare în sistem (notaţiile utilizate au semnificaţia: TS - trigger
Schrnitt, Osc - oscilator, BT - baza de timp, CF - contorizare contact de furcă, CI -
contorizare impuls, CP - contorizare pauză, CSC - contorizare sfârşit de cifră, Nrl -
numărător de impulsuri, DEC - decodificator, LCC - logică de comandă şi control).

OH
PI,,
BT
Nr I

CF
lJEC
-1:<-
CI
.i
CP LCC
csc
Fig. 4.1
Ridicarea receptorului din furcă este semnaliiată la ieşirea OH, iar recepţionarea unei
cifre la ieşirea STROBE (ST). Liniile de date D0 + D 3 trec din starea de impedanţă ridicată
în starea de conducţie şi furnizează codul binar al cifrei recepţionate când intrarea OUTPUT
ENABLE (OE) este activată (1 logic). Formele de undă pentru recepţionarea informaţiei de
selecţie în puls sunt redate în fig.4.2.

~T~
.10~:~-
~-·".„ -
n
--
.-------JlfL.....----·· __J •t
+Iv b rmnn 11J1 ... _r. t
srl===~-.!:=====--~~
.._ ,L „. - .

OEt==================~~~~==::==::=::=::!._~-===...=.===.,-
'- L.„-. t
4fV3 t----------~
. (20>------m-- „. - • t

Fig. 4.2
Utilizarea circuitului de recepţionare a informaţiei de selecţie în puls măreşte volumul
structurii hard a US şi simplifică programul de comandă.

- 206 -
 4.1.3. Recepţionarea informaţiei de selecţie în ton

Recepţionarea informaţiei de selecţie în ton se realizează prin intermediul RC sau al

unui câmp de conexiune concentrator suplimentar din CA. Informaţia de selecţie în ton
(DTMF) constă în transmiterea de către terminalul telefonic a două semnale de frecvenţă
vocale standardizate din două grupe de câte patru frecvenţe fiecare (f1 +f4 şi F 1 +FJ. În
tabelul 4.1 sunt frecvenţele asociate fiecărei cifre transmise de terminalul telefonic.

t\F F 1 =1209Hz F 2 =1336Hz F 3=1477Hz F 4=1633Hz

f 1 =657Hz 1 2 3 A

f2 =770Hz 4 5 6 B

f3=852Hz 7 8 9 c
f4=941Hz * o # D

Tabel 4.1
Informaţia de selecţie în ton este recepţionată în centrală prin intermediul unui circuit
specializat fabricat de diverse firme. Astfel, circuitul M957-01 produs de firma TELTONE
recepţionează informaţia de selecţie în ton. în fig.4.3 este prezentată structura circuitului şi
conectarea acestuia în sistem (notaţiile utilizate au semnificaţia: A - amplificator, Osc -
oscilator, FCC-H, FCC-L filtre cu capacităţi comutate pentru grupul high şi respectiv low de
frecvenţe, Nr - numărător, DEC - decodificator, RE - registru de ieşire, LCC - logică de
comandă şi control).
X.IN .....-----lle_A' +-Sv

Nr
lJEC RE

LCC

Fig. 4.3
Circuitul este un receptor DTMF complet şi integrează cele două grupuri de filtre
(trece-jos şi trece-sus) pentru cele două grupe de frecvenţe împreună cu logica de decodare.
Filtrele sunt cu capacităţi comutate, iar decodorul utilizează logica digitală pentru detectarea

- 207 -
celor 16 perechi de frecvente DTMF. Controlul circuitului de către UC este asemănător cu
al receptorului în puls. Formele de undă pentru recepţionarea informaţiei de selecţie în ton
sunt redate în fig.4.4.
Utţrp
tF/I brH1= I l>T?-11'"2 _r-
10-20Jl·:=~r:~"J)::_„
-
. . . . . . .-------~- ···
-t
Dl.A t . ~
! .( tm?F I ) ( /JT7'?1'"2 ~ ••• __,

srţ~======~'~~~l====~J~~~l__===···:._=:::;.. i
~ţ~========-r-1~~========-r--i~~=====--~::::;..-t
.l>o-:'-1>3 ţi--------<GL)~-----UL)---
„ t
Fig. 4.4

4.1.4. Transmiterea tonalităţilor

Tonalităţile transmise abonaţilor dintr-o centrală telefonică sunt:

- ton de disc (TD);
- ton de revers-apel (TRA);
- ton de ocupat (TO);
- ton de inexistent (TI);
- ton de avertizare (TA), etc.
Tonul de disc este un semnal sinusojdal cu frecvenţa de 400-500 Hz şi amplitudinea
de 150-200 mV transmis continuu. Celelalte tonalităţi se obţin din tonul de disc sau dintr-un
semnal sinusoidal cu frecvenţa de 800-1000 Hz şi amplitudinea de 200-250 mV transmise într-
o anumită cadenţă.

Tonul de ocupat se obţine din tonul de disc care se transmite 400 ms, iar pe durata
de alte 400 ms nu se transmite.
Tonul de revers apel continuu se obţine din tonul de disc care se transmite 20 ms, iar
pe durata de alte 20 ms nu se transmite. Tonul de revers apel cadenţat constă din transmiterea
pe durata de 1,6 sa tonului de revers apel continuu, iar pe durata de 3,3 s nu se transmite.
Tonul de avertizare constă din transmiterea a 200 ms a semnalului sinusoidal cu
frecvenţa de 800-1000 Hz, iar pe durata de 1,4 s nu se transmite.

- 208 -
 Tonul de inexistent constă din transmiterea a 200 ms a semnalului sinusoidal cu
frecvenţa de 800-1000 Hz, iar pe durata de 200 ms nu se transmite.
Aceste tonuri pot fi distribuite abonaţilor prin intermediul RC sau prin intermediul
unui câmp de conexiune suplimentar conectat la CA.
Pentru RC analogică, structura maşinii de tonalităţi (fig.4.5) conţine două oscilatoare
sinusoidale de 400 Hz şi de 800 Hz, câteva porţi de transfer (MMC4066), repetoare (R) şi
un port de ieşire (PE). Tonul de disc este obţinut la ieşirea oscilatorului Oscl, iar celelalte
tonuri se obţin la ieşirea porţilor de transfer 4066 care sunt comandate de UC pentru
generarea prin soft a cadenţelor corespunzătoare. Pentru alte tipuri de RC se adaugă la ieşirea
repetoarelor circuite CODEC care să prelucreze corespunzător tonurilor transmise abonaţilor.
CA0
T.0 l'A,
TIM
~OG6 Tl/A TO TO
DT
TI
PE/UC TA
US 11~·

Fig. 4.5
Pentru RC digitală se utilizează în structura maşinii de tonalităţi (fig.4.6) o memorie
fixă (MEM) de capacitate mare în care se află codurile binare ale eşantioanelor
corespunzătoare fiecărei tonalităţi.

Le {PCH/C.)

BT

Fig. 4.6
Memoria este baleiată de o bază de timp BT şi va furniza la ieşirea de date (BD)
codurile corespunzătoare; acestea sunt transmise în linia de ieşire LE (PCM/ 6.) prin
intermediul unui circuit multiplexor Mux comandat de BT.

- 209 -
 Structura are dezavantajul că necesită o memorie fixă de capacitate mare, dar poate
fi redusă dacă se va utiliza generarea cadenţelor pentru tonalităţi prin soft. în acest din urmă
caz se va controla printr-un port de ieşire al UC baza de timp şi multiplexorul' digital de
ieşire.

Pentru RC digitală implementată cu comutatoare digitale integrate şi care permit

scrierea în memoria de date (tampon) se poate realiza maşina de tonalităţi numai prin soft.
În acest caz procesorul UC care controlează funcţionarea comutatorului va înscrie memoria
de date cu eşantioanele binare ale tonalităţii ce trebuie transmise abonatului. Această soluţie

nu necesită nici o structură hard în schimb softul de comandă necesar comutatorului respectiv
este complex.

4.1.5. Transmiterea semnalului de apel pe linia de abonat

Transmiterea semnalului de apel abonatului chemat (75V /25Hz) se face din CA prin
intermediul unui releu. Cadenţa semnalului de apel este generată de UC corespunzătoare prin
soft(l,6 s se transmite apel; 3,3 s nu se transmite). UC controlează releele de apel prin
intermediul unui circuit demultiplexor realizat cu porturi de ieşire şi buffere cu colector în
gol.

4.1.6. Transmiterea semnalului de teletaxă

Transmiterea informaţiei de teletax~ constă din impulsuri obţinute prin inversarea

polarităţii, sau din impulsuri de 12/16 kHz. Aceste impulsuri sunt transmise prin intermediul
CA abonatului chemător. Inversarea polarităţii din bucla de abonat S\'l face cu un releu
controlat prin soft de UC printr-un circuit demultiplexor. Impulsurile de teletaxă de 12/16kHz
se transmit abonatului din US printr-un câmp distribuitor analogic controlat de UC.

4.1. 7. Transmiterea mesajelor vocale

Transmiterea mesajelor vocale oferă abonaţilor informaţii clare despre realizarea unei
legături, iar în c~drul serviciilor telefonice oferă informaţii suplimentare.
Structura unui sistem multiplu de transmitere a mesajelor vocale este prezentat în

- 210 -
fig.4.7; acesta conţine un sistem cu microcontrolerul INTEL 8751, o memorie fixă de date
(MEM) de capacitate foarte mare şi n circuite pentru conversia mesajelor vocale din digital
în analogic.

8205
840 li o "5a
131J, B T Cs,
811; c 2 Ba
•s""l/19
l'N'Q fNro lfE

~
tfO R5

-----
WR,
81115
---
u

COlJECi (PC/>f/'1)
i=::;:>t----.,.----+-,._ M~·
1JEC; FTJ,. i=q~z,.„n-1
cs,.
BT

Fig. 4.7
Mesajele vocale sub formă numerică se află într-o memorie cu o capacitate de
1+16Mo şi care este realizată din circuite de memorie EPROM de câte 128/256/51~ Ko.
Această memorie cu mesaje vocale este văzută de microcontroler sub formă de pagini.
Fiecare pagină de memorie are capacitatea de 32 Ko din care microcontrolerul poate citi date
utilizând busul de adresă (BA.o+ BA 1J, iar adresa paginii este furnizată de liniile portului de
ieşire Pl 0 + Pl 7 •
Mesajele vocale se obţin din informaţia numerică utilizând circuite de conversie.
Fiecare circuit de conversie conţine: un port paralel de 8 biţi de ieşire (PE), un registru
tampon de 8 biţi (RT) şi un CODEC PCM sau delta (decodor şi filtru trece-jos). Utilizarea
MIC pentru prelucrarea mesajelor vocale sub formă digitală necesită un debit de 64 kbit/s,
o memorie de date de capacitate foarte mare şi un CODEC-PCM într-un singur cip.
Utilizarea MD necesită un debit de 8 + 16 kbit/s pentru o calitate acceptabilă a semnalului
vocal la recepţie, respectiv un debit de 16 + 32 kbit/s pentru o calitate bună a semnalului
vocal, deci este necesară o memorie de date mai mică (de 8 +4 ori mai mică) şi un CODEC
alcătuit dintr-un decodor şi un filtru trece jos.
Toate circuitele de conversie au o bază de timp comună (BT) care generează semnalele
de comandă pentru RTi şi CODECi. Microcontrolerul încarcă PEi ce sunt tratate ca locaţii de

- 211 -
memorie la intervale de timp T cu valorile binare ale eşantioanelor din memorie, apoi BT
comandă RTi pentru a obţine la ieşirea MVi a CODECi mesajul vocal.
Microcontrolerul primeşte comanda de generare a unui mesaj vocal priii interfaţa
serială. Prin program se va prelua informaţia numerică corespunzătoare mesajului din
memorie care se transmite circuitului de conversie, la a cărui ieşire se obţine mesajul vocal
sub formă analogică şi care va fi transmis abonatului prin RC sau printr-un câmp de
conexiune suplimentar.
Softul de comandă necesar funcţionării acestui sistem multiplu de transmitere a
mesajelor vocale lucrează în timp real şi conţine câteva subrutine (pentru comunicaţia serie
asincronă, pentru gestionarea memoriei de date, pentru tratarea comenzilor, pentru
transmiterea informaţiei numerice, etc.) ce sunt apelate dintr-un program de bază.

4.2. Semnalizarea între centrale pe linia de joncţiune

Sistemul R2 este un sistem de semnalizare naţional şi internaţional în conformitate cu

specificaţiile CCITT. Este utilizat pentru centralele ·telefonice automate şi semiautomate şi

asigură o foarte bună fiabilitate transmisiei informaţiei necesare pentru stabilirea unei legături
telefonice între abonaţii conectaţi la centrale diferite. Acest sistem stabileşte rapid o
comunicaţie şi prevede un număr suficient de semnale pentru transmiterea informaţiei cu
privire la linia abonaţilor telefonici chemaţi şi chemători sau pentru creşterea posibilităţilor

·de rutare.
Sistemul R2 este specificat pentru exploatarea unidirecţională în sistemele de
transmisiuni analogice şi numerice şi pentru exploatarea bidirecţională în sistemele de
transmisiuni digitale. Sistemul cuprinde o semnalizare de linie care este o semnalizare de
supraveghere şi o semnalizare de selecţie între registre pentru stabilirea unei comunicaţii.

Există versiuni ale semnalizărilor de linie pentru exploatarea pe circuite cu patru fire, cu
sisteme de curenţi purtători sau cu circuite MIC. Semnalizarea de selecţie se poate utiliza şi

pe circuitele cu două fire.

Sistemul de semnalizare R2 se poate utiliza la stabilirea legăturilor prin satelit şi

pentru circuitele cu curenţi purtători care au căile din 3 în 3KHz.

Semnalizarea de selecţie este un sistem aservit în cod multifrecvenţă care utilizează

o semnalizare cap la cap şi care prevede un număr suficient de semnale în cele două sensuri

- 212 -
pentru sistemele de comunicaţie moderne.
Liniile de joncţiune sunt utilizate pentru a conecta mai multe centrale într-o reţea şi

sunt utilizate la transmiterea semnalului vocal de convorbire sub formă analogică sau digitală

şi la transmiterea semnalizărilor între centrale.

4.2.1. Semnalizarea de linie

Sunt specificate semnalizări de linie pentru versiunea analogică când aceasta

funcţionează pentru sisteme de curenţi purtători sau pentru versiunea digitală când
funcţionează pentru sisteme MIC.
Informaţia de semnalizare de linie este transmisă într-o cantitate mică deoarece
semnalizarea de selecţie este într-un volum mare, iar versiunile de semnalizare de linie ţin

cont de acest aspect.

În versiunea analogică semnalizarea de linie este asigurată secţiune cu secţiune şi prin
prezenţa sau absenţa unei frecvenţe de nivel scăzut în afara benzii. Transferul semnalului
corespunde trecerii de Ia o stare de semnalizare la alta, cu excepţia secvenţei de eliberare care
necesită şi criterii de timp. Deasemenea, este necesar un circuit de protecţie pentru
întreruperea căii de semnalizare, deoarece întreruperea frecvenţei de semnalizare simulează

un semnal de ocupare sau de răspuns.

Pentru a evita congestia mijloacelor de transmisie care ar rezulta din transmiterea

permanentă a frecvenţei de semnalizare în cele două sensuri pe toate circuitele libere, aceasta
se transmite cu un nivel mic.
În versiunea numerică, semnalizarea de linie este asigurată secţiune cu secţiune şi
utilizează două căi de semnalizare pe fiecare sens de transmisie şi pe circuitul de convorbire.
Deasemenea este asigurată protecţia împotriva efectelor unei transmisii eronate.
Cele două versiuni pot fi convertite una în alta pentru semnalizările de linie utilizând
un transmultiplexor sau un alt echipament de conversie, iar recomandarea Q430 descrie
această conversie aşa cum este realizată practic.
Semnalizările de linie se transmit între circuitele de joncţiune şi cuprind:
- semnale de linie emise către înainte;
- semnale de linie emise către înapoi.

- 213 -
 4.2.1.1. Semnale de linie înainte

Semnalele de linie emise către înainte şi semnificaţiile lor sunt:

- semnal de ocupare;
Acest semnal este emis la începutul apelului pentru a trece circuitul din starea de
repaus în starea de ocupat la extremitatea de sosire. În centrala de sosire semnalul produce
conectarea echipamentelor care sunt în măsură să recepţioneze semnale de selecţie.

- semnal de eliberare;
Acest semnal este emis pentru a încheia o comunicaţie sau pentru o încercare de a
stabili o comunicaţie şi pentru a elibera toate echipamentele de comutaţie asociate în centrala
de sosire. Semnalul este emis când în exploatarea semi-automată, operatoarea din centrala
internaţională de plecare scoate fişa sau face o operaţie echivalentă sau în exploatarea
automată când abonatul chemător închide sau îndeplineşte o operaţie echivalentă. Acest
semnal este trimis de centrala telefonică de plecare ca urmare a recepţionării unui semnal de
registru către înapoi cerând registrului R2 de plecare eliberarea conexiunii precum şi în cazul
eliberării forţate a legăturii (Q118). Deasemenea, acest semnal poate fi emis ca urmare a
eliberării anormale a unui registru R2 de plecare.
- semnal de intervenjie;
Acest semnal nu este prevăzut în semnalizarea de linie R2, dar se poate decide prin
acorduri bilaterale sau unilaterale posibilitatea de a se introduce acest semnal pe anumite
relaţii. Semnalul este transmis în exploatarea semi-automată când operatoarea din centrala
internaţională de plecare cere ajutorul operatoarei din centrala internaţională de sosire. Acest
semnal este utilizat pentru a obţine intervenţia operatoarei de supraveghere pe circuit. În cazul
în care legătura este stabilită printr-o operatoare de sosire sau de trafic întârziat din centrala
internaţională de sosire, semnalul indică necesitatea reapelării acestei operatoare.

4.2.1.2. Semnale de linie înapoi

Semnalele de linie emise către înapoi şi semnificaţiile lor sunt:

- semnal de confirmare a recepfiei de angajare; (utilizat în versiunea digitală a
semnalizărilor de linie ale sistemului R2).
Este emis de la centrala de plecare pentru a indica faptul că echipamentul de la

- 214 -
extremitatea de sosire a trecut din starea de repaus în starea de angajare. Recunoaşterea

acestui semnal la extremitatea de plecare face ca circuitul să treacă din starea de angajare în
starea de confirmare angajare.
- semnal de răspuns;

Este un semnal emis către centrala de plecare pentru a indica faptul că abonatul
chemat a răspuns (Q27). în exploatarea semiautomată acest semnal are funcţia de
supraveghere. în exploatarea automată acest semnal realizează începerea operaţiei de taxare
a abonatului chemător în cazul în care nu a fost emis în prealabil semnalul de registru "fără

taxare" şi începerea măsurării duratei conversaţiei pentru stabilirea conturilor internaţionale/

naţionale.

- semnal de închidere;
Acest semnal este emis de centrala de plecare pentru a indica că abonatul chemat a
închis. în exploatarea semiautomată acest semnal are funcţia de supraveghere, iar în
exploatarea automată respectă dispoziţiile din recomandarea Q118.
- semnal de eliberare gardă;
Semnalul este emis către centrala de plecare ca răspuns la semnalul de sfârşit de
convorbire pentru a indica faptul că acesta din urmă a permis trecerea echipamentului de
comutaţie din extremitatea de sosire în starea de repaus. Un circuit este protejat pentru o
ocupare ulterioară până când operaţiile de eliberare sunt comandate de recepţionarea

semnalului de sfârşit, iar echipamentul afectat în centrala de sosire a devenit disponibil.

- semnal de blocare;
Acest semnal este emis pe un circuit liber către centrala de plecare, pentru a determina
punerea circuitului în starea de angajare (blocare), astfel încât circuitul să nu mai poată fi
angajat.

4.2.1.3. Semnalizarea de linie - versiunea analogică

Versiunea analogică a semnalizărilor de linie a sistemului R2 este utilizată pentru

circuitele cu sisteme de curenţi purtători când semnalele de linie sunt transmise secţiune cu
secţiune. Codul utilizat pentru transmisia semnalelor de linie se bazează pe folosirea metodei
de schimbare a stărilor la nivel mic, iar circuitele pe care se utilizează acest sistem trebuie
să utilizeze pentru fiecare sens de transmitere o cale de semnalizare situată în afara benzii

- 215 -
frecventelor vocale. Când circuitul este în starea de repaus se transmite în permanenţă o
frecvenţă de semnalizare de nivel mic în ambele sensuri ale căii de semnalizare şi este
întreruptă către înainte în momentul ocupării şi către înapoi în momentut răspunsului

abonatului chemat.
Legătura este eliberată o dată cu restabilirea frecventei de semnalizare emisă către

înapoi, iar eliberarea conduce la restabilirea frecvenţei de semnalizare emisă către înapoi.
Dacă abonatul chemat închide primul, atunci frecvenţa de semnalizare este restabilită întâi
către înapoi, iar frecvenţa de semnalizare emisă către înainte este restabilită când abonatul
chemător închide sau după un interval de timp de la recunoaşterea frecvenţei de semnalizare
emisă către înapoi. Metoda de semnalizare are un echipament simplu pentru transmiterea şi

recepţionarea semnalului.
Frecvenţa de semnalizare prin prezenţă sau absenţă caracterizează o stare de
semnalizare de linie determinată. Linia are două stări posibile pentru fiecare sens, deci în
total patru. Ţinând cont de ordinea succedării în timp circuitul va intra în una din stările

caracteristice indicate în tabelul 4.2. Trecerea dintr-o stare în alta corespunde emiterii unui
semnal, iar în anumite situaţii se face apel şi la criterii suplimentare, cum ar fi de exemplu
timpul.

Stare semnalizare de linie

Stare circuit
înainte înapoi

1 Repaus f, f,

2 Angajare - f,

3 Răspuns - -
4 închidere aparat - f,

5 Eliberare f, f,1-

6 Blocare f, -

Tabel 4.2
Obs.: f, - indică prezenţa frecvenţei de semnalizare

- 216 -
 Timpul de recunoaştere a unei schimbări de stare prin trecerea din starea de frecvenţă
de semnalizare prezentă în starea de frecvenţă de semnalizare absentă sau trecerea inversă este
de 40 ms ± 10 ms (această valoare a fost iniţial de 20 ms ± 7 ms). Acest timp este definit
ca durata minimă pe care trebuie să o aibe prezenţa sau absenţa unui semnal în curent
continuu la ieşirea receptorului de semnale pentru ca echipamentul din centrală să recunoască

prezenţa sau absenţa ca o stare de semnalizare reală.

Valoarea nominală a frecvenţei de semnalizare este de 3825 Hz ± 4 Hz, iar nivelul

frecvenţei de semnalizare la emisie măsurat în repartitorul grupurilor primare sau într-un
punct echivalent este de -20 ± ldBmO.

4.2.1.4. Semnalizarea de linie - versiunea digitală

Echipamentele de multiplexare MIC furnizează mai mult de o cale de semnalizare în

circuitul de convorbire pentru fiecare sens de transmisie. Utilizarea acestui sistem de
semnalizare care oferă o capacitate mai mare de semnalizare pennite simplificarea
echipamentelor de comunicaţie de la plecare şi de la sosire, deoarece nu mai este necesar să

se respecte condiţiile de timp impuse pentru versiunea analogică a semnalizării de linie. Din
acest motiv este indicat ca pentru sistemele MIC care lucrează în reţelele de telecomunicaţii

naţionale şi internaţionale să se folosească versiunea digitală a semnalizărilor de linie din

sistemul R2.
Versiunea digitală a semnalizării de linie a sistemului R2 utilizează două căi de
semnalizare pentru fiecare sens de transmisie al unui circuit de convorbire. Aceste căi de
semnalizare notate cu Ai. Bf (de stabilire apel) pentru sensul înainte şi Ai,, Bb pentru sensul
înapoi (de întoarcere).
în cazul funcţionării normale semnificaţia fiecărei căi de semnalizare pentru cele două
sensuri de transmisie este:
- cale Ar - indică poziţia de exploatare a echipamentului de comutaţia de plecare şi

corespunde stării liniei abonatului chemător;

- cale B, - pennite indicarea în direcţia aval a unui deranjament cu destinaţia

echipamentului de comutaţie de sosire;

- cale Ah - indică starea liniei abonatului chemat (dacă microreceptorul aparatului
telefonic este în furcă sau ridicat);

- 217 -
 - cale ~ - inducă starea de repaus sau de recepţie a echipamentului de comutaţie de
sosire.
Semnalele de linie sunt transmise secţiune cu secţiune. Versiunea digitală ·a sistemului
de semnalizare de linie specifică un mijloc care să permită luarea măsurilor necesare în cazul
unei defecţiuni de transmisie a multiplexului PCM.
Acest sistem de semnalizare este destinat pentru a fi utilizat pe circuite unidirecţionale,
dar poate fi folosit şi pe circuite bidirecţionale.
Codurile de semnalizare pentru circuitele MIC în caz de funcţionare normală sunt
redate în tabelul 4.3.

Cod de semnalizare

Înainte Înapoi
Semnalizări R2

At Bf ~ Bb

1 Repaus 1 o 1 o
2 Angajare o o 1 o
3 Confirmare recepţie cerere angajare o o 1 1

4 Răspuns o o o 1

5 Abonatul închide aparatul telefonic o o 1 1

6 Sfârşit convorbire 1 o OVl 1

7 Eliberare 1 o 1 o
8 Blocare 1 o 1 1

Tabel 4.3
Timpul necesar recunoaşterii unei tranziţii de la starea O la starea 1 sau invers pe o
cale de semnalizare este de 20 ms ± 10 ms dacă este realizată o protecţie pentru defecţiunile
de transmisie din echipamentul de multiplexare MIC.

- 218 -
 4.2.1.5. Semnalizarea de linie pentru diferite centrale

Serrinalizările de linie se realizează prin intermediul CJ şi asigură cuplarea prin linia

de joncţiune a centrale care asigură diferite tipuri de semnalizări, cum ar fi:
- CO Central Office - semnalizare cu o centrală de oficiu;
- RID Ring Down - semnalizare cu o centrală manuală BL care utilizează semnale
de apel şi sfârşit de convorbire 25Hz/ 75V;
- L/D Loop Dial - semnalizare obţinută prin închiderea sau deschiderea de buclă;

operaţiile se execută într-o ordine definită;

- E&M Ear&Mouth - semnalizare care utilizează fire de recepţie (Ear) şi fire de

emisie (Mouth);
- Sistem de semnalizare CCITT R2 versiunea analogică/ digitală care este reglementat
prin standarde internaţionale.

Semnalizările de linie pe căi individuale sunt prezentate comparativ în tabelul 4.4, iar
semnificaţia semnalelor binare în tabelul 4.5.

co RID L/D E&M ''

R2
Semnalizări
o I o I o I o I ArBr Ai,Bb

1 Disponibilitate 1 - - 1
1 1 1 1 110 1/0

2 Angajare o 1 o o o 1 o 1 O/O 110

3 Confirmare angajare o o - - o 0/1 o 0/1 O/O 111
4 Numerotare o o - - o 1 o 1 O/O 1/1
1 1 1 1
o o o o
5 Răspuns chemat o o - - o o o o O/O 0/1

6 Taxare o o - - o 1/0 o 1/0

7 Sfârşit chemat o 1 - - o 1 o 1 0/1 1/1
convorbire chemător 1 o - - 1 o 1 o 110 0/1

Tabel 4.4

- 219 -
 Tip O/I 1 o
1 co O (output) buclă închisă buclă deschisă

I (input) buclă închisă buclă deschisă

2 RID O (output) 25Hz/75V -

I (input) 25Hz/75V -
3 L/D O (output) buclă închisă buclă deschisă

I (uiput) polaritate inversată polaritate normală

4 E&M E (ear) masă deschis

M (mouth) masă deschis

5 R2 At. Bt - semnale înainte

Ab, Bb - semnale înapoi

Tabel 4.5
Semnalizările pe căile individuale dintre centrale transmise pe linii MIC sunt din
sistemul de semnalizare R2 şi sunt prezentate în tabelul 4.6.
Semnalizările din afara benzii vocale se transmit pe căile de date în canalul 16 care
rezervă pentru fiecare cale de convorbire câte 4 biţi de semnalizare. Sincronizarea unui
multicadru este realizată prin canalul 16 dm cadrul O al multicadrului (MC) curent. Cadrul
1 din multicadru conţine în canalul 16 cuvintele de semnalizare pentru căile de convorbire 1
şi 17, cadrul 2 din multicadru conţine în canalul 16 cuvintele de semnalizare pentru căile de
convorbire 2 şi 18, etc.
Recomandările CCITT (Q421, Q422) precizează semnificaţia semnalizărilor standard
(precizate şi în paragraful anterior - tabelul 4.6).
Semnalizările 10+13 sunt nestandard, dar sunt folosite în mod curent. Biţii C şi D se
utilizează pentru transmiterea de informaţii suplimentare.

- 220 -
 Semnalizări R2 At Bt Ab Bb

1 Repaus 1 o 1 o
2 Angajare o o 1 o
3 Confirmare recepţie cerere angajare o o 1 1

4 Răspuns o o o 1

5 Abonatul închide aparatul telefonic o o 1 1

6 Sfârşit convorbire 1 o OVl 1

7 Eliberare 1 o 1 o
8 Blocare 1 o 1 1

9 Eroare X 1 X X

10 Impulsuri de taxare o o 0/1/0 1

11 Impulsuri de numerotare 0/1/0 o 1 1

12 Invitaţie de transmisie o o 1/0/1 1

13 Operator =
Ct H-0 sau Cb 1f-0 =

Tabel 4.6

4.2.2. Semnalizarea de selecţie

Semnalizarea de selecţie cunoscută şi sub denumirea de semnalizare de registru se

realizează în mod cap la cap şi utilizează semnale în banda semnalului vocal de tip
multifrecvenţă (MF). Aceste semnale sunt transmise în cod 2 din 6 (2 din 4 sau 2 din 5) când
se transmit simultan două frecvente din cele şase. Frecvenţele de semnalizare de linie şi de
selecţie nu se suprapun.
Semnalizarea este aservită şi se realizează cu semnale înainte şi semnale înapoi.
Semnalele înainte se transmit de la centrala de plecare a apelului la centrala de sosire şi au

- 221 -
frecvenţele (1380, 1500, 1620, 1740, 1860, 1960 Hz):
F; = 1380 + i · 120 Hz, (i = 0,1, ... 5)
Semnalele înapoi se transmit de la centrala de sosiire la centrala de plecare şi au
frecvenţele (1140, 1020, 900, 780, 660, 540 Hz):
Fj = 1140 - j · 120 Hz, (j = 0,1, ... 5).
Dacă Fl,F2, ... F6 sunt cele şase frecvenţe ale semnalelor de selecţie, atunci cele 15
coduri posibile sunt prezentate în tabelul 4. 7 conform recomandărilor CCITT.

Nr. Fl F2 F3 F4 F5 F6

1 X X

2 X X

3 X X

4 X X

5 X X

6 X X

7 X X

8 X X

9 X X

10 X X

11 X X
'

12 X X

13 X X

14 X X

15 X X

Tabel 4.7
Semnalizarea cap la cap este o metodă care permite semnalizarea între registre pe două

- 222 -
sau mai multe legături în tandem fără regenerarea semnalelor în centralele intermediare ca
în fig.4.8; notaţiile utilizate au semnificaţia: ES - echipament de semnalizare, RP-R2 -
registru de plecare R2, RS-R2 - registru de sosire R2, CTU - centrală telefonică urbană, CT-
P - centrală telefonică de plecare, CT-T - centrală telefonică de tranzit, CT-S - centrală

telefonică de sosire.
cr-P cr-r cr-s

- -- I

RS-R2 RS-1<2
ES ES

Fig. 4.8
Registrul de plecare transmite registrului de sosire numai informaţia necesară pentru
rutarea comunicaţiei ce trece printr-o centrală de tranzit. În centrala de tranzit se realizează
conectarea traseului de comunicare şi eliberarea registrului de sosire. Apoi registrul de
plecare face schimbul de informaţii de semnalizare de selecţie cu registrul de sosire din
centrala următoare ş.a.m.d. Această semnalizare cap la cap este mai avantajoasă pentru că

necesită mai puţin echipament de semnalizare şi reduce la minim timpul de ocupare a

registrelor în centralele de tranzit.
Sistemul R2 permite semnalizarea MF între registre prin mai multe centrale de tranzit.
Când condiţiile de transmisie nu sunt conform cu specificaţiile sistemului R2 şi riscă să

compromită schimbul de informaţii de semnalizare de selecţie sau când sistemul R2 este

utilizat pe o legătură prin satelit atunci ansamblul legăturii cu mai multe circuite este divizat
în secţiuni, iar fiecare secţiune are propria semnalizare. În punctul în care se face secţionarea
un echipament special asigură regenerarea şi retransmiterea semnalelor de semnalizare.
Condiţiile de transmisie din reţeaua naţională sunt conforme cu specificaţiile sistemului
R2, deci se pot realiza semnalizări cap la cap între centralele telefonice.
În exploatarea internaţională a sistemului R2 este necesară divizarea în minim două
secţiuni dacă reţelele naţionale ale ţărilor de plecare şi de sosire utilizează R2. Registrul R2
de plecare este definit ca un registru situat la extremitatea de plecare a unei secţiuni de
semnalizare pe care se utilizează o semnalizare de selecţie conformă cu specificaţiile

sistemului R2 şi comandă stabilirea comunicaţiei pe ansamblul secţiunii respective de

- 223 -
semnalizare. Acest registru emite semnale către înainte şi primeşte semnale către înapoi.
Registrul R2 de sosire este definit ca registrul aflat la extremitatea de sosire a legăturii
pe care se efectuează o semnalizare de registru conform sistemului R2. Acest registru
primeşte semnale de registru emise înainte prin intermediul circuitelor din amonte şi emite
semnale de registru înapoi. Informaţia recepţionată este utilizată complet sau în parte pentru
comanda etajelor de selecţie şi poate fi transmisă integral sau în parte echipamentului
următor, în care caz sistemul de semnalizare utilizat pentru retransmisie nu este sistemul R2.
Caracteristicile de exploatare următoare sunt asigurate prin utilizarea a 15 combinaţii

înainte şi a 15 combinaţii înapoi în cod MF:

- informaţia de adresă;

- indicatori destinaţi identificării comunicaţiilor de tranzit şi de întreţinere;

- cifre pentru limbă sau discriminare în cazul legăturilor internaţionale;

- transmiterea cifrei următoare, a celei precedente, antepenultima sau a celei dinainte;

- comanda supresorului de ecou;
- informaţii care privesc natura şi originea apelului;
- informaţii care privesc natura circuitului;
- informaţii care privesc congestia, numerele neutilizate, şi starea liniei chemate.
Registrul R2 de plecare începe stabilirea legăturii după ce a primit informaţia minimă

necesară, iar transferul de semnale de selecţie începe înainte ca informaţia de adresă să fie
recepţionată complet. Capacitatea de semnalizare a sistemului R2 neutilizată lasă o posibilitate
de dezvoltare în viitor care poate fi utilizată pentru creşterea numărului de semnale şi de
proceduri de semnalizare pentru noile servi~ii ce trebuiesc oferite abonaţilor.

4.2.2.1. Semnale de selecţie înainte

Semnalele de selecţie emise către înainte sunt şi au următoarea semnificaţie:

- semnal de adresă;

Acest semnal conţine un element de informaţie (cifra 1, 2, „. 9, O, cod 12 sau cod

13) din numărul abonatului chemat sau al chemătorului, iar la final cod 15 ce corespunde
sfârşitului de numerotare.
• indicator de /ară sau de supresor de ecou;
Aceste semnale arată dacă indicativul de ţară figurează sau nu în informaţia de adresă

- 224.
după cum legătura internaţională este de tranzit sau terminală. Tot aceste semnale precizează
dacă trebuie să se introducă un supresor de ecou la plecare în prima centrală internaţională

sau dacă trebuie să se introducă un supresor de ecou la sosire.

- cifră de limbă sau de discriminare;
Indică în exploatarea internaţională semi-automată limba de serviciu care trebuie
utilizată de operatoare din centrala internaţională de sosire, exploatarea automată, respectiv
o altă caracteristică particulară de apel.
- indicator de apel de test;
Este un semnal ce apare în locul cifrei de limbă atunci când provine de la un
echipament de test.
- indicatori pentru natura circuitului;
Sunt semnale trimise la cererea transmisă prin anumite semnale înapoi şi care
utilizează o a doua semnificaţie a anumitor semnale, pentru a indica dacă este inclusă o
legătură prin satelit.
- semnal de sfârşit de numerotare;
Este un semnal de adresă transmis pentru a indica în exploatarea semi-automată că nu
va mai urma un alt semnal de adresă sau în exploatarea automată că indicativul ce permite
identificarea originii comunicaţiei este încheiat.
- semnal pentru categoria chemătorului;

Cu aceste semnale se transmite categoria abonatului, natura apelului şi originea

acestuia. Categoriile tipice de abonat sunt următoarele:

- operatoare capabilă să transmită semnalul de intervenfie;

- abonat normal sau operatoare ce nu are posibilitatea de a emite semnal de
intervenfie;
- abonat cu prioritate;
- apel de date;
- apel de întrefinere;
- semnale utilizate în refelele nafionale.
Semnalizarile de selecţie înainte au semnificaţie dublă şi sunt cunoscute ca semnale
din grupa I (utilizate pentru transmiterea cifrelor numărului chemat) şi din grupa a -II- a
(utilizate pentru transmiterea categoriei chemătorului). Semnalizările de selecţie încep cu un
semnal înainte din grupa I. Semnalul înainte este interpretat ca semnal din grupa a -II- a dacă

- 225 -
acesta este precedat de un semnal înapoi de cerere de categorie (AS). Semnificaţia semnalelor
înainte din grupa I şi a -II-a este redată în tabelul 4.8.

Nr F(Hz) Grupa I Grupa II

1 1380+1500 1 (cifră limbă franceză) ab. obişnuit**

2 1380+1620 2 (cifră limbă engleză) ab. prioritar**

3 1500+1620 3 (cifră limbă germană) echipament întreţinere**

4 1380+1740 4 (cifră limbă rusă) neutilizat**

5 1500+1740 5 (cifră limbă spaniolă) operatoare**

6 1620+1740 6 (cifră limbă rezervă) transmisie date**

7 1380+1860 7 (cifră limbă rezervă) ab./op. fără intervenţie*

8 1500+1860 8 (cifră limbă rezervă) transmisie date *

9 1620+1860 9 (cifră limbă rezervă) ab. prioritar *

1740+1860 O (cifră discriminare)

...
10

11 1380+1980 supresor de acces op. sosire

...
(indicativ ţară/ cu supresor ecou)

12 1500+1980 supresor de acces op. trafic

(indicativ ţară/ fără supresor ecou)
.„
13 1620+ 1580 a. acces echipamenţ întreţinere

b. nu este le~ătură prin satelit

(apel de întreţinere)
'

14 1740+1980 a. supresor de ecou la sosire

...
b. inclusă legătură prin satelit
(indicativ de ţară)

15 1860+1980 a. sfârşit numerotare ·-

b. sfârşit identificare
(semnal nefolosit)

Tabel 4.8

- 226 -
 Notaţiile din tabel au semnificaţia: • utilizare exploatare internaţională, „ utilizare
exploatare naţională, - rezervă utilizare naţională; în paranteze la grupa I sunt trecute
semnificaţiile primului semnal transmis pe un circuit internaţional.

Unele din semnalele emise înainte din grupa II au fost rezervate utilizării pe plan
naţional.

4.2.2.2. Semnale de selecţie înapoi

Semnale de selecţie emise către înapoi sunt şi au următoarea semnificaţie:

- semnale pentru trimiterea semnalelor de adresă;

Sunt cinci semnale emise înapoi fără nume specifice, iar patru din ele sunt interpretate
în raport cu ultimul semnal de adresă emis:
- transmiterea semnalului de adresă ce urmează după ultimul semnal de adresă
emis;
- repetarea semnalului de adresă ce precede ultimul semnal de adresă emis;
- repetarea antepenultimului semnal de adresă emis;
- repetarea semnalului de adresă trimis înaintea antepenultimului semnal de
adresă emis;
- transmiterea sau repetarea cifrei de limbă sau de discriminare.
- semnal pentru cererea de informaJii despre circuit;
Acest semnal solicită infonnaţii asupra naturii circuitului.
- semnale pentru cererea de informaJii asupra comunicaJiei sau asupra abonatului
chemător;

Sunt trei semnale emise înapoi în acest caz fără nume specifice:
- semnal care solicită categoria chemătorului;

- semnal care solicită repetarea indicativului de Jară;

- semnal care solicită informaJii despre necesitatea introducerii unui supresor
de ecou la sosire.
- semnale de congestie;
Sunt două semnale emise înapoi în acest caz:
- un semnal ce indică congestia intemaJională;

- un semnal ce indică congestia naJională.

- 227 -
 - semnale de adresă completă;

Sunt semnale care indică că nu mai este necesar transmiterea unui alt semnal de adresă
şi care comandă trecerea în starea de convorbire, astfel încât abonatul chemător va auzi o
tonalitate, un mesaj înregistrat sau anunţă transmiterea unui semnal ce indică starea liniei
chemate.
- semnale care indică starea liniei chemate;
în acest caz abonatului îi este transmisă una din tonalităţile următoare:
- transmiterea unei tonalită/i speciale către înapoi;
Tonalitatea specială transmisă înapoi abonatului chemător indică că abonatul chemat
nu poate fi contactat din alte motive decât cele acoperite de alte semnale specificate.
- semnal de abonat ocupat;
Semnalul indică faptul că linia abonatului chemat este ocupată.

- semnal de număr inexistent;

Semnalul indică faptul că numărul transmis de abonatul chemător nu este utilizat.
- semnal de abonat liber cu taxare;
Semnalul indică faptul că linia abonatului chemat este liberă şi taxarea va începe din
momentul în care acesta răspunde.

- semnal de abonat liber fără taxare;

Semnalul indică faptul că linia abonatului chemat este liberă şi taxarea nu trebuie
făcută. Acest semnal este utilizat de apelurile cu destinaţie specială.

- semnal de linie de abonat defect;

Semnalul indică faptul că abonatul ~hemat este deranjat sau că acesta este scos din
funcţiune.

- semnale destinate re/elei na/ionale;

Unele din semnale transmise înapoi au fost atribuite pentru utilizarea de serviciul
naţional.
Semnalele înapoi au semnificaţie dublă şi sunt cunoscute ca semnale din grupa A şi

·respectiv grupa B.
Semnalul înapoi este din grupa B dacă este precedat de un semnal înapoi A3.
Semnificaţia semnalelor înapoi din grupa A şi B este redată în tabelul 4. 9 ( se
consideră că cifra curentă transmisă de abonat din informaţia de selecţie este n).

- 228 -
 Nr F(Hz) Grupa A Grupa B
.„
1 1140+1020 transmite cifra n + 1

2 1140 +900 transmite cifra n-1 ton informare

3 1020+900 recepţionează semnal gr. B linie ocupată

4 1140+780 congestie reţea naţională congestie

5 1020+780 transmite categorie chemător nr. inexistent

6 900+780 convorbire cu taxare linie cu taxare

7 1140+660 transmite cifra n-2 linie fără taxare

8 1020+660 transmite cifra n-3 linie deranjată

9 900+660 -•„ „.
„•
10 780+660

11 1140+540 transmite indicativ ţară -

„.
12 1020+540 transmite cifra de limbă

13 900+540 transmite categorie chemător -

„.
14 780+540 cere informaţii utilizare supresor ecou

15 660+540 congestie reţea internaţională

•••

Tabel 4.9

4.2.2.3. Ciclu de bază multifrecvenţă

Transmiterea semnalelor înainte/ înapoi trebuie să respecte un ciclu de bază emisie/

recepţie. Ciclu de bază constă din toate operaţiile efectuate din momentul transmiterii unui
semnal înainte până în momentul în care este permis transmiterea următorului semnal înainte.
Etapele unui ciclu de bază sunt:
- centrala de plecare transmite un semnal înainte MF;

- 229 -
 - centrala de sosire recepţionează semnalul înainte şi transmite un semnal înapoi;
(confirmare, cerere)
- centrala de plecare recepţionează şi analizează semnalul înapoi; întrerupe
transmiterea semnalului înainte;
- centrala de sosire sesizează întreruperea semnalului înainte şi întrerupe transmiterea
semnalului înapoi;
- centrala de plecare sesizează întreruperea semnalului înapoi care constituie sfârşitul

ciclului de bază.

Centrala de plecare nu transmite următorul semnal Î!lainte decât după recunoaşterea

întreruperii semnalului înapoi.

4.2.2.4. Implementare sistem de semnalizare R2

US trebuie să conţină transmiţătoare şi receptoare MF controlate de o UC care

realizează prin soft transmiterea şi recepţionarea semnalelor MF. În aceast caz poate fi utilizat
circuitul integrat M-986-2R2 fabricat de firma TELTONE care este transmiţător şi receptor
de semnale MF cu două canale pentru varianta digitală. Pentru varianta analogică mai sunt
necesare două CODEC-uri PCM împreună cu două sisteme diferenţiale (SD) care să realizeze
trecerea de la semnale digitale la semnale analogice şi invers (fig.4. 9). Circuitul este sub
comanda microcontrolerului 18031 şi asigură semnalizările pe liniile de joncţiune care leagă

CTE cu alte centrale telefonice.

#-98G-2R2
FR.
SCLI<.
!„A OulII t--+--+---to11JRO
CO!JEC FSR-X
CL.kR·X
OufA /11 D ,__..._+--__.!JXO
2x TCH29C13N
lnA Outllt--1--+---...iDRf
CODEC FSR·X
HF,
CLKR-'K
tJutA lnlJ....-----t

+Sv'

Fig. 4.9
•, I

- 230 -
 4.2.3. SIStem de semnalizare CCITI' Nr.4

Schimbul de informaţii de semnalizare între două centrale telefonice internaţionale se

poate realiza şi cu sistemul de semnalizare CCITT Nr.4 care are semnalizări de linie şi de
selecţie. Codurile de semnalizare internaţională sunt numite coduri de două frecvenţe vocale
(2FV) deoarece folosesc frecvenţele vocale de 2040 Hz ± 6 Hz şi 2400 Hz ± 6 Hz.
Elementele pentru sistemul de semnalizare pe legături internaţionale CCITT Nr.4 sunt
redate în tabelul 4.10.

Elemente de semnal Frecvenţa Durata emisie Durata de recunoaştere

1 P prefix 2040, 2400Hz 150 ± 30 ms 80±20ms

2 X sufix 2040 Hz 100 ± 20 ms 40 ± 10 ms

3 Y sufix 2400 Hz 100 ± 20 ms 40 ± lOms

4 XX sufix 2040 Hz 350 ± 70 ms 200 ± 40 ms

5 YY sufix 2400 Hz 350 ± 70 ms 200 ± 40 ms

6 x semnal numerotare 2040 Hz 35 ± 7 ms 10±5ms

7 y semnal numerotare 2400 Hz 35 ± 7 ms 10±5ms

Tabel 4.10
Pentru acest sistem, semnalizările se transmit în sensul înainte şi în sensul înapoi.
Principalele semnale de linie utilizate sunt:
- a) pentru semnale înainte:
- angajare terminată; cod PX
- angajare de tranzit; cod PY
- eliberare chemător; cod PXX
- intervenţie; cod PYY
- b) pentru semnale înapoi:
- invitaţie de transmitere
- terminată; cod X
- tranzit; cod Y
- număr recepţionat; cod P
; I

- 231 -
 - ocupat; cod PX
- răspuns chemat; cod PY
- eliberare gardă; cod PYY
- blocare; cod PXX
- deblocare; cod PYY
Codul semnalelor de numerotare folosit la transmiterea cifrelor numărului internaţional
este un cod binar alcătuit din patru elemente de semnal separate între ele printr-un interval
scurt de linişte. Un element din cod se obţine prin emisia scurtă a unuia din cele două
semnale cu frecvenţa de 2040 Hz sau 2400 Hz ca în tabelul 4.11.

Semnal Pondere 8 Pondere 4 Pondere 2 Po

.

1 Cifra 1 y y y X

2 Cifra 2 y y X y

3 Cifra 3 y y X X

4 Cifra 4 y X y y

5 Cifra 5 y X y X

6 Cifra 6 y X X y

7 Cifra 7 y X X X

8 Cifra 8 X y y y

9 Cifra 9 X y y X

10 Cifra O X y X y

11 Cod operatoare 11 X y X . X

12 Cod operatoare 12 X X y y

13 Semnal disponibil X X y X

14 Supresor de ecou X X X y
15 Sfârşit de numerotare X X X X

16 Semnal disponibil y y y y

Tabel 4.11

- 232 -
 4.3. Semnalizarea pe linii digitale

Semnalizarea pe liniile digitale se realizează pe un circuit de date specializat, cunoscut

sub denumirea de canal semafor. Prin acest canal se transmit informaţiile numerice sub formă
de mesaje. Sistemul de semnalizare CCITT Nr. 7 (SS7) este standard internaţional pentru
reţeaua digitală şi ISDN.
Semnalizarea pe canal comun este metoda care transportă pe un canal informaţia de
semnalizare alcătuită din mesaje pentru mai multe circuite de comunicare şi care constă din
etichetă, informaţia de semnalizare propriu-zisă şi alte informaţii necesare. Această

semnalizare pe canal comun este de fapt o comunicare de date specializată pentru transportul
informaţiei de semnalizare. Sistemul foloseşte legături de semnalizare pentru a transmite
mesajele de semnalizare între centre automate sau între alte module ale reţelei de
telecomunicaţii. Pentru sistemul de semnalizare sunt luate o serie de măsuri care să asigure
transportul mesajelor de semnalizare cu o siguranţă foarte mare, deoarece transmisia se face
prin medii supuse la diferite tipuri de perturbaţii şi la diferite deranjamente. În plus legăturile
de semnalizare sunt realizate cu o anumită redundanţă şi sunt combinate cu posibilitatea de
a fi redirijate automat pe rute ocolitoare în cazul deranjării unor rute. Fiabilitatea sistemului
de semnalizare poate fi dimensionată din faza de proiectare pentru a asigura un anumit nivel
de redundanţă şi o serie de posibilităţi de redirijare.
Obiectivul de bază al sistemului de semnalizare CCm Nr.7 (SS7) este de a realiza
un sistem de semnalizare pe canal comun (canal semafor) de uz general.
Sistemul de semnalizare CCm Nr. 7 este:
- optimizat pentru a fi utilizat în reţelele digitale de telecomunicaţii care sunt alcătuite

din centrale digitale şi au unitatea de comandă bazată pe sisteme cu logică programată;

- sistemul care se utilizează în prezent şi în viitor pentru transportul informaţiilor de

semnalizare cu scopul de a stabili legături telefonice şi de date, de a transmite telecomenzi
pentru telesupravegherea unor obiective, de exploatare şi de întreţinere;

- pentru transportul mesajelor de semnalizare în ordinea lor reală, corectă, fără

pierderi şi fără a le dubla.

Acest sistem de semnalizare este destinat unor servicii de telecomunicaţii cum ar fi
telefonia, reţeaua numerică cu servicii integrate, transmisiile de date, etc. şi poate fi utilizat
pentru transmiterea informaţiilor între centralele automate şi unele centre specializate cum

- 233 -
sunt de exemplu cele de exploatare şi întreţinere. SS7 este utilizat în reţele dedicate unor
servicii şi în reţele cu servicii multiple.
Sistemul de semnalizare CCITT Nr.7 este destinat pentru a fi utilizat în 'reţelele de
telecomunicaţii naţionale şi internaţionale.

Diversele sisteme şi aplicaţii care au la bază sistemul de semnalizare CCITT Nr. 7

sunt:
- serviciul telefonic public cu comutare automată;

- reţeaua digitală cu servicii integrate;

- sistemul de comunicaţii mobil;
- accesarea diverselor baze de date;
- exploatarea, administrarea şi întreţinerea reţelelor.

SS7 este utilizat pentru canale digitale de 64 kbiţi/s, dar poate fi utilizat şi pe canale
analogice la viteze de comunicare mai mici pentru realizarea de legături terestre sau prin
satelit.
Principalele avantaje ale sistemului de semnalizare CCITT Nr. 7 sunt:
- reduce timpul de stabilire şi eliberare a legăturilor;

- utilizează cu randament maxim sistemele digitale de transmisie şi comutare;

- utilizează în unităţile de comandă procesoare care sunt specifice reţelelor de
telecomunicaţii modeme şi de viitor;
- reduce volumul echipamentului de semnalizare şi a costului;
- permite introducerea unor tipuri noi de servicii şi de reţele de telecomunicaţii, etc.
Utilizarea sistemului de semnalizare CCITT Nr. 7 necesită procese de semnalizare
ample, complexe şi care se desfăşoară simultan cu comunicaţia utilă şi care permite
introducerea noilor tipuri de reţele de telecomunicaţii cum ar fi:
- reţeaua digitală cu servicii integrate în care SS7 asigură schimbul de semnalizări

aferent serviciilor ISDN de bază şi suplimentar pentru a transmite mesaje de semnalizare care
se referă la circuitele utile cât şi la cele care nu fac referire la circuite;
- reţeaua radio mobilă în care SS7 va transmite mesaje de semnalizare oferind
abonaţilor facilităţi noi cum ar fi deplasarea în interiorul reţelei, dar şi dintr-o reţea în alta;
- reţeaua inteligentă în care SS7 va transmite între centrele de comutare şi bazele de
date, informaţii pentru o gamă mare şi variată de servicii avansate;
- propria reţea de semnalizare în care SS7 va transmite informaţii pentru o serie de

- 234 -
proceduri avansate de exploatare, întreţinere şi administrare.
Sistemul de semnalizare pe canal comun este definit de reţeaua de semnalizare şi

protocolul de semnalizare.

4.3.1. Reţea de semnalizare SS7

Orice reţea de telecomunicaţii este alcătuită din noduri care sunt interconectate prin
circuite de transmisie. Nodurile sunt centrale telefonice automate, centre de exploatare şi

întreţinere, baze de date, etc.

Reţeaua de semnalizare SS7 este alcătuită din noduri care conţin hardware şi software
specializat pentru funcţionarea ca puncte de semnalizare în reţeaua SS7 şi care comunică între
ele prin legături de semnalizare organizate pe circuitele de transmisie existente între noduri.
Deci, punctele de semnalizare interconectate prin legăturile de semnalizare alcătuiesc reţeaua

de semnalizare SS7.
Reţeaua de semnalizare este independentă faţă de reţeaua de comunicaţie prin care se
transmit semnalele de convorbire, datele utile, imaginile, etc. şi este indicat să o reprezentăm

ca o reţea paralelă, suprapusă peste reţeaua utilă de comunicaţie ca în fig.4.10; notaţiile

utilizate au semnificaţia: RS-SS7 - reţea de semnalizare SS7, RCU - reţea de comunicaţie

utilă, NS - nod semnalizare, NRC - nod de reţea pentru comunicaţie, LS - legătură de

semnalizare, LC - legătură de comunicare.
Rs-ss;.
_r,:;;'L - - - Ls - - - .f'N'.S'\.
LS--- -~ ~.... 'L.s
~---
~~
i!.s"„ Ls"„ ®
-
_d
-- -Ls--~-®-„ ---
/ /
'Ls LS - - -
-~

Rcu

Fig. 4.10

- 235 -
 4.3.2. Puncte de semnalizare

Nu întotdeauna unui nod al reţelei de comunicaţie utilă îi corespunde un punct de

semnalizare. Astfel, într-o centrală telefonică automată situată la capătul unei secţiuni

internaţionale sunt cel puţin două puncte de semnalizare distincte, unul este pentru reţeaua de
semnalizare internaţională, iar celălalt este pentru reţeaua de semnalizare naţională.

Există puncte de transfer al semnalizării care recepţionează informaţia de semnalizare

şi o retransmit mai departe către alt punct de semnalizare, fără nici o prelucrare.
în schimb un punct de semnalizare este generator de informaţie utilă care este
transmisă către alte puncte de semnalizare şi către un utilizator efectiv al informaţiei de
semnalizare recepţionată.

Un punct de semnalizare este necesar dacă este asociat unui nod din reţeaua de
comunicaţie utilă, iar un punct de transfer al semnalizării poate funcţiona independent într-un
loc lipsit de relevanţă pentru reţeaua de comunicaţie utilă. Punctul de transfer al semnalizării

poate fi integrat _într-un punct de semnalizare.

între două puncte de semnalizare se stabileşte o relaţie de semnalizare pentru
deservirea reţelei de comunicare utile, iar cele două puncte sunt generatoare, dar şi

utilizatoare de informaţie de semnalizare. Nu se stabileşte o relaţie de semnalizare între două

puncte de transfer al semnalizării sau între un punct semnalizare şi un punct de transfer al
semnalizării.

Toate punctele de semnalizare şi punctele de transfer al semnalizării dintr-o reţea au

un număr individual de identificare care se· numeşte cod al punctului.

4.3.3. Legătura de semnalizare

Legătura de semnalizare conţine un circuit de date de semnalizare şi resursele

hardware şi software necesare pentru a asigura transportul informaţiei de semnalizare pe
circuitul de date. Circuitul de date de semnalizare constă din două canale de date care au
aceeaşi viteză de transmisie, dar care lucrează în sensuri opuse. În SS7, circuitul de date de
semnalizare este alcătuit dintr-un canal de 64Kbit/s al unui multiplex primar de bază PCM
care lucrează t:u debitul de 2048Kbit/s.
Un set de legături de semnalizare sunt legăturile de semnalizare care interconectează

- 236 -
două puncte de semnalizare şi sunt utilizate în acelaşi scop.
Un grup de legături de semnalizare este o submulţime a setului care include legăturile
de semnalizare cu caracteristici identice dintr-un anumit punct de vedere.
Două puncte de semnalizare interconectate prin intermediul unei legături de
semnalizare sunt considerate puncte de semnalizare adiacente, iar două puncte de semnalizare
între care nu există o astfel de legătură directă sunt considerate puncte de semnalizare
neadiacente.
O relaţie de semnalizare se stabileşte între două puncte de semnalizare între care are
loc un schimb de informaţie de semnalizare cu scopul de a stabili o legătură prin reţeaua de
comunicaţie utilă.

4.3.4. Moduri de semnalizare

Modul de semnalizare se referă la existenţa sau inexistenţa punctelor de transfer al

semnalizării pe traseul pe care se realizează o relaţie de semnalizare. Modurile de transfer
pot fi:
- asociate,
- cvasiasociate.
În modul de semnalizare asociat schimbul de informaţii de semnalizare pentru o
anumită relaţie de semnalizare se face prin intermediul setului de legături de semnalizare care
interconectează cele două puncte de semnalizare aflate în relaţie.

În modul de semnalizare cvasiasociat schimbul de informaţii de semnalizare se poate

realiza şi indirect, prin intermediul punctelor de transfer pentru semnalizare.
O reţea alcătuită din puncte de semnalizare şi puncte de transfer al semnalizării se
poate realiza în următoarele moduri de semnalizare:
- Într-o reţea alcătuită din două puncte de semnalizare, singurul mod de semnalizare
este cel asociat, ca în fig.4.11 (PS - punct de semnalizare);

8-8 Fig. 4.11

- Într-o reţea care nu conţine puncte de transfer al semnalizării, singurul mod de
semnalizare posibil este cel asociat (fig.4.12);

- 237 -
 - Într-o reţea ca cea din fig.4.13, relaţia de semnalizare între punctele A şi B poate
fi realizată în mod asociat şi în mod cvasiasociat prin folosirea punctului de transfer al
semnalizării din C (PT - punct de transfer);

Fig. 4.12 Fig. 4.13

- Într-o reţea ca cea din fig.4.14 şi din fig.4.15 relaţia de semnalizare dintre punctele
A şi B se poate realiza numai în mod cvasiasociat.

Fig. 4.14 Fig. 4.15

4.3.5. Rute de semnalizare

Ruta de semnalizare este traseul prestabilit pe care se realizează schimbul de informaţii

de semnalizare aferent unei relaţii de semnalizare. Ruta de semnalizare ~ste alcătuită dintr-o
succesiune de puncte de semnalizare şi puncte de transfer al semnalizării împreună cu
legăturile de semnalizare care interconectează aceste puncte.
Setul de rute de semnalizare aferent unei anumite relaţii de semnalizare este alcătuit

din totalitatea rutelor pe care se poate desfăşura schimbul de informaţii între cele două puncte
care se găsesc într-o relaţie de semnalizare.
Setul de rute aferent relaţiei A-B din fig.4.13 este alcătuit din rutele A-B şi A-C-B,
iar pentru fig.4.l5 este alcătuit din rutele: A-C-B, A-D-B, A-C-D-B.

- 238 -
 4.3.6. Structura reţelei de semnalizare

Datorită celor două moduri de semnalizare este posibil să realizăm opţiuni în

proiectarea reţelelor de semnalizare. Astfel o reţea poate fi proiectată să lucreze numai în
modul asociat (soluţie utilizată în prima fază de dezvoltare a reţelelor de telecomunicaţii) sau
numai în modul cvasiasociat (sunt utilizate mai rar). În reţelele de semnalizare care au depăşit
faza iniţială de dezvoltare sunt folosite ambele moduri de semnalizare.
Reţelele de semnalizare cu o structură topologică ce are multe ochiuri permit realizarea
de seturi pentru rutele de semnalizare care sunt mult mai bogate decât reţelele orientate spre
o structură în stea.
Reţeaua internaţională de semnalizare pe canal comun este structurată pe două nivele
funcţionale independente: nivelul reţelei internaţionale şi nivelul reţelei naţionale.

4. 3. 7. Protocol de semnalizare

Prin protocol se înţelege o serie de reguli după care se desfăşoară schimbul de

informaţii de semnalizare din toate punctele de vedere şi anume: de la parametri fizici şi

electrici ai circuitelor de date de semnalizare până la modul în care utilizatorul final percepe
schimbul de informaţie şi mai ales efectele acestora.
Organizaţia Internaţională de Standardizare (ISO) a elaborat un model de referinţă

pentru interconectarea sistemelor deschise cu şapte straturi (OSI) în care sunt cuprinse toate
aspectele ce trebuiesc definite şi reglementate pentru ca schimbul de informaţie între două

procese sau între două sisteme să se poată desfăşura în condiţii bune.

Utilizarea celor şapte straturi funcţionale ale modelului OSI se impune numai pentru
schimburile de informaţie de maximă complexitate, între procesele care nu sunt informatice
aşa cum sunt şi procesele de semnalizare.

4.3.8. Arhitectura protocolului de semnalizare pe canal comun

Definirea protocolului de semnalizare SS7 constă în specificarea şi punerea la punct

a tuturor aspectelor cuprinse în modelul de referinţă OSI. Arhitectura protocolului de
semnalizare pe canal comun este structură în blocuri şi nivele funcţionale a căror

- 239 -
corespondenţă cu straturile modelului de referinţă OSI este prezentată în fig.4.16; notaţiile
utilizate au semnificaţia: MTP - parte de transport mesaje, SCCP - partea de comandă a
conexiunii de semnalizare, ISUP - partea de utilizator ISDN, TUP - partea de utilizator
telefonie, DUP - partea de utilizator date, TC - gestionar de tranzacţii, TCAP - partea de
aplicaţie a gestionarului de tranzacţii, MAP - partea de aplicaţie reţea mobilă, OMAP - partea

de aplicaţie exploatare, întreţinere şi administrare.

Pro('ese ulil~ol-oare

Sforf OSI I I I .Mitei i ss '1

I I
0f.1AP
MAP
I l"SUP Ti.!P
Tt:'APl
lJUP
re
I I
SCCP

I T I
/>1TP

3 Re(eo de .rel'nnalizc?re 3

2 L eg<ilt.trâ de .semno//zore 2

I Ctrcuif dale- ci~ .semn~71izare I

Fig. 4.16
Partea de transport mesaje (MTP) asigură în mod neutru fără nici un fel de restricţii
transportul informaţiei pentru blocurile de nivel superior care se numesc părţi utilizator sau
utilizatori. Această parte ocupă primele trei nivele din cele patru pe care se întinde protocolul
de semnalizare SS7, astfel:
- La nivelul 1 (circuitul de date de semnalizare) sunt specificate caracteristicile fizice,
electrice şi funcţionale pentru transmiterea informaţiei binare cu un sistem de transmisiuni
oarecare. în sistemul de semnalizare SS7 circuitul de date este un flux bidirecţional de 64

- 240 -
kbiţi/s. Se pot utiliza şi viteze de transmisie mai mici (de 4,8 kbiţi/s) care sunt utilizate pe

căile telefonice analogice ce sunt echipate cu modemuri pentru sistemele de curenţi purtători.
- La nivelul 2 (legătură de semnalizare) sunt specificate procedurile prin care se
asigură transmiterea corectă a informaţiei pe circuitul de date de semnalizare. Sunt prevăzute
în acest scop mecanisme de detecţie şi corecţie a datelor. Informaţia care urmează să fie
transmisă este organizată în blocuri denumite unităţi de semnul care trebuie să fie recunoscute
la recepţie şi aranjate, fără pierderi sau duplicări, în ordinea în care au fost emise. Aceste
operaţiuni se realizează prin delimitare, marcare cu fanioane, aliniere, etc.
Nivelul 1 şi 2 al sistemului de semnalizare SS7 corespunde cu nivelele 1 şi respectiv
2 din modelul de referinţă OSI.
- La nivelul 3 (reţea de semnalizare) se asigură transportul informaţiei de semnalizare
prin reţeaua constituită din puncte de semnalizare şi puncte de transfer al semnalizării,
legături şi seturi de legături de semnalizare, rute şi seturi de rute de semnalizare. Procedurile
de pe acest nivel asigură transportul unităţilor de semnal între părţile utilizator rezidente în
punctele geografic destinate şi gestionarea reţelei de semnalizare.
Nivelul 3 al sistemului de semnalizare SS7 acoperă numai parţial stratul 3 al modelului
de referinţă OSI.
Partea de comandă a conexiunii de semnalizare (SCCP) care completează stratul 3 al
modelului de referinţă OSI este o parte de utilizator care realizează amplificarea facilităţilor
şi a posibilităţilor oferite de partea de transport mesaje. Spre deosebire de partea de comandă

a conexiunii de semnalizare, partea de utilizator ISDN (ISUP), partea de utilizator telefonie

(TUP), partea de utilizator date (DUP) şi altele sunt părţi de utilizator propriu-zise.
Folosind facilităţile de transport puse la dispoziţie de către MTP sau de către MTP în
cooperare cu SCCT, aceste blocuri ale protocolului de semnalizare deservesc procese de
semnalizare concrete pentru reţeaua digitală cu servicii integrate, reţeaua telefonică, reţeaua
de date cu comutare de circuite, etc. Toate părţile utilizator enumerate fac parte din nivelul
4, cel mai înalt al sistemului de semnalizare.
Partea de comandă a conexiunii de semnalizare (SCCP) deserveşte gestionarul de
tranzacţii (TC) care conţine partea de aplicaţie a gestionarului de tranzacţii (TCAP). Partea

de aplicaţie a gestionarului de tranzacţii vehiculează informaţia fără referire la circuite şi este

destinată unor servicii avansate de telecomunicaţii.
Această parte asigură de exemplu raportarea către o centrală automată din reţeaua

- 241 -
 mobilă a poziţiei geografice a abonatului aflat în mişcare, verifică o cartelă de .credit şi

tranzacţiile efectuate, interogarea unui centru de exploatare şi întreţinere, etc. Partea de

comandă a conexiunii de semnalizare are utilizatori situaţi în stratul OSI cel mai înalt cum
sunt partea de aplicaţie exploatare, întreţinere şi administrare (OMAP) şi partea de aplicaţie

reţea mobilă (MAP).

4.3.9. Arhitectura sistemului de semnalizare pe canal semafor

Acest sistem de semnalizare care este o reţea de pachete specializată, suprapusă peste
reţeaua de telecomunicaţii. SS7 are o arhitectură de reţea cu patru nivele. În fig.4.17 (TMU -
tratare mesaj utilizator, FrC - funcţii transfer comune, FCCS - funcţii comandă canal
semafor, LS - legătură semafor, CS - canal semafor) este redată structura funcţională a unei
comunicaţii prin canal semafor dintre două subsisteme utilizator (SSU), iar restul funcţiilor

SS7 formează subsistemul de transport al mesajelor (SSTM).

TMU FTC FCCS LS FCCS rTC TH{J

ssu $$(/
cs
SSTH

Fig. 4.17
Arhitectura SS7 este redată în fig.4.18 (FRS - funcţii reţea semafor, OM - orientare
mesaje, DM 1 - distribuţie mesaje, DM2 - discriminare mesaje, DM3 - dirijare mesaje, GRS -
gestionare reţea semafor, GTS - gestionare.trafic semafor, GRS' - gestionare rute semafor,
GCS - gestionare canale semafor, CLD - comanda legăturii de date, LDS - linii de date de
semnalizare, TICS - testare şi întreţinere canal semafor).
Legătura semafor de date (nivel 1) defineşte caracteristicile fizice, electrice şi

procedurale pentru transportul informaţiilor pe liniile de date. Acestea pot fi: linii analogice
care utilizează căi de transmisie analogice cu modem ce lucrează cu debite de 2400, 4800bit/s
Şi linii digitale pe care informaţia este transmisă cu debite de 64Kbit/s. Legăturile dintre
punctele semafoare se fac prin centrele de comutaţie digitală şi liniile digitale.
Canalul semafor (nivel 2) defineşte procedurile de transfer fiabil al mesajelor pe
legătura de date în cadre semafor de lungime variabilă care conţin informaţii de control şi

informaţii propriu-zise. Acest nivel realizează comanda legăturii de date prin canalul semafor

"' - 242 -
care constă din: generarea şi detecţia fanioanelor pentru delimitarea trenurilor de mesaje,
detecţia erorilor prin analiza informaţiilor de control, corecţia erorilor prin cereri de
retransmitere a mesajelor recepţionate incorect şi supervizarea stării canalului semafor.
Fl?S

ssur

SSUlJ CLD LlJS

SSUEI

I
i._l.L.r-~G_...RS~~..,_i---j :
r.;;::-;::;::;:i..._.hf;:l:t:l--G~TS7----1- -- -- - -1- - - - J
G~S
1
I
1
GCS

r.rcs
--i-----Mve/ 3

Fig. 4.18
Reţeaua semafor (nivel 3) realizează şi procedurile de transport a mai multor canale
semafor multiplexate. Nivelul de transport realizează funcţii de orientare a mesajelor prin care
se asigură utilizarea mesajelor şi funcţii de gestiune a reţelei semafor. Acest nivel conţine o
unitate de orientare a mesajelor şi o unitate de gestiune a reţelei semafor.
Dirijarea constă în selecţia unui canal semafor pentru fiecare mesaj care analizează

eticheta normalizată ce indică punctul semafor destinatar şi codul canalului semafor.

Discriminarea mesajelor stabileşte dacă punctul semafor care a recepţionat mesajul este
destinatar. Dacă mesajul este al unui utilizator local atunci distribuţia mesajelor determină

SSU solicitat, iar dacă mesajul trebuie tranzitat spre un alt punct semafor se realizează

dirijarea corespunzătoare a acestuia. Gestionarea reţelei semafor constă în gestionarea

traficului semafor pentru realizarea unei accesibilităţi la toate punctele semafoare, gestionarea
rutelor care asigură transferul informaţiilor pentru schimbarea disponibilităţii rutelor şi

gestionarea canalelor care realizează controlul fascicolului de căi.

Subsistemul utilizator (nivel 4) este definit de funcţiile subsistemului de semnalizare

şi de procedurile specifice utilizatorului. Subsistemele utilizator pot fi: subsistem de utilizator
pentru telefonie (SSUT), subsistem de utilizator de date (SSUD), subsistem de utilizator de

- 243 -
exploatare şi întreţinere (SSUEI), subsistem de utilizator de taxare centralizată (SSUTXC),
etc. Mesajul emis de SSU trebuie să conţină adresa expeditorului, adresa destinatarului,
serviciul solicitat şi informaţii utile.
Prin canalul semafor sunt vehiculate un număr foarte mare de mesaje de semnalizare
şi din acest motiv sunt necesare proceduri speciale care să asigure fiabilitatea sistemului şi

garantarea funcţionării permanente a serviciului în cazul unor deranjamente.

4.3.10. Structura cadrelor semafor

Cadrele semafor sunt de lungime variabilă şi este necesar încadrarea acestora între
două fanioane (F=OllllllO) care precizează începutul şi sfârşitul cadrului. Un mesaj poate
fi transmis în mai multe cadre consecutive, iar fiecare cadru conţine maxim 72 octeţi.

Cadrele semafor sunt de următoarele tipuri:

- cadre semafor de mesaj (TSM);
- cadre semafor de stare (TSS);
- cadre semafor de umplere (TSU).
Structura cadrelor semafor este redată în fig.4.19 şi păstrează separarea funcţiilor pe nivele.
8 16 n 32. 8 8
cr NORM.
TSH ;= Cl?C .fNF- •. .SE!eV INL
ccs C'PO CP..0
Mvel 3
N/v11>/2 ,,.;,-vei ~ Nivel 2.

/f 8 16

c-ec

r~,,:, ~~-1:1~1; I
8

I
16

TS'IJ .c Cl?C

Fig. 4.19
La nivelul utilizatorului (nivel 4) se stabilesc:
- informaţiile de semnalizare de transmis (INF);
- eticheta normalizată (ET.NORM);
- octetul .de serviciu (SERV).
Nivelul 4 defineşte eticheta normalizată care este utilizată de nivelul 3 ce asigură

- 244 -
orientarea şi dirijarea mesajelor. Această etichetă conţine:

- codul canalului semafor (CCS);

- codul punctului semafor de origine (CPO);
- codul punctului semafor de destinaţie (CPD).
Octetul de serviciu conţine un indicator pentru tipul serviciului (gestiune reţea,

verificare şi întreţinere reţea, utilizator telefonic, utilizator de date) şi un indicator de

domeniu.
Nivelul 2 defineşte functiile şi procedurile de transfer a mesajelor pe o linie semafor;
functiile asigurate sunt:
- generare fanioane şi octeţi de control pentru transmiterea în sensul de emisie;
- delimitarea mesajelor cu fanioane;
- controlul recepţionării corecte a informaţiei;

- detectarea erorile de transmisie şi cere retransmiterea cadrelor eronate.

Informaţiile generate la emisie şi utilizate la recepţie sunt:
- biţi de control (CRC);
- indicator de lungime (INL);
- numărul secvenţei înainte (NSA);
- numărul secvenţei recepţionate (NSR);
- bit indicator de acceptare în sens înainte (BA);
- bit indicator de acceptare în sens înapoi (BR);
- fanioane (F) .
Cadrul semafor de stare conţine esenţial eticheta de control (ETC) care indică starea
canalului (aliniament pierdut, aliniament normal, în afara serviciului, izolare).
Cadrele semafor de umplere nu conţin informaţie utilă.

4 .. 3.11. Implementarea sistemului de semnalizare pe canal comun.

Implementarea sistemului de semnalizare pe canal comun într-un sistem de comutaţie

digital constă din:

- realizarea de hardware şi software de comandă pentru funcţiunile SS7;
- cuplarea functiilor de semnalizare în ansamblul functiilor comutatorului şi

repartizarea optimă în unitatea de comandă a funcţiilor pentru diverse nivele;

- 245 -
 - definirea centrului de comutaţie în reţeaua de telecomunicaţii naţională/ internaţională
şi încadrarea în reţeaua SS7 pentru care se precizează tipul de punct de semnaliz~e şi

aplicaţiile care se vor realiza.

În fig.4.20 este prezentată structura sistemului de semnalizare pe canal comun pentru
un centru de comutaţie de tranzit (E12) care are o unitate de comandă descentralizată;
semnificaţia notaţiilor utilizate sunt: US - unitate semnalizare, USCC - unitate semnalizare
pe canal comun; TS - terminal semafor; USCI - unitate semnalizare pe canal individual;
UGSCI - unitate de gestionare semnalizări pe canal individual, RT-MF - receptor,
transmiţător multifrecvenţă; RT-Cl6 - receptor, transmiţător pentru canal 16 din cadru PCM;
RC - reţea de conexiuni, RCD - reţea de conexiuni digitală (RCDA, RCD8 ); UGM - unitate
gestionare markeri; JD - joncţiuni digitale; UC - unitate de comandă; C - calculator (CA>Cs);
USDCC - unitate de schimb date pentru canal comun; USDCI - unitate de schimb date pentru
canal individual, MEM - memorie, P - procesor central, LI - linie de intercomunicaţie.

RC
r---- ----1 US RCD 8

: r ~~--~1 usce :IC!==========t===:::it

I I
JJJ

I I
I
L- _______ _J

r--- - --- -- --..,

USCI I
1
RT-MF k':::li=::::!')I
JD
~T- CfG 1(:;:t:::::::::!)I
I 1
1_ __
- -- - - - - __ _J

Fig. 4.20

- 246 -
 În această structură sunt tratate semnalizările înainte de RC cu o UC descentralizată
duplicată realizată cu două calculatoare (CA, Ca). UC realizează exploatarea, întreţinerea şi

tratarea apelurilor, iar pentru sistemul de semnalizare pe canal comun funcţiile de nivel 3 şi

4 sunt executate prin program în procesorul central. Procesorul central comunică cu

procesoarele de semnalizare prin acces direct la memorie principală deoarece volumul de
informaţii care trebuie schimbată este foarte mare. US include structura hardware şi software
de comandă pentru semnalizarea pe canal semafor, dar şi pentru sistemele de semnalizare pe
canale individuale care utilizează semnale multifrecvenţă şi canalul temporal C16 de
semnalizare din cadrul de bază PCM. Unitatea de semnalizare pe canal comun este alcătuită

din mai multe terminale semafor care comandă mai multe canale semafor şi care realizează

funcţiile de nivel 2. Semnalizarea pe canal individual se realizează prin intermediul UGSCI

care gestionează receptoarele şi transmiţătoarele respective RT-MF şi RT-C 16 •
Nivelul 1 al sistemului de semnalizare SS7 este realizat cu ajutorul funcţiilor de
comutaţie şi interfaţă a reţelei de conexiuni digitală, iar mesajele de semnalizare sunt
transportate pe canale cu un debit de 64 kbit/s.

- 247 -
 BIBLIOGRAFIE

[AC87] Alexandru,D.N., Cotae,P., Telegrafie şi transmisiuni de date, Institutul

Politehnic "Oh.Asachi", Iaşi, 1987.
[AC89] Alexandru,D.N„ Cotae,P., Tehnica modernă a comunicaţiilor, Institutul
Politehnic "Gh.Asachi",laşi, 1989.
[Al182] Allworth,S.T., Introduction to Real-Time Software Design, The MacMillan
Press, London, 1982.
[Bar92] Bara,V., Considerente privind specificarea naţională a sistemului de
semnalizare nr.7, Telecomunicaţii, nr.3, 1992.
[Ban92] Bănică,!., Comunicaţii de date, Universitatea Politehnică Bucureşti, 1992.
[Ber93] Berger ,J. P. , SYSOPE: Sistem digital autonom de operatoare, Telecomunicaţii,

nr.3, 1993.
[BF93] Bergler,F., Foth,E., Multimedia Communications Using the Alcatel 2824
ISDN Telephone, Electrical Communication, no.4, 1993.
[Bo174] Boldea,Gh., Localizarea deranjamentelor din cablurile de telecomunicaţii,
Ed.Tehnică, 1974.
[Bor93] Borcoci,E., Arhitecturi stratificate ale reţelelor digitale de telecomunicaţii,
Telecomunicaţii, nr.4, 1993.
[Bor94] Borcoci,E., Sisteme de comutaţie digitală, Ed.Vega, Buci.treşti, 1994.
[Bro90] Brown,W.T., ISDN migration strategies, Computer Technology Research
Corp„ New York, 1990.
[Bur94] Burileanu,C., Arhitectura microprocesoarelor, Ed. DENIX, Bucureşti,1994.
[Cam96] Cambre,E., Intelligent Networks: the key to new services, Alcatel
Telecommunications Review, no.l, 1996.
[Cap92] Căpăţînă,O., Proiectarea cu microcalculatoare integrate, Ed.Dacia, Cluj
Napoca, 1992.
[CTJ83] Charransol,C., Trendel,R., Jossif,J., MT-35 un systeme de commutation qui

- 248 -
 exploite Ies possibilites actuelles de la technologie, Commutation et
Transmission, nr.3, p.105-127, 1983.
[Clo87] Clost,M., Les caracteristiques du RNIS, Commutation & transmission, no.3,
1987.
[Col91] Collet,P., Les progres de la commutation electronique dans le monde,
Commutation et Transmission, nr.2, p.6-57, 1991.
[CCL83] Collet,P., Craveur,J., Lucas,P., Le systeme de signalisation CCITT nr.7: mise
en oeuvre dans Ies autocommutateurs de reseau national, Commutation et
Transmission, nr.3, p.5-17, 1983.
[Con87] Condreuse ,J. O. , Introduction aux techniques des reseaux numeriques
temporels. Ecole Nationale Superieure des Telecommunications, 1987.
[CM95] Constantin,!., Marghescu,I., Transmisiuni analogice şi digitale, Editura
Tehnică, 1995.
[Dic87] Dicenet,G., Le RNIS, Techniques et atouts, Masson et CNET-ENST, Paris,
1987.
[Dun90] Dunogue,J., Numeris: le RNIS francais, Revue de Telecommunications,
vol.64, nr.l, p.15-20, 1990.
[ER93] Ebert,I., Richards,P., Technology Role în Switching Systems Evolution, IEEE
Communications, vol.31, no.l, pp.26-34, 1993.
[Feh93] Feher,K., Comunicaţii digitale avansate, Ed.Tehnică, Bucureşti 1993.
[Flo76] Flowers,T.H., Introduction to Exchange Systems, John Wiley Sons, London,
1976.
[Ghi90] Ghiţă,T., Cabluri de telecomunicaţii, Editura Tehnică, Bucureşti, 1990.
[Len93] Lenane,S., New Intuitive Screenphones for Advanced Telephony Services,
Electrical Communications, no.4, 1993.
[Lib94] Libois,L.J., Les telecommunications: technologies, reseaux, services,
Ed.Eyrolles, 1994.
[Mat84] · Mateescu,A., Semnale, circuite şi sisteme, Ed.Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1984.
[MBP+84) Mateescu,A., Bănică,!., Popescu,S., Borcoci,E., Manualul inginerului
electronist, voi.II, Transmisiuni de date, Ed.Tehnică, Bucureşti, 1984.
[NM96] Năforniţă,M., Munteanu,C., Comunicaţii de date, Ed.Gh.Asachi, Iaşi, 1996.

- 249 -
[Nec84] Necula,N., Tehnica modernă a comunicaţiilor, Comutaţia telefonică şi de date,
Institutul Politehnic Bucureşti, 1984.
[Nic89] Niculescu,G„ Sisteme de comutaţie telefonică, Institutul Politehnic Bucureşti,
1989.
[Nic94] Niculescu,G., Trafic telefonic şi de date, Universitatea Politehnica Bucureşti,

1994.
[NB97] Niculescu, G., Bărbălău,Ş., Analiza şi modelarea sistemelor de comunicaţii,

MATRIXROM, Bucureşti, 1997.

[ND92] Niculescu,G., Dobre.O.A., Comutaţia telefonică electronică, Ed.Tehnică,

Bucureşti, 1992.
[Nit82] Niţulescu,P., Electroalimentarea instalaţiilor de telecomunicaţii, Ed. Tehnică,
Bucureşti, 1982.
[NMA88] Niţulescu,P., Mărăcine,B., Andrei,C., Echipamente moderne în telefonie,
Ed.Tehnică, Bucureşti, 1988.
[Per89] Perrot,J .J., La gamme de commutation numerique temporelle de THOMSON -
CSF, Comutation et Transmission, nr.l, p.103-113, 1989.
[Per93] Personick,S.D., The Evolving Role in Switching Systems Evolution, IEEE
Communication, vol.31, no.l, 1993.
[Pos83] Postelnicu,P., Sisteme de transmisiuni telefonice, Ed.Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1983.
[Pos84] Postelnicu,P., Linii şi sisteme de transmisiuni telefonice, Ed.Tehnică,

Bucureşti, 1984.
[RSM+88] Radu,M„ Stoica,S., Mărîi,V., Barcaru,A., Telefonie numerică, Ed.Militară,

Bucureşti, 1988.
[Rad89] Rădulescu,T., Telefonie, Institutul Politehnic Bucureşti, 1989.
[Rad93 1] Rădulescu, T „ Sistemul de comutaţie electronică digitală EWSD, CID
Romtelecom, 1993.
[Rad93 2] Rădulescu,T., Prezentarea generală a sistemului de comutaţie STAREX-IMS,
Telecomunicaţii, nr.2, 1993.
[Rad94] Rădulescu,T„ Telecomunicaţii, Media Publishing, Bucureşti, 1994.

[RGS84] Rădulescu, T., Gheorghiu,B., Ştefănescu,D., Centrale telefonice automate

pentacross, Ed.Tehnică, Bucureşti, 1984.

- 250 -
 [SV74] Sinnreich,H., Vasilescu.A., Transmisiuni cu modulaţia impulsurilor în cod,
Ed. Tehnică, Bucureşti, 1974.
[Sch89] Schulz,F.T., ISDN in depth, Computer Technology Research Corp., New
York, 1989.
[Sch92] Şchiopârlan,C., ALCATEL, Prezentare generală, CID Romtelecom, 1992.
[Sta89] Stallings,W., ISDN An lntroduction, Macmillan Publishing Company, New
York, 1989.
[Ste75] Steele,R., Delta Modulations Systems, Pentech Press, London, 1975.
[Ste89] Sterin,C., Compensarea ecoului în telecomunicaţii, Ed.Tehnică, Bucureşti,

1989.
[TKN79] Tahamura,S., Kawashima,H., Nakajima,H., Software Design for Electronic
Switching Systems, Ed.by.M.T.Hills, New York, 1979.
[Tal75] Talley,D., Basic Electronic Switching for telephone systems, Rochelle Park,
"Hayden", 1975.
[Tod86] Toderean,G., Tehnica modernă a comunicaţiilor, Institutul Politehnic Cluj-
Napoca, 1986.
[Tos93] Toshiharu,A., Future Switching System Requirements, IEEE Communications,
vol.31, no.I, pp.34-39, 1993.
[Vas81] Vasilescu,A., Iniţiere în telefonia digitală, Ed.Tehnică, Bucureşti, 1981.
[VVT97] Vasilescu.A., Vasilescu,E., Toplicianu,D., Sistemul de semnalizare pe canal
comun CCITT nr.7, Bucureşti, 1997.
[VOK92] Vasilescu,A., Oacă,N., Kizik,M., Transmisiuni PCM, Ed.Tehnică, 1992.
[***82) NCC Publications, Introducing Computerised Telephone Switchboards
(PABXs), The National Computing Centre Limited, Manchester, 1982.
[***88] GRINSEC, La commutation electronique, Ed. Eyrolles, Paris, 1988.
[***92] XXX Transmisiuni PCM, Noţiuni de bază şi măsurători specifice, Ed.Tehnică,

Bucureşti, 1992.
[***96] XXX Cartea Albastră CCITT, Fascicolul VI.4, Recomandările Q400-Q490,
Specificaţiile sistemului de semnalizare R2, Ed. Media Publishing, Bucureşti,

1996.
[*Amd89] XXX Advanced Micro Devices, ISDN Data Book, 1989.
[*AMS90] XXX Austria Mikro Systeme, Products Catalogue, Telecommunications 1990.

- 251 -
[*HS88] XXX Harris Semiconductor, Analog Data Book, 1988.
[*190] XXX INTEL 8051 Family Microcontroller, Data Book, 1990.
[*M80] XXX Motorola Semiconductors, Linear Interface Integrated Circuits, 1980.
[*M82] XXX Motorola Semiconductors, The European Master Selection, 1982.
[*M89] XXX Microelectronica, MOS Integrated circuits, Data Book, 1989.
[*M90] XXX Microelectronics Data Book, MITEL Semiconductor, Canada, 1990.
[*NS90] XXX National Semiconductor, Telecommunications Data Book, 1990.
[*P89] XXX PHILIPS, Data Handbook ICs for Telecom, 1989.
[*SGS89] XXX SGS Thomson, Data Book, Telephone Set ICs, 1989.
[*SGS90] XXX SGS Thomson, Data Book, Line Card ICs, 1990.
[*SGS91] XXX SGS-Ates, Telephone Products, 1991.
[*S92] XXX Siemens, Data Book, ICs for Communications, 1992.
[*TI92] XXX Texas lnstruments, Data Book, 1992.
[*T90] X.XX Teltone, Data Book, Telecom Design Solutions, 1990.

- 252 -
 ABREVIERI

Ab Abonat
AT Aparat telefonic
ATM Mod de transfer asincron
BC Baterie centrală

B-ISDN Reţea digitală cu servicii integrate de bandă largă

BL Baterie locală

CA Circuit de abonat
CCD Câmp de comutaţie digitală

CCITT Comitetul Consultativ Internaţional de Telegrafie şi Telefonie

CEPT Conferinţa Europeană pentru Poştă şi Telecomunicaţii

CJ Circuit de joncţiune
CO Centrală de oficiu
CODEC Codor I decodor
COMBO CODEC şi Filtre
CTE Centrală telefonică electronică

DP Impulsuri de numerotare
DTMF Numerotare multifrecvenţă cu două tonuri
E-mail Poşta electronică

ESS Sistem electronic de comutare

ETSI Institutul European pentru Standarde în Telecomunicaţii

F Fanioane
GSM Sistem global pentru comunicaţii mobile
I Interfaţa cu mediu extern
u Interfaţă de joncţiune
IL Interfaţă de linie
IS Interfaţă de sincronizare

- 253 -
ISDN Reţea digitală cu servicii integrate
ISO Organizaţia Internaţională de Standardizare
ITSC Conferinţa Interregională de Standarde pentru Telecomunicaţii

ITU Uniunea Internaţională de Telecomunicaţii

JE Joncţiune de ieşire
I
JI Joncţiune de intrare
I
LAb Linie de abonat
LAN Reţea locală

MD Memorie de date
ME Mediu extern
MIC Modulaţia impulsurilor în cod
MT Terminaţie de reţea

NT Memorie tampon
OSI Interconectarea sistemelor deschise
PABX Centrală telefonică automată privată

,
PCM Modulaţia impulsurilor în cod
PDH Ierarhie digitală plesiocronă

PE Port de ieşire

PI Port de intrare J
RC Reţea de conexiuni
SCP Sistem de curenţi purtători

SDH Ierarhie digitală sincronă

SG Selecţie de grup
SL Selecţie de linie
SLIC Circuit de interfaţă pentru linia de abonat
SLIM Modul de interfaţare pentru linia de abonat
STM Mod de transfer sincron
uc Unitate de comandă

UEI Unitate de exploatare şi întreţinere

URA
US
Unitate racordare
Unitate de semnalizare
abonaţi

'
l

- 254 -
 MATRIX ROM
CARTE TEHNICĂ ŞI ŞTIINŢIFICĂ
7 ANI DE ACTIVITATE - PESTE 500 DE TITLURI

Alte lucrări de ELECTRONICĂ* apărute:

•!• M.Albuleţ-AMPLIFICATOARE DE RADIOFRECVENŢĂ DE PUTERE• Preţ:56000 Iei
•!• Ion Bogdan - SISTEME CELULARE PENTRU COMUNICAŢII MOBILE• Preţ56000 Iei
•!• Eleodor Bistriceanu - INTRODUCERE ÎN ELECTRONICĂ ŞI APLICAŢIILE El (2
volume)• Preţ:96000 Iei
•:• Eleodor Bistriceanu - PRINCIPIILE MATEMATICE ŞI FIZICE ALE TOMOGRAFIEI
COMPUTERIZATE• Preţ:44000 lei
•:• Eleodor Bistriceanu - ALGEBRE BOOLEENE ŞI CIRCUITE DIGITALE • Preţ:74000 Iei
•:• Dănuţ Burdia, Gabriel Ştefan Popescu - PROIECTARE ASISTATĂ DE CALCULATOR A
CIRCUITELOR ELECTRONICE - SPICE şi VHDL •Preţ: 104000 lei
•:• Irinei Casian-Botez -TEORIA ŞI PROIECTAREA CIRCUITELOR DE MICROUNDE•
Preţ:88000 lei
•!• Nicu Bizon - ELECTRONICĂ INDUSTRIALĂ • Preţ:74000 lei
•!• Iancu Ceapă - SISTEME DE TRANSMISIUNI NUMERICE PE FIBRE OPTICE • Preţ:52000 Iei
•:• Vlad Cehan - BAZELE RADIOEMIŢĂTOARELOR• Preţ:72000 Iei
•:• Vlad Cehan, Tecla Goraş - INTRODUCERE ÎN TEHNOLOGIA SUBANSAMBLELOR
ELECTRONICE • Preţ:40000 lei
•!• I. Constantin, I. Ceapă-AMPLIFICATOARE CU CIRCUITE SELECTIVE• Preţ: 56000 Iei
•:• Petruţ Duma - CENTRALE TELEFONICE ELECTRONICE • Preţ:80000 lei
•!• Lucian Ioan- PROBABILITĂŢI ŞI VARIABILE ALEATORII ÎN TELECOMUNICAŢII
• Preţ:52000 Iei
•!• Mariana Jurian, Ştefan-Victor Nicolaescu - REŢELE DE DISTRIBUŢIE A PROGRAMELOR
AUDIOVIZUALE PRIN CABLU • Preţ: 84000 Iei
•!• L. Mărgărit, C. Şerbu ş.a -TELEVIZIUNE. ÎNDRUMAR DE LABORATOR• Preţ: 55000 lei
•:• Grazziela Niculescu, Şt. Bărbălău - ANALIZA ŞI MODELAREA SISTEMELOR DE
COMUNICAŢII• Preţ:68000 Iei
•!• Grazziela Niculescu, Lucian Ioan -TEHNICI ŞI SISTEME DE COMUTAŢIE• Preţ:132000 lei
•:• Eugen Pop-ACCESUL MULTIPLU ÎN COMUNICAŢIILE CU SPECTRU DISTRIBUIT
•:• Codruţa Pricop - PROCESAREA WAVELET A SEMNALELOR RADAR• Preţ: 60000 lei
•!• Dan Sachelarie - SEMICONDUCTOARE ŞI HETEROSTRUCTURI • Preţ:56000 lei
•:• Lucian Stanciu - ECHIPAMENTE AUDIO HI-FI• Preţ: 60000 lei
•!• Dan Ştiurcă-CIRCUITE INTEGRATE ANALOGICE• Preţ:36000 lei
•!• Emil Vremeră - MĂSURĂRI ELECTRICE ŞI ELECTRONICE • Preţ: 60000 lei
•!• Roxana Zoican, Sorin Zoican - SISTEME CELULARE DE TELECOMUNICAŢII.
IMPLEMENTARE CU PROCESOARE DE SEMNAL • Preţ:88000 lei
Ofertele complete şi gratuite pe domenii se pot solicita telefonic. Achiziţionarea căJ'tilor se poate face direct
de la sediul editurii, prin colet poştal cu plata ramburs, pe ba7.ll unei comemi scrise sau de la distribuitorii din
BUCUl't'Şti (librăria RAMA, librăria 164, librăria Luceatărul, librăria ALFA), Iaşi, Oradea, Piteşti Pentru cărţile
achiziţionate direct de la editură sau prin colet poştal se acordă o reducere a preţului de 26-25%, iar clienţii
respectivi primesc periodic informaţii despre noile lucrări apărute sau în curs de aparipe.
• Preţurile din aceastli lmli sunt valabile începând cu 01.lo.2000

Univu 81 , tN T..;hniel la.~

BIBl H'A