Mircea cel Bătrân

 Politica internă
Mircea ajunge să stăpânească un vast teritoriu, pe care îl va organiza într-o formă
centralizată, sub autoritatea domniei care era stabilită la Argeş. Din 1408 îl va asocia la
domnie pe fiul cel mare, Mihail, acesta avându-şi curţile la Târgovişte.
Economia ţării este întărită prin măsuri privind sistemul de impozite şi taxe, prin
emiterea de monedă în cantităţi suficiente şi cu valori potrivite, precum şi prin
stimularea schimburilor comerciale cu ţările vecine cu care încheie tratate şi privilegii în
acest sens. Se înfiinţează noi surse de venit în urma deschiderii minelor de aramă, în
timp ce producţiile de cereale, animale şi sare cresc.
Administraţia este organizată centralizat, punându-se accentul pe sfatul boieresc
alcătuit în principal din dregătorii curţii. De asemenea, se înmulţeşte numărul
funcţionarilor însărcinaţi cu adunarea impozitelor şi judecarea pricinilor şi le sunt
stabilite clar jurisdicţia precum şi datele pentru strângerea dărilor.
Armata este organizată în oastea cea mare, alcătuită în principal din ţărani, şi oastea cea
mică sau curtea. Este de semnalat faptul că Mircea păstrează dreptul de oaste asupra
satelor scutite şi se pare că reactivează această obligaţie pentru ohabele create de
domnii anteriori. În paralel, înzestrează armata cu arme şi întăreşte sau înfiinţează cetăţi
în punctele strategice ale ţării.
Mircea ctitoreşte o serie de mănăstiri şi biserici pe întreg cuprinsul ţării, care vor deveni
în timp centre de cultură prin activitatea copiştilor şi caligrafilor, precum şi prin crearea
şcolii de pictură religioasă şi activitatea zugravilor acestora. În 1401, mitropolitul Ţării
Româneşti primeşte titlul de „exarh al plaiurilor”, având astfel jurisdicţie şi asupra
credincioşilor din Ardeal.
 Politica externă
În vederea păstrării independenţei Ţării Româneşti, Mircea a încheiat alianţe cu regele
Sigismund al Ungariei, interesat la rândul său în stăvilirea extinderii Imperiului Otoman.
Mircea a devenit vasalul regelui ungar, care i-a recunoscut ca feude ducatele Făgăraş, şi
Amlaş şi Banatul de Severin; în plus i-a mai acordat castelul Bran şi domeniul Bologa cu
18 sate[20]. Cu toate că jurământul de credinţă nu s-a păstrat până în zilele noastre,
aluzii la existenţa acestuia se regăsesc în tratatul militar între cele două ţări, încheiat la
Braşov în 1395.
Domnitorul muntean a stabilit o alianţă cu voievodul Petru Muşatin al Moldovei încă din
1389. Prin intermediul lui Petru I, domnul Moldovei, a reuşit în 1389 să încheie cu regele
Vladislav al II-lea al Poloniei o alianţă îndreptată împotriva lui Sigismund de Luxemburg,
în cazul în care acesta din urmă ar fi pornit un război cu una din cele două ţări. Tratatul a
fost înnoit în 1404, cu termeni mai puţini precişi. După întrevederea din 1406 de la
Severin, în care regele Sigismund i-ar fi cerut lui Mircea cetatea Licostomo, relaţiile
dintre Ungaria şi Ţara Românească se înrăutăţesc. Pentru a contracara o eventuală
campanie militară a regelui ungar, domnul muntean reînoieşte în 1410 tratatul cu
Polonia.
În 1400, Mircea îl îndepărtează de la tronul Moldovei pe Iuga Ologul şi îl impune ca
domn pe Alexandru cel Bun, fiul lui Roman I. Până la moartea voievodului muntean,
relaţiile dintre cele două ţări vor rămâne cordiale.
Mircea a mai întreţinut relaţii de bună vecinătate şi cu regii/ţarii din sudul Dunării. În
perspectiva căderii Dobrogei sub stăpânirea otomană, ceea ce i-ar fi adus inamicul în
zona porturilor dunărene, Mircea preia iniţiativa şi o alipeşte Ţării Româneşti în 1388.
 Alexandru cel Bun
 Politica internă
Pe plan intern a consolidat şi sistematizat structurile bisericeşti şi
administrative ale ţării. A reuşit să pună capăt conflictului cu Patriarhia
din Constantinopol, izbucnit ca urmare a refuzului scaunului ecumenic
de a-l recunoaşte pe Iosif, o rudă a lui Petru Muşat, ca episcop.
Patriarhia din Constantinopol a recunoscut în anul 1401 Mitropolia
Moldovei, aflată la Suceava. O consacrare a statului legal al mitropoliei
moldovene a fost aducerea de către Alexandru a moaştelor Sf. Ioan -
un negustor din Trapezunt, martirizat de tătari la Cetatea Albă
(Crimeea) - la Suceava. Organizarea vieţii bisericeşti a fost continuată
prin înfiinţarea a două noi eparhii, Episcopia Romanului şi Episcopia
Rădăuţilor.

Conform tradiţiei istorice, păstrată în cronica lui Grigore Ureche,

Alexandru este fondatorul mai multor dregătorii, printre care cea
de logofăt, vornic, spătar, vistiernic, etc. De altfel, el a stabilit şi
atribuţiile dregătorilor în condiţiile progresului social şi economic al ţării.

Alexandru şi-a pus amprenta şi pe dezvoltarea economică a ţării. El a

reglementat legăturile comerciale cu Polonia, acordând mari privilegii
vamale negustorilor din Lvov, în 1408 şi cu Transilvania, deşi nu se
cunoaşte decât indirect privilegiul domnului Moldovei în favoarea
negustorilor din Braşov.

 Politica externă
Abil politician, Alexandru a reuşit să menţină un echilibru între Polonia şi
Ungaria. Pe 12 martie 1402 încheie un tratat de vasalitate cu regele
Poloniei, Vladislav Jagello, care va fi reînnoit în 1404, 1407 şi 1411. Prin
acest tratat, Alexandru a căutat să se apere de pretenţiile lui Sigismund de
Luxemburg, regele Ungariei, care vroia să reinstaureze suzeranitatea
maghiară asupra Moldovei şi mai ales să controleze Chilia, punctul terminus
al drumului central-european spre gurile Dunării.
Pe 15 martie 1412, Vladislav Jagello şi Sigismund de Luxemburg semnează
tratatul de la Lublau. Acesta prevedea ca în cazul neparticipării lui
Alexandru la campania antiotomană luată în considerare, Moldova să fie
împărţită între cei doi conducători, Poloniei revenindu-i Suceava şi Cetatea
Albă, iar Ungariei, Romanul şi Chilia. Tratatul de la Lublau nu a fost pus
niciodată în aplicare, pentru că Alexandru şi-a onorat obligaţiile asumate
prin recunoaşterea suzeranităţii polone şi datorită faptului, că divergenţele
polono-ungare s-au dovedit întotdeauna mai puternice decât interesele
comune. În calitate de vasal, Alexandru a trimis corpuri de oaste la
Grünwald în 1410, respectiv Marienburg în 1422, care au luptat alături de
armata poloneză, împotriva cavalerilor teutoni.
În 1420 are loc primul atac turcesc asupra Moldovei. Atacate pe mare,
Chilia şi Cetatea Albă, sunt apărate cu forţe proprii de Alexandru.
În ianuarie 1429, Alexandru este informat de marele cneaz al Lituaniei,
despre prevederile tratatului de la Lublau. În consecinţă, Alexandru îi
acordă sprijinul său, fratelui lui Vladislav Jagello, Swidrigaillo, care dorea să
fondeze un mare stat lituanian. În acelaşi timp el s-a apropiat de Sigismund
de Luxemburg, fiind dispus să renunţe temporar la Chilia.
Adept al politicii blocului românesc, Alexandru intervine în Ţara
Românească, unde îl ajută pe Radu al II-lea Prasnaglava în 1422, să ocupe
tronul Ţării Româneşti în defavoarea lui Dan al II-lea, care era sprijinit de
regele Ungariei; iar în iunie 1431, îl instalează ca domn pe boierul
Alexandru Aldea.
La sfârşitul domniei, Alexandru se întoarce împotriva Poloniei, organizând o
campanie, care a dus oastea Moldovei până la Cameniţa, pe teritoriul
actual al Ucrainei.
 Ştefan cel Mare
 Politica internă
- imbunatateste situatia taranilor, acorda pamanturi
soldatilor participanti la razboaie
- incearca sa atraga de partea lui pe boierii munteni
- ridica zeci de biserici si manastiri.
 Politica externă
- ajunge pe tronul Moldovei ajutat de varul sau Vlad
Tepes
-se lupta cu Petru Aron, unchiul sau
-se lupta cu Matei Corvin 
- se aliaza cu regele polon, apoi se va lupta cu noul
rege polon 
- se lupta timp de 10 ani cu turcii

Vlad Ţepeş
 Politica internă
- reduce avantajele negustorilor sasi, favorizand pe
cei din Tara Romaneasca
- impune un regime economic correct, inlatura pe
boierii tradatori si alte elemente anti romanesti
- intareste cetatile
 - ajuta pe tarani in lupta lor cu boierii

 Politica externă
- il ajuta pe Stefan cel Mare sa ocupe tronul
Moldovei
- se aliaza cu Iancu de Hunedoara
- se lupta cu turcii si negustorii sasi din Brasov si
Sibiu.