As. med. princ. As. med. princ.

Pop-Şioldea Dorina Pop-Şioldea Vasile

GINECOLOGIE

Pentru uz intern
Şcoala postliceală „Henri Coandă” Feldru
2015

1
 Îngrijirea pacientelor cu afecţiuni ale aparatului genital.
Anatomia organelor genitale feminine.
Aparatul genital feminin se compune din organele genitale externe, organele
genitale interne şi glandele anexe.
1. Organele genitale externe.
Organul genital extern al femeii este reprezentat de vulvă, care se prezintă ca o
fantă antero-posterioară, mărginită de două pliuri cutanate, în interiorul căreia se
deschid uretra şi vaginul. La rândul ei, vulva este formată din:
- muntele lui Venus ( Mons veneris sau muntele pubisului ), care este o proeminen-
ţă triunghiulară, orientată cu vârful în jos, situată pe simfiza pubiană. Inferior se
prelungeşte cu labiile mari şi este acoperit de pilozitate.
- labiile mari sunt două pliuri cutanate lungi de circa 8 cm şi late de 2 cm, care
limitează fanta vulvară. Se unesc înainte la comisura anterioară, iar comisura
posterioară se află la 2,5 cm de anus.
- labiile mici ( nimfele ) sunt situate înăuntrul labiilor mari şi orientate paralel cu
acestea. Au o coloraţie roz sau maronie, umede şi glabre ( fără păr ). Pot fi complet
ascunse sub labiile mari, egale cu acestea sau le pot depăşi. Comisura anterioară a
labiilor mici cuprinde clitorisul.
- clitorisul este un organ erectil format dintr-un corp care se termină anterior cu un
gland. Structural clitorisul este format din corpi cavernoşi.
- vestibulul vaginal reprezintă trecerea între vulvă şi vagin. La acest nivel, la baza
labiilor mici, se găsesc bulbii vestibulari, organe erectile, care înconjoară ca o potcoavă
vestibulul vaginal, unindu-se în glandul clitorisului. Tot aici se deschid o serie de
glande vestibulare mari şi mici.
2. Organele genitale interne.
Sunt reprezentate de vagin, uter, trompele uterine şi ovare.
Vaginul este un conduct musculo-membranos situat între vezică şi uretră –
anterior, şi rect – posterior. Lungimea lui este în medie de 8 cm şi are un calibru
variabil, datorită extensibilităţii pereţilor săi. La extremitatea inferioară, la virgine, se
află himenul, o membrană transversală care separă vaginul de vestibulul vaginal şi care
se rupe la primul contact sexual.
Uterul este un organ musculo-cavitar, situat în centrul cavităţii pelviene, între
vezica urinară şi rect. Prezintă în partea inferioară o îngustare, istmul uterin, care
separă uterul în 2 părţi, corpul uterin de formă conică, şi colul uterin.
Trompele uterine ( salpingele sau trompele lui Fallopio ), sunt în număr de 2.
Trompa uterină este un conduct musculo-membranos care realizează comunicarea între
cavitatea uterină şi cavitatea peritoneală.
Ovarele, în număr de 2, sunt glandele sexuale ( gonadele ) feminine. Ovarul are
formă ovalară, cu dimensiuni de 4/2/1 cm, culoare albă şi suprafaţă neregulată. Ovarul
nu este acoperit de peritoneu.
2
 3. Glandele anexe.
Glandele anexe ale aparatului genital feminin sunt reprezentate de glandele
mamare şi glandele vestibulare.
Glandele vestibulare sunt mari şi mici. Glandele vestibulare mari ( glandele
Bartholin ) sunt situate simetric la baza labiilor mici, iar glandele vestibulare mici se
găsesc în vecinătatea meatului urinar şi pe feţele mediale ale labiilor mici. Secreţia
glandelor vestibulare umezeşte vulva.
Glandele mamare ( mamelele sau sânii ) sunt două organe glandulare aşezate
simetric în regiunea toracică anterioară. Sânul este format din glanda mamară propriu-
zisă şi părţile moi care o înconjoară. Are forma unei emisfere sau a unui con turtit care
are în regiunea centrală o proeminenţă rotunjită, numită mamelon. Mamelonul este
înconjurat de o regiune circulară numită areolă mamară, de culoare roz la nulipare şi
maronie la multipare. Dimensiunile variază de la o femeie la alta, în medie diametrul
transversal fiind de 12 cm, vertical de 10 cm iar antero-posterior de 5 cm. Greutatea este
de aproximativ 200 g la femeia adultă şi 500 g la femeia care alăptează.
Sub influenţa secreţiilor hormonale ovariene, secreţie estrogenică ( estradiol ) în
prima jumătate a ciclului menstrual, şi estrogeno-progesteronică în a doua jumătate,
apar modificări ciclice în organismul femeii mature, cât şi la nivelul mucoasei uterine,
principala manifestare fiind menstruaţia.
Ciclul menstrual se defineşte ca totalitatea modificărilor clinice care survin în
organismul femeii mature în intervalul dintre prima zi a menstruaţiei şi prima zi a
menstruaţiei viitoare. Ciclul menstrual are trei faze succesive: faza foliculară, ovulaţia şi
faza luteală. Faza foliculară este dominată de transformările care au loc în foliculii
ovarieni, care duc la maturizarea funcţională a structurilor foliculare. Ovulaţia survine
după maturizarea foliculului ovarian, prin ruptura peretelui folicular şi eliberarea
ovulului. Faza luteală este dominată de intrarea în acţiune a corpului galben care va
induce modificări specifice preponderent în endometru ( menstruaţia ). Corpul galben
este un organ endocrin, producător de progesteron, care se dezvoltă după ovulaţie în
locul foliculului rupt, durata de viaţă a corpului galben fiind de 14 zile.
Menstruaţia ( menstra ) constă în pierderea de sânge prin căile genitale, care se
produce de regulă la un interval de 28 de zile, apare la vârsta de 11 – 14 ani şi încetează
la instalarea menopauzei, în jurul vârstei de 40 – 50 de ani. Durează în medie 4 – 5 zile.
În cazul fecundaţiei şi respectiv a sarcinii, menstruaţia încetează apărând amenoreea,
care se prelungeşte pe o perioadă variabilă şi în timpul lactaţiei.

3
 Educaţia pentru sănătate a femeii.
Sănătatea femeii are importanţă deosebită pentru îndeplinirea rolului său social.
În prima copilărie mama are datoria de a-şi ajuta fetiţa să-şi formeze deprinderi şi
comportamente pentru perioada următoare, când aceasta va fi capabilă să respecte
singură măsurile de igienă a organelor genitale.
Perioada prepubertară este caracterizată de dezvoltarea extrem de rapidă, fizică şi
psihică, când pot apărea primele manifestări sexuale. Câştigarea încrederii şi
comunicarea directă cu mama, orientarea către preocupări intelectuale, vor scuti fetiţa
de pervertirile sexuale şi de alterarea simţului moral.
Pubertatea este o perioadă critică în care apare prima menstruaţie ( menarha ) şi se
dezvoltă caracterele sexuale secundare. Fetiţa va fi informată asupra stărilor de
disconfort care pot însoţi primele cicluri şi va fi educată să păstreze o igienă riguroasă
în timpul menstruaţiei, prin baie zilnică, schimbarea tampoanelor şi evitarea oboselii.
Perioada de activitate genitală se întinde până la încetarea progresivă a funcţiei
aparatului genital, marcată de menopauză. În această perioadă femeia îşi întemeiază o
familie, poate avea una sau mai multe sarcini, viaţa sexuală nefiind lipsită de riscuri
având în vedere posibilitatea transmiterii unor boli. Femeia trebuie să păstreze în
continuare o igienă riguroasă, să fie informată cu privire la riscul actului sexual
neprotejat, al transmiterii unor boli pe această cale şi la implicaţiile pe care aceste boli
le au asupra sănătăţii şi fertilităţii. Contracepţia şi planificarea familială trebuie să fie
cunoscute, astfel încât femeia să evite sarcinile nedorite sau, mai ales, întreruperea
cursului sarcinii prin avort la cerere sau empiric [ provocat acasă ].
Sarcina reprezintă o etapă deosebită în viaţa femeii, care va avea un rol în plus,
acela de mamă, pentru care trebuie să fie pregătită să şi-l asume. Trebuie ştiut faptul că
sarcina înainte de vârsta de 18 ani, după vârsta de 35 de ani, la femei care suferă de o
boală pe care sarcina o poate agrava, ori la femei care au născut mai mult de 4 copii,
creşte riscurile din punct de vedere al sănătăţii.
Perioada de menopauză este o nouă etapă critică în viaţa femeii, dominată de
încetarea progresivă a funcţiei aparatului genital însoţită de o serie de tulburări cum sunt
anomaliile menstruale, tulburările vasomotorii sub forma valurilor de căldură ( bufeuri )
osteoporoză, ateroscleroză şi modificări la nivelul tractului genito-urinar. Femeia mai
acuză insomnie, iritabilitate, cefalee, instabilitate afectivă, depresie.
Autoexaminarea sânului.
Trebuie să stea în atenţia oricărei femei, şi orice modificare trebuie raportată
medicului. Asistenta medicală trebuie să instruiască femeia cum să-şi examineze sânul
periodic. Pacienta trebuie să ştie că nodulii la sâni apar mai frecvent între 40 – 60 de
ani, trebuie să ştie că vizita la medic este indicată atunci când este prezentă o tumoră, de
obicei nedureroasă, la nivelul sânului. De asemenea vizita la medic este indicată şi când
apare o secreţie prin mamelon, mai ales dacă este sanguinolentă şi la un singur sân.

4
Tumorile de sân sunt însoţite de modificarea conturului sânului, retracţia pielii sau a
mamelonului, cu aspect de coajă de portocală, şi de prezenţa unor noduli în axilă.
Tehnica autoexaminării.
Femeia se aşează în faţa oglinzii, în picioare şi începe prin vizualizarea sânilor din
faţă şi din profil. Se poate observa o asimetrie discretă între sâni, dar aceasta nu este
patologică. Se ridică mâna de pe partea sânului care trebuie examinat deasupra capului,
iar cu mâna opusă, cu ajutorul a 4 degete, se palpează întâi regiunea axilară, apoi sânul,
în sensul acelor de ceasornic. La sfârşitul palpării sânului se strânge uşor mamelonul,
pentru a observa dacă este prezentă o secreţie.
Pentru autoexaminarea sânului pacienta mai poate sta şi în D.D. cu o pernă sub
umărul de pe partea sânului care urmează a fi examinat.
Intervalul optim dintre 2 examinări este de o lună, aceasta făcându-se imediat după
menstruaţie. Metoda autopalpării sistematice reprezintă în prezent singura modalitate
prin care tumorile maligne mamare pot fi descoperite timpuriu, când tratamentul poate
fi eficace şi uneori nemutilant.

Explorări paraclinice şi de laborator în ginecologie.

1. Histerometria – constă în măsurarea cavităţii uterine cu ajutorul unei tije
metalice gradate numită histerometru. Histerometria precizează şi direcţia uterului. Nu
se practică în sarcină.
2. Colpopuncţia sau puncţia fundului de sac Douglas – este indicată pentru
precizarea diagnosticului în sarcina extrauterină ( SEU, sarcină ectopică ), în piosalpinx
( colecţie purulentă în trompe ) şi hidrosalpinx ( colecţie lichidiană în trompe ).
3. Examenul secreţiei vaginale – se practică examinări bacteriologice ( pentru
diagnostic şi antibiogramă ), parazitologice ( pentru depistarea Trichomonas ),
micologice ( pentru depistarea Candida ), citologice ( testul citotumoral sau Babeş-
Papanicolau ).
Tehnica recoltării secreţiilor vaginale – pentru ex. bacteriologice şi parazitologice
- pregătirea materialelor şi instrumentelor: specul vaginal sau valve vaginale
sterile, tampoane de vată montate pe portampon sterile, mănuşi sterile, pipetă sterilă, ser
fiziologic steril, lame de sticlă, creion, tăviţă renală. Se mai poate folosi ansa de platină
( în acest caz se pregăteşte şi o lampă de spirt ).
- pregătirea psihică şi fizică a pacientei: cu 48 de ore înainte de recoltare nu se fac
irigaţii vaginale, nu se introduc medicamente local, este interzis contactul sexual.
Pacienta se va aşeza pe masa ginecologică şi se va efectua toaleta organelor genitale
externe cu apă călduţă, evitând orice substanţă dezinfectantă, inclusiv săpunul.
- tehnica: spălare pe mâini cu apă şi săpun, se îmbracă mănuşile sterile. Se
îndepărtează cu degetele mâinii stângi labiile mari şi mici, apoi se introduce valva sau
speculul vaginal. Se efectuează recoltări separate din vagin, fundul de sac posterior, din
uretră şi colul uterin. Produsul recoltat se întinde pe lama de sticlă în strat subţire şi se
5
aplică o picătură de ser fiziologic, apoi peste lamă se aplică o lamelă. Se efectuează câte
2 frotiuri pentru fiecare produs recoltat. Se notează vizibil pe lamă numărul buletinului
de analize, numele pacientei şi provenienţa produsului, apoi se trimite la laborator.
Când se fac recoltări cu ansa de platină, ansa se flambează după fiecare prelevare.
Tehnica recoltării secreţiilor cervico-vaginale pentru examenul citotumoral
Babeş-Papanicolau.
Testul Babeş-Papanicolau este un test complex utilizat pentru depistarea leziunilor
necanceroase şi a cancerelor incipiente cervicale la femeile asimptomatice. Este indicat
odată pe an la femeile peste 18 ani care au viaţă sexuală activă, la femeile care nu
prezintă leziuni cervico-vaginale vizibile precum şi la cele cu leziuni ce evocă un proces
inflamator sau distrofic la examenul clinic sau colposcopic.
- materiale necesare: spatulă de lemn Ayre pentru prelevarea vaginală şi exocervi-
cală, perie mică cilindrică pentru prelevarea endocervicală, lame de sticlă, creion, valve
vaginale sau specul vaginal.
- pregătirea pacientei: ca la recoltarea pentru examinări bacteriologice. Prelevarea
se face în afara menstruaţiei, în afara infecţiei locale, de preferinţă în perioada de mijloc
a ciclului.
-tehnica: recoltarea din fundul de sac vaginal şi de la nivelul exocolului se face
folosind spatula efectuând o mişcare de raclaj, iar de la nivel endocervical recoltarea se
face folosind peria cilindrică. Se fac lame pentru fiecare zonă din care s-a efectuat
recoltarea. Se notează pe lamă numele pacientei şi tipul prelevării ( V-vaginală, C-
exocol, E-endocol ).
- interpretarea rezultatelor: clasificarea Papanicolau împarte frotiurile în 5 clase, în
funcţie de gradul de deviere morfologică de la tipul normal:
C I – celule absolut normale ( absenţa celulelor anormale sau atipice ).
C II – celule cu modificări minime, benigne, de tip inflamator ( citologie
atipică dar fără evidenţă pentru malignitate ).
C III – celule anormale, suspecte, neconcludente pentru malignitate ( cito-
logie sugestivă dar neconcludentă pentru malignitate )
C IV – celule cu caracter puternic sugestiv neoplazic ( citologie puternic
sugestivă pentru malignitate ).
C V – numeroase celule neoplazice concludente ( citologie concludentă
pentru malignitate ).
4. Testul Lahm-Schiller ( = testul cu Lugol ) – detectează stările precanceroase ale
colului uterin. Constă în badijonarea mucoasei colului uterin cu soluţie Lugol ( cu iod ).
Mucoasa sănătoasă fixează iodul şi se colorează în brun-roşiatic. Zonele care nu fixează
iodul şi rămân colorate în galben corespund unei mucoase lezionale, cu celule
anormale.
5. Colposcopia – este o metodă ginecologică de explorare ce constă în examenul
endoscopic al colului uterin, utilizată pentru depistarea leziunilor precanceroase ale
6
colului uterin. Se execută cu ajutorul colposcopului, care este un dispozitiv optic aşezat
pe un suport şi prevăzut cu un sistem de iluminat propriu. Examinarea se poate executa
fără nici o pregătire prealabilă a pacientei şi este efectuată de către medic. Bolnava va fi
aşezată pe masa ginecologică. I se face toaleta externă şi apoi, cu ajutorul valvelor
vaginale se pune în evidenţă colul uterin. Examinarea se realizează după badijonarea cu
acit acetic 3 % şi efectuarea testului Lahm-Schiller. După terminarea examinării
bolnava poate să părăsească camera de examinare, nefiind necesare îngrijiri ulterioare.
6. Conizaţia – este o procedură diagnostică şi terapeutică care constă în rezecţia
unui fragment de mucoasă, în formă de con, în jurul orificiului cervical, şi analiza lui
histopatologică. Conizaţia predispune la apariţia de stenoze cervicale şi la incompetenţă
cervico-istmică, în caz de sarcină.
7. Insuflaţia utero-tubară – evidenţiază permeabilitatea trompelor uterine prin
introducerea unui gaz ( de preferinţă CO 2 ) în interiorul cavităţii uterine şi trompelor, cu
ajutorul unui aparat special ( aparatul Bonnet ).Se practică între zilele 8 – 12 ale
ciclului, după administrarea unui sedativ. Gazul introdus produce un zgomot când
trompa este permeabilă, care poate fi perceput cu ajutorul stetoscopului. Pacienta poate
prezenta senzaţie de rău, greaţă sau tuse, situaţie în care se impune oprirea tehnicii.
8. Histerosalpingografia ( HSG ) – este investigaţia radiologică prin care se
verifică permeabilitatea tractului genital ( corpul şi istmul uterin, trompele uterine ) prin
injectarea unei substanţe radioopace ( Odiston, Ultravist ) în cavitatea uterină, pe cale
vaginală. Administrarea substanţei radioopace se face cu aparatul Schultze, compus
dintr-o seringă de 20 ml cu ghivent racordată la o canulă uterină metalică lungă de 34
cm. Se efectuează în primele 10 zile ale ciclului menstrual. Este recomandat ca înainte
de efectuarea investigaţiei să se facă un test de sarcină şi o ecografie uterină.
Pregătirea pacientei pentru investigaţie: în ziua dinaintea examinării se
administrează un regim alimentar neflatulent. În dimineaţa examinării bolnava va avea
obligatoriu scaun şi se va prezenta cu vezica urinară goală. Inainte de examinare se face
testarea la substanţa de contrast, iar pacientei i se va administra o premedicaţie ce va
conţine un sedativ şi un antispastic. Examinarea se face de către medic şi poate depista
tumori uterine, malformaţii ale uterului şi trompelor, leziuni funcţionale ale trompelor,
etc. Explorarea este contraindicată în infecţii vaginale şi ale colului uterin, în suspiciune
de sarcină sau în caz de alergie la substanţa de contrast.
9. Histeroscopia – constă în vizualizarea cavităţii uterine prin endoscopie, cu
ajutorul unui instrument numit histeroscop. Sistemul de histeroscopie cuprinde
histeroscopul propriu-zis ( rigid sau flexibil ) şi accesoriile sale, sistemul de distensie,
sistemul de iluminare şi sistemul video. Este o metodă foarte bună în stabilirea
diagnosticului şi în tratamentul multor afecţiuni uterine. Histeroscopia diagnostică se
face doar cu anestezie locală, iar histeroscopia operatorie sub anestezie generală.
Înaintea efectuării histeroscopiei se va face un examen clinic a pacientei, un examen
ecografic abdominal şi transvaginal, un examen al secreţiilor vaginale şi un examen
7
radiologic ( histerosalpingografie ). Ca premedicaţie se poate administra un antispastic
( înainte cu o oră de examinare ) şi un anxiolitic ( la pacientele anxioase, puţin
cooperante ). Histeroscopia nu se recomandă în perioada menstruaţiei, momentul cel
mai favorabil de efectuare fiind perioada imediat post-menstruală. Este indicată în
fibrom uterin, corpi străini intrauterini ( sterilet rupt, etc ), polipi endometriali,
infertilitate, perforaţii, sinechii ( aderenţe ), sângerare uterină funcţională, etc. Este
contraindicată la gravide, în infecţiile vaginale şi uterine, cancer uterin confirmat. De
regulă durata unei histeroscopii strict diagnostice, nu depăşeşte 3 – 5 minute.
10. Celioscopia – este o variantă a laparoscopiei şi constă în endoscopia cavităţii
pelviene după instituirea pneumoperitoneului.
11. Biopsia de col şi de endometru – constă în prelevarea unui fragment de ţesut
pentru examen histopatologic. Fragmentul de endometru se recoltează prin metoda
chiuretajului uterin.
12. Ecografia – constă în examenul cu ultrasunete a micului bazin, făcut pe cale
abdominală şi transvaginală.
13. Explorarea funcţională a ovarului – ca explorări directe se practică dozarea
estrogenilor în sânge şi urină, dozarea progesteronului şi testosteronului în sânge. Ca
explorări indirecte se practică frotiul cito-vaginal şi măsurarea temperaturii bazale
(poate decela momentul ovulaţiei – creşterea curbei termice peste 37°C apare în mod
normal la femeia adultă cu 14 zile înaintea menstruaţiei, indicând ovulaţia. Prelungirea
peste 16 zile a acestei temperaturi poate fi un indiciu de graviditate, iar absenţa acestui
platou termic indică cicluri anovulatorii ).
14. Examinarea paraclinică a sânului – se practică ecografia mamară, termografia
( examinarea cu infraroşii a sânului ), galactografia ( examinarea radiologică a canalelor
galactofore după injectarea unei substanţe de contrast ), examenul citologic al scurgeri-
lor mamelonare, RMN, puncţia biopsică a sânului. Mamografia constă în examenul
radiologic al sânului şi este principala metodă de depistare a cancerului de sân, fiind
propusă ca metodă de screening.
15. Investigaţii genetice – se practică determinarea cromatinei sexuale în disgenezii
gonadice şi în intersexualitate, şi determinarea cariotipului în sterilitatea şi amenoreea
primară.

Examinarea pacientei cu afecţiuni ginecologice.

Este o etapă importantă în îngrijirile medicale ce i se acordă pacientei ginecopate.
Ea cuprinde:
a) interviul – interesează vârsta, ocupaţia, motivele internării, antecedente heredo-
colaterale, antecedente fiziologice personale ( menarha, numărul de sarcini, de naşteri,
etc ), condiţiile de viaţă şi de muncă.
b) examenul clinic general – culoarea tegumentelor, aspectul general, înălţime,
greutate.
8
 c) examenul abdomenului – prin inspecţie, palpare.
d) examenul sânului – prin inspecţie, palpare.
f) examenul genital – se efectuează cu bolnava în poziţie ginecologică ( pe masa de
examinare ginecologică ), după golirea vezicii urinare şi a rectului. La rândul lui
examenul genital cuprinde:
- inspecţia vulvei – se observă conformaţia labiilor, inflamaţii, rupturi de
perineu.
- examenul cu valve – permite observarea cavităţii vaginale, a colului
uterin şi prelevarea de secreţii vaginale pentru examene de laborator. Nu se practică la
virgine.
- tactul ( tuşeul ) vaginal – combinat cu palparea abdominală oferă
informaţii despre vagin, col uterin, corp uterin şi anexe ( trompe uterine, ovare ). Nu se
practică la virgine.
- tactul ( tuşeul ) rectal – este rezervat virginelor şi poate evidenţia o
tumoră sau colecţii în fundul de sac posterior Douglas.

Semne şi simptome în ginecologie.

1. Durerea – apare în afecţiuni ginecologice inflamatorii, în sarcina patologică,
dismenoree ( menstruaţia dureroasă ), dispareunie ( contact sexual dureros ). Durerea
este localizată în hipogastru şi fosele iliace, iradiază către vulvă şi vagin, alteori către
lombe, intensitatea fiind proporţională cu leziunile. Durerea poate fi:
- supraacută, foarte puternică – în sarcina ectopică ( extrauterină ) ruptă, în
perforaţia piosalpinxului, în torsiunea unei tumori, etc.
- acută, puternică – în iminenţa de avort, inflamaţii genitale, fibrom uterin.
- subacută – în unele tumori
- cronică, surdă – în inflamaţiile cronice, tulburările de statică uterină
(prolaps).
- periodică – manifestată premenstrual sau menstrual.
2. Hemoragia – are numeroase cauze: endocrine, dismetabolice, hormonale, boli
de sânge, sau cauze locale ( fibrom uterin, chisturi ovariene, avort, sarcină extrauterină,
tumori ). Legat de hemoragie interesează:
- aspectul sângelui – diferă în funcţie de cauză: roşu deschis în avort şi
fibrom uterin; roşu închis, negricios în sarcina extrauterină; roşu spălăcit, fetid în tumori
- ritmul – hemoragia este discontinuă în tumori maligne, fibrom uterin,
sarcină extrauterină, inflamaţii, în tumori de ovar, în hemoragiile intermenstruale [ între
menstruaţii ], premenstruale sau postmenstruale.
- hemoragia poate fi însoţită de durere cu caracter colicativ în avortul în
curs de efectuare sau în polipi endocervicali; de durere paroxistică în sarcina
extrauterină, torsiuni de organe; de durere permanentă în inflamaţiile cronice.

9
 3. Leucoreea – este o scurgere vaginală albicioasă sau gălbuie. Femeia prezintă în
mod fiziologic o scurgere vaginală în cantitate redusă. Creşterea cantitativă a acesteia
sau modificarea ei calitativă, definesc leucoreea patologică. Aspectul leucoreei poate fi
un bun indicator pentru cauza care a produs-o:
- în trichomoniază leucoreea este spumoasă, aerată, cu miros de varză
murată sau de mucegai, însoţită de prurit şi usturime.
- în candidoză leucoreea este grunjoasă, de consistenţa şi culoarea iaurtului
- în gonoree este abundentă, cremoasă, de culoare verzuie, însoţită de prurit
- în cancerul genital este rozată, fetidă, cu aspect de „spălătură de carne”.
- în vaginita diabetică leucoreea este abundentă, însoţită de depozite albe şi
prurit intens.
- în vaginita senilă leucoreea este moderată, subţire, fetidă, asociată cu
prurit şi mici cheaguri.
4. Modificările ciclului menstrual pot fi:
- tulburări de flux – hipomenoree ( diminuarea cantitativă a fluxului men-
strual ), hipermenoree ( creşterea cantitativă a fluxului menstrual ) sau menoragie ( ciclu
menstrual regulat dar prelungit ca durată peste 8 zile ).
- tulburări de ritm – polimenoree ( sângerarea menstruală apare la un
interval mai mic de 21 de zile ) sau oligomenoree ( sau spaniomenoree – sângerarea
menstruală apare la un interval mai mare de 35 de zile ).
- absenţa ciclurilor – amenoree primară sau secundară.
5. Tulburările de dinamică sexuală:
- vaginismul – constă în constricţia involuntară a vaginului, cu reflex de
recul sau apărare, care face imposibil actul sexual. Este o tulburare mai frecvent
întâlnită la femeile cu experienţe sexuale negative ( viol sau diferite alte traume
psihice).
- dispareunia – caracterizată prin durere genitală persistentă în timpul
actului sexual. Intensitatea durerii poate merge de la o uşoară jenă până la durere
violentă. Dispareunia poate fi întâlnită în vaginite, inflamaţii pelvine sau poate fi de
origine psihică.
- frigiditatea – absenţa orgasmului putând fi asociată cu scăderea sau
absenţa libidoului ( dorinţei sexuale ).
- alte tulburări mai sunt aversiunea sexuală ( lipsa plăcerii sexuale ) sau
nimfomania ( pulsiunea sexuală excesivă ).
6. Alte simptome - pruritul poate fi întâlnit la persoanele în vârstă ( prurit senil ) şi
antrenează leziuni de grataj. Mai poate apare în phtiriaza pubiană [ păduchi ], oxiuriază,
alergia la lenjerie, sau poate avea origine psihică. Pruritul poate fi însoţit de senzaţia de
jenă şi de usturime.

10
 Rolul asistentei medicale ( intervenţiile ) în ginecologie.
- asigură calmarea durerii cu medicamente recomandate de medic, în funcţie de
cauză şi intensitate.
- supraveghează şi notează cantitatea de lichide şi alimente ingerate.
- informează pacienta cu privire la modificările ce pot avea loc în organismul său,
manifestărilor legate de ovulaţie, modalităţile de prevenire a infecţiilor secundare.
- instruieşte pacienta cu privire la simptomele cancerului mamar şi cu tehnica
autoexaminării sânului.
- explică pacientei modul de transmitere pe cale sexuală a unor boli, principalele
manifestări a lor, protecţia partenerului, tratarea ei şi a partenerului.
- însoţeşte pacienta la explorări şi investigaţii.
- observă sângerarea.
- instruieşte pacienta asupra metodelor de contracepţie cât şi a mijloacelor de
protecţie sexuală.

Îngrijirea pacientelor cu inflamaţii genitale.

Inflamaţiile genitale cuprind afecţiuni ale vulvei şi vaginului , uterului şi trompe-
lor, ovarelor, peritoneului pelvin.
1. Vulvovaginitele sunt inflamaţii ale mucoasei vulvare şi vaginale, produse de
agenţi infecţioşi, chimici, mecanici şi alergici. Sunt favorizate de lipsa de igienă şi de
carenţa de estrogeni.
Manifestări de dependenţă ( simptome ):
- leucoree cu caracteristici în funcţie de cauză,
- prurit vulvovaginal,
- senzaţie de arsură,
- vaginism,
- dispareunie.
- se pot asocia tulburări urinare – disurie, polakiurie.
Intervenţiile asistentei:
- autonome: instruieşte pacienta să nu folosească tampoane intravaginale, să nu
facă irigaţii vaginale fără indicaţie medicală, să păstreze o igienă locală
corespunzătoare; informează pacienta cu privire la posibilitatea de reinfecţie şi de
transmitere a bolii, cu privire la tratament şi la modul de aplicare, cu privire la
necesitatea repausului sexual pe durata tratamentului şi la importanţa folosirii
prezervativului; monitorizează funcţiile vitale; asigură condiţiile de mediu din salon, o
alimentaţie şi o hidratare corespunzătoare.

11
 - delegate: recoltează probe biologice pentru examene de laborator ( sânge, urină,
secreţii vaginale ); administrează medicaţia prescrisă de medic, în funcţie de agentul
etiologic.
2. Boala inflamatorie pelvină ( B.I.P. ) – cuprinde infecţii ale uterului, anexelor
[trompele uterine, ovarele, parametrele (ligamentele uterului)] şi peritoneului pelvin.
{metrită → inflamaţia uterului; salpingită → inflamaţia trompelor uterine; ooforită →
inflamaţia ovarelor; parametrită → inflamatia parametrelor; anexită → inflamaţia
anexelor; metroanexită → inflamaţia uterului şi anexelor.}
Manifestări de dependenţă ( simptome ):
- durere în hipogastru sau în fosa iliacă dreaptă sau stângă, în funcţie de localizare;
- leucoree;
- febră în formele acute;
- tulburări urinare;
- balonare;
- greţuri şi vărsături;
- tulburări menstruale;
- indispoziţie.
Intervenţiile asistentei:
- autonome: instruieşte pacienta să evite ortostatismul prelungit, frigul şi
umezeala; explică importanţa tratamentului şi controlului medical; monitorizează
funcţiile vitale – puls, T.A., respiraţie, temperatură.
- delegate: administrează tratamentul antibiotic şi antiinflamator prescris de medic.

Îngrijirea pacientelor cu prolaps genital.

Prolapsul genital se manifestă prin coborârea în vagin a organelor genitale interne,
ca urmare a slăbirii mijloacelor de susţinere ( planşeul pelviperineal ) şi de suspensie
(ligamentele uterine ).
Prolapsul uterin poate fi de grade diferite:
- gradul I – uterul coboară în interiorul vaginului, colul uterin nu se evidenţiază la
vulvă; coboară peretele anterior al vaginului, antrenând vezica urinară ( cistocel ) şi
peretele posterior şi/sau rectul ( rectocel ).
- gradul II – uterul este coborât, colul uterin apare la vulvă între cistocel şi rectocel.
- gradul III – uterul iese în afara vulvei, ca o tumoră acoperită de mucoasa vaginală
violacee, congestionată.
Cauza principală: ruptura de perineu în urma naşterii, eforturile.
Manifestări de dependenţă ( simptome ):
- senzaţie de greutate şi tracţiune dureroasă în hipogastru, iradiată în plicile
inghinale sau în lombe.
- durerea se accentuează la efort şi diminuează în decubit dorsal.
- apare incontinenţa urinară la efort, apoi şi în ortostatism.
12
 - când se asociază leziuni ale colului uterin apare leucoreea.
Intervenţiile asistentei:
- autonome: pentru prevenirea apariţiei prolapsului, asistenta va îngriji corect plaga
perineală după naştere, mobilizează precoce lăuza după naştere şi o sfătuieşte să
contracte şi să relaxeze voluntar musculatura pelviperineală pentru întărirea planşeului
pelviperineal. Instruieşte pacienta în menţinerea igienei prin spălarea repetată a regiunii
genitale, folosirea tampoanelor genitale, evitarea efortului fizic şi a ortostatismului
prelungit, evitarea constipaţiei.
- delegate: asigură pregătirea preoperatorie a pacientei şi îngrijirile postoperatorii.
Postoperator pacienta va trebui să evite relaţiile sexuale timp de 6 – 8 săptămâni, să
evite efortul fizic, ortostatismul prelungit şi poziţia şezând. Participă la montarea
pesarului uterin, în cazul prolapsului de gradul I şi II.

Îngrijirea pacientelor cu tumori ale aparatului genital.

Tumorile genitale pot fi formaţiuni chistice sau solide, benigne sau maligne,
localizate la nivelul aparatului genital feminin. Cele mai frecvente tumori sunt chistul
ovarian, fibromul uterin ( tumora benignă dezvoltată la nivelul uterului ), leziunile
precanceroase, cancerul de col uterin ( tumora malignă localizată la nivelul colului
uterin ), cancerul ovarian. Apar de obicei după vârsta de 30 de ani.
Manifestări de dependenţă ( semne şi simptome ):
- sângerare cu caracteristici diferite, în funcţie de tumoră: în fibromul uterin – me-
noragie prelungită ( menometroragie ) cu cheaguri; în cancerul de col uterin – sângerări
reduse cantitativ, intermitente, scurgeri vaginale sero-sanguinolente; în chistul ovarian –
amenoree, hipomenoree, dismenoree, mai rar menometroragie.
- durerea se manifestă de obicei ca o jenă sau ca o tensiune în abdomenul inferior –
în fibromul uterin; este însoţită de febră, greţuri şi vărsături – în torsiunea de chist
ovarian; sau poate avea caracter continuu ori intermitent în cancere.
- leucoreea este prezentă în cancer şi în fibrom uterin, ca şi scurgeri vaginale sero-
sanguinolente, muco-purulente, apare înaintea sângerării şi este de obicei neglijată.
- alte manifestări: tulburări urinare ( disurie, polakiurie, nicturie, incontinenţă
urinară ), tulburări digestive ( constipaţie, tenesme rectale ), mărirea în volum a abdo-
menului – în fibromul uterin; scădere în greutate, inapetenţă, astenie, paloare – în
cancere.
Intervenţiile asistentei:
- pentru depistarea precoce a afecţiunilor tumorale, asistenta sfătuieşte femeia să se
prezinte periodic la control ginecologic ( test Babeş-Papanicolau efectuat anual ),
precum şi la primele semne de boală.
- monitorizează funcţiile vitale.
- recoltează sânge, urină, secreţii vaginale, pentru analize de laborator.

13
 - asigură pregătirea preoperatorie a pacientei şi însoţeşte pacienta la investigaţiile
(ecografii, colposcopie, etc ) şi la tratamentele efectuate.
- asigură supravegherea postoperatorie a pacientei, pentru prevenirea complicaţii-
lor.
- explică la externare recomandările medicale cu privire la evitarea efortului fizic,
la evitarea relaţiilor sexuale timp de 4 – 8 săptămâni, la igiena locală, la controlul
medical periodic şi la continuarea tratamentului, în funcţie de boală ( chimioterapie,
radioterapie, tratament hormonal, etc ).

Îngrijirea pacientelor cu afecţiuni ale sânului.

Dintre problemele medicale cu care se confruntă femeile, afecţiunile sânului sunt
printre cele care le afectează cel mai mult.
Principalele afecţiuni ale sânului sunt reprezentate de afecţiunile inflamatorii
(mastita, abcesul sânului ), tumorile benigne ( chist, lipom, papilom intracanalicular,
etc), tumorile maligne ( cancerul mamar ).
Manifestări de dependenţă:
- noduli mamari, descoperiţi de către medic sau prin autopalparea sânului,
- dureri la nivelul sânului,
- secreţie mamelonară,
- deformarea areolei şi retracţia mamelonului.
Intervenţiile asistentei:
- explică necesitatea controalelor medicale periodice.
- monitorizează funcţiile vitale.
- însoţeşte pacienta la investigaţiile medicale ( mamografie, etc ).
- asigură pregătirea preoperatorie a pacientei, supravegherea postoperatorie pentru
a preveni complicaţiile, însoţeşte pacienta la tratamentele pe care trebuie să le facă ( ra-
dioterapie, chimioterapie ).

Pregătirea preoperatorie în afecţiunile aparatului genital feminin.

Afecţiunile ginecologice care pot fi tratate chirurgical sunt numeroase. Pot fi
tumori ale aparatului genital, malformaţii congenitale, infecţii ginecologice, tulburări de
statică uterină ( prolapsul genital ). Intervenţiile asupra aparatului genital se pot efectua
pe cale abdominală ( în marea majoritate a cazurilor ), pe cale vaginală sau perineală şi
mixt ( pe cale abdominală şi vaginală ).
Intervenţiile efectuate pe cale abdominală se împart în 2 categorii:
a) intervenţii conservatoare – în care organele se păstrează şi continuă să-şi
îndeplinească funcţia.
b) intervenţii mutilante – în care organele se elimină, funcţia fiind eliminată sau
grav afectată. Dintre intervenţiile mutilante amintim extirparea ovarelor ( ovarectomie
unilaterală sau bilaterală ), extirparea trompelor uterine ( salpingectomie unilaterală sau
14
bilaterală ), extirparea anexelor ( anexectomie unilaterală sau bilaterală ) şi extirparea
uterului ( histerectomie ) care poate fi subtotală, totală sau lărgită.
Intervenţiile pe cale joasă ( vaginală sau perineală ) sunt diverse şi pot fi împărţite
în 4 grupe:
a) operaţii restauratoare, de refacere – pentru prolapsul genital şi ruptura de perineu
( colporafie sau colpoperineorafie ).
b) intervenţii mutilante – colpectomia ( extirparea colului uterin ) şi histerectomia.
c) chiuretajul uterin.
d) intervenţiile pe vagin şi vulvă.
Asistenta medicală trebuie să cunoască tipurile de intervenţii şi calea de abordare,
deoarece pregătirea pentru intervenţie şi îngrijirile postoperatorii prezintă particularităţi,
de la caz la caz.
O intervenţie mutilantă este şi extirparea sânului, care poate fi totală ( mastecto-
mie ) sau doar a unui sector ( porţiune ) al sânului ( sectorectomie ).
1. Pregătirea preoperatorie pentru intervenţiile pe cale abdominală.
a) bilanţul preoperator cuprinde examinări curente, aceleaşi ca în intervenţiile
chirurgicale abdominale: analize de laborator ( hemogramă, grup sanguin şi Rh,
coagulogramă, timp de sângerare, timp de coagulare, VSH, glicemie, uree, creatinină,
examen de urină, etc ), examen radiologic toracic, EKG şi un examen al secreţiilor
genitale. Ca şi în alte intervenţii pe abdomen, alimentaţia din ziua precedentă
intervenţiei trebuie să fie uşor digerabilă, sau eventual pacienta va primi o cană de ceai.
În seara dinaintea intervenţiei se va face o clismă evacuatorie, care se va repeta şi în
dimineaţa intervenţiei.
b) îngrijiri specifice:
- tratarea unei eventuale infecţii, înainte de intervenţie,
- corectarea anemiei,
- în cancerul de col uterin, înainte de intervenţie, pacienta va face radiote-
rapie, pentru securitate oncologică.
c) pregătirea locală: se îndepărtează pilozitatea pubiană, se face baie generală. Se
măsoară funcţiile vitale ( puls, temperatură, T.A. ), bolnava îşi goleşte vezica şi se face
spălătură vaginală. Regiunea se dezinfectează cu alcool şi tinctură de iod.
2. Pregătirea preoperatorie pentru intervenţiile pe cale joasă.
În general îngrijirile sunt aceleaşi cu cele din intervenţia pe cale abdominală.
Atenţie deosebită se acordă tratării leziunilor cervicale ( ale colului uterin ) şi vaginale,
precum şi a secreţiilor vaginale. Se fac spălături vaginale repetate, cu soluţii antiseptice.

15
 Îngrijirile postoperatorii.
Sunt aceleaşi ca în cazul chirurgiei generale, fiind mai puţin complexe în cazul
intervenţiilor pe cale joasă. Asistenta medicală trebuie să urmărească:
- faciesul pacientei, pentru a depista o eventuală hemoragie sau deshidratare.
- temperatura corporală, respiraţia, pulsul, T.A., pentru a depista o eventuală infec-
ţie sau alte complicaţii.
- diureza şi tranzitul intestinal.
De asemenea, asistenta medicală trebuie să asigure:
- combaterea durerii, prin administrarea de antialgice prescrise de medic.
- reluarea alimentaţiei se va face treptat – până la restabilirea tranzitului intestinal
pacienta va primi un regim hidric, apoi treptat se introduc supe strecurate, brânza de
vaci, iaurt, smântâna, carnea fiartă.
- mobilizarea pacientei trebuie să se realizeze cât mai repede, progresiv.
Prevenirea complicaţiilor postoperatorii:
a) complicaţiile pulmonare – se previn prin exerciţii respiratorii, tuse asistată şi
tapotaj.
b) complicaţiile tromboembolice – se previn printr-o supraveghere atentă a
membrelor inferioare şi masajul lor uşor, în sensul circulaţiei de întoarcere. La nevoie,
conform indicaţiilor medicului, se aplică tratament cu anticoagulante.
c) infecţia la nivelul plăgii postoperatorii – se previne prin pansamentul aseptic al
plăgii. În cazul intervenţiilor pe cale vaginală, perineul se spală cu soluţie sterilă
antiseptică, de câteva ori pe zi şi după fiecare eliminare. La indicaţia medicului,
tratamentul cu antibiotice completează măsurile de profilaxie.

16