Sunteți pe pagina 1din 3

Litoralul Marii Negre

MAREA NEAGRĂ
Este o mare intracontinentală situată între Europa (la vest şi la nord) şi Asia (la
est şi la sud). Suprafaţa depăşeşte 450 mii km², fiind a două ca mărime între mările
intracontinentale.

 Geneza
Este un rest al unui vechi ocean – Oceanul Thetys, şi al Mării Sarmatice.
Glaciaţiunea a impus numeroase retrageri ale apelor, succedate de ridicări ale acestora
care se reflectă în terasele râurilor care s-au adâncit conform cu nivelul zero al mării.
Prăbuşirea scoarţei în dreptul strâmtorii Bosfor i-a permis legătura cu Marea
Mediterană.
 Relieful bazinului marin
Relieful cuprinde trei trepte care coboară de la nivelul zero metri.
Platforma continentală este prima treaptă situată între 0 şi – 200 m. Are lărgime
în partea de NV prin Golful Odessa şi în partea de N prin Marea Azov (mare de tip
mărginaş). În dreptul României doar cursul submarin al Braţului Sf. Gheorghe formează
o discontinuitate a reliefului altfel neted şi uşor înclinat. Platforma continentală a
participat prin caracteristicile sale la formarea Deltei Dunării.
Abruptul continental (taluzul) este a doua treaptă situat între – 200 m şi – 1500,
-1800 m.
Este apropiat de ţărm în partea sudică.
Câmpia abisală este ultima treaptă de relief între – 1500, -1800 m şi -2211 (-
2245) m, adâncimea maximă a mării. Are aspect neted.
Ţărmul este puţin ondulat. În partea nordică, Pen. Crimeea închide Marea Azov
în care se pătrunde prin Str. Kerci. Puţine insule se evidenţiază; I. Şerpilor (Ucraina), I-
le Sacalin (România). Golful Odessa şi Golful Sinop se evidenţiază ca pătrunderi de
apă în spaţiul uscatului.
 Dinamica apelor
Mareele sunt neînsemnat şi mici ca înălţime. Acest lucru se datorează
caracterului închis la mării. Forţa mică a acestora a fost un factor la formarea şi
păstrarea Deltei Dunării.
Valurile sunt datorate vânturilor, mai ales a celor de NE. Au înălţimi de 2-4 m, iar
pe timp de furtună se pot ridica la 6-8 m.
Curenţii marini sunt:
o curenţi de suprafaţa, creaţi de vântul de NE. Se formează două inele în bazinele
mării (unul în bazinul de vest şi al doilea în bazinul de est) cu direcţie inversă acelor de
ceasornic. Curenţii de suprafaţă împing spre sud materialele evacuate de Dunăre
creând grinduri.
o curenţii de compensaţie, sunt curenţi de schimb al apelor între Marea Neagră şi
Marea Mediterană. Au două direcţii: curentul de suprafaţă descarcă în Marea
Mediterană apele cu salinitate mai mică, iar curentul de adâncime aduce din Marea
Mediterană ape cu salinitate ridicată

 Proprietăţile apelor
o Temperatura apelor de suprafaţă este condiţionată de regimul temperaturilor din
aer; în anii geroşi se poate forma o gheaţă pe ţărmul de NV. Temperatura apelor de
adâncime rămâne constantă la 9ºC (după trecerea printr-un nivel intermediar cu
temperaturi mai joase: 5-7ºC).
o Salinitatea variază pe cele două niveluri de apă ale mării. Stratul de suprafaţă
are o salinitate de scăzută de 15-16 ‰, iar stratul de adâncime are o salinitate de 22-23
‰.
o Structura apelor pune în evidenţă două straturi de apă suprapuse:
 stratul de suprafaţă situat între 0 şi – 200 m, oxigenat şi biotic
 stratul de adâncime situat între – 200 şi – 2211 (-2245) m, cu hidrogen
sulfurat şi abiotic
Această structurare există ca urmare a lipsei curenţilor verticali care ar amesteca apele.
 Flora şi fauna
Flora se compune din diferite tipuri de alge – roşii, albastre, brune situate până la
7-8 m adâncime atât cât mai pătrunde lumina.
Fauna include peşti, precum sturioni (nisetrul, cega, morunul, păstruga), guvizi,
scrumbii, rechini etc. Mamifere rare trăiesc în Marea Neagră: delfinul şi foca de Marea
Neagră.
In totalitatea lui, litoralul romanesc al Marii Negre se intinde pe o distanta de 245
km (153 de mile), de la fascinantele rezervatii naturale intacte ale Deltei Dunarii la
numeroasele centre moderne de vacanta. In timp ce suprafata Deltei este strict
protejata, zona sudica, cu o lungime de 72 km (45 de mile) a fost transformata intr-un
lant de statiuni de litoral si balneoclimaterice care sa satisfaca cele mai exigente gusturi,
de la cele ale copiilor la cele ale persoanelor in varsta.
Toate aceste statiuni sunt deservite de personalul angajat in serviciile locale de
turism si transport din orasul Constanta. In plus, practic nu exista maree la Marea
Neagra, asa ca inotul poate fi practicat in conditii de siguranta mult mai bune decat in
alte parti ale lumii.
 Litoralul românesc
Are două aspecte:
o litoralul jos, de la Braţul Chilia până la Capul Midia. Include Delta Dunării şi
Laguna Razim – Sinoe, cel mai mare complex lacustru din România.
o litoralul înalt, de la Capul Midia până la Vama Veche. Include o faleză dublată de
plajă.
Litoralul Marii Negre reprezinta o zona turistica de mare importanta pentru
Romania care ofera o gama larga de atractii: statiuni cu plaje intinse, acvarii, spatii de
distractie (parcuri, discoteci), parcuri de agrement, dar si statiuni cu potential balneo-
climateric si care atrege anual un numar insemnat de turisti romani si straini (in special
veniti din Franta, Germania, sau vecinele Romaniei).
Forma principala de turism practicata aici este cea balnear-maritima, pentru
cura heliomarina (bai de mare, insotite de tratamente cu namol terapautic) si ce
climaterica. Pe litoralul Marii Negre aceasta functie este detinuta de urmatoarele
statiuni: Mamaia, Neptun, Saturn, Varna, Ialta, Soci etc.
Litoralul Marii Negre nu este o resursa de turism 100% naturala. De-a lungul
timpului s-au realizat aici indiguiri, s-au construit edificii Antice, parcuri, s-au creat lacuri
artificiale, s-au ridicat cladiri cu importanta turistica etc.
Vremea minunata din primavara pana in toamna si intinderile imense de nisip
auriu fac din statiunile de pe litoralul romanesc al Marii Negre o destinatie ideala pentru
petrecerea vacantelor la mare.

S-ar putea să vă placă și