Sunteți pe pagina 1din 2

PRINCIPELE

Niccolo Machiavelli

Capitolul II
“O schimbare este întotdeauna punctul de plecare al unei schimbări următoare.”
“Oamenii își schimbă bucuros stăpănirea în credința că vor avea alta mai bună, ceea ce îi
face să ridice armele asupra celui ce domnește asupra lor, dar se înșală, pentru că experiența le
arată apoi că starea lor a devenit, de fapt, mai rea.”
Capitolul III
“Dacă știi să prevezi din timp lucrurile… poți îndepărta cu ușurință relele care se ivesc.”
Capitolul VI
“Este bine să urmăm exemplul arcașilor pricepuți, care, observând că ținta pe care vor să o
atingă este prea departe și cunoscând în același timp până unde poate să bată arcul lor, ochesc cu
mult mai sus decât este ținta adevărată, dar aceasta nu pentru a ajunge săgeata lor la o înălțime
atât de mare, ci pentru ca, fixându-și o țintă foarte înaltă, s-o atingă pe aceea pe care și-au dorit-
o”
“Quod nihil illi deerat ad regnandum praeter regnum.” (despre Hieron din Siracuza, “nu-i
lipsea nimic altceva care să îl facă conducător decât un regat”)
Capitolul XII
“…nu pot exista legi bune acolo unde nu sunt armate bune… ele nu merg la război decât
pentru un singur lucru, pe care îl iubesc și le face să lupte, și anume o mică leafă pe care o
primesc, dar care nu este îndeajuns pentru a le face să fie gata să moară pentru tine.” (despre
armatele mercernare)
“Oamenii vor bucuroși să fie soldații tăi atât timp cât nu porți un război, dar de îndată ce
războiul începe, vor sau să fugă, sau să plece în altă parte.”
Capitolul XV
“…deosebirea este atât de mare între felul în care trăiesc oamenii și felul în care ar trebui ei
să trăiască.”
Capitolul XVIII
“Trebuie, așadar, să fii vulpe pentru a recunoaște cursele, și să fii leu, pentru a-i speria pe
lupi.”
Capitolul XX
“Deci, cea mai bună fortăreață care poate să existe este faptul de a nu fi urât de popor.”
Capitolul XXIV
“…căci în timp de pace ei nu s-au gândit niciodată că împrejurimile s-ar putea schimba
(ceea ce este o greșeală comună a oamenilor în general, care nu se gândesc la furtună cât timp
vremea este frumoasă)”
Capitolul XXV
“La fel se întâmplă cu soarta: ea își arată puterea acolo unde nu există o forță pregătită și
dinainte orânduită care să i se împotrivească, și de aceea ea își îndreaptă atacul într-acolo unde
știe că nu s-au înălțat nici diguri, nici zăgazuri care s-o stăpănească.”
Capitolul XXVI
“…iar Dumnezeu nu le-a fost lor mai prieten decât îi este familiei voastre.”

S-ar putea să vă placă și