Sunteți pe pagina 1din 211

PROIECTAREA UNITĂȚII TEMATICE 2: TOAMNA, MÂNDRĂ, DARNICĂ…

NR. DE SĂPT. IV-VI


PERIODADA: 30 SEPTEMNRIE- 18 OCTOMBRIE
UNITATE TEMATICĂ: „TOAMNĂ MÂNDRĂ, DARNICĂ”

SĂPTĂMÂNA: IV

Activităţi integrate/pe
Competente discipline;
Ziua Detalii de continut Resurse Evaluare
specifice organizarea
colectivului de elevi

Luni  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: – Calendarul Aprecieri
meteo, mesajul zilei „Întâlnirea de dimineaţă‖ – pagina globale si
 Text suport: „Început de toamnă 10, din auxiliar, CD –suport individuale
 ‖ Audierea şi memorarea unui fragment din poezia
imagistic şi video,imagini de
―Început de toamnă‖
 Descrierea, pe baza imaginilor, a semnelor specifice toamnă, creioane colorate, laptop,
CLR - 1.1; 1.2; 2.3 anotimpului toamna videoproiector Resurse procedurale:
Început de toamnă
DP – 3.1 MM – 2.1  Alcătuirea unor propoziţii pe bază de imagini conversaţia, explicaţia,
 Analiza şi sinteza fonetică a cuvintelor demonstraţia, exerciţiul, jocul
 Reprezentarea grafică a propoziţiei enunţiative şi a didactic, învăţarea prin descoperire,
cuvintelor observarea directă Forme de
 Colorarea unei imagini conform cerinţelor
organizare: frontal, individual, în
 MM: Acum e toamnă, da!
grup

CLR – 1.3; 2.1; 3.2; Cuvinte alcătuite  Text suport: „Început de toamnă‖ Resurse materiale: –– pagina 10, din Aprecieri
4.1 dintr-o silabă  Memorarea unei strofe din poezia „Început de toamnă,, auxiliar,planşă fructe, creioane globale si
 Formularea de propoziţii având ca suport intutiv imagini colorate, laptop, videoproiector individuale
A.V.A.P-1.2  Denumirea cuvintelor, indicarea numărului de silabe,
Resurse procedurale: conversaţia,
percepute prin bătăi din palme
 Rostirea cuvintelor cu prelungirea unor sunete stabilite explicaţia, demonstraţia, exerciţiul,
anterior jocul didactic, învăţarea prin
 Realizarea schemei grafice cuvânt-silabă/silabe AVAP: descoperire, observarea directă
„Desenează fructe de toamnă” Forme de organizare: frontal,
individual, în grup

AVAP1.2; 1.3; 2.2; Tehnici simple de  Formularea de întrebări simple şi răspunsuri despre cele Resurse materiale: – frunze, planşă Observare
2.6 DP - 1.2 ; 2.1 lucru:ştampilare, observate cu copac, foarfece, videoproiector sistematică
MEM - 2.1; 5.1 lipire-Colaj „Culorile  Lipirea în copac frunzelor adunate din grădină MEM: Resurse procedurale: conversaţia, Expunerea
Explorarea mediului înconjurător pentru a identifica
toamnei‖ explicaţia, demonstraţia, exerciţiul, lucrărilor
fomre și culori
jocul didactic, observarea directă
Forme de organizare: frontal,
individual, în gruplipici, laptop,

DP-1.1 MM – 1.4 Alcătuirea şi  Întâlnirea de dimineaţă: noutăţi, impresii, meteo, Resurse materiale: pagina 6, din Observarea
denumirea părţilor mesajul zilei auxiliar, CD – suport imagistic şi sistematică a
corpului Corpul meu  Trasarea după contur a schemei corpului video, planşe cu corpul omenesc, capacităţii
 Colorarea articolelor vestimentare în funcţie de criterii
jetoane, creioane colorate, laptop, de
date
 Discuţii în perechi sau în grupuri mici pe baza desenelor videoproiector Resurse procedurale: identificare
despre părţile corpului şi rolul acestora conversaţia, explicaţia, a trăsăturilor
 Prezentarea unor informaţii despre propriul corp şi demonstraţia, exerciţiul, jocul personale
percepţia fiecăruia despre corpul său didactic, învăţarea prin descoperire,
 MM : audiţie – Părţile corpului – învăţăm cu Boroboaţă observarea directă Forme de
 Executarea mişcărilor sugerate de melodie organizare: frontal, individual, în
perechi

Marti SPORT

CLE

CLR– 1.3; 2.1; 3.2; Sunetul a. Literele  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: – Calendarul Aprecieri
3.4 AVAP – 1.2 a/A, de tipar meteo, mesajul zilei „Întâlnirea de dimineaţă‖ – pagina globale si
 Text suport: „Început de toamnă‖ 11, din auxiliar, planşă legume, individuale
 Memorarea unei strofe din poezia „Început de toamnă‖
jetoane, creioane colorate, laptop,
Exersarea comunicării orale pornind de la observarea
videoproiector Resurse procedurale:
ilustraţiei din manual conversaţia, explicaţia,
 Observarea scrierii literelor A şi a: elemente grafice demonstraţia, exerciţiul, jocul
componente, aşezarea pe liniatura specifică didactic, învăţarea prin descoperire,
 Trasarea literelor A şi a pe contur punctat, cu încadrare
observarea directă Forme de
în spaţiul dat,Colorare în spaţiul dat
 Realizarea unor desene tematice AVAP: „Desenează organizare: frontal, individual, în
legumele de toamnă‖ perechi

 Caracteristici ale anotimpului toamna: lunile,


fenomenele naturii, importanţa ploii pentru natură Resurse materiale: – pagina 10, din
 Colorează imaginile care reprezintă anotimpul toamna auxiliar, CD –suport imagistic şi
Mulţimi cu mai multe/mai puţine elemente video,creioane colorate, laptop,
Sortarea şi  Realizarea corespondenţei între elementele unor
videoproiector Resurse procedurale: Aprecieri
MEM– 1.2.; 3.1 clasificarea mulţimi cu numărul corespunzător
 Colorarea elementelor unei mulţimi după criterii date conversaţia, explicaţia, globale şi
AVAP – 2.2 obiectelor/simboluril
Identificarea unor figuri geometrice (pătrat, dreptunghi, demonstraţia, exerciţiul, jocul individuale
or/conceptelor
triunghi, cerc) prin asocierea cu obiecte/imaginile didactic, învăţarea prin descoperire,
acestora din mediul înconjurător observarea directă Forme de
 Numărarea figurilor geometrice dintr-un desen dat organizare: frontal, individual
Continuarea unor modele repetitive reprezentate prin
desene AVAP: Colorarea unor fructe de toamnă
 Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii,
meteo, mesajul zilei Resurse materiale: – pagina 11, din
Miercu  Joc: „Mâini curate, mâini murdare” auxiliar, CD –suport imagistic şi
ri  Activităţi practice de exersare a acţiunilor de spălare a video,planşe cu corpul omenesc,
mâinilor Observarea
jetoane, creioane colorate, laptop,
 Identificarea imaginilor care ilustrează reguli de igienă sistematică a
videoproiector Resurse procedurale:
MEM1.1; 1.2 la şcoală comportame
conversaţia, explicaţia,
AVAP – 2.2 Igiena corpului  Precizarea acţiunilor proprii referitoare la activităţi de ntului cu
igienă pe care le desfăşoară copilul în fiecare dimineaţă demonstraţia, exerciţiul, jocul
privire la
 Asocierea obiectelor de igienă personală cu partea didactic, învăţarea prin descoperire,
igienă
corpului pentru care este folosită observarea directă Forme de
 AVAP : ilustrarea prin desen a unor obiecte de igienă organizare: frontal, individual, în
personală perechi
 Autoevaluarea propriului comportament cu privire la
igiena personală
CLR- 1.1; 1.2; 2.1; Început de toamnă  Text suport: „Început de toamnă‖ Resurse materiale:– pagina 11, din Aprecieri
3.2; 4.1 DP - 3.1  Denumirea cuvintelor care indică o silabă percepute auxiliar, planşă legume, jetoane, globale şi
prin bătăi din palme
creioane colorate, individuale
 Realizarea schemei grafice cuvânt-silabă/silabe laptop,videoproiector Resurse Observarea
 Recunoaşterea literelor a şi A în reprezentarea grafică a procedurale: conversaţia, explicaţia, sistematică
cuvintelor ilustrate
demonstraţia, exerciţiul, jocul
 Folosirea codului de culori indicat, în funcţie de poziţia
sunetului în cuvânt didactic, învăţarea prin descoperire,
AVAP – 1.2
 Observarea şi denumirea unui obiect ilustrat, care observarea directă Forme de
conţine sunetul a în diverse poziţii (iniţială, în interior) organizare: frontal, individual, în
Exemplificarea altor cuvinte care conţin sunetul a la perechi
început, în interior sau la sfârşitul cuvântului AVAP:
Colorează imaginile de toamnă

 Audierea cântecului redat cu ajutorul mijloacelor Resurse materiale: –ghicitori,


tehnice: Supa de zarzavat, versuri: Otilia Cazimir, creioane colorate, laptop,
muzica Tudor Gheorghe videoproiector Resurse procedurale:
 Exersarea asimilării pe strofe a cântecului conversaţia, explicaţia,
MM- 1.4; 2.1. CLR Aprecieri
Cântarea în colectiv  Reproducerea, în colectiv, a cântecelor însuşite intuitiv, demonstraţia, exerciţiul, jocul
- 1.1 pronunţând corect cuvintele individuale
didactic, învăţarea prin descoperire,
 Jocuri pe cântec cu executarea unor mişcări potrivite observarea directă Forme de
conţinutului de idei al textului
organizare: frontal, individual, în
 CLR : Ghiceşte leguma! - decodificarea mesajului unor
ghicitori grup

RELIGIE

Joi MEM- 1.2; 3.1; 3.2 Compararea  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale:– Calendarul Observarea
AVAP – 2.4 CLR – numărului de meteo, mesajul zilei „Întâlnirea de dimineaţă – pagina sistematică
1.1 elemente  Exerciţii de punere în corespondenţă 1 la 1 a 12, din auxiliar, CD –suport
elementelor grupurilor CLR:Formularea unor enunţuri,
imagistic şi video,planşă, jetoane,
din trei cuvinte, folosind imaginea
 Exerciţii de desenare a unor mulţimi de linii cu tot creioane colorate, laptop,
atâtea/cu mai multe/cu mai puţine... videoproiector Resurse procedurale:
 Găsirea elementelor unei mulţimi, fiind date elementele conversaţia, explicaţia,
celeilalte mulţimi şi regula de corespondenţă dintre demonstraţia, exerciţiul, jocul
acestea Exerciţii variate de asocieri şi corespondenţe didactic, învăţarea prin descoperire,
 Exerciţii de grupare a obiectelor/corpurilor după un observarea directă Forme de
anumit criteriu AVAP: Colorarea unei imagini organizare: frontal, individual, în
perechi

CLR– 1.3; 2.1; 2.2 Repetăm!  Text suport: „Început de toamnă‖ Resurse materiale: ‖ –planşă litere, Aprecieri
AVAP – 2.2  Formulare de propoziţii, indicarea numărului de jetoane, creioane colorate, laptop, globale şi
cuvinte/ silabe, percepute prin bătăi din palme videoproiector Resurse procedurale: individuale
 Rostirea cuvintelor cu prelungirea unor sunete stabilite
conversaţia, explicaţia, Observarea
anterior
 Identificarea imaginilor corespunzătoare cuvintelor care demonstraţia, exerciţiul, jocul sistematică
conţin sunetele învăţate didactic, învăţarea prin descoperire,
 Punerea în corespondenţă a unor cuvinte care conţin observarea directă Forme de
sunetele învăţate cu imaginile potrivite organizare: frontal, individual, în
 Gruparea obiectelor ilustrate a căror denumire conţine perechi
sunetul a la începutul cuvântului
 Indicarea locului sunetelor învăţate în cuvinte formate
din 2-3 silabe
 AVAP: Continuă şirul cu elemente care urmează

 Realizarea unei lucrări cu tema „ folosind tehnici de Resurse materiale: – pagina 4, din
ştampilare, amprentare, decupare, lipire auxiliar, planşă cu copac, foarfece, Observarea
AVAP– 2.3 CLR–  Formularea de întrebări simple şi de răspunsuri despre lipici, acuarele, creion cu gumă, sistematică
―Culorile toamnei‖ cele observate
3.1 carton laptop, videoproiector Expunerea
 CLR : Cea mai frumoasă lucrare! – convorbire Resurse procedurale:conversaţia, lucrărilor
 MEM: Explorarea mediului înconjurător pentru a explicaţia, demonstraţia,
identifica forme şi culori

MM– 1.4; 2.1; 3.1 Elemente de limbaj  Audierea unor cântece redate cu ajutorul mijloacelor Resurse materiale: –planşă cu Interevaluar
AVAP – 2.2 muzical tehnice „Bate vântul frunzele “ anotimpul toamna, frunze imprimate e
 Reproducerea în colectiv a cântecelor însuşite intuitiv, pe hârtie, creioane colorate, laptop,
pronunţând corect cuvintele
videoproiector Resurse procedurale:
 Cântarea în colectiv, asociind mişcarea sugerată de text
Exersarea asimilării integrale a cântecului conversaţia, explicaţia,
 Manifestarea liberă, adecvată, pe muzică, apelând la demonstraţia, exerciţiul, jocul
diverse forme de exprimare didactic, învăţarea prin descoperire,
 AVAP : decuparea /desenarea unor frunze şi lipirea pe observarea directă Forme de
copăcel
organizare: frontal, individual, în
perechi

 Exerciţii de punere în corespondenţă 1 la 1 a Resurse materiale: – pagina 12, din


elementelor grupurilor CLR:Formularea unor enunţuri, auxiliar, planşă, jetoane, creioane
din trei cuvinte, folosind imaginea colorate, laptop, videoproiector
MEM- 1.2; 3.1; 3.2 Compararea  Exerciţii de desenare a unor mulţimi de linii cu tot Resurse procedurale: conversaţia,
Observarea
AVAP – 2.4 CLR – numărului de atâtea/cu mai multe/cu mai puţine... explicaţia, demonstraţia, exerciţiul,
 Găsirea elementelor unei mulţimi, fiind date elementele sistematică
1.1 elemente jocul didactic, învăţarea prin
celeilalte mulţimi şi regula de corespondenţă dintre descoperire, observarea directă
acestea Exerciţii variate de asocieri şi corespondenţe
Forme de organizare: frontal,
 Exerciţii de grupare a obiectelor/corpurilor după un
anumit criteriu AVAP: Colorarea unei imagini individual, în perechi

 Formulare de răspunsuri pe baza ilustraţiei Resurse materiale: – pagina 7, din Aprecieri


 Exerciţii variate de asocieri şi corespondenţe auxiliar, CD – suport imagistic şi globale si
 Identificarea consecinţelor unor acţiuni asuprapropriului individuale
corp video,obiecte de igienă personală,
Vineri.  Jocuri de mişcare pentru evidenţierea părţilor corpului şi jetoane, creioane colorate, laptop,
DP1.1; 1.2; 3.1 a modului de utilizare şi coordonare a acestora
AVAP – 2.4 videoproiector Resurse procedurale:
Să fim curaţi!  Organizarea unor jocuri de tipul: „Ce s-ar întâmpla
dacă…?‖ Vizionarea unor filme/prezentări pentru conversaţia, explicaţia,
MM – 3.1 identificarea efectelor pozitive/negative ale demonstraţia, exerciţiul, jocul
utilizării/neutilizării obiectelor de igienă personală didactic, învăţarea prin descoperire,
 Realizarea unor desene având ca tematică igiena observarea directă Forme de
personală şi/sau colectivă organizare: frontal, individual, în
 AVAP: Clasa mea perech
 MM: Noi, acum suntem şcolari
SPORT
UNITATE TEMATICĂ: „TOAMNĂ MÂNDRĂ, DARNICĂ”

SĂPTĂMÂNA: V

Activităţi
integrate/pe
Competente discipline;
Ziua Detalii de continut Resurse Evaluare
specifice organizarea
colectivului de
elevi
Luni CLR - 1.1; 1.3; Melcul şcolar  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, meteo, Resurse materiale: Aprecieri
2.1; 3.2 mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” globale si
AVAP – 1.2  Text suport: „Melcul şcolar”, de Vasile Versalia – pagina 12, din auxiliar, CD –suport individuale
MM – 2.1  Audierea / memorarea unei poezii referitor la reguli de imagistic şi video, Observarea
comportare la ore jetoane cu literele „m”-mic şi mare de tipar, sistematică
 Observarea şi analiza unei ilustraţii date creioane colorate, laptop,videoproiector
 Formularea de răspunsuri la întrebări ce vizează acţiuni de igienă Resurse procedurale:
a sălii de clasă conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Autoevaluarea propriului comportament în relaţie cu obiectele exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
din sala de clasă descoperire, observarea directă
 Evaluarea propriului comportament, precum şi comportamentul Forme de organizare:
altor colegi frontal, individual, în perechi
 Joc: DA sau NU? – copiii îşi exprimă acordul sau dezacordul
faţă de anumite comportamente în sala de clasă faţă de regulile
care li se spun
AVAP : reprezentarea prin desen a unor reguli din clasă
CLR – 1.1; 1.3; Sunetul m  Text suport: „Melcul şcolar”, de Vasile Versalia Resurse materiale: Aprecieri
2.1; 3.2  Formulare de propoziţii, indicarea numărului de cuvinte/ silabe, – pagina 13, din auxiliar”jetoane cu literele globale şi
AVAP – 1.2 percepute prin bătăi din palme a şi m”creioane colorate, laptop, individuale
MM – 2.1  Exerciţiu – joc: „Mingea fierbinte”-elevii numesc cuvinte care-l videoproiector Observarea
conţin pe m, sesizează poziţia sunetului m Resurse procedurale: sistematică
 Recunoaşterea sunetului m în cuvinte conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Despărţirea cuvintelor în silabe şi precizarea poziţiei sunetului m exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
 Realizarea schemei grafice cuvânt-silabă/silabe descoperire, observarea directă
 Exemplificarea cuvintelor care conţin sunetul m Forme de organizare:
 Rostirea cuvintelor cu prelungirea unor sunete stabilite anterior frontal, individual, în perechi
 Gruparea obiectelor a căror denumire conţine sunetul m
 AVAP: Colorează elemente ce denumesc cuvinte care încep şi
se termină cu sunetul m
MM: “Acum e toamnă, da!”
AVAP– 1.3; 2.1; Modelaj  MM : vizionarea videoclipului şi audierea cântecului Fructele Resurse materiale: Interevaluare
2.3;2.4  Formularea de întrebări simple şi răspunsuri despre cele –pag.10 din caiet, plastilină, planşă cu
observate fructe de toamnă, Cântece
 Exprimarea de mesaje orale simple despre culoarea, dimensiunea, pentru copii TraLaLa (Fructele),
forma unor fructe strânse într-o colecţie a clasei creioane colorate, laptop, videoproiector
 Utilizarea unor tehnici simple de modelaj – Fructele bune ale Resurse procedurale:
toamnei conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Formularea de întrebări simple şi răspunsuri despre figurinele exerciţiul, jocul didactic, observarea
obţinute prin modelaj directă
 Joc: Mie îmi place să modelez pentru că… Forme de organizare:
CLR : participarea la jocul Dialogul fructelor, de tipul vorbitor– frontal, individual, în perechi
ascultător, folosind fructele obţinute prin modelaj.
DP- 1.1; 1.2; Igiena  „Roata obiectelor de igienă” – recunoaşterea obiectelor la care Resurse materiale: Observarea
3.1; 3.2 personală se opreşte roata – pagina 8, din auxiliar, „Roata obiectelor sistematică a
CLR – 1.1  Identificarea imaginilor care ilustrează reguli de igienă de igienă” comportamen
AVAP – 2.2  Precizarea acţiunilor proprii referitoare la activităţi de igienă pe creioane colorate, laptop, videoproiector tului cu
care le desfăşoară copilul în fiecare dimineaţă Resurse procedurale: privire la
 Observarea şi analiza unor ilustraţii date; exprimarea părerii cu conversaţia, explicaţia, demonstraţia, igienă
privire la locuinţa în care i-ar plăcea să locuiască, având în vedere exerciţiu l, jocul didactic, observarea
igiena şi ordinea directă
 AVAP : ilustrarea prin desen a unor obiecte de igienă personală Forme de organizare:
pe care nu le poţi împrumuta frontal, individual, în perechi
Autoevaluarea propriului
SPORT

CLE

Literele m/M de  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, meteo, Resurse materiale: Aprecieri
tipar mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” globale si
 Text suport: „Melcul şcolar”, de Vasile Versalia – pagina 12, din auxiliar, jetoane cu litere, individuale
CLR- 1.1; 1.3;  Observarea scrierii literelor M şi m: elemente grafice creioane colorate, laptop, videoproiector Observarea
2.1; 3.2 componente, aşezarea pe liniatura specifică Resurse procedurale: sistematică
AVAP – 1.2  Trasarea literelor M şi m pe contur punctat, cu încadrare în conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
Marti MM – 2.1 spaţiul dat exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
 Colorare în spaţiul dat descoperire, observarea directă
AVAP: Colorează literele învăţate Forme de organizare:
MM: “Acum e toamnă, da!” frontal, individual, în perechi
Resurse materiale:
–plastilină, planşă cu fructe şi legume de
toamnă, creioane colorate, laptop,
 CLR: analiza ilustraţiei: întrebări şi răspunsuri pe baza ilustraţiei Aprecieri
MEM– 1.1, 3.1 Sortarea şi videoproiector
 Identificarea legumelor de toamnă globale şi
CLR – 2.2 clasificarea Resurse procedurale:
 Completarea unor desene date pentru a fi atâtea elemente câte individuale
AVAP – 1.2 elementelor conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
indică numerele date Observarea
exerciţiul, jocul didactic, observarea
AVAP: Colorarea legumelor de toamnă sistematică
directă
Forme de organizare:
frontal, individual, în perechi
Resurse materiale:
Miercuri
 CLR: analiza ilustraţiei: întrebări şi răspunsuri pe baza ilustraţiei –obiecte de igienă personală, jetoane,
MEM– 1.1; 1.2,  Identificarea fructelor din ilustraţii creioane colorate, laptop, videoproiector Aprecieri
Sortarea şi
3.1  Completarea cu fructele indicate date Resurse procedurale: globale şi
clasificarea
AVAP - 1.2  Joc de rol: De-a gospodina conversaţia, explicaţia, demonstraţia, individuale
elementelor
CLR – 2.2  AVAP: Colorează corespunzător fructele, răspunzând la exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin Observarea
ghicitoare descoperire, observarea directă sistematică
Forme de organizare:
frontal, individual, în perechi
CLR- 1.1; 1.3; Sunetul m  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, meteo, Resurse materiale: Observarea
mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” modului de
 Text suport: „Melcul şcolar”, de Vasile Versalia – pagina 13, din auxiliar, planşă legume, realizare a
 Formulare de propoziţii, indicarea numărului de cuvinte/ silabe, jetoane, creioane colorate, laptop, sarcinilor de
percepute prin bătăi din palme videoproiector lucru
 Recunoaşterea sunetului m în cuvintele din propoziţii date Resurse procedurale: Aprecieri
2.1; 3.2
Literele m/M de  Despărţirea cuvintelor în silabe şi indicarea poziţiei sunetului m conversaţia, explicaţia, demonstraţia, globale si
AVAP – 1.2
tipar în cuvinte formate din 2-3 silabe exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin individuale
MM – 2.1
 Realizarea schemei grafice cuvânt-silabă/silabe descoperire, observarea directă
 Stabilirea poziţiei m în cuvinte Forme de organizare:
 Identificarea imaginilor/ cuvintelor care au acelaşi număr de frontal, individual, în perechi
silabe.
AVAP: Modelarea plastilinei pentru obţinerea literei M de tipar
Resurse materiale:
–planşă de toamnă, Cântece
 Audierea cântecului „Toamna”, Ion Potolea demonstrat cu pentru copii TraLaLa (Toamna),
MM – 1.4; 3.1 Cântarea vocală ajutorul mijloacelor tehnice creioane colorate, laptop, videoproiector
în grup şi  Observarea unor ilustraţii adecvate textuluil cântecului Resurse procedurale: Aprecieri
AVAP – 2.2 individual  Exersarea asimilării pe strofe/ integrale a cântecului conversaţia, explicaţia, demonstraţia, individuale
 Exersarea mişcării spontane pe cântecul Albinuţa mea exerciţiul, jocul didactic, observarea
AVAP : desenarea unor imagini sugerate de textul cântecului. directă
Forme de organizare:
frontal, individual, în perechi
RELIGIE
Igiena corpului  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, meteo, Resurse materiale:– Calendarul „Întâlnirea Observarea
mesajul zilei de dimineaţă” comportamen
 Material PPT despre igiena personală şi identificarea obiectelor tului
de igienă – pagina 13, din auxiliar, obiecte de participativ
MEM– 1.1; 4.2;  Identificarea consecinţelor unor acţiuni asupra propriului corp imbrăcăminte, jetoane, creioane colorate,
5.1  DP: identificarea, în imagini, a unor obiecte de igienă personală laptop, videoproiector
DP – 1.2 şi precizarea rolului lor Resurse procedurale:
Joi AVAP – 2.2  Identificarea şi descrierea unor reguli de comportament adecvat conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Gruparea obiectelor de igienă personală exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
 Colorarea vestimentaţiei corespunzătoare anotimpului toamna descoperire, observarea directă
AVAP : colorarea atâtor elemente ale mulţimii câte indică numărul Forme de organizare:
dat frontal, individual, în perechi
CLR1.3; 2.1; Silaba”ma,,  Text suport: „Melcul şcolar”, de Vasile Versalia Resurse materiale: Aprecieri
2.2  Recunoaşterea literei M în cuvinte date – pagina 13, din auxiliar, alfabetar, creioane globale si
 Punerea în corespondenţă a unor imagini cu litera iniţială a colorate, laptop, videoproiector individuale
AVAP – 2.2 cuvântului corespunzător Resurse procedurale: Observarea
 Trasarea după contur a literei M mare de tipar şi silaba ma conversaţia, explicaţia, demonstraţia, sistematică
 Exerciţii de colorare a literelor învătate dintr-un şir de litere de exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
fonturi şi mărimi diferite descoperire, observarea directă
 AVAP: Desenează elemente în denumirea cărora se regăseşte Forme de organizare:
silaba”ma” frontal, individual, în perechi

 MEM : numărarea frunzelor uscate primite de fiecare elev Resurse materiale:


 Exprimarea de mesaje orale simple despre culoarea, dimensiunea, – pagina 23-24, din auxiliar, benzi de hârtie
forma unor frunze strânse într-o colecţie a clasei colorată,
Tehnici de
AVAP–1.1; 2.1;  Realizarea unor compoziţii, prin amprentare cu frunze şi creioane colorate, laptop, videoproiector Aprecieri
lucru;pensulaţie
2.3; 2.2; 2.4; 2.5 obţinerea formelor spontane prin presarea frunzelor pe hârtie Resurse procedurale: individuale
, amprentare
MEM – 1.1  Lipirea unor benzi colorate pe marginile colii suport conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
Frunze ruginii
 Decorarea sălii de clasă cu obiectele realizate prin efort propriu exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin Turul galeriei
în covoraşul
 Povestirea unui eveniment sau a unui lanţ scurt de evenimente descoperire, observarea directă
toamnei
personale, cu ajutorul colajului Forme de organizare:
frontal, individual, în perechi

 Vizionarea unui film educativ: “Despre ploaie” Resurse materiale: Aprecieri


 Învătarea cântecului “Vine ploaia, pic, pic, pic!” – prezentare Planşă”Ploaia”, jetoane, creioane colorate, globale si
video laptop, videoproiector individuale
Mişcări
Mimarea mişcărilor ploii Resurse procedurale:
sugerate de
MM- 2.1 3.1 conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
textul
exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
cântecului
descoperire, observarea directă
Forme de organizare:
frontal, individual, în perechi
MEM– 1.1; 4.2; Igiena corpului  Identificarea consecinţelor unor acţiuni asupra propriului corp Resurse materiale: Observarea
5.1  DP: Precizarea rolului unor obiecte de igienă personală – pagina 13, din auxiliar, obiecte de comportamen
Vineri. DP – 1.2  Identificarea şi descrierea unor reguli de comportament adecvat imbrăcăminte, jetoane, creioane colorate, tului
AVAP – 2.2  Gruparea obiectelor de îmbrăcăminte corespunzătoare unui laptop, videoproiector participativ
anumit anotimp Resurse procedurale:
 Colorarea vestimentaţiei corespunzătoare anotimpului toamna conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
AVAP : colorarea atâtor elemente ale mulţimii câte indică exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
numărul dat descoperire, observarea directă
Joc A/Al cui este?– trasarea unor linii, după contur pentru a Forme de organizare:
descoperi obiectul de îmbrăcăminte al fiecărui copil frontal, individual, în perechi
 Observarea şi analiza unei ilustraţii date Resurse materiale: Aprecieri
 Formularea de răspunsuri la întrebări ce vizează acţiuni de igienă – pagina 9, din auxiliar, obiecte de individuale
DP-1.1; 1.2
personală imbrăcăminte, jetoane, creioane colorate, Observarea
 Identificarea unor responsabilităţi sugerate prin ilustraţii, laptop, videoproiector sistematică a
referitoare la păstrarea igienei personale şi ilustrarea altor Resurse procedurale: comportamen
Lucrurile mele
responsabilităţi conversaţia, explicaţia, demonstraţia, tului elevilor
CLR – 1.1
AVAP : Realizează un desen în care să redai diferite acţiuni de exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin în timpul orei
igienă personală descoperire, observarea directă
AVAP – 2.2
Forme de organizare:
frontal, individual, în perechi

SPORT
UNITATE TEMATICĂ: „TOAMNĂ MÂNDRĂ, DARNICĂ”

SĂPTĂMÂNA: VI

Activităţi
integrate/pe
Competente discipline;
Ziua Detalii de continut Resurse Evaluare
specifice organizarea
colectivului de
elevi
Luni  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Observarea
meteo, mesajul zilei – pagina 14, din auxiliar, CD –suport imagistic modului de
 Text suport: „Calendarul şcolarului”, de George şi video, realizare a
Coşbuc alfabetar, imagini despre toamnă, creioane sarcinilor de
 Descrierea, pe baza imaginilor, a semnelor specifice colorate, laptop, videoproiector lucru
anotimpului toamna(lunile corespunzătoare, activităţi ale Resurse procedurale: Aprecieri
CLR - 1.1;
oamenilor, fenomene ale naturii) conversaţia, explicaţia, demonstraţia, globale şi
1.3; 2.1; 3.2 Calendarul
 Formulare de enunţuri referitoare la activităţile de exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin individuale
AVAP – 1.2 şcolarului
toamnă ale oamenilor, animalelor descoperire, observarea directă
MM – 2.1
 Reprezentarea grafică a propoziţiei enunţiative şi a Forme de organizare:
cuvintelor frontal, individual, în perechi
 Denumirea fructelor şi legumelor de toamnă
AVAP: Colorarea fructelor şi legumelor folosind culorile
potrivite
MM: Acum e toamnă, da!
CLR – – 2.3 Sunetul u  Formulare de mesaje pe baza unui suport visual Resurse materiale: Aprecieri
MEM – 5.1 Literele u/U de  Formulare de răspunsuri la întrebări – pagina 15, din auxiliar, planşă cu anotimpul globale şi
AVAP – 1.2 tipar  Identificarea imaginilor corespunzătoare cuvintelor care toamna, frunze uscate, foarfece, lipici, benzi de individuale
conţin sunetul u hârtie colorată,
 Recunoaşterea literei U în cuvinte date laptop, videoproiector
 Colorarea imaginilor corespunzătoare Resurse procedurale:conversaţia, explicaţia,
 AVAP : modelarea plastilinei pentru obţinerea literei demonstraţia, exerciţiul, jocul didactic,
U/u de tipar învăţarea prin descoperire, observarea directă
 Trasarea după contur a literei U/u de tipar, Joc – Forme de organizare:frontal, individual, în
Puzzle: Descoperă cuvintele ascunse (puzzle silabe) perechi
AVAP1.1; 2.3; Colaj  MM A, a, a, acum e toamnă, da Resurse materiale: Turul galeriei
2.5  Formularea de întrebări simple şi răspunsuri despre –planşă cu anotimpul toamna, frunze uscate,
Tablou anotimpul toamna foarfece, lipici, benzi de hârtie colorată,
MM –1.4 (decupare, lipire)  Utilizarea unor tehnici simple de lipire a frunzelor laptop, videoproiector
uscate, decupare a hârtiei colorate pentru efectuarea Resurse procedurale:
ramei tabloului conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Decorarea sălii de clasă cu obiectele realizate prin efort exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
propriu descoperire, observarea directă
 Povestirea unui eveniment personal, cu ajutorul colajului Forme de organizare:
obţinut frontal, individual, în perechi

DP-1.1 Trăiesc într-un  Dialog - Reguli folosite în menţinerea curăţeniei casei Resurse materiale: Aprecieri
mediu sănătos  Consecinţe ale unor acţiuni, asupra stării fizice/activităţii – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” individuale
AVAP – 1.2  Exprimarea acordului sau dezacordului faţă de anumite – pagina 10, din auxiliar, CD –suport imagistic
MM – 2.1 comportamente în sala de clasă prin desenarea unor şi video,obiecte din camera şcolarilor sau a
emoticoane sălii de clasă”creioane colorate, laptop, Observarea
AVAP: Desenarea camerei proprii şi decupearea de videoproiector sistematică a
imagini cu produse necesare menţinerii curăţeniei Resurse procedurale: comportamen
MM: Audiţie :Dacă vesel se trăieşte conversaţia, explicaţia, demonstraţia, tului elevilor
exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin în timpul orei
descoperire, observarea directă
Forme de organizare:
frontal, individual, în perechi
Marti SPORT
CLE
CLR- 1.3; 3.1; Sunetele a, m, u  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Observarea
4.1 şi literele A, M, meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” sistematică a
DP – 2.1 U  Sunetele si literele a, A, m, M, u, U – paginile 10-15, din auxiliar, CD –suport capacităţii de
( Recapitulare)  Exerciţii de compunere de silabe şi cuvinte cu literele imagistic şi video, litere şi tablă magnetică, fişe a pronunţa
învăţate de lucru, creioane colorate, laptop, corect
 Exerciţii de colorare a literelor învăţate dintr-un şir de videoproiector sunetele şi de
litere, de fonturi şi mărimi diferite Resurse procedurale: a trasa literele
 Scrierea literei corespunzătoare sunetului conversaţia, explicaţia, demonstraţia, de tipar
 DP : colorare litere cu chip fericit exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin învăţată
descoperire, observarea directă
Forme de organizare:
frontal, individual, în perechi
 CLR: Povestea cifrei 1
 Analiza ilustraţiei - întrebări şi răspunsuri pe baza Resurse materiale:
ilustraţiei – pagina 14, din auxiliar, planşă cu cifra 1
 Realizarea corespondenţei între elementele unor sârmă, plastilină, jetoane, creioane colorate,
MEM- 1.1; 1.2; mulţimi cu un element laptop, videoproiector
Aprecieri
5.1  Alcătuire de mulţimi cu un element Resurse procedurale:
Numărul şi cifra 1 globale şi
CLR – 2.2  Exerciţii de scriere a cardinalului unei mulţimi cu un conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
individuale
AVAP – 2.2 element exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
 Exerciţii de colorare a cifrei 1 dintr-o multime de cifre descoperire, observarea directă
date, de fonturi si mărimi diferite Forme de organizare:
 Trasarea după contur punctat a cifrei 1 frontal, individual, în perechi
 AVAP: Confecţionarea cifrei 1 din sârmă, plastilină
„Chipul cifrelor” – memorizare cifră
Resurse materiale:
–– Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă”
 Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii,
pagina 15, din auxiliar, CD –suport imagistic
meteo, mesajul zilei
şi video,planşă cu Piramida alimentelor, fişă
MEM– 1.1; 1.2;  Activitate practică individuală: Igiena alimentaţiei Aprecieri
labirint,
1.4;  Identificarea efectelor pozitive/negative ale unor globale şi
Igiena laptop, videoproiector
CLR - 4.1 alimente, a necesităţii hranei pentru creştere şi individuale
alimentaţiei Resurse procedurale:
AVAP – 1.2 dezvoltare Observarea
conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Realizarea prin desen a unor mulţimi cu număr indicat sistematică
exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
de elemente
descoperire, observarea directă
AVAP: Salata de fructe: desenarea fructelor preferate
Forme de organizare:
frontal, individual, în perechi
Miercuri Resurse materiale: Observarea
 Asocierea literelor a, m, u, cu imagini corespunzătoare –fişă de lucru, laptop, videoproiector sistematică a
ilustrării literei iniţiale, respectiv finale în scrierea Resurse procedurale: capacităţii de
Sunetele a, m, u
cuvintelor conversaţia, explicaţia, demonstraţia, a pronunţa
CLR- 1.3; şi literele A, M,
 Trasarea literelor A, M, U, după model dat şi precizarea exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin corect
3.1; 4.1 U
numărului de litere din fiecare fel descoperire, observarea directă sunetele şi de
DP – 2.1 ( Recapitulare)
 Joc: Jobenul cu litere – identificarea literelor care Forme de organizare: a trasa literele
compun cuvinte date frontal, individual, în perechi de tipar
învăţate

MM– 2.1; 2.2 Cântarea vocală  CLR : observarea unei ilustraţii adecvate textului Resurse materiale: Expunerea
în grup şi cântecului Planşă”Toamna”, jetoane, creioane colorate, lucrărilor
fişă labirint
 Reproducerea în colectiv a cântecului Toamna laptop, videoproiector
individual
 Jocuri pe cântec cu executarea unor mişcări potrivite Resurse procedurale:
Mişcări sugerate
CLR – 2.2 conţinutului de idei al textului conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
de textul
AVAP – 2.2  Acompanierea cântecelor cu percuţie corporală (bătăi exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
cântecului
din palme, bătăi cu degetul în bancă etc) descoperire, observarea directă
AVAP: Trasează drumul greieraşului - Labirint Forme de organizare:
frontal, individual, în perechi
RELIGIE
Joi Recapitulare  Identificarea efectelor pozitive/negative ale unor Resurse materiale: Aprecieri
alimente, a necesităţii hranei pentru creştere şi –planşă cu Piramida alimentelor, fişă labirint, globale şi
MEM1.1; 1.2; dezvoltare laptop, videoproiector individuale
1.4;  Completarea şirurilor cu imagini potrivite Resurse procedurale: Observarea
CLR - 4.1  Reprezentarea numărului 1, prin colorarea numărului conversaţia, explicaţia, demonstraţia, sistematică
AVAP – 1.2 corespunzător de elemente exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
 Realizarea prin desen a unor mulţimi cu număr indicat descoperire, observarea directă
de elemente Forme de organizare:
frontal, individual, în perechi
CLR- 1.3; 3.1, Ameliorare  Ameliorare-dezvoltare Resurse materiale: Aprecieri
4.1 dezvoltare  Activităţile de învăţare cu caracter ameliorativ se vor –fişă de lucru, laptop, videoproiector globale şi
MM – 2.1 stabili în funcţie de problemele individuale/ale Resurse procedurale: individuale
majorităţii elevilor şi vor fi identificate după evaluare. conversaţia, explicaţia, demonstraţia, cu privire la
Activităţile de dezvoltare vor avea un grad ridicat de exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin rezultatele
dificultate şi vor fi stabilite pentru elevii care vor descoperire, observarea directă învăţării
demonstra realizarea tuturor obiectivelor de evaluare Forme de organizare:
vizate frontal, individual,

AVAP– 1.3; 2.2; Pictură  CLR : observarea şi analiza unor picturi din albume: Resurse materiale: Aprecieri
2.4; 2.5 întrebări şi răspunsuri; –planşă cu flori de toamnă, Cântece individuale
CLR – 1.1; 2.2 Pata de culoare  Identificare valorilor estetice din mediul înconjurător pentru copii TraLaLa (Toamna),
MEM - 1.1 ilustrat în opere de artă (flori) lipici, seminţe diverse creioane colorate, Turul galeriei
Flori de toamnă  Pictarea florilor (crizantemă, mac) folosind culori laptop, videoproiector
(pensulaţie, potrivite Resurse procedurale:
stropire)  Lipirea diverselor materiale naturale (seminţe, boabe de conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
piper) pentru finalizarea florilor pictate anterior exerciţiul, jocul didactic, observarea directă
 Finalizarea compoziţiei individual/în perechi/în grup, Forme de organizare:
folosind culori la alegere şi tehnici improvizate – frontal, individual, în perechi
Exemplu: stropire, suflare, dactilopictura
 Formularea de întrebări simple şi răspunsuri despre
produsele obţinute
 Decorarea sălii de clasă cu obiectele realizate prin efort
propriu
MEM: Numărarea florilor desenate
 Însuşirea după auz a liniei melodice a jocului muzical Resurse materiale: Observarea
Ţăranul e pe câmp, prin demonstrarea lui de către cadrul – laptop, videoproiector sistematică a
didactic sau cu ajutorul mijloacelor tehnice, receptarea Resurse procedurale: capacităţii de
lui de către copii conversaţia, explicaţia, demonstraţia, executare a
 Reproducerea în grup respectând sincronizarea exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin unui joc cu
MM- 1.4; 2.1;  Respectarea regulilor jocului muzical prin alegerea descoperire, observarea directă mişcare
3.1 Elemente de elementului sugerat de versurile jocului (dădacă, pisoi, Forme de organizare: repetată prin
CLR – 3.2 limbaj muzical copil, caţel”etc) şi deplasarea acestora în cerc în sens frontal, individual, în perechi lista de
AVAP – 2.2 invers celor din cercul din exterior (format iniţial de control
către toţi elevii participanţi)
 CLR : Identificarea personajelor şi selectarea acestora
din imaginile date.
AVAP : reprezentarea prin desen a unei secvenţe din
cadrul jocului muzical.
Resurse materiale:
 Ameliorare-dezvoltare
–fişă de lucru, laptop, videoproiector Aprecieri
 Activităţile de învăţare cu caracter ameliorativ se vor
Vineri. Resurse procedurale: globale şi
stabili în funcţie de problemele individuale/ale
MEM– 2.1, 3.1 conversaţia, explicaţia, demonstraţia, individuale
Ameliorare majorităţii elevilor şi vor fi identificate după evaluare.
CLR - 4.1 exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin cu privire la
dezvoltare Activităţile de dezvoltare vor avea un grad ridicat de
descoperire, observarea directă rezultatele
dificultate şi vor fi stabilite pentru elevii care vor
Forme de organizare: învăţării
demonstra realizarea tuturor obiectivelor de evaluare
frontal, individual, în perechi
vizate
DP-1.1 Să respectăm  Întâlnirea de dimineată (prezenta, ziua, data, meteo, Resurse materiale: Aprecieri
regulile- agenda zilei) –fişă de lucru, laptop, videoproiector individuale
AVAP – 1.2 Recapitulare  Dialog - Reguli de comportare în clasă, curtea şcolii Resurse procedurale:
MM – 2.1  Realizarea corespondenţă versuri – imagine prin trasarea conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
liniei exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin Observarea
 AVAP: Redarea unei reguli şcolare elementare prin descoperire, observarea directă sistematică a
desen Forme de organizare: comportamen
 Joc: DA sau NU? frontal, individual, în perechi tului elevilor
MM: Audiţie :Dacă vesel se trăieşte” în timpul orei
SPORT

PROIECTAREA UNITĂȚII TEMATICE 3 : COMUNITATEA MEA


NR. DE SĂPTĂMÂNI :VII-IX
PERIOADA: 21 OCTOMBRIE- 8 NOIEMBRIE
*SĂPTĂMÂNA VIII VACANȚĂ CICLUL PRIMAR
UNITATEA :COMUNITATEA MEA
SĂPTĂMÂNA VII
Activităţi
integrate/pe
Competente discipline;
Ziua Detalii de continut Resurse Evaluare
specifice organizarea
colectivului de
elevi
 Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Observarea
meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” modului în
 Text suport: „Familia mea”de Clara Ruse – pagina 16, din auxiliar, CD –suport imagistic care copiii
CLR -3.1; 3.4  Oferirea de răspunsuri la întrebarea: „Despre ce este şi video, poze cu membrii familiei, coli, participă la
vorba în acest fragment de poveste?” creioane colorate, laptop, videoproiector dialog
AVAP – 2.6  Numirea personajului/personajelor dintr-un fragment de Resurse procedural>conversaţia, explicaţia,
Familia mea poveste audiat demonstraţia, exerciţiul, jocul didactic,
 Aprecierea ca adevărate sau false a unor enunţuri scurte învăţarea prin descoperire, observarea directă
care testează înţelegerea textului audiat Forme de organizare:frontal, individual, în
 Formularea unor răspunsuri la întrebări despre grup
conţinutul unui mesaj/ text scurt audiat
AVAP: colorarea imaginilor
CLR -3.1; 3.4 Familia mea  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Calendarul „Întâlnirea de Observarea
meteo, mesajul zilei dimineaţă” modului în
AVAP – 2.6  Text suport: „Familia mea”de Clara Ruse – pagina 16, din auxiliar, poze cu membrii care copiii
Luni  Repovestirea unor secvenţe preferate dintr-un text audiat familiei, planşă „Arborele genealogic”, coli, participă la
 Construirea unor enunţuri, după cerinţe date creioane colorate, laptop, videoproiector dialog
 Discuţii privind comportamentul unor personaje Resurse procedurale:conversaţia, explicaţia,
 Evidenţierea unor modele de comportament demonstraţia, exerciţiul, jocul didactic,
 Joc de rol : La bunici învăţarea prin descoperire, observarea directă
 AVAP: Realizarea arborelui genealogic Forme de organizare:frontal, individual, în
grup

AVAP– 2.1; 2.2; Sporul casei  Realizarea unei lucrări cu tema „Sporul casei” prin Resurse materiale: Analiza
2.3 utilizarea – pagina 17- din auxiliar, CD –suport imagistic produselor
unor tehnici simple de selectare asamblare, legare, şi video seminţe, material din natură, sfoară, activităţii
MEM – 3.1 decupare hârtie creponată, laptop, videoproiector
 Explicaţia semnificaţiei produsului Resurse procedurale:conversaţia, explicaţia,
 Explorarea modalităţilor de exprimare a ideilor şi demonstraţia, exerciţiul, jocul didactic,
sentimentelor prin mijloacele artei vizuale şi ale învăţarea prin descoperire, observarea directă
tehnologiei Forme de organizare:frontal, individual, în
 Povestirea unui eveniment personal, cu ajutorul grup
produsului obţinut
 Expunerea lucrărilor obţinute
MEM: Numărarea lucrărilor
CLR: Coversaţie despre sporul casei
DP- 1.1; 1.2; Lucrurile mele CLR: Discuţii despre rutina zilnică a igienei personale Resurse materiale: Observarea
3.3  Autoevaluarea propriului comportament în relaţie cu –– pagina 9, din auxiliar, , CD –suport sistematică
obiectele personale imagistic şi video obiecte personale de igienă,
AVAP – 2.4  Joc: Uneşte ce se potriveşte! coli, creioane colorate, laptop, videoproiector
CLR – 1.3  AVAP : Colorează numai imaginile obiectelor pe care le Resurse procedurale:conversaţia, explicaţia,
poţi lua în ghiozdan demonstraţia, exerciţiul, jocul didactic,
învăţarea prin descoperire, observarea directă
Forme de organizare:frontal, individual, în
grup

Marti SPORT

CLE

Sunetul n  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Observarea


meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” sistematică a
Litera n, de tipar  Text suport: „Familia mea”de Clara Ruse – pagina 17, din auxiliar, poze cu membrii capacităţii de
 Formulare propoziţii cu suport intuitiv familiei, alfabetar, coli, creioane colorate, a pronunţa
 Formularea de propoziţii, indicarea numărului de laptop, videoproiector corect
CLR- 1.3; 2.1; cuvinte/silabe, percepute prin bătăi din palme Resurse procedurale:conversaţia, explicaţia, sunetele
3.1  Indicarea locului sunetului n, în cuvinte formate din 2-3 demonstraţia, exerciţiul, jocul didactic,
silabe învăţarea prin descoperire, observarea directă Aprecieri
 Identificarea literei n, de tipar, într-un şir de litere Forme de organizare:frontal, individual, în globale si
 Trasarea după contur a literei n, de tipar grup individuale
 Citirea/scrierea a unor silabe cu literele învăţate folosind
jetoane, litere magnetice
 Citirea/scrierea unor cuvinte cu literele învăţate
AVAP: modelarea plastilinei pentru obţinerea literei n,
de tipar
MEM – 1.1; 1.2, Cifra şi numărul  Povestea cifrei 2 Resurse materiale: Aprecieri
3.1; 5.1 2  CLR: Regulile de circulaţie – discuţie – pagina 16- din auxiliar, , CD –suport globale şi
 Formare de mulţimi de două elemente imagistic şi video planşă cu semaforul, coli,
creioane colorate, laptop, videoproiector
AVAP - 1.2 Resurse procedurale:conversaţia, explicaţia,
 Recunoaşterea şi colorarea numărului de elemente individuale
demonstraţia, exerciţiul, jocul didactic,
corespunzător unei mulţimi
CLR – 2.2 învăţarea prin descoperire, observarea directă
 AVAP: Modelarea cifrei 2 din plastilină, sârmă Observarea
Forme de organizare:frontal, individual, în sistematică
grup

Miercuri Resurse materiale:


MEM– 1.1; 1.2,  Povestea cifrei 2
– pagina 16- din auxiliar, planşă cu semaforul,
3.1; 5.1  Colorarea unor elemente indicate de numere date Aprecieri
coli, creioane colorate, laptop, videoproiector
Cifra şi numărul  Scrierea cardinalului unor mulţimi date globale şi
Resurse procedurale:conversaţia, explicaţia,
AVAP - 1.2 2  Trasarea după contur punctat a cifrei 2 individuale
demonstraţia, exerciţiul, jocul didactic,
 AVAP: Modelarea cifrei 2 din plastilină, sârmă
DP– 2.2 învăţarea prin descoperire, observarea directă Observarea
 D.P: Identificarea regulilor de comunicare în
Forme de organizare:frontal, individual, în sistematică
comportamentul de pe stradă
grup
Joc-mimă: Ce culoare arată semaforul?

 Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Observarea


meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” sistematică a
 Text suport: „Familia mea”de Clara Ruse – pagina 17, din auxiliar, fişă de lucru, coli, capacităţii de
 Formulare propoziţii cu suport intuitiv creioane colorate, laptop, videoproiector a identifica
 Formularea de propoziţii, indicarea numărului de Resurse procedurale:conversaţia, explicaţia, sensul nou al
cuvinte/silabe, percepute prin bătăi din palme demonstraţia, exerciţiul, jocul didactic, cuvântului
CLR- 2.1; 1.3;  Indicarea locului sunetului N, în cuvinte formate din 2- învăţarea prin descoperire, observarea directă
Litera N, de Aprecieri
3 silabe Forme de organizare:frontal, individual, în
MEM – 1.1 tipar
 Identificarea literei N, de tipar într-un şir de litere grup globale si
 Trasarea după contur a literei N, de tipar individuale
 Citirea/scrierea a unor silabe cu literele învăţate folosind
jetoane, litere magnetice
 Citirea/scrierea unor cuvinte cu literele învăţate
AVAP: modelarea plastilinei pentru obţinerea literei N,
de tipar
MM- 1.4; 2.1. Genuri muzicale:  Audierea cântecului redat cu ajutorul mijloacelor tehnice Resurse materiale: Aprecieri
folclorul copiilor  Exersarea asimilării pe strofe şi integrale a cântecului -laptop, videoproiector individuale
 MEM : compararea numerelor Resurse procedurale:conversaţia, explicaţia,
MEM - 1.2 Reproducerea în colectiv a cântecelor însuşite intuitiv, demonstraţia, exerciţiul, jocul didactic,
pronunţând corect cuvintele învăţarea prin descoperire, observarea directă
Forme de organizare:frontal, individual, în
grup

RELIGIE
Joi Igiena CLR: Să ne hrănim corect – discutie pe temă Resurse materiale: Aprecieri
alimentaţiei – pagina 17, din auxiliar, imagini reprezentând globale si
MEM- 1.4; 3.1  Încercuieşte alimentele sănătoase alimente sănătoase, coli, creioane colorate, individuale
 Contiună şirurile laptop, videoproiector
CLR – 2.1  Desenează fructele folosite pentru o salată Resurse procedurale:conversaţia, explicaţia,
Colorarea fructelor folosind codul culorilor demonstraţia, exerciţiul, jocul didactic,
învăţarea prin descoperire, observarea directă
Forme de organizare:frontal, individual, în
grup

CLR– 1.3; 2.1; E prezent în  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Aprecieri
2.2; 3.1; orice loc meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” globale şi
 Text suport: „E prezent în orice loc”, de Emilia – pagina 18, din auxiliar, CD –suport imagistic individuale
AVAP –2.2 Căldăraru şi video, creioane colorate, laptop,
 Formulare de mesaje pe baza unui suport vizual videoproiector Observarea
MM – 2.1  Formulare de răspunsuri la întrebări Resurse procedurale:conversaţia, explicaţia, sistematică
 Oferirea de răspunsuri la întrebarea: „Despre ce este demonstraţia, exerciţiul, jocul didactic,
vorba în această poezie?” învăţarea prin descoperire, observarea directă
 Numirea personajelor din poezie Forme de organizare:frontal, individual, în
AVAP: Colorează culorile semaforului grup
 Aprecierea ca adevărate sau false a unor enunţuri scurte
care testează înţelegerea textului poeziei
MM: Semaforul
Resurse materiale:
 Prezentarea unui material PPT “Povestea obiectelor bloc de desen, pensule, acuarele, plastilină,
Tehnici de lucru: personale” laptop, videoproiector
AVAP– 1.3; 2.3; presare,  Utilizarea unor tehnici simple de modelaj Resurse procedurale:
2.4 modelare liberă  Formularea de întrebări simple şi răspunsuri despre
conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
Elemente de figurinele obţinute prin modelaj Interevaluare
exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
MM –1.4 limbaj plastic:  Joc: Eu modelez …
descoperire, observarea directă
CLR – 1.4 Formă  CLR : participarea la jocul- dialog: copii- obiecte
personale, obţinute prin modelaj Forme de organizare:
MM: Audiţie: Obiecte personale frontal, individual, în grup

 Vizionarea unor filme care ilustrează diverse mişcări de Resurse materiale: Interevaluare
percuţie corporală -laptop, videoproiector
Percuţia
MM– 1.3; 2.1;  Executarea unor mişcări, după model: bătăi din palme, Resurse procedurale:conversaţia, explicaţia,
corporală (bătăi
cu degetul pe bancă etc. demonstraţia, exerciţiul, jocul didactic,
din palme, cu
 Jocuri pe cântec cu executarea unor mişcări potrivite învăţarea prin descoperire, observarea directă
degetul pe bancă
CLR – 2.2 conţinutului de idei al textului Dacă vesel se trăieşte Forme de organizare:frontal, individual, în
etc.)
 CLR : - completarea unei propoziţii lacunare Când sunt grup
vesel, eu ...

MEM– 1.1; 1.3; Numărul şi cifra  CLR: Povestea cifrei 3 Resurse materiale: Aprecieri
3.1 3  Formare mulţimii de trei elemente – pagina 18, planşă cu cifra 3, CD –suport globale si
Vineri.  Adaugă /taie elemente pentru a obţine cifra 3 imagistic şi video,plastilină, puzzle, coli, individuale
AVAP - 2.2  Identificarea „vecinilor” unor numere date creioane colorate, laptop, videoproiector
 Exerciţii grafice pregătitoare pentru scrierea cifrei 3 Resurse procedurale:
AVAP : Modelarea cifrei 3 din plastilină
 Joc -puzzle: asocierea unor jetoane date pentru conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
asamblarea părţilor corpului jucăriei preferate exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
descoperire, observarea directă
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
 Întâlnirea de dimineaţă (prezenta, ziua, data, meteo, Observarea
agenda zilei) Resurse materiale: sistematică
 Joc: „Roata obiectelor şcolarului” – recunoaşterea – pagina 9, din auxiliar, CD –suport imagistic
DP- 1.1; 1.2; obiectelor la care se opreşte roata şi video diferite obiecte de igienă personală,
3.3  Discuţii despre obiectele personale de igienă ale fiecărui coli, creioane colorate, laptop, videoproiector
Lucrurile mele şcolar Resurse procedurale:
AVAP – 2.2  Ghicitori despre obiectele şcolarului conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Autoevaluarea propriului comportament în relaţie cu exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
obiectele personale descoperire, observarea directă
AVAP : Reguli respectate în timpul servirii gustării din Forme de organizare:
programul şcolar frontal, individual, în grup
SPORT

UNITATEA :COMUNITATEA MEA


SĂPTĂMÂNA IX
Ziua Competente Activităţi Detalii de continut Resurse Evaluare
specifice integrate/pe
discipline;
organizarea
colectivului de
elevi
 Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Observarea
meteo, mesajul zilei – pagina 18, din auxiliar, poze cu membrii modului în
 Text suport: „E prezent în orice loc”, de Emilia familiei, coli, creioane colorate, laptop, care copiii
CLR -3.1; 3.4 Căldăraru videoproiector participă la
 Repovestirea unor secvenţe preferate dintr-un text audiat Resurse procedurale: dialog
E prezent în  Construirea unor enunţuri, după cerinţe date conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
AVAP – 2.6
orice loc  Discuţii privind comportamentul unor personaje exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
 Evidenţierea unor modele de comportament descoperire, observarea directă
 Joc de rol : Traversarea Forme de organizare:
 AVAP: Intersecţia cu semafor frontal, individual, în grup

CLR - 1.3; 2.1; Sunetul i  Text suport: „E prezent în orice loc”de Emilia Resurse materiale: Observarea
3.1 Călduraru – pagina 18, din auxiliar, coli, creioane sistematică a
Litera i, de tipar  Formulare propoziţii cu suport intuitiv colorate, laptop, videoproiector capacităţii de
AVAP – 1.2  Formularea de propoziţii, indicarea numărului de Resurse procedurale: a pronunţa
cuvinte/silabe, percepute prin bătăi din palme conversaţia, explicaţia, demonstraţia, corect
Luni MEM – 1.1  Indicarea locului sunetului i, în cuvinte formate din 2-3 exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin sunetele
silabe descoperire, observarea directă
 Identificarea literei i, de tipar, într-un şir de litere Forme de organizare: Aprecieri
 Trasarea după contur a literei i, de tipar frontal, individual, în grup globale si
 Citirea/scrierea a unor silabe cu literele învăţate folosind individuale
jetoane, litere magnetice
 Citirea/scrierea unor cuvinte cu literele învăţate
AVAP: modelarea plastilinei pentru obţinerea literei i, de
tipar
AVAP– 2.1; 2.2; Semaforul  Utilizarea unor tehnici simple de decupare, lipire, Resurse materiale: Analiza
2.3 desenare pentru realizarea semaforului –planşă cu mijloace de transport, semafor, produselor
 Explorarea modalităţilor de exprimare a ideilor şi hârtie colorată, laptop, videoproiector activităţii
MEM – 3.1 sentimentelor prin mijloacele artei vizuale şi ale Resurse procedurale:
tehnologiei conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Povestirea unui eveniment personal, cu ajutorul exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
produsului obţinut descoperire, observarea directă
MEM: Numărarea semafoarelor Forme de organizare:
CLR: Discuţii despre rolul şi importanţa semaforului în frontal, individual, în grup
viaţa oamenilor

DP– 1.2, 3.1 Cum mă  Cum mă îmbrac?- igiena vestimentaţiei, corelaţia stării Resurse materiale: Observarea
îmbrac? de bine – pagina 10, din auxiliar, CD –suport imagistic sistematică
CLR– 1.1  Igiena personală şi a vestimentaţiei - discuţii despre şi video reviste cu articole de imbrăcăminte,
AVAP – 2.2 aspecte ale vestimentaţiei : coli, creioane colorate, laptop, videoproiector
-legarea şireturilor Resurse procedurale:
- purtarea corespunzătoarea a hainelor conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
- păstrarea hainelor în cuier, dulap etc exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
Joc: Găseşte-i locul! descoperire, observarea directă
AVAP: Hăinuţa preferată Forme de organizare:
CLR: Alternarea momentelor de activitate cu cele de frontal, individual, în grup
relaxare-discuţie

Marti SPORT
CLE
Litera I, de tipar  Text suport: „Familia mea”de Clara Ruse Resurse materiale: Observarea
 Formulare propoziţii cu suport intuitiv – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” sistematică a
 Formularea de propoziţii, indicarea numărului de – pagina 19, din auxiliar, fişă de lucru, coli, capacităţii de
cuvinte/silabe, percepute prin bătăi din palme creioane colorate, laptop, videoproiector a identifica
CLR2.1; 1.3;  Indicarea locului sunetului I, în cuvinte formate din 2-3 Resurse procedurale: sensul nou al
silabe conversaţia, explicaţia, demonstraţia, cuvântului
MEM – 1.1  Identificarea literei I, de tipar într-un şir de litere exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
 Trasarea după contur a literei I, de tipar descoperire, observarea directă Aprecieri
 Citirea/scrierea a unor silabe cu literele învăţate folosind Forme de organizare: globale si
jetoane, litere magnetice frontal, individual, în grup individuale
 Citirea/scrierea unor cuvinte cu literele învăţate
AVAP: modelarea plastilinei pentru obţinerea literei I
de tipar
MEM– 1.1; 1.2, Cifra şi numărul  Recunoaşterea şi colorarea numărului de elemente Resurse materiale: Aprecieri
3.1; 5.1 3 corespunzător unei mulţimi – pagina 18- din auxiliar, jucării, coli, creioane globale şi
 Colorarea unor elemente indicate de numere date colorate, laptop, videoproiector individuale
AVAP - 1.2  Scrierea cardinalului unor mulţimi date Resurse procedurale:
 Trasarea după contur punctat a cifrei 3 conversaţia, explicaţia, demonstraţia, Observarea
 AVAP: Personalizarea cifrei 3 exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin sistematică
descoperire, observarea directă
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
 Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale:
Miercuri meteo, mesajul zilei – pagina 17, din auxiliar, CD –suport imagistic
 Întâlnirea de dimineaţă (prezenta, ziua, data, meteo, şi video coli, creioane colorate, laptop,
MEM- 1.4; 3.1 agenda zilei) videoproiector
Igiena  Mănânc sănătos- igiena alimentaţiei Resurse procedurale: Observarea
CLR – 2.1
alimentaţiei  Colorarea unor fructe, folosind codul culorilor conversaţia, explicaţia, demonstraţia, sistematică
CLR: Discuţii despre alimentele care pot fi consumate exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
zilnic fără a ne afecta sănătatea, identificarea acestora descoperire, observarea directă
 Importanţa fructelor şi legumelor în alimentaţie Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
 Sunetele şi literele n, N, i, I Fişă de evaluare Aprecieri
 Identificarea literelor în silabe, cuvinte, propoziţii globale şi
 Compunerea de silabe, cuvinte cu litere date individuale
 Despărtirea cuvintelor în silabe şi identificarea literelor
învăţate Observarea
 MM: „A, a, a, acum e toamnă, da!” sistematică
 Recunoaşterea sunetelor învăţate în cuvinte
 Despărţirea cuvintelor în silabe şi precizarea poziţiei
sunetelor
CLR - 1.3; 3.1,  Exemplificarea cuvintelor care conţin anumite sunete
4.1  Indicarea sunetelor percepute prin diferite semne: bătăi
din palme, ridicarea unui deget, a unui obiect, jetoane puse
Evaluare
MM – 2.1 pe bancă, săritură etc. (Ex: „Pune pe masă atâtea jetoane
câte sunete ai auzit)
 Joc: Arată! (indicarea poziţiei unui sunet într-un cuvânt
prin numărare
şi arătarea cifrei corespunzătoare)

 Exerciţii de sesizare a poziţiei sunetelor în pronunţarea


diferitelor cuvinte sugerate de imagini
 Punerea în corespondenţă a unor cuvinte care încep cu
sunetul c şi r cu imaginile potrivite
AVAP: Desenează obiecte/fiinţe a căror denumire
conţine (în poziţie iniţială sau finală) sunetele învăţate
MM Genuri muzicale:  Audierea cântecului redat cu ajutorul mijloacelor tehnice Resurse materiale: Aprecieri
–laptop, videoproiector
Resurse procedurale:
-1.4; 2.1.  Exersarea asimilării pe strofe şi integrale a cântecului
conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
folclorul copiilor  MEM : compararea numerelor
exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin individuale
Reproducerea în colectiv a cântecelor însuşite intuitiv,
descoperire, observarea directă
MEM - 1.2 pronunţând corect cuvintele
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
RELIGIE
Joi Igiena  Întâlnirea de dimineaţă (prezenta, ziua, data, meteo, Resurse materiale: Observarea
alimentaţiei agenda zilei) – pagina 19, din auxiliar, CD –suport imagistic sistematică
 Mănânc sănătos- igiena alimentaţiei şi video Planşă „Piramida alimentelor”, coli,
MEM - 1.4;  Piramida alimentelor – importanţa unei alimentaţii creioane colorate, laptop, videoproiector
3.1 diversificate, categorii de alimente Resurse procedurale:
 Efectele unor mâncăruri nesănătoase asupra sănătăţii conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
AVAP– 2.1
 Joc: Spune ce ai gustat exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
AVAP: Alimentele micului dejun descoperire, observarea directă
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup

CLR– 1.1; 4.1 Ameliorare/  Ameliorare-dezvoltare Aprecieri


dezvoltare  Activităţile de învăţare cu caracter ameliorativ se vor Resurse materiale: globale şi
stabili în funcţie de problemele individuale/ale – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” individuale
majorităţii elevilor. -coli, creioane colorate, laptop, videoproiector cu privire la
Activităţile de dezvoltare vor avea un grad ridicat de Resurse procedurale: rezultatele
dificultate şi vor fi stabilite pentru elevii care vor conversaţia, explicaţia, demonstraţia, învăţării
demonstra realizarea tuturor obiectivelor de evaluare exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
vizate. descoperire, observarea directă
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
Resurse materiale:
Pag.18, caiet Delta Cart Educaţional, CD –
 Realizarea unei colaj cu titlul Floarea soarelui, prin
suport imagistic şi video
folosirea unor tehnici de lucru:pensulaţie, dactilopictură,
Acuarele/tempera, pensule, seminţe de floarea
lipire,
soarelui, lipici, laptop, videoproiector
 Realizarea, prin desen, a unor chenare pe coli de Turul galeriei
Resurse procedurale:
AVAP– 1.3 Colaj flipchart – suport pentru expunerea lucrărilor (grupuri de (Interevaluare
conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
3-4 elevi) )
exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
 Expunerea lucrărilor
descoperire, observarea directă
Vizitarea expoziţiei şi exprimarea unor puncte de vedere
Forme de organizare:
referitoare la lucrările expuse de colegi
frontal, individual, în grup

 Vizionarea unor filme care ilustrează diverse mişcări de Resurse materiale: Interevaluare
percuţie corporală – laptop, videoproiector
Percuţia  Executarea unor mişcări, după model: bătăi din palme, Resurse procedurale:
MM– 1.3; 2.1;
corporală (bătăi cu degetul pe bancă etc. conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
din palme, cu  Jocuri pe cântec cu executarea unor mişcări potrivite exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
degetul pe bancă conţinutului de idei al textului Dacă vesel se trăieşte descoperire, observarea directă
CLR – 2.2
etc.) CLR : - completarea unei propoziţii lacunare Când sunt Forme de organizare:
vesel, eu ….. frontal, individual, în grup

 Întâlnirea de dimineaţă (prezenta, ziua, data, meteo, Resurse materiale: Calendarul „Întâlnirea de
agenda zilei) dimineaţă”
Aprecieri
Vineri. MEM MEM –  Ameliorare-dezvoltare laptop, videoproiector
globale şi
2.1, 3.1  Activităţile de învăţare cu caracter ameliorativ se vor Resurse procedurale:
individuale
Ameliorare/ stabili în funcţie de problemele individuale/ale conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
cu privire la
CLR - 4.1 dezvoltare majorităţii elevilor şi vor fi identificate după evaluare. exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
rezultatele
Activităţile de dezvoltare vor avea un grad ridicat de descoperire, observarea directă
învăţării
dificultate şi vor fi stabilite pentru elevii care vor Forme de organizare:
demonstra realizarea tuturor obiectivelor de evaluare frontal, individual, în grup
vizate
DP- 1.1; 1.2; Obiecte şi  Roata obiectelor de igienă” – recunoaşterea obiectelor Observarea
3.1; 3.2 activităţi zilnice la care se opreşte roata Resurse materiale: sistematică a
de igienă  Identificarea imaginilor care ilustrează reguli de igienă –jetoane cu obiecte de igienă, comportamen
CLR – 1.1 (Recapitualare)  Precizarea acţiunilor proprii referitoare la activităţi de coli, creioane colorate, laptop, videoproiector tului cu
AVAP – 2.2 igienă pe care le desfăşoară copilul în fiecare dimineaţă Resurse procedurale: privire la
 Observarea şi analiza unor ilustraţii date conversaţia, explicaţia, demonstraţia, igienă
 Exprimarea părerii cu privire la locuinţa în care i-ar exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
plăcea să locuiască, având în vedere igiena şi ordinea descoperire, observarea directă
 AVAP : ilustrarea prin desen a unor obiecte de igienă Forme de organizare:
personală pe care nu le poţi împrumuta frontal, individual, în grup
 Autoevaluarea propriului comportament cu privire la
igiena personală
 Stabilirea gradului de dificultate al acţiunilor de igienă
pe care le desfăşoară copiii

SPORT

PROIECTAREA UNITĂŢII TEMATICE 4 : “PRIETENIA”


Nr. de săptămâni: X- XII
Perioada: 11 noiembrie- 29 noiembrie
UNITATEA: PRIETENIA

SĂPTĂMÂNA: X

Activităţi
integrate/pe
Competente discipline;
Ziua Detalii de continut Resurse Evaluare
specifice organizarea
colectivului de
elevi
Luni  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Observarea
meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” sistematică a
 Text suport: „Cel mai bun prieten”, de Victor – pagina 20, din caiet- Delta Cart Educaţional, comportamen
Sivetidis , CD –suport imagistic şi video , tului de
CLR - 1.1;  Exersarea comunicării orale pornind de la observarea jucăria preferată, coli, creioane colorate, ascultător
Cel mai bun
1.3; 2.2; 3.2 ilustraţiei din manual laptop, videoproiector
prieten  Oferirea unor răspunsuri la cererea elementară de Resurse procedurale:
AVAP – 1.2 informaţii: Cine?Ce? Unde? Cum ? conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Punerea în corespondenţă a unui enunţ cu imaginea exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin Aprecieri
potrivită descoperire, observarea directă globale şi
 Joc: La librărie Forme de organizare: individuale
 AVAP: Conturarea şi colorarea secvenţelor preferate frontal, individual, în grup

CLR - 1.3; Cel mai bun  Text suport: „Cel mai bun prieten”, de Victor Resurse materiale: Observarea
2.1; 4.1 prieten Sivetidis – pagina 20, caiet- Delta Cart Educaţional, sistematică a
 Repovestirea unor secvenţe preferate din povestea jucăria preferată, plastilină, coli, creioane comportamen
AVAP – 2.2 audiată colorate, laptop, videoproiector tului de
 Exprimarea acordului/dezacordului faţă de acţiunile Resurse procedurale: ascultător
MM – 2.1 personajelor conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Identificarea într-un şir de imagini a celor care redau exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
momente ale poveştii audiate descoperire, observarea directă
MM: Fuga jucăriilor Forme de organizare: Aprecieri
 Aprecierea ca adevărat sau fals a unor enunţuri scurte frontal, individual, în grup globale şi
care testează înţelegerea textului audiat individuale
 AVAP: Modelează jucăria preferată
AVAP– 2.2; 2.3; Tangram  Utilizarea unor tehnici simple de îndoire, lipire Resurse materiale: Analiza
2.5  Confecţionarea unui câine; – pagina 11-14, din caiet AVAB Delta Cart produselor
Câinele  Explorarea modalităţilor de exprimare a ideilor şi Educaţional, (hârtie glasată, acuarele, foarfecă, activităţii
MEM – 3.1 sentimentelor prin mijloacele artei vizuale şi ale creioane colorate, lipici, foarfecă, ochi mobili,
tehnologiei laptop, videoproiector
 Formularea de întrebări şi răspunsuri la întrebări despre Resurse procedurale:
utilitatea obiectului confecţionat conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
CLR:Prietenul meu câinele conversaţie exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
descoperire, observarea directă
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
DP- 1.2; 3.1; Programul  Întâlnirea de dimineaţă (prezenta, ziua, data, meteo, Resurse materiale: Observarea
3.2 meu zilnic agenda zilei) – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” sistematică
 Programul meu zilnic – pagina 11, din auxiliar, imagini cu activităţi
AVAP – 2.4  Ordonarea activitătilor ce pot avea loc într-o zi din programul zilnic, coli, creioane colorate,
CLR – 1.3 CLR: Alternarea momentelor de activitate cu cele de laptop, videoproiector
relaxare-discuţie Resurse procedurale:
 Corelarea obiectelor de igienă cu diferitele momente ale conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
zilei exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
 AVAP: Decupează şi lipeşte: Orarul clasei descoperire, observarea directă
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
Marti SPORT
CLE
CLR – 1.3; 2.1; Sunetul e  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Observarea
2.2; 3.1; meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” sistematică a
Litera e, de tipar  Text suport: „Cel mai bun prieten”, de Victor – pagina 21, caiet- Delta Cart Educaţional, capacităţii de
AVAP –2.2 Sivetidis planşă cu literele e, E, coli, creioane colorate, a pronunţa
 Indicarea locului sunetului e în cuvinte formate din 2-3 laptop, videoproiector corect
MEM – 3.1 silabe Resurse procedurale: sunetele şi de
AVAP: Modelarea plastilinei pentru obţinerea jucăriei conversaţia, explicaţia, demonstraţia, a trasa literele
preferate exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin de tipar
 Recunoaşterea literei e, în cuvinte date descoperire, observarea directă învăţate
 Punerea în corespondenţă a unor imagini cu litera Forme de organizare:
iniţială a cuvântului corespunzător frontal, individual, în grup
 Trasarea după contur a literei e, mic de tipar
 Exerciţii de colorare a literelor învăţate dintr-un şir de
litere, de fonturi şi mărimi diferite
 CLR: Povestea cifrei 4 Resurse materiale:
 CLR : analiza ilustraţiei - întrebări şi răspunsuri pe baza – pagina 20, din caiet- Delta Cart
ilustraţiei Educaţional, , CD –suport imagistic şi video
MEM– 1.1; 1.2;  Identificarea mulţimilor cu 1, 2, 3 şi 4 elemente Planşă cu cifra 4, plastilină
3.1; 5.1 Numărul şi cifra  Asocierea mulţimii de elemente cu cardinalul acesteia planşetă, coli, creioane colorate, laptop,
Aprecieri
4  Exerciţii de compunere si descompunere a numerelor videoproiector
globale si
CLR - 2.2  Identificarea „vecinilor” unor numere date Resurse procedurale:
individuale
 Identificarea categoriei căreia îi aparţine un anumit conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
AVAP – 2.2 element al mulţimii de animale exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
 Trasarea după contur punctat a cifrei 4 descoperire, observarea directă
 AVAP : Modelarea cifrei 4 din plastilină Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
Resurse materiale:
 CLR : analiza ilustraţiei - întrebări şi răspunsuri pe baza
Miercuri – pagina 21, caiet- Delta Cart Educaţional, ,
ilustraţiei
MEM– 1.1; 3.1; CD –suport imagistic şi video, Planşă cu cifra
 Realizarea de corespondenţe între animal şi sursa de
5.1 4, plastilină
hrană/animal şi puii săi
planşetă, imagini cu animale sălbatice, coli,
 Identificarea mulţimilor cu 1, 2, 3 şi 4 elemente Aprecieri
CLR - 2.2 Animale creioane colorate, laptop, videoproiector
 Asocierea mulţimii de animale cu cardinalul acesteia globale si
sălbatice Resurse procedurale:
 Exerciţii de compunere si descompunere a numerelor individuale
AVAP – 2.2 conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Identificarea „vecinilor” unor numere date
exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
 Identificarea categoriei căreia îi aparţine un anumit
descoperire, observarea directă
element al mulţimii deanimale
Forme de organizare:
AVAP : Decupare, lipire: La Grădina Zoologică
frontal, individual, în grup
CLR– 1.3; 2.2; Litera E, de tipar  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Observarea
4.1 meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” sistematică a
 Text suport: „Cel mai bun prieten”, de Victor – pagina 21, caiet- Delta Cart Educaţional, capacităţii de
Sivetidis jucăria preferată, coli, creioane colorate, a pronunţa
 Indicarea locului sunetului E, în cuvinte formate din 2-3 laptop, videoproiector corect
AVAP – 2.2 silabe Resurse procedurale: sunetele şi de
 Recunoaşterea literei E, în cuvinte date conversaţia, explicaţia, demonstraţia, a trasa literele
 Punerea în corespondenţă a unor imagini cu litera exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin de tipar
iniţială a cuvântului corespunzător descoperire, observarea directă învăţate
 Trasarea după contur a literei E, mare de tipar Forme de organizare:
 Exerciţii de colorare a literelor învăţate dintr-un şir de frontal, individual, în grup
litere, de fonturi şi mărimi diferite
AVAP: Modelarea plastilinei pentru obţinerea literei E, de
tipar

 Audierea cântecului demonstrat de învăţător


Resurse materiale:
 Observarea unor ilustraţii pe textul cântecului care
MM– 1.4; 2.1 – ilustraţii pe textul cântecului, instrumente
uşurează receptarea
Elemente de muzicale diferite, coli, creioane colorate,
 MEM : numărarea instrumentelor din melodie folosind
limbaj muzical laptop, videoproiector
ca suport imagini care ilustrează versurile cântecului Aprecieri
(sunet: lung- Resurse procedurale:
 Exersarea asimilării pe strofe şi integrale a cântecului globale si
MEM – 1.1 scurt, tare-încet) conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Reproducerea în colectiv a cântecelor însuşite intuitiv, individuale
exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
pronunţând corect cuvintele
descoperire, observarea directă
 Jocuri de ascultare a unor sunete lungi sau scurte, emise
Forme de organizare:
tare sau încet
frontal, individual, în grup

RELIGIE
Joi Numărul şi cifra  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Aprecieri
5 meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” globale si
 CLR : Povestea cifrei 5 – pagina 22, caiet- Delta Cart Educaţional, individuale
MEM– 1.1; 3.1;  Realizarea de corespondenţe între animal şi sursa de Planşă cu cifra 5, , CD –suport imagistic şi
5.1 hrană video ,plastilină
 Identificarea mulţimilor cu 1, 2, 3, 4 şi 5 elemente planşetă, coli, creioane colorate, laptop,
CLR - 2.2  Asocierea mulţimii de animale cu cardinalul acesteia videoproiector
 Exerciţii de compunere si descompunere a numerelor Resurse procedurale:
AVAP –2.2
 Identificarea „vecinilor” unor numere date conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Trasarea după contur punctat a cifrei 5 exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
 AVAP : Modelarea cifrei 5 din plastilină descoperire, observarea directă
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
CLR– 1.3; 2.2; Prietenia,  Text suport: „Prietenia, comoara cea mai de preţ”, Observarea
4.1 comoara cea mai poveste populară Resurse materiale: sistematică a
de preţ  Exersarea comunicării orale pornind de la observarea – pagina 22, din caiet- Delta Cart comportamen
ilustraţiei din manual Educaţional, , CD –suport imagistic şi video, tului de
 Oferirea unor răspunsuri la cererea elementară de imagini animale sălbatice, coli, creioane ascultător
AVAP – 2.2 informaţii: Cine?Ce? Unde? Cum ? colorate, laptop, videoproiector
 Punerea în corespondenţă a unui enunţ cu imaginea Resurse procedurale:
potrivită conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Joc: La Zoo exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin Aprecieri
globale şi
 AVAP: Conturarea şi colorarea secvenţelor preferate descoperire, observarea directă individuale
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
Resurse materiale:
–, pagina 15-16, din caiet AVAB Delta Cart
 Utilizarea unor tehnici simple de îndoire, lipire Educaţional, pensulă, acuarele, creioane
AVAP–1.1; 2.1;  Confecţionarea unei pisici; colorate, hârtie glasată, foarfecă, lipici laptop,
2.3; 2.2; 2.4; 2.5 Tangram  Explorarea modalităţilor de exprimare a ideilor şi videoproiector
Analiza
sentimentelor prin mijloacele artei vizuale şi ale Resurse procedurale:
produselor
MEM – 1.1 tehnologiei conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
Pisica activităţii
 Formularea de întrebări simple şi răspunsuri, despre exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
cele observate descoperire, observarea directă
CLR:Convorbire despre prietenia dintre om şi pisică Forme de organizare:
frontal, individual, în grup

 CLR : Ghiceşte animalul! - decodificarea mesajului Aprecieri


MM- 1.4; 2.1 unor ghicitori globale si
 Audierea cântecului redat cu ajutorul mijloacelor Resurse materiale: individuale
Cântarea cu tehnice: Piticii şi ariciul Arici, laptop, videoproiector
acompaniament  Cântarea în colectiv, asociind acompaniamentul sugerat Resurse procedurale:
CLR – 1.1 şi jucării de ritm şi de măsură conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
muzicale AVAP: Colorează ariciul exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
AVAP – 2.2 descoperire, observarea directă
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup

MEM– 1.1; 3.1; Animale  CLR : analiza ilustraţiei - întrebări şi răspunsuri pe baza Resurse materiale: Aprecieri
5.1 domestice ilustraţiei – pagina 23, din caiet- Delta Cart globale si
Vineri.  Realizarea de corespondenţe între animal şi sursa de Educaţional, , CD –suport imagistic şi video, individuale
CLR - 2.2 hrană/animal şi puii săi Planşă cu cifra 5, plastilină
 Identificarea mulţimilor cu 1, 2, 3, 4 şi 5 elemente planşetă, imagini cu animale domestice, coli,
AVAP – 2.2  Asocierea mulţimii de animale cu cardinalul acesteia creioane colorate, laptop, videoproiector
 Exercişii de compunere si descompunere a numerelor Resurse procedurale:
 Identificarea „vecinilor” unor numere date conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Identificarea categoriei căreia îi aparţine un anumit exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
element al mulţimii de animale descoperire, observarea directă
Forme de organizare:
AVAP : Decupare, lipire: În ograda bunicilor
frontal, individual, în grup

 Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Observarea


meteo, mesajul zilei Resurse materiale: sistematică a
DP  Programul meu zilnic comportamen
coli, creioane colorate, laptop, videoproiector
- 1.2; 3.1; 3.2  Ordonarea activitătilor ce pot avea loc într-o zi tului cu
Programul meu Resurse procedurale:
CLR – 1.1
 Corelarea momentelor de activitate cu cele de relaxare conversaţia, explicaţia, demonstraţia, privire la
zilnic de la şcoală igiena
AVAP: Decupează şi lipeşte: Orarul clasei exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
AVAP – 2.2
descoperire, observarea directă îmbrăcăminte
Forme de organizare: i
frontal, individual, în grup

SPORT

UNITATEA: PRIETENIA

SĂPTĂMÂNA: XI

Ziua Competente Activităţi Detalii de continut Resurse Evaluare


specifice integrate/pe
discipline;
organizarea
colectivului de
elevi
Luni  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Observarea
meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” sistematică a
 Text suport: „Prietenia, comoara cea mai de preţ”, – pagina 22, din caiet- Delta Cart Educaţional, comportamen
poveste populară imagini cu animale sălbatice, coli, creioane tului de
CLR – 1.3;  Repovestirea unor secvenţe preferate din povestea colorate, laptop, videoproiector ascultător
2.2; 3.1; 4.1 audiată Resurse procedurale:
Prietenia,
 Exprimarea acordului/dezacordului faţă de acţiunile conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
comoara cea mai
personajelor exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
AVAP – 2.2 de preţ Aprecieri
 Identificarea într-un şir de imagini a celor care redau descoperire, observarea directă
momente ale poveştii audiate Forme de organizare: globale şi
 Aprecierea ca adevărat sau fals a unor enunţuri scurte frontal, individual, în grup individuale
care testează înţelegerea textului audiat
 AVAP: Colorează animalul preferat

CLR – 1.3; 2.1; Sunetul r  Text suport: „Prietenia, comoara cea mai de preţ”, Resurse materiale: Observarea
2.2; 3.1; poveste populară – pagina 23, din caiet- Delta Cart Educaţional, sistematică a
AVAP –2.2 Litera r, de tipar  Indicarea locului sunetului r, în cuvinte formate din 2-3 planşă cu literele r, R, coli, creioane colorate, capacităţii de
MEM – 3.1 silabe laptop, videoproiector a pronunţa
AVAP: Modelarea plastilinei pentru obţinerea unui animal Resurse procedurale: corect
sălbatic conversaţia, explicaţia, demonstraţia, sunetele şi de
 Recunoaşterea literei r, în cuvinte date exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin a trasa literele
 Punerea în corespondenţă a unor imagini cu litera descoperire, observarea directă de tipar
iniţială a cuvântului corespunzător Forme de organizare: învăţate
 Trasarea după contur a literei r, mic de tipar frontal, individual, în grup
 Exerciţii de colorare a literelor învăţate dintr-un şir de
litere, de fonturi şi mărimi diferite
MEM: Numără animalele sălbatice din poveste
AVAP Buburuza  Exerciţii de identificare a unei operaţii simple la care a Resurse materiale: Analiza
– 2.1; 2.2; 2.3 fost supusă hârtia, prin comparare cu starea iniţială – pagina 20-22, din caiet- Delta Cart produselor
 Exerciţii de decupare, asamblare şi lipire a hârtiei, Educaţional, hârtie colorată, creioane colorate, activităţii
DP –2.1 pensulaţie foarfece, lingură de lemn dreaptă, sârmă
 Exerciţii de decorare a buburuzei pluşată, carioca
CLR:Prietena mea necuvântătoare-conversaţie , foarfecă, pensulă, apă,
lipici, laptop, videoproiector
Resurse procedurale:
conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
descoperire, observarea directă
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
DP– 1.2, 3.1 Trăiesc într-un  Întâlnireade dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Observarea
mediu sănătos meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” sistematică
CLR– 1.1  Vizionarea unui scurt filmuleţ despre poluare şi – pagina 12, din auxiliar, ilustraţii cu deşeuri,
AVAP – 2.2 identificarea factorilor care duc la poluarea mediului coli, creioane colorate, laptop, videoproiector
 Explorarea modalităţilor prin care putem avea un mediu Resurse procedurale:
curat conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Importanţa reciclării materialelor exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
CLR: Da sau Nu! - identificarea unor aspecte negative descoperire, observarea directă
din comportamentul uman, care au efecte negative
pentru mediul din imediata sa apropriere Forme de organizare:
 Exprimarea acordului/dezacordului faţă de anumite frontal, individual, în grup
acţiuni ale oamenilor faţă de mediul înconjurător
AVAP: Desenează câteva deşeuri pe care le poţi colecta
Marti SPORT
CLE
Litera R, de  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Observarea
tipar meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” sistematică a
 Text suport: „Prietenia, comoara cea mai de preţ”, – pagina 23, din caiet- Delta Cart Educaţional, capacităţii de
CLR– 1.3; 2.2; poveste populară coli, creioane colorate, laptop, videoproiector a pronunţa
4.1  Indicarea locului sunetului R, în cuvinte formate din 2-3 Resurse procedurale: corect
silabe conversaţia, explicaţia, demonstraţia, sunetele şi de
AVAP: Modelarea plastilinei pentru obţinerea literei R, de exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin a trasa literele
tipar descoperire, observarea directă de tipar
AVAP – 2.2 Forme de organizare: învăţate
 Recunoaşterea literei R, în cuvinte date frontal, individual, în grup
 Punerea în corespondenţă a unor imagini cu litera
iniţială a cuvântului corespunzător
 Trasarea după contur a literei R, mare de tipar
Exerciţii de colorare a literelor învăţate dintr-un şir de
litere, de fonturi şi mărimi diferite
MEM–1.1; 1.2; Animale  CLR : observarea, analiza ilustraţiei mari: întrebări şi Resurse materiale: Observarea
2.1; 3.1 răspunsuri pe baza ilustraţiei –fişă de lucru, imagini cu animale sistematică a
Condiţii de viaţă  Recunoaşterea condiţiilor de viaţă de care au nevoie sălbatice/domestice, coli, creioane colorate, capacităţii de
CLR - 2.2 animalele laptop, videoproiector a
 Asocierea unor animale domestice/sălbatice cu mediul Resurse procedurale: reprezentarea
lor de viaţă
 Identificarea poziţiei obiectelor din imagini în funcţie de
un reper relativ dat :primul, al treilea, al cincilea conversaţia, explicaţia, demonstraţia, numerelor cu
AVAP - 2  Reprezentarea numerelor 1–5 prin colorarea numărului exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin ajutorul unor
corespunzător de elemente – modele repetitive descoperire, observarea directă obiecte
 Scrierea în ordine crescătoare a numerelor 0 – 5, cu Forme de organizare: (listă de
suport intuitiv frontal, individual, în grup verificare)
AVAP : decorarea unui desen dat prin colorarea unui
anumit număr de litere cunoscute de elevi
Resurse materiale:
Miercuri CLR : analiza ilustraţiei - întrebări şi răspunsuri pe baza – pagina 24, din auxiliar, , CD –suport
MEM– 1.1; 3.1; ilustraţiei imagistic şi video Planşă cu cifra 0, plastilină
5.1  Identificarea mulţimilor cu 1, 2, 3, 4, 5 sau 0 elemente planşetă, coli, creioane colorate, laptop,
Cifra 0  Asocierea mulţimii de elemente cu cardinalul acesteia videoproiector Aprecieri
CLR - 2.2  Exerciţii de compunere si descompunere a numerelor Resurse procedurale: globale şi
 Identificarea „vecinilor” unor numere date conversaţia, explicaţia, demonstraţia, individuale
AVAP – 2.2
 Identificarea categoriei căreia îi aparţine un anumit exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
element al mulţimii date descoperire, observarea directă
AVAP : Personalizarea cifrelor Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
 Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Observarea
meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” sistematică a
 Text suport: „Pietricica şi caracatiţa”, de Henri – pagina 24, din, caiet- Delta Cart Educaţional, comportamen
Comel , CD –suport imagistic şi video imagini tului de
Pietricica şi  Exersarea comunicării orale pornind de la observarea animale marine, coli, creioane colorate, laptop, ascultător
CLR- 1.1; 1.3;
caracatiţa ilustraţiei din manual videoproiector
2.2; 3.2
 Oferirea unor răspunsuri la cererea elementară de Resurse procedurale:
AVAP – 1.2 informaţii: Cine?Ce? Unde? Cum ? conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Punerea în corespondenţă a unui enunţ cu imaginea exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin Aprecieri
potrivită descoperire, observarea directă globale şi
 Joc: La librărie Forme de organizare: individuale
 AVAP: Conturarea şi colorarea secvenţelor preferate frontal, individual, în grup

MM- 1.4; 2.1; Mişcarea liberă  Audierea cântecului „Ceata lui Piţigoi” demonstrat cu Resurse materiale: Aprecieri
3.1 pe muzică ajutorul mijloacelor tehnice –ilustraţii pe textul cântecului, laptop, individuale
 Observarea unor ilustraţii pe textul cântecului care videoproiector
uşurează receptarea Resurse procedurale:
 Exersarea asimilării pe strofe/ integrale a cântecului conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
AVAP – 2.2 „Ceata lui Piţigoi” exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
 Exersarea mişcării spontane pe cântecul descoperire, observarea directă
AVAP: desenarea unor imagini sugerate de textul Forme de organizare:
cântecului. frontal, individual, în grup
RELIGIE
Joi Plante  Observarea părţilor componente ale plantelor pentru Resurse materiale: Observarea
identificarea structurii lor comune – pagina 25, din caiet- Delta Cart sistematică a
 Trasarea după contur a părţilor componente ale plantelor Educaţional, , CD –suport imagistic şi video, capacităţii de
MEM– 1.3;  Discuţii în perechi sau în grupuri mici pe baza desenelor –fişă de lucru, imagini cu diferite plante, coli, identificare a
1.4; 3.1 despre părţile plantei şi rolul acestora creioane colorate, laptop, videoproiector trăsăturilor
 Colorarea elementelor care au forma cifrei 0 Resurse procedurale: personale
MM – 1.4
MM : audiţie –Plantele- executarea mişcărilor sugerate conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
de melodie exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
descoperire, observarea directă
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
CLR- 1.3; 2.1; Pietricica şi  Mănânc sănătos- igiena alimentaţiei Resurse materiale: Observarea
4.1 caracatiţa  Piramida alimentelor – importanţa unei alimentaţii – pagina 13, din caiet- Delta Cart Educaţional, sistematică
diversificate, categorii de alimente animale marine, coli, creioane colorate, laptop,
AVAP – 2.2  Discuţii despre alimentele care pot fi consumate zilnic videoproiector
fără a ne afecta sănătatea, identificarea acestora Resurse procedurale:
MM – 2.1  Importanţa fructelor şi legumelor în alimentaţie conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Efectele unor mâncăruri nesănătoase asupra sănătăţii exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
 Joc: Ghiceşte şi uneşte, Spune ce ai gustat descoperire, observarea directă
AVAP: Desenăm fructele şi legumele care ne plac şi pe Forme de organizare:
care le consumăm în fiecare zi a săptămânii frontal, individual, în grup
 Joc – Artiştii expun
Resurse materiale:
 Selectarea, de către fiecare copil, a celor mai frumoase
– coli de flipchart, laptop, videoproiector
2-3 lucrări realizate în timpul activităţilor din unitatea
Resurse procedurale:
tematică
conversaţia, explicaţia, demonstraţia, Turul galeriei
 Realizarea, prin desen, a unor chenare pe coli de
AVAP– 1.3 Recapitulare exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin (Interevaluare
flipchart – suport pentru expunerea lucrărilor (grupuri de
descoperire, observarea directă )
3-4 elevi)
Forme de organizare:
 Expunerea lucrărilor
frontal, individual, în grup
Vizitarea expoziţiei şi exprimarea unor puncte de vedere
referitoare la lucrările expuse de colegi

 CLR: discuţii despre povestea „Capra cu trei iezi” Aprecieri


Cântarea vocală  Reproducerea în colectiv a cântecului individuale
MM- 2.1; 2.2  Jocuri pe cântec cu executarea unor mişcări potrivite Resurse materiale:
în grup şi
individual conţinutului de idei al textului –cartea de poveşti, coli, creioane colorate,
 Acompanierea cântecelor cu percuţie corporală (bătăi laptop, videoproiector
Mişcări sugerate din palme, bătăi cu degetul în bancă etc) Resurse procedurale:
AVAP - 2.2
de textul AVAP: Colorează imaginile care-ţi plac din poveste conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
CLR – 2.1 cântecului exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
descoperire, observarea directă
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
MEM – 1.1; 1.2; Numerele  Numărarea elementelor unei mulţimi, pentru Resurse materiale: Aprecieri
1.3; 2.1; 3.2 naturale în evidenţierea faptului că numărul de elemente ale acesteia –fişă de lucru, coli, creioane colorate, laptop, globale si
Vineri. concentrul 0-5 este dat de ultimul număr din succesiunea 1, 2, … x, unde videoproiector individuale
AVAP – 2.2 x≤5 Resurse procedurale:
 Recunoaşterea cifrelor de la 0 la 5, ca simboluri conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
convenţionale ale numerelor mai mici decât 5 exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
 Recunoaşterea cifrelor 0, 1... 5 pe tastele unui calculator descoperire, observarea directă
sau ale altor resurse digitale Forme de organizare:
 Reprezentarea numerelor de la 1 la 5 cu ajutorul unor frontal, individual, în grup
obiecte (jetoane, creioane, mărgele etc.) sau semne
(cerculeţe, linii etc.)
 Citirea numerelor de la 0 la 5
 Scrierea numerelor de la 0 la 5
 Numărarea înainte şi înapoi, în variante complete sau de
la un punct al seriei, din 1 în 1, cu/fără manipularea
obiectelor
Explorarea mediului înconjurător pentru a identifica şi
număra plante
 Mănânc sănătos- igiena alimentaţiei Observarea
 Piramida alimentelor – importanţa unei alimentaţii Resurse materiale: sistematică
diversificate, categorii de alimente – pagina 13, din caiet- Delta Cart Educaţional,
DP- 1.2; 3.1;  Discuţii despre alimentele care pot fi consumate zilnic animale marine, coli, creioane colorate, laptop,
3.2 fără a ne afecta sănătatea, identificarea acestora videoproiector
Mănânc sănătos  Importanţa fructelor şi legumelor în alimentaţie Resurse procedurale:
AVAP – 2.2  Efectele unor mâncăruri nesănătoase asupra sănătăţii conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Joc: Ghiceşte şi uneşte, Spune ce ai gustat exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
AVAP: Desenăm fructele şi legumele care ne plac şi pe descoperire, observarea directă
care le consumăm în fiecare zi a săptămânii Forme de organizare:
frontal, individual, în grup

SPORT
UNITATEA: PRIETENIA

SĂPTĂMÂNA: XII

Activităţi
integrate/pe
Competente discipline;
Ziua Detalii de continut Resurse Evaluare
specifice organizarea
colectivului de
elevi
Luni  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Observarea
meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” sistematică a
 Text suport: „Pietricica şi caracatiţa”, de Henri – pagina 25, din caiet- Delta Cart Educaţional, capacităţii de
CLR – 1.3; Comel planşă cu literele c/C, coli, creioane colorate, a pronunţa
2.2; 4.1  Indicarea locului sunetului c, în cuvinte formate din 2-3 laptop, videoproiector corect
Sunetul c silabe Resurse procedurale: sunetele şi de
AVAP: Modelarea plastilinei pentru obţinerea literei C, de conversaţia, explicaţia, demonstraţia, a trasa literele
Literele c/C, de
tipar exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin de tipar
tipar
AVAP – 2.2 descoperire, observarea directă învăţate
 Recunoaşterea literelor c/C, în cuvinte date Forme de organizare:
 Punerea în corespondenţă a unor imagini cu litera frontal, individual, în grup
iniţială, mediană, finală a cuvântului corespunzător
 Trasarea după contur a literei C, mare de tipar
Exerciţii de colorare a literelor învăţate dintr-un şir de
litere, de fonturi şi mărimi diferite
CLR - 1.3; Sunetele e, r, c şi  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Observarea
3.1; 4.1 literele E, R, C meteo, mesajul zilei –alfabetar, Copacul cu litere, , CD –suport sistematică a
 Sunetele si literele e, E, r, R, c, C imagistic şi video, creioane colorate, laptop, capacităţii de
DP – 2.1 ( Recapitulare)  Exerciţii de compunere de silabe şi cuvinte cu literele videoproiector a pronunţa
învăţate Resurse procedurale: corect
 Exerciţii de colorare a literelor învăţate dintr-un şir de conversaţia, explicaţia, demonstraţia, sunetele şi de
litere, de fonturi şi mărimi diferite exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin a trasa literele
 Scrierea literei corespunzătoare sunetului iniţial, median descoperire, observarea directă de tipar
şi final Forme de organizare: învăţată
 Asocierea literelor e, r, c, cu imagini corespunzătoare frontal, individual, în grup
ilustrării literei iniţiale, respectiv finale în scrierea
cuvintelor
 Trasarea literelor E, R, C, după model dat, şi precizarea
numărului de litere din fiecare fel
 Joc: Copacul cu litere – identificarea literelor care
compun cuvinte date
DP : Personalizează literele
AVAP– 2.3; 2.4 Tehnici de lucru:  Audiţie muzicală – Imnul României- formularea de Resurse materiale: Turul galeriei
rupere, întrebări simple şi răspunsuri referitoare la simbolurile -hârtie colorată, creioane colorate, laptop, (interevaluare
mototolire, ţării videoproiector )
lipire  Utilizarea unor tehnici simple de îndoire, rupere, Resurse procedurale:
MM – 1.4 mototolire a hârtiei, lipire în funcţie de nevoi şi indicaţii conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
Colaj: pentru realizarea drapelului exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
 Mototolirea, ruperea şi tăierea hârtiei cu texturi diferite descoperire, observarea directă
Drapelul  Realizarea unor lucrări colective prin rupere, mototolire, Forme de organizare:
lipire – Drapelul frontal, individual, în grup

DP- 1.1; 1.2; Recapitualare  Întâlnirea de dimineaţă (prezenta, ziua, data, meteo, Resurse materiale: Observarea
3.1; 3.2 agenda zilei) – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” sistematică a
 Identificarea imaginilor care ilustrează reguli de –fişă de lucru, coli, creioane colorate, laptop, comportamen
CLR – 1.1 comportare pozitive/negative videoproiector tului cu
 Precizarea acţiunilor proprii referitoare la activităţile pe Resurse procedurale: privire la
AVAP – 2.2 care le desfăşoară copilul la şcoală/în clasă conversaţia, explicaţia, demonstraţia, igienă
 Observarea şi analiza unor ilustraţii date; exprimarea exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
părerii cu privire la clasa în care i-ar plăcea să înveţe, descoperire, observarea directă
având în vedere igiena şi ordinea Forme de organizare:
 AVAP : ilustrarea prin desen a unor obiecte de igienă frontal, individual, în grup
pentru păstrarea clasei curate
Autoevaluarea propriului comportament cu privire la
igiena personală /locuinţei / clasei
Marti SPORT
CLE
CLR-1.3; 2.1; Sunetele e, r, c şi  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Aprecieri
2.2; 3.1; 4.1; literele E, R, C meteo, mesajul zilei –alfabetar, CD –suport imagistic şi video, globale şi
 Sunetele si literele e, E, r, R, c, C creioane colorate, laptop, individuale
AVAP – 2.2 ( Recapitulare)  Exerciţii de compunere de silabe şi cuvinte cu literele videoproiector
învăţate Resurse procedurale:
 Exerciţii de colorare a literelor învăţate dintr-un şir de conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
litere, de fonturi şi mărimi diferite exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin Observarea
 Scrierea literei corespunzătoare sunetului iniţial, median descoperire, observarea directă sistematică
şi final Forme de organizare:
 Asocierea literelor e, r, c, cu imagini corespunzătoare frontal, individual, în grup
ilustrării literei iniţiale, respectiv finale în scrierea
cuvintelor
Trasarea literelor E, R, C, după model dat, şi precizarea
numărului de litere din fiecare fel
 Explorarea mediului înconjurător pentru a identifica şi
număra animale sălbatice/domestice, plante
 Colorarea unor planşe în care codul culorilor este dat de
numere
 Compararea grupurilor de obiecte (bile, beţişoare,
puncte etc.) prin figurarea lor unele sub altele, încercuirea
părţilor comune ale grupurilor, punerea în corespondenţă 1
la 1 a elementelor grupurilor
Resurse materiale:
 Colorarea elementelor unei mulţimi după criterii date
–fişă de lucru, coli, , CD –suport imagistic şi
(ex.: „Colorează mulţimea care are cele mai multe/cele
MEM– 1.1; 1.2; video, creioane colorate, laptop,
mai puţine ...”; „Construieşte/ desenează o mulţime cu tot
1.3; 2.1; 3.2 videoproiector
atâtea/ cu mai multe/ cu mai puţine ...” etc.) Aprecieri
Numerele naturale Resurse procedurale:
 Identificarea „vecinilor” unui număr globale si
AVAP – 2.2 în concentrul 0-5 conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Selectarea unor numere după un criteriu dat (ex.: individuale
exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
„Încercuiţi cu verde numerele mai mari decât 1 şi mai mici
descoperire, observarea directă
decât 5”)
Forme de organizare:
 Ordonarea unor numere date, crescător sau descrescător
frontal, individual, în grup
 Identificarea numerelor lipsă de pe axa numerelor, în
situaţia în care se dau două numere
 Continuarea unor modele repetitive reprezentate prin
obiecte, desene sau numere
 Descoperirea „intrusului” în cadrul unui model repetitiv
 Găsirea elementelor unei mulţimi, fiind date elementele
celeilalte mulţimi şi regula de corespondenţă dintre acestea
Exerciţii de compunere şi descompunere cu suport intuitiv
 Ordonarea unor numere date, crescător sau descrescător Resurse materiale:
 Identificarea numerelor lipsă de pe axa numerelor, în –fişe de lucru, creioane colorate, laptop, Aprecieri
situaţia în care se dau două numere videoproiector globale şi
Numerele  Continuarea unor modele repetitive reprezentate prin Resurse procedurale: individuale
MEM- 1.1.; 1.2;
naturale în obiecte, desene sau numere conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
1.4; 1.6; 3.1; 3.2
concentrul 0-5  Descoperirea „intrusului” în cadrul unui model repetitiv exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
 Găsirea elementelor unei mulţimi, fiind date elementele descoperire, observarea directă Observarea
celeilalte mulţimi şi regula de corespondenţă dintre acestea Forme de organizare: sistematică
Exerciţii de compunere şi descompunere cu suport intuitiv frontal, individual, în grup
Resurse materiale: Aprecieri
 Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” globale şi
meteo, mesajul zilei –Steagul României, Stema, plastilină, coli, individuale
CLR- 1.1; 1.3;  Discuţie referitoare la Ziua Naţională, simbolurile ţării creioane colorate, carioci, laptop,
2.2; 3.2 Ziua Naţională noastre videoproiector
 Memorizare „Imnul Naţional” Resurse procedurale:
Miercuri Observarea
AVAP – 1.2  MM: Audierea cântecului „Ţara mea are” conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 AVAP : modelarea plastilinei pentru obţinerea steagului exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin sistematică
tricolor descoperire, observarea directă
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
MM Resurse materiale:
Cântarea în  Reproducerea în colectiv a cântecului „Drag mi-e jocul Observarea
- 2.1; 2.2 –laptop, videoproiector
colectiv românesc” (folclorul copiilor) sistematică a
Resurse procedurale:
 Jocuri pe cântec cu executarea unor mişcări potrivite capacităţii de
conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
Mişcare liberă conţinutului de idei al textului exe-cutare a
exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
pe muzică  Acompanierea cântecelor cu percuţie corporală (bătăi unui dans cu
AVAP – 2.2 descoperire, observarea directă
din palme, bătăi cu degetul în bancă etc) mişcare
Forme de organizare:
AVAP : reprezentarea prin desen a horei românilor repetată
frontal, individual, în grup
RELIGIE
Joi MEM- 1.1; 1.2; Ameliorare/  Ameliorare-dezvoltare Resurse materiale: Aprecieri
1.3; 3.1; dezvoltare  Activităţile de învăţare cu caracter ameliorativ se vor –fişe de lucru, creioane colorate, laptop, globale şi
stabili în funcţie de problemele individuale/ale videoproiector individuale
CLR – 2.2 majorităţii elevilor Resurse procedurale:
AVAP - 2.2 Activităţile de dezvoltare vor avea un grad ridicat de conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
dificultate şi vor fi stabilite pentru elevii care vor exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
demonstra realizarea tuturor obiectivelor de evaluare descoperire, observarea directă Observarea
vizate Forme de organizare: sistematică
frontal, individual, în grup
CLR - 1.3; Ziua Naţională  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Observarea
2.1; 4.1 meteo, mesajul zilei Resurse materiale: sistematică a
 Discuţie referitoare la Ziua Naţională, simbolurile ţării – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” comportamen
AVAP – 2.2 noastre plastilină, coli, creioane colorate, laptop, tului de
 Memorizare „Imnul Naţional” videoproiector ascultător
MM – 2.1 Resurse procedurale:
conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
AVAP: Modelează Steagul României exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
descoperire, observarea directă Aprecieri
Forme de organizare: globale şi
frontal, individual, în grup individuale

 Joc – Artiştii expun


Resurse materiale:
 Selectarea, de către fiecare copil, a celor mai frumoase
– coli de flipchart, laptop, videoproiector
2-3 lucrări realizate în timpul activităţilor din unitatea
Resurse procedurale:
tematică
conversaţia, explicaţia, demonstraţia, Turul galeriei
AVAP AVAP –  Realizarea, prin desen, a unor chenare pe coli de
Recapitulare exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin (Interevaluare
1.3 flipchart – suport pentru expunerea lucrărilor (grupuri de
descoperire, observarea directă )
3-4 elevi)
Forme de organizare:
 Expunerea lucrărilor
frontal, individual, în grup
Vizitarea expoziţiei şi exprimarea unor puncte de vedere
referitoare la lucrările expuse de colegi

MM  Redarea unor numărători ritmate Resurse materiale: Observarea


– 1.4; 3.1;  Executarea unor mişcări simple de dans asociate cu –coli, creioane colorate, laptop, videoproiector sistematică a
versurile Resurse procedurale: capacităţii de
3.4 Genuri muzicale:  Joc „Ieşi afară tu din joc!”- silabisirea cuvintelor conversaţia, explicaţia, demonstraţia, exe-cutare a
folclorul copiilor  Crearea altor jocuri pentru copii cu versuri ritmate exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin unui dans cu
 MEM : identificarea numerelor care apar în joc descoperire, observarea directă mişcare
AVAP : exprimarea, prin desen, a unei numărători vesele Forme de organizare: repetată
MEM – 1.1 frontal, individual, în grup
AVAP – 2.2
MEM – 1.1; 1.2; Ziua Naţională  CLR: Simbolurile României – discuţii Resurse materiale: Aprecieri
–Steagul României, Stema, plastilină, coli,
1.3; 2.1; 3.2 creioane colorate, carioci, laptop,
 Completarea unor desene date pentru a fi atâtea
videoproiector globale şi
AVAP – 2.2 elemente câte indică numerele date
Resurse procedurale: individuale
 Construirea unor mulţimi după un cardinal dat prin
conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
DP - 1.1; 1.2; desenarea/completarea numărului de elemente
exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
3.1; 3.2  Scrierea în ordine crescătoare/descrescătoare a unor
descoperire, observarea directă
şiruri de numere Observarea
CLR – 1.1 Forme de organizare:
 Completare de şiruri logice sistematică
frontal, individual, în grup
AVAP: Colorează drapelul cu culorile ţării

 Jocuri de rol:reguli de igienă personală, Observarea


pozitive/negative,comportamente acasă,la şcoală Resurse materiale: sistematică a
Vineri.
DP- 1.1; 1.2; – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” comportamen
3.1; 3.2 –fişă de lucru, coli, creioane colorate, laptop, tului cu
videoproiector privire la
CLR – 1.1 Joc didactic Resurse procedurale: igienă
conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
descoperire, observarea directă
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup

SPORT

PROIECTAREA UNITĂŢII TEMATICE 5 : „INTRĂ BABA IARNĂ-N SAT”


Nr. de săptămâni: XIII- XV
Perioada: 2 decembrie-20 decembrie

UNITATEA: INTRĂ BABA IARNĂ-N SAT


SAPTAMANA XIII

Activităţi
integrate/pe
Competente discipline;
Ziua Detalii de continut Resurse Evaluare
specifice organizarea
colectivului de
elevi
Luni  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Aprecieri
meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” globale şi
 Text suport: „Ţara mea”de Andrei Ciurunga – pagina 26, din auxiliar, CD –suport imagistic individuale
CLR -1.3; 2.1; şi video ,ilustraţii cu România, coli, creioane
 Memorizare „Ţara mea”, de Andrei Ciurunga
colorate, laptop, videoproiector
2.2; 3.1; 4.1;  Exersarea comunicării orale pornind de la observarea Observarea
Resurse procedurale:
ilustraţiei din manual sistematică
AVAP – 2.2 Ţara mea
 Oferirea unor răspunsuri la cererea elementară de conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
informaţii: Cine?Ce? Unde? Cum ? exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
 Punerea în corespondenţă a unui enunţ cu imaginea descoperire, observarea directă
potrivită
 Stabilirea poziţiei sunetului o în cuvânt Forme de organizare:
AVAP: Conturarea şi colorarea hărţii frontal, individual, în grup
CLR - 1.3; Ţara mea  Text suport: „Ţara mea”de Andrei Ciurunga Resurse materiale: Observarea
2.1; 4.1  Exersarea comunicării orale pornind de la observarea – pagina 26, din auxiliar, harta ţării, plastilină, sistematică a
ilustraţiei: formulare de întrebări şi răspunsuri despre coli, creioane colorate, laptop, videoproiector comportamen
AVAP – 2.2 Resurse procedurale:
anotimp, personaje, loc tului de
 Identificarea într-un şir de imagini a celor care redau conversaţia, explicaţia, demonstraţia, ascultător
MM – 2.1
momente ale poeziei exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
MM: Ţara mea descoperire, observarea directă
 Asocierea literelor o/O cu sunetul o Aprecieri
Forme de organizare:
 Aprecierea ca adevărat sau fals a unor enunţuri scurte globale şi
frontal, individual, în grup
care testează înţelegerea textului audiat individuale
AVAP: Realizarea unui poster cu tema „Vizitează
România!”
AVAP– 2.2; 2.3; Decoraţiuni  Realizarea unor Steluţe-: „Decoraţiuni pentru bradul de Resurse materiale: Interevaluare
2.4; 2.5 Crăciun “ prin decupare după contur, lipire, stropire, ––pagina 26 din caiet, CD, creioane colorate,
pensulaţie hârtie colorată, lipici, foarfecă, sclipici,
MM – 3.1 acuarele, pensulă laptop, videoproiector
 Formularea de întrebări simple şi răspunsuri despre Resurse procedurale:
produsele obţinute
MEM – 5.1
 Decorarea sălii de clasă cu obiectele realizate conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 MM: Audiţie: Colinde exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
MEM: Sortarea/clasificarea globuleţelor după culoare descoperire, observarea directă

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
DP- 1.1; 2.1 Emoţiile mele  Întâlnirea de dimineaţă (prezenta, ziua, data, meteo, Resurse materiale:
agenda zilei) – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă”
AVAP – 2.4 CLR: Audierea unei lecturi:”Emoţiile mele”, de Clara – pagina 14, din auxiliar, CD –suport imagistic
şi video emoticoane, coli, creioane colorate,
CLR – 1.3 Ruse
laptop, videoproiector
 Identificarea şi denumirea emoţiilor de bază ale Resurse procedurale:
personajelor
 Discuţii, în perechi sau în grupuri mici, pe baza textului conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
audiat Observarea
exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
sistematică
 Formularea de propoziţii care evidenţiază emoţiile descoperire, observarea directă
copiilor din ilustraţiile date
 Joc : Planeta emoţiilor Forme de organizare:
 Recunoaşterea emoţiei exprimate de chipul persoanelor frontal, individual, în grup
 AVAP : activitate practică: Emoţiile au culori! –
colorarea feţelor potrivite emoţiilor - trăsăturile
elementare ale personajelor

Marti SPORT
CLE
CLR– 1.1; 2.1; Sunetul o  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Observarea
meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” sistematică a
Literele o/O, de  Text suport: „Ţara mea”de Andrei Ciurunga – pagina 27, din auxiliar, planşă cu literele o/O, capacităţii de
tipar  Povestirea după imagini (Îl aşteptăm pe Moş Nicolae: ilustraţii cu România, coli, creioane colorate, a pronunţa
semnificaţia acestei sărbători, cum îl aşteaptă copiii; cum laptop, videoproiector corect
Resurse procedurale:
se pregătesc oamenii pentru sărbătorile de iarnă etc.) sunetele şi de
2.2; 4.1  Observarea şi denumirea unui obiect ilustrat, care are conversaţia, explicaţia, demonstraţia, a trasa literele
sunetul exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin de tipar
MM – 2.1 iniţial o învăţate
descoperire, observarea directă
AVAP - 2.2  Stabilirea poziţiei sunetului o în cuvânt Forme de organizare:
 Identificarea cuvintelor care conţin sunetul o la frontal, individual, în grup
începutul, în interiorul şi la finalul lor
 Asocierea literelor o/O cu sunetul o
Recunoaşterea literei o în cuvinte scrise şi ilustrate, cu
precizarea poziţiei literei în cadrul cuvântului
 Discuţii privitoare la importanţa plantelor şi a animalelor Resurse materiale:
în viaţa noastră –– pagina 26, din auxiliar, CD –suport
imagistic şi video ilustraţii cu plante şi Observarea
 Gruparea obiectelor/corpurilor după un anumit criteriu –
MEM- 1.1; 1.2; animale, coli, creioane colorate, laptop, sistematică a
formă
1.3; 3.1; videoproiector capacităţii de
Numărul şi cifra  AVAP : realizarea unor desene care să cuprindă
Resurse procedurale: a
AVAP - 2.2. 6 plante/animale
reprezentarea
 Corespondenţe între mulţimi conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
MM – 3.1 numerelor cu
 Numărări, comparări, ordonări exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin ajutorul unor
 Scrierea şirului crescător /descrescător al numerelor descoperire, observarea directă obiecte
 Trasarea după contur punctat a cifrei 6
 AVAP : Modelarea cifrei 6 din plastilină Forme de organizare:
MM: Trenul numerelor frontal, individual, în grup
MEM– 3.1; 5.1 Plante şi animale  CLR : observarea şi analiza ilustraţiei mari Resurse materiale: Aprecieri
Miercuri  Discutie despre condiţiile de viaţă favorabile creşterii – pagina 27, din auxiliar, CD –suport imagistic globale şi
CLR – 2.2 şi dezvoltării plantelor şi video harta ţării cu plante şi animale individuale
 Denumirea activitătilor de îngrijire a plantelor specifice fiecărei forme de relief, plastilină,
AVAP – 2.2  Recunoaşterea condiţiilor de care au nevoie plantele/ coli, creioane colorate, laptop, videoproiector
animalele pentru a se dezvolta Resurse procedurale:
 Identificarea, în imagini a conditiilor care lipsesc unei
plante/unui animal pentru a creşte şi a se dezvolta conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Activităti de îngrijire a plantelor din clasă exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
 Asocierea unor grupe de plante/animale cu locul în care
trăiesc
 Formarea unor mulţimi: mulţimea plantelor cultivate de
om
 Asocierea plantelor cu produsul obţinut
 Asocierea unor animale domestice/sălbatice cu mediul
lor de viaţă descoperire, observarea directă
 Identificarea poziţiei obiectelor din imagini în funcţie de
Forme de organizare:
un reper relativ dat :primul, al treilea, al cincilea frontal, individual, în grup
 Reprezentarea numerelor 1–6 prin colorarea numărului
corespunzător de elemente – modele repetitive
 Scrierea în ordine crescătoare a numerelor 0 – 6, cu
suport intuitiv
AVAP : decorarea unui desen dat prin colorarea unui
anumit număr de litere cunoscute de elevi
 Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Observarea
meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” sistematică a
 Text suport: „Ţara mea” de Andrei Ciurunga – pagina 27, din auxiliar, planşă cu literele o/O capacităţii de
ilustraţii cu România, plastilină, fire de lână,
 Asocierea folosirii literei mari de tipar O la scrierea cu a pronunţa
coli, creioane colorate, laptop, videoproiector
majusculă a cuvintelor nume de persoană Resurse procedurale: corect
CLR– 1.3; 2.2;  Citirea cuvintelor scrise doar cu literele învăţate sunetele şi de
3.1; 4.1  Asocierea silabelor pentru a forma un cuvânt conversaţia, explicaţia, demonstraţia, a trasa literele
 Observarea scrierii literelor o şi O: elemente grafice exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin de tipar
Litera O, de componente, aşezarea pe liniatura specifică clasei pregătitoare descoperire, observarea directă învăţate
tipar (1-2 cm)
AVAP - 2.2
 Poziţionarea corectă a suportului de scriere, în raport cu Forme de organizare: Aprecieri
frontal, individual, în grup globale si
propriul corp
individuale
 Orientarea în spaţiul scrierii
 Construirea literelor o şi O din plastilină/fire de lână
 AVAP : modelarea plastilinei pentru obţinerea literei O
de tipar
Trasarea după contur a literelor date/ literei O, mare de
tipar
MM – 2.1 Cântarea în  Vizionare PPT : Iarna Resurse materiale:
colectiv  CLR : ghicitori despre jocurile de iarnă laptop, videoproiector
 Reproducerea în colectiv a cântecelor însuşite intuitiv,
Resurse procedurale:
CLR – 1.1
conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
pronunţând corect cuvintele
AVAP – 2.2 exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
 Exersarea asimilării integrale a melodiei
descoperire, observarea directă
AVAP: La săniuş
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
RELIGIE
Joi Numărul şi cifra  CLR: Povestea cifrei 7 Resurse materiale: Observarea
7  Dialog cu privire la condiţiile de viaţă specifice plantelor – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” sistematică a
şi animalelor – pagina 28, din auxiliar, planşă cu cifra 7, CD capacităţii de
–suport imagistic şi video ilustraţii din
 Numerotarea/ ordonarea unor numere crescător a
povestea „Albă ca Zăpada”, coli, creioane
MEM– 1.1; 1.2; /descrescător colorate, plastelină, laptop, videoproiector reprezentarea
3.1; 5.1  Trasarea după contur punctat a cifrei 7 Resurse procedurale: numerelor cu
 Scrierea şirului crescător al numerelor 0 – 7 ajutorul unor
CLR – 2.2  Identificarea numărului corespunzător unor mulţimi date conversaţia, explicaţia, demonstraţia, obiecte
 AVAP: Modelarea cifrei 7 exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
MM – 2.2
 MM: Chipul cifrelor” descoperire, observarea directă

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup

CLR-1.3; 2.1; Cea dintâi  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Aprecieri
2.2; 3.1; 4.1; ninsoare meteo, mesajul zilei Resurse materiale: globale şi
 Text suport: „Cea dintâi ninsoare”de Edmondo de – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” individuale
AVAP – 2.2 – pagina 28, din auxiliar, CD –suport imagistic
Amicis
şi video portretul autorului, coli, creioane
 Audierea unei lecturi: „Cea dintâi ninsoare” după E. colorate, laptop, videoproiector Observarea
De Amicis Resurse procedurale: sistematică
 Exersarea comunicării orale pornind de la observarea
ilustraţiei din manual conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Oferirea unor răspunsuri la cererea elementară de exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
informaţii: Cine?Ce? Unde? Cum ? descoperire, observarea directă
 Punerea în corespondenţă a unui enunţ cu imaginea
potrivită Forme de organizare:frontal, individual, în
 Formularea unor răspunsuri la întrebări despre grup
conţinutul unui text scurt audiat
 Numirea personajelor dintr-un fragment de poveste
audiat
 Joc de rol : În locul învăţătorului
AVAP: Colorarea fulgilor de nea
Resurse materiale:
 Realizarea unor -: „Decoraţiuni pentru bradul de Caiet,CD,hârtie glasată, lipici, foarfece,
AVAP – 1.3; 2.3; Crăciun “ –Beteala creioane colorate, laptop, videoproiector
2.4  Utilizarea unor tehnici simple de prelucrare a hârtiei:de Resurse procedurale:
tăiere, lipire, Analiza
conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
Decoraţiuni  Formularea de întrebări simple şi răspunsuri despre produselor
exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
MM –1.4 anotimpul iarna activităţii
descoperire, observarea directă
 CLR : Dialog de tipul vorbitor–ascultător
CLR – 1.4  MM: Audiţie: Iarna Forme de organizare: frontal, individual, în
grup

 Audierea cântecului redat cu ajutorul mijloacelor tehnice Aprecieri


CLR: Exersarea asimilării pe strofe a cântecului globale şi
Resurse materiale: individuale
 Reproducerea, în colectiv, a cântecelor însuşite intuitiv, ilustraţii cu anotimpul iarna, laptop,
MM1.4; 2.1 Elemente videoproiector
pronunţând corect cuvintele
Resurse procedurale:
de limbaj  Executarea unor pasi de dans cu mişcare repetată
muzical conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
CLR – 1.4
exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
descoperire, observarea directă

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
MEM- 1.1.; 1.2; Condiţii de viaţă  Exerciţii de recunoaştere a jocurilor specifice iernii Resurse materiale: Aprecierea
1.4; 1.6; 3.1; 3.2  Formarea de mulţimi cu obiecte date – pagina 29, din auxiliar, CD –suport imagistic corectitudinii
Vineri.  Exerciţii de adăugare/extragere de elemente dintr-o şi video planşă cu cifra 7, ilustraţii cu jocuri de rezolvării
iarnă, coli, creioane colorate, laptop,
mulţime dată, pentru a obţine mulţimi „cu tot atâtea
elemente”/prin numărare
 CLR: Dialog privitor la comportamentul unor
videoproiector
vieţuitoare iarna Resurse procedurale:
 Identificarea regulilor respectate în timpul jocului
 Completarea unor desene date pentru a fi atâtea conversaţia, explicaţia, demonstraţia, exerciţiul, sarcinii de
elemente câte indică numerele date jocul didactic, învăţarea prin descoperire, lucru
AVAP – 2.2
 Recunoaşterea condiţiilor de viaţă de care au nevoie observarea directă
CLR – 1.3 plantele/animalele
 Asocierea unor animale domestice/sălbatice cu mediul lor de Forme de organizare:
viaţă frontal, individual, în grup
 Identificarea poziţiei obiectelor din imagini în funcţie de
un reper relativ dat :primul, al treilea, al cincilea
AVAP : decorarea unui brăduţ
 Text suport: „Emoţiile mele”, de Clara Ruse Observarea
 Identificarea şi denumirea emoţiilor de bază ale Resurse materiale: sistematică
personajelor – pagina 15, din auxiliar, CD –suport imagistic
 Discuţii, în perechi sau în grupuri mici, pe baza textului şi video emoticoane, creioane colorate, carioci,
DP- 1.1; 2.1 laptop, videoproiector
audiat
Resurse procedurale:
AVAP – 2.4  Formularea de propoziţii care evidenţiază emoţiile
Cum mă simt…
copiilor din ilustraţiile date conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
MM – 2.2  Joc : Planeta emoţiilor exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
 Recunoaşterea emoţiei exprimate de chipul persoanelor descoperire, observarea directă
 AVAP: ilustrarea propriilor emoţii în diferite situaţii
 MM : Audiţie : „Dacă vesel se trăieşte” Forme de organizare:
frontal, individual, în grup

SPORT
UNITATEA: INTRĂ BABA IARNĂ-N SAT
SAPTAMANA XIV

Activităţi
integrate/pe
Competente discipline;
Ziua Detalii de continut Resurse Evaluare
specifice organizarea
colectivului de
elevi
Luni  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Aprecieri
meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” globale şi
 Text suport: „Cea dintâi ninsoare”de Edmondo de – pagina 28, din auxiliar, hârtie glasată, lipici, individuale
foarfece, creioane colorate, laptop,
CLR – 1.3; 2.2; Amicis
videoproiector
3.1; 4.1  Repovestirea unor secvenţe preferate din povestea Resurse procedurale:
audiată
Observarea
Cea dintâi  Exprimarea acordului/dezacordului faţă de acţiunile conversaţia, explicaţia, demonstraţia, sistematică
ninsoare personajelor exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
AVAP - 2.2
 Identificarea într-un şir de imagini a celor care redau descoperire, observarea directă
momente ale poveştii audiate
 Aprecierea ca adevărat sau fals a unor enunţuri scurte Forme de organizare:frontal, individual, în
care testează înţelegerea textului audiat grup
 AVAP: Realizează un tablou de iarnă
Joc de rol: Să împodobim Bradul de Crăciun!
CLR – 1.1; 2.1; Sunetul ă  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Observarea
2.2; 4.1 meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” sistematică a
Literele ă/Ă, de  Text suport: „Cea dintâi ninsoare”de Edmondo de – pagina 29, din auxiliar, planşă cu literele ă/Ă, capacităţii de
MM – 2.1 tipar ilustraţii cu anotimpul iarna, coli, creioane
Amicis a pronunţa
colorate, laptop, videoproiector
 Povestirea după imagini (Îl aşteptăm pe Moş Nicolae: Resurse procedurale: corect
AVAP - 2.2
semnificaţia acestei sărbători, cum îl aşteaptă copiii; cum sunetele şi de
se pregătesc oamenii pentru sărbătorile de iarnă etc.) conversaţia, explicaţia, demonstraţia, a trasa literele
 Observarea şi denumirea unui obiect ilustrat, care are exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin de tipar
sunetul descoperire, observarea directă învăţate
iniţial ă
Forme de organizare:
 Stabilirea poziţiei sunetului ă în cuvânt frontal, individual, în grup
 Identificarea cuvintelor care conţin sunetul ă la
începutul, în interiorul şi la finalul lor
 Asocierea literelor ă/Ă cu sunetul ă
Recunoaşterea literei ă în cuvinte scrise şi ilustrate, cu
precizarea poziţiei literei în cadrul cuvântului
AVAP Tehnici simple  Mototolirea, ruperea şi tăierea hârtiei cu texturi diferite Resurse materiale: Analiza
- 2.3; 2.4 de prelucrare a  CLR : formularea de întrebări simple şi răspunsuri –hârtie glasată, lipici, foarfece, beteală, produselor
hârtiei despre brad creioane colorate, laptop, videoproiector activităţii
Decoraţiuni  Spune ce observi - identificarea unei operaţii simple la Resurse procedurale:
care a fost supus un material, prin comparare cu starea
CLR - 2.2 iniţială a acestuia (hârtie - hârtie ruptă, hârtie mototolită) conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
MM: Audiţie: Globul mic şi mofturos exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
MM – 1.4 descoperire, observarea directă

Forme de organizare:frontal, individual, în


grup

DP- 1.1; 2.1 Planeta Emoţiilor  Întâlnirea de dimineaţă (prezenta, ziua, data, meteo, Resurse materiale: Observarea
agenda zilei) – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” sistematică
AVAP – 2.4  Stabilirea trăirilor emoţionale în funcţie de anumite – pagina 16, din auxiliar, CD –suport imagistic
şi video ziare, reviste, lipici, foarfece, creioane
CLR – 1.3 situaţii
colorate, laptop, videoproiector
CLR: Dialog pe baza unor imagini Resurse procedurale:
 Exemplificarea situaţiilor de viaţă care creează copilului
o anumită stare emoţională conversaţia, explicaţia, demonstraţia, exerciţiul,
 AVAP: Desenarea unor emoticoane pentru exprimarea jocul didactic, învăţarea prin descoperire,
diferitelor stări emoţionale observarea directă
 Identificarea unor situaţii în care un copil s-a simţit
vesel/trist/furios sau în care a dat dovadă de curaj Forme de organizare:frontal, individual, în
grup
Marti SPORT
CLE
CLR– 1.3; 2.2; Poveste de iarnă  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Aprecieri
3.1; 4.1 meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” globale şi
 Text suport: „Poveste de iarnă”de Mircea – pagina 30, din auxiliar, planşă cu animale individuale
care trăiesc în pădure, CD cu colinde, coli,
Sântimbreanu
creioane colorate, laptop, videoproiector
 Repovestirea unor secvenţe preferate din povestea Resurse procedurale:
AVAP - 2.2 audiată
 Exprimarea propriilor idei în contexte cunoscute, Observarea
MM – 1.4 conversaţia, explicaţia, demonstraţia, sistematică
manifestând interes pentru comunicare
 Exprimarea acordului/dezacordului faţă de acţiunile exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
descoperire, observarea directă
personajelor
 Identificarea într-un şir de imagini a celor care redau
Forme de organizare:
momente ale poveştii audiate
MM: Audierea unor colinde „Moş Crăciun cu plete frontal, individual, în grup
dalbe”

 Aprecierea ca adevărat sau fals a unor enunţuri scurte


care testează înţelegerea textului audiat
AVAP: Desenează cadoul dorit de Crăciun
 CLR: Povestea cifrei 8
 Exerciţii de numărare a elementelor unei mulţimi
 Recunoaşterea cifrelor de la 0 la 8, ca simboluri ale Resurse materiale:
– pagina 30, din auxiliar, CD –suport imagistic
numerelor mai mici decât 10 şi video planşă cu cifra 8, ilustraţii cu activităţi Observarea
 Reprezentarea numărului 8 cu ajutorul unor obiecte desfăşurate de oameni iarna, coli, creioane sistematică a
MEM– 1.1, 3.1
(jetoane, creioane, mărgele etc.) sau semne (cerculeţe, colorate, laptop, videoproiector capacităţii de
Numărul şi cifra Resurse procedurale:
CLR – 2.2 linii etc.) a
8  Exerciţii de scriere şi citire a numărului 8 reprezentarea
AVAP – 2.2  Exerciţii de comparare a numerelor date, de recunoaştere conversaţia, explicaţia, demonstraţia, numerelor cu
a numerelor pare şi impare exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin ajutorul unor
 Colorarea elementelor unei mulţimi după criterii date descoperire, observarea directă obiecte
 Exerciţii de recunoaştere a tipurilor adăposturilor unor
Forme de organizare:
vieţuitoare şi denumirile lor frontal, individual, în grup
 Trasarea liniilor corespunzătoare elementelor mulţimii
AVAP : Modelarea cifrei 8 din plastilină
MEM- 1.1.; 1.2; Condiţii de viaţă  Jocuri de tipul „Ce anotimp este?” pentru recunoaşterea Resurse materiale: Aprecierea
Miercuri 1.4; 1.6; 3.1; 3.2 fenomenelor naturii în situaţii reale sau în imagini (ploaie, – pagina 31, din auxiliar, CD –suport imagistic corectitudinii
Iarna ninsoare, vânt etc.) şi video planşă cu cifra 8, ilustraţii cu activităţi rezolvării
desfăşurate de oameni iarna, coli, creioane
 Exerciţii de recunoaştere a activităţilor specifice iernii sarcinii de
colorate, laptop, videoproiector
 Colorarea unor cifre după codul culorilor Resurse procedurale: lucru
AVAP – 2.2
 Exerciţii de identificare a „vecinilor” unui număr
CLR – 1.3  Exerciţii de ordonare a unor numere date, crescător sau conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
descrescător exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
 Exerciţii de adăugare/extragere de elemente dintr-o descoperire, observarea directă
mulţime dată, pentru a obţine mulţimi „cu tot atâtea
elemente”/prin numărare Forme de organizare:
 Exerciţii de compunere şi descompunere a unor mulţimi frontal, individual, în grup
 Exerciţii variate de asocieri şi corespondenţe
CLR: Diferenţierea anotimpurilor, două câte două, în
funcţie de caracteristicile specifice observate

AVAP: Completarea unui calendar pe o săptămână/lună


cu starea vremii, prin lipirea/desenarea unor simboluri –
nori, soare, vânt etc
 Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Observarea
meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” sistematică a
 Text suport: „Cea dintâi ninsoare”de Edmondo de – pagina 29, din auxiliar, planşă cu literele ă/Ă, capacităţii de
ilustraţii cu anotimpul iarna, plastilină, fire de
Amicis a pronunţa
CLR– 1.3; 2.2; lână, coli, creioane colorate, laptop,
 Asocierea folosirii literei mari de tipar Ă,ă la scrierea cu videoproiector corect
3.1; 4.1 majusculă a cuvintelor nume de persoană-excepţie sunetele şi de
Resurse procedurale:
 Citirea cuvintelor scrise doar cu literele învăţate a trasa literele
Litera ă, de  Asocierea silabelor pentru a forma un cuvânt conversaţia, explicaţia, demonstraţia, de tipar
tipar  Observarea scrierii literelor ă şi Ă: elemente grafice exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin învăţate
AVAP - 2.2
componente, aşezarea pe liniatura specifică descoperire, observarea directă
 Orientarea în spaţiul scrierii
 Construirea literelor ă şi Ă din plastilină/fire de lână Forme de organizare:
 AVAP : modelarea plastilinei pentru obţinerea literei Ă frontal, individual, în grup
de tipar
Trasarea după contur a literelor date/ literei Ă, mare de
tipar
 Jocuri de ascultare şi comparare intuitivă a unor sunete
emise de obiecte cunoscute, cu sonorităţi distincte Resurse materiale:
(instrumente muzicale) –laptop, videoproiector
MM– 1.1; 1.2;  Jocuri de audiere alternativă şi comparată a sunetelor Resurse procedurale:
Cântare vocală.
1.4; 2.1 vorbite şi cântate
Cântarea  Exerciţii de mânuire liberă a jucăriilor muzicale, conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
AVAP – 2.2 Autoevaluare
instrumentală respectiv executarea percuţiei corporale, detaşat de exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
cântec, în colectiv şi individual descoperire, observarea directă
 Cântarea în colectiv, asociind mişcarea sugerată de text
 Exersarea asimilării integrale a cântecului Forme de organizare:frontal, individual, în
grup
Reproducerea în colectiv a cântecelor însuşite intuitiv,
pronunţând corect cuvintele
RELIGIE
Joi Numărul şi cifra  CLR: Povestea cifrei 9 Resurse materiale: Aprecierea
9  Citirea şi scrierea numărului 9 – pagina 32, din auxiliar, CD –suport imagistic corectitudinii
 Exerciţii de identificare a „vecinilor” unui număr şi video planşă cu cifra 9, ilustraţii cu diverse rezolvării
MEM- 1.1.; 1.2; forme ale apei în natură, coli, creioane
 Exerciţii de ordonare a unor numere date, crescător sau sarcinii de
1.4; 1.6; 3.1; 3.2 colorate, laptop, videoproiector
descrescător Resurse procedurale: lucru
 Exerciţii de adăugare/extragere de elemente dintr-o
mulţime dată, pentru a obţine mulţimi „cu tot atâtea conversaţia, explicaţia, demonstraţia, exerciţiul,
MM - 1.4 elemente”/prin numărare jocul didactic, învăţarea prin descoperire,
 Exerciţii de compunere şi descompunere a unor mulţimi observarea directă
CLR – 1.3 Identificarea apei în natură sub diverse forme
(precipitaţii, râuri, lacuri, mări etc. ) Forme de organizare:
frontal, individual, în grup

CLR– 1.3; 2.2; Poveste de iarnă  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Aprecieri
3.1; 4.1 meteo, mesajul zilei Resurse materiale: globale şi
 Text suport: „Poveste de iarnă”de Mircea – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” individuale
– pagina 30, din auxiliar, CD –suport imagistic
Sântimbreanu
şi video planşă cu animale care trăiesc în
 Audierea lecturii: „Poveste de iarnă” de Mircea pădure, portretul autorului, coli, creioane
MM – 1.4
Sântimbreanu colorate, laptop, videoproiector Observarea
 Exersarea comunicării orale pornind de la observarea Resurse procedurale: sistematică
ilustraţiei din manual
CLR: Desenaţi o scenă din „Poveste de iarnă” conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Oferirea unor răspunsuri la cererea elementară de exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
informaţii: Cine?Ce? Unde? Cum ? descoperire, observarea directă
 Punerea în corespondenţă a unui enunţ cu imaginea
Forme de organizare:
potrivită
frontal, individual, în grup
 Formularea unor răspunsuri la întrebări despre
conţinutul unui text scurt audiat
 Numirea personajelor dintr-un fragment de poveste
audiat
 Formulare de mesaje scurte despre animalele din pădure
pe baza unui suport vizual dat
MM: Vine iarna
Resurse materiale:
- pagina 27 din caiet, CD, lut sau ipos, forme,
AVAP- 2.3; 2.4  Utilizarea unor tehnici simple de modelaj; apă, foarfece, creioane colorate, acuarele,
Modelaj  CLR : formularea de întrebări simple şi răspunsuri pensulă, laptop, videoproiector
despre cele observate; Resurse procedurale: Analiza
Decoraţiuni  Spune ce observi - identificarea unei operaţii simple la produselor
CLR - 2.2 care a fost supus un material, prin comparare cu starea conversaţia, explicaţia, demonstraţia, activităţii
iniţială a acestuia (lut nemodelat, lut modelat) exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
MM: Audiţie: Globul mic şi mofturos descoperire, observarea directă

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
 Audierea unor colinde redate cu ajutorul mijloacelor Resurse materiale: Autoevaluare
Elemente de tehnice -laptop, videoproiector
 Reproducerea în colectiv a cântecelor însuşite intuitiv, Resurse procedurale:
MM– 1.4; 2.1 limbaj muzical -
Melodia pronunţând corect cuvintele
conversaţia, explicaţia, demonstraţia, exerciţiul,
AVAP – 2.2  Exersarea asimilării integrale a colindului
jocul didactic, învăţarea prin descoperire,
Genuri muzicale: AVAP: decuparea unor clopoţei şi realizarea ghirlandelor
pentru decorarea sălii de clasă. observarea directă
colinde
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup

MEM- 1.1.; 1.2; Procese ale  Identificarea apei în natură sub diverse forme Aprecierea
1.4; 1.6; 3.1; 3.2 Pământului-Apa (precipitaţii, râuri, lacuri, mări etc. ) Resurse materiale: corectitudinii
Vineri. CLR: Audierea poveştii „Povestea unei picături de ploaie” – pagina 33, din auxiliar, CD –suport imagistic rezolvării
şi video „Povestea unei picături de ploaie”,
sarcinii de
 Recunoaşterea fenomenelor naturii planşă cu cifra 9, ilustraţii cu diverse forme ale
apei în natură, coli, creioane colorate, laptop, lucru
MM - 1.4 MM: Producerea de sunete specifice ploii – picături de
videoproiector
apă care cad, tunetul Resurse procedurale:
CLR – 1.3
 Jocuri de tipul: „Ce anotimp este?” pentru recunoaşterea conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
fenomenelor naturii (ploaie, ninsoare, vânt etc.) exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
 Exprimarea unor opinii (acord/dezacord) cu privire la descoperire, observarea directă
anumite atitudini şi comportamente observate în mediul
înconjurător
 Identificarea propriilor greşeli de comportament faţă de
mediul înconjurător; Forme de organizare:
Vizionarea unor filme scurte pentru observarea formelor frontal, individual, în grup
apei în natură
CLR: memorarea poeziei Observarea
 Desenarea unor emoticoane pentru exprimarea Resurse materiale: sistematică
diferitelor stări emoţionale – pagina 17, din auxiliar, CD –suport imagistic
DP1.1; 2.1 şi video creioane colorate, laptop,
 Identificarea unor situaţii în care un copil s-a simţit
vesel/trist/furios sau în care a dat dovadă de curaj videoproiector
MM – 2.2 Resurse procedurale:
 Identificarea simbolurilor care ilustrează cum se simte
AVAP – 2.2 Emoţii şi
comportamente copilul când este trist, bucuros, fericit, mirat etc. conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
CLR – 1.3  AVAP : Joc: Când sunt vesel/trist mă simt .…! - exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
colorarea unor desene ce simbolizează fericire, tristeţe, descoperire, observarea directă
folosind culori la alegere
MM: Audiţie: „Dacă vesel se trăieşte Forme de organizare:
frontal, individual, în grup

SPORT
UNITATEA: INTRĂ BABA IARNĂ-N SAT
SAPTAMANA XV
Activităţi
integrate/pe
Competente discipline;
Ziua Detalii de continut Resurse Evaluare
specifice organizarea
colectivului de
elevi
Luni CLR – 1.1; 2.1; Sunetul l  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Observarea
2.2; 4.1 meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” sistematică a
Literele l/L, de  Text suport: „Poveste de iarnă”de Mircea – pagina 31, din auxiliar, planşă cu literele l/L, capacităţii de
MM – 2.1 tipar ilustraţii cu tradiţii şi obiceiuri de Crăciun,
Sântimbreanu a pronunţa
coli, creioane colorate, laptop, videoproiector
 Povestirea după imagini (Îl aşteptăm pe Moş Crăciun: Resurse procedurale: corect
AVAP - 2.2
semnificaţia acestei sărbători, cum îl aşteaptă copiii; cum sunetele şi de
se pregătesc oamenii pentru sărbătorile de iarnă etc.) conversaţia, explicaţia, demonstraţia, a trasa literele
 Observarea şi denumirea unui obiect ilustrat, care are exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin de tipar
sunetul descoperire, observarea directă învăţate
iniţial l
Forme de organizare:
 Stabilirea poziţiei sunetului l în cuvânt frontal, individual, în grup
 Identificarea cuvintelor care conţin sunetul l la
începutul, în interiorul şi la finalul lor
 Asocierea literelor l/L cu sunetul l
Recunoaşterea literei l în cuvinte scrise şi ilustrate, cu
precizarea poziţiei literei în cadrul cuvântului
CLR – 1.3; 2.2; Litera L, de  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Observarea
3.1; 4.1 tipar meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” sistematică a
 Text suport: „Poveste de iarnă”de Mircea – pagina 31, din auxiliar, planşă cu literele l/L, capacităţii de
ilustraţii cu tradiţii şi obiceiuri de Crăciun,
Sântimbreanu a pronunţa
plastilină, fire de lână, sârmă, coli, creioane
 Asocierea folosirii literei mari de tipar L la scrierea cu colorate, laptop, videoproiector corect
AVAP - 2.2
majusculă a cuvintelor nume de persoană Resurse procedurale: sunetele şi de
 Citirea cuvintelor scrise doar cu literele învăţate a trasa literele
 Asocierea silabelor pentru a forma un cuvânt conversaţia, explicaţia, demonstraţia, de tipar
 Observarea scrierii literelor l şi L: elemente grafice exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin învăţate
componente, aşezarea pe liniatura specifică descoperire, observarea directă
 Orientarea în spaţiul scrierii
 Construirea literelor l şi L din plastilină/fire de Forme de organizare:
lână/sârmă frontal, individual, în grup
 AVAP : modelarea plastilinei pentru obţinerea literei L
de tipar
Trasarea după contur a literelor date/ literei L, mare de
tipar
AVAP– 1.3; 231; Conecţii şi  Confecţionarea Sorcovei Resurse materiale: Analiza
2.3;2.4. jucării  Utilizarea unor tehnici simple de tăiere, rulare, răsucire –pagina 28 din caiet CD, hârtie creponată, produselor
 CLR : formularea de întrebări simple şi răspunsuri crenguţă, şnur, lipici, foarfece, creioane activităţii
MM – 2.1 Tehnici de lucru: colorate, laptop, videoproiector
despre cele observate
tăiere, rulare, Resurse procedurale:
 Conversaţie despre utilizarea Sorcovei
răsucire,
MM: Audiţie: Globul mic şi mofturos conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
descoperire, observarea directă

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
DP- 1.2; 3.1; Emoţiile mele,  Ilustrarea unor situaţii de viaţă pentru exprimarea Resurse materiale: Observarea
3.2 emoţiile diferitelor stări emoţionale sugerate de emoticoane – pagina 18, din auxiliar, CD –suport imagistic sistematică
noastre…  Identificarea unor situaţii în care un copil s-a simţit şi video creioane colorate, laptop,
AVAP – 2.4 videoproiector
vesel/trist/furios sau în care a dat dovadă de curaj
Resurse procedurale:
AVAP : colorarea unor desene ce simbolizează fericire,
CLR – 1.3 tristeţe, folosind culori la alegere conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
CLR: Completarea frazelor lacunare exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
 Jocuri de tipul: „Roata emoţiilor”, pentru aprecierea descoperire, observarea directă
emoţiilor în diferite situaţii
 Evidenţierea unor situaţii în care au fost depăşite emoţii Forme de organizare:
negative frontal, individual, în grup
Exerciţii de asociere/reprezentare prin desen a unor emoţii
Marti SPORT
CLE
Cuvântul  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Observarea
meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” sistematică a
Literele o, O, ă,  Formularea unor răspunsuri la întrebări despre – fişă de lucru, plastilină, fire de lână, coli, capacităţii de
Ă, l, L creioane colorate, laptop, videoproiector
conţinutul unui mesaj/text scurt a pronunţa
Resurse procedurale:
 Exerciţii de indicare a sunetelor/silabelor/cuvintelor corect
(Recapitulare)
CLR- 1.3; 2.1;  Exerciţii de numărare a cuvintelor dintr-un enunţ, de conversaţia, explicaţia, demonstraţia, sunetele şi de
3.1; 4.1 stabilire a poziţiei sau a succesiunii cuvintelor din exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin a trasa literele
propoziţii descoperire, observarea directă de tipar
AVAP – 2.2  Exerciţii de identificare a sensului unui cuvânt rostit de învăţate
cadrul didactic/colegi
 Exerciţii de despărţire în silabe, jocuri de compunere a Forme de organizare:
cuvintelor din litere/silabe frontal, individual, în grup
 Exprimarea răspunsului la anumite întrebări cu ajutorul
desenului sau prin simboluri
AVAP: Moş Crăciun
MEM- 1.1.; 1.2; Numărul 10  Exerciţii de numărare a elementelor unei mulţimi, de Resurse materiale: Aprecierea
1.4; 1.6; 3.1; 3.2 reprezentare a numărului 10, de citire şi scriere a – pagina 34-35, din auxiliar, planşă cu numărul corectitudinii
numărului 10 10, CD –suport imagistic şi video ilustraţii cu rezolvării
vieţuitoarele apelor, coli, creioane colorate,
 Exerciţii de comparare a grupurilor de obiecte, a sarcinii de
laptop, videoproiector
numerelor date Resurse procedurale: lucru
AVAP – 2.2
 Exerciţii de colorare a părţilor componente corpurilor
CLR – 2.1 animalelor conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Exerciţii de ordonare a numerelor, crescător exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
 Jocuri de poziţionare a obiectelor în spaţiu, în raport cu descoperire, observarea directă
alte obiecte precizate
Forme de organizare:
CLR: Discuţii despre vieţuitoarele apelor

AVAP : Colorarea vieţuitoarelor marine frontal, individual, în grup


 Trasarea după contur punctat a numărului 10

 AVAP : colorează atâtea elemente cât indică numărul din


Miercuri fiecare şir
 Compunerea şi descompunerea unor mulţimi de obiecte
având drept cardinal un număr de elemente mai mic
decât 10 Resurse materiale:
 Scrierea şirului crescător/descrescător al numerelor 0 – –fişă de lucru, ilustraţii cu vieţuitoarele apelor, Observarea
MEM– 1.1; 1.2; coli, creioane colorate, laptop, videoproiector sistematică a
10
1.4; 4.1 Resurse procedurale: capacităţii de
 Identificarea numărului corespunzător unor mulţimi date
Numerele a
CLR – 2.2  Completarea unui desen dat, astfel încât să fie un număr
naturale în conversaţia, explicaţia, demonstraţia, reprezentarea
indicat de elemente
concentrul 0-10 exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin numerelor cu
AVAP – 1.2  Colorarea numărului mai mare/mai mic dintr-o pereche
descoperire, observarea directă ajutorul unor
de numere
obiecte
 Completarea unor şiruri numerice cu numere care Forme de organizare:
lipsesc frontal, individual, în grup
 Executarea unor instrucţiuni care folosesc operatorii
logici
 Recunoaşterea cifrelor dintr-un desen dat
CLR: Colorare după un cod dat
CLR- 1.3; Cuvântul  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Aprecieri
2.1; 3.1; 4.1 meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” globale şi
Literele o, O, ă,  Participarea la activităţi de tipul „Ştirile zilei”, – fişă de lucru, CD –suport imagistic şi video individuale
MEM – 1.1 Ă, l, L plastilină, fire de lână, coli, creioane colorate,
întâmplări/evenimente povestite de colegi
laptop, videoproiector
AVAP – 1.2  Formularea unor descrieri despre iarnă Resurse procedurale:
(Recapitulare)
 Reprezentarea grafică a unor cuvinte si colorarea
sunetelor indicate conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Recunoaşterea şi numirea literelor „o/O, ă/Ă, l/L”, pe exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
diferite suporturi descoperire, observarea directă
 Asocierea unor litere şi sunete
 Citirea cuvintelor Forme de organizare:
 Desenarea literelor „o/O, ă/Ă, l/L”, de tipar frontal, individual, în grup
AVAP: Colorarea selectivă a unor litere, silabe, folosind
codul culorilor

Exprimarea răspunsului la anumite întrebări cu ajutorul


desenului sau prin simboluri – Exemplu: „Cum putem
arăta prin «scris» ce frumoasă e iarna?”
MM – „Moş Crăciun”
Resurse materiale:
–creioane colorate, animaţie pentru colind
MM  Jocuri de audiere alternativă şi comparată a sunetelor laptop, videoproiector
Elemente de
– 1.2; 2.1 vorbite şi cântate – ascultarea unei poezii, în comparaţie Resurse procedurale:
limbaj muzical -
cu audierea colindului cu aceleaşi versuri
Melodia conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Vizionarea animaţiei pentru colind Interevaluare
Genuri muzicale:
 Reproducerea în colectiv a cântecelor însuşite intuitiv, exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
AVAP – 2.2 Colinde descoperire, observarea directă
pronunţând corect cuvintele
AVAP: colorarea şi decuparea unor globuleţe
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
RELIGIE
Joi MEM– 1.1; 1.2; Numerele  Numărarea elementelor unei mulţimi, pentru Resurse materiale: Observarea
1.4; 4.1 naturale în evidenţierea faptului că numărul de elemente ale –fişă de lucru, creioane colorate, laptop, sistematică a
concentrul 0-10 acesteia este dat de ultimul număr din succesiunea 1, 2, videoproiector capacităţii de
CLR – 2.2 … x, unde x ≤ 10 Resurse procedurale:
a
 Recunoaşterea cifrelor de la 0 la 9, ca simboluri
convenţionale ale numerelor mai mici decât 10 conversaţia, explicaţia, demonstraţia, reprezentarea
AVAP – 1.2
 Recunoaşterea cifrelor 0, 1... 9 pe tastele unui calculator exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin numerelor cu
sau ale altor resurse digitale descoperire, observarea directă ajutorul unor
 Explorarea mediului înconjurător pentru a identifica şi obiecte
număra plante/animale Forme de organizare:
AVAP: Colorarea unor planşe în care codul culorilor este frontal, individual, în grup
dat de numere

 Colorarea elementelor unei mulţimi după criterii date


(ex.: „Colorează mulţimea care are cele mai multe/cele
mai puţine ...”; „Construieşte/ desenează o mulţime cu
tot atâtea/ cu mai multe/ cu mai puţine ...” etc.)
 Identificarea „vecinilor” unui număr
 Selectarea unor numere după un criteriu dat (ex.:
„Încercuiţi cu verde numerele mai mari decât 6 şi mai
mici decât 10”)
CLR: recunoaşterea cifrelor dintr-un desen dat
CLR– 1.1; 1..1; Ameliorare/  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Aprecieri
3.1; 4.1 meteo, mesajul zilei Resurse materiale: globale şi
dezvoltare – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” individuale
–fişe de lucru, planşă cu literele învăţate,
cu privire la
 Ameliorare-dezvoltare plastilină, coli, creioane colorate, laptop,
videoproiector rezultatele
 Activităţile de învăţare cu caracter ameliorativ se vor învăţării
Resurse procedurale:
stabili în funcţie de problemele individuale/ale
majorităţii elevilor. conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
Activităţile de dezvoltare vor avea un grad ridicat de exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
dificultate şi vor fi stabilite pentru elevii care vor descoperire, observarea directă
demonstra realizarea tuturor obiectivelor de evaluare
vizate. Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
Resurse materiale:
- pag.25 din caiet conuri de brad, CD,
 Confectionarea Bradului de Crăciun acuarele,
 Tehnici simple de colorare, impodobire tempera, pensulă, lipici, foarfece, laptop,
 CLR:Formularea de întrebări simple şi răspunsuri videoproiector
despre legenda bradului de Crăciun Resurse procedurale:
AVAP –2.3 Analiza
Decoraţiuni MM:Audiţie si interpretare O, brad, frumos! produselor
conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
MM- 2.1 activităţii
Jocuri pe cântec cu executarea unor mişcări potrivite exerciţiul, învăţarea prin descoperire,
conţinutului de idei al textului observarea directă

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup

MM Cântare vocală CLR : Joc „Cu ce începe cuvântul…?” Interevaluare


- 1.4; 2.3; 3.1
Elemente de  Reproducerea în colectiv a cântecelor însuşite intuitiv Resurse materiale:
CLR – 2.2 –laptop, videoproiector
 Jocuri pe cântece cu caracter de dans, prin asocierea cu Resurse procedurale:
limbaj muzical
o mişcare simplă (paşi, ridicări pe vârfuri)
 Exersarea mişcării spontane pe cântec conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
AVAP – 2.2 Mişcare pe
 Desenarea unor imagini sugerate de textele cântecelor exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
muzică
AVAP : „Sorcova” – desen descoperire, observarea directă
Colinde (la
alegere) Forme de organizare:
frontal, individual, în grup

Resurse materiale:
Vineri. MEM– 1.1; 1.2;  Ameliorare-dezvoltare – fişă de lucru, plastilină, coli, creioane
 Activităţile de învăţare cu caracter ameliorativ se vor colorate, laptop, videoproiector Aprecieri
1.4; 4.1 globale şi
stabili în funcţie de problemele individuale/ale Resurse procedurale:
Ameliorare/ individuale
CLR – 2.2 majorităţii elevilor. cu privire la
dezvoltare conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
Activităţile de dezvoltare vor avea un grad ridicat de rezultatele
AVAP – 1.2 dificultate şi vor fi stabilite pentru elevii care vor exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
învăţării
demonstra realizarea tuturor obiectivelor de evaluare descoperire, observarea directă
vizate.
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
DP- 1.2; 3.1; Emoţiile mele,  Vizionarea unor secvenţe din desene animate, filme pentru Observarea
3.2 emoţiile copii Resurse materiale: sistematică
noastre… CLR: Audierea unor poveşti („Cei trei purceluşi”, „Capra – pagina 19, din auxiliar, creioane colorate,
AVAP – 2.4 cu trei iezi”, „Fata babei şi fata moşneagului”), pentru laptop, videoproiector
identificarea şi denumirea emoţiilor de bază ale Resurse procedurale:
CLR – 1.3 personajelor
conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Completarea frazelor lacunare (Exemplu: Cum se simt exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
personajele? „Moşneagul îşi alungă fata şi este … descoperire, observarea directă
(supărat).
Forme de organizare:
 Crearea unor poveşti după imagini, în care să fie frontal, individual, în grup
evidenţiate emoţii de bază
 Evidenţierea unor situaţii în care au fost depăşite emoţii
negative
 Jocuri de rol
AVAP: Colorează personajele preferate
SPORT

21 DECEMBRIE-12 IANUARIE VACANŢA DE IARNĂ

PROIECTAREA UNITĂŢII TEMATICE: „ÎN LUMEA NECUVÂNTĂTOARELOR”


Nr. de săptămâni: XV- XVII

Perioada: 13 ianuarie -31 ianuarie


Activităţi
integrate/pe
Competente discipline;
Ziua Detalii de continut Resurse Evaluare
specifice organizarea
colectivului de
elevi
Luni  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, Resurse materiale: Aprecieri
impresii, meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” globale şi
 Text suport: „Cuţu- Hamham”de F. – pagina 32-33, din caiet Delta Cart Educaţional, CD, individuale
Sahling ilustraţii cu membrii familiei, animalul de pluş, coli,
 Cine, ce, unde, cum? – formulare de creioane colorate, laptop, videoproiector
întrebări/răspunsuri despre conţinutul textului Resurse procedurale:
 Povestirea după imagini, relaţiile şi Observarea
CLR -1.2; 1.3; sentimentele între membrii familiei, conversaţia, explicaţia, demonstraţia, exerciţiul, jocul
comportamen
2.1; 2.2; 3.1; programul familiei didactic, învăţarea prin descoperire, observarea directă
 Expunerea rolului fiecărui membru din propria tului
4.1;
familie Forme de organizare: participativ
Cuţu- Hamham  Despărţirea cuvintelor în silabe/ specificarea
AVAP – 2.3 frontal, individual, în grup
numărului de silabe
MM – 1.4  Identificarea literei S mare de tipar într-un şir
de litere
 Stabilirea locului sunetului s în cuvinte
 Trasarea conturului literelor folosind resurse
variate, decorarea literei S
 Stabilirea corespondenţei imagine-cuvânt
MM: Audierea cântecului „Azi, Grivei e
mânios”

AVAP : Câinele, prietenul omului


CLR – 1.3; Sunetul s  Text suport: „Cuţu -Hamham”de F. Resurse materiale: Aprecieri
3.1; 4.1 Sahling – pagina 32-33, caiet Delta Cart Educaţional planşă cu globale şi
Literele s/S, de  Punerea în corespondenţă a unor cuvinte care literele s/ S, plastilină, fire de lână, coli, creioane individuale
AVAP – 2.2 tipar încep cu sunetul s cu imaginile potrivite colorate, laptop, videoproiector
 Formulare de propoziţii, indicarea numărului Resurse procedurale:
de cuvinte/ silabe, percepute prin bătăi din conversaţia, explicaţia, demonstraţia, exerciţiul, jocul Observarea
palme/bătăi în bancă didactic, învăţarea prin descoperire, observarea directă comportamen
 Indicarea locului sunetului s, în cuvinte de 2-3 tului
silabe Forme de organizare: participativ
 Colorarea bulinei corespunzătoare sunetului s frontal, individual, în grup
 Scrierea literei s/S cu ajutorul firelor de lână
 AVAP : modelarea plastilinei pentru obţinerea
literei S, de tipar
 Recunoaşterea literei S, în cuvinte date
Trasarea conturului literelor folosind resurse
variate, decorarea literei S
AVAP Dactilopictură  Portret: Mihai Eminescu Resurse materiale: Observare
– 2.1; 2.2; 2.3  Aşternerea petelor de culoare –portretul lui Mihai Eminescu, ilustraţii cu scene din
 Obţinerea unei scene din poezia „Somnoroase poezia „Somnoroase păsărele”, creioane colorate, Expunerea
MM – 2.2 păsărele”, prin dactilopictură(lacul) laptop, videoproiector lucrărilor
 MM: Audiţie muzicală „Somnoroase Resurse procedurale:
păsărele”
conversaţia, explicaţia, jocul didactic

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup

DP- 2.1; 2.2 Învăţ să comunic  CLR: Formularea de răspunsuri la întrebări, Resurse materiale: Observarea
pe baza textului audiat – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” sistematică
CLR – 1.3  Exerciţii de identificare a regulilor de – pagina 20, caiet Delta Cart Educaţional,CD, planşă cu
comunicare în imagini, exprimarea opiniei diferite reguli de comportare, plastilină, coli, creioane
AVAP – 2.4 personale colorate, laptop, videoproiector
 Vizionarea unor secvenţe din desene animate, Resurse procedurale:
MEM– 1.1 filme pentru copii, audierea unor poveşti
consacrate pentru identificarea regulilor de conversaţia, explicaţia, demonstraţia, exerciţiul, jocul
comunicare didactic, învăţarea prin descoperire, observarea directă
AVAP: Exprimarea prin desen a regulilor de
comunicare la şcoală şi afişarea acestora pentru Forme de organizare:
a fi vizualizate de frontal, individual, în grup
Jocuri de selecţie şi plasare de jetoane: Da
(comunicare eficientă)/Nu (comunicare
ineficientă)

MEM : unirea punctetelor în ordinea crescătoare


a numerelor pentru a obţine desene
SPORT
CLE
Sunetul s  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, Resurse materiale: Aprecieri
impresii, meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” globale şi
Literele s/S, de  Text suport: „Cuţu Hamham”de F. Sahling – pagina 32-33, din caiet Delta Cart Educaţional, planşă individuale
tipar  Recunoaşterea /colorarea literelor s/S, în cu literele s/ S, plastilină, coli, creioane colorate, laptop,
cuvinte date, respectiv în scrierea cuvintelor videoproiector
CLR– 1.3; 3.1;  Indicarea locului literelor s/S, în cuvinte Resurse procedurale:
sugerate Observarea
4.1  Asocierea literelor s/S, cu imagini conversaţia, explicaţia, demonstraţia, exerciţiul, jocul comportamen
corespunzătoare ilustrării literei iniţiale didactic, învăţarea prin descoperire, observarea directă tului
MEM – 1.1  Jocuri cu litere –Labirinturi-litere participativ
 Scrierea unor silabe, cuvinte cu literele Forme de organizare:
învăţate folosind jetoane, litere magnetice frontal, individual, în grup
 Punerea în corespondenţă a unor cuvinte cu
literele care îl alcătuiesc
Marti MEM: scrierea numărului corespunzător
tuturor literelor s, folosite în cuvinte date
 Discuţii despre modificări apărute în viaţa
animalelor, în funcţie de anotimp şi de mediul
de viaţă
 Numărarea elementelor unei mulţimi Resurse materiale:
MEM- 1.1.; 1.2;  Reprezentarea numerelor de la 1 la 30 cu – pagina 35, caiet Delta Cart Educaţional, CD animalul Aprecierea
1.4; 1.6; 3.1; 3.2 ajutorul unor obiecte (jetoane, creioane, de plus, coli, creioane colorate, laptop, videoproiector corectitudinii
mărgele etc.) sau semne (cerculeţe, linii etc.) Resurse procedurale:
rezolvării
Numerele de la 0  Citirea numerelor de la 0 la 30
la 30  Scrierea numerelor de la 0 la 30 conversaţia, explicaţia, demonstraţia, exerciţiul, jocul sarcinii de
AVAP - 2.2.  Numărarea înainte şi înapoi, în variante didactic, învăţarea prin descoperire, observarea directă lucru
complete sau de la un punct al seriei, din 1 în
1, cu/fără manipularea obiectelor Forme de organizare:
 Adăugarea/extragerea unor elemente dintr-o frontal, individual, în grup
mulţime pentru a obţine numărul indicat
AVAP: Colorarea unor planşe în care codul
culorilor este dat de numere
 Exerciţii de numire a părţilor componente ale Resurse materiale:
Miercuri vieţuitoarelor (animale) –pag.36,CD bile, beţişoare, creioane colorate, laptop,
MEM- 1.1.; 1.2;  Numere de la 10-20, formare, citire, scriere videoproiector Aprecierea
1.4; 1.6; 3.1; 3.2  Compararea grupurilor de obiecte (bile, Resurse procedurale:
Formarea corectitudinii
beţişoare, puncte etc.) prin figurarea lor unele
,citirea şi conversaţia, explicaţia, demonstraţia, exerciţiul, jocul rezolvării
sub altele, încercuirea părţilor comune ale
scrierea sarcinii de
grupurilor, punerea în corespondenţă 1 la 1 a didactic, învăţarea prin descoperire, observarea directă
numerelor de la lucru
MM- 2.2. elementelor grupurilor
10 la 20
 Identificarea „vecinilor” unui număr Forme de organizare:
 Exerciţii de compunere şi descompunere cu frontal, individual, în grup
suport intuitiv
MM – Graiul animalelor
 Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, Resurse materiale:
impresii, meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă”
 Text suport: „La Grădina Zoologică”, de – pagina 34-35, din caiet Delta Cart Educaţional , CD,
Marin Sorescu portretul autorului, ilustraţii cu animale din Deşertul
 Cine, ce, unde, cum? – formulare de Sahara, coli, creioane colorate, laptop, videoproiector
întrebări/răspunsuri despre conţinutul textului Resurse procedurale: Aprecieri
CLR-1.3; 2.2;  Povestirea după imagini, relaţiile între animale
globale şi
diferite, dar care trăiesc în acelaşi mediu conversaţia, explicaţia, demonstraţia, exerciţiul, jocul
3.1; 4.1 individuale
 Recunoaşterea /colorarea literei V, în cuvinte didactic, învăţarea prin descoperire, observarea directă
La Grădina date
AVAP - 2.2 Zoologică  Asocierea cuvintelor cu imaginile Forme de organizare:
corespunzătoare frontal, individual, în grup
 Formulare de cuvinte, indicarea numărului Observarea
silabe percepute prin bătăi din palme sistematică
 Trasarea conturului literelor folosind resurse
variate
 Exerciţii de citire/scriere a unor cuvinte,
folosind literele învăţate
AVAP : Desenarea unui mediu de viaţă şi
animalele care trăiesc în el
MM- 1.4; 2.1; Cântarea vocală  Cântec: „Somnoroase păsărele”-audierea Resurse materiale: Observarea
3.1, în grup şi cântecului prezentat cu ajutorul mijloacelor –portretul lui Mihai Eminescu, ilustraţii cu scene din sistematică a
individual tehnice poezia „Somnoroase păsărele”, creioane colorate, capacităţii de
MEM – 2.2  Observarea unor ilustraţii pe textul cântecului laptop, videoproiector a cânta în
care uşurează receptarea Resurse procedurale: colectiv prin
 Implicarea activă şi dirijată în receptarea scara de
cântecelor
 Reproducerea în colectiv a cântecelor însuşite
intuitiv, pronunţând corect cuvintele
 Jocuri pe cântec cu executarea unor mişcări conversaţia, explicaţia, jocul didactic
potrivite conţinutului de idei al textului
clasificare
 Acompanierea cântecelor cu jucării muzicale Forme de organizare:
(tobe, lemne etc.) frontal, individual, în grup
 MEM : Numărarea elementelor din cadrul
naturii întâlnite în poezie

RELIGIE
Compararea  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, Resurse materiale: Aprecierea
numerelor impresii, meteo, mesajul zilei – pagina 37, din caiet Delta Cart Educaţional, CD bile, corectitudinii
natural de la 10  beţişoare, ilustraţii cu diferite animale, creioane colorate, rezolvării
la 20  Compararea numerelor naturale de la laptop, videoproiector
sarcinii de
10 la 20 Resurse procedurale:
 Ordonarea numerelor naturale de la 10 lucru
la 20 conversaţia, explicaţia, demonstraţia, exerciţiul, jocul
 Adăugarea/extragerea unor elemente dintr-o didactic, învăţarea prin descoperire, observarea directă
MEM - 1.1.; 1.2; mulţime pentru a obţine numărul indicat
1.4; 1.6; 3.1; 3.2; CLR: observarea şi analiza ilustraţiei: întrebări Forme de organizare:
şi răspunsuri pe baza ilustraţiei frontal, individual, în grup

 Discuţii despre modificări apărute în viaţa


Joi CLR – 2.2 animalelor, în funcţie de anotimp şi de mediul
de viaţă
AVAP – 2.2  Exerciţii de sortare pe diverse categorii a
animalelor: mediu de viaţă/hrană/foloase
 Exerciţii de numire a părţilor componente ale
vieţuitoarelor (animale)
AVAP – Căsuţa animalelor
 Identificarea rezultatului corect, cu suport
intuitiv
Realizarea corespondenţei între număr şi
mulţimea corespunzătoare de elemente
CLR – 1.3; 2.2; Sunetul v  Text suport: „La Grădina Zoologică”, de Resurse materiale: Aprecieri
Marin Sorescu – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” globale şi
3.1; 4.1 Literele v/V, de  MEM: Identificarea în imagini unor animale individuale
tipar sălbatice care nu trăiesc în Deşertul Sahara – pagina 34-35, din caiet Delta Cart Educaţional,
MEM – 3.1  Stabilirea unor reguli de comportare, pe care ilustraţii cu Grădina Zoologică Bucureşti, planşă cu
trebuie să le respecţi la vizitarea grădinii literaV, coli, creioane colorate, laptop, videoproiector
AVAP – 2.1 zoologice Resurse procedurale: Observarea
 Identificarea sensului unor cuvinte prin sistematică
schimbarea unei litere conversaţia, explicaţia, demonstraţia, exerciţiul, jocul
 AVAP : modelarea plastilinei pentru obţinerea didactic, învăţarea prin descoperire, observarea directă
literei v, de tipar
 Trasarea după contur a literei v, mic, de tipar, Forme de organizare:
folosind resurse variate frontal, individual, în grup
 Personalizarea literei v

Resurse materiale:
AVAP–1.3; 2.3; –pag.30 –caiet Delta Cart Educaţional,
2.4  Utilizarea unor tehnici simple de tăiere, hârtie creponată, ochi mobili, pahar de iaurt pentru copii, Aprecieri
asamblare, lipire – Omul de zăpadă laptop, videoproiector individuale
Confecţii şi  Decorarea omului de zăpadă Resurse procedurale:
jucării  Formularea de întrebări simple şi răspunsuri
despre figurinele obţinute conversaţia, explicaţia, demonstraţia, exerciţiul, jocul
 Joc: Mie îmi place să confecţionez pentru didactic Analiza
MM – 2.1 că…… produselor
MM : Audiţie „Omul de zăpadă” Forme de organizare: activităţii
frontal, individual, în grup

 Cântec: Iarna a sosit în zori Resurse materiale: Aprecieri


 Vizionare PPT : Iarna –ilustraţii cu anotimpul iarna, PPT : Iarna, creioane globale si
MM– 2.1 Cântarea în  Acompanierea cu ajutorul instrumentelor colorate, laptop, videoproiector individuale
improvizate (tobe, lemne, creioane) Resurse procedurale:
colectiv.
CLR – 1.1  Reproducerea în colectiv a cântecelor însuşite
intuitiv, pronunţând corect cuvintele conversaţia, explicaţia, jocul didactic
Cântarea
AVAP – 2.2  Exersarea asimilării integrale a melodiei
instrumentală AVAP: La săniuş - colorare Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
 Numere de la 20-31, citire,scriere comparare,
ordonare
Vineri.  ordonarea unor numere date, crescător sau
descrescător;
 completarea unor serii numerice;
 compunerea şi descompunerea unor mulţimi
de obiecte având drept cardinal un număr de
elemente mai mic decât 10; mai mic decât 31;
Resurse materiale:
 Identificarea rezultatului corect, cu suport
–pagina 38, caiet Delta Cart Educaţional, CD, bile,
intuitiv
MEM- 1.1.; 1.2; beţişoare, ilustraţii cu diferite animale, creioane colorate, Aprecierea
 Realizarea corespondenţei între număr şi
1.4; 1.6; 3.1; 3.2; laptop, videoproiector
Formarea mulţimea corespunzătoare de elemente corectitudinii
Resurse procedurale:
,citirea şi CLR: observarea şi analiza ilustraţiei: întrebări rezolvării
scrierea şi răspunsuri pe baza ilustraţiei conversaţia, explicaţia, demonstraţia, exerciţiul, jocul sarcinii de
numerelor de la lucru
CLR – 2.2 20 la 31 didactic, învăţarea prin descoperire, observarea directă
 Discuţii despre modificări apărute în viaţa
animalelor, în funcţie de anotimp şi de mediul
AVAP – 2.2 Forme de organizare:
de viaţă
frontal, individual, în grup
 Exerciţii de sortare pe diverse categorii a
animalelor: mediu de viaţă/hrană/foloase
 Exerciţii de numire a părţilor componente ale
vieţuitoarelor (animale)
 Clasificarea animalelor în funcţie de numărul
de picioare, de mediul de viaţă, de modul de
hrănire
AVAP – Căsuţa animalelor

DP- 1.2; Învăţ să comunic CLR: Formularea de răspunsuri la întrebări, pe Observarea


2.23.1; 3.2 baza textului audiat Resurse materiale: sistematică
– pagina 20, din caiet Delta Cart Educaţional, planşă cu
AVAP – 2.4  Exerciţii de identificare a regulilor de diferite reguli de comportare, plastilină, coli, creioane
comunicare în imagini, exprimarea opiniei colorate, laptop, videoproiector
CLR – 1.3 personale Resurse procedurale:
 Exprimarea prin desen a regulilor de
comunicare la şcoală şi afişarea acestora pentru conversaţia, explicaţia, demonstraţia, exerciţiul, jocul
a fi vizualizate de elevi didactic, învăţarea prin descoperire, observarea directă
 Jocuri de rol cu marionete ilustrând modalităţi
pozitive/negative de interacţiune verbală sau Forme de organizare:
fizică frontal, individual, în grup
 Jocuri de selecţie şi plasare de jetoane: Da
(comunicare eficientă)/Nu (comunicare
ineficientă)
 Jocuri de tipul labirint
MEM : unirea punctetelor în ordinea crescătoare
a numerelor pentru a obţine desene

 Autocunoaştere şi atitudine pozitivă faţă de


sine şi faţă de ceilalţi
 Trăire şi manifestare emoţională, starea de
bine
AVAP: Realizarea de desene cu activităţile
preferate realizate împreună cu membrii familiei

SPORT

Activităţi
integrate/pe
Competente discipline;
Ziua Detalii de continut Resurse Evaluare
specifice organizarea
colectivului de
elevi
 Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Aprecieri
meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” globale şi
 Text suport: „La Grădina Zoologică”, de Marin – pagina 34-35, din caiet Delta Cart individuale
Sorescu Educaţional ilustraţii cu animale din grădina
CLR CLR  Povestirea după imagini zoologică, coli, creioane colorate, laptop,
-1.2; 1.3; 2.1;  Exprimarea propriilor idei în contexte cunoscute, videoproiector
2.2; 3.1; 4.1; manifestând interes pentru comunicare Resurse procedurale: Observarea
Sunetul v  Joc: Câte animale? (numărarea animalelor din grădina comportamen
AVAP – 2.3 zoologică, ilustrate în auxiliar) conversaţia, explicaţia, demonstraţia, tului
Literele v/V, de  Indicarea locului sunetului v, în cuvinte de 2-3 silabe exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin participativ
MM – 2.2 tipar  Identificarea literei V, mare, de tipar într-un şir de descoperire, observarea directă
cuvinte
 Reprezentarea grafică a cuvintelor, stabilirea locului Forme de organizare:
literelor noi frontal, individual, în grup
 Trasarea conturului literelor folosind resurse variate,
decorarea literei V
 Stabilirea corespondenţei imagine-cuvânt
MM: Audiţie– Grădina Zoologică
CLR -1.2; 1.3; Muzicanţii din  Text suport: „Muzicanţii din Bremen”, de Fraţii Resurse materiale: Aprecieri
Luni 2.1; 2.2; 3.1; Bremen Grimm – pagina 36-37, din caiet Delta Cart globale şi
4.1;  Sortarea jetoanelor care reprezintă animalele prezente în Educaţional, CD, portretul autorilor, ilustraţii individuale
conţinutul textului, a căror denumire conţin sunetul ş cu animale , coli, creioane colorate, laptop,
AVAP – 2.3  Exprimarea propriilor idei despre noţiunea de muzicant videoproiector
 Identificarea literei ş, mic, de tipar, într-un şir de cuvinte Resurse procedurale:
MM – 2.2  Trasarea conturului literelor folosind resurse variate, Observarea
decorarea literei ş conversaţia, explicaţia, demonstraţia, comportamen
DP – 2.2  Reprezentarea grafică a cuvintelor, stabilirea locului exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin tului
literelor noi descoperire, observarea directă participativ
 Stabilirea corespondenţei imagine-cuvânt
 DP : „Pot să prezint eu?” Forme de organizare:
MM: Audiţie– Noi suntem muzicanţi vestiţi frontal, individual, în grup
AVAP– 2.3; 2.4 Pictură  Observarea unor picturi de iarnă de pictori români Resurse materiale: Analiza
 Realizarea unei compoziţii libere cu titlul Frumuseţile Pag.31 din caiet Delta Cart Educaţional, produselor
CLR – 2.2 Tehnici de lucru: iernii folosind tehnici de lucru învăţate imagini tablouri cu picturi de iarnă, acuarele, activităţii
 Aprecierea lucrărilor pensulă, pai de suflat, laptop, videoproiector
pensulaţie, colaj, MM: Audiţie – Iarna Resurse procedurale:

amprentare, conversaţia, explicaţia, demonstraţia, jocul


ştampilare, didactic
tamponare,
pulverizare Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
DP- 1.2; 3.1; Comunicăm, ne  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Observarea
3.2 înţelegem meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” sistematică
 CLR: Formularea de răspunsuri la întrebări, pe baza – pagina 21, din caiet Delta Cart Educaţional,
CLR – 1.3 imaginilor CD, ilustraţii cu activităţi diferite realizate de
 Exerciţii de identificare a regulilor de comunicare în şcolari, coli, creioane colorate, laptop,
AVAP – 2.4 imagini: anunţarea răspunsului; aşteptarea rândului; videoproiector
completarea răspunsurilor colegilor după ce aceştia au Resurse procedurale:
încheiat; exprimarea opiniei personale
 Exprimarea prin desen a regulilor de comunicare la conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
şcoală şi afişarea acestora pentru a fi vizualizate de elevi exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
(exemplu: „vorbim pe rând”, „ascultăm activ”, „respectăm descoperire, observarea directă
programul şcolar”, „ajutăm colegii când ne solicită
sprijinul”, „adresăm întrebări” etc.) Forme de organizare:
 Jocuri de rol cu marionete ilustrând modalităţi frontal, individual, în grup
pozitive/negative de interacţiune verbală sau fizică: se
ajută unii cu ceilalţi, se exprimă politicos („te rog”,
“mulţumesc”), se întrerup, se lovesc, se împing etc.
MEM : Numără imaginile în care comunicarea este
eficientă
Marti SPORT
CLE
CLR– 1.3; 3.1; Sunetul ş  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Aprecieri
4.1 meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” globale şi
Literele ş/Ş, de  Text suport: „Muzicanţii din Bremen”, de Fraţii – pagina 36-37, din caiet Delta Cart individuale
MEM – 1.1 tipar Grimm Educaţional, planşă cu literele ş/ Ş, coli,
 Joc de rol: dialogul dintre măgar şi pisică creioane colorate, laptop, videoproiector
 DP : Jocul „Personajul preferat este…” Resurse procedurale:
 Oferirea unor răspunsuri la întrebări de tipul: „Cine? Observarea
Ce? Unde? Cum?” conversaţia, explicaţia, demonstraţia, comportamen
 Formularea unor propoziţii având suport intuitiv exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin tului
 Exprimarea propriilor idei în contexte cunoscute, descoperire, observarea directă participativ
manifestând interes pentru comunicare
 Asocierea unor imagini cu litera corespunzătoare Forme de organizare:
sunetului iniţial al cuvântului pe care îl denumesc
 Indicarea locului sunetului ş, în cuvinte de 2-3 silabe frontal, individual, în grup
 Identificarea literelor ş, Ş, de tipar într-un şir de cuvinte
 Trasarea conturului literelor folosind resurse variate,
decorarea lor
 Stabilirea corespondenţei dintre cuvintele scrise cu litere
mari de tipar cu cele scrise cu litere mici de tipar
AVAP: Realizează un desen cu titlul „Orchestra”, în
care interpreţii să fie animale
 Exerciţii de recunoaştere a animalelor şi a condiţiilor lor
de viaţă grupResurse materiale:
 Sortarea/clasificarea unor obiecte/materiale etc., pe baza –pagina 39, caiet Delta Cart Educaţional,CD
unui criteriu dat bile, beţişoare, numărătoare, ilustraţii cu
MEM- 1.1.; 1.2;  Exerciţii de identificare a unor diverse categorii de diferite animale marine, creioane colorate,
animale sau a categoriei căreia îi aparţine un animal laptop, videoproiector
1.4; 1.6; 3.1; 3.2 Aprecierea
 Resurse procedurale: corectitudinii
 compunerea şi descompunerea unor mulţimi de obiecte
Vieţuitoarele rezolvării
având drept cardinal un număr de elemente mai mic conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
apelor sarcinii de
decât 10; mai mic decât 31;
MM - 1.4 exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin lucru
 AVAP: Colorează doar animalele din Muzicantii din
Bremen descoperire, observarea directă
CLR – 1.3  Sortarea/clasificarea unor obiecte/materiale etc., pe baza
unui criteriu dat Forme de organizare:
 Exerciţii de identificare a unor diverse categorii de frontal, individual, în grup
animale sau a categoriei căreia îi aparţine un animal

MEM- 1.1.; 1.2; Compararea şi  Numere de la 20-31, formare, citire, scriere Resurse materiale: Aprecierea
Miercuri 1.4; 1.6; 3.1; 3.2 ordonarea  Compararea grupurilor de obiecte (bile, beţişoare, – pagina 40, caiet Delta Cart Educaţional, corectitudinii
numerelor de la puncte etc.) prin figurarea lor unele sub altele, Cd, bile, beţişoare, numărătoare, ilustraţii cu rezolvării
20 la 31 încercuirea părţilor comune ale grupurilor, punerea în diferite animale, creioane colorate, laptop, sarcinii de
corespondenţă 1 la 1 a elementelor grupurilor videoproiector lucru
AVAP – 2.2  Identificarea „vecinilor” unui număr Resurse procedurale:
 Selectarea unor numere după un criteriu dat (ex.:
CLR – 1.3 „Încercuiţi cu verde numerele mai mari decât 2 şi 1 mai conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
mici decât 31”) exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
 Exerciţii de compunere şi descompunere cu suport descoperire, observarea directă
intuitiv
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
 Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Aprecieri
meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” globale şi
 Text suport: „Muzicanţii din Bremen”, de Fraţii – pag.36-37, caiet Delta Cart Educaţional, individuale
Grimm ilustraţii cu animale protejate de lege, etichete
 Exerciţii de oferire a unor răspunsuri la cererea cu cuvintele:”Protejaţi”, „animalele !” coli,
CLR-1.1; 1.2; elementară de informaţii creioane colorate, laptop, videoproiector
 Dialoguri în diferite contexte, reale sau simulate, pe Resurse procedurale: Observarea
2.1; 2.2; 3.1;
tema protecţiei animalelor comportamen
4.1;  Alcătuire de propoziţii după imagini conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
Sunetul ş tului
 Exerciţii de numărare a cuvintelor dintr-un enunţ scurt exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin participativ
AVAP – 2.3  Recunoaşterea şi numirea literelor ş/Ş, de tipar, pe
Literele ş/Ş, de descoperire, observarea directă
diferite suporturi
MM – 2.2 tipar
 Asocierea cuvintelor scrise cu majuscule, cu cuvinte Forme de organizare:
scrise cu litere mici frontal, individual, în grup
 Transcrierea prin fotografiere vizuală:
cuvinte/propoziţii, cu litere mari de tipar
 Realizează un afiş, în care să lipeşti etichete cu
sloganuri pentru protecţia animalelor
 Joc: Descoperă litera ascunsă (prin colorare după cod)
AVAP: Colorează desenul care reprezintă animalul tău
preferat
 Cântece despre animale „La mure”
CLR – Joc „Cu ce începe cuvântul?”
Resurse materiale:
 Exerciţii de ascultare a unor poezii în comparaţie cu
MM– 2.1 – ilustraţii cu diferite animale, creioane
Cântarea în ascultarea unui cântec
colorate, laptop, videoproiector
colectiv.  Audierea cântecului demonstrat de propunător
CLR – 1.1 Resurse procedurale:
 Implicarea activă şi dirijată în receptarea cântecelor Aprecieri
Cântarea  Reproducerea în colectiv a cântecelor însuşite intuitiv, globale si
AVAP – 2.2 conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
instrumentală pronunţând corect cuvintele individuale
AVAP: Desenarea unor imagini sugerate de textele exerciţiul, jocul didactic
cântecelor
Forme de organizare:
 Exersarea mişcării spontane pe cântec frontal, individual, în grup
Crearea spontană a unor combinaţii ritmice de silabe
onomatopeice, însoţite de mişcare
RELIGIE
Joi Adunarea cu 1  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Aprecierea
meteo, mesajul zilei – pagina 41, din caiet Delta Cart Educaţional, corectitudinii
CLR: Dialog despre jocurile şi sporturile de iarnă CD, bile, beţişoare, numărătoare, ilustraţii cu rezolvării
 Utilizarea de denumiri şi simboluri matematice (sumă, diferite animale, creioane colorate, laptop,
sarcinii de
total, +, = ) videoproiector
MEM- 1.1.; 1.2;  Compuneri şi descompuneri de numere Resurse procedurale: lucru
1.4; 1.6; 3.1; 3.2;  Adunări cu 1, prin numărarea obiectelor
 Identificarea rezultatului corect, cu suport intuitiv conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Dialog privitor la comportamentul unor vieţuitoare exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
iarna descoperire, observarea directă
CLR – 2.2  Joc: Cine face aşa?
 MM : Adunarea cu 1 Forme de organizare:
AVAP – 2.2  Sortarea pe diverse categorii: plante de grădină/plante de frontal, individual, în grup
pădure; flori de
grădină/flori de câmp; plante textile/plante medicinale
etc.
Exerciţii de recunoaştere a unor diverse categorii de
plante sau a categoriei căreia îi aparţine o plantă
CLR– 1.3; 3.1; RECAPITULAR  Recunoaşterea şi numirea literelor mari şi mici de tipar Aprecieri
4.1; E pe diferite suporturi Resurse materiale: globale şi
 Selectarea unor jetoane respectând criterii date: cuvântul – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” individuale
AVAP –2.2 Propoziţia/Cuvânt ilustrat să înceapă sau să se termine cu sunetul dat –fişe de lucru, ilustraţii, plastilină, tablă
ul/ Silaba  Scrierea cuvintelor sugerate de imaginile date magnetică, coli, creioane colorate, laptop,
 Exerciţii de indicare a silabelor cuvintelor date videoproiector
 Numărarea lor Resurse procedurale: Observarea
AVAP: Colorează literele cunoscute comportamen
Sunetele şi conversaţia, explicaţia, demonstraţia, tului
literele mari şi exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin participativ
mici de tipar descoperire, observarea directă

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
AVAP

 Însuşirea după auz a liniei melodice a cântecului Glasul Resurse materiale: Observarea
MM– 1.1; 1.4; instrumentelor (instrumente muzicale), prin cântarea lui –ilustraţii cu diferite instrumente muzicale, sistematică a
2.1; 3.3; demostrativă de către cadrul didactic sau cu ajutorul creioane, beţişoare, laptop, videoproiector capacităţii de
mijloacelor tehnice, receptarea lui de către copii Resurse procedurale: receptare a
 Reproducerea în grup respectând sincronizarea sunetelor
Mânuirea  Identificarea, în audiţii, a sunetelor produse de diferite conversaţia, explicaţia, demonstraţia, emise de
jucăriilor instrumente muzicale exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
jucăriile
muzicale  Vizionare PPT: Instrumente muzicale şi sunetele lor descoperire, observarea directă
muzicale
CLR – 3.2  Acompanierea liberă a cântecelor învăţate în unitate, cu
Forme de organizare:
sonorităţi emise de obiecte din clasă (creioane, beţişoare,
AVAP – 2.2 masă, podea, dulap etc.) frontal, individual, în grup
 CLR : identificarea instrumentelor şi selectarea acestora
din imaginile date.
AVAP : reprezentarea prin desen a unor instrumente
muzicale.
MEM
Vineri. DP UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE
24
ianuarie SPORT

Activităţi
Competente
Ziua integrate/pe Detalii de continut Resurse Evaluare
specifice
discipline;
organizarea
colectivului de
elevi
Luni RECAPITULAR  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Aprecieri
E meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” globale şi
 Recunoaşterea şi numirea literelor mari şi mici de tipar –fişe de lucru, ilustraţii, plastilină, tablă individuale
CLR – 1.3; Propoziţia/Cuvânt pe diferite suporturi magnetică, coli, creioane colorate, laptop,
3.1; 4.1; ul/ Silaba  Selectarea unor jetoane respectând criterii date: cuvântul videoproiector
ilustrat să înceapă sau să se termine cu sunetul dat Resurse procedurale:
AVAP –2.2  Scrierea cuvintelor sugerate de imaginile date Observarea
 Exerciţii de indicare a silabelor cuvintelor date conversaţia, explicaţia, demonstraţia, comportamen
Sunetele şi  Numărarea lor exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin tului
AVAP: Colorează literele cunoscute descoperire, observarea directă participativ
literele mari şi
mici de tipar
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
CLR - 1.3; RECAPITULAR  Joc „ Roata cifrelor şi a literelor” Resurse materiale: Aprecieri
3.1; 4.1 E  Formulare de propoziţii, indicarea numărului de cuvinte/ –fişe de lucru, tablă magnetică, alfabetar, coli, globale şi
silabe, percepute prin bătăi din palme/ sărituri/ bătăi în creioane colorate, laptop, videoproiector individuale
AVAP – 1.2 bancă Resurse procedurale:
 Recunoaşterea literelor învăţate, în cuvinte date
DP – 2.2 Propoziţia/Cuvânt  Indicarea numărului de sunete din cuvinte date conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
ul/ Silaba  Recunoaşterea literelor mari şi mici prin colorarea lor cu exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin Observarea
culori diferite descoperire, observarea directă comportamen
 Colorează elementele ale căror denumiri se termină cu o tului
silabă dată Forme de organizare: participativ
Sunetele şi  Asocierea literelor o, l, ă, s, v, ş cu imagini frontal, individual, în grup
corespunzătoare ilustrării literei iniţiale
literele mari şi
 Realizarea unor desene cu litere personificate
mici de tipar DP : stabilirea unor reguli de comunicare în cadrul
activităţii.
AVAP– 1.2; Confecţii şi  Realizarea Căciulii prin tehnici simple de: decupare, Resurse materiale: Aprecieri
2.2 jucării lipire, tăiere, răsucire, înnodare –– pagina 29-caiet Delta Cart Educaţional, fire globale şi
 Observarea modelului prezentat, identificarea groase, material refolosibil individuale
CLR – 2.2 materialelor de lucru, explicarea etapelor de lucru (rulou de hârtie igienică), foarfecă, laptop,
 Realizarea lucrării propuse videoproiector
Resurse procedurale:
conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
exerciţiul, observarea directă

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
DP- 1.1; 2.3; Comunicăm, ne  CLR: Formularea de răspunsuri la întrebări, pe baza Resurse materiale: Observarea
3.3 înţelegem textului audiat – pagina 21, caiet Delta Cart Educaţional, sistematică
 Exerciţii de identificare a regulilor de comunicare în ilustraţii cu activităţi diferite realizate de
AVAP – 2.2 imagini şcolari, semafor, semen de circulaţie, coli,
 Jocuri de rol cu marionete ilustrând modalităţi creioane colorate, laptop, videoproiector
pozitive/negative de interacţiune verbală sau fizică: se Resurse procedurale:
ajută unii cu ceilalţi, se exprimă politicos („te rog”,
“mulţumesc”), se întrerup, se lovesc, se împing etc. conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Jocuri de selecţie şi plasare de jetoane: Da (comunicare exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
eficientă)/Nu (comunicare ineficientă) descoperire, observarea directă
 Identificarea/recunoaşterea unor semne de circulaţie
 Reguli de conduită pe stradă
 Respectarea regulilor de circulaţie
 Discutarea unor consecinţe legate de nerespectarea
regulilor
 Norme de comportare in vederea evitării accidentelor
 AVAP: Colorarea semaforului
MM: Audiţie: Semaforul
Marti SPORT
CLE
CLR- 1.3; 3.1; RECAPITULAR  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Aprecieri
4.1 E meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” globale şi
 Joc: Copacul cu litere – identificarea silabelor care –fişe de lucru, tablă magnetică, alfabetar, coli, individuale
DP – 2.2 Sunetele şi compun cuvinte date creioane colorate, laptop, videoproiector
literele mari şi  Numirea alimentelor sănătoase dint-o mulţime de Resurse procedurale:
elemente date şi stabilirea numărului de silabe
mici de tipar
 Recunoaşterea literelor învăţate conversaţia, explicaţia, demonstraţia, Observarea
 Citirea globală a numelui scris cu litere de tipar pe exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin comportamen
dulăpior, la cuier, la colţul de prezentare al clasei, descoperire, observarea directă tului
 Identificarea cuvintelor corespunzătoare numelui unor participativ
copii, folosind literele învăţate Forme de organizare:
 Joc: Şirul literelor (trasarea literelor folosind creioane frontal, individual, în grup
colorate)/ identificarea cuvântului prieten, dintr-o
mulţime de litere
DP: Cum ar trebui să fie un prieten al animalelor?
 Rezolvarea de exerciţii de adunare/ scădere în Resurse materiale:
concentrul 0-10 –fişe de lucru, ilustraţii, plastilină, tablă
MEM– 1.4; 1.6;  Utilizarea de denumiri şi simboluri matematice magnetică, coli, creioane colorate, laptop,
 Compuneri şi descompuneri de mulţimi de obiecte Aprecierea
5.2 videoproiector
având drept cardinal un număr de elemente mai mic de corectitudinii
Adunarea şi Resurse procedurale:
10 rezolvării
scăderea cu 1  Rezolvarea de exerciţii de scădere cu o unitate, în conversaţia, explicaţia, demonstraţia, exerciţiul, sarcinii de
concentrul 0-10, şi verificarea operaţiilor efectuate prin lucru
CLR - 2.2 jocul didactic, învăţarea prin descoperire,
numărare de obiecte/desene
 Extragerea de elemente dintr-o mulţime pentru a obţine observarea directă
AVAP – 2.2 mulţimi „cu tot atâtea elemente”
 CLR : - formularea unor propoziţii după suport vizual Forme de organizare:
Dialog privitor la comportamentul unor vieţuitoare iarna frontal, individual, în grup
 CLR: Dialog privitor la comportamentul unor
Miercuri vieţuitoare
 Rezolvarea de exerciţii de scădere cu o unitate, în
concentrul 0-10, şi verificarea operaţiilor efectuate prin Resurse materiale:
numărare de obiecte/desene Pagina 42-43 din caiet, fişe de lucru, CD
MEM– 1.1; 1.2,  Extragerea de elemente dintr-o mulţime pentru a obţine ilustraţii, plastilină, tablă magnetică, coli, Aprecierea
3.1; 5.1 mulţimi „cu tot atâtea elemente” creioane colorate, laptop, videoproiector
corectitudinii
 AVAP: Colorează plantele care nu se găsesc în ţara Resurse procedurale:
Condiţii de viaţă rezolvării
CLR – 2.2 noastră
 Sortarea pe diverse categorii: plante de grădină/plante de conversaţia, explicaţia, demonstraţia, sarcinii de
AVAP – 1.2 pădure; flori de grădină/flori de câmp; plante exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin lucru
textile/plante medicinale etc. descoperire, observarea directă
 Discuţii despre modificările apărute în viaţa plantelor, în
funcţie de anotimp şi de mediul de viaţă (adaptarea) Forme de organizare:
 Exerciţii de recunoaştere a plantelor şi a condiţiilor lor frontal, individual, în grup
de viaţă
Sortarea/clasificarea unor obiecte/materiale etc., pe baza
unui criteriu dat
CLR- 1.3; RECAPITULAR  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Aprecieri
3.1; 4.1 E meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” globale şi
 Reprezentarea grafică a unor cuvinte şi colorarea –fişe de lucru, tablă magnetică, alfabetar, coli,
AVAP – 2.2 Sunetele şi individuale
sunetelor /literelor indicate creioane colorate, laptop, videoproiector
literele mari şi  Identificarea sunetelor în cuvinte însoţite de imagini
sugestive Resurse procedurale:
 Colorarea imaginilor care corespund unui cuvânt –
etichetă conversaţia, explicaţia, demonstraţia, Observarea
 Realizarea de cuvinte prin unirea silabelor cu ajutorul exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin comportamen
săgeţilor descoperire, observarea directă tului
 Colorarea selectivă a unor litere, silabe, cuvinte folosind participativ
codul culorilor Forme de organizare:
mici de tipar  Scrierea literei mici de tipar corespunzătoare literei frontal, individual, în grup
DP – 2.2
 Punerea în corespondenţă a unui cuvânt rostit cu
imaginea potrivită
 Punerea în corespondenţă a unor cuvinte formate din 1-2
silabe cu imagini potrivite, reprezentând obiecte din
universul apropiat
 Citirea selectivă a unor cuvinte/enunţuri
AVAP: Chipul literelor – personalizarea literelor
învăţate
Resurse materiale:
 Audierea cântecului redat cu ajutorul mijloacelor
MM– 1.4; 2.1; – cutii de metal, laptop, videoproiector
Jucării muzicale tehnice
3.3; Resurse procedurale:
improvizate  Exersarea asimilării pe strofe şi integrale a cântecului
Analiza
 Reproducerea în colectiv a cântecelor însuşite intuitiv, conversaţia, explicaţia, demonstraţia, produselor
AVAP – 2.3
pronunţând corect cuvintele activităţii
exerciţiul, observarea directă
 AVAP : realizarea unor tobe din cutii de metal
Acompanierea liberă a cântecului, cu sonorităţi emise de
Forme de organizare:
obiecte din clasă
frontal, individual, în grup
RELIGIE
Joi MEM– 1.1, 1.4 RECAPITULAR  Realizarea prin desen a unor mulţimi cu număr indicat Resurse materiale: Aprecierea
E de elemente –fişe de lucru, ilustraţii, numărătoare, coli, corectitudinii
AVAP – 2.2  Compunerea şi descompunerea unor mulţimi de obiecte creioane colorate, laptop, videoproiector rezolvării
Numerele având drept cardinal un număr de elemente mai mic Resurse procedurale:
sarcinii de
naturale decât 10 mai mic decât 31
 Rezolvarea de probleme în care numerele sunt date conversaţia, explicaţia, demonstraţia, lucru

în concentrul 0- obiectual sau figurate prin semne simple: puncte, exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
31 cerculeţe, linii etc. descoperire, observarea directă
 Completarea unor serii numerice
 Identificarea „vecinilor” unor numere Forme de organizare:
 Exerciţii de ordonare în sens crescător şi descrescător a frontal, individual, în grup
unor numere
 Observarea părţilor componente ale vieţuitoarelor
(plante, animale) pentru identificarea structurii lor
comune

AVAP : colorarea unui desen pe baza unor coduri date


 Exerciţii de recunoaştere a plantelor şi a condiţiilor lor
de viaţă

CLR– 1.3; 2.1; Ameliorare/  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Aprecieri
3.1; 4.2 dezvoltare meteo, mesajul zilei Resurse materiale: globale şi
 Ameliorare-dezvoltare – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” individuale
AVAP –2.2  Activităţile de învăţare cu caracter ameliorativ se vor –fişe de lucru, coli, creioane colorate, laptop,
stabili în funcţie de problemele individuale/ale videoproiector
majorităţii elevilor Resurse procedurale:
Activităţile de dezvoltare vor avea un grad ridicat de
dificultate şi vor fi stabilite pentru elevii care vor conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
demonstra realizarea tuturor obiectivelor de evaluare exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
vizate. descoperire, observarea directă

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup

 Joc – Galeria artiştilor Resurse materiale:


 Selectarea, de către fiecare copil, a celor mai frumoase – coli de flipchart, pensule, acuarele, laptop,
2-3 lucrări realizate în timpul activităţilor din unitatea videoproiector
tematică Resurse procedurale:
 Realizarea, prin desen, a unor chenare pe coli de
conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
AVAP – 1.3 Galeria artiştilor flipchart – suport pentru expunerea lucrărilor (grupuri de Turul galeriei
exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
3-4 elevi)
descoperire, observarea directă
 Expunerea lucrărilor
 Vizitarea expoziţiei şi exprimarea unor puncte de vedere Forme de organizare:
referitoare la lucrările expuse de colegi frontal, individual, în grup
Realizarea unor fotografii

MM– 1.1; 1.4;  Însuşirea după auz a liniei melodice a cântecului Glasul Observarea
2.1; 3.3; Mânuirea instrumentelor (instrumente muzicale), prin cântarea lui Resurse materiale: sistematică a
CLR – 3.2 jucăriilor demostrativă de către cadrul didactic sau cu ajutorul –ilustraţii cu diferite instrumente muzicale, capacităţii de
muzicale mijloacelor tehnice, receptarea lui de către copii creioane, beţişoare, laptop, videoproiector receptare a
 Reproducerea în grup respectând sincronizarea Resurse procedurale: sunetelor
 Identificarea, în audiţii, a sunetelor produse de diferite emise de
instrumente muzicale conversaţia, explicaţia, demonstraţia, jucăriile
 Vizionare PPT: Instrumente muzicale şi sunetele lor exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin muzicale
AVAP – 2.2  Acompanierea liberă a cântecelor învăţate în unitate, cu descoperire, observarea directă
sonorităţi emise de obiecte din clasă (creioane, beţişoare,
masă, podea, dulap etc.) Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
 CLR : identificarea instrumentelor şi selectarea acestora
din imaginile date.
AVAP : reprezentarea prin desen a unor instrumente
muzicale.
 Ameliorare-dezvoltare
 Realizarea prin desen a unor mulţimi cu număr indicat
Vineri. de elemente
 Compunerea şi descompunerea unor mulţimi de obiecte
Resurse materiale:
având drept cardinal un număr de elemente mai mic
–fişe de lucru, coli, creioane colorate, laptop,
decât 10
videoproiector
 Rezolvarea de exerciţii de adunare şi scădere cu o
Resurse procedurale:
MEM– 1.1, 1.4 unitate, în
Ameliorare/
concentrul 0-10 Aprecieri
dezvoltare conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
AVAP – 2.2 globale şi
exerciţiul, jocul didactic, învăţarea prin
 Activităţile de învăţare cu caracter ameliorativ se vor individuale
descoperire, observarea directă
stabili în funcţie de problemele individuale/ale
majorităţii elevilor Forme de organizare:
Activităţile de dezvoltare vor avea un grad ridicat de frontal, individual, în grup
dificultate şi vor fi stabilite pentru elevii care vor
demonstra realizarea tuturor obiectivelor de evaluare
vizate.

AVAP: Colorează animalele preferate


DP- 1.1; 2.3; RECAPITULAR  Joc: Te rog să…. Observarea
3.3 E  Autocunoaştere şi atitudine pozitivă faţă de sine şi faţă Resurse materiale: sistematică
de ceilalţi – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă”
AVAP – 2.2 Comunicare şi  Reguli de comunicare în activitatea şcolară, precum şi în – pagina 20-21, din caiet Delta Cart
cooperare activitatea de zi cu zi Educaţional, ilustraţii cu activităţi diferite
 Observarea imaginilor şi rezolvarea unor cerinţe pe baza realizate de şcolari, semafor, semne de
acestora circulaţie, coli, creioane colorate, laptop,
 Jocuri de selecţie şi plasare de jetoane: Da (comunicare videoproiector
eficientă)/Nu (comunicare ineficientă) Resurse procedurale:
 Discutarea unor consecinţe legate de nerespectarea
regulilor conversaţia, explicaţia, exerciţiul, jocul
AVAP: Desen la alegere, diferite obiecte pe fiecare deget didactic, observarea directă
al mâinii
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup

SPORT

PROIECTAREA UNITĂŢII TEMATICE: „LUMEA MAGICĂ A BASMELOR”


Nr. de săptămâni: XVIII- XX

Perioada: 3 februarie -21 februarie

Activităţi
integrate/pe
Competente discipline;
Ziua Detalii de continut Resurse Evaluare
specifice organizarea
colectivului de
elevi
Luni  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Aprecieri
meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” globale şi
 Text suport: „Dragonii din Ţinutul Albastru”de R.S. – pagina 40-41, din caiet, CD,planşă cu literele individuale
Gannet p/ P, CD,ilustraţii cu dragoni, coli, creioane
CLR -1.2; 1.3;  Cine, ce, unde, cum? – formulare de întrebări/răspunsuri colorate, laptop, videoproiector Observarea
despre animale dispărute Resurse procedurale: comportamen
2.1; 2.2; 3.1;
 Povestirea după imagini tului
4.1;  Expunerea rolului fiecărui membru din familie conversaţia, explicaţia, demonstraţia, participativ
Dragonii din dragonilor exerciţiul,
AVAP – 2.3 Ţinutul Albastru  Despărţirea cuvintelor în silabe/ specificarea numărului
de silabe jocul didactic, învăţarea prin descoperire,
MM – 1.4  Identificarea literei P, mare, de tipar, într-un şir de litere observarea directă
 Stabilirea locului sunetului p în cuvinte
 Trasarea conturului literelor folosind resurse variate, Forme de organizare:
decorarea literei P frontal, individual, în grup
 Stabilirea corespondenţei imagine-cuvânt
MM: Audierea cântecului „Dragonul”
AVAP: Realizează un desen care ilustrează o scenă din
poveste
CLR – 1.3; Dragonii din  Text suport: „Dragonii din Ţinutul Albastru”de R.S. Resurse materiale: Aprecieri
3.1; 4.1 Ţinutul Albastru Gannet – pagina 40-41, din auxiliar, CD,planşă cu globale şi
 Punerea în corespondenţă a unor cuvinte care încep cu literele p, P, ilustraţii cu dragoni, coli, creioane individuale
AVAP – 2.2 sunetul p cu imaginile potrivite colorate, laptop, videoproiector
 Formulare de propoziţii, indicarea numărului de cuvinte/ Resurse procedurale: Observarea
silabe, percepute prin bătăi din palme/bătăi comportamen
 Indicarea locului sunetului p în cuvinte de 2-3 silabe conversaţia, explicaţia, demonstraţia, tului
 Colorarea bulinei corespunzătoare exerciţiul, participativ
 Scrierea literei p/P cu ajutorul beţişoarelor
 AVAP : modelarea plastilinei pentru obţinerea literei jocul didactic, învăţarea prin descoperire,
p/P de tipar observarea directă
 Recunoaşterea literei p în cuvinte date
Trasarea conturului literelor folosind resurse variate, Forme de organizare:
decorarea literei P frontal, individual, în grup

AVAP Desen  Realizarea unei compoziţii:Autoportret- Micul pictor” Resurse materiale: Observare
– 2.1; 2.2; 2.3  Realizarea unor compoziţii, individual folosind culori la – pagina 38, din caiet,CD, acuarele, tempera,
Elemente de alegere şi tehnici improvizate burete, planşă “Steaua culorilor”laptop, Expunerea
MM – 2.2 limbaj plastic  Folosirea liniei cu scop de contur şi cu scop decorativ în videoproiector lucrărilor
linia, punctul, compoziţie Resurse procedurale:
forma  Exerciţii de utilizare a aparaturii electronice pentru
realizarea unor fotografii/ conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Aşternerea petelor de culoare exerciţiul,
 Obţinerea autoportetului
 MM: Ninge iar jocul didactic, învăţarea prin descoperire,
observarea directă

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
DP- 2.1; 2.2 Comportare CLR: Exerciţii de participare la conversaţii scurte, în grup, Resurse materiale: Observarea
civilizată pe teme sugerate de imagini – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” sistematică
CLR – 1.3  Joc: „Roata emoţiilor” – pagina 22-23, din auxiliar, CD,„Roata
AVAP – 2.4  Exerciţii de identificare a regulilor de comportare emoţiilor”, coli, creioane colorate, laptop,
MEM– 1.1 civilizată, în imagini videoproiector
 Jocuri de rol ilustrând modalităţi pozitive/negative de Resurse procedurale:
interacţiune verbală sau fizică: se ajută unii cu ceilalţi,
se exprimă politicos (te rog, mulţumesc), se întrerup, se conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
lovesc, se împing etc. exerciţiul,
 Organizarea unor evenimente:„Expoziţie de lucrări
plastice dedicate prietenilor” jocul didactic, învăţarea prin descoperire,
 Exprimarea prin desen a regulilor de comunicare la observarea directă
şcoală şi afişarea acestora pentru a fi vizualizate de elevi
(exemplu: „vorbim pe rând”, „ascultăm activ”, Forme de organizare:
„respectăm programul şcolar”, „ajutăm colegii când ne frontal, individual, în grup
solicită sprijinul”, „adresăm întrebări” etc.)
AVAP: Colorarea după codul de culori
MEM : unirea punctetelor în ordinea crescătoare a
numerelor pentru a obţine desene
Marti SPORT
CLE
CLR– 1.3; 3.1; Sunetul p  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Aprecieri
4.1 Literele p/P, de meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” globale şi
tipar  Text suport: „Dragonii din Ţinutul Albastru”de R.S. – pagina 40-41, din auxiliar, CD,planşă cu individuale
MEM – 1.1 Gannet literele p/ P, ilustraţii diferite, coli, creioane
 Joc „Descoperă!” – aşezarea imaginilor care numesc colorate, laptop, videoproiector Observarea
obiecte al căror sunet iniţial este p comportamen
 Recunoaşterea literei p/P în cuvinte date Resurse procedurale: tului
 Punerea în corespondenţă a unor cuvinte cu literele care participativ
îl alcătuiesc conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Recunoaşterea unor cuvinte uzuale, din universul exerciţiul,
apropiat/observarea etichetelor cu cuvinte/ citirea globală
a cuvintelor scrise cu litere de tipar jocul didactic, învăţarea prin descoperire,
 Punerea în corespondenţă a unor cuvinte formate din 1-2 observarea directă
silabe cu imagini potrivite, reprezentând obiecte din
universul apropiat Forme de organizare:
MEM: scrierea numărului corespunzător tuturor frontal, individual, în grup
literelor p folosite în cuvinte date
CLR: Discuţii despre consecinţele unor acţiuni asupra
propriului corp
 Compuneri şi descompuneri de mulţimi de obiecte
având drept cardinal un număr de elemente mai mic de Resurse materiale:
10 – pagina 44, din caiet,CD planşă cu adunarea
 Rezolvarea de exerciţii de adunare cu 2 unităţi în cu 2, numărătoare, coli, creioane colorate,
concentrul 0-10 şi verificarea operaţiilor efectuate prin laptop, videoproiec-tor
MEM- 1.1.; 1.2; numărare de obiecte/desene Resurse procedurale:
 Identificarea rezultatului corect, cu suport intuitiv Aprecierea
1.4; 1.6; 3.1; 3.2  Numărări pe axa numerelor conversaţia, explicaţia, demonstraţia, corectitudinii
Adunarea cu 2
 Completarea unor şiruri de adunare rezolvării
exerciţiul,
 Realizarea corespondenţei între operaţie şi rezultatul sarcinii de
AVAP - 2.2. corespunzător lucru
CLR – 2.2 jocul didactic, învăţarea prin descoperire,
 Adăugarea a 2 elemente la o mulţime de obiecte, fiecare
operaţie fiind însoţită de numărarea obiectelor observarea directă
 Exerciţii de identificare a unor obiecte necesare pentru
producerea sunetelor (identificarea relaţiei vibraţie – Forme de organizare:
sunet) frontal, individual, în grup
 Exerciţii de colorare a corpurilor care pot produce
sunete şi vibraţii
AVAP: ilustrarea, prin desen, a unor operaţii de adunare
cu 2 unităţi
MEM- 1.1.; 1.2; Scăderea cu 2  CLR: întrebări şi răspunsuri pe baza ilustraţiei Resurse materiale: Aprecierea
Miercuri 1.4; 1.6; 3.1; 3.2  Compuneri şi descompuneri de mulţimi de obiecte – pagina 44, din auxiliar, CD, planşă cu corectitudinii
având drept cardinal un număr de elemente mai mic de scăderea cu 2, numărătoare, coli, creioane rezolvării
10 colorate, laptop, videoproiec-tor sarcinii de
 Rezolvarea de exerciţii de scădere cu 2 unităţi în Resurse procedurale: lucru
concentrul
 0-10 şi verificarea operaţiilor efectuate prin numărare de conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
obiecte/desene
exerciţiul,
 Identificarea rezultatului corect, cu suport intuitiv
MM - 1.4  Realizarea corespondenţei între operaţie şi rezultatul
jocul didactic, învăţarea prin descoperire,
corespunzător
 Extragerea a 2 elemente dintr-o mulţime de obiecte, observarea directă
fiecare operaţie fiind însoţită de numărarea obiectelor
 AVAP: ilustrarea, prin desen, a unor operaţii de scădere Forme de organizare:
cu 2 unităţi frontal, individual, în grup
Joc: Pătratul magic
 Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Aprecieri
meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” globale şi
 Text suport: „Dragonii din Ţinutul Albastru”de R.S. – pagina 40-41, din auxiliar, planşă cu literele individuale
Gannet p, P, alfabetar, tablă magnetică, careuri,
 Recunoaşterea literei p/P în cuvinte date etichete cu cuvinte coli, creioane colorate, Observarea
CLR– 1.3; 2.2;  Selectarea de litere dintr-un şir aleatoriu de litere, pentru laptop, videoproiector sistematică
a identifica un cuvânt potrivit pentru o imagine Resurse procedurale:
3.1; 4.1
 Punerea în corespondenţă a unor cuvinte cu literele care
Sunetul p
îl alcătuiesc conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
AVAP - 2.2 Literele p/P, de
 Recunoaşterea unor cuvinte uzuale, din universul exerciţiul,
tipar
apropiat/observarea etichetelor cu cuvinte/ citirea globală
a cuvintelor scrise cu litere de tipar jocul didactic, învăţarea prin descoperire,
 Asocierea a două silabe pentru formarea cuvintelor observarea directă
 Punerea în corespondenţă a unor cuvinte formate din 1-2
silabe cu imagini potrivite, reprezentând obiecte din Forme de organizare:
universul apropiat frontal, individual, în grup
 Descoperirea unor cuvinte în careuri
AVAP : Colorare după cod dat
MM- 1.4; 2.1; Cântarea vocală  Audierea cântecului „Muzicanţii” de Gr. Teodosiu - Resurse materiale: Observarea
3.1, în grup şi cu ajutorul mijloacelor tehnice –laptop, videoproiector sistematică a
individual MEM – „Ce s-ar întâmpla dacă...?” Resurse procedurale: capacităţii de
MEM – 2.2  Jocuri de ascultare şi comparare intuitivă a unor sunete a cânta în
emise de obiecte cunoscute, cu sonorităţi distincte conversaţia, explicaţia, demonstraţia, colectiv prin
(instrumente muzicale) exerciţiul, scara de
 Jocuri de audiere alternativă şi comparată a sunetelor clasificare
vorbite şi cântate jocul didactic, învăţarea prin descoperire,
 Exerciţii de mânuire liberă a jucăriilor muzicale,
respectiv executarea percuţiei corporale, detaşat de
cântec, în colectiv şi individual observarea directă
 Cântarea în colectiv, asociind mişcarea sugerată de text
 Exersarea asimilării integrale a cântecului Forme de organizare:
 Reproducerea în colectiv a cântecelor însuşite intuitiv, frontal, individual, în grup
pronunţând corect cuvintele
Acompanierea cântecelor cu jucării muzicale
RELIGIE
Joi Adunarea şi  CLR: observarea şi analiza ilustraţiei Resurse materiale: Aprecierea
scăderea cu 1 şi 2  Rezolvarea de exerciţii de adunare şi scădere cu 1 şi 2 – pagina 45, din auxiliar, numărătoare, coli, corectitudinii
unităţi în concentrul 0-10 şi verificarea operaţiilor creioane colorate, laptop, videoproiector rezolvării
efectuate prin numărare de obiecte/desene Resurse procedurale: sarcinii de
 Identificarea rezultatului corect, cu suport intuitiv lucru
MEM- 1.1.; 1.2;
 Realizarea corespondenţei între operaţie şi rezultatul conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
1.4; 1.6; 3.1; 3.2; corespunzător exerciţiul,
 Adăugarea/extragerea a 2 elemente dintr-o mulţime de
obiecte jocul didactic, învăţarea prin descoperire,
 Compunerea unor probleme pe baza imaginilor date şi observarea directă
CLR – 2.2 rezolvarea acestora în funcţie de cerinţa dată
AVAP: Colorează imaginile Forme de organizare:
AVAP – 2.2  MM:Jocuri de mişcare pentru evidenţierea forţelor şi a frontal, individual, în grup
efectelor acestora: împingere, tragere,
deformarea/ruperea/spargerea
Organizarea unor jocuri de tipul: „Ce s-ar întâmpla
dacă…?”
CLR– 1.3; 2.2; Degeţica  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Aprecieri
3.1; 4.1 meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” globale şi
 Text suport: „Degeţica”, de H. C. Andersen – pagina 42-43, din auxiliar, CDplanşă cu individuale
MEM – 3.1  Cine, ce, unde, cum? – formulare de întrebări/răspunsuri literele d/D, coli, creioane colorate, laptop,
despre personajul principal videoproiector Observarea
DP - 2.2  Povestirea după imagini Resurse procedurale: sistematică
 Despărţirea cuvintelor în silabe/ specificarea numărului
AVAP – 2.1 de silabe conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Identificarea literei D, mare, de tipar, într-un şir de litere exerciţiul,
 Stabilirea locului sunetului d în cuvinte
 Trasarea conturului literelor folosind resurse variate, jocul didactic, învăţarea prin descoperire,
decorarea literei D
 Stabilirea corespondenţei imagine-cuvânt observarea directă
AVAP: Realizează un desen care ilustrează o scenă din
poveste Forme de organizare:
MEM: scrierea numărului corespunzător tuturor frontal, individual, în grup
vieţuitoarelor întâlnite în conţinutul poveştii
 Identificarea sensului unor cuvinte prin schimbarea unei
litere
 DP: selectarea din mai multe imagini a celor care
ilustrează activităţile zilnice personale

Resurse materiale:
 Utilizarea unor tehnici simple de modelaj – Amprente –300g. de făină, 100ml. de apă călduţă, coli,
în aluat creioane colorate, laptop,
 Realizarea unor amprente şi explicarea alegerilor videoproiector
AVAP–1.3; 2.3; făcute Resurse procedurale:
 Exersarea modului de îngrijire/păstrare a instrumentelor
2.4 Aprecieri
Tehnici simple şi materialelor conversaţia, explicaţia, demonstraţia, individuale
 Exerciţii de utilizare a unor tehnici simple de
de modelaj exerciţiul,
amestecare, aplatizare a aluatului
MM – 2.1 Analiza
 Lipirea diverselor materiale pe suporturi diferite
jocul didactic, învăţarea prin descoperire, produselor
CLR: Conversaţii despre posibile utilizări ale
CLR – 1.3 observarea directă activităţii
produselor realizate
 Formularea de întrebări simple şi răspunsuri despre
amprentele obţinute prin modelaj Forme de organizare:
 Joc: Mie îmi place să modelez pentru că…… frontal, individual, în grup
MM : Audiţie „Eu sunt doar un copilaş”

MM– 2.1 Cântarea în  Vizionare PPT : Iarna Aprecieri


colectiv.  Audierea cântecului „ Iarna a sosit în zori”cu ajutorul Resurse materiale: globale si
CLR – 1.1 Cântarea mijloacelor tehnice –coli, creioane individuale
instrumentală  Acompanierea cu ajutorul instrumentelor improvizate colorate, laptop,
AVAP – 2.2 (tobe, lemne, creioane) videoproiector
 Reproducerea în colectiv a cântecelor însuşite intuitiv, Resurse procedurale:
pronunţând corect cuvintele
 Exersarea asimilării integrale a melodiei conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
AVAP: La săniuş - colorare exerciţiul,

jocul didactic, învăţarea prin descoperire,


observarea directă

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup

 Joc: -Câţi copii? ( numărarea elevilor din clasă după


diferite criterii: băieţi; fetiţe cu părul blond, fetiţe care Resurse materiale:
Vineri. au fraţi, băieţi care s-au născut primăvara) – pagina 46, din auxiliar, CD, numărătoare,
 Compuneri şi descompuneri de mulţimi de obiecte coli, creioane colorate, laptop, videoproiector
MEM 1.1.; 1.2; având drept cardinal un număr de elemente mai mic de Resurse procedurale:
10
1.4; 1.6; 3.1; 3.2; Aprecierea
 Rezolvarea de exerciţii de adunare şi scădere cu 3 unităţi conversaţia, explicaţia, demonstraţia, corectitudinii
în concentrul 0-10 şi verificarea operaţiilor efectuate
Adunarea şi exerciţiul, rezolvării
prin numărare de obiecte/desene
scăderea cu 3 sarcinii de
 Identificarea rezultatului corect, cu suport intuitiv
CLR – 2.2 jocul didactic, învăţarea prin descoperire, lucru
 Numărări pe axa numerelor
 Completarea unor şiruri de adunare observarea directă
AVAP – 2.2  Adăugarea/extragerea a 3 elemente dintr-o mulţime de
obiecte, fiecare operaţie fiind însoţită de numărarea Forme de organizare:
obiectelor frontal, individual, în grup
AVAP: ilustrarea, prin desen, a unor operaţii de adunare
/scădere cu 3 unităţi
DP- 2.1; 2.2 Comportare CLR: Exerciţii de participare la conversaţii scurte, în grup, Resurse materiale: Observarea
civilizată pe teme sugerate de imagini – pagina 22-23, din auxiliar, CD„Roata sistematică
CLR – 1.3  Exerciţii de identificare a regulilor de comportare emoţiilor”, coli, creioane colorate, laptop,
AVAP – 2.4 civilizată, în imagini videoproiector
MEM– 1.1  Jocuri de rol ilustrând modalităţi pozitive/negative de Resurse procedurale:
interacţiune verbală sau fizică: se ajută unii cu ceilalţi,
se exprimă politicos (te rog, mulţumesc), se întrerup, se conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
lovesc, se împing etc. exerciţiul,
 Organizarea unor evenimente:„Expoziţie de lucrări
plastice dedicate prietenilor” jocul didactic, învăţarea prin descoperire,
 Exprimarea prin desen a regulilor de comunicare la observarea directă
şcoală şi afişarea acestora pentru a fi vizualizate de elevi
(exemplu: „vorbim pe rând”, „ascultăm activ”, Forme de organizare:
„respectăm programul şcolar”, „ajutăm colegii când ne frontal, individual, în grup
solicită sprijinul”, „adresăm întrebări” etc.)
AVAP: Colorarea după codul de culori
MEM : unirea punctetelor în ordinea crescătoare a
numerelor pentru a obţine desene

SPORT

Activităţi
integrate/pe
Competente discipline;
Ziua Detalii de continut Resurse Evaluare
specifice organizarea
colectivului de
elevi
Luni  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Aprecieri
meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” globale şi
 Text suport: „Degeţica”, de H. C. Andersen – pagina 42-43, din auxiliar, planşă cu literele individuale
D.P: Identificarea regulilor de comunicare în d/D, coli, creioane colorate, laptop,
CLR -1.2; 1.3; comportamentul cu persoane diferite de noi videoproiector
2.1; 2.2; 3.1; Resurse procedurale:
4.1;  Joc: De-a fluturaşii Observarea
 Indicarea locului sunetului d în cuvinte de 2-3 silabe conversaţia, explicaţia, demonstraţia, comportamen
AVAP – 2.3 Degeţica  Identificarea literei D, mare, de tipar, într-un şir de exerciţiul, tului
cuvinte participativ
DP – 2.2  Reprezentarea grafică a cuvintelor, stabilirea locului jocul didactic, învăţarea prin descoperire,
literelor noi observarea directă
MM – 2.2.  Trasarea conturului literelor folosind resurse variate,
decorarea literei D Forme de organizare:
 Stabilirea corespondenţei imagine-cuvânt frontal, individual, în grup
AVAP: Colorează imaginea preferată

MM: Degeţica
CLR -1.2; 1.3; Sunetul d  Text suport: „Degeţica”, de H. C. Andersen Resurse materiale: Aprecieri
2.1; 2.2; 3.1;  Recunoaşterea unor cuvinte uzuale, din universul – pagina 42-43, din auxiliar, planşă cu literele globale şi
4.1; Literele d/D, de apropiat/observarea etichetelor cu cuvinte/ citirea d/D, alfabetar, Copacul cu litere, plastilină, individuale
tipar globală a cuvintelor scrise cu litere de tipar coli, creioane colorate, laptop, videoproiector
AVAP – 2.2  Asocierea silabelor pentru formarea cuvintelor Resurse procedurale:
 Joc: Copacul cu litere – identificarea literelor care
MEM – 1.1 compun cuvinte date, prin colorarea lor conversaţia, explicaţia, demonstraţia, Observarea
 MEM : scrierea numărului corespunzătoare tuturor exerciţiul, comportamen
literelor d, folosite în cuvinte date tului
 AVAP : obţinerea literei D, mare, de tipar din plastilină învăţarea prin descoperire participativ

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
AVAP– 1.3; 2.3; Tehnici de lucru:  Invitaţia - „La spectacol”-Scufiţa roşie Resurse materiale: Aprecieri
2.4.; decupare, lipire,  Joc : „Tu ce personaj vrei să fii ? – pagina 5, din auxiliar, CD,foarfece, creioane individuale
decorare  Utilizarea unor tehnici simple de lucru colorate, laptop, videoproiec-tor
MM – 2.1  Formularea de întrebări simple şi răspunsuri despre Resurse procedurale:
utilizarea şi transmiterea invitaţiei
 MM : jocuri pe cântec cu executarea unor mişcări conversaţia, explicaţia,
potrivite conţinutului de idei al textului „La spectacol” exerciţiul, jocul didactic,
învăţarea prin descoperire, observarea directă
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup

DP- 1.1; 2.1 Regulile noastre  Întâlnirea de dimineaţă (prezenta, ziua, data, meteo, Resurse materiale: Observarea
agenda zilei) – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” sistematică
AVAP – 2.4  Reguli de comunicare în activitatea şcolară – pagina 24, din auxiliar, CD, ilustraţii cu
 Exerciţii de identificare a unor formule folosite în diferite comportamente în timpul cursurilor,
CLR – 1.3 situaţii diferite sugerate de imagini creioane colorate, laptop, videoproiector
CLR: Exerciţii de participare la conversaţii scurte, în Resurse procedurale:
grup, pe teme sugerate de imagini
conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Exerciţii de comparare a comportamentului în diferite exerciţiul,
situaţii
 Jocuri „Aşa da/aşa nu”: identificarea în imagini a unor observarea directă
situaţii care prezintă modalităţi pozitive/ negative de
interacţiune verbală sau fizică Forme de organizare:
AVAP : Emoţiile au culori! –colorarea feţelor potrivite frontal, individual, în grup
emoţiilorR
SPORT
Marti
CLE
Sunetul d  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Aprecieri
meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” globale şi
Literele d/D, de  Text suport: „Degeţica”, de H. C. Andersen – pagina 42-43, din auxiliar, alfabetar, tablă individuale
tipar  Recunoaşterea literei d/D, în cuvinte date magnetică, puzzle, plastilină, coli, creioane
CLR  Reprezentarea grafică a cuvintelor, stabilirea locului colorate, laptop, videoproiector
– 1.3.; 3.1.; 4.1.; literelor noi Resurse procedurale:
 Trasarea conturului literelor folosind resurse variate, Observarea
decorarea literei d conversaţia, explicaţia, demonstraţia, comportamen
 Joc - puzzle - asocierea silabelor (prin colorare) pentru exerciţiul, tului
AVAP – 2.2 formarea cuvintelor participativ
AVAP: decorarea rochiţei Degeţicăi, folosind literele P, jocul didactic, învăţarea prin descoperire,
MM – 2.2 p, d, D, folosind diverse instrumente de scris observarea directă

MM: Vine, vine, primăvara Forme de organizare:


frontal, individual, în grup

CLR: întrebări şi răspunsuri pe baza ilustraţiei

 Precizarea utilităţii unor aparate electrocasnice ilustrate


 Compuneri şi descompuneri de mulţimi de obiecte
având drept cardinal un număr de elemente mai mic de Resurse materiale:
10 – pagina 48, din auxiliar, CD planşă cu diferite
 Rezolvarea de exerciţii de adunare şi scădere cu 4 unităţi instrumente muzicale, coli, creioane colorate, Aprecierea
MEM- 1.1;
în concentrul 0-10 şi verificarea operaţiilor efectuate laptop, videoproiector corectitudinii
1.2.; 1.3.; 1.4.
prin numărare de obiecte/desene Resurse procedurale: rezolvării
Adunarea şi
 Identificarea rezultatului corect, cu suport intuitiv sarcinii de
AVAP – 2.2 scăderea cu 4
 Realizarea corespondenţei între operaţie şi rezultatul conversaţia, explicaţia, lucru
corespunzător exerciţiul, jocul didactic,
CLR – 2.2  Adăugarea/extragerea a 4 elemente dintr-o mulţime de învăţarea prin descoperire, observarea directă
obiecte, fiecare operaţie fiind însoţită de numărarea Forme de organizare:
obiectelor frontal, individual, în grup
AVAB:Colorează broasca din Degeţica

 MM: Trenul

MEM– 1.1.; 1.2; Forţe  Joc: „Ghiceşte cine câştigă?” Resurse materiale: Aprecierea
Miercuri  Jocuri de mişcare pentru evidenţierea forţelor şi a – pagina 49, din auxiliar,CD, coli, creioane corectitudinii
efectelor acestora: împingere, tragere, colorate, laptop, videoproiector rezolvării
deformarea/ruperea/spargerea
 Clasificarera unor jucării în funcţie de modul de
acţionare: tragere/împingere
 Identificarea unor corpuri care îşi modifică forma:
balonul, buretele, plastilina etc.
Resurse procedurale:
 Ruperea hârtiei, a frunzelor, a cartonului pentru a
CLR – 1.3; 2.2.
modifica forma sarcinii de
conversaţia, explicaţia,
 Exemplificarea corpurilor care se sparg lucru
AVAP – 2.1 exerciţiul, jocul didactic,
 Identificarea modului de mişcare/deplasare a diferitelor
învăţarea prin descoperire, observarea directă
obiecte/vieţuitoare
Forme de organizare:
 Exerciţii de intuire a unor imagini şi de observare a
frontal, individual, în grup
schimbării formei unor obiecte atunci când asupra lor se
exercită o forţă
AVAP : colorarea unui desen pe baza unor coduri date

 Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Aprecieri


meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” globale şi
 Text suport: „Habarnam visează”după Nikolai – pagina 44-45, din auxiliar, CD,alfabetar, individuale
Nosov tablă magnetică, planşă cu literele î, Î
 Cine, ce, unde, cum? – formulare de întrebări/răspunsuri
CLR- 1.1; 1.3; despre prichindei puzzle, plastilină, markere, laptop,
3.1, .; 4.1.; Habarnam  Povestirea după imagini videoproiector Observarea
 Despărţirea cuvintelor în silabe/ specificarea numărului Resurse procedurale: comportamen
visează
AVAP – 1.2 de silabe tului
 Identificarea literei Î, mare, de tipar, într-un şir de litere conversaţia, explicaţia, demonstraţia, participativ
MM – 2.1  Stabilirea locului sunetului î, în cuvinte exerciţiul,
 Trasarea conturului literelor folosind resurse variate,
decorarea literei Î învăţarea prin descoperire, observarea directă
 Stabilirea corespondenţei imagine-cuvânt
MM: Audierea cântecului „Prichindel” Forme de organizare:
AVAP: Realizează un desen care ilustrează o scenă din frontal, individual, în grup
poveste
MM– 1.1.; 1.2.; Interpretarea  Jocuri de ascultare şi comparare intuitivă a unor sunete Resurse materiale: Aprecieri
1.4.; emise de obiecte cunoscute, cu sonorităţi distincte –planşă cu diferite instrumente muzicale, coli, individuale
Nuanţe –tare,  Jocuri de ascultare a unor sunete lungi sau scurte, emise creioane colorate, laptop, videoproiector
încet, mediu tare sau încet de obiecte cunoscute Resurse procedurale:
 Exerciţii alternative în colectiv
 Acompanierea cântecelor cu percuţie corporală (bătăi conversaţia, explicaţia,
din palme, bătăi cu degetul/creionul în bancă etc.) exerciţiul, jocul didactic,
 Jocuri de recunoaştere auditivă a unor sonorităţi din învăţarea prin descoperire, observarea directă
mediul înconjurător şi imitarea lor folosind onomatopee Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
RELIGIE
Joi Unde şi vibraţii CLR – întrebări şi răspunsuri pe baza ilustraţiilor Resurse materiale: Aprecierea
 Exerciţii de identificare a unor obiecte necesare pentru – pagina 47, din auxiliar, CD,planşă cu diferite corectitudinii
producerea sunetelor (identificarea relaţiei vibraţie – instrumente muzicale, coli, creioane colorate, rezolvării
MEM– 1.1.; 1.2.; sunet) sarcinii de
laptop, videoproiector Resurse procedurale:
 Exerciţii de colorare a corpurilor care pot produce lucru
sunete şi vibraţii -instrumentele muzicale/ conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Exerciţii de identificare a relaţiei vibraţie – sunet, a exerciţiul,
CLR – 1.1 instrumentelor muzicale/jucării care contribuie la
producerea sunetului etc. jocul didactic, învăţarea prin descoperire,
AVAP – 2.2  AVAP: Asamblarea unui puzzle cu un instrument
observarea directă
muzical cunoscut
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup

CLR- 1.1; 1.3; Habarnam Text suport: „Habarnam visează”după Nikolai Aprecieri
3.1, .; 4.1.; visează Nosov Resurse materiale: globale şi
– pagina 44-45, din auxiliar, alfabetar, tablă individuale
AVAP – 2.2  Identificarea semnificaţiei unui mesaj scurt pe teme magnetică, planşă cu literele î, Î
familiare/ a unor informaţii dintr-un mesaj scurt
MM – 2.1  Formularea unor răspunsuri la întrebări: „Cine? Ce? puzzle, plastilină, markere, laptop,
Unde? Când? Cum? De ce?” videoproiector Observarea
 Identificarea semnificaţiei unor imagini Resurse procedurale: comportamen
 Indicarea locului sunetului î, în cuvinte de 2-3 silabe tului
prin ridicarea unui jeton conversaţia, explicaţia, demonstraţia, participativ
 Identificarea literei Î, mare, de tipar într-un şir de exerciţiul,
cuvinte
 Reprezentarea grafică a cuvintelor, stabilirea locului învăţarea prin descoperire, observarea directă
literelor noi
 Observarea literelor î, Î, şi analiza acesora Forme de organizare:
 Trasarea conturului literelor folosind resurse variate,
decorarea literei Î frontal, individual, în grup
 Stabilirea corespondenţei imagine-cuvânt
AVAP: Colorează imaginile

Resurse materiale:
 Jocuri de sortare a obiectelor de acelaşi fel ilustrate pe –planşă cu diferite instrumente muzicale, coli,
piese puzzle din carton creioane colorate, pag.39-41 din caiet,
AVAP – 1.2.;1.3; Tehnici de lucru:  Puzzle—Viaţa din adâncuri CD,foarfecă, lipici, laptop, videoproiector
2.3; 2.4.;  Utilizarea unor tehnici simple de decupare, asamblare, Resurse procedurale:
asamblare,
lipire, coloare Aprecieri
decupare, lipire,  Formularea de întrebări simple şi răspunsuri despre conversaţia, explicaţia, individuale
MM – 2.1
figurinele obţinute prin modelaj exerciţiul, jocul didactic,
 Joc: Mie îmi place să asamblez puzzle pentru că…… învăţarea prin descoperire, observarea directă
MM : jocuri pe cântec cu executarea unor mişcări potrivite Forme de organizare:
conţinutului de idei al textului frontal, individual, în grup

 Jocuri de ascultare şi comparare intuitivă a unor sunete Resurse materiale: Aprecieri


emise de obiecte cunoscute, cu sonorităţi distincte –planşă cu diferite instrumente muzicale, coli, individuale
Interpretarea  Jocuri de ascultare a unor sunete lungi sau scurte, emise creioane colorate, laptop, videoproiector
tare sau încet de obiecte cunoscute Resurse procedurale:
MM– 1.1.; 1.2.;  Exerciţii alternative în colectiv
Nuanţe –tare,
1.4.;  Acompanierea cântecelor cu percuţie corporală (bătăi conversaţia, explicaţia,
încet, mediu din palme, bătăi cu degetul în bancă etc.) exerciţiul, jocul didactic,
Jocuri de recunoaştere auditivă a unor sonorităţi din Forme de organizare:
mediul înconjurător şi imitarea lor folosind onomatopee frontal, individual, în grup

MEM 1.1; 1.2.; Adunarea şi  Joc: -Câţi copii? ( numărarea elevilor din clasă după Resurse materiale: Aprecierea
1.3.; 1.4. scăderea cu 5 diferite criterii: băieţi; fetiţe cu părul blond, fetiţe care -,pagina 50, din auxiliar, CD, coli, creioane corectitudinii
Vineri. au fraţi, băieţi care s-au născut primăvara) colorate, laptop, videoproiector rezolvării
AVAP – 2.2  Compuneri şi descompuneri de mulţimi de obiecte Resurse procedurale:
sarcinii de
având drept cardinal un număr de elemente mai mic de
10 conversaţia, explicaţia, lucru
 Rezolvarea de exerciţii de adunare şi scădere cu 3 unităţi exerciţiul, jocul didactic,
în concentrul 0-10 şi verificarea operaţiilor efectuate învăţarea prin descoperire, observarea directă
prin numărare de obiecte/desene Forme de organizare:
 Identificarea rezultatului corect, cu suport intuitiv frontal, individual, în grup
 Numărări pe axa numerelor
 Completarea unor şiruri de adunare
 Adăugarea/extragerea a 5 elemente dintr-o mulţime de
obiecte, fiecare operaţie fiind însoţită de numărarea
obiectelor
AVAP: ilustrarea, prin desen, a unor operaţii de adunare
/scădere cu 5 unităţi
 Joc : „Recunoaşte personajul” Observarea
 Exerciţii de identificare în imagini a unor situaţii care Resurse materiale: sistematică
prezintă modalităţi pozitive/negative de interacţiune – paginile 25-26, din auxiliar, CD,ilustraţii cu
verbală sau fizică diverse activităţi desfăşurate la şcoală, coli,
 Jocuri de cunoaştere/intercunoaştere de tipul „Pot să te creioane colorate, laptop, videoproiector
DP- 1.1; 2.1 prezint eu?” în care fiecare copil îşi prezintă Resurse procedurale:
colegul/colega
AVAP – 2.4 Comunicăm în preferată, activităţile preferate conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
clasă
exerciţiul,
MM – 2.2  Discuţii de explorare a intereselor şi a experienţelor
anterioare ale copiilor jocul didactic, învăţarea prin descoperire,
 Joc : Termometrul emoţiilor - Recunoaşterea emoţiei
observarea directă
exprimate de chipul persoanelor
 AVAP: ilustrarea propriilor emoţii în diferite situaţii
Forme de organizare:
MM : Audiţie : „Dacă vesel se trăieşte”
frontal, individual, în grup

SPORT
Activităţi
integrate/pe
Competente discipline;
Ziua Detalii de continut Resurse Evaluare
specifice organizarea
colectivului de
elevi
Luni  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Observarea
meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” sistematică a
 Text suport: „Habarnam visează”după Nikolai – pagina 44-45, din auxiliar, CD,alfabetar, capacităţii de
Nosov tablă magnetică, identificare a
 Joc: Copacul cu litere – identificarea literelor care sunetului
compun cuvinte date prin colorarea lor planşă cu literele î/ Î iniţial şi/ sau
CLR -1.2; 1.3;  Identificarea imaginilor corespunzătoare cuvintelor care final dintr-un
conţin sunetul la început puzzle, plastilină, markere, laptop, cuvânt, a
2.1; 2.2; 3.1;  Crearea unor cuvinte prin completarea literelor lipsă videoproiector silabelor şi a
4.1; Sunetul î  Punerea în corespondenţă a unor cuvinte cu literele care Resurse procedurale: cuvintelor din
îl alcătuiesc propoziţii
AVAP – 2.3 Literele î/Î, de  Joc: Eu spun una, tu spui multe! - exerciţii de obţinere rostite clar şi
tipar conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
a pluralui unui cuvânt după model exerciţiul, rar (listă de
DP – 2.2  Recunoaşterea unor cuvinte uzuale, din universul verificare)
apropiat/observarea etichetelor cu cuvinte/ citirea globală învăţarea prin descoperire, observarea directă
a cuvintelor scrise cu litere de tipar
 Asocierea cuvintelor cu imaginile corespunzătoare Forme de organizare:
AVAP : alegerea culorilor potrivite pentru a colora frontal, individual, în grup
imagini ce respectă indicaţii date

DP: De-a magicianul


CLR – 1.3.; 2.1; Sunetul î  Identificarea literelor î/Î, de tipar, într-un şir de litere Resurse materiale: Aprecieri
3.1; 4.1.;  MEM: scrierea numărului corespunzătoare tuturor – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” globale şi
Literele î/Î, de literelor găsite – pagina 44-45, din auxiliar, alfabetar, tablă
individuale
DP – 2.2 tipar  Întrebări şi răspunsuri, pe baza ilustraţiei magnetică,
 D.P: Identificarea regulilor de comunicare în
comportamentul la şcoală planşă cu literele î, Î,
MEM – 1.1
 Formulare de propoziţii, indicarea numărului de cuvinte/
silabe, percepute prin bătăi din palme plastilină, markere, laptop, videoproiector Observarea
AVAP – 2.1  Identificarea cuvintelor care aparţin imaginii prin Resurse procedurale: comportamen
marcarea lor cu x tului
AVAP: modelarea plastilinei pentru obţinerea literelor î, Î, conversaţia, explicaţia, demonstraţia, participativ
de tipar
exerciţiul,

învăţarea prin descoperire, observarea directă


AVAP –1.1.; Tehnici simple  Rama foto– colaj Resurse materiale: Observare
2.1; 2.2; 2.3.; de prelucrare a  Utilizarea unor tehnici simple de, decupare după contur, – pag.37 din caiet,CD, carton colorat, lipici,
2.4.; 2.6.; hârtiei: rupere, lipire, lipire în funcţie de nevoi şi indicaţii pentru seminţe de dovleac Expunerea
realizarea ramei lucrărilor
tăiere, decupare
MM – 2.2  Formularea de întrebări simple şi răspunsuri despre sfoară, perforator, laptop, videoproiector
după contur, lipire lucrarea obţinută Resurse procedurale:
 Realizarea unor lucrări în care să se asocieze elemente
de exprimare plastică, cu alte forme de exprimare artistică conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Povestirea unui eveniment personal, cu ajutorul colajului exerciţiul,
obţinut
MM:”Trenul” învăţarea prin descoperire, observarea directă

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
DP- 1.1; 2.1 Comunicăm în  Joc : „Recunoaşte personajul” Resurse materiale: Observarea
clasă  Exerciţii de identificare în imagini a unor situaţii care – paginile 25-26, din auxiliar, Cd,ilustraţii cu sistematică
AVAP – 2.4 prezintă modalităţi pozitive/negative de interacţiune diverse activităţi desfăşurate la şcoală, coli,
verbală sau fizică creioane colorate, laptop, videoproiector
MM – 2.2  Jocuri de cunoaştere/intercunoaştere de tipul „Pot să te Resurse procedurale:
prezint eu?” în care fiecare copil îşi prezintă
colegul/colega conversaţia, explicaţia, demonstraţia, exerciţiul,
preferată, activităţile preferate
jocul didactic, învăţarea prin descoperire,
 Discuţii de explorare a intereselor şi a experienţelor observarea directă
anterioare ale copiilor
 Joc : Termometrul emoţiilor - Recunoaşterea emoţiei Forme de organizare:
exprimate de chipul persoanelor frontal, individual, în grup
 AVAP: ilustrarea propriilor emoţii în diferite situaţii
MM : Audiţie : „Dacă vesel se trăieşte”
Marti SPORT
CLE
CLR- 1.3; 3.1; Recapitulare  Exersarea comunicării orale pornind de la observarea Resurse materiale: Observarea
3.2.; ilustraţiilor – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” sistematică a
 Formulare de întrebări şi răspunsuri despre anotimp, – Cd,fişe de lucru, alfabetar, tablă magnetică, capacităţii de
personaje, loc identificare a
 Recunoaşterea literelor p, P, d, D, î, Î, în cuvinte scrise plastilină, markere, fire de lînă, laptop, sunetului
şi ilustrat videoproiector iniţial şi/ sau
 Identificarea perechilor de litere (mici si mari de tipar) Resurse procedurale: final dintr-un
 Ordonarea silabelor pentru a obţine cuvinte cuvânt, a
DP – 2.2
 Ordonarea cuvintelor pentru a obţine propoziţii conversaţia, explicaţia, demonstraţia, silabelor şi a
 Citirea cuvintelor scrise doar cu literele învăţate exerciţiul, cuvintelor din
MEM -1.1
 Citirea unor propoziţii propoziţii
 Ordonarea cuvintelor pentru a forma un enunţ învăţarea prin descoperire, observarea directă rostite clar şi
AVAP – 2.2
 Orientarea în spaţiul scrierii rar (listă de
 Construirea literelor p, P, d, D, î, Î din plastilină / fire de verificare)
lână
 Colorarea unor imagini, după codul de culori
 Jocuri de numire în lanţ a unor cuvinte care încep cu o
literă dată
Jocuri de rol
CLR: Pericolul curentului electric

 Enumerarea unor aparate electrocasnice, electronice care Resurse materiale:


MEM– 1.1. 1.2.; funcţionează cu ajutorul electricităţii – pagina 51, CD, laptop, video-proiector
Joc: „Aşa da – aşa nu!” (discriminarea imaginilor Aprecierea
1.3.; 1.4.;
pozitive de cele negative) Resurse procedurale: corectitudinii
rezolvării
 Identificarea activităţilor zilnice în care intervine conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
Electricitate sarcinii de
electricitatea exerciţiul,
CLR – 1.1. lucru
 Identificarea unor surse de electricitate (baterii,
acumulatori) care asigură funcţionarea unor obiecte învăţarea prin descoperire, observarea directă
AVAP – 2.2
DP: Identificarea activităţilor zilnice în care intervine
electricitatea Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
AVAP: Realizarea unui poster de avertizare a zonei
expuse pericolului curentului electric
MEM– 1.1. 1.2.; Adunarea şi  Compunerea şi descompunerea unor mulţimi de obiecte Resurse materiale: Aprecierea
Miercuri scăderea cu 5 având drept cardinal un număr de elemente mai mic – pagina 50, CD, imagini care avertizează corectitudinii
1.3.; 1.4.; decât 10 prezenţa curentului electric,
rezolvării
 Adăugarea/extragerea a 5 elemente dintr-o mulţime de
obiecte, fiecare operaţie fiind însoţită de numărarea laptop, videoproiector sarcinii de
obiectelor Resurse procedurale: lucru
CLR – 1.1.  Rezolvarea de exerciţii de adunare/ scădere cu 1-5
conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
unităţi, în concentrul 0-10 şi verificarea operaţiilor
efectuate prin numărare de obiecte/prin desene – 1.3.; 2.1.;
MM – 2.2  Corespondenţe între operaţiile date şi rezultatul exerciţiul,
corespunzător
învăţarea prin descoperire, observarea directă
AVAP – 2.2  Crearea unor probleme simple după imagini date
 Rezolvarea unor probleme cu sprijin în imagini date Forme de organizare: CLR – 2.2
 Recunoaşterea de simboluri care arată prezenţa
frontal, individual, în grup
curentului electric
AVAP:Ciupercuţe adunate!
 Exersarea comunicării orale pornind de la observarea Resurse materiale: Observarea
ilustraţiilor – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” sistematică a
 Formulare de întrebări şi răspunsuri despre anotimp, – fişe de lucru, alfabetar, tablă magnetică, capacităţii de
personaje, loc identificare a
CLR- 1.3; 3.1;  Recunoaşterea literelor p, P, d, D, î, Î, în cuvinte scrise plastilină, markere, fire de lînă, laptop, sunetului
3.2.; şi illustrat videoproiector iniţial şi/ sau
 Identificarea perechilor de litere (mici si mari de tipar) Resurse procedurale: final dintr-un
DP – 2.2  Ordonarea silabelor pentru a obţine cuvinte cuvânt, a
 Ordonarea cuvintelor pentru a obţine propoziţii conversaţia, explicaţia, demonstraţia, silabelor şi a
MEM -1.1 Recapitulare  Citirea cuvintelor scrise doar cu literele învăţate exerciţiul, cuvintelor din
 Citirea unor propoziţii propoziţii
AVAP – 2.2  Ordonarea cuvintelor pentru a forma un enunţ învăţarea prin descoperire, observarea directă rostite clar şi
 Orientarea în spaţiul scrierii rar (listă de
 Construirea literelor p, P, d, D, î, Î din plastilină / fire de verificare)
lână
 Colorarea unor imagini, după codul de culori
 Jocuri de numire în lanţ a unor cuvinte care încep cu o
literă dată
Jocuri de rol
MM– 1.3.; 2.1.; Interpretarea  Vizionarea unor filme care ilustrează diverse mişcări de Resurse materiale: Aprecieri
percuţie corporală –ilustraţii despre anotimpul primăvara, laptop, individuale
Nuanţe –tare,  Executarea unor mişcări, după model: bătăi din palme, videopro-iector
încet, mediu cu degetul pe bancă etc.
CLR – 2.2  Jocuri pe cântec cu executarea unor mişcări potrivite Resurse procedurale:
conţinutului de idei al textului „Înfloresc grădinile”
CLR : Discuţii despre anotimpul primăvara conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
exerciţiul,

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
RELIGIE
Joi Recapitulare  Aflarea sumei/diferenţei a două numere mai mici decât Resurse materiale: Aprecierea
MEM–1.1.; 10 – fişe de lucru, imagini care avertizează corectitudinii
1.2.; 1.3.; 1.4.;  Aflarea unui termen necunoscut, folosind metoda prezenţa curentului electric, numărătoare rezolvării
3.1.; 4.2.; balanţei
sarcinii de
 Adăugarea şi extragerea de elemente dintr-o mulţime de laptop, videoproiector
obiecte, fiecare operaţie fiind însoţită de numărarea lucru
Resurse procedurale:
obiectelor
CLR – 1.1  Adăugarea/extragerea de elemente dintr-o mulţime dată, conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
pentru a obţine mulţimi „cu tot atâtea elemente” exerciţiul,
 Recunoaşterea activităţilor zilnice în care intervine
electricitatea învăţarea prin descoperire, observarea directă
DP – 2.2 AVAP: Realizarea unor afişe de atenţionare pentru
prevenirea acidentelor ce pot avea pe stradă, din cauza Forme de organizare:
AVAP – 2.2 firelor electrice căzute frontal, individual, în grup
MM:Jocuri de mişcare pentru evidenţierea forţelor şi a
efectelor acestora: împingere, tragere,
deformarea/ruperea/spargerea
CLR– 1.1; 1..1; Ameliorare/  Ameliorare-dezvoltare Aprecieri
3.1; 4.1  Activităţile de învăţare cu caracter ameliorativ se vor Resurse materiale: globale şi
dezvoltare stabili în funcţie de problemele individuale/ale – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” individuale
majorităţii elevilor. – fişe de lucru, alfabetar, tablă magnetică,
cu privire la
Activităţile de dezvoltare vor avea un grad ridicat de
dificultate şi vor fi stabilite pentru elevii care vor plastilină, markere, fire de lînă, laptop, rezultatele
demonstra realizarea tuturor obiectivelor de evaluare videoproiector învăţării
vizate. Resurse procedurale:

conversaţia, explicaţia, demonstraţia,


exerciţiul,

învăţarea prin descoperire, observarea directă


Resurse materiale:
 Numirea materialelor, instrumentelor şi tehnicilor – pagina43, din caiet, imagini cu mărţişoare,
utilizate
capace de sticle de plastic, şnur de mărţişor,
 Joc didactic : Recunoaşte culoarea cercului culorilor:
culori calde /culori reci capsator
AVAP– 1.2; 1.3;
 Observarea unor mărţişoare, pe baza imaginilor
2.1; 2.2 Confecţii şi prezentate laptop, videoproiector Observare
 Formularea de răspunsuri simple la întrebări legate de Resurse procedurale: Expunerea
jucării
viaţa fluturilor lucrărilor
 Recunoaşterea diferitelor tipuri de linii şi puncte conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
Materiale şi
DP – 3.2 întâlnite în imagini cu mărţişoare exerciţiul,
instrumente
hârtie, materiale  Explicatii privind combinarea culorilor Aprecierea
MM – 3.1  CLR:Legenda mărţişorului învăţarea prin descoperire, observarea directă
refolosibile lucrărilor
 DP : transformarea spaţiului clasei într-un mediu
CLR 2.2 prietenos de învăţare Forme de organizare:
 Expunerea produselor activităţilor la nivelul elevilor. frontal, individual, în grup
MM : exersarea mişcării spontane pe cântecul
„Înfloresc grădinile”
 Audierea cântecului „Iarnă, să te duci cu bine Aprecieri
“demonstrat cu ajutorul mijloacelor tehnice Resurse materiale: individuale
Cântarea vocală  Observarea unor ilustraţii adecvate textului cântecului –ilustraţii despre anotimpul primăvara, laptop,
MM– 1.4.; 2.1.; în grup şi  Exersarea asimilării pe strofe/ integrale a cântecului videopro-iector
3.1.; individual  Exersarea mişcării spontane
AVAP : desenarea unor imagini sugerate de textul Resurse procedurale:
AVAP – 2.2 Mişcări sugerate cântecului
de textul conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
cântecului exerciţiul,

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup

MEM– 1.1; Recapitulare  Crearea unor probleme simple după imagini date Resurse materiale: Aprecieri
1.2; 1.3; 2.1;  Formularea şi rezolvarea unor probleme Pagina 52, CD,fişe de lucru,imagini: globale şi
Vineri. 3.2 Adunări şi  Rezolvarea de probleme în care numerele sunt date individuale
scăderi în obiectual sau figurate prin semne simple: puncte, numărătoare,
AVAP – 2.2 concentrul 0-10 cerculeţe, linii etc.
cu 1-5 unităţi,  Rezolvarea unor probleme cu sprijin în imagini date laptop, videoproiector
Resurse procedurale:
 Rezolvarea de exerciţii de adunare/ scădere cu 1-5 conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
unităţi, în concentrul 0-10 şi verificarea operaţiilor
DP – 3.1 efectuate prin numărare de obiecte/prin desene exerciţiul,
prin numărare  Completare de tabele cu adunare/scădere
învăţarea prin descoperire, observarea directă

AVAP: Colorarea unei planşe după un cod de culori dat Forme de organizare:
frontal, individual, în grup

 Jocuri de tipul „Roata emoţiilor”, pentru aprecierea Observarea


emoţiilor în diferite situaţii Resurse materiale: sistematică
 Exerciţii de identificare a regulilor de comunicare în –fişe de lucru, jetoane „Aşa da!”, „Aşa nu!”,
DP- 1.1; 2.1 imagini coli, creioane colorate, laptop, videoproiector
 Jocuri care prezintă modalităţi de adresare potrivită în Resurse procedurale:
MM – 2.2 diferite situaţii
 Discuţii de explorare a intereselor şi a experienţelor conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
AVAP – 2.2 Comunicare şi anterioare ale copiilor
cooperare exerciţiul,
 Joc: „Cum mă simt eu astăzi”
CLR – 1.3  AVAP : Joc: Când sunt vesel/trist mă simt .…! - jocul didactic, învăţarea prin descoperire,
colorarea unor desene ce simbolizează fericire, tristeţe,
observarea directă
folosind culori la alegere
MM: Audiţie: „Dacă vesel se trăieşte”
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup

SPORT
PROIECTAREA UNITĂŢII TEMATICE: ,,SALUTARE, PRIMĂVARĂ!”
Nr. de săptămâni: XXI- XXIV

Perioada: 24 februarie – 20 martie

Activităţi
integrate/pe
Competente discipline;
Ziua Detalii de continut Resurse Evaluare
specifice organizarea
colectivului de
elevi
Luni  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Aprecieri
meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” globale şi
 Text suport: „De ziua mamei”de Elena Farago – pagina 48-49, din caiet Delta Cart individuale
 Memorizare „De ziua mamei”de Elena Farago Educaţional, CD,planşă cu literele b/B,
 Exersarea comunicării orale pornind de la observarea portretul autoarei, coli, creioane colorate, Observarea
CLR – 1.3.; 3.1;
ilustraţiei: formulare de întrebări şi răspunsuri despre laptop, comportamen
4.1.; personaje, loc, timp, etc videoproiector tului
De ziua mamei  Identificarea cuvintelor care conţin sunetul b la Resurse procedurale: participative
începutul şi la finalul lor
 Asocierea literelor b/B cu sunetul b conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
MM– 1.4  Ordonarea silabelor pentru a forma un cuvânt exerciţiul,
 Despărţirea cuvintelor în silabe
 MM: audierea cântecului redat cu ajutorul mijloacelor jocul didactic
tehnice: MAMA
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
CLR -1.1.; 1.2; De ziua mamei  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Aprecieri
1.3; 2.1; 3.1.; meteo, mesajul zilei – pagina 48-49, din caiet Delta Cart globale şi
 Text suport: „De ziua mamei”de Elena Farago Educaţional,CD, planşă cu literele b/B, individuale
AVAP – 2.2  Exersarea comunicării orale pornind de la observarea alfabetar, tablă magnetică, coli, creioane
ilustraţiei: formulare de întrebări şi răspunsuri despre colorate, laptop, Observarea
personaje, loc etc videoproiector comportamen
 Recunoaşterea literei b în cuvinte scrise şi ilustrate, cu Resurse procedurale: tului
precizarea poziţiei literei în cadrul cuvântului participativ
 Citirea cuvintelor scrise cu literele învăţate conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Ordonarea silabelor pentru a forma un cuvânt
 Identificarea cuvintelor cu sens opus exerciţiul,
 Trasarea literelor b şi B, pe contur punctat, cu încadrare
în spaţiul dat jocul didactic, învăţarea prin
 Citirea unor propoziţii şi asocierea cu imaginea potrivită
 Completarea cuvintelor cu litera care lipseşte descoperire, observarea directă
 Ordonarea silabelor pentru a forma un cuvânt
 Despărţirea cuvintelor în silabe Forme de organizare:
AVAP : Confecţionarea unei felicitări frontal, individual, în grup
AVAP– 1.1.; Colaj  Felicitare de 8 Martie pentru mama - realizarea unor Resurse materiale: Analiza
1.3; 2.1; 2.2; 2.3; Tehnici de lucru felicitări conturare, prin rupere, decupare după contur, – pagina 44-45, 46,CD, din caiet Delta Cart produselor
2.4; 2.6; – conturare, lipire, Educaţional, activităţii
răsucire,  Utilizarea unor tehnici simple de tăiere, decupare după hârtie glasată
CLR – 2.2 decupare după contur, lipire în funcţie de nevoi, lipire, dactilopictură, foarfecă, lipici, capsator
contur, lipire scriere
MM – 2.2  CLR : formularea de întrebări simple şi răspunsuri laptop, videoproiector
despre cele observate Resurse procedurale:
 MM : audierea cântecului redat cu ajutorul mijloacelor
tehnice:E ziua ta, mămico conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
Formularea de răspunsuri şi întrebări, pe baza textului exerciţiul,
cântecului
învăţarea prin descoperire,

observarea directă

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
DP- 2.1; 2.2; Comunicăm acasă  Vizionarea unui material PPT, în care sunt ilustrate cele Resurse materiale: Observarea
mai uzuale formule de politeţe – pagina 27, din caiet Delta Cart Educaţional, sistematică
CLR – 1.3; 3.1;  Identificarea/recunoaşterea unor formule de salut / CD,material PPT, laptop, videoproiector
AVAP – 2.4 cerere/ rugăminte folosite în situaţii diferite, în Resurse procedurale:
MM – 1.4 comunicarea acasă, sugerate de imagini
 CLR: punerea în corespondenţă a unor cuvinte (formule conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
de salut) cu imaginile potrivite exerciţiul,
 Participare la conversaţii scurte, în grup, pe teme
sugerate de imagini jocul didactic, învăţarea prin descoperire,
 MM : Audiţie: Bună ziua, mulţumesc, te rog şi observarea directă
identificarea unor reguli de comunicare
AVAP – Familia mea Forme de organizare:
 Exprimarea prin desen a regulilor de comunicare acasă frontal, individual, în grup
 Jocuri de rol cu marionete ilustrând modalităţi
pozitive/negative de interacţiune verbală sau fizică: se
exprimă politicos („te rog”, “mulţumesc”)
 Colorarea după codul de culori

Marti SPORT
CLE
De ziua mamei  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Aprecieri
meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” globale şi
 Text suport: „De ziua mamei”de Elena Farago – pagina 48-49, din caiet Delta Cart individuale
 Indicarea locului sunetului b, în cuvinte formate din 2-3 Educaţional,CD, planşă cu literele b/B,
silabe prin ridicarea unui jeton de culoare verde alfabetar, tablă magnetică, imagini cu Observarea
CLR-1.1.; 1.2;  Folosirea unor cuvinte descriptive pentru a îmbogăţi o anotimpul primavara, laptop, videoproiector comportamen
descriere Resurse procedurale: tului
1.3; 1.4.; 2.1;
 Recunoaşterea literelor b/B în cuvinte date participativ
3.1.; 4.1.; 4.2.;  Identificarea / colorarea părţilor florilor în care apar conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
literele b/B exerciţiul,
AVAP – 2.2  MEM : numărarea petalelor colorate anterior
 Recunoaşterea literei B, mare, de tipar, în cuvinte date jocul didactic
MEM – 1.1  Observarea literei B, mare, de tipar, analiza acesteia şi
desenarea literei folosind diferite suporturi (hârtie, nisip Forme de organizare:
etc.) frontal, individual, în grup
 Alegerea literei iniţiale potrivite pentru nume de copii
 AVAP : modelarea plastilinei pentru obţinerea literei B,
mare, de tipar
Trasarea după contur a literei B, mare, de tipar
MEM- 1.1.; 1.2; Adunarea şi  CLR: Dialog despre familie (membrii familiei, Resurse materiale: Aprecierea
1.4; 1.6; 3.1; 3.2 scăderea cu 6 comunicarea în familie, activităţi comune, – pagina 54,CD, planşe cu adunarea/ corectitudinii
responsabilităţi) rezolvării
 Joc: -Câţi copii? ( numărarea elevilor din clasă după scăderea cu 6, laptop, sarcinii de
AVAP - 2.2. diferite criterii: băieţi; fetiţe cu părul blond, fetiţe care lucru
CLR – 2.2 au fraţi, băieţi care s-au născut primăvara) videoproiector
 Compuneri şi descompuneri de mulţimi de obiecte Resurse procedurale:
având drept cardinal un număr de elemente mai mic de
10 conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Rezolvarea de exerciţii de adunare şi scădere cu 6 unităţi exerciţiul,
în concentrul 0-10 şi verificarea operaţiilor efectuate
prin numărare de obiecte/desene
 Identificarea rezultatului corect, cu suport intuitiv
învăţarea prin descoperire,
 Numărări pe axa numerelor
 Completarea unor şiruri de adunare
observarea directă
 Realizarea corespondenţei între operaţie şi rezultatul
corespunzător
Forme de organizare:
 Adăugarea/extragerea a 6 elemente dintr-o mulţime de
frontal, individual, în grup
obiecte, fiecare operaţie fiind însoţită de numărarea
obiectelor
AVAP: ilustrarea, prin desen, a unor operaţii de adunare
/scădere cu 6 unităţi
 Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale:
Miercuri meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă”
 CLR: Dialog despre familie –roluri în familie -pagina 54,CD ,planşe cu adunarea/scăderea
 Rezolvarea de exerciţii de adunare şi scădere cu 7 unităţi cu 7, beţişoare, numărătoare,
Aprecierea
MEM– 1.1.; 1.3; în concentrul 0-10 şi verificarea operaţiilor efectuate laptop, videoproiector
corectitudinii
3.1.; prin numărare de obiecte/desene Resurse procedurale:
rezolvării
 Identificarea rezultatului corect, cu suport intuitiv
Adunarea şi sarcinii de
 Numărări pe axa numerelor conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
scăderea cu 7 lucru
CLR – 2.1  Completarea unor şiruri de adunare exerciţiul,
 Realizarea corespondenţei între operaţie şi rezultatul
Observarea
AVAP – 2.2 corespunzător învăţarea prin descoperire, observarea directă sistematică
 Adăugarea/extragerea a 7 elemente dintr-o mulţime de
obiecte, fiecare operaţie fiind însoţită de numărarea Forme de organizare:
obiectelor frontal, individual, în grup
AVAP: Confecţionarea unei felicitări
CLR De ziua mamei  Text suport: „De ziua mamei”de Elena Farago Resurse materiale: Aprecieri
-1.1.; 1.3; 1.4.;  Formulare de mesaje scurte despre semnificaţia zilei de – pagina 48-49, din caiet Delta Cart globale şi
2.1; 3.1.; 4.1.; 8 Martie, pe baza unui suport vizual dat Educaţional, planşă cu literele b/B, alfabetar, individuale
4.2.;  D.P: identificarea emoţiei în diverse situaţii- oferire de tablă magnetică, imagini cu anotimpul
felicitări mamei, bunicuţelor primăvara, lipici, şerveţele de masă colorate, Observarea
AVAP – 2.2  Asocierea a două silabe pentru formarea cuvintelor beţigaşe, dopuri de plastic, aţă, comportamen
 Descoperirea literelor pentru a forma cuvinte plastelină(AVAP-pag.47) tului
DP – 2.1  Recunoaşterea unor cuvinte uzuale, din universul foarfecă, coli, creioane colorate, laptop, participativ
apropiat/observarea etichetelor cu cuvinte/ citirea videoproiector
globală a cuvintelor scrise cu litere de tipar Resurse procedurale:
 Scrierea pe suport de hârtie sau pe nisip a cel puţin unui conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
cuvânt identic cu un cuvânt dat exerciţiul,
jocul didactic, învăţarea prin descoperire,
AVAP : Confecţionarea de flori pentru mama din observarea directă
şerveţele Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
Resurse materiale:
– laptop, videoproiector
 MEM : ordonarea unor imagini reprezentând
MM- 1.4; 2.1.; Resurse procedurale:
anotimpurile, în ordinea cronologică a acestora
Timbrul vocal  Audierea cântecului demonstrat de propunător sau redat conversaţia, explicaţia, demonstraţia, Observarea
MEM – 6.2
Sunete vocale cu ajutorul mijloacelor tehnice acuităţii
exerciţiul,
 Exersarea asimilării pe strofe şi integrale a cântecului auditive
Reproducerea în colectiv a cântecului însuşit intuitiv,
Forme de organizare:
pronunţând corect cuvintele
frontal, individual, în grup
RELIGIE
Joi Adunarea şi  Compunerea şi descompunerea unor mulţimi de obiecte Resurse materiale:- Aprecierea
scăderea cu 8, 9, având drept cardinal un număr de elemente mai mic pagina 55,CD, beţişoare, numărătoare, corectitudinii
10 decât 10 laptop, videoproiector rezolvării
 Adăugarea/extragerea a 8, 9, 10 elemente dintr-o Resurse procedurale: sarcinii de
MEM– 1.1.; 1.3;
mulţime de obiecte, fiecare operaţie fiind însoţită de lucru
1.4.; 3.1.;
numărarea obiectelor conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Rezolvarea de exerciţii de adunare/ scădere, în exerciţiul, Observarea
concentrul 0-10 şi verificarea operaţiilor efectuate prin sistematică a
AVAP – 2.3
numărare de obiecte/prin desene învăţarea prin descoperire, observarea directă capacităţii de
MM – 1.1
 Corespondenţe între operaţiile date şi rezultatul a face
corespunzător Forme de organizare: asocieri –
MM : Audiţie : E ziua ta, mămico frontal, individual, în grup corespondenţ
AVAP : Flori pentru mama!-colorare e
CLR-1.1.; 1.2; Legenda  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Aprecieri
1.3; 2.1; ghiocelului meteo, mesajul zilei Resurse materiale: globale şi
 Text suport: „Legenda ghiocelului”de Eugen Jianu – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” individuale
AVAP – 2.2  Formularea unor răspunsuri la întrebări: „Cine? Ce? – pagina 46-47, din caiet Delta Cart
Unde? Când? Cum? De ce?” Educaţional, planşă cu litera â, portretul Observarea
MEM – 1.1  Recunoaşterea în imagini a fiecărui anotimp autorului, ilustraţii cu ghiocei, coli, creioane comportamen
 Joc: „Mingea călătoare” completarea enunţului colorate, laptop, videoproiector tului
MM – 1.4 Anotimpul meu preferat este... Resurse procedurale: participativ
 Utilizarea în enunţuri proprii a cuvintelor care denumesc
anotimpuri conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Identificarea imaginilor corespunzătoare imaginilor care exerciţiul,
conţin sunetul „â”
 MEM : numărarea anotimpurilor şi colorarea cifrei jocul didactic, învăţarea prin
corespunzătoare
 Punerea în corespondenţă a unui enunţ rostit cu descoperire, observarea directă
anotimpul potrivit
 AVAP : ilustrarea prin desen a unei secvenţe din Forme de organizare:
povestea audiată frontal, individual, în grup
MM: audiţie muzicală A. Vivaldi, „Anotimpurile”-
Primăvara
Resurse materiale:
– pagina 53, din caiet Delta Cart Educaţional,
Pictură  Vine ploaia!-realizare unei compoziţii în urma unei
AVAP– 1.1.; 1.3; hârtie creponată Observarea
audieri foarfecă, lipici
2.1; 2.2; 2.3; 2.4; Materiale şi  Utilizarea unor tehnici de pensulaţie, amprentare, sistematică
2.6; instrumente ştampilare, tamponare, pulverizare laptop, videoproiector
 Formularea de răspunsuri la întrebări simple Resurse procedurale:
CLR – 2.2 acuarele, tempera,  Identificarea materialelor şi instrumentelor de lucru
hârtie, hârtie  Explicarea şi demonstrarea tehnicii de lucru Expunerea
conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
MM – 2.2 colorată, burete  CLR :Audierea poeziei Ploaia de George Coşbuc lucrărilor
 formularea de întrebări simple şi răspunsuri despre cele exerciţiul,
pensulă, deget,
ştampilă, creioane audiate
MM: Audiţie muzicală: Primăvara Forme de organizare:
colorate
frontal, individual, în grup

 MEM : ordonarea unor imagini reprezentând Observarea


anotimpurile, în ordinea cronologică a acestora Resurse materiale: acuităţii
 Audierea cântecului demonstrat de propunător sau redat – laptop, videoproiector auditive
cu ajutorul mijloacelor tehnice Resurse procedurale:
MM- 1.4; 2.1.;
Timbrul vocal  Exersarea asimilării pe strofe şi integrale a cântecului
Reproducerea în colectiv a cântecului însuşit intuitiv, conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
Sunete vocale
MEM – 6.2 pronunţând corect cuvintele exerciţiul,

Forme de organizare:

frontal, individual, în grup

MEM- 1.4; 1.6; Adunarea şi  Compunerea şi descompunerea unor mulţimi de obiecte Resurse materiale: Aprecierea
având drept cardinal un număr de elemente mai mic –fişe de lucru, beţişoare, numărătoare,
decât 10 corectitudinii
 Rezolvarea de exerciţii de adunare/ scădere în laptop, videoproiector rezolvării
concentrul 0-10 şi verificarea operaţiilor efectuate prin Resurse procedurale: sarcinii de
numărare de obiecte/prin desene lucru
3.1; 5.2 conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
scăderea în  Crearea unor probleme simple după imagini date
concentrul 0-10  Rezolvarea unor probleme cu sprijin în imagini date exerciţiul, Observarea
cu suport intuitiv MM : Audiţie : E ziua ta, mămico sistematică a
CLR - 2.3
CLR : întrebări şi răspunsuri despre semnificaţia zilei de învăţarea prin descoperire, observarea directă, capacităţii de
AVAP – 2.2
8 Martie jocul didactic, jocul de rol a face
 Joc de rol: „La magazin” –cadoul potrivit pentru mama asocieri –
 Sortarea cadourilor din magazinul virtual, pe baza unui Forme de organizare: corespondenţ
criteriu dat frontal, individual, în grup e
AVAP: Cadoul perfect pentru mama
CLR: Recunoaşterea unor cuvinte uzuale, din universul Observarea
apropiat/observarea etichetelor cu cuvinte/ citirea globală a Resurse materiale: sistematică
Vineri. cuvintelor scrise cu litere de tipar – pagina 28, din caiet Delta Cart
Joc de rol: Micul pieton Educaţional,CD, material PPT, laptop,
 Identificarea/recunoaşterea unor formule de salut / videoproiector
DP- 2.1; 2.2; cerere/ rugăminte folosite în situaţii diferite sugerate de Resurse procedurale:
imagini
Comunicăm prin  Joc: jocuri de rol ilustrând modalităţi pozitive/negative
AVAP – 2.4 conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
semne de interacţiune verbală sau fizică
MM – 1.4 exerciţiul,
 Participare la conversaţii scurte, în grup, pe teme
sugerate de imagini jocul didactic, jocul de rol, învăţarea prin
AVAP: Colorarea semnelor de circulaţie
descoperire,
 MM : audiţie Un copil politicos şi identificarea unor
reguli de comunicare
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup

SPORT
Activităţi
integrate/pe
Competente discipline;
Ziua Detalii de continut Resurse Evaluare
specifice organizarea
colectivului de
elevi
Luni  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Aprecieri
meteo, mesajul zilei – pagina 46-47, din caiet Delta Cart globale şi
 Text suport: „Legenda ghiocelului”de Eugen Jianu Educaţional, planşă cu litera â, coli, creioane individuale
 Repovestirea unor secvenţe preferate din povestea colorate, laptop, videoproiector
audiată Resurse procedurale: Observarea
 Punerea în corespondenţă a unor cuvinte care încep cu comportamen
sunetul â, cu imaginile potrivite conversaţia, explicaţia, demonstraţia, tului
CLR -2.1.;  Formulare de propoziţii, indicarea numărului de cuvinte/ exerciţiul, participativ
silabe, percepute prin bătăi din palme
2.2; 4.1; Legenda  Indicarea locului sunetului â în cuvinte de 2-3 silabe jocul didactic, învăţarea prin descoperire,
ghiocelului  Colorarea bulinei corespunzătoare observarea directă
AVAP – 2.2  Scrierea literei â cu ajutorul lânei
AVAP : modelarea plastilinei pentru obţinerea literei â, de Forme de organizare:
DP – 2.1 tipar frontal, individual, în grup
 Trasarea conturului literei â, folosind resurse variate,
decorarea literei
Joc: Copacul cu litere – identificarea literelor care
compun cuvinte date prin colorarea lor
 Recunoaşterea unor cuvinte uzuale, din universul
apropiat/observarea etichetelor cu cuvinte/ citirea
globală a cuvintelor scrise cu litere de tipar
DP : identificarea emoţiei în diverse situaţii
CLR-1.1.; 1.2; Legenda  Text suport: „Legenda ghiocelului”de Eugen Jianu Resurse materiale: Aprecieri
1.3; 2.1; 2.2; ghiocelului  Formulare de mesaje scurte, pe baza unui suport vizual – pagina 46-47, din caiet Delta Cart globale şi
3.1; 4.1; dat Educaţional, planşă cu litera â, coli, creioane individuale
 D.P: identificarea emoţiei în diverse situaţii colorate, laptop, videoproiector
DP – 2.1  Identificarea literei â, de tipar, într-un şir de cuvinte Resurse procedurale: Observarea
 Recunoaşterea literei â, în cuvinte scrise şi ilustrate, cu comportamen
MM – 1.4 precizarea poziţiei literei în cadrul cuvântului conversaţia, explicaţia, demonstraţia, tului
 Citirea cuvintelor scrise cu literele învăţate şi asocierea exerciţiul, participativ
cu imaginile potrivite
 Ordonarea literelor pentru a forma un cuvânt jocul didactic, învăţarea prin descoperire,
 Identificarea cuvintelor cu sens opus observarea directă
 Stabilirea corespondenţei cuvânt – silabă
MM : audierea cântecului redat cu ajutorul mijloacelor Forme de organizare:
tehnice (E ziua ta, mămico!) frontal, individual, în grup
AVAP–1.3; 2.4 Elemente de  Ghiocelul – pictură Resurse materiale: Observare
limbaj plastic:  Identificarea materialelor şi instrumentelor de lucru –tempera, pensule
CLR – 2.2 pata de culoare  Explicarea şi demonstrarea tehnicii de lucru Expunerea
 Exerciţii de realizarea lucrării plastice laptop, videoproiector lucrărilor
MM – 2.2  Exprimarea opiniei referitoare la lucrările colegilor – Resurse procedurale:
activitate frontală
 CLR:Legenda ghiocelului conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 MM: Audiţie muzicală: Ghiocelul exerciţiul,

jocul didactic

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
DP– 2.1; 2.3; Eu şi cei dragi mie  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Observarea
3.1 meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” sistematică
 CLR : jocul „Cel mai mult îmi place la fratele/sora – pagina 29-30 din caiet Delta Cart
CLR – 2.2 meu/ mea....” – evidenţierea unor modele de Educaţional,CD, coli, creioane colorate,
comportament laptop, videoproiector
 Jocuri de cunoaştere/intercunoaştere de tipul Despre Resurse procedurale:
fratele/sora meu/ mea pot spune .… în care fiecare copil
îşi prezintă fraţii şi obiecte preferate ale acestora conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Activităţi şi jocuri de tipul Prietenul secret – motivarea exerciţiul,
alegerilor făcute
Identificarea asemănărilor şi deosebirilor între propria jocul didactic
persoană şi fratele/sora sa
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
SPORT
CLE
Legenda  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Aprecieri
ghiocelului meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” globale şi
 Text suport: „Legenda ghiocelului”de Eugen Jianu – pagina 46-47, din caiet Delta Cart individuale
MEM: Exerciţii de numărare a cuvintelor dintr-un enunţ Educaţional,CD, planşă cu litera â”coli,
scurt creioane colorate, laptop, videoproiector Observarea
CLR Resurse procedurale: comportamen
-1.1.; 1.2; 1.3;  Exerciţii de identificare a sensului unui cuvânt rostit de tului
2.1; 2.2; 3.1; cadrul didactic/colegi conversaţia, explicaţia, demonstraţia, participative
4.1;  Exerciţii de construire de cuvinte pornind de la silabe exerciţiul,
date
 Combinarea unor propoziţii simple prin folosirea unor jocul didactic, învăţarea prin descoperire,
cuvinte de legătură observarea directă
AVAP – 2.2  Iniţierea şi menţinerea unei discuţii pe o temă de interes
 Recunoaşterea şi numirea literelor mari şi mici de tipar, Forme de organizare:
MEM – 1.3 citirea unor cuvinte scrise cu litere mari şi mici de tipar frontal, individual, în grup
Marti  Punerea în corespondenţă a imaginilor cu mesajele orale
indicate
 Transcrierea prin fotografiere vizuală a unor
cuvinte/propoziţii, cu litere mari de tipar
AVAP – Hora literelor însufleţite
Resurse materiale:
– pagina 53, din caiet Delta Cart Educaţional,
CD,ilustraţii cu Universul,
MEM– 1.1.; 1.4.;
3.1.; laptop, videoproiector Aprecierea
 Identificarea planetelor cu ajutorul imaginilor
Resurse procedurale: corectitudinii
 Identificarea /colorarea unor mijloace de transport
rezolvării
Universul specifice călătoriilor în Univers
CLR – 1.1 conversaţia, explicaţia, demonstraţia, sarcinii de
AVAP: Jocuri de construcţii folosind figuri geometrice:
exerciţiul, lucru
Naveta spaţială
AVAP – 2.2
jocul didactic, jocul de rol

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
 Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale:
Miercuri meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă”
CLR: Dialog imaginar: copil - Terra – pagina 56,CD, planşe cu adunarea/scăderea
 Identificarea /colorarea unor simboluri specifice în concentrul 0-20, ilustraţii cu Terra,
bogăţiilor Terrei
beţişoare, numărătoare,
MEM– 1.1.; 1.4.; Adunarea şi  Identificarea, prin numărare, a numărului de elemente
3.1.; scăderea în dintr-o mulţime Aprecierea
laptop, videoproiector
concentrul 0-20  Efectuarea de adunări şi scăderi în concentrul 0-20, prin corectitudinii
Resurse procedurale:
fără/cu trecere adăugarea /extragerea a 1-5 elemente dintr-o mulţime rezolvării
CLR – 1.1 peste ordin, dată sarcinii de
prin  Adăugarea şi scăderea de elemente în concentru 0-20, conversaţia, explicaţia, demonstraţia, lucru
AVAP – 2.2 numărare/cu fiecare operaţie fiind însoţită de numărarea obiectelor exerciţiul,
suport intuitiv  Rezolvarea de exerciţii de adunare cu 1-5 unităţi în
concentrul 0 – 20 şi verificarea operaţiilor efectuate prin jocul didactic
numărare de obiecte/prin desene
 Folosirea unui calculator pentru operaţii simple de Forme de organizare:
adunare şi verificarea rezultatelor cu ajutorul obiectelor frontal, individual, în
AVAP: Colorează anotimpul primăvara grup
Resurse materiale: Aprecieri
 Text suport: „A venit primăvara”de Emilia Plugaru – pagina 50-51, din, caiet Delta Cart globale şi
 Exersarea comunicării orale pornind de la observarea Educaţional,CD, planşă cu literele ţ/Ţ, portretul individuale
ilustraţiei: formulare de întrebări şi răspunsuri despre autoarei, coli, creioane colorate, laptop,
personaje, loc etc videoproiector Observarea
CLR-1.1.; 1.3;  Identificarea cuvintelor care conţin sunetul ţ, la Resurse procedurale: comportamen
începutul şi la finalul lor tului
1.4.; 2.1; 3.1.;
 Asocierea literelor ţ/Ţ cu sunetul ţ conversaţia, explicaţia, demonstraţia, participativ
4.1.; A venit
 Ordonarea silabelor pentru a forma un cuvânt
primăvara exerciţiul,
 Despărţirea cuvintelor în silabe
AVAP – 2.2  Recunoaşterea unor cuvinte uzuale, din universul
apropiat/observarea etichetelor cu cuvinte/ citirea jocul didactic, învăţarea prin
globală a cuvintelor scrise cu litere de tipar
 Joc: Găseşte cuvintele ascunse descoperire, observarea directă
AVAP: Realizează un colaj cu titlul „Primăvara, în
pădure” Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
MM– 1.1.; 1.3 Interpretarea  Jocuri de ascultare şi comparare intuitivă a unor sunete Resurse materiale: Aprecieri
emise de obiecte cunoscute, cu sonorităţi distincte – laptop, videoproiector individuale
AVAP – 2.2  Jocuri de ascultare a unor sunete lungi sau scurte,
emise tare sau încet, de obiecte cunoscute
Resurse procedurale:
 Observarea unor ilustraţii reprezentând textul conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
cântecului
exerciţiul,
 Implicarea activă şi dirijată în receptarea cântecelor
 Joc:”Roata emoţiilor”
AVAP: realizarea unor desene inspirate din versurile jocul didactic
cântecului
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
RELIGIE
Joi Adunarea şi  Rezolvarea unor probleme cu sprijin în imagini date Resurse materiale: Aprecierea
scăderea în  Joc „Cine ştie câştigă!” – ştafeta rezultatelor – pagina 57,CD, planşe cu adunarea/scăderea corectitudinii
concentrul 20-30,  Rezolvarea de exerciţii de adunare cu 1-5 unităţi în în concentrul 20-31, ilustraţii cu activităţi rezolvării
fără/cu trecere concentrul 20-30 şi verificarea operaţiilor efectuate prin dăunătoare Terrei, beţişoare, numărătoare, sarcinii de
MEM– 1.1.; 1.4.; peste ordin numărare de obiecte/prin desene lucru
5.2..;  Folosirea unui calculator pentru operaţii simple de laptop, videoproiector
adunare şi verificarea rezultatelor cu ajutorul obiectelor Resurse procedurale:
 Compunerea/ descompunerea numerelor după model
CLR – 1.1; 2.3; dat, făcând calculul acestora conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
AVAP: Personalizarea Continentului Europa
AVAP – 2.2 exerciţiul,

jocul didactic, jocul de rol

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
CLR- 1.3.; 2.2; A venit  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Aprecieri
3.1.; primăvara meteo, mesajul zilei Resurse materiale: globale şi
 Text suport: „A venit primăvara”, de Emilia Plugaru – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” individuale
AVAP – 2.2  Numirea personajului/personajelor dintr-un fragment de – pagina 50-51, din caiet
poveste audiat Delta Cart Educaţional, CD, planşă cu literele Observarea
 Ordonarea silabelor pentru a forma un cuvânt ţ/Ţ, portretul autoarei, coli, creioane colorate, comportamen
 Despărţirea cuvintelor în silabe laptop, tului
 Recunoaşterea unor cuvinte uzuale, din universul videoproiector participativ
apropiat/observarea etichetelor cu cuvinte/ citirea Resurse procedurale:
globală a cuvintelor scrise cu litere de tipar
 Scrierea pe suport de hârtie sau pe nisip a cel puţin unui conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
cuvânt identic cu un cuvânt dat
AVAP: Realizează un afiş cu sosirea primăverii exerciţiul,

jocul didactic, învăţarea prin descoperire,


observarea directă

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
Resurse materiale:
pag.42 din caiet, CD, pânză, carton, aţă, lipici,
nasturi”hârtie glasată, foarfecă, lipici, coli,
AVAP– 1.1.; 1.3;
creioane colorate,
2.1; 2.2; 2.3; 2.4;  Confecţionarea Semnului de carte laptop, videoproiector
2.6;  Identificarea materialelor şi instrumentelor de lucru Resurse procedurale:
Tehnici de lucru: Observarea
 Explicarea şi demonstrarea tehnicii de lucru
croit, cusut modului de
CLR – 2.2  Confecţionarea materialului, folosind tehnici simple conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
tăiere, decupare, lucru
(decupare, tăiere a cartonului, asamblare, cusut, croit )
asamblare, exerciţiul, al copiilor
MM – 2.2  Realizarea semnului de carte pentru folosire proprie
lipire
 MM: Audiţie muzicală: Primăvara
jocul didactic, învăţarea prin descoperire,
DP - 2.3 DP: Ce îmi place la tine (comunică celui de lângă el ceea
ce apreciază la el) observarea directă

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup

Cântec: Copăcelul din grădină Aprecieri


 CLR : Joc „Cu ce începe cuvântul…?” Resurse materiale: individuale
 Reproducerea în colectiv a cântecelor însuşite intuitiv, –ilustraţii cu un copăcel,
MM– 1.4.; 2.1.; pronunţând corect
Cântarea vocală  Jocuri pe cântece cu caracter de dans, prin asocierea laptop, videoproiector
3.1.;
în grup şi cu o mişcare simplă (paşi, ridicări pe vârfuri) Resurse procedurale:
individual  Exersarea mişcării spontane pe cântec
CLR – 2.1 conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
Mişcări sugerate  Desenarea unor imagini sugerate de textul cântecelor
de textul AVAP: Copăcelul exerciţiul,
AVAP – 2.2 cântecului
jocul didactic, jocul de rol

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
Resurse materiale:
– pagina 58, din caiet Delta Cart
Educaţional,CD, planşe cu adunarea/scăderea
 Joc „Spune mai departe!”; formularea unor enunţuri
în concentrul 0-31, ilustraţii cu activităţi
despre planeta noastră
 Extragerea de elemente din mulţimi date, pentru a obţine dăunătoare Terrei, beţişoare, numărătoare,
mulţimi „cu tot atâtea elemente” Aprecierea
Adunarea şi laptop, videoproiector
MEM– 1.1.; 1.4.;  Folosirea unui calculator pentru operaţii simple de corectitudinii
scăderea în Resurse procedurale:
scădere şi verificarea rezultatelor cu ajutorul obiectelor rezolvării
concentrul 0-31,
 Compunerea/ descompunerea numerelor după model sarcinii de
fără/cu trecere conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
AVAP – 2.2 dat, făcând calculul acestora lucru
peste ordin exerciţiul,
 AVAP: ilustrarea, prin desen, a unor operaţii de scădere
cu 1-2 unităţi, fără trecere peste ordin, în concentrul 0 –
31 jocul didactic, jocul de rol
Audiţie: Cântece despre primăvară
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup

Joc: Pot să îmi prezint familia? Observarea


Vineri. Resurse materiale: sistematică
 Identificarea/recunoaşterea membrilor familiei – pagina 31, din caiet Delta Cart Educaţional,
 Exerciţii de participare la conversaţii scurte, în grup, pe CD, coli, creioane colorate, fotografii cu
teme sugerate de imagini membrii familiei, laptop, videoproiector
DP– 2.3; 2.1;  Realizarea de simboluri pentru activităţi din familie Resurse procedurale:
3.1  Selectarea, dintre două desene date, a aceluia care
Eu şi cei dragi mie reprezintă ceea ce şi-ar dori în propria cameră: un conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
AVAP – 2.2 animal viu/o jucărie exerciţiul,
AVAP: Cadouri pentru membrii familiei mele
MM: Familia jocul didactic

Forme de organizare: frontal, individual, în


grup

SPORT
Activităţi
integrate/pe
Competente discipline;
Ziua Detalii de continut Resurse Evaluare
specifice organizarea
colectivului de
elevi
Luni  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Aprecieri
meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” globale şi
 Text suport: „A venit primăvara”, de Emilia Plugaru – pagina 50-51, caiet Delta Cart Educaţional, individuale
 Exerciţii de identificare a cuvintelor care încep/se CD,planşă cu literele ţ/Ţ, portretul autoarei,
termină cu un anumit sunet coli, creioane colorate, laptop, Observarea
CLR -1.2;  Exerciţii de indicare a sunetelor/silabelor/cuvintelor videoproiector comportamen
3.1;  Exerciţii de numărare a cuvintelor dintr-un enunţ scurt, Resurse procedurale: tului
de stabilire a poziţiei sau a succesiunii cuvintelor din participativ
propoziţii orale scurte conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Exerciţii de identificare a sensului unui cuvânt rostit de exerciţiul,
A venit cadrul didactic/colegi
MM – 1.1 primăvara AVAP: Desenarea unor obiecte/fiinţe a căror denumire jocul didactic, învăţarea prin descoperire,
AVAP – 2.2 conţine sunetul specificat observarea directă

Observarea literelor din plastic/din alfabetarul magnetic Forme de organizare:


sau tipărite frontal, individual, în grup

Desenarea literei „Ţ” de tipar

MEM : scrierea numărului de litere ţ/Ţ, utilizate în


cuvintele din propoziţiile date
CLR -1.1.; 1.3; A venit  Text suport: „A venit primăvara”, de Emilia Plugaru Resurse materiale:
3.1; 4.1.; primăvara  Punerea în corespondenţă a unor cuvinte formate din 1-2 – pagina 50-51, din caiet, alfabetar, coli,
silabe cu imagini potrivite, reprezentând obiecte din creioane colorate, laptop,
universul apropiat videoproiector
 Citirea cuvintelor asociate unor imagini Resurse procedurale:
MM – 1.1  AVAP: modelarea plastilinei pentru obţinerea literei Ţ,
mare, de tipar conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
AVAP – 2.2  Trasarea după contur a literei Ţ, mare, de tipar exerciţiul,
 Scrierea pe suport de hârtie sau pe nisip a cel puţin unui
cuvânt identic cu un cuvânt dat jocul didactic,
 Puzzle- silabe : Asocierea a două silabe pentru formarea
cuvintelor observarea directă
MM: Audiţie: Cântece despre primăvară
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
AVAP– 2.2; 2.3; Tehnici de lucru:  Câmp înflorit – realizarea unui colaj folosind florile Resurse materiale: Observarea
2.4; 2.5; origami realizate prin tehnica Origami şi alte elemente pictate –planşă cu Zâna Primăvară, hârtie creponată, modului de
(nori, fluturi, gâze, albine, etc.) foarfecă, bolduri, polistiren extrudat, lipici, lucru
CLR – 2.2 MM : audiţie cântec: Flori de primăvară coli, creioane colorate, laptop, al copiilor
CLR: Dialog despre florile care înfloresc în anotimpul videoproiector
MM – 1.4 primăvara Resurse procedurale: Turul galeriei
 Respectarea etapelor de lucru pentru realizarea florilor
DP - 2.3 utilizând tehnica Origami conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Utilizarea acuarelelor pentru a picta alte elemente (nori, exerciţiul,
fluturi, gâze, albine)
 Confecţionarea florilor utilizând tehnica Origami jocul didactic, învăţarea prin descoperire,
 Activitate în grup pentru a picta câmpul pe bucăţi mari observarea directă
de polistiren extrudat
Examinarea produselor finale realizate şi aprecierea Forme de organizare:
acestora frontal, individual, în grup
DP- 1.1; 2.1; Eu şi cei dragi mie  Joc Continuă enunţul: La mine acasă... (prezentarea Resurse materiale: Observarea
3.1; 3.3; caracteristicilor unei fiinţe sau ale unui obiect de acasă) – pagina 31, din caiet, coli, creioane colorate, sistematică
 Prezentarea familiei şi caracteristicile acesteia fotografii cu membrii familiei, laptop,
AVAP – 2.4  Interacţiuni simple cu fiinţe şi persoane familiare videoproiector
MEM – 1.4  Joc de rol: Imită-ţi......( mama, tata, bunicul...) Resurse procedurale:
AVAP: Realizarea de desene cu activităţile preferate
realizate împreună cu membrii familiei conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
exerciţiul,

jocul didactic

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
Marti SPORT
CLE
CLR- 1.3; 2.1.; Paştele în sat  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Observarea
3.1; 4.1.; meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” sistematică a
 Text suport: „Paştele în sat”, de R. Niger – pagina 52-53, din caiet ,CD, planşă cu capacităţii de
 Oferirea unor răspunsuri la întrebări de tipul: „Cine? literele g/G, coli, creioane colorate, povestire
Ce? Unde? Cum?”, pe baza ilustraţiei Pag.51 din caiet AVAP, laptop, după imagini
 Discuţii privind sărbătoarea Paştelui, obiceiuri şi tradiţii, videoproiector
semnificaţia acestei sărbători, ouă roşii Resurse procedurale: Observarea
 Formulare de propoziţii folosind cuvinte date comportamen
AVAP – 2.2  Indicarea numărului de cuvinte/silabe, percepute prin conversaţia, explicaţia, demonstraţia, tului
bătăi cu creionul în bancă exerciţiul, participative
MEM – 2.2  Identificarea literelor G, respectiv g, prin încercuire cu
culori diferite jocul didactic, învăţarea prin descoperire,
MEM : scrierea numărului de litere g/G utilizate în observarea directă
cuvintele din versurile date
Forme de organizare:
 Identificarea literelor g/G şi colorarea lor frontal, individual, în grup
AVAP: De Paşti-suport de ouă-confecţionare( AVAP)
Resurse materiale:
– pagina 59, din caiet Delta Cart
EducaţionalCD,, planşă cu planeta Pământ,
 CLR: Observarea activităţilor oamenilor în utilizarea laptop, videoproiector
MEM– 1.1.; 1.4.;
bogăţiilor Terrei Aprecierea
 Exerciţii de identificare a continentelor Resurse procedurale: corectitudinii
Terra-planeta  Identificarea codului culorilor rezolvării
CLR – 1.1
noastră  identificarea efectelor pozitive şi negative ale acţiunilor conversaţia, explicaţia, demonstraţia, sarcinii de
proprii asupra mediului apropiat; exerciţiul, lucru
AVAP – 2.2
 AVAP:
Audiţie: Cântece despre primăvară jocul didactic, jocul de rol

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
MEM– 1.1.; 1.4.; Adunarea şi  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Aprecierea
Miercuri 5.2..; scăderea în meteo, mesajul zilei –fişe de lucru, planşe cu adunarea/scăderea în corectitudinii
concentrul  Rezolvarea de exerciţii de adunare şi scădere cu 1-5 concentrul 0-31, beţişoare, numărătoare, rezolvării
0-31 unităţi în concentrul 0-31 şi verificarea operaţiilor sarcinii de
CLR – 1.1; 2.3; efectuate prin numărare de obiecte/prin desene laptop, videoproiector lucru
 Aflarea sumei/diferenţei a două numere mai mici decât Resurse procedurale:
AVAP – 2.2 31
 Aflarea unui termen necunoscut, folosind metoda conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
balanţei
 Compunerea şi descompunerea unor mulţimi de obiecte
exerciţiul,
având drept cardinal un număr de elemente mai mic
decât 10, respectiv mai mic decât 31 jocul didactic, jocul de rol
Folosirea unui calculator pentru operaţii simple de adunare
şi verificarea rezultatelor cu ajutorul obiectelor Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
 Text suport: „Paştele în sat”, de R. Niger Resurse materiale: Aprecieri
 Punerea în corespondenţă a unor cuvinte formate din 1-2 – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” globale şi
CLR- 1.3; silabe cu imagini potrivite, reprezentând obiecte din – pagina 52-53, din caiet, planşă cu literele individuale
universul apropiat g/G, alfabetar, tablă magnetică, coli, creioane
3.1; 4.1;
 Citirea cuvintelor asociate unor imagini colorate, laptop,
 Observarea literei g şi analiza acesteia videoproiector Aprecierea
DP – 2.2
 Recunoaşterea, numirea şi colorarea literei G în cuvinte Resurse procedurale: corectitudinii
date rezolvării
MEM -1.1
 Identificarea sunetului iniţial şi final al cuvintelor conversaţia, explicaţia, demonstraţia, sarcinii de
Paştele în sat
 AVAP: modelarea plastilinei pentru obţinerea literei G exerciţiul, lucru
AVAP – 2.2
mare de tipar;
 Trasarea după contur a literei G mare de tipar jocul didactic, învăţarea prin descoperire,
 Asocierea cuvintelor cu imaginile corespunzătoare observarea directă
 Scrierea pe suport de hârtie sau pe nisip a cel puţin unui
cuvânt identic cu un cuvânt dat Forme de organizare:
 Puzzle- silabe : Asocierea a două silabe pentru formarea frontal, individual, în grup
cuvintelor
MM: Audiţie: Cântece despre primavara
MM– 1.4.; 2.1.; Cântarea vocală  Audierea cântecului demonstrat de propunător sau redat Resurse materiale: Aprecieri
3.1; în grup şi cu ajutorul mijloacelor tehnice –ilustraţii cu un copăcel, individuale
individual  Observarea unor ilustraţii pe textul cântecului care
Mişcări sugerate uşurează receptarea laptop, videoproiector
de textul  Cântec: Cântec de primavera Resurse procedurale:
CLR – 2.2 cântecului  Reproducerea în colectiv a cântecului „Cântec de
primăvară” conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Jocuri pe cântec cu executarea unor mişcări potrivite exerciţiul,
conţinutului de idei al textului
 Acompanierea cântecelor cu percuţie corporală (bătăi jocul didactic, jocul de rol
din palme, bătăi cu degetul în bancă etc)
 Joc muzical „Albina şi florile” Forme de organizare:
AVAP: desenarea unor imagini sugerate de textul frontal, individual, în grup
cântecului.
RELIGIE
Joi Adunarea şi  Aflarea sumei/diferenţei a două numere mai mici decât Resurse materiale: Aprecierea
scăderea în 31 –fişe de lucru, planşe cu adunarea/scăderea în corectitudinii
concentrul 0-31,  Aflarea unui termen necunoscut, folosind metoda concentrul 0-31, beţişoare, numărătoare, rezolvării
fără/cu trecere balanţei sarcinii de
MEM– 1.1.; 1.4.; peste ordin  Numărare cu pas dat (ex.: din 2 în 2, din 3 în 3), cu laptop, videoproiector lucru
5.2..; suport intuitiv Resurse procedurale:
 Compunerea şi descompunerea unor mulţimi de obiecte
având drept cardinal un număr de elemente mai mic conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
CLR – 1.1; 2.3; decât 10, respectiv mai mic decât 31 exerciţiul,
 Rezolvarea de probleme în care numerele sunt date
AVAP – 2.2 obiectual sau figurate prin semne simple: puncte, jocul didactic, jocul de rol
cerculeţe, linii etc.
 Joc „Cine ştie câştigă!” – ştafeta rezultatelor Forme de organizare:
 Folosirea unui calculator pentru operaţii simple de frontal, individual, în grup
adunare şi verificarea rezultatelor cu ajutorul obiectelor
AVAP: Colorarea Terrei, după un cod de culori dat
CLR– 1.3; 2.1; Paştele în sat  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Aprecieri
3.1; 4.1 meteo, mesajul zilei Resurse materiale: globale şi
 Text suport: „Paştele în sat”, de R. Niger – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” individuale
AVAP – 2.2  Identificarea literelor g prin încercuire cu culori diferite – pagina 52-53, din caiet,Cd, planşă cu literele
MEM – 1.1  MEM : scrierea numărului de litere g identificate g/G, alfabetar, tablă magnetică, coli, creioane
MM – 1.1  AVAP : modelarea plastilinei pentru obţinerea literei g colorate, laptop,
mic de tipar; videoproiector
 Trasarea după contur a literei g mic de tipar Resurse procedurale:
 Punerea în corespondenţă a unui cuvânt rostit cu
imaginea potrivită conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Punerea în corespondenţă a unor cuvinte formate din 1-4 exerciţiul,
silabe cu imagini potrivite,
 Joc: Eu spun una, tu spui multe! - exerciţii de obţinere jocul didactic, învăţarea prin descoperire,
a pluralui unui cuvânt după model observarea directă
 Recunoaşterea unor cuvinte uzuale, din universul
apropiat/observarea etichetelor cu cuvinte/ citirea globală a Forme de organizare:
cuvintelor scrise cu litere de tipar frontal, individual, în grup
MM: Audiţie: Cântece despre primăvară
 Câmpul cu flori Resurse materiale:
 CLR : observarea şi analiza unor picturi din albume: -pag.54 din caiet, albume de pictură, acuarele,
întrebări şi răspunsuri; pensule, flori conturate, seminţe, nasturi, boabe
 Identificare valorilor estetice din mediul înconjurător de piper, creioane colorate, laptop,
Colaj ilustrat în videoproiector
pictarea florilor folosind culori potrivite Resurse procedurale:
Tehnici de Aprecierea
AVAP– 1.3.; 2.1;  Lipirea diverselor materiale naturale (seminţe, boabe de
lucru: conversaţia, explicaţia, demonstraţia, lucrărilor
2.2: 2.4.; 2.5; piper) pentru finalizarea florilor pictate anterior
pensulaţie,
 Finalizarea compoziţiei individual/în perechi/în grup, exerciţiul,
CLR – 2.2 stropire, lipire folosind culori la alegere şi tehnici improvizate –
jocul didactic, învăţarea prin descoperire, Turul galeriei
Exemplu: stropire, suflare, dactilopictura
 Formularea de întrebări simple şi răspunsuri despre observarea directă
produsele obţinute
 Decorarea sălii de clasă cu obiectele realizate prin efort Forme de organizare:
propriu frontal, individual, în grup

Cântec: Înfloresc grădinile Aprecieri


 Audierea cântecului demonstrat de propunător sau redat individuale
cu ajutorul mijloacelor tehnice Resurse materiale:
MM– 1.4.; 2.1.;  Observarea unor ilustraţii pe textul cântecului care – laptop, videoproiector
3.1; Cântarea vocală uşurează receptarea Resurse procedurale:
în grup şi  Reproducerea în colectiv a cântecului „Înfloresc
individual grădinile” conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
Mişcări sugerate  Executarea unor mişcări potrivite conţinutului de idei al exerciţiul,
CLR – 2.2 de textul textului
MM – 2.2 cântecului  Acompanierea cântecelor cu percuţie corporală (bătăi jocul didactic, învăţarea prin descoperire,
din palme, bătăi cu degetul în bancă etc) observarea directă
AVAP: desenarea unor imagini sugerate de textul
cântecului. Forme de organizare:
frontal, individual, în grup

MEM– 1.4; 1.6; Probleme care se  CLR : Formularea unor răspunsuri ce presupun alegere Resurse materiale: Aprecierea
5.2 rezolvă cu duală/multiplă – pagina 60, din caiet,CD, planşe cu imagini corectitudinii
Vineri. ajutorul  Identificarea situaţiilor contextuale care impun pentru crearea de probleme, beţişoare, rezolvării
operaţiei de rezolvarea unor probleme prin adunare: am primit, a numărătoare, sarcinii de
CLR - 2.2 adunare şi adus, au venit, au urcat etc. şi asocierea lor cu operaţia lucru
AVAP – 2.2 scădere în corespunzătoare laptop, videoproiector
Resurse procedurale:

conversaţia, explicaţia, demonstraţia,


exerciţiul,
concentrul
Crearea unor probleme simple după imagini date
0-31 jocul didactic, jocul de rol

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup

CLR: Fiinţe preferate şi caracteristicile acestora Observarea


 Labirint – Unde merg în vacanţă cu familia? Resurse materiale: sistematică
 Joc: Roata preferinţelor – activitate de intercunoaştere – pagina 32, din caiet,CD, coli, creioane
în grupuri mici (stabilirea preferinţelor) colorate, fotografii cu membrii familiei, laptop,
DP- 1.1; 2.3;
 Prezentarea în faţa grupului a sportului utilizat/preferat videoproiector
3.1; împreună cu familia Resurse procedurale:
 Joc: Realizarea clubului prieteniei
CLR – 1.4 Ce-mi place mie... AVAP: Desenează familia ta conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
AVAP – 2.4
exerciţiul,

jocul didactic

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup

SPORT

Activităţi
integrate/pe
Competente discipline;
Ziua Detalii de continut Resurse Evaluare
specifice organizarea
colectivului de
elevi
Luni  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Aprecieri
meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” globale şi
 Text suport: „Paştele în sat”, de R. Niger – pagina 52-53, din caiet, planşă cu literele individuale
 Identificarea literelor g prin încercuire cu culori diferite g/G, alfabetar, tablă magnetică, coli, creioane
CLR – 1.3;  MEM : scrierea numărului de litere g identificate colorate, laptop,
 AVAP : modelarea plastilinei pentru obţinerea literei g videoproiector
2.1; 3.1; 4.1
mic de tipar; Resurse procedurale:
 Trasarea după contur a literei g mic de tipar
AVAP – 2.2
 Punerea în corespondenţă a unui cuvânt rostit cu imaginea conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
MEM – 1.1 Paştele în sat
potrivită exerciţiul,
MM – 1.1  Punerea în corespondenţă a unor cuvinte formate din 1-4
silabe cu imagini potrivite, jocul didactic, învăţarea prin descoperire,
 Joc: Eu spun una, tu spui multe! - exerciţii de obţinere observarea directă
a pluralui unui cuvânt după model
 Recunoaşterea unor cuvinte uzuale, din universul Forme de organizare:
apropiat/observarea etichetelor cu cuvinte/ citirea globală a frontal, individual, în grup
cuvintelor scrise cu litere de tipar
MM: Audiţie: Cântece despre primăvară
CLR -1.1.; 1.3; Literele mici şi  Exersarea comunicării orale pornind de la observarea Resurse materiale: Observarea
3.1; 4.1.; mari, de tipar ilustraţiei: formulare de întrebări şi răspunsuri –fişe de lucru, CD, sistematică a
 Exemplificarea unor cuvinte care conţin sunete date, la alfabetar, tablă magnetică, coli, creioane capacităţii de
Recapitulare început, în interior sau la sfârşitul cuvântului colorate, laptop,
povestire
 Recunoaşterea literelor în cuvinte scrise, cu precizarea videoproiector
poziţiei literei în cadrul cuvântului Resurse procedurale:conversaţia, explicaţia, după imagini
MM – 1.1
 Ordonarea literelor, pentru a forma silabe demonstraţia, exerciţiul,
 Ordonarea silabelor pentru a forma un cuvânt Observarea
AVAP – 2.2 comportamen
 Citirea cuvintelor şi asocierea lor cu imaginea potrivită jocul didactic, jocul de rol, observarea directă
 Ordonarea cuvintelor pentru a forma un enunţ tului
 Citirea propoziţiilor şi asocierea lor cu imaginea participativ
Forme de organizare:
potrivită frontal, individual, în grup
Trasarea elementelor grafice ce intră în componenţa
literelo
AVAP– 1.1.; 1.3; Tehnici de lucru:  Coroniţa primăverii Resurse materiale: Observarea
2.1; 2.2; 2.3; 2.4; tăiere, decupare,  Formularea de răspunsuri la întrebările despre conţinutul –planşă cu Zâna Primavară, hârtie creponată, modului de
2.6; asamblare, lipire textului audiat foarfecă, bolduri, polistiren extrudat, lipici, lucru
 Formularea de răspunsuri la întrebări simple coli, creioane colorate, laptop, al copiilor
CLR – 2.2  Identificarea materialelor şi instrumentelor de lucru videoproiector
 Explicarea şi demonstrarea tehnicii de lucru Resurse procedurale: Turul galeriei
MM – 2.2  Confecţionarea materialului, folosind tehnici simple conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
(decupare, tăiere, asamblare a hârtiei) exerciţiul,
DP - 2.3  Realizarea coroniţei pentru folosirea în serbări tematice,
decoruri diverse. jocul didactic, învăţarea prin descoperire,
 MM: Audiţie muzicală: Primăvara observarea directă
DP: Ce îmi place la tine – fiecare comunică celui de
lângă el ceea ce apreciază la el Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
DP– 1.4.; 2.1.; Cântarea vocală  Audierea cântecului demonstrat de propunător sau redat Resurse materiale: Aprecieri
3.1; în grup şi cu ajutorul mijloacelor tehnice – laptop, videoproiector individuale
individual  Observarea unor ilustraţii pe textul cântecului care
Mişcări sugerate uşurează receptarea Resurse procedurale:
de textul  Reproducerea în colectiv a cântecului
CLR – 2.2 cântecului  Acompanierea cântecelor cu percuţie corporală (bătăi conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
din palme, bătăi cu degetul în bancă etc) exerciţiul,
 Joc muzical „Albina şi florile”
AVAP: desenarea unor imagini sugerate de textul jocul didactic, jocul de rol
cântecului.
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
Marti SPORT
CLE
CLR Literele mici şi  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Observarea
1.1.; 1.3; 3.1; mari, de tipar meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” sistematică a
4.1.;  Confecţionarea unor felicitări şi bileţele cu litere de tipar –fişe de lucru, alfabetar, coli, creioane colorate, capacităţii de
Recapitulare rupte sau decupate din reviste, ziare etc. laptop,
povestire
 Exerciţii de rezolvare a unor itemi cu alegere duală videoproiector
 Citirea cuvintelor scrise cu literele învăţate şi alegerea Resurse procedurale: după imagini
MM – 1.1 celui potrivit
 Jocuri de tipul: rebus, puzzle conversaţia, explicaţia, demonstraţia, Observarea
 Crearea unor poveşti individual/în grup, pornind de la comportamen
AVAP – 2.2 exerciţiul,
imagini date tului
 Crearea unor poveşti cu început/sfârşit dat, după participativ
jocul didactic,
imagini-suport
 Colorare după codul literelor observarea directă
 Trasarea elementelor grafice ce intră în componenţa
literelor Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
Resurse materiale:
–fişe de lucru, planşe cu adunarea/scăderea în
 Identificarea situaţiilor contextuale care impun concentrul 0-31, beţişoare, numărătoare,
rezolvarea unor probleme prin adunare sau prin scădere
MEM– 1.4; 1.6;  CLR : - formularea unor propoziţii după suport vizual laptop, videoproiector Aprecierea
5.2  Identificarea situaţiilor contextuale care impun Resurse procedurale: corectitudinii
rezolvarea unor probleme prin adunare sau prin scădere rezolvării
Probleme
conversaţia, explicaţia, demonstraţia, sarcinii de
CLR - 2.2  Rezolvarea de probleme în care numerele sunt date exerciţiul, lucru
AVAP – 2.2 obiectual sau figurate prin semne simple: puncte,
cerculeţe, linii etc. jocul didactic, jocul de rol
Crearea unor probleme simple după imagini date
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
Resurse materiale:
Miercuri CLR : conversaţii scurte în grup, pe baza desenului audiat –pagina 61 din caiet,CD, coli, acuarele,
şi a imaginilor referitoare tradiţia vopsirii ouălor pensulă numărătoare,
MEM–1.1.;
Identificarea regulilor de protejare a Terrei laptop, videoproiector Aprecierea
1.4.; 5.2.;
Resurse procedurale: corectitudinii
Joc de rol:Să fiu un locuitor al Terrei responsabil rezolvării
AVAP – 1.3; 2.2 Protejăm Terra
conversaţia, explicaţia, demonstraţia, sarcinii de
Crearea de mesaje pentru protejarea mediului înconjurător exerciţiul, lucru
CLR – 2.4
jocul didactic, jocul de rol

AVAP: Decorarea Planetei Forme de organizare:


frontal, individual, în grup
CLR– 1.3; 2.1; Recapitulare  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Aprecieri
3.1; 4.1 Evaluare meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” globale şi
 Evaluare: Sunetele si literele â, b/B, ţ/Ţ, g/G –fişă de evaluare, planşe cu literele învăţate, individuale
AVAP – 2.2  Realizarea de cuvinte prin unirea silabelor alfabetar, tablă
MEM – 1.1  Reprezentarea grafică a unor cuvinte şi colorarea magnetică, coli, creioane colorate, laptop,
sunetelor indicate videoproiector Aprecierea
 Marcarea numărului de silabe al cuvintelor Resurse procedurale: corectitudinii
 Exerciţii de transcriere a unor cuvinte cu ajutorul rezolvării
literelor mari de tipar conversaţia, explicaţia, demonstraţia, sarcinii de
exerciţiul, lucru

jocul didactic, învăţarea prin


 Exerciţii de scriere a unor semne grafice
Mijloace de transport. Indicatoare rutiere descoperire, observarea directă

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
Resurse materiale:
– laptop, videoproiector
MM– 1.4.; 2.1.;  Audierea cântecului demonstrat de propunător sau redat
Cântarea vocală cu ajutorul mijloacelor tehnice
3.1; Resurse procedurale:
în grup şi  Observarea unor ilustraţii pe textul cântecului care
individual uşurează receptarea conversaţia, explicaţia, demonstraţia, Aprecieri
Mişcări sugerate  Reproducerea în colectiv a cântecului
exerciţiul, individuale
de textul  Acompanierea cântecelor cu percuţie corporală (bătăi
CLR – 2.2
cântecului din palme, bătăi cu degetul în bancă etc)
MM – 2.2 jocul didactic, jocul de rol
AVAP: desenarea unor imagini sugerate de textul
cântecului.
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
RELIGIE
Joi Recapitulare  Identificarea situaţiilor contextuale care impun Resurse materiale: Aprecierea
Adunarea şi rezolvarea unor probleme prin adunare sau prin scădere –fişe de lucru, planşe cu adunarea/scăderea în corectitudinii
scăderea în  Aflarea diferenţei /sumei a două numere mai mari decât concentrul 0-30, beţişoare, numărătoare, rezolvării
concentrul 10 sarcinii de
MEM–1.1.;
0-31  Numărare cu pas dat (din 1 în 1, din 2 în 2, din 3 în 3), laptop, videoproiector lucru
1.4.; 1.6.; 5.2.; pornind de la 10 Resurse procedurale:
 CLR : - formularea unor propoziţii după suport vizual
CLR – 2.4; 3.2;  AVAP: : colorarea unui desen pe baza unor coduri date conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
Identificarea măsurilor concrete de protecţie a mediului exerciţiul,
AVAP – 2.2 înconjurător
jocul didactic, jocul de rol

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
CLR– 1.1; 1..1; Ameliorare/  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Aprecieri
dezvoltare meteo, mesajul zilei Resurse materiale:
3.1; 4.1  Ameliorare-dezvoltare – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” globale şi
 Activităţile de învăţare cu caracter ameliorativ se vor –alfabetar, tablă magnetică, coli, creioane individuale
stabili în funcţie de problemele individuale/ale colorate, laptop,
majorităţii elevilor. videoproiector
Activităţile de dezvoltare vor avea un grad ridicat de Resurse procedurale:
dificultate şi vor fi stabilite pentru elevii care vor
demonstra realizarea tuturor obiectivelor de evaluare conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
vizate. exerciţiul,

jocul didactic, învăţarea prin descoperire,


observarea directă

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
 Flori de primăvară
Resurse materiale:
 CLR : observarea şi analiza unor picturi din albume: –hârtie creponată,
întrebări şi răspunsuri foarfecă, bolduri,
 Identificare valorilor estetice din mediul înconjurător polistiren, lipici, coli, creioane colorate
Colaj ilustrat în opere de artă (flori)
AVAP– 1.3.; 2.1; , laptop, videoproiector
Tehnici de  Pictarea florilor (lalea, mac) folosind culori potrivite Aprecierea
2.2: 2.4.; 2.5; Resurse procedurale:conversaţia, explicaţia,
lucru:  Lipirea diverselor materiale naturale (seminţe, boabe de demonstraţia, exerciţiul,
lucrărilor
pensulaţie, piper) pentru finalizarea florilor pictate anterior
CLR – 2.2
stropire, lipire  Finalizarea compoziţiei individual/în perechi/în grup, jocul didactic, învăţarea prin descoperire,
DP – 3.2
folosind culori la alegere şi tehnici improvizate – Turul galeriei
observarea directă
Exemplu: stropire, suflare, dactilopictura
 Formularea de întrebări simple şi răspunsuri despre
Forme de organizare:frontal, individual, în
produsele obţinute
Decorarea sălii de clasă cu obiectele realizate prin efort grup
propriu
MM– 1.4.; 2.1.; Cântarea vocală  Audierea cântecului demonstrat de propunător sau redat Aprecieri
3.1; în grup şi cu ajutorul mijloacelor tehnice Resurse materiale: individuale
individual  Observarea unor ilustraţii pe textul cântecului care – laptop, videoproiector
Mişcări sugerate uşurează receptarea
de textul  Reproducerea în colectiv a cântecului Resurse procedurale:
CLR – 2.2 cântecului  Acompanierea cântecelor cu percuţie corporală (bătăi
MM – 2.2 din palme, bătăi cu degetul în bancă etc) conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
AVAP: desenarea unor imagini sugerate de textul exerciţiul,
cântecului. jocul didactic, jocul de rol

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup

Resurse materiale:
–fişe de lucru, planşe cu adunarea/scăderea în
Vineri. concentrul 0-31, beţişoare, numărătoare, coli,
 Ameliorare-dezvoltare creioane colorate,
MEM–1.1.;  Activităţile de învăţare cu caracter ameliorativ se vor
1.4.; 1.6.; 5.2.; stabili în funcţie de problemele individuale/ale laptop, videoproiector Aprecieri
Ameliorare/ majorităţii elevilor. Resurse procedurale: globale şi
Dezvoltare  Activităţile de dezvoltare vor avea un grad ridicat de
CLR – 2.4; 3.2;
dificultate şi vor fi stabilite pentru elevii care vor individuale
conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
demonstra realizarea tuturor obiectivelor de evaluare exerciţiul,
AVAP – 2.2 vizate.
Realizarea unui poster-Şi nouă ne pasă !-protejarea jocul didactic, jocul de rol
bogăţiior Pământului
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup

DP- 1.1; 2.3; Recapitulare/  Joc: „Un compliment pentru o fiinţă (un coleg/un Observarea
3.1; Evaluare animal/un copac/o floare” Resurse materiale: sistematică
Interacţiuni  AVAP: Cercul prietenilor – desenarea propriului chip şi –fişe de lucru, coli, creioane colorate,
CLR – 1.4 simple cu fiinţe şi a chipurilor celor dragi fotografii cu membrii familiei, laptop,
AVAP – 2.4 obiecte familiare  Precizarea caracteristicilor unor fiinţe videoproiector
 Identificarea situaţiilor în care interacţionează cu Resurse procedurale:
familia, prietenii etc
CLR : Joc de rol: Sfatul mamei conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
exerciţiul,

jocul didactic

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
SPORT

PROIECTAREA UNITĂŢII TEMATICE: „VREAU SĂ AM O MESERIE”


Nr. de săptămâni: XXV- XXVII

Perioada: 23 martie –-27 martie


Activităţi
integrate/pe
Competente discipline;
Ziua Detalii de continut Resurse Evaluare
specifice organizarea
colectivului de
elevi
Luni  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Aprecieri
meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” globale şi
 Text suport:”Mirosul meseriilor”, de Gianni Rodari – pagina 54, din auxiliar, CD,planşă cu literele individuale
CLR – 1.3;
 Descrierea meseriilor cu ajutorul imaginilor f/F, coli,
2.1; 3.1; 4.1  Imbogăţirea vocabularului- exerciţii creioane colorate, Observarea
Mirosul MM : Audiţie : Meseriile laptop, videoproiector comportamen
AVAP – 2.2 Resurse procedurale: tului
meseriilor
MM – 1.4 participativ
conversaţia, explicaţia, demonstraţia, exerciţiul

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
CLR Mirosul  Text suport:”Mirosul meseriilor”, de Gianni Rodari Resurse materiale: Aprecierea
meseriilor  Hobby-uri, jocuri şi activităţi preferate, ocupaţiile coli, corectitudinii
părinţilor creioane colorate, rezolvării
 Indicarea locului sunetului f, în cuvinte de 2-3 silabe laptop, videoproiector sarcinii de
 Identificarea literei f/F, de tipar într-un şir de Resurse procedurale: lucru
litere/cuvinte
 Stabilirea corespondenţei imagine-cuvânt conversaţia, explicaţia, demonstraţia, exerciţiul
 Joc de rol:Recunoaşte meseria!
 AVAP: Mie îmi place... Forme de organizare:
Scrierea literei f/F de tipar pe diverse suporturi (făină, frontal, individual, în grup
nisip
AVAP– 1.3.; 2.1; Desen  Desenarea unor obiecte cu ajutorul formelor geometrice Resurse materiale: Aprecieri
2.2: 2.4.; 2.5; învăţate coli, globale şi
 Jocuride construcţii cu figuri geometrice creioane colorate, individuale
CLR – 2.2 laptop, videoproiector
DP – 3.2 Resurse procedurale:

conversaţia, explicaţia, demonstraţia, exerciţiul


Forme de organizare:
frontal, individual, în grup

DP- 1.2; 3.1; Hobby-urile mele  Crearea de discuţii în grup despre aptitudinile şi Resurse materiale: Aprecieri
3.2 talentele copiilor Pagina 42,CD, coli, globale şi
 Identificarea unei activităţi pe care copilul o face cu creioane colorate, individuale
AVAP – 2.2 talent laptop, videoproiector
 Crearea unor spaţii în clasă cu recuzită specifică Resurse procedurale: Observarea
(construcţii, pictură, lectură, ştiinţe, muzică etc.), comportamen
conversaţia, explicaţia, demonstraţia, exerciţiul tului
unde copiii pot opta să lucreze, în funcţie de interese pe participativ
diferite teme Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
AVAP :Colecţii de obiecte

Marti SPORT
CLE
 Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Aprecierea
meteo, mesajul zilei coli, corectitudinii
 Text suport:”Mirosul meseriilor”, de Gianni Rodari creioane colorate, rezolvării
 Hobby-uri, jocuri şi activităţi preferate, ocupaţiile laptop, videoproiector sarcinii de
CLR– 1.3; 2.1;
părinţilor Resurse procedurale: lucru
3.1; 4.1
 Indicarea locului sunetului f, în cuvinte de 2-3 silabe
 Identificarea literei f/F, de tipar într-un şir de conversaţia, explicaţia, demonstraţia, exerciţiul
AVAP – 2.2 litere/cuvinte
 Stabilirea corespondenţei imagine-cuvânt Forme de organizare:
 Joc de rol:Recunoaşte meseria! frontal, individual, în grup
 AVAP: Mie îmi place...
Scrierea literei f/F de tipar pe diverse suporturi (făină,
nisip
MEM– 1.1, 1, Figuri şi corpuri  Recunoaşterea unor figuri şi corpuri geometrice: pătrat, Resurse materiale: Aprecierea
4; 1, 5; 1, 6; 3, geometrice dreptunghi, cerc, triunghi, cub, sferă, în mediul coli, corectitudinii
1; înconjurător şi în materiale tipărite creioane colorate, rezolvării
 Descrierea unor figuri şi corpuri geometrice din mediul laptop, videoproiector sarcinii de
apropiat Resurse procedurale: lucru
conversaţia, explicaţia, demonstraţia, exerciţiul
CLR 2.2
Forme de organizare:
AVAP – 1.2
frontal, individual, în grup

Resurse materiale: – Calendarul „Întâlnirea


Miercuri MEM– 1.1, 1,  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, de dimineaţă”
meteo, mesajul zilei
4; 1, 5; 1, 6; 3,
 Recunoaşterea unor figuri şi corpuri geometrice: pătrat, coli,
1; dreptunghi, cerc, triunghi, cub, sferă, în mediul Aprecierea
creioane colorate,
înconjurător şi în materiale tipărite corectitudinii
laptop, videoproiector
Figuri şi corpuri  Descrierea unor figuri şi corpuri geometrice din mediul rezolvării
Resurse procedurale:
geometrice apropiat sarcinii de
CLR 2.2 lucru
conversaţia, explicaţia, demonstraţia, exerciţiul
AVAP: Decuparea pe contur a formelor geometrice plane
AVAP – 1.2 de diferite dimensiuni, realizate pe diverse suporturi Forme de organizare:
(hârtie glasată, carton frontal, individual, în grup

Resurse materiale: Aprecieri


 Text suport:”Mirosul meseriilor”, de Gianni Rodari – pagina 54, din auxiliar, planşă cu literele f/F, globale şi
CLR
 Descrierea meseriilor cu ajutorul imaginilor coli, individuale
-1.2; 1.3; 2.1;
 Indicarea locului sunetului f, în cuvinte de 2-3 silabe creioane colorate,
2.2; 3.1; 4.1;  Identificarea literei f/F, de tipar într-un şir de laptop, videoproiector Observarea
Mirosul litere/cuvinte Resurse procedurale: comportamen
MM – 1.4  Stabilirea corespondenţei imagine-cuvânt tului
meseriilor
 AVAP: Mie îmi place... conversaţia, explicaţia, demonstraţia, exerciţiul participativ
AVAP – 2.2  Trasarea conturului literelor folosind resurse variate
 Decorarea literei f Forme de organizare:
MM : Audiţie : Meseriile frontal, individual, în grup

MM Cântarea vocală  Executarea unor mişcări după model: bătăi din palme, Resurse materiale: Aprecieri
– 1.4.; 2.1.; 3.1; în grup şi bătăi cu degetul pe bancă etc. coli, globale şi
individual  Jocuri pe cântec cu executarea unor mişcări potrivite creioane colorate, individuale
Ritmul muzical conţinutului de idei al textului laptop, videoproiector
 CLR: Completarea unei propoziţii lacunare:Cândvoi fi Resurse procedurale: Observarea
CLR – 2.2 mare, eu voi fi ….. comportamen
conversaţia, explicaţia, demonstraţia, exerciţiul tului
participativ
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup

RELIGIE
Joi Figuri şi corpuri  Identificarea caracteristicilor figurilor geometrice Resurse materiale: Aprecierea
geometrice  Jocuri de construcţii folosind piese din lemn sau plastic – pagina 62, din auxiliar,CD figuri şi corpuri corectitudinii
AVAP: Jocuri de realizare a figurilor/corpurilor geometrice, rezolvării
geometrice din plastilină sarcinii de
laptop, videoproiector lucru
MEM– 1.1, 1,
4; 1, 5; 1, 6; 3,  Jocuri de tipul Bingo Resurse procedurale:
 Realizarea unor colaje cu ajutorul formelor geometrice
1; învăţate conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Crearea şi rezolvarea unor probleme simple după exerciţiul,
imagini date
CLR : Figurile şi corpurile geometrice învăţarea prin
CLR 2.2
descoperire,
AVAP – 1.
observarea directă

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
CLR- 1.3; 2.1; Mirosul  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Observarea
3.1; 4.1 meseriilor meteo, mesajul zilei Resurse materiale: sistematică a
 Text suport:”Mirosul meseriilor”, de Gianni Rodari – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” capacităţii de
MEM – 1.4  Joc: „Cu ce sunet începe cuvântul?” – pagina 55, din auxiliar,CD, planşă cu literele a pronunţa
 Răsfoirea unor cărţi care ilustrează diverse meserii/ f/F, cărţi care ilustrează diverse meserii, corect
preocupări; numirea meseriilor : pictor, muzicant, bucătar, jetoane, coli, creioane colorate, laptop, sunetele şi de
vânzător, zidar etc. videoproiector a trasa literele
AVAP – 2.2  Formulare de mesaje scurte despre meserii, pe baza Resurse procedurale:conversaţia, explicaţia, de tipar
întrebărilor de sprijin demonstraţia, exerciţiul, jocul didactic învăţată
 Sortarea jetoanelor care reprezentă meserii a căror
denumire începe cu sunetul f Forme de organizare:
MEM: Identificarea sunetului f (numără de câte ori se frontal, individual, în grup
aude sunetul f şi scrie cifra corespunzătoare)
 Despărţirea cuvintelor în silabe/ specificarea numărului de
silabe
 Trasarea conturului literelor folosind resurse variate,
 Stabilirea corespondenţei imagine-cuvânt
AVAP : Modelarea plastilinei pentru obţinerea literelor f/F,
de tipar
Resurse materiale:
 Precizarea culorilor, liniei, a punctului, a culorii şi a
–pag.50 din caiet, tempera, pensule, laptop,
formei în ipostaze familiare
videoproiector
Linia şi punctul:  Descrierea materialelor folosind drept criteriu
elemente de proprietăţile lor
AVAP– 2.1; 2.2; Resurse procedurale:conversaţia, explicaţia, Observare
limbaj plastic  Explorarea mediului înconjurător pentru a identifica
2.3; 2.4 forme, culori, materiale demonstraţia, exerciţiul, învăţareaprin sistematică
descoperire, observarea directă Aprecieri
Tonuri şi nuanţe  Realizarea de compoziţii libere” In natură” ce au la
MM – 2.2 individuale
bază iniţiative spontane
Discuţii despre realizarea unor lucrări în care să se Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
asocieze elemente de exprimare plastică, cu alte forme de
exprimare artistică (transformarea în colaj)

 Vizionarea unor filme care ilustrează diverse mişcări de Observarea


MM- 1.3; 2.1
percuţie Resurse materiale: sistematică a
 Executarea unor mişcări după model: bătăi din palme, – laptop, videoproiector capacităţii de
CLR – 2.2 Cântarea vocală
bătăi cu degetul pe bancă etc. a cânta în
în grup şi Resurse procedurale:conversaţia, explicaţia,
 Jocuri pe cântec cu executarea unor mişcări potrivite colectiv prin
AVAP – 2.2 individual demonstraţia, exerciţiul, observarea directă
conţinutului de idei al textului scara de
Ritmul muzical
 CLR: Completarea unei propoziţii lacunare:Cândvoi fi clasificare
mare, eu voi fi ….. Forme de organizare:
AVAP: Colorarea meseriei preferate frontal, individual, în grup
MEM- 1.2; 1.4; Unităţi de  Aşezarea unor imagini în ordinea derulării Resurse materiale: Aprecieri
1.6; 52 măsură a evenimentelor dintr-o zi – pagina 63, din auxiliar, diferite tipuri de globale şi
Vineri. timpului-Ziua  Jocuri de evidenţiere a duratelor, de tipul „A cui ceas, laptop, videoproiector individuale
activitate a durat mai mult?”
 Ordonarea cronologică a zilelor săptămânii Resurse procedurale:conversaţia, explicaţia,
 Plasarea unui eveniment în timp, utilizând repere demonstraţia, exerciţiul, învăţareaprin
cronologice (ieri, azi, mâine)
descoperire, observarea directă
 Realizarea unui orar săptămânal, cu ajutorul desenelor şi
al simbolurilor
Forme de organizare:
 Rezolvarea de exerciţii de adunare şi scădere cu 1-5
frontal, individual, în grup
unităţi, în concentrul 0-31
Crearea şi rezolvarea unor probleme simple după
imagini date
 CLR: „Ce miros au meseriile?” de Giani Rodari Resurse materiale: Observarea
 Descrierea meseriilor cu ajutorul versurilor –CD, laptop, videoproiector sistematică
 Sunt reporter- copiii aşezaţi în cerc spun ce meserii au
DP- 1.2; 3.1; Resurse procedurale:conversaţia, explicaţia,
părinţii lor
3.2 demonstraţia, exerciţiul, învăţareaprin
 MEM : gruparea uneltelor grădinarului, stabilirea
Ce îmi place să numărului dat/ precizarea vecinilor descoperire, observarea directă
MEM – 5.1
fac  Identificarea/asocierea profesiei sau meseriei cu
CLR – 1.3
imaginea uneltelor necesare pentru desfăşurarea lor Forme de organizare:
MM – 2.2 frontal, individual, în grup
 Joc mimă:” Ghiceşte meseria!”
 AVAP: Desenează o activitate la care ai participat cu
plăcere împreună cu colegii tăi
MM: Audiţie: Cântec despre profesii

SPORT

SAPTAMANA SCOALA ALTFEL 30.03.2020-03.04.2020

VACANŢA DE PRIMĂVARĂ
LUNI ZI LIBERA-PAŞTI
MARTI ZI LIBERA-PAŞTI

22.04.2020

Ziua Competente Activităţi Detalii de continut Resurse Evaluare


specifice integrate/pe
discipline;
organizarea
colectivului de
elevi
Luni  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Aprecieri
meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” globale şi
 Text suport:”Mirosul meseriilor”, de Gianni Rodari – pagina 54-55, din auxiliar, planşă cu literele individuale
 Recunoaşterea unor cuvinte uzuale, din universul f/F, alfabetar, tablă magnetică, coli, creioane
apropiat/observarea etichetelor cu cuvinte/ citirea colorate, Observarea
CLR -1.2; 1.3; globală a cuvintelor scrise cu litere de tipar laptop, videoproiector comportamen
2.1; 2.2; 3.1;  Scrierea pe suport de hârtie sau pe nisip a cel puţin unui Resurse procedurale: tului
4.1; Mirosul cuvânt identic cu un cuvânt dat participativ
meseriilor  Asocierea cuvintelor din coloane pentru a forma conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
AVAP – 2.3 propoziţii exerciţiul,
 Citirea unor cuvinte şi scrierea comunicării formate
 Joc: Găseşte cuvintele ascunse jocul didactic
 Indicarea unor cuvinte care îndeplinesc anumite condiţii
(ex.: cuvinte care încep cu sunetul...., cuvinte care se Forme de organizare:
termină cu sunetul ...., cuvinte care au .... silabe etc.) frontal, individual, în grup
AVAP: Colorează păsările călătoare
CLR - 1.3; Gospodina  Text suport: „Gospodina”, de Otilia Cazimir Resurse materiale: Aprecieri
2.2.; 3.1; 4.1;  Audiţii, discuţii pe marginea textului, memorare – pagina 56-57, din auxiliar, planşă cu literele globale şi
 Oferirea unor răspunsuri la întrebări de tipul: „Cine? h/H, portretul autoarei, coli, creioane colorate, individuale
AVAP – 2.2 Ce? Unde? Cum?”, pe baza ilustraţiei laptop,
 Formulare de propoziţii folosind cuvinte date videoproiector Observarea
MEM – 1.3  Indicarea numărului de cuvinte/silabe, percepute prin Resurse procedurale: comportamen
bătăi cu creionul în bancă tului
 Identificarea literelor H, respectiv h, prin încercuire cu conversaţia, explicaţia, demonstraţia, participativ
culori diferite exerciţiul,
 MEM : scrierea numărului de litere h/H utilizate în
cuvintele din versurile date jocul didactic
 Identificarea literelor h/H şi colorarea lor
AVAP: ilustrarea prin desen a unei secvenţe din poezia Forme de organizare:
audiată frontal, individual, în grup

AVAP– 2.1; 2.2; Linia şi punctul:  Precizarea culorilor, liniei, a punctului, a culorii şi a Resurse materiale: Observare
2.3; 2.4 elemente de formei în ipostaze familiare –bloc de desen, tempera, pensule, laptop, sistematică
limbaj plastic  Descrierea materialelor folosind drept criteriu Aprecieri
MEM – 3.1 proprietăţile lor videoproiector individuale
 Explorarea mediului înconjurător pentru a identifica
CLR – 2.3 forme, culori, materiale Resurse procedurale:
 Realizarea de compoziţii ce au la bază iniţiative
spontane conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
Discuţii despre realizarea unor lucrări în care să se exerciţiul, învăţarea
asocieze elemente de exprimare plastică, cu alte forme
de exprimare artistică (transformarea în colaj) prin descoperire, observarea directă

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
DP- 2.1; .2.3 Ce îmi place să  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Observarea
fac meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” sistematică
CLR – 1.3  CLR: Ce te faci când vei fi mare? –planşă cu coli, creioane colorate,
AVAP – 2.4  Joc: Denumeşte meseriile! - gicitori despre meserii laptop, videoproiector
MM – 2.2  Crearea unor spaţii în clasă cu recuzită specifică Resurse procedurale:
(construcţii, pictură, lectură, ştiinţe, muzică etc.),
conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
unde copiii pot opta să lucreze, în funcţie de interese pe exerciţiul,
diferite teme
jocul didactic
 AVAP: „Când voi mare, ce voi fi oare?”(ilustrarea
răspunsului prin desen) Forme de organizare:
MM: Audiţie: Sunt poliţist frontal, individual, în grup

Marti SPORT
CLE
CLR-1.2; 1.3; Gospodina  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Aprecieri
2.1; 2.2; 3.1; meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” globale şi
4.1;  Text suport: „Gospodina”, de Otilia Cazimir – pagina 56-57, din auxiliar, planşă cu literele individuale
 Punerea în corespondenţă a unor cuvinte formate din 1-2 h/H, alfabetar, tablă magnetică, coli, creioane
MM – 1.4 silabe cu imagini potrivite, reprezentând obiecte din colorate Observarea
universul apropiat laptop, videoproiector comportamen
AVAP – 2.2  Citirea cuvintelor asociate unor imagini Resurse procedurale: tului
 Observarea literei H şi analiza acesteia participative
 Recunoaşterea, numirea şi colorarea literei H în cuvinte conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
date exerciţiul,
 Identificarea sunetului iniţial şi final al cuvintelor
 AVAP: modelarea plastilinei pentru obţinerea literei H, jocul didactic, învăţarea prin descoperire
mare, de tipar
 Trasarea după contur a literei H, mare, de tipar Forme de organizare:
 Asocierea cuvintelor cu imaginile corespunzătoare frontal, individual, în grup
 Scrierea pe suport de hârtie sau pe nisip a cel puţin unui
cuvânt identic cu un cuvânt dat
 Puzzle- silabe : Asocierea a două silabe pentru formarea
cuvintelor
MM: Audiţie: Cântece despre primăvară
 Reproducerea, prin desen, a formelor geometrice plane
(pătrat, triunghi, dreptunghi, cerc), cu ajutorul unor Resurse materiale:
şabloane sau cu mâna liberă – pagina 64, din auxiliar, figuri şi corpuri
MEM– 1.1, 1, AVAP: Continuarea unor modele repetitive reprezentate
geometrice,
4; 1, 5; 1, 6; 3, prin obiecte, desene sau numere
1; laptop, videoproiector Aprecierea
 Rezolvarea de exerciţii de adunare şi scădere cu 1-5 Resurse procedurale: corectitudinii
Figuri şi corpuri unităţi în concentrul 0-31 rezolvării
geometrice  Construirea unor obiecte uzuale folosind suportul sarcinii de
conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
CLR 2.2 desfăşurat al unui cub lucru
exerciţiul, învăţarea prindescoperire,
 Jocuri Tangram
 Realizarea unor colaje cu ajutorul formelor geometrice observarea directă
MM– 1.2
învăţate
 Crearea şi rezolvarea unor probleme simple după Forme de organizare:
imagini date frontal, individual, în grup
MM: Pătrăţel
MEM- 1.4; 3.1; Unităţi de  Aşezarea unor imagini în ordinea derulării Resurse materiale: Aprecierea
Miercuri 5.2 măsură a evenimentelor dintr-un an – pagina 65, din auxiliar, CD, ilustraţii cu corectitudinii
timpului-Anul  Ordonarea cronologică a lunilor anului diferite activităţi din viaţa şcolarilor, laptop, rezolvării
AVAP - 2.2  Plasarea unui eveniment în timp, utilizând repere sarcinii de
cronologice videoproiector lucru
 Exerciţii de observare a unor modificări apărute în viaţa
omului, a animalelor, a plantelor, în funcţie de anotimp Resurse procedurale:
 Rezolvarea de exerciţii de adunare şi scădere cu 1-5
unităţi în concentrul 0-31 conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Crearea şi rezolvarea unor probleme simple după exerciţiul, învăţarea
imagini date
prin descoperire, observarea directă
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
 Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Observarea
meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” sistematică a
 Text suport: „Gospodina”, de Otilia Cazimir – pagina 56-57, din auxiliar, alfabetar, tablă capacităţii de
 Identificarea literelor h/H, prin încercuire cu culori magnetică, coli, creioane colorate, a pronunţa
diferite laptop, videoproiector corect
CLR- 1.3;  MEM : scrierea numărului de litere h identificate Resurse procedurale: sunetele şi de
2.1; 3.1; 4.1  AVAP : modelarea plastilinei pentru obţinerea literei h a trasa literele
mic de tipar conversaţia, explicaţia, demonstraţia, de tipar
AVAP – 2.2  Trasarea după contur a literei h, mic, de tipar exerciţiul, învăţată
Gospodina
 Punerea în corespondenţă a unui cuvânt rostit cu
MEM – 1.3 imaginea potrivită jocul didactic
 Punerea în corespondenţă a unor cuvinte formate din 1-4
silabe cu imaginile potrivite Forme de organizare:
 Joc: Eu spun una, tu spui multe! - exerciţii de obţinere frontal, individual, în grup
a pluralui unui cuvânt după model
 Recunoaşterea unor cuvinte uzuale, din universul
apropiat/observarea etichetelor cu cuvinte/ citirea globală a
cuvintelor scrise cu litere de tipar
Jocuri care au cuvinte scrise sub imagine
Resurse materiale:
–laptop, videoproiector
 Reproducerea în colectiv a cântecului Resurse procedurale: Observarea
MM- 2.1; 2.2
 Jocuri pe cântec cu executarea unor mişcări potrivite sistematică a
Cântarea vocală
conţinutului de idei al textului conversaţia, explicaţia, demonstraţia, capacităţii de
AVAP – 2.2 în grup şi
 Acompanierea cântecelor cu percuţie corporală (bătăi a cânta în
individual exerciţiul, învăţarea
din palme, bătăi cu degetul în bancă etc) colectiv prin
Ritmul muzical
AVAP: Realizarea unor instrumente de lucru pentru scara de
diferite profesii prin descoperire, observarea directă clasificare
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
RELIGIE
Joi MEM- 1.4; 3.1; Unităţi de  Aşezarea unor imagini în ordinea derulării Resurse materiale: Aprecierea
5.2 măsură a evenimentelor dintr-o săptămână – pagina 67, CD,din auxiliar, ilustraţii cu corectitudinii
timpului--  Ordonarea cronologică a zilelor săptămînii diferite simboluri – nori, soare, vânt, laptop, rezolvării
Săptămâna  Plasarea unui eveniment în timp, utilizând repere videoproiector sarcinii de
cronologice lucru
 Realizarea unui orar săptămânal, cu ajutorul desenelor şi Resurse procedurale:
al simbolurilor
 Completarea unui calendar timp de o lună cu starea conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
AVAP - 2.2 vremii, prin desenarea unor simboluri – nori, soare, vânt exerciţiul, învăţarea
etc.
 Exerciţii de observare a unor modificări apărute în viaţa prin descoperire, observarea directă
omului, a animalelor, a plantelor, în funcţie de anotimp
 Rezolvarea de exerciţii de adunare şi scădere cu 1-5 Forme de organizare:
unităţi în concentrul 0-31 frontal, individual, în grup
 Crearea şi rezolvarea unor probleme simple după
imagini date

CLR- 1.4; 1.6; Corpuri  CLR: Prietenii figurilor geometrice Aprecierea


3.1; 5.2  Rezolvarea de exerciţii de adunare/scădere cu 0-5 Resurse materiale: corectitudinii
unităţi, în concentrul 0-31 şi verificarea operaţiilor – pagina 66, din auxiliar, diferite corpuri rezolvării
efectuate prin numărare de obiecte/prin desene geometrice, laptop, videoproiector sarcinii de
CLR - 2.2  Descrierea corpuri geometrice din mediul apropiat lucru
AVAP – 2.2  Continuarea unor modele repetitive reprezentate prin Resurse procedurale:
obiecte, desene sau numere
 Folosirea corpurilor geometrice în realizarea unor conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
desene exerciţiul, învăţarea
 Construirea unor obiecte uzuale folosind suportul
desfăşurat al unui cub (ex.: suport de creioane, cutia prin descoperire, observarea directă
pentru cadouri)
 Rezolvarea unor probleme cu sprijin în imagini date Forme de organizare:
Explorarea mediului înconjurător pentru a identifica şi frontal, individual, în grup
număra corpuri
Resurse materiale:
Tehnici simple -caiet,CD,hârtie glasată, lipici, foarfece,
AVAP– 2.1; 2.2;  Realizarea unor lucrări individuale
de lucru laptop,
2.3; 2.4  Tehnici simple – rupere, tăiere, decupare după contur, Observare
lipire, modelaj, înşirare, răsucire, înnodare sistematică
Tehnica videoproiector
MM – 2.2 Colaj: Casa mea ( figuri geometrice) Aprecieri
Tangram Căsuţa ( tehnica Tangram) individuale
Resurse procedurale:

conversaţia, explicaţia, demonstraţia,


exerciţiul, învăţarea

prin descoperire, observarea directă

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup

 Reproducerea în colectiv a cântecului Observarea


 Jocuri pe cântec cu executarea unor mişcări potrivite Resurse materiale: sistematică a
conţinutului de idei al textului –laptop, videoproiector capacităţii de
 Acompanierea cântecelor cu percuţie corporală (bătăi a cânta în
MM- 2.1; 2.2 din palme, bătăi cu degetul în bancă etc) Resurse procedurale: colectiv prin
Cântarea vocală AVAP: Zidarul- construirea unui zid din piese de LEGO scara de
AVAP – 2.2 în grup şi conversaţia, explicaţia, demonstraţia, clasificare
individual
exerciţiul, învăţarea prin descoperire,
Ritmul muzical
observarea directă

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup

 Aşezarea unor imagini în ordinea derulării


evenimentelor dintr-o săptămână Resurse materiale:
Vineri.  Ordonarea cronologică a zilelor săptămînii – pagina 67, CD,din auxiliar, ilustraţii cu
 Plasarea unui eveniment în timp, utilizând repere diferite simboluri – nori, soare, vânt, laptop,
cronologice videoproiector
 Realizarea unui orar săptămânal, cu ajutorul desenelor şi
Aprecierea
MEM- 1.4; 3.1; al simbolurilor Resurse procedurale:
Unităţi de corectitudinii
5.2  Completarea unui calendar timp de o lună cu starea
măsură a rezolvării
vremii, prin desenarea unor simboluri – nori, soare, vânt conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
timpului-- sarcinii de
AVAP - 2.2 etc. exerciţiul, învăţarea
Săptămâna lucru
 Exerciţii de observare a unor modificări apărute în viaţa
omului, a animalelor, a plantelor, în funcţie de anotimp prin descoperire, observarea directă
 Rezolvarea de exerciţii de adunare şi scădere cu 1-5
unităţi în concentrul 0-31 Forme de organizare:
 Crearea şi rezolvarea unor probleme simple după frontal, individual, în grup
imagini date

DP- 1.2; 3.1; Despre meserii  CLR: „Ce te faci când vei fi mare?” Resurse materiale: Observarea
 Descrierea meseriilor cu ajutorul versurilor – pagina 43, din auxiliar, CD,planşă care sistematică
 Creionul vorbitor - copiii aşezaţi în cerc spun ce meserii ilustrează diferite meserii din poezie, coli,
au părinţii lor creioane colorate,
 MEM: gruparea uneltelor profesiilor, stabilirea laptop, videoproiector
3.2
numărului dat Resurse procedurale:
MEM – 5.1  Identificarea/asocierea profesiei sau meseriei cu
imaginea uneltelor necesare pentru desfăşurarea lor conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
CLR – 1.3
 Joc mimă:” Ghiceşte meseria!” exerciţiul,
MM – 2.2
 AVAP: Meseriile părinţilor mei
MM: Audiţie: Cântec despre profesii jocul didactic

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup

SPORT

 Alegerea potrivită a unor unităţi neconvenţionale


Miercuri (palma, creionul etc.) pentru măsurarea lungimii Resurse materiale:
 Precizarea dimensiunii unui obiect cu ajutorul unor – pagina 68, din auxiliar,CD, ilustraţii cu
unităţi de măsură neconvenţionale diferite obiecte ce pot fi măsurate, laptop,
 Exerciţii-joc de comparare a unor lungimi
 Ordonarea unor obiecte după lungime, comparări videoproiector
MEM- 1.4; 1.6; Aprecierea
succesive şi exprimarea rezultatelor („mai lung”, „mai
3.1; 5.2 Măsurări cu corectitudinii
înalt”, „cel mai lung” etc.) Resurse procedurale:
unităţi rezolvării
 Colorarea selectivă a elementelor unui desen, pe baza
AVAP - 2.2 nonstandard sarcinii de
unui criteriu precizat (ex.: „cel mai scurt/lung”) conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
MM – 2.2 pentru lungime lucru
 Completarea unui desen prin realizarea unui element exerciţiul, învăţarea
asemănător cu unul dat, dar mai lung/mai scurt; mai
înalt/mai scund prin descoperire, observarea directă
 Estimarea unor lungimi pe baza unor unităţi
neconvenţionale date Forme de organizare:
AVAP: Jocuri şi activităţi preferate frontal, individual, în grup
MM : Audiţie : Meseriile
CLR -1.2; 1.3; Doctorul  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Aprecieri
meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” globale şi
 Text suport: „Doctorul Aumădoare”, Kornei – pagina 58-59, din auxiliar, planşă cu literele individuale
Ciukovski z/Z, coli, creioane colorate, laptop,
2.1; 2.2; 3.1;  Oferirea unor răspunsuri la întrebări de tipul: „Cine? videoproiector Observarea
Ce? Unde? Cum?”, pe baza ilustraţiei Resurse procedurale: comportamen
4.1;
 Formulare de propoziţii folosind cuvinte date tului
 Indicarea numărului de cuvinte/silabe, percepute prin conversaţia, explicaţia, demonstraţia, participativ
AVAP – 2.3
Aumădoare bătăi cu creionul în bancă exerciţiul,
 Identificarea literelor Z, respectiv z, prin încercuire cu
MEM – 5.1 culori diferite jocul didactic
 MEM : scrierea numărului de litere z/Z utilizate în
cuvintele din versurile date Forme de organizare:
 Identificarea literelor z/Z şi colorarea lor frontal, individual, în grup
AVAP: ilustrarea prin desen a unei secvenţe din
povestea audiată
Resurse materiale:
–laptop, videoproiector
Observarea
MM- 2.1; 2.2  Reproducerea în colectiv a cântecului Resurse procedurale: sistematică a
Cântarea vocală  Jocuri pe cântec cu executarea unor mişcări potrivite
capacităţii de
AVAP – 2.2 în grup şi conţinutului de idei al textului conversaţia, explicaţia, demonstraţia, a cânta în
individual  Acompanierea cântecelor cu percuţie corporală (bătăi
exerciţiul, învăţarea prin descoperire, colectiv prin
Ritmul muzical din palme, bătăi cu degetul în bancă etc)
AVAP: Jucăria preferată observarea directă scara de
clasificare
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
RELIGIE
Joi MEM- 1.4; 1.6; Calendarul naturii  Alegerea potrivită a unor unităţi neconvenţionale Resurse materiale: Aprecierea
3.1; 5.2 (palma, creionul etc.) pentru măsurarea lungimii – pagina 6 9, din auxiliar, laptop, corectitudinii
 Precizarea dimensiunii unui obiect cu ajutorul unor videoproiector rezolvării
AVAP - 2.2 unităţi de măsură neconvenţionale sarcinii de
MM – 2.2  Exerciţii-joc de comparare a unor lungimi Resurse procedurale: lucru
 Ordonarea unor obiecte după lungime, comparări
succesive şi exprimarea rezultatelor („mai lung”, „mai conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
înalt”, „cel mai lung” etc.) exerciţiul, învăţarea
 Completarea unui desen prin realizarea unui element
asemănător cu unul dat, dar mai lung/mai scurt; mai
înalt/mai scund prin descoperire, observarea directă
 Estimarea unor lungimi pe baza unor unităţi
neconvenţionale date Forme de organizare:
 Completarea datelor lipsă dintr-o filă de calendar frontal, individual, în grup
 Ordonarea cronologică a zilelor săptămânii, a lunilor
anului, a anotimpurilor
 Jocuri de tipul: „Ce anotimp este?” pentru recunoaşterea
fenomenelor naturii în situaţii reale sau în imagini (ploaie,
ninsoare, vânt etc.);
 Completarea datelor colectate într-un tabel

AVAP: Hobby-uri
MM : Audiţie : Meseriile
CLR- 1.3; 2.2.; Doctorul  Punerea în corespondenţă a unor cuvinte formate din 1-2 Resurse materiale: Aprecieri
3.1; 4.1; Aumădoare silabe cu imagini potrivite, reprezentând obiecte din – pagina 58-59, din auxiliar, alfabetar, tablă globale şi
universul apropiat magnetică, coli, creioane colorate, individuale
AVAP – 2.  Citirea cuvintelor asociate unor imagini laptop, videoproiector
 Observarea literei z şi analiza acesteia Resurse procedurale: Observarea
 Recunoaşterea, numirea şi colorarea literei Z în cuvinte comportamen
date conversaţia, explicaţia, demonstraţia, tului
 Identificarea sunetului iniţial şi final al cuvintelor exerciţiul, participativ
 AVAP: modelarea plastilinei pentru obţinerea literei Z,
mare, de tipar jocul didactic
 Trasarea după contur a literei Z, mare, de tipar
 Asocierea cuvintelor cu imaginile corespunzătoare Forme de organizare:
 Scrierea pe suport de hârtie sau pe nisip a cel puţin unui frontal, individual, în grup
cuvânt identic cu un cuvânt dat
Puzzle- silabe : Asocierea a două silabe pentru formarea
cuvintelor
AVAP– 2.1; 2.2; Modelaj,  Confecţionarea de jocuri şi jucării simple –pag.60-62 din caiet,CD, tempera, pensule, Observare
2.3; 2.4 confecţii şi –”DECORAŢIUNI” laptop, sistematică
jucării, pictură  Utilizarea corectă a instrumentelor de lucru Aprecieri
MM – 2.2  Mototolirea, ruperea şi tăierea hârtiei cu texture diferite videoproiector individuale
 Lipirea diverselor materiale pe suporturi diferite
Decorarea sălii de clasă cu obiectele realizate prin efort Resurse procedurale:
propriu
conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
exerciţiul, învăţarea
prin descoperire, observarea directă

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup

 Reproducerea în colectiv a cântecului Observarea


 Jocuri pe cântec cu executarea unor mişcări potrivite Resurse materiale: sistematică a
conţinutului de idei al textului –laptop, videoproiector capacităţii de
 Acompanierea cântecelor cu percuţie corporală (bătăi a cânta în
MM- 2.1; 2.2 din palme, bătăi cu degetul în bancă etc) Resurse procedurale:
Cântarea vocală colectiv prin
AVAP: Jucăria preferată scara de
AVAP – 2.2 în grup şi conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
individual clasificare
exerciţiul, învăţarea prin descoperire,
Ritmul muzical
observarea directă

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup

MEM- 1.4; 1.6; Calendarul naturii  Alegerea potrivită a unor unităţi neconvenţionale Resurse materiale: Aprecierea
3.1; 5.2 (palma, creionul etc.) pentru măsurarea lungimii – pagina 6 9, din auxiliar, laptop, corectitudinii
Vineri.  Precizarea dimensiunii unui obiect cu ajutorul unor videoproiector rezolvării
AVAP - 2.2 unităţi de măsură neconvenţionale sarcinii de
MM – 2.2  Exerciţii-joc de comparare a unor lungimi Resurse procedurale: lucru
 Ordonarea unor obiecte după lungime, comparări
succesive şi exprimarea rezultatelor („mai lung”, „mai conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
înalt”, „cel mai lung” etc.) exerciţiul, învăţarea
 Completarea unui desen prin realizarea unui element
asemănător cu unul dat, dar mai lung/mai scurt; mai prin descoperire, observarea directă
înalt/mai scund
 Estimarea unor lungimi pe baza unor unităţi Forme de organizare:
neconvenţionale date frontal, individual, în grup
 Completarea datelor lipsă dintr-o filă de calendar
 Ordonarea cronologică a zilelor săptămânii, a lunilor
anului, a anotimpurilor
 Jocuri de tipul: „Ce anotimp este?” pentru recunoaşterea
fenomenelor naturii în situaţii reale sau în imagini (ploaie,
ninsoare, vânt etc.);
 Completarea datelor colectate într-un tabel
AVAP: Hobby-uri
MM : Audiţie : Meseriile
 Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Observarea
meteo, mesajul zilei Resurse materiale: sistematică
– Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă”
 CLR: Ce te faci când vei fi mare? – pagina 44, din auxiliar,CD, ilustraţii cu
 Joc: Denumeşte meseriile! - gicitori despre meserii diferite profesii, coli, creioane colorate, laptop,
 Crearea de discuţii în grup despre aptitudinile şi videoproiector
talentele copiilor Resurse procedurale:
 Identificarea unei activităţi pe care copilul o face cu
talent conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Jocuri/activităţi/ concursuri de identificare a unor exerciţiul,
DP- 2.1; .2.3 abilităţi, a predispoziţiilor native/talentelor copiilor
jocul didactic
Ce voi fi când voi în diverse domenii: muzică, dans, sport, desen,
CLR – 1.3
fi mare? Forme de organizare:
AVAP – 2.4
matematică, relaţionare cu ceilalţi etc. (cântat frontal, individual, în grup
MM – 2.2
vocal sau la un instrument, desenat, decupat,

sărit coarda, bun la fotbal, povestit, a fi curajos, a

fi politicos, a răspunde la întrebări, calcul

matematic simplu etc.)

 AVAP: „Când voi mare, ce voi fi oare?”


 MM: Audiţie: Meseriile

SPORT
PROIECTAREA UNITĂŢII TEMATICE: „COPILĂRIA”
Nr. de săptămâni: XXVIII- XXXII

Perioada: 04.05.2020-29.05.2020

Activităţi
integrate/pe
Competente discipline;
Ziua Detalii de continut Resurse Evaluare
specifice organizarea
colectivului de
elevi
Luni  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Aprecieri
meteo, mesajul zilei globale şi
 Text suport: „Sfatul jucăriilor”de Mache Iliuţ – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” individuale
 Povestirea după imagini
 Exprimarea propriilor idei în contexte cunoscute, – pagina 60-61, din auxiliar, Cd,planşă cu Observarea
manifestând interes pentru comunicare literele j/J, coli, comportamen
CLR -1.2; 1.3;
 Indicarea locului sunetului j, în cuvinte de 2-3 silabe tului
2.1; 2.2; 3.1;  Identificarea literei J, mare, de tipar, într-un şir de participativ
creioane colorate,
4.1; cuvinte
 Reprezentarea grafică a cuvintelor, stabilirea locului laptop, videoproiector
AVAP – 2.3 Sfatul jucăriilor literelor noi
 Trasarea conturului literelor folosind resurse variate Resurse procedurale:
MM – 2.2  Stabilirea corespondenţei imagine-cuvânt
MM: Audiţie– Fuga jucăriilor şi identificarea mesajului conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
exerciţiul,

Forme de organizare:

frontal, individual, în grup

CLR 1.2; 1.3; Sfatul jucăriilor  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Aprecieri
2.1; 2.2; 3.2; meteo, mesajul zilei globale şi
4.1;  Text suport: „Sfatul jucăriilor”de Mache Iliuţ – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” individuale
 DP : Jocul „Îmi place să…” – copiii vor enumera
DP – 3.1 activităţile pe care le preferă la şcoală şi în timpul liber – pagina 60-61, din auxiliar, planşă cu literele Observarea
 Asocierea unor imagini cu litera corespunzătoare j/J, alfabetar, tablă magnetică, coli, comportamen
AVAP – 2.3 sunetului iniţial al cuvântului pe care îl denumesc tului
 Indicarea locului sunetului j în cuvinte de 2-3 silabe creioane colorate, participativ
 Identificarea literelor j, J, de tipar într-un şir de cuvinte
 Trasarea conturului literelor folosind resurse variate, laptop, videoproiector
decorarea lor
 Stabilirea corespondenţei dintre cuvintele scrise cu litere Resurse procedurale:
mari de tipar cu cele scrise cu litere mici de tipar
AVAP: Colorează desenul care reprezintă jocul tău conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
preferat exerciţiul,
Forme de organizare:

frontal, individual, în grup

AVAP– 2.3; 2.4 Tehnici simple  Jucăria preferată Resurse materiale: Analiza
de modelaj CLR: Discuţii frontale despre jucăria preferată – plastilină, beţişoare, hârtie, foarfecă, laptop, produselor
CLR – 2.2  Realizarea jucăriei preferate utilizând plastilina şi alte videoproiector activităţii
materiale: beţişoare, hârtie
 Utilizarea unor tehnici simple de îndoire, pliere, înşirare, Resurse procedurale:
răsucire, lipire, rupere, tăiere, decupare după contur,
modelaj, în funcţie de nevoile/opţiunile copiilor conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Confecţionarea de jocuri şi jucării simple – utilizarea exerciţiul,
corectă a instrumentelor de lucru
 Mototolirea, ruperea şi tăierea hârtiei cu texturi diferite învăţarea prin
 Lipirea diverselor materiale pe suporturi diferite
Decorarea sălii de clasă cu obiectele realizate prin efort descoperire,
propriu
observarea directă

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup

DP- 1.2; 3.1; Împreună cu alţii  CLR: „ Dragii mei”, -audiţie Resurse materiale: Observarea
3.2  Identificarea/recunoaşterea unor jocuri ale copilăriei – pagina 33,CD din auxiliar, laptop, comportamen
 Reguli de conduită în jocurile practicate tului
CLR – 1.3  Respectarea regulilor jocurilor videoproiector
AVAP – 2.4  Discutarea unor consecinţe legate de nerespectarea
regulilor Resurse procedurale:
 Norme de comportare în vederea evitării accidentelor
AVAP:jocuri şi jucării-colaj conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
exerciţiul,

învăţarea prin

descoperire,
observarea directă

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
Marti SPORT
CLE
Sfatul jucăriilor  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Aprecieri
meteo, mesajul zilei globale şi
 Text suport: „Sfatul jucăriilor”de Mache Iliuţ – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” individuale
 Joc de rol: dialogul dintre minge şi căţel
 Răsfoirea unor cataloage/reviste/pliante cu jucării în – pagina 60-61, din auxiliar, planşă cu literele Observarea
CLR-1.2; 1.3;
spaţiul destinat bibliotecii şi numirea jocurilor şi a j/J, alfabetar, tablă magnetică, coli, comportamen
2.1; 2.2; 3.1; jucăriilor ilustrate tului
4.1;  Sortarea jetoanelor care reprezintă jucării/obiecte creioane colorate, participativ
utilizate în jocuri, a căror denumire conţin sunetul j
AVAP – 2.3  Exprimarea propriilor idei despre jocuri şi activităţi laptop, videoproiector
preferate
MM – 2.2  Identificarea literei j, mic, de tipar, într-un şir de cuvinte Resurse procedurale:
 Trasarea conturului literelor folosind resurse variate
DP – 2.2  Decorarea literei j conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Reprezentarea grafică a cuvintelor, stabilirea locului exerciţiul,
literelor noi
 Stabilirea corespondenţei imagine-cuvânt Forme de organizare:
 DP : Joc „Pot să prezint eu?” – despre jucării
 MM: Audiţie– Fuga jucăriilor frontal, individual, în grup

MEM- 1.4; 1.6; Unităţi de măsură CLR : Joc de rol: „Magazinul de jucării” Resurse materiale: Aprecierea
3.1; 5.2 pentru valoare-  Recunoaşterea bancnotelor de 1 leu, 5 lei, 10 lei – pagina 70, din auxiliar, CD, monede şi corectitudinii
Banii  Exerciţii de selectare şi de colorare a banilor potriviţi bancnote, laptop, rezolvării
pentru a cumpăra un obiect sarcinii de
CLR - 2.3  Jocuri de gestionare a unui mic buget şi de utilizare a videoproiector lucru
AVAP – 2.2 banilor
 Rezolvarea unor probleme cu sprijin în imagini date Resurse procedurale:
 Exerciţii de calculare a unor sume de bani strânse şi de
comparare a acestor sume conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
AVAP: Jucăria mea preferată
exerciţiul,

învăţarea prin

descoperire,

observarea directă

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
Resurse materiale:
Miercuri – pagina 71, din auxiliar, CD,imagini cu
CLR – Joc „Găsiţi cuvinte cu acelaşi sens/sens opus anotimpurile, laptop,
pentru...”
videoproiector
 Aşezarea unor cartonaşe reprezentând anotimpurile, în
ordinea succesiunii lor în an Resurse procedurale:
MEM1.4; 1.5; Aprecierea
1.6; 3.1; 5.2  Stabilirea corespondenţei imagine-cuvânt corectitudinii
Fenomene ale  Diferenţierea anotimpurilor, două câte două conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
rezolvării
naturii-  Observarea unor modificări apărute în viaţa omului, exerciţiul, sarcinii de
Anotimpurile animalelor, plantelor, în funcţie de anotimp
CLR - 2.2 lucru
 Folosirea unor reprezentări simbolice simple pentru a învăţarea prin
AVAP – 2.2
reda înţelegerea enunţului unei probleme
 Rezolvarea unor probleme cu sprijin în imagini descoperire,
AVAP: Anotimpuri
observarea directă

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
CLR-1.2; 1.3; Sfatul jucăriilor  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Aprecieri
2.1; 2.2; 3.2; meteo, mesajul zilei globale şi
4.1;  Text suport: „Sfatul jucăriilor”de Mache Iliuţ – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” individuale
 Asocierea unor imagini cu litera corespunzătoare
DP – 3.1 sunetului iniţial al cuvântului pe care îl denumesc – pagina 60-61, din auxiliar, planşă cu literele Observarea
 Indicarea locului sunetului j în cuvinte de 2-3 silabe j/J, alfabetar, tablă magnetică, coli, comportamen
AVAP – 2.3  Identificarea literelor j, J, de tipar într-un şir de cuvinte tului
 Trasarea conturului literelor folosind resurse variate, creioane colorate, participativ
decorarea lor
laptop, videoproiector

Resurse procedurale:

 Stabilirea corespondenţei dintre cuvintele scrise cu litere conversaţia, explicaţia, demonstraţia,


mari de tipar cu cele scrise cu litere mici de tipar exerciţiul,
AVAP: Colorează desenul care reprezintă jocul tău
preferat Forme de organizare:

frontal, individual, în grup

Resurse materiale:
 Fuga jucăriilor –laptop, videoproiector
 Exersarea deprinderilor de cântare în colectiv
sincronizată (poziţie, preluarea tonului, respectarea Resurse procedurale:
semnalului de început, emisie naturală, dicţie,
sincronizare) conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Exersarea prin joc a mişcărilor sugerate de ritmul,
exerciţiul,
metrul, textul şi de mersul melodiei
MM- 1.4; 2.1; Aprecieri
 Marcarea, prin bătăi din palme, prin mişcări corporale,
3.1 Cântarea vocală învăţarea prin globale si
cu ajutorul jucăriilor muzicale, a structurii ritmice a
individuale
cântecului
 Acompanierea cu propriul corp (bătăi din palme, pe descoperire,
genunchi, pe masă, pe piept, cu talpa pe podea)
 Acompanierea cu jucării muzicale (tobă, lemne, observarea directă
clopoţel, maracas, trianglu, tamburină, gong)
 La colţul ludic: Ne jucăm cu jucăria preferată Forme de organizare:
frontal, individual, în grup

RELIGIE
Joi MEM- 1.4; 1.5; Fenomene ale CLR – Joc „Găsiţi cuvinte cu acelaşi sens/sens opus Resurse materiale: Aprecierea
1.6; 3.1; 5.2 naturii- pentru...” – pagina 71, din auxiliar, imagini cu corectitudinii
Anotimpurile anotimpurile, laptop, rezolvării
 Aşezarea unor cartonaşe reprezentând anotimpurile, în sarcinii de
CLR - 2.2 ordinea succesiunii lor în an videoproiector lucru
AVAP – 2.2  Stabilirea corespondenţei imagine-cuvânt
 Diferenţierea anotimpurilor, două câte două
 Observarea unor modificări apărute în viaţa omului, Resurse procedurale:
animalelor, plantelor, în funcţie de anotimp
 Folosirea unor reprezentări simbolice simple pentru a conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
reda înţelegerea enunţului unei probleme exerciţiul,
 Rezolvarea unor probleme cu sprijin în imagini
AVAP: Anotimpuri învăţarea prin

descoperire,

observarea directă

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
CLR -1.1; 1.2; Sfatul jucăriilor  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Aprecieri
2.1; 2.2; 3.1; meteo, mesajul zilei Resurse materiale: globale şi
4.1;  Text suport: „Sfatul jucăriilor”de Mache Iliuţ individuale
 Exerciţii de oferire a unor răspunsuri la cererea – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă”
AVAP – 2.3 elementară de informaţii Observarea
 Dialoguri în diferite contexte, reale sau simulate – pagina 60-61, din auxiliar, planşă cu literele comportamen
MM – 2.2  Alcătuire de propoziţii după imagini j/J, alfabetar, tablă magnetică, coli, tului
 Exerciţii de numărare a cuvintelor dintr-un enunţ scurt participativ
 Exprimarea propriilor idei în contexte cunoscute, creioane colorate,
manifestând interes pentru comunicare
 Recunoaşterea şi numirea literelor mari şi mici de tipar laptop, videoproiector
pe diferite suporturi
 Asocierea cuvintelor scrise cu majuscule, cu cuvinte Resurse procedurale:
scrise cu litere mici
 Transcrierea prin fotografiere vizuală: conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
cuvinte/propoziţii, cu litere mari de tipar exerciţiul,
 Joc: Descoperă litera ascunsă (prin colorare după cod)
AVAP: Colorează desenul care reprezintă jocul tău jocul didactic, jocul de rol
preferat
Forme de organizare:

frontal, individual, în grup

AVAP– 1.2; 2.2; Jocuri şi jucării  Păpuşele- Cofecţionarea de păpuşi pentru teatru de Resurse materiale: Aprecieri
–pag, 63 din caiet, fire groase de răsucit,
crenguţe, nasturi, bandă adezivă, acuarele,
pensule, laptop, videoproiector
păpuşi
Resurse procedurale:
 Observarea modelului prezentat, identificarea
simple materialelor de lucru, explicarea etapelor de lucru
2.4 Utilizarea conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Confecţionarea de jocuri şi jucării simple – utilizarea
corectă a corectă a instrumentelor de lucru exerciţiul,
globale şi
CLR – 2.2 instrumentelor  Răsucire, împletire, decupare, ruperea
învăţarea prin individuale
MM – 2.2 de lucru  Lipirea diverselor materiale pe suporturi diferite
 CLR : formularea de întrebări simple şi răspunsuri
despre cele observate descoperire,
 MM:joc de rol:Sunt personajul........
observarea directă

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup

Cântarea vocală  Fuga jucăriilor Aprecieri


 Exersarea deprinderilor de cântare în colectiv globale si
sincronizată (poziţie, preluarea tonului, respectarea Resurse materiale: individuale
semnalului de început, emisie naturală, dicţie, –laptop, videoproiector
sincronizare)
 Exersarea prin joc a mişcărilor sugerate de ritmul, Resurse procedurale:
metrul, textul şi de mersul melodiei
 Marcarea, prin bătăi din palme, prin mişcări corporale, conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
MM- 1.4; 2.1; cu ajutorul jucăriilor muzicale, a structurii ritmice a exerciţiul,
3.1 cântecului
 Acompanierea cu propriul corp (bătăi din palme, pe învăţarea prin
genunchi, pe masă, pe piept, cu talpa pe podea)
 Acompanierea cu jucării muzicale (tobă, lemne, descoperire,
clopoţel, maracas, trianglu, tamburină, gong)
observarea directă

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
MEM- 1.4; 1.6; Unităţi de CLR : Joc de rol: „La magazin” Resurse materiale: Aprecierea
3.1; 5.2 măsură pentru  Exerciţii de selectare a banilor potriviţi pentru a – pagina 72, din auxiliar,CD, monede şi corectitudinii
bancnote, laptop,

videoproiector

cumpăra un obiect Resurse procedurale:


 Exerciţii de estimare a valorii băneşti
conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Jocuri de gestionare a unui mic buget şi de utilizare a
exerciţiul, rezolvării
banilor – pentru excursie, vizită la muzeu, plimbare în
sarcinii de
valoare- Banii parc, vizionarea unui film etc.
CLR - 2.3 învăţarea prin lucru
 Rezolvarea unor probleme cu sprijin în imagini date
AVAP – 2.2
 Exerciţii de calculare a unor sume de bani strânse şi de descoperire,
comparare a acestor sume
AVAP: Obiectul preferat observarea directă

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
Vineri.  CLR: „ Dragii mei”, -memorizare Observarea
 Identificarea/recunoaşterea unor jocuri ale copilăriei Resurse materiale: sistematică
 Reguli de conduită în jocurile practicate – pagina 34, din auxiliar, laptop,
DP- 1.2; 3.1;  Respectarea regulilor jocurilor
3.2  Discutarea unor consecinţe legate de nerespectarea videoproiector
regulilor
Împreună cu alţii  Norme de comportare în vederea evitării accidentelor Resurse procedurale:
CLR – 1.3
AVAP – 2.4  AVAP: Desenează personajul preferat din poezie
MM: Audiţie: Şotronul conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
MM – 2.2 exerciţiul, învăţarea prindescoperire,
observarea directă

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup

SPORT
Activităţi
integrate/pe
Competente discipline;
Ziua Detalii de continut Resurse Evaluare
specifice organizarea
colectivului de
elevi
Luni  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Aprecieri
meteo, mesajul zilei globale şi
 Text suport: „Ionel, un băieţel”de Giga Iuteş – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” individuale
 Oferirea unor răspunsuri la întrebări de tipul: „Cine?
Ce? Unde? Cum?”, pe baza ilustraţiei – pagina 62-63, din auxiliar, Cd, planşă cu Observarea
 Formulare de propoziţii folosind cuvinte date literele x/X, coli, comportamen
 Indicarea numărului de cuvinte/silabe, percepute prin tului
bătăi cu creionul în bancă creioane colorate, participativ
CLR – 1.3;  Identificarea literelor X, respectiv x, prin încercuire cu
3.1; 4.1; culori diferite laptop, videoproiector
 MEM : scrierea numărului de litere x/X utilizate în
AVAP –2.2 Ionel, un băieţel cuvintele date Resurse procedurale:
 Identificarea literelor x/X şi colorarea lor
AVAP: ilustrarea prin desen a unei secvenţe din povestea conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
audiată exerciţiul,

învăţarea prin descoperire, observarea


sistematică

Forme de organizare:

frontal, individual, în grup


CLR - 1.3; Ionel, un băieţel  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Aprecieri
3.1; 4.1 meteo, mesajul zilei globale şi
 Text suport: „Ionel, un băieţel”de Giga Iuteş – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” individuale
AVAP – 1.2  “Primăvara” de Vasile Alecsandri –rememorare
 Punerea în corespondenţă a unor cuvinte formate din 1-2 – pagina 62-63, din auxiliar,CD, planşă cu Observarea
DP – 2.2 silabe cu imagini potrivite, reprezentând obiecte din literele x/X, alfabetar, tablă magnetică, coli, comportamen
universul apropiat tului
 Citirea cuvintelor asociate unor imagini creioane colorate, participativ
 Observarea literei X şi analiza acesteia
 Recunoaşterea, numirea şi colorarea literei X în cuvinte
date laptop, videoproiector
 Identificarea sunetului iniţial şi final al cuvintelor
 AVAP: modelarea plastilinei pentru obţinerea literei X, Resurse procedurale:
mare, de tipar;
 Trasarea după contur a literei X, mare, de tipar conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Asocierea cuvintelor cu imaginile corespunzătoare exerciţiul,
 Scrierea pe suport de hârtie sau pe nisip a cel puţin unui
cuvânt identic cu un cuvânt dat învăţarea prin descoperire, observarea
 Puzzle- silabe : Asocierea a două silabe pentru formarea sistematică
cuvintelor
DP : stabilirea unor reguli de comunicare în cadrul Forme de organizare:
activităţii.
frontal, individual, în grup

AVAP– 1.2; Colaj  Ceasul Resurse materiale: Aprecieri


2.2 Tehnici de lucru:  Tehnici simple de prelucrare a hârtiei: decupare după – pagina 13, din auxiliar, beţişoare, hârtie, globale şi
decupare, lipire contur, lipire foarfecă, laptop, videoproiector individuale
CLR – 2.2  Observarea modelului prezentat, identificarea
materialelor de lucru, explicarea etapelor de lucru Resurse procedurale:
 Realizarea lucrării propuse
 Lipirea diverselor materiale, formularea de întrebări conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
simple şi răspunsuri exerciţiul,
 Participarea cu obiectele realizate prin efort propriu la
expoziţia organizată în clasă învăţarea prin

descoperire,

observarea directă

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
DP- 1.1; 2.3; Cum mă  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Observarea
3.3 organizez meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” sistematică
 Joc: Eu sunt...
AVAP – 2.2  Autocunoaştere şi atitudine pozitivă faţă de sine şi faţă – pagina 35, din auxiliar,CD, laptop,
de ceilalţi videoproiector
 Reguli de comunicare în activitatea şcolară
 Observarea imaginilor şi rezolvarea unor cerinţe pe baza Resurse procedurale:
acestora
 AVAP: Desen diferite obiecte ale şcolarului conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
exerciţiul,

învăţarea prin

descoperire,

observarea directă

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
Marti SPORT
CLE
CLR- 1.3; 3.1; Ionel, un băieţel  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Aprecieri
4.1 meteo, mesajul zilei globale şi
 Text suport: „Ionel, un băieţel”de Giga Iuteş – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” individuale
AVAP – 2.2  Identificarea literelor x prin încercuire cu culori diferite
 MEM : scrierea numărului de litere x identificate – pagina 62-63, din auxiliar, planşă cu literele Observarea
MM – 2.2  AVAP : modelarea plastilinei pentru obţinerea literei x, x/X, alfabetar, tablă magnetică, coli, comportamen
mic, de tipar tului
 Trasarea după contur a literei g mic de tipar creioane colorate, participativ
 Punerea în corespondenţă a unui cuvânt rostit cu
imaginea potrivită laptop, videoproiector
 Punerea în corespondenţă a unor cuvinte formate din 1-4
silabe cu imagini potrivite Resurse procedurale:
 Joc: Eu spun una, tu spui multe! - exerciţii de obţinere
a pluralui unui cuvânt după model conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Recunoaşterea unor cuvinte uzuale, din universul exerciţiul,
apropiat/observarea etichetelor cu cuvinte/ citirea globală a
cuvintelor scrise cu litere de tipar învăţarea prin descoperire, observarea
Jocuri care au cuvinte scrise sub imagine
sistematică

Forme de organizare:

frontal, individual, în grup


 Precizarea lunilor specifice anotimpului toamna
 Ordonarea cronologică a acestora Resurse materiale:
 Recunoaşterea fenomenelor naturii specifice acestui – pagina 73, din auxiliar,CD, imagini cu
anotimp anotimpul toamna, fructe şi legume de
MM: Producerea de sunete specifice ploii – picături de
toamnă, laptop,
apă care cad, tunetul
 Exerciţii variate de asocieri şi corespondenţe
videoproiector
MEM– 1.4; 1.6;  Jocuri de tipul: „Ce anotimp este?” pentru recunoaşterea
5.2 fenomenelor naturii în situaţii reale sau în imagini
Resurse procedurale: Aprecierea
(ploaie, vânt etc.)
corectitudinii
 Exprimarea unor opinii (acord/dezacord) cu privire la
Fenomene ale conversaţia, explicaţia, demonstraţia, rezolvării
MM - 1.4 anumite atitudini şi comportamente observate în mediul
naturii- Toamna exerciţiul, sarcinii de
AVAP – 2.2 înconjurător
lucru
 Identificarea propriilor greşeli de comportament faţă de
mediul înconjurător învăţarea prin
 Vizionarea unor filme scurte pentru observarea
fenomenelor naturii specifice anotimpului toamna descoperire,
AVAP:Completarea unui calendar pe o săptămână/lună
cu starea vremii, prin lipirea/desenarea unor simboluri: observarea directă
nori, soare, vânt etc.
 Observarea unor modificări apărute în viaţa omului, Forme de organizare:
animalelor, plantelor, în funcţie de anotimpul toamna frontal, individual, în grup

MEM– 1.1; 1.2, Unităţi de  Marcarea unei săptămâni pe calendar Resurse materiale: Aprecierea
Miercuri 3.1; 5.1 măsură- Timpul  Realizarea unui orar săptămânal, cu ajutorul desenelor şi – pagina 74, din auxiliar,CD, imagini cu corectitudinii
al simbolurilor activităţi preferate de elevi, laptop, rezolvării
CLR – 2.2  Aşezarea unor imagini în ordinea derulării sarcinii de
evenimentelor dintr-o zi videoproiector lucru
AVAP – 1.2  Jocuri de evidenţiere a duratelor, de tipul „Cine ajunge
mai repede la...?”; „A cui activitate a durat mai mult?” Resurse procedurale:
 Completarea datelor lipsă dintr-o filă de calendar
 Rezolvarea de exerciţii de adunare şi scădere cu 1-5 conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
unităţi în concentrul 0-31 exerciţiul, învăţarea prindescoperire,
 Crearea şi rezolvarea unor probleme simple după
observarea directă
imagini date
Forme de organizare:

frontal, individual, în grup


 Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale:
meteo, mesajul zilei
 Text suport: „Ionel, un băieţel”de Giga Iuteş – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă”
Joc: Descoperă cuvintele ascunse
 Punerea în corespondenţă a unui cuvânt rostit cu – pagina 62-63, din auxiliar, planşă cu literele
CLR
imaginea potrivită x/X, alfabetar, tablă magnetică, coli,
- 1.3; 3.1; 4.1
 Punerea în corespondenţă a unor cuvinte formate din 1-2
Ionel, un băieţel silabe cu imagini potrivite, reprezentând obiecte din creioane colorate, laptop, videoproiector
AVAP – 2.2
universul apropiat
 Formare de cuvinte prin unirea silabelor date Resurse procedurale:conversaţia, explicaţia,
DP – 2.2
 Joc: Găseşte cuvântul demonstraţia, exerciţiul, învăţarea prin
 Citirea selectivă a unor cuvinte/enunţuri
descoperire, observarea sistematicăForme de
 AVAP: Chipul literelor – personalizarea literelor
învăţate organizare:frontal, individual, în grup
Realizarea unui bilet către prieten/ă, respectiv mama sa
Resurse materiale:
 Însuşirea după auz a liniei melodice a cântecului Glasul
– jucării muzicale
instrumentelor (instrumente muzicale), prin cântarea lui
laptop, videoproiector
demostrativă de către cadrul didactic sau cu ajutorul
Resurse procedurale:
mijloacelor tehnice, receptarea lui de către copii
MM– 1.1; 1.4;  Reproducerea în grup respectând sincronizarea Observarea
conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
2.1; 3.3;  Identificarea, în audiţii, a sunetelor produse de diferite sistematică a
Mânuirea exerciţiul,
instrumente muzicale capacităţii de
jucăriilor
 Vizionarea unui film educativ: Instrumente muzicale şi receptare a
muzicale (tobe, învăţarea prin
CLR – 3.2 sunetele lor sunetelor
lemne)
 Acompanierea liberă a cântecelor învăţate în unitate, cu emise de
AVAP – 2. descoperire, jucăriile
sonorităţi emise de obiecte din clasă (creioane, beţişoare,
masă, podea, dulap etc.) muzicale
observarea directă
 CLR : identificarea instrumentelor şi selectarea acestora
din imaginile date. Forme de organizare:
AVAP : reprezentarea prin desen a unor instrumente frontal, individual, în grup
muzicale.

RELIGIE
Joi Fenomene ale  Precizarea lunilor specifice anotimpului iarna Resurse materiale: Aprecierea
MEM– 1.4; 1.6; naturii- Iarna  Ordonarea cronologică a acestora – pagina 75, din auxiliar, imagini cu anotimpul corectitudinii
5.2  Recunoaşterea fenomenelor naturii specifice acestui iarna, ilustraţii cu activităţi specifice iernii, rezolvării
anotimp laptop, sarcinii de
MM: Producerea de sunete specifice vijeliei videoproiector lucru
 Exerciţii variate de asocieri şi corespondenţe
 Jocuri de tipul: „Ce anotimp este?” pentru recunoaşterea Resurse procedurale:
fenomenelor naturii în situaţii reale sau în imagini
(ninsoare, vânt etc.) conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Exprimarea unor opinii (acord/dezacord) cu privire la exerciţiul,
anumite atitudini şi comportamente observate în mediul
înconjurător învăţarea prin
MM - 1.4
 Identificarea propriilor greşeli de comportament faţă de
AVAP – 2.2
mediul înconjurător descoperire,
 Vizionarea unor filme scurte pentru observarea
fenomenelor naturii specifice anotimpului iarna observarea directă
AVAP:Completarea unui calendar pe o săptămână/lună
cu starea vremii, prin lipirea/desenarea unor simboluri: Forme de organizare:
zăpadă, nori, soare, vânt etc. frontal, individual, în grup
Observarea unor modificări apărute în viaţa omului,
animalelor, plantelor, în funcţie de anotimpul iarna
CLR– 1.3; 2.1; Fetiţa care l-a  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Aprecieri
3.1; 4.2 luat pe NU în meteo, mesajul zilei Resurse materiale:– Calendarul „Întâlnirea de globale şi
braţe  Text suport: „Fetiţa care l-a luat pe NU în braţe”de dimineaţă”– pagina 64-65, din auxiliar, individuale
AVAP –2.2 Octav Pancu Iaşi CD,alfabetar,tablă magnetică, coli, creioane
 Oferirea unor răspunsuri la întrebări de tipul: „Cine? Observarea
colorate, laptop, videoproiector
Ce? Unde? Cum?”, pe baza ilustraţiei comportamen
 Formulare de propoziţii folosind cuvinte date tului
Resurse procedurale:conversaţia, explicaţia,
 Indicarea numărului de cuvinte/silabe, percepute prin participativ
bătăi cu creionul în bancă demonstraţia, exerciţiul, învăţarea prin
 Identificarea literelor învăţate, prin colorarea lor descoperire, observarea sistematică
AVAP: ilustrarea prin desen a unei secvenţe din povestea
audiată Forme de organizare:frontal, individual, în
 Reprezentarea grafică a unor cuvinte şi colorarea grup
sunetelor /literelor indicate
 Identificarea sunetelor în cuvinte însoţite de imagini
sugestive
 Colorarea imaginilor care corespund unui cuvânt –
etichetă
 Realizarea de cuvinte prin unirea silabelor cu ajutorul
săgeţilor
 Colorarea selectivă a unor litere, silabe, cuvinte folosind
codul culorilor
Scrierea literei mici de tipar corespunzătoare literei mari
date
Resurse materiale:–pag.56-57 din caiet,CD
fire albastre, galbene, verzi, foarfecă, lipici,
laptop, videoproiector
 Universul-realizarea unui colaj Resurse procedurale:conversaţia, explicaţia,
 Utilizarea tehnicilor de lucru:pensulaţie, lipire
Colaj demonstraţia, exerciţiul, învăţarea prin
AVAP– 1.3  Identificarea materialelor de lucru, explicarea etapelor Turul galeriei
Tehnici de lucru descoperire, observarea sistematică
de lucru
Forme de organizare:frontal, individual, în
grup

 Audierea cântecului redat cu ajutorul mijloacelor tehnice Analiza


 Exersarea asimilării pe strofe şi integrale a cântecului produselor
 Reproducerea în colectiv a cântecelor însuşite intuitiv, Resurse materiale: activităţii
pronunţând corect cuvintele –laptop, videoproiector
MM– 1.4; 2.1;
 AVAP : realizarea unor tobe din cutii de metal
3.3; Resurse procedurale:
Jucării muzicale  Acompanierea liberă a cântecului, cu sonorităţi emise de
improvizate obiecte din clasă
AVAP – 2.3 conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
exerciţiul, învăţarea prindescoperire,
observarea directă

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
MEM– 1.1; 1.2; Recapitulare  Rezolvarea de exerciţii de adunare şi scădere cu 1-5 Resurse materiale: Aprecieri
1.3; 3.1; 5.2 Ne jucăm, unităţi în concentrul 0-31 şi verificarea operaţiilor – pagina 66, din auxiliar, imagini cu anotimpul globale şi
Vineri. numărăm şi efectuate prin numărare de obiecte/prin desene iarna, ilustraţii cu activităţi specifice iernii, individuale
AVAP - 2.2 calculăm  Aflarea sumei/diferenţei a două numere mai mici decât laptop, videoproiector
31
 Jocuri de gestionare a unui mic buget – pentru excursie, Resurse procedurale:conversaţia, explicaţia,
vizită la muzeu, plimbare în parc, vizionarea unui film etc.
demonstraţia, exerciţiul, învăţarea
 Rezolvarea unor probleme cu sprijin în imagini date
 Jocuri de colorare după codul culorilor
prindescoperire, observarea directă
 Recunoaşterea unor figuri şi corpuri geometrice: pătrat,
dreptunghi, cerc, triunghi, cub, sferă
Forme de organizare:
 Precizarea dimensiunii unui obiect cu ajutorul unor
unităţi de măsură neconvenţionale
frontal, individual, în grup

 Realizarea unor albume, portofolii care cuprind date Observarea


personale despre activităţi preferate, aptitudini, realizări Resurse materiale: sistematică
etc.
 Jocuri/activităţi/ concursuri de identificare a unor – pagina 36, din auxiliar,CD, coli, creioane
DP- 1.1; 2.3; abilităţi, a predispoziţiilor native/talentelor copiilor în colorate, laptop, videoproiector
3.3 diverse domenii: muzică, dans, sport, desen, matematică,
Ştiu ce vreau relaţionare cu ceilalţi etc. Resurse procedurale:conversaţia, explicaţia,
 Prezentarea activităţii preferate
AVAP – 2.2 demonstraţia, exerciţiul, învăţarea prin
 Prezentarea orală a pasiunilor/hobby-urilor
 Stabilirea ordinii unor activităţi din rutina zilnică descoperire, observarea sistematică
AVAP : Colorează imaginile care ilustrează activităţi
şcolare Forme de organizare:frontal, individual, în
grup

SPORT

Activităţi
integrate/pe
Competente discipline;
Ziua Detalii de continut Resurse Evaluare
specifice organizarea
colectivului de
elevi
Luni  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Aprecieri
meteo, mesajul zilei globale şi
 Text suport: „Fetiţa care l-a luat pe NU în braţe”de – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” individuale
Octav Pancu Iaşi
 Punerea în corespondenţă a unor cuvinte formate din 1-2 – pagina 64-65, din auxiliar, alfabetar, tablă Observarea
silabe cu imagini potrivite, reprezentând obiecte din magnetică, coli, comportamen
universul apropiat tului
 Citirea cuvintelor asociate unor imagini creioane colorate, participativ
 Recunoaşterea, numirea şi colorarea literelor învăţate, în
CLR – 1.3; cuvinte date laptop, videoproiector
3.1; 4.1;  Identificarea sunetului iniţial şi final al cuvintelor
Fetiţa care l-a  AVAP: Realizează un afiş cu exemple de comportare Resurse procedurale:
AVAP –2.2 luat pe NU în civilizată
braţe  Asocierea cuvintelor cu imaginile corespunzătoare conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Scrierea pe suport de hârtie sau pe nisip a cel puţin unui exerciţiul,
cuvânt identic cu un cuvânt dat
 Joc de rol: Mă comport civilizat învăţarea prin descoperire, observarea
Recunoaşterea şi numirea literelor mari şi mici de tipar pe
sistematică
diferite suporturi
Forme de organizare:

frontal, individual, în grup

CLR - 1.3; Fetiţa care l-a  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Aprecieri
3.1; 4.1 luat pe NU în meteo, mesajul zilei globale şi
braţe  Text suport: „Fetiţa care l-a luat pe NU în braţe”de – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” individuale
AVAP – 1.2 Octav Pancu Iaşi
 Identificarea literelor învăţate, prin încercuire cu culori – pagina 64-65, din auxiliar, alfabetar, tablă Observarea
DP – 2.2 diferite magnetică, coli, comportamen
 Punerea în corespondenţă a unui cuvânt rostit cu tului
imaginea potrivită creioane colorate, participativ
 Punerea în corespondenţă a unor cuvinte formate din 1-4
silabe cu imagini potrivite laptop, videoproiector
 Joc: Căutătorii de cuvinte
 Recunoaşterea unor cuvinte uzuale, din universul Resurse procedurale:
apropiat/observarea etichetelor cu cuvinte/ citirea globală a
cuvintelor scrise cu litere de tipar conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Jocuri care au cuvinte scrise sub imagine exerciţiul,
 Joc „ Roata literelor”
 Indicarea numărului de sunete din cuvinte date învăţarea prin descoperire, observarea
AVAP: Colorează elementele ale căror denumiri se sistematică
termină cu o silabă dată
 Asocierea literelor învăţate cu imagini corespunzătoare Forme de organizare:
ilustrării literei iniţiale
 Realizarea unor desene cu litere personificate frontal, individual, în grup
DP : stabilirea unor reguli de comunicare în cadrul
activităţii.
AVAP– 1.2; Colaj  Tehnici simple de prelucrare a hârtiei: decupare după Resurse materiale: Aprecieri
2.2 Tehnici de lucru: contur, lipire globale şi
decupare, lipire  Observarea modelului prezentat, identificarea –hârtie colorată, lipici, foarfecă, coli, individuale
CLR – 2.2 materialelor de lucru, explicarea etapelor de lucru
 Mototolirea, ruperea şi tăierea hârtiei cu texturi diferite creioane colorate,
 Lipirea diverselor materiale pe suporturi diferite
Realizarea lucrării propuse laptop, videoproiector

Resurse procedurale:

conversaţia, explicaţia, demonstraţia,


exerciţiul,

învăţarea prin descoperire, observarea


sistematică

Forme de organizare:

frontal, individual, în grup


DP- 1.1; 2.3; Ştim să mă  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Observarea
3.3 gospodăresc! meteo, mesajul zilei sistematică
 Organizarea orarului prin lipirea imaginilor cu – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă”
AVAP – 2.2 activităţile zilnice şi săptămânale
 Personalizarea orarului: desen, colaj, pictură, elemente – pagina 37, din auxiliar, coli,
grafice artistice
 Jocuri de rol: „Cum, ce, cu cine învăţăm la şcoală?” creioane colorate,
 Desenarea momentelor specifice unei zile obişnuite de
şcoală
 Distribuirea şi asumarea unor sarcini în clasă (aranjarea laptop, videoproiector
jucăriilor, udatul florilor, distribuirea fişelor de lucru,
afişarea produselor învăţării, ştergerea tablei, ordonarea Resurse procedurale:
consumabilelor, inserarea produselor activităţii în
portofolii etc.) conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Identificarea obiectelor care sprijină activitatea de exerciţiul,
învăţare şi a celor care perturbă/distrag concentrarea şi
atenţia învăţarea prin descoperire, observarea
Identificarea atitudinii corespunzătoare lucrului în echipă sistematică

Forme de organizare:

frontal, individual, în grup

Marti SPORT
CLE
CLR- 1.3; 3.1; Fetiţa care l-a  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Aprecieri
4.1 luat pe NU în meteo, mesajul zilei globale şi
braţe  Text suport: „Fetiţa care l-a luat pe NU în braţe”de – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” individuale
AVAP – 2.2 Octav Pancu Iaşi
 Recunoaşterea unor cuvinte uzuale, din universul – pagina 64-65, din auxiliar, alfabetar, tablă Observarea
apropiat/observarea etichetelor cu cuvinte/ citirea magnetică, coli, comportamen
globală a cuvintelor scrise cu litere de tipar tului
 Crearea unor cuvinte prin completarea literelor lipsă creioane colorate, participativ
 Exerciţii de realizare a unor desene pe baza cuvintelor
 Joc: Copacul cu litere – identificarea silabelor care laptop, videoproiector
compun cuvinte date
 Numirea alimentelor sănătoase dint-o mulţime de Resurse procedurale:
elemente date şi stabilirea numărului de silabe
 Recunoaşterea literelor învăţate conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Citirea globală a numelui scris cu litere de tipar pe exerciţiul,
dulăpior, la cuier, la colţul de prezentare al clasei, la
panoul „Responsabilităţi” învăţarea prin descoperire, observarea
 Identificarea cuvintelor corespunzătoare numelui unor
sistematică
copii, folosind literele învăţate
 Joc: Şirul literelor (trasarea literelor folosind creioane
Forme de organizare:
colorate)/ identificarea cuvintelor date, dintr-o mulţime
de litere frontal, individual, în grup
AVAP: Realizarea unei căsuţe, folosind figuri
geometrice (cerc, pătrat, triunghi)
 Precizarea lunilor specifice anotimpului primăvara
 Ordonarea cronologică a acestora
 Recunoaşterea fenomenelor naturii specifice acestui Resurse materiale:
anotimp – pagina 77, din auxiliar, Cd,imagini cu
MM: Producerea de sunete: ciripitul păsărelelor, anotimpul primăvara, laptop, videoproiector
zumzăitul albinelor etc
 Exerciţii variate de asocieri şi corespondenţe Resurse procedurale:
 Jocuri de tipul: „Ce anotimp este?” pentru recunoaşterea
MEM– 1.4; 1.6; fenomenelor naturii în situaţii reale sau în imagini conversaţia, explicaţia, demonstraţia, Aprecierea
5.2 (ploaie, vânt etc.) exerciţiul, corectitudinii
Fenomene ale  Exprimarea unor opinii (acord/dezacord) cu privire la rezolvării
naturii- Primăvara anumite atitudini şi comportamente observate în mediul învăţarea prin sarcinii de
CLR - 2.2 înconjurător lucru
AVAP – 2.2  Identificarea propriilor greşeli de comportament faţă de descoperire,
mediul înconjurător
 Vizionarea unor filme scurte pentru observarea observarea directă
fenomenelor naturii specifice anotimpului primăvara
AVAP:Completarea unui calendar pe o săptămână/lună Forme de organizare:
cu starea vremii, prin lipirea/desenarea unor frontal, individual, în grup
simboluri:ploaie, nori, soare, vânt etc.
Observarea unor modificări apărute în viaţa omului,
animalelor, plantelor, în funcţie de anotimpul primăvara
MEM– 1.1; 1.2, Ne jucăm,  Utilizarea unor denumiri şi simboluri matematice Resurse materiale: Aprecierea
Miercuri 3.1; 5.1 numărăm şi ( sumă, total, plus, minus, diferenţă, egal) – pagina 78, din auxiliar, imagini cu anotimpul corectitudinii
calculăm  Exerciţii de adunare şi scădere primăvara, laptop, videoproiector rezolvării
CLR – 2.2  Exerciţii de scriere/ precizare a operaţiei matematice sarcinii de
solicitate de situaţia practică sugerată de imagini Resurse procedurale: lucru
AVAP – 1.2  Exerciţii de rezolvare/ compunere a unor probleme
simple după imagini date conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
Discuţii despre petrecerea timpului liber, despre exerciţiul,
primăvară, lunile primăverii, caracteristicile anotimpului
primăvara învăţarea prin descoperire,

observarea directă
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
Resurse materiale: Aprecieri
globale şi
– Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” individuale
 Joc: Descoperă cuvintele ascunse –fişe de lucru, alfabetar, tablă magnetică, coli, Observarea
 Reprezentarea grafică a unor cuvinte şi colorarea comportamen
sunetelor /literelor indicate creioane colorate, tului
 Identificarea sunetelor în cuvinte însoţite de imagini participativ
CLR- 1.3; sugestive laptop, videoproiector
3.1; 4.1 Recapitulare  Colorarea imaginilor care corespund unui cuvânt –
Sunetele şi etichetă Resurse procedurale:
AVAP – 2.2 literele mari şi  Realizarea de cuvinte prin unirea silabelor cu ajutorul
mici de tipar săgeţilor
conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
DP – 2.2  Colorarea selectivă a unor litere, silabe, cuvinte folosind
codul culorilor exerciţiul,
 Scrierea literei mici de tipar corespunzătoare literei mari
date învăţarea prin descoperire,
AVAP: Chipul literelor – personalizarea literelor învăţate
observarea sistematică

Forme de organizare:

frontal, individual, în grup


MM– 1.4; 2.1; Jucării muzicale  Audierea cântecului redat cu ajutorul mijloacelor tehnice Resurse materiale:
3.3; improvizate  Exersarea asimilării pe strofe şi integrale a cântecului
 Reproducerea în colectiv a cântecelor însuşite intuitiv, –laptop, videoproiector
AVAP – 2.3 pronunţând corect cuvintele
 AVAP : realizarea unor tobe din cutii de metal Resurse procedurale:
Acompanierea liberă a cântecului, cu sonorităţi emise de
obiecte din clasă conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
exerciţiul,

învăţarea prin descoperire, observarea


sistematică

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
RELIGIE
Joi Fenomene ale  Precizarea lunilor specifice anotimpului vara Resurse materiale: Aprecierea
naturii- Vara  Ordonarea cronologică a acestora – pagina 79, din auxiliar,CD, imagini cu corectitudinii
 Recunoaşterea fenomenelor naturii specifice acestui anotimpul vara, laptop, videoproiector rezolvării
anotimp sarcinii de
 Exprimarea unor opinii (acord/dezacord) cu privire la Resurse procedurale: lucru
anumite atitudini şi comportamente observate în mediul
MEM– 1.4; 1.6; înconjurător conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
5.2  Identificarea propriilor greşeli de comportament faţă de exerciţiul,
mediul înconjurător
 Vizionarea unor filme scurte pentru observarea învăţarea prin
CLR - 2.2 fenomenelor naturii specifice anotimpului vara
AVAP – 2.2 AVAP:Completarea unui calendar pe o săptămână/lună descoperire,
cu starea vremii, prin lipirea/desenarea unor
simboluri:ploaie, nori, soare, vânt etc. observarea directă
Observarea unor modificări apărute în viaţa omului,
animalelor, plantelor, în funcţie de anotimpul vara Forme de organizare:
frontal, individual, în grup

CLR– 1.3; 2.1; Ameliorare/  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Aprecieri
3.1; 4.2 meteo, mesajul zilei Resurse materiale: globale şi
dezvoltare  Ameliorare-dezvoltare individuale
AVAP –2.2  Activităţile de învăţare cu caracter ameliorativ se vor – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă”
stabili în funcţie de problemele individuale/ale
majorităţii elevilor –laptop, videoproiector
 Activităţile de dezvoltare vor avea un grad ridicat de
dificultate şi vor fi stabilite pentru elevii care vor Resurse procedurale:
demonstra realizarea tuturor obiectivelor de evaluare
vizate. conversaţia, explicaţia, demonstraţia,

exerciţiul

Forme de organizare:

frontal, individual, în grup


AVAP– 1.3 Expoziţie  Selectarea celor mai frumoase 2-3 lucrări realizate în
Resurse materiale:

– coli de flipchart, laptop, videoproiector


timpul activităţilor din unitatea tematică
 Realizarea, prin desen, a unor chenare pe coli de
Resurse procedurale:
flipchart – suport pentru expunerea lucrărilor (grupuri de
3-4 elevi)
conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Expunerea lucrărilor
 Vizitarea expoziţiei şi exprimarea unor puncte de vedere
exerciţiul
referitoare la lucrările expuse de colegi
Fotografierea expoziţiei
Forme de organizare:

frontal, individual, în grup


 Însuşirea după auz a liniei melodice a cântecului Glasul Observarea
instrumentelor (instrumente muzicale), prin cântarea lui sistematică a
demostrativă de către cadrul didactic sau cu ajutorul Resurse materiale: capacităţii de
mijloacelor tehnice, receptarea lui de către copii –laptop, videoproiector receptare a
 Reproducerea în grup respectând sincronizarea sunetelor
MM– 1.1; 1.4; Resurse procedurale: emise de
2.1; 3.3;  Identificarea, în audiţii, a sunetelor produse de diferite
instrumente muzicale jucăriile
 Vizionarea unui film educativ: Instrumente muzicale şi conversaţia, explicaţia, demonstraţia, muzicale
Mânuirea
CLR – 3.2 sunetele lor exerciţiul,
jucăriilor
muzicale  Acompanierea liberă a cântecelor învăţate în unitate, cu
AVAP – 2.2 sonorităţi emise de obiecte din clasă (creioane, beţişoare, învăţarea prin
masă, podea, dulap etc.)
 CLR : identificarea instrumentelor şi selectarea acestora descoperire,
din imaginile date.
AVAP : reprezentarea prin desen a unor instrumente observarea directă
muzicale
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup

MEM– 1.1; 1.2; Ameliorare/  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Aprecieri
1.3; 3.1; 5.2 meteo, mesajul zilei globale şi
Vineri. dezvoltare  Ameliorare-dezvoltare -fişe de lucru, individuale
AVAP - 2.2  Activităţile de învăţare cu caracter ameliorativ se vor laptop, videoproiector
stabili în funcţie de problemele individuale/ale Resurse procedurale:
majorităţii elevilor.
conversaţia, explicaţia, demonstraţia,

Activităţile de dezvoltare vor avea un grad ridicat de exerciţiul


dificultate şi vor fi stabilite pentru elevii care vor
demonstra realizarea tuturor obiectivelor de evaluare Forme de organizare:
vizate.
frontal, individual, în grup

 Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Observarea


meteo, mesajul zilei Resurse materiale: sistematică
 Organizarea orarului prin lipirea imaginilor cu
activităţile zilnice şi săptămânale – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă”
 Personalizarea orarului: desen, colaj, pictură, elemente
grafice artistice –fişe de lucru, coli,
 Jocuri de rol: „Cum, ce, cu cine învăţăm la şcoală?”
 Desenarea momentelor specifice unei zile obişnuite de creioane colorate,
şcoală
DP- 1.1; 2.3;  Distribuirea şi asumarea unor sarcini în clasă (aranjarea laptop, videoproiector
3.3 jucăriilor, udatul florilor, distribuirea fişelor de lucru,
Recapitulare afişarea produselor învăţării, ştergerea tablei, ordonarea Resurse procedurale:
AVAP – 2.2 consumabilelor, inserarea produselor activităţii în
portofolii etc.) conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Identificarea obiectelor care sprijină activitatea de exerciţiul,
învăţare şi a celor care perturbă/distrag concentrarea şi
atenţia învăţarea prin descoperire, observarea
Identificarea atitudinii corespunzătoare lucrului în echipă
sistematică

Forme de organizare:

frontal, individual, în grup

SPORT
PROIECTAREA UNITĂŢII TEMATICE: „VARĂ, VARĂ DULCE VARĂ!”
Nr. de săptămâni: XXXIII- XXXV

Perioada: 25 mai – 12 iunie

Activităţi
integrate/pe
Competente discipline;
Ziua Detalii de continut Resurse Evaluare
specifice organizarea
colectivului de
elevi
Luni CLR – 1.3.; 3.1; 1 Iunie, Ziua  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Aprecieri
4.1.; Copilului meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” globale şi
 Text suport: „1 Iunie, Ziua Copilului”de Teodor – pagina 66-67, din auxiliar, coli, creioane individuale
colorate, laptop,
Munteanu
videoproiector
 Identificarea semnificaţiei unui mesaj scurt pe teme Resurse procedurale: Observarea
MM– 1.4
familiare/ a unor informaţii dintr-un mesaj scurt comportamen
 Exerciţii de formulare a unor răspunsuri, pe baza conversaţia, explicaţia, demonstraţia, tului
imaginii exerciţiul, participativ
 Exerciţii de ordonare a literelor pentru a forma cuvinte
 Asocierea cuvintelor cu imaginile corespunzătoare jocul didactic, jocul de rol, învăţarea prin
 Cuvântul. Silaba. Despărţirea cuvintelor în silabe descoperire, observare sistematică
 Asocierea cuvintelor cu numărul de silabe
Forme de organizare:
 Scriere de cuvinte cu suport de imagini
frontal, individual, în grup
 Exerciţii de completere a literelor lipsă pentru obţinerea
unor cuvinte
 Exerciţii de formare de enunţuri prin aranjarea logică a
cuvintelor
MM: Audiţie: Copilăria
CLR -1.1.; 1.2; 1 Iunie, Ziua  Text suport: „1 Iunie, Ziua Copilului”de Teodor Resurse materiale: Aprecieri
1.3; 2.1; 3.1.; Copilului Munteanu – pagina 66-67, din auxiliar, coli, creioane globale şi
 Exerciţii de formare a unor cuvinte, folosind litere şi colorate, laptop, individuale
AVAP – 2.2 Videoproiector
silabedate
AVAP-pag. 48-49din caiet AVAP, carton,
 Trasarea conturului literelor folosind resurse variate hârtiecolorată, lipici, elastic, foarfecă Observarea
 Scrierea după contur Resurse procedurale: comportamen
 Exerciţii de ordonare a literelor pentru a forma cuvinte tului
conversaţia, explicaţia, demonstraţia, participativ
 Asocierea cuvintelor cu imaginile corespunzătoare
 Cuvântul. Silaba. Despărţirea cuvintelor în silabe exerciţiul,
 Asocierea cuvintelor cu numarul de silabe
 Scrierea de cuvinte cu suport de imagini jocul didactic, jocul de rol, învăţarea prin
 Exerciţii de completere a literelor lipsă pentru obţinerea descoperire, observare sistematică
unor cuvinte
Forme de organizare:
 Exerciţii de formare de enunţuri prin aranjarea logică a frontal, individual, în grup
cuvintelor
 Exercitii de formulare a unei felicitări
AVAP : Confecţionarea unei măşti (AVAP-pag. 48-49)
AVAP– 1.1.; Colaj  Felicitare de 1 IUNIE - realizarea unor rame pentru Resurse materiale: Analiza
1.3; 2.1; 2.2; 2.3; Tehnici de lucru fotografii prin rupere, răsucire, decupare după contur, – hârtie creponată produselor
2.4; 2.6; - tăiere, rupere, lipire foarfecă, lipici activităţii
răsucire,  Utilizarea unor tehnici simple de rupere, răsucire, tăiere,
CLR – 2.2 decupare după laptop, videoproiector
decupare după contur, lipire în funcţie de nevoi
contur, lipire Resurse procedurale:
 CLR : formularea de întrebări simple şi răspunsuri
MM – 2.2
despre cele observate conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 MM : audierea cântecului redat cu ajutorul mijloacelor exerciţiul,
tehnice
Formularea de răspunsuri şi întrebări, pe baza textului învăţarea prin descoperire,
cântecului
observarea directă

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
DP- 2.1; 2.2; Sunt şcolar  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Observarea
meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” sistematică
CLR – 1.3; 3.1;  CLR: Participare la conversaţii scurte, în grup, pe teme – pagina 41-42, din auxiliar, material PPT,
laptop, videoproiector
AVAP – 2.4 sugerate de imagini
Resurse procedurale:
 Organizarea orarului prin lipirea imaginilor cu
MM – 1.4
activităţile zilnice şi săptămânale conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Personalizarea orarului: desen, colaj, pictură, elemente exerciţiul,
grafice artistice
 Desenarea momentelor specifice unei zile obişnuite de jocul didactic, învăţarea prin descoperire,
şcoală observarea directă
 Identificarea obiectelor care sprijină activitatea de
învăţare şi a celor care perturbă/distrag concentrarea şi
Forme de organizare:
atenţia
frontal, individual, în grup
 Identificarea atitudinii corespunzătoare lucrului în
echipă

Marti SPORT
CLE
CLR-1.2; 1.3; 1 Iunie, Ziua  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Aprecieri
2.1; 2.2; 3.1; Copilului meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” globale şi
4.1;  Text suport: „1 Iunie, Ziua Copilului”de Teodor – pagina 66-67, din auxiliar, creioane colorate, individuale
laptop,
Munteanu
MM – 1.4 videoproiector
 Formularea unor comunicări cu ajutorul cuvintelor date Resurse procedurale: Observarea
 Jocuri care au cuvinte scrise sub imagine comportamen
AVAP – 2.2 tului
 Cuvântul. Silaba. Despărţirea cuvintelor în silabe conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
participativ
 Completarea silabelor într-un cuvânt exerciţiul,
 Asocierea unor etichete pe care sunt scrise cuvinte cu
imaginile potrivite jocul didactic, învăţarea prin descoperire,
 Asocierea a două silabe pentru formarea cuvintelor observare sistematică
 Descoperirea literelor pentru a forma cuvinte
Forme de organizare:
 Formularea unor comunicări cu ajutorul cuvintelor date
frontal, individual, în grup
AVAP: Realizează un desen cu titlul:”O zi de vară”
MM : Audiţie : Vara
 CLR: Dialog despre semnificaţia zilei de 1IUNIE
 Citirea numerelor de la 0 la 31
 Scrierea numerelor de la 0 la 31 Resurse materiale:
 Numărarea înainte şi înapoi, în variante complete sau de – pagina71, din auxiliar, planşe cu numerele de
la un punct al seriei, din 1 în 1, cu/fără manipularea la 1 la 31,
obiectelor
laptop, videoproiector
 Adăugarea/extragerea unor elemente dintr-o mulţime Aprecierea
Resurse procedurale:
MEM– 1.1.; 1.3; pentru a obţine numărul indicat corectitudinii
3.1.;  Identificarea „vecinilor” unui număr rezolvării
conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
Numerele naturale  Compararea numerelor de la 0 la 20 exerciţiul, sarcinii de
0-31  Rezolvarea de exerciţii de adunare şi scădere cu 1-5 lucru
CLR – 2.1
unităţi fără/cu trecere peste ordin, în concentrul 0-31 şi învăţarea prin descoperire,
AVAP – 2.2 verificarea operaţiilor efectuate prin numărare de Observarea
obiecte/prin desene observarea directă sistematică
 Crearea şi rezolvarea unor probleme simple după
Forme de organizare:
imagini date frontal, individual, în grup
 Ordonarea unor numere date, crescător sau descrescător
 Identificarea numerelor lipsă de pe axa numerelor, în
situaţia în care se dau două numere
AVAP: ilustrarea, prin desen, a jocurilor copilăriei
MEM- 1.1.; 1.2; Numerele  CLR: Dialog despre semnificaşia zilei de 1IUNIE Resurse materiale: Aprecierea
Miercuri 1.4; 1.6; 3.1; 3.2 naturale 0-31  Citirea numerelor de la 0 la 31 – pagina71, din auxiliar, planşe cu numerele de corectitudinii
 Scrierea numerelor de la 0 la 31 la 1 la 31, rezolvării
 Numărarea înainte şi înapoi, în variante complete sau de sarcinii de
AVAP - 2.2. laptop, videoproiector
la un punct al seriei, din 1 în 1, cu/fără manipularea lucru
Resurse procedurale:
CLR – 2.2 obiectelor
 Adăugarea/extragerea unor elemente dintr-o mulţime conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
pentru a obţine numărul indicat exerciţiul,
 Identificarea „vecinilor” unui număr
 Compararea numerelor de la 0 la 20 învăţarea prin descoperire,
 Rezolvarea de exerciţii de adunare şi scădere cu 1-5
unităţi fără/cu trecere peste ordin, în concentrul 0-31 şi observarea directă
verificarea operaţiilor efectuate prin numărare de
Forme de organizare:
obiecte/prin desene
 Crearea şi rezolvarea unor probleme simple după
imagini date
frontal, individual, în grup
 Ordonarea unor numere date, crescător sau descrescător
 Identificarea numerelor lipsă de pe axa numerelor, în
situaţia în care se dau două numere
AVAP: ilustrarea, prin desen, a jocurilor copilăriei
 Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Observarea
meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” sistematică a
 Text suport: „Cipi, acest pitic uriaş”, de Fodor Sandor – pagina 68-69, din auxiliar, alfabetar, tablă capacităţii de
magnetică, coli, creioane colorate, laptop,
 Efectuarea de predicţii pornind de la titlul textului a pronunţa
videoproiector
 Oferirea de răspunsuri la întrebarea: „Despre ce este Resurse procedurale: corect
CLR- 1.3; vorba (în acest text)?”etc sunetele şi de
2.1; 3.1; 4.1  Formularea unor răspunsuri la întrebări despre conversaţia, explicaţia, demonstraţia, a trasa literele
conţinutul mesajului textului, pe baza imaginilor exerciţiul, de tipar
MEM – 1.4 Cipi, acest pitic  Exerciţii de alegere de cuvinte potrivite imaginii învăţată
uriaş  Exerciţii de despărţire a cuvintelor în silabe jocul didactic, jocul de rol, învăţarea prin
 Exerciţii de ordonare a literelor pentru a forma cuvinte descoperire, observare sistematică
AVAP – 2.2  Joc: „Cu ce sunet începe cuvântul?”
Forme de organizare:
MEM: Identificarea unui sunet dat (numără de câte ori
frontal, individual, în grup
se aude sunetul „…”“şi scrie cifra corespunzătoare)
 Trasarea conturului literelor folosind resurse variate,
 Stabilirea corespondenţei imagine-cuvânt
AVAP : Realizează un desen care să ilustreze o
secvenţă din poveste
MM- 1.3; 2.1 Cântarea vocală  Vizionarea unor filme care ilustrează diverse mişcări de Resurse materiale: Observarea
în grup şi percuţiecorporală –laptop, videoproiector sistematică a
CLR – 2.2 individual  Executarea unor mişcări după model: bătăi din palme, capacităţii de
Resurse procedurale: a cânta în
Ritmul muzical bătăi cu degetul pebancă etc.
AVAP – 2.2 colectiv prin
 Jocuri pe cântec cu executarea unor mişcări potrivite scara de
conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
conţinutului de ideial textului clasificare
exerciţiul,
 CLR: Povestirea din experienţa de şcolar
AVAP: Desenează şcoala viitorului învăţarea prin descoperire,
observarea directă

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
RELIGIE
Joi Probleme  Completarea datelor colectate într-un tabel Resurse materiale: Aprecierea
 Rezolvarea de exerciţii de adunare şi scădere cu 1-5 – pagina72, din auxiliar, probleme ilustrate, corectitudinii
unităţi fără/cu trecere peste ordin, în concentrul 0-31 şi laptop, rezolvării
verificarea operaţiilor efectuate prin numărare de sarcinii de
MEM– 1.1, 1, videoproiector
obiecte/prin desene lucru
4; 1, 5; 1, 6; 3,
 Crearea şi rezolvarea unor probleme simple după
1; Resurse procedurale:
imagini date
 Exerciţii de realizare a unor serii, respectând regula conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
exerciţiul,
CLR 2.2
AVAP – 1.2 învăţarea prin descoperire,

observarea directă

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
CLR– 1.3; 2.1; Cipi, acest pitic  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Aprecieri
3.1; 4.2 uriaş meteo, mesajul zilei Resurse materiale: globale şi
 Text suport: „Cipi, acest pitic uriaş”, de Fodor Sandor – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” individuale
AVAP –2.2 – pagina 68-69, din auxiliar, coli, creioane
 Discuţii despre petrecerea timpului liber, despre vară,
colorate, laptop,
lunile verii, caracteristicile anotimpului vara videoproiector
DP – 1.2
 Identificarea semnificaţiei unor imagini Resurse procedurale:
 Aprecierea ca adevărate sau false a unor enunţuri scurte
care testează înţelegerea textului audiat conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Exerciţii de alegere de cuvinte potrivite imaginii
 Exerciţii de despărţire a cuvintelor în silabe exerciţiul, jocul didactic, jocul de rol, învăţarea
 Exerciţii de ordonare a literelor pentru a forma cuvinte prin descoperire, observare sistematică
 Asocierea cuvintelor cu imaginile corespunzătoare
Forme de organizare:
 Exerciţii de formare a pluralului unor cuvinte frontal, individual, în grup
 Joc: „Cu ce sunet începe cuvântul?”
 Trasarea conturului literelor folosind resurse variate
 Stabilirea corespondenţei imagine-cuvânt
 D.P: identificarea emoţiei în diverse situaţii
AVAP: Colorează imaginea preferată
Resurse materiale:
–coli, creioane colorate, laptop,
 Formularea de răspunsuri la întrebări simple videoproiector
 Utilizarea unor tehnici simple de îndoire, pliere, Resurse procedurale:
AVAP– 2.1; 2.2; înşirare, răsucire, lipire, rupere, tăiere, decupare după
2.3; 2.4 conversaţia, explicaţia, demonstraţia, Observare
contur, modelaj
Orăşelul copiilor exerciţiul, sistematică
 Confecţionarea de jocuri şi jucării simple folosite în
MM – 2.2 Aprecieri
orăşelul copiilor jocul didactic, jocul de rol, învăţarea prin individuale
 Lipirea diverselor materiale pe suporturi diferite descoperire, observare sistematică
 Jocuri de tipul puzzle
MM: Oraşul Forme de organizare:
frontal, individual, în grup

 MEM : ordonarea unor imagini reprezentând Observarea


anotimpurile, în ordinea cronologică a acestora acuităţii
 Audierea cântecului demonstrat de propunător sau redat Resurse materiale: auditive
MM – laptop, videoproiector
cu ajutorul mijloacelor tehnice
- 1.4; 2.1.; Timbrul vocal Resurse procedurale:
 Exersarea asimilării pe strofe şi integrale a cântecului
Sunete vocale Reproducerea în colectiv a cântecului însuşit intuitiv,
MEM – 6.2 conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
pronunţând corect cuvintele exerciţiul,

Forme de organizare:

frontal, individual, în grup


MEM- 1.2; 1.4; Mă verific!  Observarea părţilor componente ale plantelor, ale Resurse materiale: Aprecieri
1.6; 52 corpului animalelor şi al omului, pentru identificarea – pagina73, din auxiliar, probleme ilustrate, globale şi
Vineri. structurii comune a alcătuirii fiinţelor laptop, individuale
 Identificarea modului de mişcare/deplasare al diferitelor
videoproiector
obiecte/vieţuitoare
Resurse procedurale:
 Identificarea organelor de simţşi a modului în care
acestea ajută la descoperirea mediului înconjurător conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Identificarea apei în natură sub diverse forme exerciţiul,
(precipitaţii, râuri, lacuri, mare etc. )
învăţarea prin descoperire,
 Recunoaşterea unor figuri şi corpuri geometrice: pătrat,
dreptunghi, cerc, triunghi, cub, sferă, în mediul observarea directă
înconjurător şi în materiale tipărite
 Precizarea dimensiunii unui obiect cu ajutorul unor
unităţi de măsură neconvenţionale
 Exerciţii de identificare şi de plasare de obiecte în poziţii Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
spaţiale date

 Jocuri de tipul: „Roata emoţiilor” Observarea


 Concursuri de identificare a unor abilităţi, a talentelor Resurse materiale: sistematică
copiilor în diverse domenii – pagina 43, din auxiliar, material PPT,
DP- 1.2; 3.1;  Realizarea unui jurnal/a unei embleme în imagini „Eu”, laptop, videoproiector
3.2 „Ce mă reprezintă” Resurse procedurale:
 Realizarea unor expoziţii cu temă, care să
MEM – 5.1 conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
Cum mă relaxez cuprindă produsele/ lucrările tuturor elevilor clasei
exerciţiul,
CLR – 1.3
MM – 2.2 jocul didactic, învăţarea prin descoperire,
observarea directă

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup

SPORT

1 IUNIE-ZIUA COPILULUI
Activităţi
integrate/pe
Competente discipline;
Ziua Detalii de continut Resurse Evaluare
specifice organizarea
colectivului de
elevi
Marti SPORT
CLE
Cipi, acest pitic  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Aprecieri
uriaş meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” globale şi
 Text suport: „Cipi, acest pitic uriaş”, de Fodor Sandor – pagina 68-69, din auxiliar, coli, creioane individuale
colorate, laptop,
 Discuţii despre petrecerea timpului liber, despre vară,
videoproiector
lunile verii, caracteristicile anotimpului vara Resurse procedurale:
CLR– 1.3; 2.1;  Aprecierea ca adevărate sau false a unor enunţuri scurte
3.1; 4.2 care testează înţelegerea textului audiat conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Exerciţii de alegere de cuvinte potrivite imaginii
AVAP –2.2  Exerciţii de despărţire a cuvintelor în silabe exerciţiul, jocul didactic, jocul de rol, învăţarea
 Exerciţii de ordonare a literelor pentru a forma cuvinte prin descoperire, observare sistematică
DP – 1.2
 Asocierea cuvintelor cu imaginile corespunzătoare
Forme de organizare:
 Exerciţii de formare a pluralului unor cuvinte
frontal, individual, în grup
 Joc: „Eu spun una ,tu spui multe?”
 Stabilirea corespondenţei imagine-cuvânt
 D.P: identificarea emoţiei în diverse situaţii
AVAP: Colorează pasărea preferată
MEM- 1.2; 1.4; Mă verific!  Observarea părţilor componente ale plantelor, ale Resurse materiale:
1.6; 52 corpului animalelor şi al omului, pentru identificarea –fişe, probleme ilustrate, laptop,
structurii comune a alcătuirii fiinţelor
 Identificarea modului de mişcare/deplasare al diferitelor videoproiector
obiecte/vieţuitoare Resurse procedurale:
 Identificarea organelor de simţşi a modului în care
acestea ajută la descoperirea mediului înconjurător conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Identificarea apei în natură sub diverse forme exerciţiul,
(precipitaţii, râuri, lacuri, mare etc. )
 Recunoaşterea unor figuri şi corpuri geometrice: pătrat,
învăţarea prin descoperire,
dreptunghi, cerc, triunghi, cub, sferă, în mediul
înconjurător şi în materiale tipărite observarea directă
 Precizarea dimensiunii unui obiect cu ajutorul unor
unităţi de măsură neconvenţionale
Exerciţii de identificare şi de plasare de obiecte în poziţii
spaţiale date Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
Resurse materiale:
Miercuri – pagina74, din auxiliar, laptop,
 Observarea părţilor componente ale plantelor, ale
videoproiector
corpului animalelor şi al omului, pentru identificarea
structurii comune a alcătuirii fiinţelor Resurse procedurale:
MEM- 1.4; 1.6;  Identificarea modului de mişcare/deplasare al diferitelor Aprecierea
3.1; 5.2 obiecte/vieţuitoare conversaţia, explicaţia, demonstraţia, corectitudinii
 Identificarea anotimpurilor exerciţiul, rezolvării
Mă verific!
 Identificarea animalelor sălbatice şi domestice sarcinii de
CLR - 2.2 învăţarea prin descoperire,
 Recunoaşterea unor figuri şi corpuri geometrice: pătrat, lucru
AVAP – 2.2 dreptunghi, cerc, triunghi, cub, sferă, în mediul
observarea directă
înconjurător şi în materiale tipărite
Crearea şi rezolvarea unor probleme simple după imagini Forme de organizare:
date;
frontal, individual, în grup

CLR-1.2; 1.3; Cipi, acest pitic  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Aprecieri
2.1; 2.2; 3.1; uriaş meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” globale şi
4.1;  Text suport: „Cipi, acest pitic uriaş”, de Fodor Sandor – pagina 68-69, din auxiliar, imagini individuale
cuanotimpul vara, coli, creioane colorate,
 Identificarea semnificaţiei mesajului textului
MM – 1.4 laptop,
 Aprecierea ca adevărate sau false a unor enunţuri scurte videoproiector Observarea
care testează înţelegerea textului audiat Resurse procedurale: comportamen
AVAP – 2.2
 Exerciţii de ordonare a literelor pentru a forma cuvinte tului
 Asocierea cuvintelor cu imaginile corespunzătoare conversaţia, explicaţia, demonstraţia, participative
 Exerciţii de dramatizare afragmentului dat exerciţiul,
 Exerciţii de formare de enunţuri prin aranjarea logică a
cuvintelor jocul didactic, jocul de rol, învăţarea prin
 Trasarea conturului literelor folosind resurse variate descoperire, observare sistematică
AVAP : Realizează un desen prin care să ilustrezi
anotimpul vara Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
 Puzzle- silabe : Asocierea a două silabe pentru formarea
cuvintelor
MM: Audiţie:Cântece despre vară
 Exersarea deprinderilor de cântare în colectiv Resurse materiale:
sincronizată –laptop, videoproiector
 Exersarea prin joc a mişcărilor sugerate de ritmul,
metrul, textul şi de mersul melodiei Resurse procedurale:
 Audierea unor lucrări de factură diferită Observarea
MM
Cântarea vocală  Asocierea cu mişcări diferenţiate a nuanţelor conversaţia, explicaţia, demonstraţia, sistematică a
- 2.1; 2.2 contrastante şi a timbrului vocal, comparativ cu cel capacităţii de
în grup şi exerciţiul,
instrumental a cânta în
AVAP – 2.2 individual  Interpretarea cântecului cu audiţie interioară, prin joc colectiv prin
Ritmul muzical  Identificarea cântecelor audiate după structura ritmică a învăţarea prin descoperire, scara de
versului ales clasificare
 Identificarea cântecelor după melodia receptată auditiv a observarea directă
primului vers
Acompanierea cu jucării muzicale (tobă, lemne, clopoţel, Forme de organizare:
maracas, trianglu, tamburină, gong) frontal, individual, în grup

RELIGIE
Joi MEM- 1.2; 1.4; Recapitulare  Recunoaşterea Soarelui, a Lunii şi a Pământului folosind Resurse materiale:
1.6; 52 imagini sau modele – pagina75-76, din auxiliar, laptop,
 Crearea şi rezolvarea unor probleme simple după
videoproiector
imagini date
 Ordonarea unor numere date, crescător sau descrescător
Resurse procedurale:
 Identificarea numerelor lipsă de pe axa numerelor, în
situaţia în care se dau două numere conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
Şiruri de numere exerciţiul,

învăţarea prin descoperire,

observarea directă
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
CLR- 1.3; 2.1; Recapitulare  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Observarea
3.1; 4.1 meteo, mesajul zilei Resurse materiale: sistematică a
 Recapitularea literelor învăţate – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” capacităţii de
AVAP – 2.2 – pagina70, din auxiliar, coli, creioane
 Citirea globală a unor cuvinte a pronunţa
colorate, laptop,
 Exerciţii de analiză fonetică videoproiector corect
MEM – 1.3
 Elemente grafice Resurse procedurale: sunetele şi de
 Jocuri care au cuvinte scrise sub imagine a trasa literele
 Cuvântul. Silaba. Despărţirea cuvintelor în silabe conversaţia, explicaţia, demonstraţia, de tipar
 Completarea silabelor într-un cuvânt exerciţiul, învăţată
 Asocierea unor etichete pe care sunt scrise cuvinte cu
imaginile potrivite jocul didactic, observare sistematică
 Asocierea a două silabe pentru formarea cuvintelor
Forme de organizare:
 Descoperirea literelor pentru a forma cuvinte frontal, individual, în grup
 Formularea unor comunicări cu ajutorul cuvintelor date
 Exerciţii de completare a enunţurilor
 Exerciţii de tipul adevărat/ fals
 Jocuri cu litere –Labirinturi-litere
 MEM : scrierea numărului de litere identificate
AVAP : Desenează rechizitele şcolarului
AVAP– 2.1; 2.2; Pictură:  Pictura: Culorile verii-compoziţie liberă Observare
2.3; 2.4  Formularea de răspunsuri la întrebări simple Resurse materiale: sistematică
–pag.64 din caiet, tempera, pensule, laptop,
 Tehnici de lucru: pensulaţie, dactilopictură, pata Aprecieri
MM – 2.2 videoproiector
picturală, amprentare, ştampilare, pulverizare individuale
Resurse procedurale:
 CLR:Audierea unei poezii despre vară
 Realizarea unei expoziţii cu lucrărilr realizate conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Autoevaluare a lucrărilor exerciţiul,

jocul didactic, jocul de rol, învăţarea prin


descoperire, observare sistematică

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
 Exersarea deprinderilor de cântare în colectiv Resurse materiale: Observarea
sincronizată – laptop, videoproiector sistematică a
 Exersarea prin joc a mişcărilor sugerate de ritmul, capacităţii de
metrul, textul şi de mersul melodiei Resurse procedurale: a cânta în
 Audierea unor lucrări de factură diferită
MM- 2.1; 2.2  Asocierea cu mişcări diferenţiate a nuanţelor colectiv prin
Cântarea vocală conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
contrastante şi a timbrului vocal, comparativ cu cel scara de
AVAP – 2.2 în grup şi exerciţiul,
instrumental clasificare
individual  Interpretarea cântecului cu audiţie interioară, prin joc învăţarea prin descoperire,
Ritmul muzical  Identificarea cântecelor audiate după structura ritmică a
versului ales observarea directă
 Identificarea cântecelor după melodia receptată auditiv a
primului vers Forme de organizare:
Acompanierea cu jucării muzicale (tobă, lemne, clopoţel, frontal, individual, în grup
maracas, trianglu, tamburină, gong)
CLR- 1.3; 2.1; Recapitulare  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Observarea
3.1; 4.1 meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” sistematică
Vineri.  Recunoaşterea unor cuvinte uzuale, din universul – pagina70, din auxiliar, coli, creioane
AVAP – 2.2 colorate, laptop,
apropiat/observarea etichetelor cu cuvinte/ citirea
videoproiector
globală a cuvintelor scrise cu litere de tipar Resurse procedurale:
MEM – 1.3
 Crearea unor cuvinte prin completarea literelor lipsă
 Exerciţii de realizare a unor desene pe baza cuvintelor conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Realizarea de cuvinte prin unirea silabelor cu ajutorul exerciţiul,
săgetilor
 Reprezentarea grafică a unor cuvinte şi colorarea jocul didactic, observare sistematică
sunetelor indicate
Forme de organizare:
 Colorarea selectivă a unor litere, silabe, cuvinte folosind
frontal, individual, în grup
codul culorilor
Scrierea literei mici de tipar corespunzătoare literei mari
date

 Jocuri cu litere –Labirinturi-litere


MEM : scrierea numărului de litere identificate

AVAP : Desenează scene din poveşti


 Sărbătorirea primului an de şcoală prindesene, lucruri
interesante învăţate saumomente în care s-au simţit bine, Resurse materiale:
lucrări inedite realizate împreună cu părinţii – pagina47, din auxiliar, laptop,
 Jocuri de tipul: „Roata emoţiilor”
DP- 1.2; 3.1;  Jocuri/activităţi/ concursuri de identificare a videoproiector
3.2 unorabilităţi, a predispoziţiilor native/talentelor copiilorîn
Resurse procedurale:
diverse domenii
MEM – 5.1
Crearea unor spaţii în clasă cu recuzită specifică conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
CLR – 1.3 Prieteni noi (construcţii, pictură, lectură, ştiinţe, muzică etc.), unde exerciţiul,
copiii pot opta să lucreze, în funcţie de interese pe diferite
MM – 2.2
teme învăţarea prin descoperire,

observarea directă

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup

SPORT

Activităţi
integrate/pe
Competente discipline;
Ziua Detalii de continut Resurse Evaluare
specifice organizarea
colectivului de
elevi
Luni Recapitulare  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Aprecieri
CLR – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă”
meteo, mesajul zilei globale şi
-1.2; 1.3; 2.1; –fişe de lucru, coli, creioane colorate, laptop,
 Recunoaşterea unor cuvinte uzuale, din universul individuale
2.2; 3.1; 4.1; videoproiector
apropiat/observarea etichetelor cu cuvinte/ citirea
Resurse procedurale:
AVAP – 2.3 globală a cuvintelor scrise cu litere de tipar Observarea
 Crearea unor cuvinte prin completarea literelor lipsă conversaţia, explicaţia, demonstraţia, comportamen
 Exerciţii de realizare a unor desene pe baza cuvintelor exerciţiul, tului
 Realizarea de cuvinte prin unirea silabelor cu ajutorul participativ
săgetilor jocul didactic, jocul de rol”observare
 Reprezentarea grafică a unor cuvinte şi colorarea sistematică
sunetelor indicate
MEM – 5.1 Forme de organizare:
 Colorarea selectivă a unor litere, silabe, cuvinte folosind
frontal, individual, în grup
codul culorilor
 Scrierea literei mici de tipar corespunzătoare literei mari
date
 Jocuri cu litere –Labirinturi-litere
MEM : scrierea numărului de litere identificate

AVAP : Desenează scene din poveşti


CLR - 1.3; Evaluare  Identificarea semnificaţiei unui mesaj scurt pe teme Resurse materiale: Aprecieri
2.2.; 3.1; 4.1; finală(1) familiare/ a unor informaţii dintr-un mesaj scurt – pagina71, din auxiliar, coli, creioane globale şi
 Identificarea semnificaţiei unor imagini colorate, individuale
AVAP – 2.2 laptop, videoproiector
 Formularea unor răspunsuri la întrebări despre
Resurse procedurale:
conţinutul unui mesaj/ text scurt audiat / pe baza Observarea
imaginilor conversaţia, explicaţia, demonstraţia, comportamen
 Aprecierea ca adevărate sau false a unor enunţuri scurte tului
exerciţiul, participativ
care testează înţelegerea textului audiat
 Realizarea de cuvinte prin unirea silabelor cu ajutorul jocul didactic, jocul de rol, învăţarea prin
săgetilor descoperire, observare sistematică
 Reprezentarea grafică a unor cuvinte şi colorarea
sunetelor indicate Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
 Scrierea literei mici de tipar corespunzătoare literei mari
date
 Jocuri cu litere –Labirinturi-litere
MEM : scrierea numărului de litere identificate

AVAP : Desenează scene din poveşti


AVAP– 2.1; 2.2; Confecţii şi  MEM – Joc „Ce s-ar întâmpla dacă...?” Resurse materiale: Observare
2.3; 2.4 jucării  Formularea de răspunsuri la întrebări simple – laptop, videoproiector sistematică
MEM – 3.1 Confecţii şi jucării: materiale neconvenţionale (fire, Resurse procedurale: Aprecieri
mărgele, pietricele, scoici, sârmă; materiale de art-hobby) individuale
CLR – 2.3 conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Descrierea materialelor folosind drept criteriu exerciţiul,
proprietăţile lor
 Discuţii despre realizarea unor lucrări în care să se învăţarea prin descoperire,
asocieze elemente de
observarea directă
exprimare plastică, cu alte forme deexprimare artistică
(transformarea în Forme de organizare:
colaj) frontal, individual, în grup
CLR : Dacă Zâna Vacanţei ar exista, i-aş cere ....
DP- 2.1; .2.3 Am crescut cu un  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Observarea
an meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” sistematică
CLR – 1.3  Sărbătorirea primului an de şcoală prindesene, lucruri – laptop, videoproiector
AVAP – 2.4 interesante învăţate saumomente în care s-au simţit bine,
Resurse procedurale:
lucrări inedite realizate împreună cu părinţii
MM – 2.2
 Jocuri de tipul: „Roata emoţiilor” conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
 Jocuri de selecţie şi plasare de jetoane: Da(comunicare exerciţiul,
eficientă)/Nu (comunicareineficientă)
 Ghicitori, poezii, cântece despre obiecte de igienă învăţarea prin descoperire,
personală
 Jocuri de rol, cu marionete, ilustrând modalităţi observarea directă
pozitive/negative, de interacţiune verbală saufizică
 Colaje despre hobby-uri şi activităţipreferate Forme de organizare:
Realizarea unei expoziţii care să cuprindă frontal, individual, în grup
produsele/lucrările tuturor elevilorclasei
Marti SPORT
CLE
CLR-1.2; 1.3; Evaluare  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Aprecieri
2.1; 2.2; 3.1; finală(2) meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” globale şi
4.1;  Identificarea semnificaţiei unui mesaj scurt pe teme – pagina72, din auxiliar, coli, creioane individuale
colorate, laptop,
familiare/ a unor informaţii dintr-un mesaj scurt
MM – 1.4 videoproiector
 Identificarea semnificaţiei unor imagini Resurse procedurale: Observarea
 Formularea unor răspunsuri la întrebări despre comportamen
AVAP – 2.2
conţinutul unui mesaj/ text scurt audiat / pe baza conversaţia, explicaţia, demonstraţia, tului
imaginilor exerciţiul, participativ
 Aprecierea ca adevărate sau false a unor enunţuri scurte
care testează înţelegerea textului audiat jocul didactic, jocul de rol, învăţarea prin
 Realizarea de cuvinte prin unirea silabelor cu ajutorul descoperire, observare sistematică
săgetilor
Forme de organizare:
 Reprezentarea grafică a unor cuvinte şi colorarea
frontal, individual, în grup
sunetelor indicate
 Scrierea literei mici de tipar corespunzătoare literei mari
date
 Jocuri cu litere –Labirinturi-litere
MEM : scrierea numărului de litere identificate

AVAP : Desenează scene din poveşti


 Identificarea apei în natură sub diverse forme (precipitaţii,
râuri, lacuri, mare etc. )
Resurse materiale:
 Ordonarea cronologică a zilelor săptămânii – pagina75-76, din auxiliar, laptop,
 Jocuri de tipul: „Ce anotimp este?” pentru recunoaşterea
fenomenelor naturii în situaţii reale sau în imagini (ploaie, videoproiector
ninsoare, vânt etc.);
 Recunoaşterea unor figuri şi corpuri geometrice: pătrat, Resurse procedurale:
Aprecierea
MEM- 1.4; 3.1; dreptunghi, cerc, triunghi, cub, sferă, în mediul
conversaţia, explicaţia, demonstraţia, corectitudinii
5.2 înconjurător şi în materiale tipărite
exerciţiul, rezolvării
Recapitulare  Precizarea dimensiunii unui obiect cu ajutorul unor unităţi de
AVAP - 2.2 sarcinii de
măsură neconvenţionale învăţarea prin descoperire, lucru
 Completarea datelor colectate într-un table
 Identificarea activităţilor zilnice în care intervine observarea directă
electricitatea
 Rezolvarea de exerciţii de adunare şi scădere cu 1-5
unităţi în concentrul 0-31 şi verificarea operaţiilor
Forme de organizare:
efectuate prin numărare de obiecte/prin desene
frontal, individual, în grup
Trasarea unor combinaţii de linii, urmărind conturul
punctat
MEM- 1.4; 1.6; Recapitulare  Identificarea apei în natură sub diverse forme Resurse materiale: Aprecierea
Miercuri (precipitaţii, râuri, lacuri, mare etc. )
 Ordonarea cronologică a zilelor săptămânii
 Jocuri de tipul: „Ce anotimp este?” pentru recunoaşterea – pagina75-76, din auxiliar, laptop,
fenomenelor naturii în situaţii reale sau în imagini (ploaie,
ninsoare, vânt etc.); videoproiector
 Recunoaşterea unor figuri şi corpuri geometrice: pătrat,
dreptunghi, cerc, triunghi, cub, sferă, în mediul Resurse procedurale:
3.1; 5.2 corectitudinii
înconjurător şi în materiale tipărite
conversaţia, explicaţia, demonstraţia, rezolvării
AVAP - 2.2  Precizarea dimensiunii unui obiect cu ajutorul unor unităţi de
exerciţiul, sarcinii de
MM – 2.2 măsură neconvenţionale
lucru
 Completarea datelor colectate într-un table învăţarea prin descoperire,
 Identificarea activităţilor zilnice în care intervine
electricitatea observarea directă
 Rezolvarea de exerciţii de adunare şi scădere cu 1-5
unităţi în concentrul 0-31 şi verificarea operaţiilor Forme de organizare:
efectuate prin numărare de obiecte/prin desene frontal, individual, în grup
Trasarea unor combinaţii de linii, urmărind conturul
punctat
CLR- 1.3; Evaluare  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, impresii, Resurse materiale: Observarea
2.1; 3.1; 4.1 finală(2) meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de dimineaţă” sistematică a
 Recapitularea literelor învăţate – pagina 72, din auxiliar, coli, creioane capacităţii de
AVAP – 2.2 colorate, laptop,
 Citirea şi scrierea unor litere mari şi mici detipar a pronunţa
videoproiector
AVAP: Decorarea literelor mari şi mici de tipar Resurse procedurale: corect
prindesene sunetele şi de
conversaţia, explicaţia, demonstraţia, a trasa literele
sau princolorare exerciţiul, de tipar
 Scrierea unor elemente grafice care intră în componenţa învăţată
literelor demână jocul didactic, jocul de rol, învăţarea prin (listă de
 Citirea şi scrierea unor cuvinte şi identificarea unui descoperire, observare sistematică verificare)
anumit sunet sau literăindicate
 Exerciţii de despărţire a cuvintelor în silabe şi de Forme de organizare:
numărare aacestora frontal, individual, în grup
 Exerciţii de citire şi de scriere a unorpropoziţii
 Exerciţii de ordonare a unor cuvinte pentru a obţineo
propoziţie
 Exerciţii de identificare a unuicuvânt
 Exerciţii de alcătuire de propoziţii după criteriidate
 Exerciţii de scriere a unor cuvinte cu acelaşi înţelesşi
cu înţelesopus

 Joc: Literele amestecate (formarea a cât mai multe


cuvinte din literele date)
 Asocierea literelor învăţate cu imagini corespunzătoare
ilustrării literei iniţiale
 Jocuri cu litere –Labirinturi-litere
 Scrierea unor silabe, cuvinte cu literele învăţate folosind
jetoane, litere magnetice
 Punerea în corespondenţă a unor cuvinte cu literele care
îl alcătuiesc
AVAP: colorare după un cod dat
 Exersarea deprinderilor de cântare în colectiv Resurse materiale:
sincronizată – laptop, videoproiector
 Exersarea prin joc a mişcărilor sugerate de ritmul,
metrul, textul şi de mersul melodiei Resurse procedurale:
 Audierea unor lucrări de factură diferită Observarea
MM- 2.1; 2.2  Asocierea cu mişcări diferenţiate a nuanţelor sistematică a
Cântarea vocală conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
în grup şi contrastante şi a timbrului vocal, comparativ cu cel capacităţii de
AVAP – 2.2 exerciţiul,
instrumental a cânta în
individual  Interpretarea cântecului cu audiţie interioară, prin joc colectiv prin
Ritmul muzical  Identificarea cântecelor audiate după structura ritmică a învăţarea prin descoperire, scara de
versului ales clasificare
 Identificarea cântecelor după melodia receptată auditiv a observarea directă
primului vers
Acompanierea cu jucării muzicale (tobă, lemne, clopoţel, Forme de organizare:
maracas, trianglu, tamburină, gong) frontal, individual, în grup

RELIGIE
Joi MEM- 1.4; 3.1; Recapitulare  Identificarea apei în natură sub diverse forme Resurse materiale: Aprecierea
5.2 (precipitaţii, râuri, lacuri, mare etc. ) –fişe de lucru, laptop, corectitudinii
 Ordonarea cronologică a zilelor săptămânii rezolvării
 Jocuri de tipul: „Ce anotimp este?” pentru recunoaşterea videoproiector sarcinii de
fenomenelor naturii în situaţii reale sau în imagini (ploaie, lucru
ninsoare, vânt etc.); Resurse procedurale:
 Recunoaşterea unor figuri şi corpuri geometrice: pătrat,
conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
dreptunghi, cerc, triunghi, cub, sferă, în mediul
exerciţiul,
înconjurător şi în materiale tipărite
 Precizarea dimensiunii unui obiect cu ajutorul unor învăţarea prin descoperire,
AVAP - 2.2 unităţi de măsură neconvenţionale
 Completarea datelor colectate într-un tabel observarea directă
 Identificarea activităţilor zilnice în care intervine
electricitatea Forme de organizare:
 Rezolvarea de exerciţii de adunare şi scădere cu 1-5 frontal, individual, în grup
unităţi în concentrul 0-31 şi verificarea operaţiilor
efectuate prin numărare de obiecte/prin desene
Trasarea unor combinaţii de linii, urmărind conturul
punctat
MEM- 1.2; 1.4; Ameliorare/  Ameliorare-dezvoltare Aprecieri
1.6; 52 dezvoltare  Activităţile de învăţare cu caracter ameliorativ se vor Resurse materiale: globale şi
stabili în funcţie de problemele individuale/ale –fişe de lucru, laptop, individuale
majorităţii elevilor
videoproiector
Activităţile de dezvoltare vor avea un grad ridicat de
dificultate şi vor fi stabilite pentru elevii care vor
Resurse procedurale:
demonstra realizarea tuturor obiectivelor de evaluare
vizate
conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
exerciţiul,

învăţarea prin descoperire,

observarea directă

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
Resurse materiale:
 Realizarea de decoruri pentru serbarea de sfârşit de an Pag.58 din caiet,colihârtie de diverse feluri,
 Descrierea materialelor folosind drept criteriu foarfecă, lipici, alte materiale din natură
Colaj proprietăţile lor Resurse procedurale:
AVAP– 2.1; 2.2;
2.3; 2.4  Discuţii despre realizarea unor lucrări în care să se
Tehnici de lucru conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
asocieze elemente de
şi materiale
MM – 2.2 exprimare plastică, cu alte forme deexprimare artistică exerciţiul
diverse
(transformarea în
colaj) Forme de organizare:frontal, individual, în
grup

 CLR: completarea unei propoziţii lacunare: Când sunt Observarea


vesel, eu ….. sistematică a
 AVAP: Completarea chipurilor cu feţe vesele Resurse materiale: capacităţii de
MM- 1.3; 2.1 –laptop, videoproiector a cânta în
 Cântece despre vacantă (la bunici, la mare)
colectiv prin
Cântece despre prietenie
CLR – 2.2 Cântarea vocală Resurse procedurale: scara de
în grup şi clasificare
AVAP – 2.2 individual conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
Ritmul muzical exerciţiul, învăţarea prin descoperire,

observarea directă

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
MEM
Vineri. DP- 1.2; 3.1; ACTIVITĂŢI  Joc:Ce îmi place să fac! Observarea
3.2 preferate  Descrierea activităţilor preferate,reguli, abilităţirezultate Resurse procedurale: sistematică
 AVAP:Desenează ţi apoi colorează obiecte sau fiinţe
MEM – 5.1 preferate conversaţia, explicaţia, demonstraţia,
CLR – 1.3 MM:joc de simulare a activităţilor preferate exerciţiul,

MM – 2.2 jocul didactic, învăţarea prin descoperire,


observarea directă

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup

SPORT

Activităţi
integrate/pe
Competente discipline;
Ziua Detalii de continut Resurse Evaluare
specifice organizarea
colectivului de
elevi

CLR
Luni
CLR

AVAP

DP

SPORT
CLE
Marti CLR

MEM

MEM
CLR

Miercuri MM

RELIGIE

MEM

CLR

Joi
AVAP

MM

MEM
DP

Vineri.

SPORT

Activităţi
integrate/pe
Competente discipline;
Ziua Detalii de continut Resurse Evaluare
specifice organizarea
colectivului de
elevi

CLR
Luni
CLR

AVAP

DP

SPORT
CLE
Marti CLR

MEM

MEM
CLR

Miercuri MM

RELIGIE

MEM

CLR

Joi
AVAP

MM

MEM
DP

Vineri.

SPORT

S-ar putea să vă placă și