Sunteți pe pagina 1din 3

PARTICULARITĂȚILE_UNUI_TEXT_POETIC_MODERNIST

„Riga Crypto și lapona Enigel”(1924/1930)


Ion Barbu
INTRODUCEREA
Considerată a fi una dintre cele mai prolifice epoci ale istoriei noastre literare, perioada
interbelică a reprezentat o oscilație continuă între tradiționalism și modernism. Această etapă
a fost o revigorare pentru beletristica noastră, ce a propulsat și mai mult cultura românească
în spațiul amplu al culturii europene.
Mișcarea modernist a fost inițiată în România de Eugen Lovinescu, „ultimul mare critic
de direcție”, care pornește de la ideea că există „un spirit al veacului” care impune acest
proces de sincronizare al literaturii românești cu cea apuseană. În acest sens, va fonda un
cenaclu în jurul revistei „Sburătorul”, prin care va susține noii artiști și pe care îi va ajuta să
devină mari modele în arta scrierii.
În lirica interbelică, Ion Barbu a ocupat un rol aparte prin gândirea lui artistică în spirit
abstract, pentru că nu trebuie uitat că poetul a fost dublat de un mare matematician. Chiar
poetul însuși spune: „există undeva, în domeniul înalt al geometriei, un loc luminos unde se
întâlnește cu poezia”. Tudor Vianu distinge trei etape ale creației lui Barbu: etapa parnasiană,
în care cultivă o poezie impersonală, obiectivă, un joc al formei și imaginii, în care predomină
vizualul și se remarcă o căutare excesivă a formei; etapa baladică-orientală, care se
caracterizează printr-o poezie epică, ce evocă o lume a balcanicului pitoresc și etapa
ermetică, marcată de un limbaj încifrat, ce conturează o lume în care accesul este permis
doar inițiaților.
Asemenea lui Blaga, și Ion Barbu acceptă existența unor tipuri de cunoaștere: prin Eros
(sau senzuală), reprezentată de Venus, prin rațiune, avându-l ca symbol pe Marte și prin
contemplație poetică, tutelată de Soare.
Opera lui Ion Barbu, „Riga Crypto și lapona Enigel” a fost publicată întâia oară în 1924
și integrată mai apoi în volumul „Joc secund”. Subintitulată „Baladă”, ea face parte din a doua
etapă a creației barbiene, dar cuprinde elemente anticipatorii ale perioadei de creație
ermetice.
„Riga Crypto și lapona Enigel” e o baladă în care se recunoaște tendința moderniștilor
de a integra epicul in operă, subordonându-l unui lirism principal. Conceptul tradițional al
operei lirice este modificat, apărând un lirism obiectiv, ascuns de prezența a doua personaje-
simbol. Opera se remarcă ca fiind un amplu poem de cunoaștere, o poveste de iubire
imaginată în lumea vegetală.
Poemul se încadrează în modernismul interbelic prin: intelectualizarea emoției,
imaginarul poetic inedit, ambiguitate, metafore aparte și înnoiri prozodice.

ANALIZA TEXTULUI POETIC


În primul rând, prin temă, problematică și viziune, prin structura și compoziția operei,
opera literară vizată reprezintă un poem filosofic, creat într-o manieră modernistă.
Tema poeziei este iubirea ca modalitate de cunoaștere a lumii. Fiind „un Luceafăr
întors”, poemul prezintă drama cunoașterii și a incompatibilității dintre două lumi/regnuri.
Titlul baladei trimite cu gândul la marile povești de dragoste din literatura universală
precum „Romeo și Julieta” sau „Tristan și Isolda”. Însă la Ion Barbu membrii cuplului sunt
antagonici (fac parte din regnuri diferite). Sunt personaje romantice cu trăsături excepționale,
dar negative în raport cu norma comună (Crypto e „sterp” și „nărăvaș/Că nu voia să
înflorească”, iar Enigel este „prea-cuminte”). Au aspirații contrarii: spre umbră, respectiv spre
soare, simboluri pentru atitudinea spre cunoaștere a celor doi.
Numele Crypto are dublă semnificație: cel tăinuit, „inimă ascunsă”, implicat de
adjectivul „criptic”, dar trimite în același timp la „criptogame”, fost grup taxonomic care
includea toate speciile fără flori și fără semințe, care se reproduc prin spori și printre care
erau incluse și ciupercile. Personajul este rege (rigă) al făpturilor inferioare. Numele cu
sonoritate nordică Enigel sugerează originea laponei și trimite probabil la semnificația
cuvântului din limba suedeză ängel, „înger”, care provine din latinescul „angelus”.
La nivel formal, poezia este alcătuită din două părți. Formula compozițională este aceea
a povestirii în ramă.
Prologul conturează în puține imagini atmosfera de la finalul unei nunți reale. Primele
patru strofe constituie rama viitoarei povești și reprezintă dialogul menestrelului cu „nuntașul
fruntaș”. Menestrelul (un trubadur medieval, bard caracteristic spațiului romantic apusean) e
îmbiat să zică „încetinel” „un cântec larg” despre nunta ratată dintre doi parteneri inegali,
reprezentanți a două regnuri distincte. Portretul menestrelului este fixat prin epitetele „trist”,
„mult îndărătnic”, iar invocația este repetată de trei ori, ceea ce determină intrarea în starea
de grație necesară zicerii acelui „cântec”.
Partea a doua prezintă idila neîmplinită dintre Enigel și riga Crypto. Nunta povestită
cuprinde mai multe tablouri poetice.
În expozițiune sunt prezentate în antiteză portretele membrilor cuplului și locurile lor
natale, iar deosebirile dintre ei generează intriga.
Riga Crypto, „inimă ascunsă”, este craiul bureților, căruia dragostea pentru Enigel,
„laponă mică, liniștită”, îi este fatală. Singura lor asemănare este statutul superior în
interiorul propriei lumi: el este rigă dintr-un regn inferior, iar păstorița care își conduce
turmele de reni spre sud o stăpână a regnului animal, în ipostaza de ființă rațională, omul –
„fiară bătrână”. Riga este bârfit și ocărât de supuși, pentru că e „sterp”, „nărăvaș” și „nu voia
să înflorească”, în timp ce ea își recunoaște statutul de ființă solară: „Că dacă-n iarnă sunt
făcută/…/Mă-nchin la soarele-nțelept”.
Spațiul definitoriu al existenței lui Crypto este umezeala perpetuă și impură: „În par de
râu și humă unsă”, în timp ce lapona vine „din țări de gheață urgisită”, spațiu rece, ceea ce
explică aspirația ei spre soare și lumină, dar și mișcarea de transhumanță care creează
ocazia pentru popasul în ținutul rigăi.
Membrii cuplului fac parte din regnuri diferite și, de aceea, nu pot comunica în plan
real. Întâlnirea lor se realizează în visul fetei, la fel ca în „Luceafărul”. Riga este cel care
rostește de trei ori descântecul de dragoste și, de tot atâtea ori, lapona îl respinge. Povestea
propriu-zisă se dovedește a fi fantastică, la fel ca în poemul eminescian, doar că rolurile sunt
inversate.
În prima chemare-descântec, cu rezonanțe de incantație magică, Crypto își îmbie
aleasa cu „dulceață” și cu „fragi”, elemente ale existenței sale, dar care aici capătă conotații
erotice. Darul lui este refuzat categoric de Enigel: „Eu mă duc să culeg/Fragii fragezi mai la
vale”. Refuzul laponei îl pune într-o situație dilematică, dar opțiunea lui e fermă și merge
până la sacrificiul de sine, în a doua chemare: „Enigel, Enigel/Scade noaptea, ies
lumine,/Dacă pleci să culegi,/Începi, rogu-te, cu mine”. Al doilea refuz este susținut de
enumerarea atributelor lui Crypto: „blând”, „plăpând”, necopt – „Lasă. Așteaptă de te coace”.
Opoziția „copt” – „necopt”, reluată în al treilea refuz prin antiteza soare-umbră, pune în
evidență incompatibilitatea lor. Imaginii de fragilitate a lui Crypto, lapona îi opune aspirația ei
spre absolut („Mă-nchin la soarele-nțelept”), cu toate că tentația iubirii este copleșitoare:
„Rigă Crypto, rigă Crypto,/Ca o lamă de blestem/Vorba-n inimă-ai înfipt-o!/Eu de umbră mult
mă tem”. Soarele este simbolul existenței spirituale, al împlinirii umane, în antiteză cu
„umbra”, simbol al unei existențe instinctuale, sterile.
Pentru a-și continua drumul către soare și cunoaștere, lapona refuză descântecul rigăi,
deși regretă și plânge. Descântecul se întoarce în mod brutal asupra celui care l-a rostit și îl
distruge. Făptura firavă este nimicită de propriul vis, cade victimă neputinței și îndrăznelii de
a-și depăși limitele. Oglindirea ritualică a soarelui produce degradarea lui Crypto: „De zece
ori, fără sfială,/Se oglindi în pielea-i chială”.
Finalul este trist. Riga Crypto se transformă într-o ciupercă otrăvitoare, obligat să
rămână alături de făpturi asemenea lui, „Laurul-Balaurul” și „măsălarița-mireasă”. Încercarea
ființei inferioare de a-și depăși limitele este pedepsită cu nebunia.
În al doilea rând, opera litarară în discuție aparține modernismului și datorită
modalităților de expresie inedite.
Încifrarea semnificațiilor prezente în „Riga Crypto și lapona Enigel” reprezintă o
particularitate a curentului literar modernist. Ion Barbu promovează o mistică a cuvântului,
făcând apel la puritatea simbolurilor, precum și la un mod eliptic de exprimare, astfel încât
poezia barbiană se definește prin detașarea de elementele „impure”. Ermetismul presupune
importanța intelectului în descifrarea textului literar, în detrimentul afectivității.
Sub raport stilistic, prezența inversiunilor („mult îndărătnic”, „zice-l-aș”) și a vocativelor
în prima parte a baladei evidențiază oralitatea textului. În portretizarea celor două personaje
simbolice sunt utilizate epitetul și antiteza: Crypto este „sterp și nărăvaș”, „rigă spân”;
lapona e „mică, liniștită” și „prea-cuminte” (superlativ absolut expresiv). Dialogul dintre riga
Crypto și laponă este constituit pe baza unor asonanțe interioare și repetiții: „Eu mă duc să
culeg/Fragii fragezi mai la vale”, dar și a antitezelor: spirit/materie, rațiune/instinct,
soare/umbră, lumină/întuneric, veghe/somn. Ambiguitatea este produsă de metaforele: „Că
sufletul nu e fântână/Decât la om, fiară bătrână,/Iar la făptură mai firavă/Pahar e gândul, cu
otravă”.
Alcătuirea prozodică pare destul de riguroasă la început: catrene cu rimă încrucișată și
măsură predominant de 8 – 9 silabe. Pe parcurs, poetul modern schimbă trăsăturile prozodice
și sonoritățile, în funcție de mesaj: intervenția naratorului sau dialogul protagoniștilor,
chemare sau refuz, descântec de dragoste sau blestem.

CONCLUZIA
In opinia mea, opera lui Ion Barbu prezintă alegoric experiența de cunoaștere a omului
superior atras de lumea idealului. Poetul creeaza imagini inițiatice, într-un mod voit inchis,
accesibil doar cunoscatorilor. Nebunia rigăi este condamnarea barbiană a aspirațiilor
nejustificate. În această operă sunt redate parabolic rațiunea și instinctul, în stilul dominant al
elementelor simbolice.
În concluzie, Riga Crypto si lapona Enigel este, cu siguranta, unul dintre cele mai
frumoase si mai generoase texte pe care le-a ivit modernismul romanesc. Imaginatia
creatoare a poetului ridica particularul si fragmentarul la universal.