Tema 8

Piaţa factorilor de producţie şi formarea veniturilor factoriale

1. Munca este factorul de producţie primordial. Asemeni celorlalţi factori de producţie, munca
se tranzacţionează pe o piaţă specifică: piaţa muncii. Aceasta este o piaţă aparte în care se
întâlnesc şi se confruntă cererea şi oferta de muncă. Piaţa muncii se manifestă la nivel local,
regional, naţional şi internaţional. Analiza pieţei muncii presupune studierea cererii şi ofertei de
muncă în vederea realizării echilibrului dintre cele 2 componente ale pieţei. Cererea de muncă
reprezintă nevoia de muncă salarizată care se formează la un anumit moment dat într-o
economie şi se exprimă prin numărul de locuri de muncă. Oferta de muncă este munca pe care
o pot depune membrii societăţii în condiţii salarizate. Unul din mecanismele principale ale
pieţei muncii îl constituie preţul muncii (salariul). În sens larg salariul reprezintă venitul care
revine lucrătorului în schimbul muncii sale sau plata pentru remunerarea muncii.
Salariul se manifestă în următoarele forme principale: 1) salariul în regie este salariul prin care
plata pentru muncă se face în funcţie de timpul lucrat (oră, zi, săptămână, lună, an). Unitatea
de măsură a salariului pe unitate de timp este preţul minim al unei ore de muncă. 2) salariul în
acord (cu bucata) este o formă de salarizare prin care remunerarea lucrătorului se face în
raport cu cantitatea de bunuri produse. Salariul în acord poate fi exprimat: a)în acord direct,
când salariul se stabileşte după un tarif constant; b) în acord progresiv, când tariful pe unitate
de produs se majorează în anumite proporţii în dependenţă de gradul de îndeplinire a sarcinii;
c) în acord premial, când salariatul primeşte diferite premii pentru rezultate Dm – cererea de
muncă; Sm – oferta de muncă; Se – salariul de echilibru; E – punct de echilibru 3 obţinute în
muncă; d) în acord global, când o formaţiune de lucrători (brigadă) îndeplineşte un volum de
lucru la termenul stabilit pentru care primeşte salariul respectiv; 3) salariul colectiv este salariul
stabilit în urma negocierilor dintre patronat şi sindicate la nivel de ramură de activitate; 4)
salariul social este acea parte din venitul naţional, care este destinată pentru plata accidentelor
de muncă, bolilor profesionale şi altor plăţi cu caracter social.

2. Piaţa capitalului real reprezintă relaţiile băneşti care se formează în procesul atragerii şi
plasării fondurilor băneşti, relaţii rezultate din confruntarea cererii şi ofertei de capital. Cererea
de capital reflectă totalitatea nevoilor de capital ale agenţilor economici la un moment dat şi
nivelul dobânzii pe care sunt dispuşi s-o suporte. Cererea de capital are următoarele
componente: capitalul solicitat pentru investiţii; resursele suplimentare destinate pentru
funcţionarea capitalului împrumutat şi pentru plata dobânzilor; mijloacele necesare pentru
formarea de rezerve. Oferta de capital reflectă totalitatea mijloacelor băneşti disponibile
pentru plasament la un moment dat şi la un anumit preţ (dobândă). Oferta de capital include:
economiile care se formează în perioada dată (la întreprinderi); capitalul eliberat dintr-un
împrumut sau dintr-o folosire anterioară; capitalurile băneşti care devin disponibile pentru un
interval de timp.
Dobânda se prezintă ca un excedent ce revine, sub formă de venit, oricărui capital antrenat
într-o activitate economică, aceste fiind sensul larg care se atribuie dobânzii. Dobânda mai are
şi un sens restrâns, acela de excedent plătit pentru un capital luat cu împrumut. În legătură cu
această accepţiune, toţi teoreticienii sunt de acord că dobânda a fost şi rămâne plata pentru o
sumă de bani împrumutată. Dacă, într-o activitate, întreprinzătorul aduce şi capital, dobânda cu
care este remunerat capitalul şi-o însuşeşte el. Dacă acesta foloseşte capital străin, el o plăteşte
celui de la care l-a împrumutat.
Dobânda poate fi: simplă sau compusă. 5 Când un credit se acordă pe o perioadă mai mică sau
egală cu un an, avem o dobândă simplă: Dobânda compusă se calculează atunci când creditul
se acordă pe o perioadă mai mare de 1 an iar rambursarea se face la sfârşitul perioadei.
Dobânda compusă se mai numeşte „dobânda la dobândă” sau „dobânda capitalizată”. Din
punct de vedere al recuperării valorii avansate, rata dobânzii poate fi aprecită ca rată nominală
a dobânzii, care reprezintă rata dobânzii stabilită în contractul de creditare, şi ca rată reală a
dobânzii, adică aceea care ţine cont de evoluţia preţurilor. dreală = dnominală – Ri (rata
inflaţiei).

3. În economia de piaţă în rând cu piaţa muncii şi piaţa capitalului funcţionează piaţa funciară
(piaţa resurselor naturale). Piaţa funciară include aceleaşi mecanisme ca şi restul pieţelor:
cererea, oferta, preţul, concurenţa. Însă spre deosebire de restul pieţelor, piaţa funciară este
inelastică, deoarece volumul resurselor naturale este relativ limitat. Cererea faţă de resursele
naturale are tendinţa de creştere în urma sporirii progresului tehnico-ştiinţific, iar oferta de
resurse naturale este inelastică faţă de modificarea preţului, deoarece resursele au caracter
limitat. Renta economică se manifestă în următoarele forme: 1. Renta funciară (sau renta
pământului). În condiţiile sistemului de producţie feudal renta funciară se manifesta în trei
forme: renta în muncă – situaţia cănd ţăranul şerb era obligat să lucreze pe pământul
moşierului un anumit număr de zile pe săptămână sau an; renta în produse – situaţia când
ţăranul şerb dădea moşierului o parte din produsul creat sub formă de produse agricole; renta
în bani – situaţia când ţăranul şerb plătea proprietarului funciar o sumă de bani pentru
pământul arendat. În condiţiile economiei mixte renta funciară îmbracă două forme: a) renta 6
funciară absolută,care reprezintă suma încasată de proprietarul funciar de la arendaş, drept
chirie pentru terenul arendat, indiferent de calitatea şi poziţia acestuia; b) renta funciară
diferenţială, care se formează pe baza deosebirilor de fertilitate a terenurilor şi a poziţiei faţă
de centrele de aprovizionare şi desfacere. Renta diferenţială pot obţine şi arendaşii terenurilor
de pământ (indiferent de categoria terenurilor), care aplică cheltuieli suplimentare de factori
de producţie pe terenurile respective. 2. Renta de monopol reprezintă suma ce se încasează de
proprietarii unor suprafeţe de teren de pe care se obţin produse în cantităţi limitate şi care sunt
foarte solicitate de consumatori (cultivarea anumitor soiuri de poamă, fructe, legume, etc.).
aceste produse se realizează, de regulă, la un preţ de monopol relativ înalt. 3. Renta minieră
apare în ramurile de extracţie şi exprimă plata exercitată de arendaş proprietarului pentru
terenul arendat şi exploatarea zăcămintelor aflate în subsolul acestuia. 4. Renta din construcţii
se formează sub influenţa cererii şi ofertei faţă de terenurile de construcţie şi poziţia lor în
centrele urbane. Astfel de rentă influenţează asupra preţului de chirie a locuinţelor. 5. Renta de
raritate reprezintă suma de bani ce revine posesorului de factori de producţie sau de alte
bunuri economice rare, pentru a căror utilizare se plăteşte un preţ mai ridicat.