Sunteți pe pagina 1din 2

Legenda lui Romulus si Remus

Mitul lui Romulus si Remus este foarte cunoscut din lucrarea lui Titus Livius ("Ab Urbe condita" -
"De la intemeierea Romei") si este una dintre legendele care sta la baza intemeierii Romei. Romulus
si fratele sau geaman Remus au intemeiat orasul Roma, in locul unde fusesera alaptati de
o lupoaica atunci cand erausugari. Dupa istoricul roman Marcus Terentius Varro, data
intemeierii Romei este 21 aprilie 753 i.Hr.
 
Potrivit legendei, Romulus si Remus au fost fiii lui Rhea Silvia, fiica regelui Numitor din Alba
Longa. Alba Longa este un oras mitologic, localizat pe muntele Alban, in sud-estul viitoarei Rome.
Inainte de nasterea gemenilor, Numitor a fost ucis de catre fratele sau mai mic Amulius, care a
obligat-o pe Rhea sa devina vestala, pentru a nu putea da nastere unor posibili rivali la titlul sau.
Totusi, Rhea a ramas insarcinata cu zeul razboiului Marte si le-a dat nastere lui Romulus si Remus.
Amulius a cerut ca sugarii sa fie inecati in Tibru, insa acestia au ajuns la mal la poalele muntelui
Palatin. Acestia supravietuiesc insa, fiind hraniti de o lupoaica, animalul lui Marte, despre care se
crede ca ar fi fost trimisa de zeu sa ii ocroteasca copii. Aici au fost gasiti de ciobanul Faustulus.
 
Crescuti de Faustulus si nevasta sa, gemenii au devenit mai tarziu liderii unei trupe de tineri ciobani
razboinici. Dupa ce au aflat adevarata lor identitate, ei au atacat orasul Alba Longa, l-au ucis pe
maleficul Amulius si l-au repus pe tron pe bunicul lor. Dupa aceea gemenii au decis sa intemeieze
un oras pe locul in care fusesera salvati cand erau copii.
 
Ei se cearta asupra pozitiei exacte a viitorului oras. Romulus dorea construirea orasului pe Colina
Palatina, dar Remus era in favoarea construirii sale pe Colina Aventina, mai usor de fortificat. Dar
fiindca erau gemeni, au hotarat ca zeii sa le arate prin auspicii cine va da numele cetatii si cine o va
conduce. Romulus isi alege ca punct de observatie Palatinul, iar Remus, Aventinul. Legenda spune
ca i s-a aratat mai intai lui Remus semn prevestitor, zeii trimitand in zbor deasupra
Aventinului, sase vulturi. Dar si lui Romulus i-au fost trimisi in zbor vulturi, nu sase,
ci doisprezece. Aceasta a fost pricina discordiei, ce a alimentat o lupta sangeroasa in care Remus a
murit rapus de sabia fratelui sau. Romulus a devenit astfel conducatorul asezarii, care a fost
denumita “Roma”, dupa numele sau. 

In privinta mortii lui Remus s-a vehiculat si alta legenda. Ea spune ca Remus s-a infuriat datorita
victoriei lui Romulus. Atunci cand Romulus incepe saparea transeei unde avea sa treaca peretii
orasului sau (21 aprilie 753 i.Hr.), Remus ridiculizeaza unele parti din munca sa si obstructioneaza
constructia. La final, Remus sare peste transee, un semn rau, din moment ce aceasta implica faptul
ca orasul era usor de patruns. In acel moment, Romulus il ucide pe fratele sau. Romulus, cel ce avea
sa dea numele cetatii Roma isi ucide fratele spunand: "Asa sa piara de acum inainte toti aceia care
vor indrazni sa sara zidurile ridicate de mine!" Si Faustulus este ucis in batalie. Odata cu incetarea
acesteia, Romulus ii ingroapa atat pe Remus, cat si pe Faustulus; apoi continua sa construiasca
orasul.
 
Pentru a popula orasul, Romulus a oferit azil fugarilor si exilatilor. Romulus creeaza reputatia
Romei drept un azil pentru toti cei care doreau o viata noua. Din aceasta cauza, Roma atrage o
populatie de exilati, refugiati, criminali, ucigasi si sclavi fugari. Populatia Romei creste atat de tare
incat orasul ocupa cinci dintre cele sapte coline ale Romei: Colina Capitoliului, Colina Aventina,
Colina Celiana, Colina Quirinala si Colina Palatina.Romulus insa, vedea ivindu-se o problema.
Vazand orasul sau umplandu-se cu straini, putini dintre acestia avand neveste, Romulus a decis ca
era nevoie sa umple orasul sau si cu femei.
 
Pentru a rezolva problemele sale, Romulus tine un festival, Consualia, invitand tribul vecinilor
sabini pentru a asista la eveniment. Sabinii au venit aducandu-si si fiicele la festival. Romulus
planificase sa rapeasca femeile sabine si sa le duca la Roma pentru cetatenii sai. Cand Sabinii au
ajuns, Romulus s-a asezat in randurile senatorilor sai, imbracat in vesminte de culoare rosu
inchis. Semnalul ca acum era momentul de a actiona era ridicarea si indoirea mantiei, iar apoi
aruncarea acesteia in jurul sau. Inarmati cu sabii, multi dintre adeptii sai stateau cu privirea atintita
catre Romulus, iar cand acesta a dat semnalul, au scos sabiile din teaca si au inceput sa strige,
capturand fiicele sabinilor, dar permitand si incurajand barbatii sa scape nevatamati. In total, in jur
de700 femei sabine au fost capturate si duse la Roma. Acest eveniment este amintit in variate opere
de arta intitulate "Rapirea sabinelor". Astfel a inceput un razboi, insa femeile sabinilor au intervenit
pentru a-i impiedica pe barbatii din trib sa atace Roma. A fost semnat un tratat de pace, iar
comunitatile au fuzionat sub conducerea comuna a lui Romulus si a regelui sabinilor, Titus Tatius.
Moartea prematura a lui Tatius, probabil provocata de Romulus, l-a lasat pe acesta in postura
de rege unic. Astfel s-a infiintat Roma.
 
Dupa o domnie lunga si plina de succese, Romulus a murit in circumstante obscure. Multi romani
au crezut ca el a fost transformat in zeu si l-au divinizat sub forma zeitatii numite Quirinius. Dupa
Romulus, au mai existatsase regi ai Romei, iar despre ultimii trei dintre ei se crede ca au fost
etrusci.
 
Cetatea Roma va fi un oras infloritor ca niciun altul, dar va fi intotdeauna urmarit de un destin
implacabil, din pricina fratricidului ce a stat la baza intemeierii sale.
 

S-ar putea să vă placă și