UNIVERSITATEA BABEȘ-BOLYAI

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

SPECIALIZAREA TEOLOGIE PASTORALĂ

Maestrul spiritual în gândirea ortodoxă

-lucrare de seminar la disciplina Spiritualitate-

Coordonator

ÎPS Prof. Univ. Dr. Andrei Andreicuț

Student

Anechitei-Diacu Iulian

Cluj-Napoca
2019
 Această lucrare pornește de la analiza cărții „Ce este un Maestru Spiritual?” a autorului
de origine bulgară Omraam Mikhael Aivanhov. Cartea nu aparține spiritualității creștin-
ortodoxe, ci este mai degrabă o carte ocultă, însă care are în cuprinsul ei numeroase idei creștine.
Prin urmare, am extras din cartea filozofului bulgar ideile creștine și am decis să ofer o privire de
ansamblu asupra a ceea ce reprezintă maestrul spiritual, noțiune care ne duce cu gândul la
magie, când de fapt nu este așa. Maestrul spiritual are rolul lui bine determinat în formarea
discipolilor. Nu este o persoană în plus, ci una de real folos și ajutor pentru cei care doresc să se
formeze din punct de vedere spiritual.

Lucrarea de față pleacă de la lectura cărții „Ce este un Maestru Spiritual?” a lui Omraam
Mikhael Aivanhov. Acesta a fost un filosof și pedagog, mistic și ezoterist francez de origine
bulgară. A trăit între anii 1900 și 1986 și a purtat denumirea de „maestru”. Se va stabili în Franța
pentru totdeauna în anul 1937. Este preocupat în scrierile sale de om, precum și de desăvârșirea
sa. Omul este complex, iar în această complexitate își pune nenumărate întrebări. Cunoașterea de
sine este într-un anumit mod inepuizabilă, iar îndrumarea vieții este cu atât mai corectă cu cât
cunoașterea este mai minuțioasă.

Ideea centrală a acestui filosof este aceea că omul, indiferent de rasă, poziție socială,
capacitate intelectuală sau resurse materiale, poate să crească în spiritualitate, poate să-și
transforme propria persoană și să ajungă cât mai aproape de Dumnezeu.

Există înscrisă în fiecare cultură a lumii numirea „îndrumător spiritual” sau „maestru
spiritual”. În Răsăritul creștin există mai multe sintagme care se referă la acest lucru: „părinte
duhovnicesc”, „părinte”, „avva”, „geron” (senior, bătrân), „presbyteros” (bătrân), „didaskalos”
(învățător), „diorthotes” (care pedepsește).1 Toate aceste numiri au în comun același înțeles:
îndrumarea cu înțelepciune a celor mai tineri pentru a-i forma spiritual, pentru ca la rândul lor să
își ajute propria persoană, ori statul în care trăiesc.2 Teofilact al Bulgariei, vorbind despre
importanța unui maestru sau îndrumător spiritual, afirmă: „Lucrurile duhovnicești sunt inversul
lucrurilor trupești; în viața fizică e folositor omul tânăr, iar bătrânul nefolositor; în cele
duhovnicești însă întâietatea strălucește atunci când vin căruntețele”3.

Mai întâi se cuvine se definim termenul spiritual. Aproape deloc nu ne gândim să-l
definim. În Sfânta Scriptură, prin acest termen înțelegem suflul vieții. Caracterul său este
nematerial, țintind spre orientarea transcendentului. Prin spirit sau duh înțelegem conexiunea ce
se face între persoana noastră și Persoanele Treimii.4 Andre Scrima este de părere că maestrul
spiritual „prezintă toate caracteristicile unei valori centrale, ireductibile. Nici o definiție nu ar fi
în stare să o conțină, și cu atât mai mult să o epuizeze”5. Autorul face această afirmație deoarece

1
Irenee Hausherr, Paternitatea și îndrumarea duhovnicească în Răsăritul creștin, Deisis, Sibiu, 1999, pp. 30–31.
2
Ibidem, p. 32.
3
Ibidem.
4
Tomas Spidlik, Spiritualitatea Răsăritului creștin. Manual sistematic (ediția a II-a), Deisis, Sibiu, 2005, pp. 61–62.
5
Andre Scrima, Timpul rugului aprins. Maestrul spiritual în tradiția răsăriteană, p. 167.

2
vrea să sublinieze importanța maestrului spiritual: aceea că are rolul de a te duce spre Infinitul
prin excelență. În viziunea sa, adevăratul maestrul spiritual este un om plin de Duhul Sfânt, care
îndrumă călătoria în Dumnezeu deoarece arde de iubire.6 Totodată, maestrul spiritual este cel
care poate observa în lume lucrarea Duhului Sfânt. De aceea, o altă definiție a maestrului
spiritual poate fi următoarea: omul care „trăiește cufundat în Sfântul Duh; viața sa este luminată
de Sfântul Duh în toate dimensiunile ei – intelectuală, afectivă, sentimentală, trupească,
senzorială…”7.

Cuvântul „maestru” are etimologie latină: magister = învățător; pedagog. Într-un alt
înțeles, cuvântul ne duce cu gândul la excelență, la desăvârșire. Cuvântul „maestru” este simplu,
însă conține un ansamblu de caracteristici care creionează, de fapt, o valoare centrală. El ar trebui
să fie piscul lucrării Duhului Sfânt în lume, care nu poruncește, ci se face pildă pentru cei care îl
urmează.8

Omul are în ființa sa o anumită preocupare sau căutare spre spiritualitate. Aceasta „ne
trimite departe de peisajul mohorât al secularismului modern, spre posibilitatea ca noi oamenii să
fim făcuți pentru mai mult decât asta”9. Deși spiritualitatea se vrea poziționată la distanță de
preocupările sociale, ea este cât se poate de importantă spre obținerea adevăratului țel al omului.
Rostul spiritualității este de a forma corect și adevărat, iar spiritualitatea își are locul, de fapt, în
viața familiilor din toate satele și orașele, metropolele și societățile. „Oricine e de părere că
experiența religioasă e interesul unei minorități sau că moare treptat pe măsură ce lumea
modernă devine mai sofisticată ar trebui să se gândească de două ori” 10. Există și acea însetare
după spiritualitate. De unde vine ea? Din faptul că spiritualitatea are ca temelie o realitate pe care
nu o putem cuprinde total: Dumnezeu. Atunci, căutarea este cât se poate de îndreptățită.11

Mircea Eliade îl numește pe om homo religiosus, arătând că religia este o formă de viață,
Dumnezeu manifestându-se în lume prin energiile Sale, dar și prin lumea însăși: „«Deschiderea»
spre Lume îi îngăduie omului religios să se cunoască și, în același timp, să cunoască Lumea, iar
această cunoaștere este pentru el neprețuită, pentru că este «religioasă», pentru că se referă la
Ființă”12. Astfel, „experiența mistică tinde la unirea cu Dumnezeu în uitare totală de lume și de
trup”13.

„Cine urcă pentru prima dată un munte trebuie să urmeze un traseu marcat: trebuie să
aibă împreună cu el drept însoțitor și călăuză pe cineva care a urcat deja acest munte și cunoaște

6
A se vedea ibidem, pp. 168–175.
7
Tomas Spidlik, Marko Ivan Rupnik, Teologia pastorală. Pornind de la frumusețe, Galaxia Gutenberg, Târgu-
Lăpuș, 2007, p. 32.
8
Andre Scrima, Timpul rugului aprins. Maestrul spiritual în tradiția răsăriteană, ediția a 2-a, Humanitas, București,
2000, pp. 167–172.
9
Tom Wright, Creștin pur și simplu, Deisis, Sibiu, 2016, p. 32.
10
Ibidem, p. 34.
11
Ibidem, pp. 37–39.
12
Mircea Eliade, Sacrul și profanul, ediția a III-a, Humanitas, București, 2000, pp. 122–125.
13
Mircea Eliade, Ioan Petru Culianu, Dicționar al religiilor, Polirom, Iași, 2007, p. 172.

3
drumul.”14 Acesta este rolul maestrului spiritual: însoțitor și călăuză. Mai mult, maestrul
primește descoperirile celui care vine la dânsul, iar învățăcelul va primi nu doar o opinie, ci o
înțelepciune de viață. Maestrul spiritual prin excelență are rolul de a sădi în inima ascultătorului
afirmarea transcendenței dumnezeiești, precum și caracterul tainic prezenței divine în om: „Dacă
sentimentele vii nu sunt manifestarea unică și infailibilă a vieții dumnezeiești în om, ele sunt însă
un semn al sănătății duhovnicești desăvârșite”15.

Jan Amos Comenius, în lucrarea „Didactica Magna” consideră că există pentru eternitate
trei grade care sunt necesare spre a fi respectate: cunoașterea de sine, stăpânirea de sine și
îndreptarea spre Dumnezeu16, iar apoi insistă pe formarea omului, care este mai benefică odată
ce se face de la o vârstă mai fragedă17: „pe bună dreptate l-a definit cineva pe om drept animal
disciplinabil, întrucât el fără disciplină nu poate deveni om”18. Exercițiul alături de un maestru
este covârșitor: „toți cei ce s-au născut oameni au nevoie de instrucție, tocmai pentru ca ei să fie
oameni și nu animale feroce, niște brute sau bușteni inerți”19. Tocmai de aceea tinerețea este
bună pentru formare: „Ca omul să se poată pregăti pentru omenie, Dumnezeu i-a dat anii
tinereții, în care el nu este apt pentru altceva decât numai pentru formare”20.

Maestrul spiritual a existat dintotdeauna, în toate culturile lumii, fie ele mai vechi sau mai
noi. Când ne referim la un maestru, avem în vedere importanța lui pentru discipoli, cei care la
rândul lor vor deveni inițiați într-un anumit domeniu. Fiecare persoană care a dorit să evolueze
într-un domeniu a avut un maestru lângă care s-a format. Maestrul îi insuflă tânărului un anumit
mod de a gândi și făptui. Se spune că momentul întâlnirii unui discipol cu maestrul său este
emblematic:

„Pentru un discipol, a-și întâlni Maestrul înseamnă a găsi o mamă care acceptă să îl
poarte nouă luni în pântecele ei, pentru a-l naște apoi lumii spirituale. De îndată ce s-a născut,
adică s-a trezit, ochii săi descoperă frumusețea creației, urechile sale ascultă Cuvântul Divin, gura
sa gustă din hrana cerească, picioarele sale îl poartă în diferite locuri din spațiu pentru a face bine,
iar mâinile sale învață să creeze în lumea subtilă a sufletului.”21

Maestrul spiritual se caracterizează prin cunoașterea adevărurilor existențiale. Aceste

adevăruri le va implementa și în ucenicul său. La rândul lor, maeștii spirituali sunt oameni, nu
supraoameni, care întâi au fost ucenici, iar apoi maeștri. Odată ajunși în postura de dascăli ai
ucenicilor aceștia se bucură de cinste, fiind numiți în anumite contexte „părinți spirituali”.
Influența unui maestru spiritual poate varia asupra discipolilor, ea putând fi pozitivă sau

14
Citatul îi aprține lui Kallistos Ware, „The Spiritual Father in Orthodox Christianity”, Cross Currents, 2-3, 1974,
pp. 296-313, care apare în Irenee Hausherr, Paternitatea și îndrumarea duhovnicească în Răsăritul creștin, p. 5.
15
Tomas Spidlik, Spiritualitatea Răsăritului creștin. Manual sistematic, p. 56.
16
A se vedea Jan Amos Comenius, Didactica Magna, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1970, pp. 23–25.
17
Ibidem, pp. 31–36.
18
Ibidem, p. 31.
19
Ibidem, p. 34.
20
Ibidem, p. 35.
21
Omraam Mikhael Aivanhov, Ce este un Maestru Spiritual? (Izvor), ediția a II-a, Prosveta, București, 2015, p. 9.

4
negativă, dar dacă maestrul triumfă asupra păcatelor și dobândește harul, atunci ucenicii se vor
forma pozitiv la rândul lor. Experiența însă nu poate fi asumată de ucenic în întregime, pentru că
la rândul său va avea și originalitatea caracterului propriu. Rolul maestrului spiritual este acela
de a-l pune pe om în legătură cu transcendentul. Totodată, rolul maestrului este acela de a-i face
pe ucenici mai înțelepți și mai înțelegători. Acest lucru se poate realiza dacă se găsește o
modalitate potrivită de formare pentru ucenici, pentru ca rezultatul să fie înțelegerea corectă a
adevărului.22

Între maestru și discipol se formează o strânsă legătură. Discipolul va avea de la alegerea

unui maestru o cale pe care o va parcurge: „Calea reprezintă tocmai modalitatea, metoda prin
care discipolul își va însuși complexa geometrie spirituală a respectivului domeniu”23.

Sfinții Părinți ai Bisericii au avut la rândul lor formatori, fie profesori, fie duhovnici, care
i-au format pe aceștia în creștinismul autentic. De exeplu, Sfinții Vasile cel Mare și Grigorie de
Nazianz i-au avut mentori în Antiohia pe Libaniu, iar în Atena i-au avut pe Himerie și
Proheresie.24

Modelul prin excelență al dascălilor rămâne pentru eternitate Mântuitorul Iisus Hristos. În
acest sens, Sfântul Clement Alexandrinul Îl va numi „Pedagogul”. În Persoane Mântuitorului
Hristos există o perfectă armonie între ceea ce a spus și ceea ce a făptuit sau gândit:

„Pedagogul nostru, o, copii, este asemenea cu Dumnezeu, Tatăl Său, al Cărui Fiu este:
este fără de păcat nepătat, nepătimaș cu sufletul; Dumnezeu preacurat în chip de om, slujitor al
voinței pământești. Acesta este pentru noi icoană, fără de păcat și trebuie să căutăm cu toată
25
puterea ca sufletul nostru să se asemene cu El” .

Creștinii sunt „copiii lui Dumnezeu”26. De aceea, Mântuitorul Iisus Hristos este
pedagogul care educă prin excelență, care învață, care Se oferă, Cel care este atotbun și
atotiubitor: „El ne este Tată și noi suntem copiii Lui”27.

Progresul lângă un maestru se face constant și bine, iar nu ocazional. De aceea rolul său
este atât de mare, încât nu poate fi înlocuit nici de o bibliotecă. Acest aspect este foarte
important. Maestrul are și experință, nu doar cunoștințe, așa încât cunoaște efectul anumitor
informații, acțiuni sau gândiri. Alegerea unui maestru „presupune o infuzare de viață, presupune
plasarea ucenicului într-un spațiu unde în mod liber poate fi el însuși”28. Maestrul spiritual este
cel care îl avansează pe ucenic în viața duhovnicească, dar acest drum îl face dacă este „oglinda

22
Andrei Andreicuț, Spovedanie și comuniune, ediția a II-a, Renașterea, Cluj-Napoca, 2011, pp. 113–116.
23
Nicolae Turcan, Despre maestru și alte întâlniri. Eseuri, cronici, recenzii, Limes, Cluj-Napoca, 2010, p. 15.
24
Andrei Andreicuț, Spovedanie și comuniune, p. 116.
25
Clement Alexandrinul, Scrieri I, PSB 4, București, 1982, p. 168, apud Ibidem.
26
Constantin Voicu, Lucian Dumitru Colda, Patrologie, vol. 1, Basilica, București, 2015, p. 415.
27
Ibidem, p. 416.
28
Andrei Andreicuț, Spovedanie și comuniune, p. 118.

5
adevărului”29, după cum și Mântuitorul afirmase: „adevărul vă va face liberi” (Ioan 8, 32). În
acest caz, maestrul are datoria de a-l îndrepta pe învățăcelul său, nu de a-i confirma fiecare idee,
iar la nevoie a-l mustra este chiar benefic celui ce învață, chiar dacă pe moment se supără, iar
dacă te lași în voia maestrului spiritual autentic și bun, atunci creșterea va fi cu folos.30

Cartea „Ce este un Maestru Spiritual?” a lui Omraam Mikhael Aivanhov de la care
pornește acest referat este structurată în 12 capitole.

Primul capitol se intitulează „Cum să recunoaștem un adevărat maestru spiritual”.

Autorul precizează că este un act de maximă importanță, comparat cu găsirea părintelui biologic,
iar găsirea lui înseamnă în timp și găsirea Dumnezeirii. Vine un avertisment: maestrul nu este
supraom, și nu folosește calitățile sale spre a impresiona naivii; maestrul cel adevărat îi ajută pe
oameni să se schimbe pe ei înșiși. Apoi, maestrul „este la fel ca toți oamenii: el posedă aceleași
organe care îl fac să simtă aceleași nevoi și aceleași dorințe”31. Diferența este aceea că maestrul
va avea o conștiință mult mai vastă ca a celorlalți oameni: „el are un ideal, niște puncte de vedere
superioare, și a ajuns îndeosebi la o perfectă stăpânire de sine”32. Maestrul poate fi bun sau rău în
opinia autorului, în funcție de alegerea sa, iar pentru a deveni rău nu este nevoie de un învățător,
pentru că alegerea răului te duce în realizarea unui rău tot mai mare pe măsură ce timpul trece.
Urmează totuși o corectare din partea scriitorului: maestrul spiritual este doar cel bun, nu cel rău,
chiar dacă cei din urmă ar vrea să poarte acest „titlu”. De aceea, i se oferă și o caracterizare
maestrului spiritual: în primul rând cunoaște adevărurile existențiale conform Dumnezeirii, iar
apoi a avut voința și controlul de a-și supune firea virtuții: „această știință și această stăpânire de
sine dobândite trebuie să folosească numai manifestării tuturor calităților și virtuților iubirii
dezinteresate”33, pentru că altfel vor fi recunoscuți probabil de oameni, dar nu de Dumnezeu.
Maestrul spiritual este smerit, este discret și nu caută să se afișeze și să fie recunoscut: „el vă va
lăsa să simțiți și să înțelegeți”34. Cu toate că ne gândim la o perfecțiune din partea unui maestru,
el este înconjurat de aceleași tentații ca noi, numai că reușesc să le învingă. Prin urmare, rolul
unui maestru este „să vă dea niște elemente de o natură superioară ce vibrează în armonie cu
Cerul, […] Alături de un adevărat Maestru, veți găsi numai niște binecuvântări”35.

Capitolul al doilea se numește „Necesitatea unui ghid spiritual”. În primul rând este
necesar un maestru deoarece doar așa se produce activitate constantă. În caz contrar, va exista și
activitate, dar și delăsare. Rolul lui este de a îndrepta greșelile, de a încuraja, de a sădi virtuți, de
a ajuta la perseverență, de a antrena continuu, chiar dacă ucenicul cade: „Cel mai grav nu este să
recădeți în greșelile voastre, ci să renunțați la speranța de a învinge, de a nu vă mai strădui pentru

29
Ibidem, p. 119.
30
A se vedea concepția aflată în Ibidem, pp. 119–120.
31
Omraam Mikhael Aivanhov, Ce este un Maestru Spiritual?, p. 10.
32
Ibidem.
33
Ibidem, p. 13.
34
Ibidem, p. 15.
35
Ibidem, p. 23.

6
a vă corecta”36. Iar maestrul poate corecta pentru că are iubire, blândețe, puritate și supunere față
de Dumnezeu, la care se adaugă și meditația spre cele cerești pentru că „esențialul nu este să fii
inteligent, bogat, puternic; nu, esențialul este să fii bine călăuzit, fiindcă în acel moment sunteți
siguri că veți reuși”37.

Capitolul al treilea poartă titlul următor: „Să nu vă jucați de-a ucenicul vrăjitor!”.
Mântuitorul Iisus Hristos a spus: „Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele
voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie pe
voi” (Matei 7, 6). În opinia autorului, mărgăritarele simbolizează adevărurile existențiale, la care
nu toată lumea poate să acceadă. Primirea celor spirituale nu se poate face de oricine și în orice
context. Doar pentru unii adevărul le aduce iluminarea deoarece au voință și îndrăzneală:
„Adevărata știință înseamnă să știi să te stăpânești, să te eliberezi de anumite slăbiciuni, pentru a
nu mai fi veșnic pradă unor hărțuieli interioare”38. În ultima parte a capitolul, Mikhael Aivanhov
impune oamenilor să nu se apropie de științele oculte pentru că pot fi distrugătoare.

Capitolul al patrulea este numit „Să nu confundăm exotismul cu spiritualitatea”. Este

nevoie să facem referire la țările vestice care primesc influențe și învățături orientale venite din:
India, Tibet, China, Japonia. De exeplu, yoga este un act exterior, superficial, care nu aduce
lumină, nu însuflețește, așa încât practicile religioase creștine nu mai sunt atrăgătoare pentru
oameni și societate, având falsa impresie că spiritualitatea adevărată se află sub învățământul
oriental. Apoi, se pune în lumină problema diminuării spiritualității, oamenii considerând că mai
importantă este partea științifică. Lumea pierde din vedere faptul că esențialul este de a lucra la
propria persoană din punct de vedere spiritual. Problema actuală constă în faptul că lumea „ia
niște notițe, cu răceală, fără să simtă și să trăiască ceva. Atunci totul este ratat, această viață care
îi putea lumina, vindeca, învia, ei nu o primesc, ea va sensibiliza alte ființe, dar nu pe ei” 39.
Așadar, cei care aleg cunoștințele se dezvoltă doar pe planul orizontal, iar cei care aleg
spiritualul se dezvoltă pe axa verticalității care duce la Dumnezeu.

Capitolul al cincilea este denumit „Să știți să echilibrați lumea materială și lumea
spirituală”. În mare măsură, cele cinci simțuri ale trupului sunt mai dezvoltate decât capacitățile
duhovnicești. Problema constă în faptul că lumea pune prea mare accent pe cele materiale, pe
vizibil și pe imediat. Autorul atenționează: „Faceți cum vreți, dar într-o zi, chiar în mijlocul celor
mai mari succese, veți simți că în sine vă lipsește ceva”40. Important și de dorit este să existe
dorința de a spori în lumină, înțelepciune, iubire, pentru ca apoi să se ajungă la Dumnezeu:

„Să știți că numai realizările voastre interioare vă aparțin cu adevărat, deoarece numai ele
au niște rădăcini în voi; iar când veți pleca în lumea de dincolo, veți purta în sufletul vostru, în

36
Ibidem, p. 28.
37
Ibidem, p. 31.
38
Ibidem, p. 38.
39
Ibidem, p. 58.
40
Ibidem, p. 61.

7
 inima voastră, în spiritul vostru, niște pietre prețioase – niște calități, niște virtuți – ce le luați cu
voi, iar numele vostru va fi înscris în cartea vieții veșnice”41.

Sunt două căi expuse: calea materialistă și calea spirituală. Cea dintâi aduce rezultate
concrete, satisfăcătoare și imediate, iar cea de-a doua aduce esențialul cel nepieritor. Mai mult,
cine se preocupă de cele spirituale, va avea și cele necesare din punct de vedere material, potrivit
cuvintelor Mânuitorului: „Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate
acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33). Fiecare se poate dezvolta în ritmul său alături de un
maestru spiritual.

Capitolul al șaselea poate fi catalogat ca o metaforă: „Maestrul, oglindă a adevărului”.

Totul începe printr-o corectă, atentă și minuțioasă cunoaștere de sine: „Înțelepciunea începe prin
cunoașterea de sine”42. Această cunoaștere a sinelui te orientează corect pe parcursul urcușului
duhovnicesc, dar și al vieții în egală măsură. Pentru a se vedea fizic, omul are nevoie de oglindă,
de un obiect străin ființei lui, dar pentru a se cunoaște pe sine mai bine are nevoie de semeni.
Oglinda cea mai bună este maestrul spiritual, care le va obiecta chiar defectele și atitudinile
greșite luate de discipoli. Slăbiciunile se pot remedia deseori printr-o corecție mai puțin
prietenoasă: „Pentru progresul și evoluția discipolilor săi, el trebuie să se arate și sever, spunânu-
le anumite adevăruri”43. Cu riscul de a deveni dușmani, maestrul spiritual trebuie să corecteze, să
nu închidă ochii, ci să fie sincer și demn, cu riscul de a-și pierde ucenicii. Maestrul bun nu se
teme de părăsire, pentru că la rândul său, ucenicul care judecă corect va rămâne lângă maestrul
său. Învățăceii ajung chiar să plece de lângă maestrul lor, dar nu e bine deoarece „pentru a fi
demni, trebuie cel puțin să fi acceptat să vă recunoașteți defectele și să le îndreptați” 44. Cheia
spre dezvoltare este atitudinea în adevăr și pentru adevăr. Această atitudine ține de învățăcel, pe
când maestrul are rolul de „a-l ajuta, a-l transforma, a-l înfrumuseța, a-l salva”45, deși în aparență
maestrul este simplu și folosește doar „instrumente” interioare. Apoi, maestrul spiritual nu obligă
pe cel de lângă el în nicio acțiune, ci îi arată căile cele mai potrivite pentru a evolua spiritual.

Capitolul al șaptelea poartă titlul „Să nu așteptați de la un maestru decât lumina”. „Fără
lumină, nu numai că binele ce îl faci nu va fi durabil, dar oamenii nu vor fi nici măcar
recunoscători. Ceea ce trebuie să le dați, este un element spiritual care să se fixeze în ei.” 46
Lumina spirituală este mai importantă decât orice lucru material. Se pare că autorul insistă pe
învățarea care ajută la depășirea tuturor problemelor, nu rezolvarea chestiunilor cotidiene:
„pentru mine soluția este să vă mai adaug niște poveri, învățându-vă să deveniți mai puternici și
mai rezistenți”47. În cazul în care greutățile se ușurează printr-un maestru, atunci starea exactă pe
care o trăiesc nu va putea fi resimțită în cel mai corect mod. Lumina ce este implementată cu

41
Ibidem, pp. 61–62.
42
Ibidem, p. 69.
43
Ibidem, p. 73.
44
Ibidem, p. 79.
45
Ibidem, p. 80.
46
Ibidem, p. 96.
47
Ibidem, p. 99.

8
ajutorul maestrului nu îl poate schimba din prima pe om; nu va fi o schimbare în viața lui pe loc,
dar dacă respectă sfaturile date atunci va observa că se îndreaptă spre bine, însă starea de bine
poate fi afectată iarăși prin aplecările spre rău, încât mereu va fi o acțiune de alegere: fie a
binelui, fie a răului: „Cea mai mare minune este transformarea inimii umane. De ce? Pentru că
este lucrul cel mai dificil”48.

Capitolul al optulea - „Discipolul în fața maestrului” - ne arată modalitatea în care

discipolul îl ascultă pe maestru pentru a reuși să se dezvolte. Cheia dezvoltării este receptivitatea.
Această receptivitate duce la îmbogățire lăuntrică. Apoi, discipolul este dator de a se prezenta în
fața maestrului într-o stare de conștiință înaltă pentru a beneficia de învățătură. Autorul vorbește
despre acordul dintre maestru și discipol: „o orchestră, un cor constituie un simbol al acordului,
al armoniei ce trebuie să domnească între ființe, o armonie care nu se observă, din nefericire,
aproape nicăieri”49. Însă se mai dă un sfat: „Nu trebuie să vă bazați doar pe inteligența umană,
doar pe bunătatea umană: când ele nu sunt inspirate de inteligența și bunătatea divine, nu pot
decât să vă ducă spre prăpăstii”50. Din această legătură a discipolului cu maestrul, dar mai ales cu
Dumnezeu, puterea, bunătatea, fericirea și înțelepciunea se dezvoltă.

Capitolul al nouălea este numit „Dimensiunea universală a unui maestru”. Maestrul

spiritual nu caută merite, ci dorește să răspândească lumină, căldură și viață, iar când acesta
rămâne într-o oarecare insuficiență, atunci se reconectează la Dumnezeu: Viața și Lumina lumii:
„un adevărat Maestru, care este conștient de valoarea lucrării divine, este mereu legat de Cer” 51.
Dimensiunea universală se referă și la comunitatea formată din discipoli și maeștri care caută să
aducă Împărăția lui Dumnezeu pe pământ.

Capitolul al zecelea - „Prezența magică a unui maestru” - ne arată faptul că prezența unui
maestru în viața omului aduce ameliorare, orientare, corectare, armonie. În principal, când ne
referim la maestrul spiritual avem în vedere popoarele Orientului, dar el se poate regăsi foarte
bine și în Creștinismul-Ortodox. Dar oamenii uită că maestrul poate să îi stimuleze, să îi inspire,
să-i ducă spre cer. Apoi, un maestru trebuie privit ca o persoană superioară: „dacă voi nu credeți
în el, îl considerați mic, neștiutor, slab, el nu vă va putea ajuta niciodată”52.

Capitolul al unsprezecelea poartă titlul următor: „Lucrarea de identificare”. A te

identifica cu un maestru poate este o afirmație forțată, dar a gravita în jurul lui, a-l avea
îndrumător, înseamnă a te dezvolta spiritual, a te purifica, a te întări și a crește în har; autorul
merge pe ideea potrivit căreia iubirea este virtutea care te ajută să te dezvolți, căci în caz contrar
nu ar fi o adevărată iubire. Se poate întâmpla ca în timp să fie depășit maestrul de discipol. În
asemenea situații, dacă maestrul va avea o atitudine de invidie nu este un adevărat maestru

48
Ibidem, p. 114.
49
Ibidem, p. 130.
50
Ibidem, p. 133.
51
Ibidem, p. 142.
52
Ibidem, p. 150.

9
spiritual. Este nevoie de bucurie pentru creșterea în spiritualitate a ucenicului. Doar așa arăți că
ai iubire pentru el. Rolul unui maestru nu este de a fi cel mai bun, ci de a îndruma spre
Dumnezeu: „Punctul de sosire, idealul de atins nu este nici tatăl vostru, nici mama voastră, nici
Maestrul vostru, ci Dumnezeu Însuși. [...] Pentru că punctul de sosire al tuturor creaturilor este
Dumnezeu… Iar punctul de plecare? Este tot Dumnezeu”53.

Capitolul al doisprezecelea încheie cartea autorului și se intitulează „De nu vă veți

întoarce și nu veți fi precum pruncii...”. Este, de fapt, o afirmație a Mântuitorului Hristos (Matei
18, 3), arătând că sminteala în lume aduce pagubă veșnică, iar puritatea, curăția și celelate virtuți
aduc dobândirea Împărăției cerurilor. Autorul adaugă: „adevărul este că eu doresc ca inima mea
să rămână veșnic ca un copil, pregătită mereu să iubească, să se entuziasmeze, dar ca intelectul
meu să fie […] plin de înțelepciune și experiență”54. Creșterea în experiență te poate face totuși
păstrător al atitudinii de copil față de cer, adică a punerii încrederii în Dumnezeul Cel
Atotputernic. „Când o ființă a primit Duhul Sfânt, ea devine cu adevărat adultă și pășește atunci
în lumină, ea vede limpede.”55 Autorul se oprește la finalul cărții asupra a trei aspecte: Tatăl
Ceresc revarsă iubirea dumnezeiască în lume și în om, soarele arată ideea de universalitate, iar
maestrul spiritual luminează discipolii și îi ajută să acceadă spre transcendent. Important este să
arătăm dragoste față de toate cele trei aspecte, dar în special față de Dumnezeu.

Maestrul spiritual duce discipolul spre deschiderea față de Ființa Dumnezeiască, chiar
dacă include și imposibilitatea de a cuprinde vreodată Infinitul.56 Legătura între maestru și
discipol are drept scop crearea legăturii harice între om și Dumnezeu. Maestrul are rolul să
prezinte întreaga creație „ca pe o realitate sacră, în care trebuie căutate «rațiunile plasticizate57»
ale lui Dumnezeu”58. Personalitatea discipolului nu trebuie să fie modificată, ștearsă sau anulată,
ci păstrată în integralitatea ei, însă pentru acest lucru este nevoie ca maestrul să fie pnevmatofor.

„Între inițiere și transfigurare imaginea maestrului s-a configurat treptat ca o expresie

valorică superioară a existenței umane.”59 El este persoana care a atins apogeul, excelența, atât
prin unele calități native, cât și prin voință și muncă, la rândul său „fiind el însuși un discipol pe
propria cale”60.

În concluzie, maestrul spiritual este un instrument prin care Dumnezeu lucrează, însă
harul dumnezeiesc îl apropie pe om de Dumnezeu și îl schimbă în modalitatea de a gândi, simți

53
Ibidem, pp. 162–163.
54
Ibidem, p. 172.
55
Ibidem, p. 176.
56
Andre Scrima, Experiența spirituală și limbajele ei, Humanitas, București, 2008, p. 26.
57
Dumitru Stăniloae, Teologia dogmatică ortodoxă, volumul 1, Ediția a III-a, Institutul Biblic și de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, București, 2003, p. 327.
58
Emil Jurcan, Maestrul oriental și duhovnicul creștin. Mișcările „guruiste” într-o analiză creștină, Reîntregirea,
Alba Iulia, 2002, p. 134.
59
Nicolae Turcan, Despre maestru și alte întâlniri. Eseuri, cronici, recenzii, p. 41.
60
Ibidem.

10
și făptui.61 Ortodoxia este foarte profundă. Ea se folosește atât de maeștri spirituali, cât și de
părinții duhovnicești pentru a-i apropia pe oameni atât de Dumnezeu, cât și de semeni. Este
nevoie, deci, de o viață creștină faptică, de epectază spre Dumnezeu, de urcuș real spre înviere.62

Bibliografie:

1. Aivanhov, Omraam Mikhael, Ce este un Maestru Spiritual? (Izvor), ediția a II-a,

Prosveta, București, 2015.
2. Andreicuț, Andrei, Spovedanie și comuniune, ediția a II-a, Renașterea, Cluj-Napoca,
2011.
3. Comenius, Jan Amos, Didactica Magna, Editura Didactică și Pedagogică, București,
1970.
4. Eliade, Mircea, Sacrul și profanul, ediția a III-a, Humanitas, București, 2000.
5. Eliade, Mircea; Culianu, Ioan Petru, Dicționar al religiilor, Polirom, Iași, 2007.
6. Hausherr, Irenee, Paternitatea și îndrumarea duhovnicească în Răsăritul creștin, Deisis,
Sibiu, 1999.
7. Jurcan, Emil, Maestrul oriental și duhovnicul creștin. Mișcările „guruiste” într-o analiză
creștină, Reîntregirea, Alba Iulia, 2002.
8. Scrima, Andre, Timpul rugului aprins. Maestrul spiritual în tradiția răsăriteană, ediția a
2-a, Humanitas, București, 2000.
9. Scrima, Andre, Experiența spirituală și limbajele ei, Humanitas, București, 2008.
10. Spidlik, Tomas, Spiritualitatea Răsăritului creștin. Manual sistematic (ediția a II-a),
Deisis, Sibiu, 2005.
11. Spidlik, Tomas; Rupnik, Marko Ivan, Teologia pastorală. Pornind de la frumusețe,
Galaxia Gutenberg, Târgu-Lăpuș, 2007.
12. Stăniloae, Dumitru, Teologia dogmatică ortodoxă, vol. 1, Ediția a III-a, Institutul Biblic
și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2003.
13. Turcan, Nicolae, Despre maestru și alte întâlniri. Eseuri, cronici, recenzii, Limes, Cluj-
Napoca, 2010.
14. Voicu, Constantin; Colda, Lucian Dumitru, Patrologie, vol. 1, Basilica, București, 2015.
15. Wright, Tom, Creștin pur și simplu, Deisis, Sibiu, 2016.

61
Emil Jurcan, Maestrul oriental și duhovnicul creștin. Mișcările „guruiste” într-o analiză creștină, p. 131.
62
Ibidem, p. 146.

11