Boli ale firului de păr

Bacteriile şi ciupercile care afectează pielea pot determina şi afecţiuni ale firului de păr
dintre care cele mai întâlnite sunt:

1. Tricofiţia superficială: este determinată de ciuperci microscopice şi se întâlneşte mai ales la

copii şi mai rar la adulţi. Se prezintă sub forma unor plăci scuamoase, mai mult sau mai puţin
închise şi fără caracter inflamabil. Părul aflat pe această suprafaţă se rupe la diferite distanţe
de bază, se smulge cu uşurinţă şi îşi pierde luciul. Este o boală contagioasă ce se transmite cu
uşurinţă de la o persoană infectată la una sănătoasă prin intermediul unor obiecte infectate:
piaptăn, foarfecă, agrafe, căciulă, cordeluţă, etc. Diagnosticul se pune în urma unei analize de
laborator şi cu un tratament corespunzător se vindecă fără să fie urmată de alopecie.
2. Tricofiţia inflamatorie profundă: este o boală determinată tot de o ciupercă ce pătrunde în
profunzimea firului de păr, producând o reacţie inflamatorie manifestată prin noduri aflate în
piele la rădăcina firului de păr. Poate afecta atât pielea capului cât şi zona de barbă sau
mustaţă. Pielea apare ca fiind lucioasă, aflată sub tensiune şi dureroasă. Inflamaţiile pot fi
unice sau multiple cu dimensiuni între 1-10 cm. De multe ori necesită deschiderea
chirurgicală a pustulelor pentru drenarea puroiului. Se vindecă lăsând o alopecie definitivă.
3. Microsporia: este cauzată tot de ciuperci microscopice şi afectează mai ales copiii de vârstă
şcolară unde se transmite uşor prin folosirea în comun a unor obiecte de îmbrăcaminte, putând
genera epidemii. Se manifestă sub forma unor plăci cu scuame, iar părul care creşte în zona
afectată apare ca şi cum ar fi tuns uniform la 1-2 mm deasupra pielii. Tratată corespunzator
această afecţiune se vindeca fără să fie însoţită de alopecie.
4. Favusul: este determinat de specii de ciuperci care trăiesc atât la om cât şi la animale, şoareci,
şobolani, pisică şi se poate transmite fie de la om fie de la animal şi poate afecta aproape toată
pielea păroasă a capului. Se prezintă sub forma unor cruste de culoare galbenă unde părul se
rupe la caţiva cm de bază. Pielea afectată emană un miros puternic şi dezagreabil. Este
considerată o boală a mizeriei deoarece persoanele afectate trăiesc în condiţii improprii cu o
igienă necorespunzatoare. Cu un tratament adecvat se poate vindeca, dar este însoţită de
alopecie.
5. Mătreaţa: o secreţie seboreică abundentă accentuează cheratinizarea celuleor epiteliale, motiv
pentru care seboreea provoacă adesea apariţia mătreţii. Stratul gros de mătreaţă impiedică
respiraţia pielii capului şi ca urmare scade vitalitatea foliculilor şi mai devreme sau mai târziu
părul cade. Simptomele neplăcute pot fi evitate şi reduse printr-o îngrijire corespunzătoare a
firului de păr.
6. Căderea firului de păr. Alopecia: se referă atât la căderea părului cât şi la absenţa acestuia.
Poate fi reversibilă când apare în urma unor boli contagioase, afecţiuni ale organelor ce
secreta sânge, sarcină, medicamente, suprasolicitare nervoasă şi sters. Dupa dispariţia cauzei,
părul creşte la loc şi fără tratament. Este foarte frecventă la bărbaţi, unde de multe ori începe
în vârful capului, fiind însoţită de mătreaţă şi de modificări ale aspectului părului. Este o boală
care se moşteneşte şi uneori apare devreme (20-25 ani). Poate apărea şi la femei din cauza
unor tulburări hormonale, în timpul menopauzei şi datorită folosirii anumitor
anticoncepţionale.
7. Încărunţirea. Caniţia: este un proces de uzare natural care apare în general în al patrulea sau al
cincilea deceniu de viaţă. Părul se modifică şi scade numărul de melanocite funcţionale.
Cantitatea şi calitatea pigmentului din păr se reduce, apărând o decolorare a acestuia, iar părul
devine alb sau cenuşiu. O dată cu încărunţirea scade şi grosimea, elasticitatea şi flexibilitatea
firelor de păr. Măduva firelor de păr se extinde, iar în scoarţă se formează pori mai mici sau
mai mari. Singura modalitate de combatere, mai exact de ascundere a încărunţirii este
aplicarea de vopsea.