Moara cu noroc

Ioan Slavici
-Apartenenta la nuvela-

Nuvela este o specie a genului epic in proza, avand un singur fir narativ si un conflict
concentrat in jurul personajului principal care se schimba pe parcursul operei ca urmare a unor
situatii neprevazute. Reperele spatio-temporale sunt precizate, actiune desfasurandu-se de obicei
in putine locuri, pe o perioada relativ scurta de timp, persoanjele fiind de asemenea putine.
Nuvela a fost publicata in anul 1881 in volumul „Nuvele din popor”, consacrandu-l pe Slavici
drept unul dintre cei mai importanti nuvelisti ai perioadei. Dupa cum spune si titlul volumului,
temele predilecte ale nuvelelor sunt preluate din viata, traditiile si obiceiurile oamenilor din
mediul rural.
Tema operei o reprezinta dezumanizarea carciumarului Ghita ca urmare a patimii banului
care pune treptat stapanire pe el.
Titlul este oarecum ironic, deoarece moara nu mai macina, actiunea petrecandu-se la
carciuma ridicata langa vechea moara; norocul este de scurta durata, transformandu-se in
ghinion in momentul in care Ghita intra in afaceri cu Lica Samadaul. Titlul este de asemenea si un
toponim aratand locul actiunii: langa Ineu, la o rascruce de drumuri, intre locurile bune
(cunoscute,circulate) si cele rele (prin paduri); astfel moara este propice comertului, deoarece aici
opresc toti calatorii indiferent de locul din care vin.
Nuvela incepe cu o teza morala cuprinsa in vorbele batranei, soacra lui Ghita: „Omul sa fie
multumit cu saracia sa, caci daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit.”; se
transmite astefl faptul ca in viata nu averea este cea importanta, ci familia, vorbele batranei fiind
u n sfat pentru cei tinri dar si o experienta de viata. Opera se incheie tot cu vorbele acesteia, ca o
concluzie la partea de incipit: „Simteam eu ca nu are sa iasa bine...”. Autorul isi construieste astfel
opera ca o demonstratie a faptului ca in viata este bine sa fii cumpatat si sa apreciezi ceea ce ai.
Slavici isi mentine astfel calitatea de moralist, care se regaseste in toate scrierile sale.
Nuvela este una obiectiva, realista, insa Slavici foloseste si elemente de tehnica narativa
moderna care fac din aceasta opera o capodopera a speciei.
Naratiunea se face la persoana a III-a din perspectiva unui narator heterodiegetic,
omniscient si omniprezent; cu toate acestea naratorul nu poate sta indiferent la ceea ce se
intampla in actiune si intervine in unele situatii moralizator sau prin intermediul stilului indirect-
liber: „La urma urmei, de ce sa nu joace?”.
Fiind o scriere realista, reperele spatio-temporale sunt bine precizate, iar elementele reale se
imbina cu cele fictionale. Astfel actiunea se petrece aproximativ pe parcursul unui an de zile, de la
Sf. Gheorghe (cand Ghita ia carciuma in arenda) pana anul urmator, a doua zi de Pasti (cand
carciuma arde din temelii). In ceea ce priveste spatiul, elementul fictional este reprezentat de
carciuma insasi care este plasata intr-un loc propice comertului in apropierea unor localitati
geografice reale: Ineu, Ticulea, Fundureni.
Iluzia realitatii faptelor prezentate este sustinuta si de traditii, obiceiuri sau relatii sociale
specifice spatiului ardelenesc de secol XIX. Astfel Ghita isi doreste sa ramana la moara doar 3 ani
pentru a-si deschide un atelier in care sa le dea el altora de carpit, adica isi doreste ridicarea pe
scara sociala, una din preocuparile oamenilor din acea perioada; de asemenea meseria de porcar
si ierarhizarea celor care practica aceasta meserie (porcari, boitari, samadai) este o alta
caracteristica a acestui spatiu.
Dintre elementele de tehnica narativa moderna folosite de narator putem aminti: stilul
indirect-liber, introspectia psihologica, circularitatea textului, dar si interventia moralizatoare a
naratorului in universul pe care il creeaza.
Circularitatea textului reiese din vorbele batranei din incipit cat si din final; astfel nuvela pare
o demonstratie a lui Slavici, avand ca tema patima banului care pleaca de la ipoteza ca banii nu
aduc fericirea, se continua cu evenimentele triste din familia lui Ghita si se sfarseste tragic, prin
arderea morii si uciderea celor care au gresit ca o concluzie. Conform sistemului de valori al
autorului, fiecare personaj moare din cauza slabiciunii pe care o are: Ana este injunghiata de
Ghita, deoarece l-a inselat; Ghita este impuscat in cap de Raut din cauza banilor; Lica se sinucide
zdrobindu-si capul de trunchiul unui copac pentru a nu fi prins de Pintea, fostul lui tovaras.
Arderea morii este o pedeapsa pentru acest loc ghinionist, dar poate fi vazut si ca o purificare, ca
un nou inceput, mai ales ca Slavici lasa in viata personajele care nu au gresit cu nimic: batrana si
copii.
Introspectia psihologica apare din dorinta naratorului de a evidentia caracterul fiecarui
personaj pentru ca toti cititorii sa inteleaga trairile acestuia, zbuciumul interior, dar si dorintele si
aspiratiile. Acest procedeu apare in stransa legatura si cu monologul interior ca modalitate
indirecta de caracterizare a personajelor.
Cele mai bine caracterizate personaje prin aceasta modalitate sunt Ghita si Lica, Ana avand
doar un rol secundar.
Relatia Ghita-Ana-Lica se schimba pe parcursul nuvelei, ca urmare a evenimentelor prin care
trec cei trei. Astfel, la inceput, Ghita isi iubeste sotia iar pentru Ana, Lica e doar un om „fioros”; pe
parcurs insa Ghita se indeparteaza de Ana, aceasta apropiindu-se din ce in ce mai mult de Lica in
care vede o salvare, o imagine a lui Ghita de la inceputul relatiei lor. Conflictul exterior, cauzat de
intamplari fericite sau triste ajunge sa fie dublat de un conflict interior, fiecare personaj traindu-si
propria drama.
Nuvela lui Slavici ramane o capodopera a literaturii romane atat prin tematica dezbatuta, cat
mai ales prin tehnica narativa moderna folosita care depaseste perioada de timp in care a fost
scrisa. Slavici se impune astfel ca un important nuvelist, unul dintre cei mari 4 clasici ai literaturii
noastre.