Sunteți pe pagina 1din 1

INFORMAȚII PRIVIND PLATA AMENZILOR

APLICATE DE INSPECTORII SOCIALI PERSOANELOR FIZICE ȘI JURIDICE

În cazul constatării unei contravenţii şi aplicării unei  sancţiuni sub forma amenzii de către
inspectorii sociali, amenda prevăzută în Procesul-verbal de constatare a contravenţiilor şi
aplicare a sancţiunilor contravenţionale privind nerespectarea dispoziţiilor legale din
domeniul asistenţei sociale, se achită după cum urmează:
a) organelor de specialitate ale unităţilor subordonate Ministerului Finanţelor Publice -
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în a căror rază teritorială îşi are domiciliul fiscal
contravenientul persoană juridică - pentru sumele care se fac venit integral la bugetul de
stat.
b) organelor de specialitate ale unităţilor administrativ-teritoriale în a căror rază teritorială
domiciliază contravenientul persoană fizică sau, după caz, îşi are domiciliul fiscal
contravenientul persoană juridică - pentru sumele care se fac venit integral la bugetele
locale;
Amenda se achită în termen de 15 zile de la înmânarea/comunicarea procesului – verbal sau
în termen de 48 de ore jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă
acesta prevede o asemenea posibilitate.
În acelaşi termen urmează să fie predată o copie certificată de pe chitanţă sau ordin de plată
agenției județene pentru plăți și inspecție socială/ Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție
Socială, după caz, sau să fie trimisă prin poştă la sediul acesteia.
În caz de neachitare a amenzii la termenul precizat sau nu se înregistrează plângere
contravenţională, se va proceda la executarea silită, potrivit legii.
Pentru a afla contul IBAN adecvat achitării amenzii, urmează să consultaţi site-ul Agenţiei
Naţionale de Administrare Fiscală, la secţiunea „Asistenţă contribuabili – persoane juridice”,
„Asistenţă contribuabili – persoane fizice”, după caz, rubricile „Codurile IBAN”, respectiv
„Trezoreria judeţeană ……/Trezoreria operativă…”, „Denumire - Venituri din amenzi şi alte
sancţiuni aplicate de către alte instituţii de specialitate”.

S-ar putea să vă placă și