ION OIMBERG, TP IV

Mari convertiți ai veacului XX și de început ai sec. XXI

Voi începe această lucrare cu întrebarea: ce înseamnă convertire?

Principalele cuvinte pentru exprimarea acestei idei sunt în VT sub, tradus întoarcere, iar în NT
strephomai (Mt 18, 3) la diateza reflexivă, exprimă caracterul reflexiv al acțiunii cf. în franceză
„se convertir”. Septuaginta utilizează termenul epistrepho pentru a traduce ebraicul sub. Verbele
sub și epistrepho pot fi folosite tranzitive sau intranzitive: în VT se spune despre Dumnezeu că îi
întoarce pe oameni la Sine; în NT se spune despre predicatori că îi întorc pe oameni la
Dumnezeu. Înțelesul fundamental este acela de întoarcere înapoi (Luca 2, 39) sau întoarcere
împrejur (Apoc. 1,12). Sensul teologic al termenilor reprezintă o transferare a acestei idei în
domeniul relației omului cu Dumnezeu.1

Motivele convertirilor sunt foarte diverse. Voi prezenta pe scurt câteva dintre acestea.

1) INTELECTUALIST. Persoana găsește potrivită o altă religie în urma convingerilor

intelectuale care se datorează lecturii unor cărți religioase, sau în urma unor discuții
convingătoare. Specific Ortodoxiei.
2) EMOȚIA. Emoția este un factor cu un rol destul de important pentru convertire. Un procent
semnificativ din convertiți au raportat la baza convertirii lor un atașament instabil față de
părinți în copilărie. Prin participarea la ritualurile religioase convertitul simte o satisfacție
emoțională. Opțiunea religioasă propune o varietate de satisfacții emoționale, de la
sentimentul apartenenței la un grup, eliberarea de o vină (păcat), dezvoltarea unor noi
relații până la plăcere și extaz – specific cultelor neoprotestante care folosesc muzica,
gesturi pline de energie, discursuri emoționale, dansuri, strigăte, etc.
3) EXPERIMENTAREA. Persoanele care se încadrează în această categorie asistă la acțiunile
religioase ale altor confesiuni, argumentând că „vor să vadă cum este”, să experimenteze,
să observe beneficiile, și dacă se dovedește să „le placă mai mult” aleg să își schimbe
religia.
4) Motiv de natură MISTICĂ. Convertirea aceasta îl are ca prototip pe Sfântul Apostol Pavel.
Este de scurtă durată, subită și poate fi indusă prin viziuni, voci sau experiențe ce
depășesc limita normalului.
5) RELATIVISMUL. Reprezintă o convertire în cadrul propriei religii prin influența liderului
religios, familie, prieteni sau o implicare intensă în viața religioasă.
6) REPUDIEREA. Convertirea la o altă religie poate surveni ca urmare a repudierii propriei
religii, având la bază conflicte cu membrii familiei, cu liderul religios sau cauze de altă
natură.

1
J. D. Douglas, Dicționar biblic, Cartea Cresțina, Oradea, 1995, p. 255.
ION OIMBERG, TP IV

7) AVANTAJELE. Convertirea în acest caz este un mijloc prin care subiectul obține beneficii
materiale sau nemateriale – precum puterea; pentru că „un preot la amvonul unei
catedrale se simte ca un general în armată, ca o vedetă pe scenă sau ca un președinte în
parlament”. Statutul îi oferă acest avantaj al puterii.
8) TRANZIȚIA INSTITUȚIONALĂ. Este o formă de convertire religioasă prin trecerea unui
individ sau a unui grup de la o comunitate la alta în cadrul unei tradiții. De exemplu așa
este trecerea baptiștilor la prezbiterieni în cadrul protestantismului american din motive
precum proximitatea geografică sau comoditatea.
9) CRIZELE ȘI TULBURĂRILE PSIHICE. Apare ca urmare a unei vulnerabilități psihologice
preexistente sau din cauza fricii, sentimentului singurătății, disperării, neajutorării,
conflictelor interne, anxietății, schizofreniei, isteriei, sociopatiei, ipohondriei, labilității
emoționale, depresiei, stresului, accidentelor, tragediilor, problemelor comportamentale,
abuzului de alcool sau droguri, violenței, și altele de acest gen.
10) COERCITIV. Spălarea creierului, persuasiunea coercitivă sau supunerea la unele presiuni
precum lipsa hranei, nesomnul, chinurile, tortura fizică, teroarea, etc.2

Ieromonahul Serafim (Rose), în lume Eugene Dennis Rose, s-a născut la 13 august 1934. A

fost preot-monah al Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Rusiei în Statele Unite ale Americii.
Mulți creștini îl consideră astăzia fi sfânt. În cinstea lui s-au alcătuit rugăciuni, slujbe și sunt
pictate de asemenea icoane.

Eugene Dennis Rose s-a fost botezat în confesiunea metodistă3 la vârsta de paisprezece ani,
pierzându-și ulterior credinţa în Dumnezeu şi devenind ateu. A fost adeptul pentru ceva timp al
„Beat Generation”4 Studiază o vreme filosofia occidentală, dar descoperă în ea o nouă cale
înfundată. Licențiat în limbi orientale, își continuă pregătirea la Academia de Studii Asiatice din
San Francisco. Face muncă de cercetare si traducere după vechi texte chinezesti (Tao Te King).
Obtine titlul de master la Berkeley – California, părând a fi destinat unei cariere de orientalist.

În vara anului 1955, Eugene la cunoscut pe John Gregerson, un creştin ortodox practicant, de
tradiţie rusă, originar din Finlanda, prin intermediul căruia a intrat pentru prima dată în contact
2
Mihai Copăceanu, Kallistos, Ortodoxie la Oxford: Te-am găsit, Doamne! : mărturiile a 12 englezi convertiţi la
ortodoxie, Deisis, Sibiu, 2010, pp. 24–31.
3
Mișcarea metodistă a fost înființată de John Wesley, fost preot al bisericii Anglicane, și fratele acestuia Charles.
Începutul acestei mișcări pornește de la un grup înființat de câțiva studenți numit „Clubul Sfânt”. Obiectivul acestui
grup era trăirea unei vieți creştine cu reguli stricte în ce priveşte moralitatea și facerea de bine precum ajutorarea
săracilor, a prizonierilor şi implicarea în educarea copiilor proveniți din familii sărace. Membrii „Clubului Sfânt” au
pus în practică și s-au ghidat după anumite metode, folosite inclusiv pentru studiul Scripturii. Astfel, au fost porecliţi
de către ceilalţi studenţi: „metodişti”, care a rămas ca denumire pentru mișcarea de reformă din biserica anglicană.
Predica că faptele bune nu aduc mântuirea și nici intrarea în Rai, ci doar credinţa că Iisus a plătit preţul pentru
păcatele noastre, iar o viaţă trăită făcând fapte bune vine ca un rod natural al conştientizării că suntem Salvaţi prin
Iisus.
4
„Beat Generation” provine de la expresia beaten down care înseamnă înfrânt, dar o altă interpretate vine de la
termenul beatitude – binecuvântare. Adepții ei filoseau elemente de pseudo-intelectualism, consumau droguri, se
poartă totul în culoarea neagră și ilustrează viața reală prin caricaturi ale oamenilor în căutarea lor spirituală.
ION OIMBERG, TP IV

cu credinţa ortodoxă. Eugene simţea dorinţa de a afla mai multe despre această credinţă.
Căutarea lui a culminat cu hotărârea de a se alătura Bisericii Ortodoxe. A fost primit în Biserica
Ortodoxă Rusă din afara Rusiei, prin mirungere, în anul 1962. „Pășind prima oară într-o
biserică ortodoxă (una rusească, de la San Francisco) – mărturisește părintele –, nu-mi pusesem
în gând decât să iau pulsul unei alte traditii (era asemeni unui pelerin care calatorea de la o
religie la alta) . Mi s-a întâmplat însă acolo ceva ce nu mai trăisem niciodată, desi văzusem
multe temple orientale, mai ales budiste: inima mi-a spus dintr-o dată că eram acasă, că
zbuciumul căutărilor mele luase sfârsit!”.5
Eugene, împreună cu un alt creştin ortodox, Gleb Podmoşenski au întemeiat ulterior o
comunitate de librari şi editori ortodocşi, numită Frăţia Sfântului Gherman din Alaska, cu
binecuvântarea Sf. Ioan Maximovici, Arhiepiscop de San Francisco al Bisericii Ortodoxe Ruse
din afara Rusiei. Comunitatea a hotărât să se retragă din mediul urban în pustietăţile din nordul
Californiei şi să intre în monahism în 1966. Eugene a fost tuns în monahism în aceeași zi cu
Gleb, în 27 octombrie 1970. Eugene a primit numele „Serafim”, după Sf. Serafim dde Sarov, iar
Gleb s-a numit Gherman după Sf. Gherman din Alaska.
După hirotonia sa întru ieromonah, Serafim a început să scrie cărţi, printre cele mai cunoscute
lucrări ale sale sunt Descoperirea lui Dumnezeu în inima omului, Ortodoxia şi religia
viitorului şi Sufletul după moarte.
Scrierile sale au contribuit semnificativ la cunoașterea și răspândirea Ortodoxiei în America și
Europa Occidentală, dar au influențat și gândirea ortodoxă din țările tradițional ortodoxe.

A fondat revista „Cuvântul ortodox”, care continuă să fie publicat până în prezent de Frăţia Sf.
Gherman. Lucrările publicate de Ierom. Serafim s-au răspândit rapid în America, după moartea
acestuia, iar mai târziu în Rusia şi în toată Europa de Est, după căderea regimurilor comuniste.
Eugene a avut o relaţie apropiată cu mentorul şi părintele său duhovnicesc, Sf. Ioan
Maximovici (+1966), Arhiepiscop de San Francisco al ROCOR6.
A decedat într-un spital din Redding, California în urma unei operații la 2 septembrie 1982.

Mitropolitul Kallistos Ware, născut în Bath, Somerset, Anglia, în anul 1934, cunoscut și sub
numele laic Timothy Ware este un teolog și om al cărții prin excelență. În anul 1958, la numai 24
de ani s-a convertit la Ortodoxie, inițial mărturisind credința anglicană. Din 1966 a luat drumul
călugăriei, primind numele Kallistos, iar în anul 1982 este hirotonit episcop de Diokleia, slujind
în această poziție până în 2007, când este ales mitropolit al Patriarhiei Ecumenice în Marea
Britanie.

A fost instruit la Magdalen College, Oxford, unde a devenit licențiat în Limbi Clasice și în
Teologie. La Oxford, Kallistos Ware s-a nevoit în ascultarea pe care i-o dăduse duhovnicul său
de la mănăstirea din Patmos, părintele Amphilokios (+1970): să facă punți. Să fie un „podar”

5
Răzvan Codrescu, Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Occidentali convertiti la ortodoxie: sase ipostaze marturisitoare.,
Christiana, Bucuresti, 2002.
6
Russian Orthodox Church Outside Russia.
ION OIMBERG, TP IV

(adică cel care ajută la trecerea frontierelor, la depășirea lor, pentru reunirea celor divizati de
7
ele), să deschidă trecători între Orient si Occident . A predat apoi la Universitatea din Oxford la
Catedra de Teologie Ortodoxă timp de 35 de ani până la pensionarea sa în 2001. Cărțile sale au
fost traduse și publicate în mii de exemplare și repreintă cărți de bază pentru teologia ortodoxă
universală. A tradus în engleză Triodul și 4 volume din Filocalie.

De la retragerea sa din 2001, Episcopul Kallistos a continuat să publice și să susțină conferințe

despre Ortodoxie. Până de curând a fost co-președinte al Comisiei de dialog teologic anglicano-
ortodox.
Lucrarea sa cea mai cunoscută este The Orthodox Church, publicată încă de când când era laic,
în anul 1963, revizuită de mai multe ori până astăzi. Alte lucrări reprezentative traduse în limba
română sunt:
− Rugăciunea lui Iisus în spiritualitatea ortodoxă (București, 1992); 
− Istoria Bisericii Ortodoxe (București, 1993); 
− Rugăciune și tăcere în spiritualitatea ortodoxă (București, 2003);
− Ortodoxia, calea dreptei credințe (Iași, 1993); 
− Împărăția lăuntrică  (București, 1996); 
− Rugăciunea lui Iisus în scrierile Sfântului Grigorie Sinaitul (Doxologia, 2014).8
Convertirea sa la Ortodoxie este legată de un moment special petrecut la slujba vecerniei într-o
biserică rusească. Însuși mitropolitul Kallistos mărturisește:

„Am descoperit pentru prima oară Biserica Ortodoxă în 1952 nu ca pe o ideologie sau
teorie, ci într-un mod concret prin participarea la slujba vecerniei. După 48 de ani de la
acel moment pot să afirm cu toată inima mea că viziunea Ortodoxiei pe care am întâlnit-
o la prima vecernie în anul 1952 a fost sigură și adevărată. Nu m-am înșelat defel”.9

Inițial acea biserică în care intrase în anul 1952 i se păruse goală, dar îndată observase niște
bătrâni în rugăciune, iar mai apoi un diacon și niște lumânări aprinse, și zice în continuare
mitropolitul: „absența de la început s-a transformat într-o prezență plină. Am simțit ceva unic,
astfel încât în momentul în care am ieșit din biserică nu mi-am dat seama dacă au trecut ceasuri
sau doar câteva minute”.10

Deși mitropolitul Kallistos prin sensibilitatea sa, se simțea apropiat de spiritualitatea rusă, a intrat
în arhidioceza greacă de sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol. „Biserica
rusă din diaspora mă atrăgea – explică Preasfinția Sa – dar eram conștient de precaritatea
situației sale canonice. Pe de altă parte, cunoscând greaca veche, îmi era usor să înțeleg
7
Răzvan Codrescu, Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Occidentali convertiti la ortodoxie.
8
Mitropolitul Kallistos Ware, „Mitropolitul Kallistos Ware”, Doxologia - Portal Crestin Ortodox,
http://doxologia.ro/mitropolitul-kallistos-ware, data accesării: 8 mai 2019.
9
Mihai Copăceanu, Kallistos, Ortodoxie la Oxford, pp. 53–54.
10
Ibidem, p. 55.
ION OIMBERG, TP IV

Liturghia bizantină. și credeam că viitorul Ortodoxiei în Occident era mai degrabă în Patriarhia
Ecumenică. Dar aceasta nu înseamnă că sunt sectar sau fanatic. Nu voi condamna pe nimeni
dacă alege mai degrabă o jurisdicție decât alta. Cred că occidentalii care se convertesc trebuie
să se ducă acolo unde se simt acasă”.11

Intrarea în biserica rusă din acea seară a fost hotărâtoare pentru convertirea sa, și chiar dacă toată
viața a fost un iubitor de carte, convertirea mitropolitului Kallistos Ware la Ortodoxie nu a
rezultat ca urmare a influenței vreunei lecturi speciale, ci datorită contactului viu cu Biserica,
datorită experienței rugăciunii.12

Savatie Baștovoi, cu numele de mirean Ştefan s-a născut la 4 august 1976. În 1999, tânărul
Baștovoi a fost tuns în monahism, primind numele de Savatie. La 28 octombrie 2000 a fost
hirotonit Ierodiacon, iar pe 4 august 2002 – Ieromonah. Savatie Baștovoi este poet, prozator,
publicist, editor, dar și pasionat de pictură și sculptură Este primul romancier din Moldova tradus
oficial în Franța. Are studii de pictură, filozofie şi teologie. Este membru al Uniunii Scriitorilor şi
al Uniunii Jurnaliştilor din Republica Moldova.

De asemenea este deţinătorul Premiului pentru Poezie al Uniunii Scriitorilor din Moldova si al
Premiul pentru poezie al Salonului Naţional de Carte de la Iaşi (1996). În 2007 a obţinut Premiul
Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru Eseu, iar în 2008 două volume, romanul Nebunul şi,
respectiv, Cînd pietrele vorbesc (eseu) au obţinut premiul Salonului Internaţional de Carte de la
Chişinău .

Este autorul a 20 de cărți, între care proză, poezie, eseu. De asemenea este fondatorul și
directorul editurii Cathisma din București.

Ca poet, este prezent în antologii din SUA, Franţa şi Germania. În 2005, la invitaţia scrisă a
Patriarhului Teoctist, a făcut parte din Comisia pentru validarea textelor liturgice de pe lîngă
Sfîntul Sinod al BOR, participînd la scrierea slujbelor sfinţilor Grigore Dascălu şi Gheorghe la la
Cernica.

Ștefan Baștovoi s-a înțeles foarte bine cu tatăl său Valentin Baștovoi. Dar asta până în ziua în
care între ei a intervenit Dumnezeu. Într-o zi când familia Baștovoi era preocupată de nunta
fiului lor, Ștefan a plecat la Bălți să-și facă pașaport și nu s-a mai întors. Mireasa l-a mai așteptat
un an-doi, după care s-a măritat cu altul. „Mirele” s-a întors acasă în rasă de călugăr și cu un alt
nume – Savatie. Tatăl său n-a suportat să-și vadă fiul făcând parte dintre acei împotriva cărora a
luptat conștient toată viața. „Erai băiat ca toți băieții, beai votcă, fumai, umblai cu femei, dar
acum ai tâmpit! Dacă vrei să mai vii la mine, scoate-ți fusta și fii cel care ai fost, altfel nu-mi ești
fecior” i-a spus pe un ton tăios și i-a întors spatele. Nu l-a iertat pentru că a ales să asculte de
chemarea mântuitorului.13 Singur Savatie mărturisește încă de pe vremea când era copil și a aflat
de existența creștinismului: „eu aș fi vrut ca Evanghelia să nu existe. Să nu existe nici Hristos cu
11
Răzvan Codrescu, Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Occidentali convertiti la ortodoxie.
12
Mihai Copăceanu, Kallistos, Ortodoxie la Oxford, p. 60.
ION OIMBERG, TP IV

toate poruncile Lui…Nu era nici o logică în tot creștinismul ăsta. Uram ziua în care mi s-a
descoperit creștinismul…Nu citeam Biblia de frică să nu cred”.14 Citea totuși Biblia ca să afle
vreo minciună nouă, deoarece considera că Biblia este o carte plină de „minciuni”. 15 A citit
Biblia prima dată prin clasa a 6-a. Zice că „nimeni nu citea Biblia. Nici măcar Băbuțele
credincioase nu aveau Biblie. Evangheliile … erau altfel. Le-am citit pe toate. Nu știu ce era cu
mine, dar le țineam minte aproape pe de rost …și le spuneam babelor … care se mirau că fiul lui
Valentin Stepanovici vorbește așa de frumos din Biblie”, 16 îndemnându-l când va crește mare să
meargă la învâțat și să le fie „popușor”. Dar din acele momente de când a început a citi Biblia
Savatie a început a-și pune din ce în ce mai multe întrebări. Astfel că într-o zi se minuna „cum de
pot crede oamenii în orice, numai în Dumnezeu nu. Fiind student la filosofie a citit dialogurile
Sf. Grigorie cel Mare despre suflet. Argumentează existența sufletului prin faptul că omul mort
nu se deosebește cu nimic de un om viu. Experiența din copilărie l-a ajutat să înțeleagă totul
foarte ușor, ajungând să înțeleagă că credința este rod al experienței. 17 A citit preactic tot ce a
scris Nietzsche, dar asta nu l-a împiedicat să creadă, ci dimpotrivă l-a ajutat să înțeleagă
absurditatea infirmării lui Dumnezeu. A făcut vizite și la Essex unde s-a întâlnit cu arhimandritul
Zaharia, discuție care mărturisește părintele l-a urmărit toată viața.18

Tristan Herman Engelhardt jr. a studiat medicina în New Orleans, Louisiana, pe care o
întrerupe pentru filosofie la Austin, Texas, domeniu în care obține un doctorat în 1969. În 1972
finalizează studiile de medicină și, în același an, își începe cariera academică la Secția Medicală
a Universității din Texas, Departamentul de Istorie a Medicinei. În anul 1986 publică lucrarea
Fundamentele Bioetici, reeditată zece ani mai târziu într-o variantă atent revăzută. Între cele
două momente are loc convertirea sa la Ortodoxie, ceea ce-i va schimba radical viața și viziunea
asupra bioeticii. Patrua ani mai târziu, în anul 2000, publică Fundamentele bioeticii creștine,
după ce o prezită unor călugări din Texas, o lucrare de referință în domeniu, considerat a fi
părintele bioeticii creștine.

Din mărturiile sale aflăm că „a fost crescut papistaș, romano-catolic, la școli catolice excelente”.
Încă din clasa a cincea și-a dat seama în urma citirii unui curs de istoria Bisericii că nu văzuse
niciodată acea biserică descrisă acolo, ceea ce i-a stârnit și mai mult curiozitatea. În anul 1984
fusese invitat la Milano din partea Comitetului Bisericii Romano-Catolice. Conducând mașina
într-o dimineață îi venise gândul că este ca o prostituată. Știind bine încă de mic că Biserica
13
Antoniu-Cătălin N. Păştin, „Interviu cu Parintele Savatie Bastovoi - 2011....doc”,
https://www.academia.edu/33884465/Interviu_cu_Parintele_Savatie_Bastovoi_-_2011....doc, data accesării: 9 mai
2019.
14
Savatie Baștovoi, Fuga spre cîmpul cu ciori: amintiri dintr-o copilărie ateistă (Seria de proză), Cathisma,
București, 2012, p. 8.
15
Ibidem, p. 10.
16
Ibidem, pp. 13–14.
17
Ibidem, pp. 100–101.
18
Ibidem, p. 154.
ION OIMBERG, TP IV

Romano-Catolică nu este adevărata Biserică, totuși activa în cadrul acesteia. Așa că în acea
dimineață – după cum mărturisește el însuși – m-am rugat astfel: „Doamne, Dumnezeule, dacă
este o Biserică adevărată oriunde, arată-mi-o și mă voi alătura ei!”. Pentru prima dată – zice – în
viața mea mi s-a ridicat părul pe spinare.

Primul contact cu Ortodoxia l-a avut la o mănăstire ortodoxă din America, unde mersese
împreună cu soția sa să asculte un recital de muzică: „oamenii aceia de la mănăstire arătau
foartciudat – mărturisea el – Purtau bărbi lungi și nu păreau deloc texani (de la Texas). I-am zis
soției mele că nu (adică nu aceasta era adevărata Biserică). Mergând în Europa cu familia, s-a
întâmplat să meargă la Istanbul pentru liturghia de Crăciun în Fanar, la biserica Sf. Gheorghe.
„Nu era aproape nimeni acolo, iar din cei care erau, majoritatea aveau peste 60 de ani. Erau mulți
episcopi, puțini laici. Cea de-a doua mea fiică s-a întors spre mine și mi-a zis: Tati, asta e
adevărata Biserică”.19 Pentru el sentimentul a fost în acel moment că a ajuns acasă.20

În anul 1990 s-a retras oficial din Biserica Romano-Catolică, iar în Postul Mare 1991 a devenit
catehumen. Are convingerea că drumul i-a fost pregătit de omul de știință din el care a înțeles
istoria Bisericii. „Nici o altă Biserică nu are caracteristicile Vechii Biserici, a Bisericii
Apostolice”.

Experiența cea dintâi pentru el a fost rugăciunea, iar apoi întâlnirea cu sacrul. 21 Diferența pe care
a observat-o în cele două ipostaze ale vieții sale este că Biserica Romano-Catolică și cea
protestantă se întemeiază pe oameni care au auzit de Dumnezeu, pe când cea Ortodoxă pe
oameni care îl cunosc pe Dumnezeu.

Face diferența între bioetica creștină și bioetica seculară. Cea din urmă aprobă avortul în Olanda.
Așadar ceea ce socotește a fi rău este predat ca o normă morală. Bioetica creștină exprimă
obligația creștină de a corecta neînțelegerile privind normele utilizate în medicină și științele
biomedicale.

Gabriel Bunge s-a născut la Köln în anul 1940. Tatăl său era luteran iar mama sa era romano-
catolică, însă în familia sa nu s-au practicat niciuna din aceste credințe. Mai târziu va vedea
protestantismul ca pe un fenomen intra-catolic. Încă de mic copil are primul contact cu scrierile
Sfintilor Parinti (Patericul, Filocalia, Sfantul Ioan Gura de Aur si Sfantul Ioan Casian). A fost

19
Paul Siladi, Ortodoxia în Occident. 10 convertiri., Renașterea, Cluj-Napoca, 2014, p. 29.
20
Ibidem, p. 37.
21
Ibidem, p. 30.
ION OIMBERG, TP IV

marcat profund de cartea „Pelerinul rus”. Prin intermediul acesteia a cunoscut Rugaciunea lui
Iisus. Aceste lecturi au format în capul lui imaginea călugărului. A luat contact cu spiritualitatea
rusă ascultând cântări liturgice slavone.

A studiat filosofia si teologia comparată la Universitateai din Bonn. Primul contact direct cu
viata ortodoxa l-a avut in anul 1961, in timpul unei excursii in Grecia. În cadrul acestei acestei
excursii a fost gazduit vreme de doua luni in familia unui preot ortodox. A avut ocazia sa mearga
in fiecare duminica la biserica, participand la slujbe. Tot aici a avut ocazia sa vadă primul monah
ortodox care corespundea atat de fidel chipului monahal pe care il intalnise descris in scrierile
Sfintilor Parinti. La sfarsitul excursiei, a mai petrecut o saptamana in Atena in cadrul unui
seminar teologic. Aceasta experienta il va face sa isi reconsidere atitudinea fata de Biserica
Ortodoxa, fata de care avea numeroase rezerve, privind-o ca fiind schismatica, rupta de Biserica
Romano-Catolica.
In 1962 paarintele Gabriel a intrat in Ordinul Sfantului Benedict in cadrul Manastirii din
Chevetogne (Belgia) iar in 1972 a fost hirotonit preot. Incepand cu 1980, vreme de 30 de ani, a
trait pustniceste in Schitul Sfanta Cruce din cantonul elvetian Tichino, urmand vechiul tipic al
Sfantului Benedict.

Pe 27 august 2010, Parintele Gabriel s-a convertit la Ortodoxie, in prezenta Mitropolitului Ilarion
(Alfeyev) de Volokolamsk si a Mitropolitului Kallistos Ware de Diokleia, in timpul unei
privegheri de toata noaptea, ce a avut loc in Biserica Icoanei „Bucuria tuturor celor neăajiți”, din
strada Bolshaya Ordynka, Moscova. A trăit in singuratate de mai bine de 30 de ani, lucru la care
mitropolitul Ilarion a reacționat spunând: „Ati fost catolic, însă in adancul inimii erati ortodox.
Astazi, inainte de priveghere, ati devenit ortodox, incheind astfel in mod firesc un lung drum
duhovnicesc”. Intocmai marturiseste si Parintele Gabriel, cand este intrebat despre modul in care
a descoperit Ortodoxia: „Descoperirea ortodoxiei nu reprezinta pentru mine un rezultat al
studiului stiintific, ci fructul întregii mele vieti în calitate de creștin si monah. Aceasta
descoperire a Ortodoxiei, care a inceput cu 40 de ani în urma si care continua si astazi, a capatat
o insemnatate aparte. M-a ajutat sa patrund in ceea ce noi numim "Taina Bisericii”.

Mitropolitul Ilarion Alfeev îi este un prieten vechi după cum mărturisește părintele însuși. Își
amintește de acesta comentând o întrebare la sediul Raadio Reneașterea în Cluj: cum vede relația
ION OIMBERG, TP IV

dintre bisericilie ortodoxe? Răspunsul de fapt îi aparține mitropolitului Ilarion de care părintele
Gabriel se folosește pentru a da răspuns: „ideea restabilirii comuniunii la nivel ierarhic și deci
canonic este o iluzie”.22

Parintele Gabriel Bunge este unul dintre cei mai cunoscuti teologi ortodocsi, renumit mai ales
pentru studiile sale inchinate lui Evagrie Ponticul si invataturii ascetice a acestuia. De asemenea,
o alta tema importanta tratata de parintele Bunge a fost cea a exegezei icoanei inchinate Sfintei
Treimi, pictată de Andrei Rubliov.
In prezent, parintele este ieroschimonah, primind schima mare de la Episcopul rus Nestor al
Korsunului.
Lucrarile parintelui Gabriel au fost traduse in mai multe limbi, inclusiv in romană:  „Evagrie
Ponticul. O introducere”, „Practica rugaciunii personale dupa traditia Sfintilor
Parinti sau Comoara in vase de lut”, „Mânia și terapia ei după avva Evagrie
Ponticul sau Vinul dracilor şi pâinea îngerilor”, „Icoana Sfintei Treimi a cuviosului Andrei
Rubliov sau «Celălalt Paraclet»”, „Akedia. Plictiseala si terapia ei dupa avva Evagrie Ponticul”
sau "sufletul in lupta cu demonul amiezii".

Părintele Gabriel continuă să-și trăiască viața pustnicească într-un mic schit din Elveția, nu
folosește internetul și singura cale de a comunica cu el este prin telefon.

În concluzie, practic toți cei care se convertesc se simt că au ajuns “acasă”.

Observabil este faptul, și cu aceasta voi și încheia, că marii teologi ai Bisericii Ortodoxe vin din
Occident. Chiar părintele Bunge constată faptul că mulți ortodocși au un complex de inferioritate
față de lumea catolică care este un gigant. Și tot el afirmă faptul că cultura moderinsmului i-a
propulsat pe occidentali cu mult înainte.

22
Ibidem, p. 126.