Asta însă nu-i era prea mult de ajutor lui Lucian, căci de

când vorbea cu Loredana şi Laura era tot în tufişul cu pricina

şi, din păcate, coada lui era la fel de întunecată. Le mulţumi
fetelor şi zbură mai departe. Se opri mai apoi la un măr
ionatan, unde îşi avea sălaşul Guriţă Licurici.
„Guriţă, trebuie să te întreb ceva cu adevărat important”,
spuse Lucian.
„Mmniiam. Mniiam...Mmniam”, clefăi Licuriciul
Guriţă. ..”mmmniiam...mnniiaam”.
„Poftim? Nu înţeleg nimic din ce spui”, zise Lucian.
„MMMnniammm”, spuse Guriţă, „nu pot vorbi prea bine cu
gura plină, nu?”, continuă el, ştergându-se delicat la gură cu o
frunză de măr ionatan. „Deeliciosss”, mai spuse el, cam
mâncău de felul său.
„Guriţă, trebuie să te întreb ceva serios, aşa că te rog să fii
atent şi să nu mai iei nici o muşcătură până nu îmi răspunzi.”
„Păi dă-i drumul”, spuse Guriţă, înghiţind în sec.
„Ce îţi aprinde ţie lumina?”
„Asta este, de bună seamă, o întrebare simplă: merele
ionatan îmi aprind lumina. Luminez admirabil atunci când muşc
dintr-un măr ionatan sau dintr-o altă delicatesă.”, spuse el
muşcând cu poftă din alt măr.

40