Ultima noapte…

De Camil Petrescu

Perioada interbelica s-a caracterizat printr-o extraordinara dezvoltare pe plan politic si social
dar mai ales cultural. Acum se manifesta doua orientari culturale puternice si opuse ca ideologie:
Modernismul si Traditionalismul. Scriitorii perioadei sunt puternic influentati de ambele
manifestari, acest lucru regasindu-se in temele si motivele literare folosite.
Se dezvolta atat lirica romanesca, prin incercarea de sincronizare cu restul Europei, cat mai
ales proza iar in cadrul acesteia specia romanului. Este perioada in care apar cele mai numeroase
romane si cele mai diversificate ca tematica si tehnica narativa: roman realist obiectiv (“Ion” de
Liviu Rebreanu), roman traditional mitic (“Baltagul” de Mihail Sadoveanu), roman exotic si al
experientei (“Maitreyi” de Mircea Eliade), romanul psihologic (“Ultima noapte…” de Camil
Petrescu), etc.
Romanul “Ultima noapte…” a fost publicat in anul 1930 si l-a consacrat definitive pe Camil
Petrescu ca romancier dup ace anterior se afirmase ca dramaturg si jurnalist.
Ca tipologie este un roman interbelic, subiectiv si psihologic adoptand o tehnica narativa des
intalnita in literature europeana a vremii fiind preluata de la scriitorul francez Marcel Proust.
Titlul este format din doua structure corespunzatoare celor doua mari parti ale romanului dar
si celor doua experiente majore din viata personajului-narator Stefan Gheorghidiu; astfel titlul
este in stransa legatura cu tema romanului si anume incapacitatea lui Gheorghidiu (tipul
intelectualului) de a se adapta la o societate fara valori si moralitate.
Structura “Ultima noapte de dragoste” face trimitere catre povestea de iubire sim ai apoi
mariajul dintre Stefan Gheorghidiu si Ela, care se va dovedi o neimplinire in existenta barbatului
deoarece ajunge sa isi banuiasca sotia de adulter iar in final divorteaza.
“Intaia noapte de razboi” trimire cu gandul catre experienta pe care Stefan o traieste in
timpul Primului Razboi Mondial cand s-a inrolat ca voluntar, a luat parte directla lupte fiind ranit
la brat si trimis mai apoi acasa.
In ambele structure apare termenul “noapte”, metafora ce sugereaza nelinistea din sufletul si
mintea protagonistului declansata de banuiala nedovedita insa niciodata, ca sotia s ail inseala cu
un anume avocat G (Grigoriade).
Romanul este scris la persoana I din perspectiva naratorului-personaj Stefan Gheorghidiu care
are o viziune unica, subiectiva, aupra evenimentelor. Cititorul este insa dezavantajat din acest
punct de vedere deoarece puterea lui de intelegere a intamplarilor si a personajelor este limitata
fiind filtrate prin constiinta lui Gheorghidiu. Romanul devine astfel o confesiune a lui Stefan care
analizeaza experientele pe care le traieste atat in iubire cat si pe front.
Sursa de inspiratie este diferita pentru cele doua parti ale romanului: prima parte dedicate
relatiei cu Ela este pur fictionala autorul nefiind casatorit si inspirandu-se de la cunoscutii sai in
ceea ce priveste institutia casatoriei; cea de-a doua parte insa dedicate razboiului poate fi
considerate un roman al experientei deoarece se bazeaza pe jurnalul de front tinut de Camil
Petrescu in timpul Primului Razboi Mondial cand a luat parte direct la lupte si a fost ranit
pierdandu-si partial auzul.
Tehnica narativa folosita de Camil Petrescu, proustianismul merge pe linia promovata de
Eugen Lovinescu si anume aceea a sincronizarii cu literature europeana a perioadei. Aceasta
tehnica are in centru memeoria involuntara ce declanseaza actiunea si anumite trairi si
sentimente in sufletul lui Stefan Gheorghidiu. Cand memoria involuntara intervine, naratorul
opreste firul narativ central povestind intamplarea declansata fara insa a preciza foarte clar cand
se trece de la un plan narativ la altul. Se creeaza astfel parantezele narative ce duc la o dubla
perspectiva temporala: prezentul, momentul in care Gheorghidiu traieste intamplarea ce
declanseaza memoria involuntara; trecutul, mimentul in care el a trait efectiv acea intamplare ce
ii revine in gand. Alternarea acestor planuri, ca si folosirea parantezelor narrative creeaza
impresia de autenticitate a faptelor prezentate.
Autenticitatea mai este sustinuta si de inserarea in text a unor evenimente traite de autor
insusi (jurnalul de front) dar si folosirea unor repere spatio-temporale exacte (Piatra-Craiului,
Odobesti, Primul Razboi Mondial) si a unor denumiri de ziare, strazi, localuri specific vremii.
Personajele au fiecare o individualitate proprie, autorul facandu-le adevarate dosare de
existenta, putand fiecare dintre ele sa fie protagonist al unei intamplari. Ele sunt prezentate in
detaliu si filtrate prin constiinta naratorului-personaj care emite judecati de valoare aupra
acestora. Cu toate acestea se observa o tendinta de obiectivizare a lor, mai ales ca ele sunt
representative pentru spatial Bucurestean antebelic.
Unele dintre personaje nu sunt numite, ele fiind reduse la o singura initiala: avocatul G. (este
numit foarte tarziu Grigoriade). Aceasta este o caracteristica a scrierilor lui Camil Petrescu
deoarece acesta considera ca numirea implica o individualizare a personajului dandu-I o oarecare
putere in cadrul operei. De altfel si sotia lui Gheorghidiu este numita tarziu Ela, ea aparand in
primele capitole doar prin sintagme precum:”sotia mea”, “fata draga”, etc.
Camil Petrescu este un adept al anticalofiliei, este impotriva infrumusetarii textului cu artificii
stilistice dorindu-si doar prezentarea clara si veridica a faptelor. Tocmai de aceea cuvintele sunt
folosite mai ales cu sensul lor denotativ care insa nu exclude crearea unor semnificatii puternice
si oarecum stilistice, rezonand astfel cu trairile personajului-narator: “Aceasta iubire inflorea fara
seaman cum infloresc salbatic nimfele lujerilor de crini”.
 Opera poate fi considerate o confesiune a personajului-narator care analizeaza tot cee ace
traieste folosindu-se introspectia psihologica pentru evidentierea trairilor sale profunde. Fiecare
gest, fiecare vorba a celor din jurul sau este analizata minutios, Gheorghidiu incercand sa-si
explice anumite lucruri pe care le traieste si le simte. Interogatiile retorice devin astfel parte a
tehnicii narative modern contribuind la procesul de auto-analiza a personajului principal
(“Bagajele? Mai am eu nevoie de bagaje?).
Naratorul prezinta Bucurestiul antebelic surprinzandu-l sub toate aspectele: mediul
universitar, localuri, obiceiuri, chiar moda vremii. Astfel, se remarca in text elemente realiste ce
contribuie sim ai mult la impresia de autenticitate.
Stefan Gheorghidiu este un personaj tipic pentru scrierile lui Camil Petrescu fiind tipul
intelectualului lucid care se ghideaza in viata dupa principii absolute si nu accepta nicun
compromis. El isi doreste sa traiasca o iubire absoluta alaturi de Ela, insa cand cand vede ca a
esuat in acest demers se inroleaza voluntar pe front din dorinta de a trai si experienta definitorie
a razboiului. Esueaza insa si pe acest plan deoarece este ranit usor la brat si trimis acasa. Divortul
pe care i-l acorda sotiei in finalul romanului la un loc cu o mare parte din avere si cu toate
amintirile este, de fapt, “o dezertare” atat din iubire cat si din razboi.
El ramane un neimplinit, un neadaptat la lumea in care traieste din cauza unor principii dupa
care isi ghideaza intreaga existenta. Autoanaliza devine astfel propria modalitate de
autocaracterizare, Gheorghidiu oferindu-I cititorului posibilitatea de a-l cunoaste doar atat cat
vrea el.
In relatia cu Ela, acesta se dovedeste a fii posesiv dorindu-si ca sotia sa sa il aiba pe el in
centrul preocuparilor sale iar gelozia de care da dovada devine obsesiva chiar daca nu are
niciodata certitudinea adulterului sotiei. Atitudinea sa oscileaza intre indiferenta (la inceputul
povestii de iubire); iubire sim ai apoi obsesie (cand crede ca ea are o aventura cu avocatul G).
Romanul lui Camil Petrescu sustine astfel teoria sincronismului promovata de Eugen
Lovinescu in perioada interbelica, valorificand o tehnica narativa noua proustianismului.