Portofoliu la Bazele Legislației

Structura și organizarea internă a Parlamentului

Parlamentul Republicii Moldova este organul reprezentativ suprem al
Republicii Moldova, unica autoritate legislativă a statului, fiind o structură
unicamerală compusă din 101 deputați aleși pe liste, pentru o perioadă de 4
ani. Parlamentul este ales prin vot universal, egal direct, secret și liber
exprimat. Președintele Parlamentului Republicii Moldova este ales de
parlament, cu minim 52 de voturi. În prezent această funcție este îndeplinită
de deputatul PDM Andrian Candu.
Curtea Constituțională a Republicii Moldova, la propunerea Comisiei
Electorale Centrale, hotărăște validarea sau nevalidarea mandatului de
deputat. Mandatul este nevalidat în cazul încălcării legislației electorale.
Parlamentul se întrunește la convocarea Președintelui Parlamentului în cel
mult 30 de zile de la alegeri. Mandatul Parlamentului se prelungește pînă la
întrunirea legală a noii componențe. În această perioadă nu poate fi
modificată Constituția și nu pot fi adoptate, modificate sau abrogate legi
organice. Parlamentul Republicii Moldova este succesorul Sovietului
Suprem al RSS Moldovenești. Pentru a forma organele de lucru și a organiza
activitatea parlamentului, deputații constituie fracțiuni parlamentare
alcătuite din cel puțin 5 deputați aleși în bază de liste ale concurenților
electorali, precum și fracțiuni parlamentare cu aceeași componență
numerică din deputați independenți. Fracțiunile parlamentare se constituie
în termen de 10 zile. În primăvara anului 1990 în Moldova au avut loc
primele alegeri parlamentare pe principii noi, în baza sistemului electoral
majoritar. Candidații la funcția de deputat erau propuși de colective de
muncă și organizații obștești. Numărul acestora varia de la o circumscripție
electorală la alta; de la 2 la 20 de persoane. În urma scrutinului, în Sovietul
Suprem al RSS Moldovenești de legislatura a XII-a de atunci, au fost aleși
371 de deputați, majoritatea dintre care au fost sprijiniți în campania
electorală de noile formațiuni politice – Frontul Popular din Moldova,
Mișcarea ”Unitate – Edinstvo”, și de Partidul Comunist al Moldovei.
La 23 mai 1991, printr-o hotărâre a Sovietului Suprem al RSS Moldovenești
de legislatura a XII-a, fosta republică unională, RSSM, este redenumită în
1
 Republica Moldova, iar Sovietul Suprem devine primul Parlament al
Republicii Moldova. La 23 iunie 1990, Parlamentul a adoptat Declarația
Suveranității, iar la 27 august 1991 – a Declarația de Independență a
Republicii Moldova. De asemenea, au fost adoptate legile privind Tricolorul
în calitate de Drapel de Stat, privind Stema și Imnul de Stat al Republicii
Moldova.
Primul Parlament a avut trei președinți:
Mircea Snegur (27 aprilie - 3 septembrie 1990)
Alexandru Moșanu (4 septembrie 1990 – 2 februarie 1993) și
Petru Lucinschi (4 februarie 1993 – 27 februarie 1994).
În perioada activității primului Parlament, forma de guvernare a oscilat de
la una parlamentară la una prezidențială, instaurată odată cu introducerea
funcției de Președinte al Republicii Moldova și desfășurarea alegerilor
acestuia.
În urma unei crize parlamentare acute, la 12 octombrie 1993 Parlamentul de
legislatura a XII-a s-a autodizolvat, nu înainte însă de a fixa data unui
scrutin parlamentar anticipat pentru 27 februarie 1994. De asemenea, a fost
adoptată o nouă lege electorală, prin care s-a trecut de la sistemul electoral
majoritar la cel proporțional, fiind prevăzută și micșorarea numărului de
deputați până la 104 persoane. Ulterior, conform art.60, alin.(2) din
Constituția Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994, numărul de
mandate în Parlament a fost redus pînă la 101nstituirea legală a
parlamentului. Parlamentul îşi exercită funcţiile sale prin intermediul
şedinţelor plenare, lucrul celor 9 Comisii Permanente, comisiilor speciale şi
fracţiunilor partidelor. Lucrul Parlamentului este coordonat şi organizat de
Biroul Permanent al Parlamentului, care este prezidat de Preşedintele
Parlamentului. Preşedintele Parlamentului organizează Şedinţele Plenare.
Preşedintele are doi adjuncţi –
unul din partea majorităţii şi altul din partea opoziţiei. Funcţia principală a
Preşedintelui Parlamentului este facilitarea şedinţelor plenare şi
supravegherea Biroului Permanent al Parlamentului.
2
 Preşedintele de asemenea are şi funcţii de reprezentare – atît în ţară, cît şi în
afara ei. Conform Regulamentului Parlamentului, articolul 12(1),
Preşedintele este de asemenea responsabil de administrarea financiară,
precum şi de angajarea şi eliberarea din funcţie a personalului, lucruri care
de obicei ţin de competenţa sa. Parlamentul Moldovei a creat cîteva
instrumente şi proceduri pentru a asigura controlul asupra Guvernului şi
instituţiilor lui. Reprezentantul Parlamentului (Consilierul Preşedintelui)
participă la şedinţele cabinetului de miniştri avînd funcţia de a urmări
evenimentele şi a prezenta opinia Parlamentului referitor la agendă (în
rezultatul interviului, s-a constat că în ultimul timp aceasta a avut loc de
două ori – cu referire la programul legislativ şi planul calendaristic). De
asemenea Legea cu privire la statutul deputatului în Parlament prevede că
deputaţii pot participa la şedinţele Guvernului. Dacă Comisia Permanentă
îşi exprimă interesul, ea are de asemenea dreptul să delege reprezentantul
său la şedinţele Guvernului. Existenţa şi responsabilităţile reprezentantului
Guvernului în Parlament sunt prevăzute în Regulamentul special emis de
Guvern. Începînd cu luna mai 2005 această poziţie o deţine viceministrul
Justiţiei şi funcţiile sale principale sunt asigurarea cooperării dintre
Parlament şi Guvern şi coordonarea susţinerii şi supravegherii proiectelor
de lege prezentate de Guvern. cretarului General (Şeful Aparatului).
Provocarea de a implica societatea în procesele de politici este un subiect
important în contextul unei guvernări bune, dar participarea publică nu
poate fi încununată cu succes fără cunoaşterea şi înţelegerea lucrului
instituţiilor de stat, în special a Parlamentului. Astfel, transparenţa
procesului legislativ şi procedurilor parlamentare orientate spre implicarea
publicului, sunt condiţii obligatorii ale democraţiei participative. Agenda
legislativă accesibilă publicului, precum şi proceduri care permit
organizaţiilor neguvernamentale (ONG-uri) să participe la şedinţele publice
ale Comisiilor Permanente sunt instrumentele cheie care asigură
transparenţa, iar procesul de lobby devine şi el transparent publicului.

3
Separația puterelor de stat în Republica Moldova
Separarea puterilor în stat, numită adesea doar "separația puterilor", este
un termen politic creat și folosit pentru prima dată de gânditorul politic
francez al epocii Iluminismului Charles de Secondat, Baron de Montesquieu,
constituind un model de guvernare a tuturor statelor democratice de astăzi.
Conform acestui model, puterea statului trebuie divizată în diferite
compartimente cu puteri și responsabilități separate și independente. Cea
mai normală separare a acestor puteri este cea tripartită, care se întâlnește
la majoritatea națiunilor moderne, unde este vorba de puterile legislativă,
judiciară și executivă, cu mențiunea că aceste funcții nu au voie să se afle în
aceeași mână. Acest principiu a fost enunțat în lupta împotriva statului
absolutist, principiul acesta devenind baza statului constituțional modern.
Prin separata transmitere a funcțiilor către parlament, guvern,
administrație, precum și către judecători independenți, puterea statală este
ținută în echilibru prin intermediul unor controale reciproce (echilibrul
puterilor), apărând astfel pe cetățeni de eventualele acțiuni despotice ale
statului. "Puterea juridică a fost percepută în general ca cea mai importantă
dintre puteri, independentă și de neverificat", dar și cea mai puțin
periculoasă. Anumiți politicieni consideră exercitarea puterii judiciare
asupra lor înșiși ca o "criminalizare", când, de fapt, ceea ce aceștia numesc
criminalizare este un răspuns al juridicului la acte de corupție sau de abuz
de putere ale acelorași politicieni.
Legislativă: legislativul este una dintre cele trei puteri fundamentale
independente și este însărcinat cu dezbaterea și aprobarea legilor în sensul
conținutului și formei acestora, precum și cu controlul asupra executivului și
judiciarului.
Judecătorească: rolul puterii judecatorești este de a interpreta și aplica legile
în numele statului. Această putere se concretizează printr-o ierarhie de curți
de justiție.

4
Executivă: executivul (guvernul) se ocupă cu implementarea legilor în
practică și cu administrarea birocrației de stat. În fruntea guvernului se află
prim-ministrul. Rolul acestei puteri nu este emiterea legilor (rol al
legislativului) și nici nu este interpretarea lor (rol al judiciarului). Guvernul
însă poate propune legi spre aprobare de către legislativ.

În realitate, nu există nici un sistem democratic care are o absolută separare

a puterilor, sau, la celălalt capăt al spectrului, nu există nici un sistem politic
având aceste puteri "total integrate". Numai unele dintre sistemele politice
actuale sunt fondate declarat pe acest principiu al separării, în timp ce altele
sunt clar bazate pe interconectarea și întrepătrunderea lor. În același timp,
în zilele noastre și federalismul este deseori o formă de separare a puterilor.
Prin transmiterea funcțiilor către parlament, guvern și administrație,
precum și către judecători independenți, puterea statală este ținută în
echilibru prin intermediul unor controale reciproce (echilibrul puterilor),
cetățenii fiind astfel apărați de potențialele intervenții despotice ale statului.
În ceea ce privește dictaturile, aici principiul separației puterilor nu își
găsește aplicare, pentru că puterea legislativă și cea executivă se află de cele
mai multe ori în aceeași mână, iar independența sistemului juridic este
limitată sau chiar încălcată complet. În loc de a separa cele trei puteri -
legislativă, juridică și executivă - , statul dictatorial se comportă după
principiul (exemplificativ) "eu dau legea, eu te judec, și tot eu te supun la
pedeapsă".

Bibliografie: Wikipedia