DE LA RECUNOAȘTEREA INDEPENDENȚEI LA CONFERINȚA DE PACE

DE LA PARIS (1919-1920)

Recunoașterea independenţei de stat a României și importanța acesteia

România a îndeplinit condiția pusă la tratatul de pace de la Berlin (modificarea art. 7 din constituție,).
Treptat statele ne-au recunoscut independența.
-pe plan extern ţara noastră devenea o ţară suverană cu drepturi depline în relaţiile internaţionale
-pe plan intern a creat condiţiile întăririi regimului politic, accelerarea modernizării şi dezvoltarea
economică fără nicio constrângere externă
-se creau premisele desăvârşirii statului naţional
-a impulsionat lupta românilor din celelalte teritorii româneşti, aflate sub dominaţie străină
-la 14/26 martie 1881, parlamentul a votat transformarea României în regat iar la 10/22mai 1881 Carol
I și Elisabeta au fost încoronați. Aceste acte politice au crescut prestigiul internațional al României,
care în 1881 avea relații diplomatice cu 18 state.
Aderarea la Tripla Alianță (Puterile Centrale)-1883
Tripla Alianță constituită în 1882 era formată din Germania, Austro-Ungaria și Italia. De teama Rusiei,
aflată la gurile Dunării, România a aderat la Tripla Alianță în anul 1883, printr-un tratat cu caracter
secret cunoscut doar de regele Carol I și câțiva politicieni apropiați. Avea caracter defensiv și se
prevedea sprijin militar reciproc dacă vreunul din statele semnatare era atacat; a fost reînnoit în 1892,
1902 și 1912; nu a fost adus la cunoștința parlamentului de teama respingerii sale; nu l-a cunoscut nici
opinia publică (românii nu acceptau alianța cu Austro-Ungaria care stăpânea Transilvania și Bucovina).
Războaiele balcanice (1912-1913)
-România a participat la al doilea război balcanic din 1913, când a luptat înpotriva Bulgariei, alături de
Turcia, Serbia, Muntenegru și Grecia. Prin pacea de la București din 1913, România, primea
Cadrilaterul (județele Durostor și Caliacra); acest teritoriu era la sud de Dunăre și fusese parte a
Bulgariei. Semnarea păcii la București aducea un prestigiu internațional României și recunoașterea de
putere în zona balcanică.
România în timpul Primului Război Mondial (1914-1918)
-În condițiile izbucnirii Primului Război Mondial, în 1914, Consiliul de Coroană întrunit la Sinaia, la
21iulie/3 august 1914 a hotărât neutralitatea (neimplicarea în conflict).
La 4/17 august 1916, România a semnat tratatul de alianță și convenția militară cu Antanta sau Tripla
Înțelegere (Rusia, Franța și Marea Britanie). Tratatul de alianță prevedea că România declară război
Austro-Ungariei; se recunoștea dreptul României asupra teritoriilor locuite de românii din Austro-
Ungaria. Prin convenție Antanta se obliga să ne sprijine militar. La 14 august 1916, România a declarat
război Austro-Ungariei. Românii considerau implicarea în conflict ca o participare la râzboiul de
întregire națională (pentru făurirea României Mari)
A.Campania din 1916
Trei din cele patru armate romane au pornit ofensiva încă din noaptea de 14/15 august 1916 pe toată
lungimea graniței cu Austro-Ungaria, trecând la eliberarea Transilvaniei (a eliberat orașele Brașov, Sf.
Gheorghe, Miercurea Ciuc). Pe frontul din sud trupele bulgare au atacat și au cucerit, până la sfârsitul lunii
octombrie, Turtucaia, Silistra, Constanța. Dezastrul de la Dunăre fusese provocat în buna parte de
nerespectarea angajamentelor asumate de Antanta prin convenția militară; pe de altă parte, planul de acțiune
al armatei romane a fost defectuos, iar pregătirea și dotarea acesteia slabe.
Din nord ne atacau trupele austro-ungare la care s-au adăugat și cele germane.
Romania a fost invadată pe valea Jiului și pe valea Oltului, unde trupele romane comandate de
generalii I. Dragalina si David Praporgescu, inferioare numeric si tehnic, nu au putut rezista ofensivei
inamice. Dupa batalia de pe Neajlov si Argeş (1-3 decembrie), Bucurestiul, părăsit de oficialități, era
ocupat. Frontul se stabiliza în sudul Moldovei, pe linia Focşani-Nămoloasa-Galaţi, iar capitala se mută
temporar la Iaşi. Doua treimi din teritoriul tarii a fost ocupat de imamic.
Tezaurul Romaniei era trimis în Rusia pentru a fi pus în siguranță; se trecea la reorganizarea
armatei romane cu sprijinul misiunii militare aliate comandată de generalul Henry Berthelot.

B. Campania din 1917

Spre surprinderea inamicului, rezistența din Moldova a durat mai bine de un an, iar frontul românesc
nu a putut fi străpuns. În vara anului 1917 începeau confruntările pe frontul din Moldova. Generalul
Al. Averescu declanșa ofensiva de la Mărăşti înaintând 20 de kilometri in dispozitivul inamic. La 24
iulie, Mackensen a cotraatacat în zona Focşani - Mărăşeşti - Adjud, dar Armata I Română, comandată de
generalul Eremia Grigorescu, a reusit să-i oprească pe germani, provacându-le pagube importante. Pe
linia Carpaților Orientali, Armata a II-a Română a apărat cu succes trecătorile. La Oituz, generalul
Al. Averescu a reușit să respingă o tentativă inamică de a pătrunde la est de Carpați (jumătatea lunii august).
Desi armata romana obtinuse victorii importante în vara anului 1917, după instaurarea regimului
bolsevic în Rusia (25 octombrie/7 noiembrie 1917), continuarea rezistenței devenise imposibila. Armata
imperială rusă se dezintegra. Trupele rusești care se retrăgeau de pe front ameninţau să destabilizeze tara,
fapt ce a determinat guvernul de la Iaşi să ia masuri pentru dezarmarea lor. Puterea sovietelor instaurată
la Petrograd s-a folosit de aceasta pentru a rupe relatiile diplomatice cu Romania și a-i confisca tezaurul (13/26
ianuarie 1918). Dupa încheierea pacii ruso-germane la Brest-Litovsk (3 martie 1918), guvernul condus de
Alexandru Marghiloman și-a asumat responsabilitatea semnării tratatului de pace de la Bucuresti, cu
Puterile Centrale (7 mai 1918): Romania pierdea Dobrogea și culmile Carpatilor în suprafață de 5.600 km2
cu 170 de sate; economic țara era subordonată Germaniei care controla industria, comerțul, finanțele, resursele
de petrol și cereale, navigația pe Dunăre și porturile fluviale iar armata română era demobilizată. Regele
Ferdinand nu a promulgat legea pentru ratiftcarea Tratatului de pace, care a rămas astfel nul din punct de
vedere juridic.
Deși în mai 1918 situația părea favorabilă Puterilor Centrale, contraofensiva mareșalului Foch a spart
frontul de pe Somme în august, iar în septembrie trupele conduse de Sarrail de la Salonic au străpuns
liniile bulgare. Guvernul Al. Marghiloman a cedat locul unui guvern de generali condus de Constantin
Coandă care a decretat mobilizarea generală și a ordonat armatei să treacă la alungarea trupelor inamice de
pe teritoriul țării. Sfârsitul războiului (11 noiembrie 1918) găsea România în tabara învingătoare.
Participarea la razboi, având ca scop desăvârșirea unității naționale, se încheia cu un sacrificiu de sânge de
aproape 800.000 de morți, răniți, dispăruți, cu enorme distrugeri și pierderi materiale. Regele Fedinand și
regina Maria, parlamentul, guvernul se reîntorceau în capitala București la 18 noiembrie/1 decembrie 1918.
Conferința de pace de la Paris (1919-1920)
Obiectivul urmărit de delegația României a fost recunoașterea internțională a Marii Unirii din 1918
(Basarabia, Bucovina și Transilvania s-au unit cu România), adică a noilor granițe ale țării.
În cadrul conferinței s-a recunoscut Marea Unire și noile granițe la nivel internațional prin semnarea
unor tratate:
- Tratatul de la Saint-Germain cu Austria şi cel al minorităţilor a fost semnat la 9 decembrie 1919
(recunoştea unirea Bucovinei cu România)
- Tratatul de la Neuilly (cu Bulgaria) - 27 noiembrie 1919 - a lăsat intactă frontiera din Dobrogea între
România şi Bulgaria, stabilită prin tratarul de la București din 1913.
- Tratatul cu Ungaria a fost semnat la Trianon la 4 iunie 1920 (recunoştea unirea Transilvaniei cu România)
- Tratatul de la Paris cu Marile Puteri - 28 octombrie 1920 (recunoaşte actul unirii Basarabiei cu România)

NOTĂ:
-scrieți lecția pe caiete; învățați lecția
-rezolvați testele și să le trimiteți în privat
Programa pentru BACALAUREAT, proba ascrisă la ISTORIE:

1. Romanitatea românilor în viziunea istoricilor.

2. Secolul XX – între democraţie şi totalitarism. Ideologii şi practici politice în România şi în

Europa.

3. Autonomii locale şi instituţii centrale şi în spaţiul românesc (secolele IX-XVIII).

4. Constituţiile din România.

5. Statul român modern: de la proiect politic la realizarea României Mari. (secolele XVIII-XX)-
(cu excepția aspectelor referitoare la secolul al XX-lea din acest conținut )