Seminar nr. 13 - 8.04.

2020
CONCEPTUL DE METODOLOGIE

1.1. Metode de cercetare

Prin metodologie se înţelege un ansamblu de metode şi instrumente destinate exclusiv

investigării unui subiect dintr-un anumit domeniu, iar ulterior prezentării rezultatelor obţinute.
În sens larg, metodologia cuprinde toate demersurile îndreptate asupra documentării,
analizării comparative, investigării, căutând soluţii şi oferind anumite modele de urmat.
Caracteristicile enunţate mai sus reprezintă pilonii fundamentali în cercetarea ştiinţifică,
deoarece pornim de la o cauză, un subiect care ne interesează, investigăm şi analizăm prin
intermediul metodelor şi instrumentelor evoluţia acestuia, iar ulterior, atingându-ne
obiectivele cercetării, putem oferi anumite soluţii alternative şi totodată, prin rezultatul
cercetării ne expunem, într-un spaţiu relativ restrâns (în faţa comisiei de specialitate, în cadrul
facultăţii etc.) opinia cu privire la subiectul ales.
Putând fi corelată cu deplina expansiune a filierei tehnologice, cercetarea ştiinţifică
însumează întreg procesul de căutare, producere şi promovare a cunoaşterii ştiinţifice, a
tuturor conceptelor pe care studentul şi le-a însuşit pe parcursul anilor de studiu cu privire la
subiectul de cercetare ales.
Etimologia conceptului "metodologie" ne ghidează asupra scopului acesteia: cuvintele
greceşti „metodos” şi „logos”, desemnând drumul, calea şi ştiinţa reliefează parcursul
efectuării cercetării, urmărind un anumit "drum" concretizat în reguli şi principii, pe care,
dacă nu le urmăm, nu putem înţelege esenţa procesului de cunoaştere, iar lipsa rigorii în acest
context atrage eşecul. Practic, conceptul de metodologie operaţionalizează în general cu
descrierea subiectului ce se doreşte a fi studiat, cu selectarea şi aplicarea unor principii şi
reguli, care vor asigura buna desfăşurare a investigaţiei prin alegerea corespunzătoare a
instrumentelor de lucru ce vizează selectarea materialelor, culegerea şi interpretarea datelor
etc. 1
Metoda, termen cu origini greceşti, rezultat al combinării cuvintelor: „meta” (spre,
către) şi „odhos” (drum, cale) poate fi definit, în consecinţă, ca fiind calea gândirii către

1
Mihaela Rădulescu. Metodologia cercetării ştiinţifice. Bucureşti: EDP, 2006, p.6.
adevăr sau a acţiunii către scop. În mod direct, prin metodă (de cercetare) înţelegem modul de
cercetare, sistemul de principii şi reguli aplicate în procesul de cunoaştere.2
Astfel, sensul metodologiei este "acela de a cuprinde ansamblul demersurilor teoretice,
metodico- tehnice şi epistemologice pe care le întreprinde un cercetător în vederea cunoaşterii
ştiinţifice a unor fapte, fenomene sau procese sociale".3
Un aspect fundamental legat de procesul de cunoaştere continuă, pe care l-am
menţionat în introducere şi care este strâns legat de cadrul metodologic ce urmează a fi aplicat
în procesul de investigare consider că acesta trebuie să aibă anumite caracteristici. Pentru a
putea efectua o cercetare temeinică într-un domeniu specific de cunoaştere acesta trebuie să
aibă în primul rând, un obiect clar de studiu, implicit o serie de metode proprii, adaptate
particularităţilor domeniului din care face parte. De asemenea, trebuie cunoscut scopul
teoretic al domeniului, dar şi utilitatea să practică, existând posibilitatea de a interfera cu alte
domenii de cunoaştere ştiinţifică, pentru a putea accentua conexiunile interdisciplinare dintre
acestea.4 De exemplu, limba şi literatura română, respectiv engleză reprezintă domenii de
cercetare individuale, dar care pot fi corelate şi cu alte ştiinţe, precum logica, lingvistica,
istoria şi altele.
Mai mult, în stabilirea „ghemului” de metode pe care dorim să le utilizăm în
descoperirea „adevărului” ştiinţific trebuie să ţinem cont de 5 etape, pe care C. Enăchescu le
cataloghează ca fiind obligatorii:
Prima etapă are ca punct central obiectul cercetării noastre, pe care cercetătorul îl analizează
şi îl separă pentru a putea fi supus unei cercetări ample.
Cea de a doua etapă se referă la imagine, la reprezentarea obiectului cercetat din
realitate, căpătând o reprezentare imagistic- formală, care, oarecum va înlocui prezenţa
obiectului.
Conceptul şi limbajul ştiinţific sunt următoarele etape importante, care au ca scop
valorificarea discursului, a conţinutului realizat, în urma conceptualizării informaţiilor despre
subiectul ales, transpuse într-un mod semnificativ şi logic, reliefând astfel calitatea
informaţiei, deprinderea cercetătorului de a selecta toate datele şi de a le filtra prin toate
cunoştinţele sale dobândite, transpuse sub forma unei lucrări de cercetare.

2
Ibidem.
3
Ion Cauc; Beatrice Manu; Daniela Pârlea; Laura Goran. Metodologia cercetării sociologice: metode şi tehnici
de cercetare. Bucureşti: Editura Fundaţiei România de Mâine, 2004, p. 5.
4
Ibidem, p. 19.
Ultima etapă se referă la teoretizare, la capacitatea celui care realizează cercetarea de a reuni
toate cunoştinţele ştiinţifice şi toate rezultatele găsite sub forma unui sistem coerent, care face
parte din câmpul epistemologic al unui domeniu de cunoaştere.5
În consecinţă, pentru aplicarea corectă a unor metode în cercetarea ştiinţifică trebuie să
ţinem cont de anumiţi paşi, pentru a reda un conţinut teoretizat, dar care să reflecte realitatea,
să îmbine teoria cu practică şi nu în ultimul rând de a identifica soluţii şi răspunsuri la tema de
cercetare aleasă. Urmând acest principiu, se impune ca cercetătorul să verifice, dacă s-au mai
realizat cercetări ştiinţifice similare cu scopul de a adopta cele mai bune metode, care să
asigure transpunerea teoriei în practică, pentru a putea explica şi reliefa concludent rezultatele
cercetării.
Aşadar, portretizând pe scurt cadrul teoretic al metodologiei de cercetare, în
continuare, voi prezenta principalele metode de cercetare aflate în raport de egalitate cu
abilitatea umană de a gândi, respectiv a crea.

1.2. Clasificarea metodelor

Înainte de a readuce în discuţie definiţia teoretică a metodei, este necesar să precizez
că aceasta se afla într-o relaţie de interdependenţă cu tehnicile alese de cercetare şi
instrumentele utilizate. După cum se afirmă în Ancheta sociologică şi sondajul de opinie.
Teorie şi practică

„metoda este o modalitate generală, strategică (din punctul de vedere al mijloacelor de

cercetare şi nu al teoriei) de abordare a realităţii. Tehnicile sunt formele concrete pe
care le îmbracă metodele, fiind deci posibil ca una şi aceeaşi metodă să se realizeze cu
ajutorul unor tehnici diferite. […]
Instrumentul este un mijloc, ce poate îmbrăca o formă mai mult sau mai puţin
materială, cu ajutorul căruia se realizează "captarea" informaţiei ştiinţifice, e cel care
se interpune între cercetător şi realitatea studiată. Multitudinea tehnicilor prin care se
aplică o aceeaşi metodă derivă şi din diversitatea instrumentelor de cercetare şi a
modului diferit de folosire a lor. Cu alte cuvinte, prezentarea unei tehnici de
investigare presupune, de regulă, specificarea instrumentelor cu care se lucrează şi a
modului concret de utilizare a acestora”6

Septimiu Chelcea face un inventar al criteriilor de clasificare a metodelor în ştiinţele

socioumane:

5
Ibidem, p. 20.
6
TraianRotariu;PetruIluţ. Ancheta sociologică şi sondajul de opinie. Teorie şi practică. Iaşi: Polirom, 1997, p.
45.
 „după criteriul temporal, facem distincţie între metodele transversale, urmărind
descoperirea relaţiilor între laturile, aspectele, fenomenele şi procesele socioumane la
un moment dat (observaţia, ancheta, testele psihologice şi sociometrice etc.) şi
metodele longitudinale, studiind evoluţia fenomenelor în timp (biografia, studiul de
caz, studiile panel etc.). Un alt criteriu de clasificare a metodelor îl constituie
reactivitatea, gradul de intervenţie a cercetătorului asupra obiectului de studiu […]
metode experimentale (experimentul sociologic, psihologic etc.), metode
cvasiexperimentale (ancheta, sondajul de opinie, biografia socială provocată etc.) şi
metode de observaţie (studiul documentelor sociale, observaţia şi altele). Metodele în
ştiinţele sociale şi comportamentale mai pot fi clasificate şi după numărul unităţilor
sociale luate în studiu. Există metode statistice,desemnând investigarea unui număr
mare de unităţi sociale (anchetele socio-demografice, sondajele de opinie, analizele
matematico-statistice) şi metode cazuistice, semnificând studiul integral al câtorva
unităţi sau fenomene socioumane (biografia, studiul de caz, monografia sociologică
etc.). În fine, după locul ocupat în procesul investigaţiei empirice, metodele pot fi: de
culegere a informaţiilor (înregistrarea statistică, studiul de teren, ancheta etc.), de
prelucrarea a informaţiilor (metode cantitative, metode calitative), de interpretare a
datelor cercetării (metode cantitative, interpretative etc.)”7

Un alt concept, în jurul căruia se pot clasifica metodele de cercetare este euristica;
valorificând noul, originalul, combinând elementele logice, ilogice, dar şi procedeele de
valorificare a învăţării creatoare, euristica este cunoscută şi sub numele de „ filozofie a
creaţiei” sau „ ştiinţa artei de a inventa”. În acest mod, apare în strânsă relaţie cu procesul de
cercetare ştiinţifică, deoarece acesta implică creativitatea şi ceea ce poate omul să
construiască, în urma cunoştinţelor sale culturale, a vieţii spirituale şi sociale.
Printre metodele de cercetare euristice amintim aplicarea unei teorii, metoda
combinării acestora şi metoda contradicţiei. Aplicarea unei teorii, în opinia mea, este cea mai
utilizată metodă euristică, deoarece ne folosim de conceptele generale, de adevărurile general
valabile, de teoriile fundamentale adresate domeniului nostru pentru a porni în cercetarea
obiectului ales. În orice domeniu şi subiect de cercetare, cadrul teoretic este cel care ne
îndrumă asupra continuităţii lucrării; de asemenea, metoda combinării a două sau a mai
multor teorii este la fel de utilizată, deoarece putem compara opiniile mai multor scriitori,
critici, cercetători, punând în balanţă argumentele pro şi contra. În acest caz, intervine şi
subiectivismul cercetătorului, care va fi nevoit să renunţe la una dintre teorii, în defavoarea

7
Septimiu Chelcea. Metodologiacercetăriisociologice.Metodecantitativeşicalitative.Bucureşti: Editura
Economică, 2001, p. 48.
celeilalte, în funcţie de cât de mult a fost convins şi crede că poate fi ghidat în continuare sub
cupola argumentelor favorabile identificate.
Ultima, dar nu cea din urmă, metoda contradicţiei nu este la fel de utilizată ca cele
două expuse mai sus, dar întotdeauna în lucrările noastre de specialitate încercăm să aducem
un contrapunct sau contraargument de cele mai multe ori sub forma propriei opinii. Desigur,
această metodă poate fi folosită de cercetătorii care au suficientă experienţă în domeniu şi
cunoştinţele adecvate pentru a putea oferi un dezacord ferm cu privire la o teorie, aducând
numeroase argumente bine conturate pentru a o demonta.
O altă abordare asupra metodelor de cercetare se referă la cercetarea bazată pe acţiune,
pornind de la metoda ştiinţifică, care înglobează numeroasele teorii ştiinţifice, aducând în
prim-plan rezultatele dobândite prin punerea în practică a teoriei; metoda cercetare-acţiune
este
„un proces participativ, democratic, preocupat de dezvoltarea cunoaşterii
practice în căutarea atingerii scopurilor umane valoroase, fundamentat într-o viziune
participativă”. Acest proces „caută să aducă laolaltă acţiunea şi reflecţia, teoria şi
practică, în colaborare cu alţii, în urmărirea soluţiilor practice la problemele presante
de interes pentru oameni, iar la modul general prosperitatea individuală a persoanelor
şi a comunităţii lor”8

Teoria, în concepţia cercetătorilor-acţiune este şi o modalitate la care recurge

cercetătorul-acţiune cu scopul de a justifica corectitudinea cunoştinţelor sale de la care a
pornit în cercetarea sa, dar şi în vederea legitimării cunoştinţelor dobândite prin experienţă.9
Cercetarea-acţiune este mai în măsură să conducă la rezultate valide decât alte metode
convenţionale de cercetare, întrucât aceasta implică părţile locale interesate, astfel îmbinarea
cunoştinţelor rezultate din cercetare cu cunoştinţele părţilor direct implicate.10
Astfel, dacă „cercetătorii convenţionali se preocupă de obiectivitate, distanţă şi
control”, „cercetătorii-acţiune se preocupă de relevanţă, schimbare socială şi validitate testată
prin acţiunea părţilor interesate care sunt cele mai supuse riscurilor”11 Mulţi cercetători-
acţiune sunt optimişti în ceea ce priveşte cercetarea-acţiune, dat fiind faptul că aceasta este
8
P. Reason; H. Bradbury; H.Handbook of actionresearch: Participative inquiryandpractice.London:
SagePublications, 2001, p. 1.
9
Mary Brydon-Miller;DavyddGreenwood;Patricia Maguire.WhyActionResearch?. În:“ActionResearch, Volume
1, London: SAGE 2003, p. 15.
10
Andreea-Mihaela Văduva. Cercetarea- acţiune – Metodă folosită în diferite domenii de activitate. În:Analele
Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Litere și Ştiinţe Sociale, Nr. 1/2012, p. 151.
11
Mary Brydon-Miller; DavyddGreenwood; PatriciaMaguire. Op. cit.,p. 25.
utilizată astăzi mult mai mult decât a fost în urmă cu câteva generaţii, iar domeniile în care
acesta a început să aibă o din ce în ce mai mare influenţa sunt tot mai diversificate, scopul
suprem al utilizării acesteia rămânând îmbunătăţirea vieţii sociale.12
În acest sens, un exemplu valid ar fi cercetările făcute de studenţi cu privire la anumite
probleme din educaţie, fiind în parteneriat cu „Departamentul Pregătirii Personalului
Didactic”, care, dacă sunt întocmite corect, sub îndrumarea coordonatorului ştiinţific,
urmărind problemele reale ale educaţiei pot aduce reale îmbunătăţiri şi alternative asupra
cazului abordat. De asemenea, se pot realiza numeroase articole, care pot fi publicate în
reviste de specialitate sau baze de date, dar şi lucrări menite să fie dezbătute la simpozioane
studenţeşti cu privire la greşelile gramaticale frecvente, utilizate în societatea actuală; astfel,
plecând de la probleme generale ale societăţii în care trăim, consultând lucrările de
specialitate, ştiinţifice, utilizând metoda cercetare-acţiune, se pot întocmi materiale ştiinţifice,
menite să aducă o îmbunătăţire asupra perspectivei existente în societate.
Un alt criteriu de clasificare al metodelor este oferit de principiile calitativ, respectiv
cantitativ.
Cercetarea calitativă are la baza fundamentul conform căruia oamenii sunt capabili să
atribuie semnificaţii specifice lumii şi mediului înconjurător, reliefând diferenţele apărute de
la o persoană la alta.
Practic, cercetarea calitativă expune realitatea percepută distinctiv în funcţie de experienţele
individuale umane.
Înainte de a prezenta cele mai importante metode şi tehnici calitative este necesară
următoarea precizare, şi anume că în organizarea cercetării calitative trebuie să parcurgem
următoarele etape, conform Cristinei Vivar şi a colaboratorilor săi:
1. selectarea temei;
2. introducerea suportului teoretic;
3. prezentarea semnificației studiului;
4. definirea conceptelor;
5. stabilirea obiectivelor;
6. alegerea modelului de cercetare;
7. fixarea cadrului teoretic;
8. alegerea metodelor de colectare a datelor;
9. planificarea colectării datelor;

12
Andreea-Mihaela Văduva. Op. cit., p. 152.
 10. descrierea procedurii de analiză a datelor;
11. amplificarea calității datelor;
12. raportarea problemelor de natură etică;
13. prezentarea limitelor studiului;
14. publicarea rezultatelor,
15. planificarea timpului;
16. elaborarea concluziilor;
17. prezentarea listei de referințe bibliografice;13
Astfel, se subînţelege faptul că cercetarea calitativă nu se poate efectua fără a urma
nişte reguli clare, bine organizate şi, în fond, necesare oricărui demers de cercetare.
Metoda fenomenologică este în strânsă legătură cu fenomenologia, curent filosofic,
bazat pe modul în care se reflectă realitatea la nivelul cunoştinţelor umane.
Prin utilizarea acestei metode calitative se reflectă percepţia oamenilor asupra realităţii şi
capacitatea de a atribui sens experienţelor de viaţă.14
Această metodă, conform modelului prezentat de ColleenWillard-Hold poate fi
aplicată în cazul elevilor, studenţilor, care, în ciuda faptului că au dificultăţi de comunicare
orală( generate din cauze medicale) pot avea rezultate şcolare/ academice spectaculoase. Se
pot utiliza instrumente precum interviul, înregistrări video, audio, observaţia participativă, dar
şi analiza unor documente ( evaluări şcolare, academice, rezultatele acestora, teme, proiecte
etc.)
Metoda teoriei empirice are la baza construirea inductivă a unei teorii care este
generată de rezultatul corpusului de date selectate în procesul de cercetare. În opinia lui S.
Nolas această metodă reprezintă calea corespunzătoare prin care se pot studia interferenţele
dintre fenomene, având răspunsuri la întrebări orientate către evenimente: „ce se petrece?”,
„cum se explică?”,„care este cauza problemei?” etc.15 De exemplu, modelul prezentat poate fi
utilizat pentru a explica fenomenul şi cauzele abuzului în şcoli, cunoscut sub numele de
bullying. Se impune efectuarea unor interviuri cu elevi diferiţi, ( sex, vârsta etc.) care au fost
supuşi acestui comportament impropriu; rezultatele pot fi interpretate sub cupola principiilor
teoriei empirice, prezentând principalele categorii de abuzuri detectate.
Utilizat foarte des, studiul de caz este o altă metodă calitativă, care poate fi utilizată de
o singură persoană sau de către un grup asupra cercetării unei persoane. unui eveniment sau a

13
Marian Popa . Metodologia cercetării (note de curs): „Noțiuni de cercetare calitativă”[online]. Disponibilpe
web: http://www.apio.ro/upload/mc11_cerc_calit_12.pdf), p. 6. (Accesat: 18. 02. 2019).
14
Ibidem, p. 11.
15
Ibidem.
unui grup numeros. Studiul de caz nu se încadrează într-un sistem riguros de norme şi reguli
de abordare, obiectul de studiu fiind diferit, indiferent că ne raportăm la o singură persoană,
grup colectiv, o anumită întâmplare marcantă etc. .
De obicei, studiul de caz se aplică subiectelor importante, a personalităţilor relevante dintr-un
anumit domeniu sau a unui eveniment major din istorie.16
Drept exemplu, se poate realiza un studiu de caz al cărui obiectiv să fie îmbunătăţirea
şi actualizarea metodelor utilizate de către profesorii debutanţi în procesul de predare -
învăţare - evaluare.
Alte metode şi tehnici calitative relevante sunt observaţia, interviul şi focus grupul.
Observaţia este utilizată deseori, având numeroase avantaje, dar şi dezavantaje; avantajele
observaţiei sunt generate de relaţia directă cu realitatea investigată, permiţând contactul
permanent cu locul în care se manifestă fenomenul dedicat studiului 17; dezavantajul
observaţiei apare sub semnul subiectivismului observatorului ( datele pot fi influenţate de
personalitatea şi cultura acestuia, punând în dificultate desfăşurarea firească a fenomenului/
temei studiate).
Interviul, atât că metoda calitativă, cât şi cantitativă abordează realitatea şi explorarea unor
atitudini. Din punct de vedere cantitativ, cercetătorul este interesat de autenticitatea
răspunsurilor,pe când, din punct de vedere calitativ, se insistă asupra explorării libere a
subiectului ales, fără presiuni generate de numărul, forma sau ordinea întrebărilor.
Focus grupul, că tehnica sociologică, calitativa se realizează sub forma unor întâlniri
formale, având ca scop dezbaterea pe anumite teme, discuţia fiind supravegheată de către un
moderator.
În ceea ce priveşte cercetarea cantitativă, aceasta este mult mai exactă, mai precisă,
bazându-se pe cifre exacte, care pot evidenţia latura formală, abstractă a conţinutului. Ca
instrumente de analiză amintim atât interviul, eşantionarea şi sondajul de opinie.
Prin urmare, cercetarea calitativă deţine multiple metode şi tehnici de cercetare, care
pot fi utilizate în demersul ştiinţific cu scopul de a prelucra date reale, veridice în legătură cu
tema aleasă. Desigur, metodele calitative şi instrumentele specifice acestora se pot combina
cu cele cantitatvite, dacă subiectul lucrării de cercetare permite acest fapt.
Aşadar, prin raportare la clasificarea oferită, există numeroase metode ce ne pot fi de
ajutor în demersul nostru de a cerceta, având rolul de a ne ghida în funcţie de obiectivele
propuse. Fie că dorim să expunem o altă variantă a unor teorii deja dezbătute sau să le

16
Ibidem,p. 16.
17
Ibidem, pp. 17-19.
comparăm, fie că dorim ca prin cercetarea noastră să oferim soluţii pentru ameliorarea unor
probleme sociale, metodologia cuprinde un câmp vast de metode, ce pot fi abordate în funcţie
de domeniu, scopul dorit şi valorificarea rezultatelor.

1.3. Clasic şi modern în metodologia de cercetare ştiinţifică

Evoluţia societăţii informaţionale şi a tehnologiei în ultimele decenii a produs
numeroase schimbări în paradigma metodologiei de cercetare.
Acest fapt a generat, pe de-o parte apariţia unor metode noi cu scopul de a fi utilizate
împreună cu cele tradiţionale, iar pe de cealaltă parte, de a facilita itinerariul ştiinţific.
În ceea ce priveşte domeniul lingvistic şi ştiinţele comunicării, cercetarea se realizează
în mare parte utilizând metode moderne; contrar altor domenii, în ştiinţele limbii şi domeniul
literar nu se poate renunţa la metodologia tradiţională.
Limba, sub aspectul său sincronic şi diacronic, dar şi evoluţiile literaturii sunt consemnate în
gramatici, tratate şi studii de limbă, respectiv adevărate temple literare, care găzduiesc
progresul literaturii şi critica-i adresată de-a lungul vremii.
Pornind de la metoda ştiinţifică prin intermediul căreia vom descoperi marile
concepte teoretice ale subiectului ales, vom continua cu metoda îmbinărilor teoriei, care va
expune multitudinea opiniilor ştiinţifice existente cu privire la tema de cercetare aleasă. În
acest fel, cercetătorului îi sunt indispensabile metodele tradiţionale de cercetare, chiar dacă va
utiliza şi metodologie modernă în vederea atingerii obiectivelor stabilite.
Pentru a putea verifica adaptabilitatea conţinutului teoretic în mediul social
cercetătorul va putea folosi metode moderne, care aparţin domeniului sociologic.
Se poate observa faptul că atât pentru a rezolva problemele sociale, prin „ cercetarea-
acţiune”, care oferă soluţii pentru anumite probleme, se poate lucra şi invers; cu scopul de a
verifica impactul şi aplicabilitatea anumitor aspecte teoretizate, oamenii pot fi întrebaţi,
consultaţi sau puşi să aleagă în legătură cu diverse teorii.
În domeniul limbii şi literaturii studiul de caz, chestionarul, interviul sunt instrumente
de consultare a participanţilor, corelate cu metodologia modernă. De exemplu, cu privire la
modul de învăţare al fiecărui respondent se poate apela la analiza SWOT într-un chestionar
sau interviu, fie pe suport de hârtie sau electronic.
De asemenea, urmărind caracterul modern al cercetării se remarcă şi metoda
participare – observare. Participarea se referă la interacţiunea continua cu membrii
comunităţii în timp ce aceştia îşi desfăşoară activitatea. Observarea are ca scop urmărirea şi
selectarea minuţioasă a detaliilor, posibilitatea preluării „de-a gata” fiind exclusă.
Astfel, caracterul modern al metodei este conferit de implicarea directă a cercetătorului în
mediul pe care doreşte să-l analizeze, fără a se implica subiectiv, pornind în cercetare de la
detalii practice, către teoretizare.
În principiu, metodologia, indiferent de traiectoria urmată de cercetător pe parcursul
etapelor de cercetare trebuie combinată, pentru a avea rezultate cât mai bune, cât mai actuale
şi conforme cu realitatea.
În opinia mea, un alt exemplu grăitor în acest sens se referă la creionarea anumitor
particularităţi ale discursului identificate prin metoda observării, cu ajutorul interviului.
Membrii unei comunităţi ( studenţeşti, academice, şcolare etc.) pot fi întrebaţi despre
modalitatea de construire a propriului discurs în diferite situaţii de comunicare, totodată având
posibilitatea de a alege dintre formulele des utilizate. În acest caz, pentru a observa
veridicitatea răspunsurilor şi pentru a putea analiza corect datele, cel care elaborează studiul
poate participa în mod repetat la activităţile comunităţii, având posibilitatea de a-şi interpreta
datele cât mai aproape de realitate, comparându-le, generând opinii autentice,
veridice.Folosind o altă metodă modernă, cercetătorul îşi poate expune rezultatele prin metoda
prezentării, denumită şi metoda diagrafică.18
Metodele de cercetare tradiţionale, precum observaţia, experimentul, exerciţiul sau
problematizarea pot dobândi valenţe moderne, fiind deseori apărute sub forma materialelor
audio, video: videoclipuri, fotografii, înregistrări audio, video etc. .
Concluzia generală a acestui subcapitol este că indiferent de expansiunea tehnologiilor
moderne şi generarea de schimbări în metodologia de cercetare nu va determina lipsa utilizării
metodelor tradiţionale în raport cu cele moderne.
Ideea principală este că acestea pot fi îmbinate pentru a urma cauza cercetării
ştiinţifice în vederea obţinerii celor mai bune rezultate şi atingerea obiectivelor propuse.

18
CerasellaCrăciun. Metodeşitehnici de cercetare. Bucureşti: Editura Universitară, 2015 p. 34.