4.2.2.1.2.

Decontarea importului pe cont propriu pe credit comercial

Pe lângă caracteristicile decontării mărfurilor importate cu plata la vedere, în cazul importului pe

cont propriu pe credit comercial apar anumite particularităţi:1
1). –Importul de mărfuri pe credit comercial se practică atunci când importatorul nu dispune de
resurse financiare pentru a-şi achita obligaţiile faţă de furnizorul extern, mai ales în cazul importurilor de
volum, complexitate şi valori ridicate. Din acest motiv, SCE îşi achită obligaţiile externe la un anumit
termen de la aprovizionarea mărfurilor sau în mod eşalonat, potrivit clauzelor privind condiţiile de plată
stabilite prin contractul extern;
2). –În perioada de timp de la livrarea mărfurilor şi până la încasarea lor, exportatorul îşi
imobilizează fondurile proprii la nivelul valorii mărfurilor vândute. Pe această perioadă SCE importatoare
datorează furnizorului extern dobândă. Dobânda externă poate fi inclusă în preţul mărfii sau facturată
separat de marfă. Indiferent de modul de facturare dobânda constituie un element distinct al datoriei
externe, de natură financiară şi nu se ia în calcul la determinarea costului mărfurilor importate.
Sursa de acoperire a dobânzii plătită la extern este diferită în funcţie de modalitatea de valorificare a
mărfurilor importate. Dacă vânzarea mărfurilor importate se face cu încasare la vedere, suma încasată de la
clienţi poate fi:
- păstrată în contul curent la o bancă sau depozitat la bancă pe termen, pentru care se primeşte
dobândă;
- acordată sub formă de împrumut, altor entităţi, pentru care se primeşte, de asemenea, dobândă;
- folosită în alte operaţii comerciale cu derulare rapidă, generatoare de venituri suplimentare, care să
acopere atât dobânda datorată la extern, cât şi profitul estimat.
Dacă societatea de comerţ exterior importatoare vinde mărfurile aprovizionate de la extern pe credit
comercial, dobânda percepută clientului intern se constituie în resursă de acoperire a dobânzii externe.
Diferenţa între dobânda încasată de la intern şi dobânda plătită la extern se reflectă în gestiunea SCE
exportatoare;
3). După scadenţa achitării contravalorii mărfurilor aprovizionate, creditele comerciale primite de la
furnizorii externi se grupează în:
-credite pe termen scurt (până la 1 an);
-credite pe termen mediu (1-5 ani);
-credite pe termen lung (peste 5 ani).
Creditele pe termen scurt se practică, de regulă, pentru finanţarea importului de mărfuri generale
(bunuri de larg consum) pentru o perioadă de creditare care nu depăşeşte 12 luni. Plata se face, de obicei, în
totalitate la termenul stabilit în contractul de vânzare – cumpărare internaţională;
Creditele comerciale pe termen mediu şi lung sunt utilizate ca resursă de finanţare a importurilor de
mărfuri complexe, cu valoare ridicată, a căror scadenţă de plată depăşeşte durata unui exerciţiu financiar.
Efortul financiar ridicat al furnizorilor externi (datorită valorii mari a mărfurilor exportate), determină ca
decontarea cu importatorii a livrărilor pe credit comercial pe termen mediu şi lung să se realizeze etapizat,
astfel:
-Înainte de punerea în fabricaţie a bunurilor destinate importului SCE achită furnizorilor externi, sub
formă de avans, o parte (cca. 10-25%) din valoarea lor internaţională, potrivit prevederilor contractuale;
-La aprovizionare, se mai achită o parte din valoarea internaţională a mărfurilor importate. De
asemenea, societatea importatoare reţine din valoarea facturată de furnizorul extern, avansurile acordate
anterior. Separat, beneficiarii mărfurilor importate reţin o cotă de garanţie, care, în condiţiile derulării
normale a relaţiilor contractuale, va fi restituită la expirarea perioadei de garanţie;

1
Vişan, D., Noul sistem contabil al agenţilor economici din comerţul exterior, Ed. Economică, Bucureşti, 1994, pp. 144 – 145,
150
1
 -Diferenţa dintre valoarea internaţională a mărfurilor şi sumele decontate se achită în rate plătibile la
intervalele stabilite prin contractul extern (anual, semestrial, trimestrial etc.) sau integral, la scadenţa
convenită.
4). Perioada de creditare a importatorului influenţează şi modul de calcul al dobânzii datorată la
extern. Dobânda externă, la importurile pe credit comercial pe termen scurt, se calculează după formula
dobânzii simple, iar la cele pe credit comercial pe termen mediu şi lung, dobânda se calculează după
formula dobânzii compuse (Vezi şi relaţiile de calcul prezentate la Decontarea exportului pe cont propriu
pe credit comercial);
5). În contractul extern poate fi prevăzută posibilitatea decontării obligaţiilor externe, anticipat
termenului de plată stabilit iniţial, din iniţiativa importatorului. În acest caz, furnizorul extern va acorda o
reducere de preţ numită discont, care se constituie într-un venit financiar pentru importator;
6). Pentru decontarea importurilor pe credit pot fi utilizate şi efecte de comerţ, a căror plată se face
de către importator la scadenţa stabilită.
Traseul urmat de mărfuri în procesul circulaţiei lor, modalitatea de decontare a creanţelor şi
datoriilor, scadenţa decontării datoriilor externe, natura mărfurilor importate etc. sunt elemente care
influenţează sistemul de conturi folosit şi metodologia de reflectare în contabilitate a operaţiilor privind
importul de mărfuri pe cont propriu.
Pentru reflectarea în contabilitate a importului de mărfuri pe credit comercial, pe lângă
conturile specifice importului cu încasare la vedere, se mai folosesc şi următoarele conturi:
- 666 “Cheltuieli privind dobânzile” evidenţiază dobânzile datorate furnizorilor externi pentru
finanţarea importurilor pe credit comercial, aferente exerciţiului curent;
- 471 “Cheltuieli înregistrate în avans” asigură evidenţa cotei-părţi din dobânda facturată de
furnizorii externi, aferentă exerciţiilor financiare viitoare. Se debitează cu valoarea dobânzii, aferentă
perioadelor viitoare, datorată la extern (401) şi se creditează, în perioadele următoare, cu cota-parte din
dobânda facturată de furnizori care se constituie în cheltuială a perioadei curente (666). Soldul debitor
reflectă cota-parte din dobânda datorată la extern, aferentă perioadelor următoare.
Observaţie: Contul prezentat anterior intervine pentru a reflecta dobânda datorată la importurile pe
credit comercial a căror perioadă de decontare depăşeşte un an. În cazul importurilor pe credit comercial pe
termen scurt, intervenţia contului este justificată numai dacă perioada de creditare se întinde pe parcursul a
două exerciţii financiare;
- 767 “Venituri din sconturi obţinute” asigură evidenţa sconturilor obţinute de la furnizorii externi,
atunci când plata obligaţiilor se realizează anticipat termenului de decontare, prevăzut în contractele
încheiate.
- 4091 “Furnizori debitori pentru cumpărări de bunuri de natura stocurilor” evidenţiază
avansurile acordate furnizorilor externi pentru începerea fabricaţiei produselor care fac obiectul importului;
- 167 “Alte împrumuturi şi datorii asimilate” reflectă cota de garanţie reţinută furnizorilor externi,
dacă perioada de garanţie depăşeşte un an.
Observaţie: Dacă, în mod excepţional, perioada de garanţie la importurile pe credit pe termen mediu
şi lung este mai mică de un an, cota de garanţie este reflectată cu ajutorul contului 462 “Creditori diverşi”.
- 2678 “Alte creanţe imobilizate” reflectă sumele imobilizate în cota de garanţie reţinută de clienţii
interni, dacă perioada de garanţie depăşeşte un an.

4.3. Contabilitatea importului de mărfuri în comision

Importul în comision reprezintă o formă a modalităţii indirecte de import în care societăţile de
comerţ exterior intermediază schimbul de mărfuri între producătorii externi şi beneficiarii interni. Aceste
unităţi comercializează mărfurile la intern în numele lor, dar pe contul şi pe riscul unităţilor beneficiare de
importuri. Ca urmare, rezultatele economico-financiare ale operaţiilor de import în comision (profitul sau

2
pierderea) se reflectă în gestiunea beneficiarilor de importuri, societăţile specializate de comerţ exterior
reflectând în contabilitatea proprie doar venitul obţinut din comisioanele de import.

4.3.1. Reglementarea juridică a importurilor în comision

Importurile în comision sunt reglementate din punct de vedere juridic de următoarele categorii
de contracte:
-contracte de comision încheiate la intern cu beneficiarii de mărfuri importate;
-contracte ferme încheiate la extern cu producătorii de bunuri importate;
-contracte (interne/externe) încheiate cu societăţi specializate care asigură prestarea serviciilor
necesare derulării normale a importurilor (transport pe parcurs intern şi/sau extern, prelucrare, sortare şi
ambalare, control al calităţii mărfurilor, asigurare etc).
a) Contractele interne încheiate cu beneficiarii de importuri sunt contracte de comision. Un
contract de comision “este o înţelegere scrisă între un comerciant numit comisionar şi un alt comerciant
sau producător numit comitent prin care comisionarul se angajează să vândă sau să cumpere o cantitate
determinată de marfă, conform instrucţiunilor comitentului, contra unei sume de bani numită comision.”2
În funcţie de obiectul contractului, în comerţul exterior contractele de comision se structurează în:
contracte de comision de vânzare (în cazul exporturilor) şi contracte de comision de cumpărare (în situaţia
importurilor).
Contractele de comision de cumpărare împuternicesc societăţile specializate de comerţ exterior să
achiziţioneze mărfurile de la extern în nume propriu, dar pe contul şi pe riscul beneficiarilor de importuri.
Aceste contracte, fiind încheiate la intern, sunt reglementate prin legislaţia comercială naţională,
prezentând aceleaşi clauze pe care le conţine orice contract încheiat între două persoane juridice autohtone.
Totuşi, particularităţile generate de cumpărarea mărfurilor de la extern determină anumite obligaţii
specifice ale părţilor participante la contractul de comision (Vezi şi Reglementarea juridică a exporturilor
în comision).
Analiza atribuţiilor care revin comisionarilor şi comitenţilor în cadrul unui contract de intermediere,
conduc la concluzia că, drepturile şi obligaţiile beneficiarilor de importuri privind derularea importului în
comision decurg din contractele externe încheiate de societăţile de comerţ exterior.
b) Contractele externe încheiate cu producătorii de bunuri importate stabilesc principalele
drepturi şi obligaţii ale părţilor participante la vânzarea-cumpărarea internaţională de bunuri. (Vezi şi
Contractarea importurilor).
c) Contractele (interne/externe) încheiate cu societăţi specializate care asigură derularea normală a
importurilor sunt destinate să asigure furnizarea serviciilor necesare realizării importurilor, servicii
reprezentate de: transport pe parcurs intern şi/sau extern; prelucrare, sortare şi ambalare; control şi
certificare a calităţii mărfurilor; asigurare etc. În funcţie de naţionalitatea furnizorilor de servicii (autohtoni
sau străini), contractele încheiate prezintă caracteristicile şi clauzele principale ale contractelor interne sau
externe de vânzare-cumpărare. Totuşi, fiind destinate prestărilor de servicii, aceste contracte au anumite
particularităţi determinate de: lipsa obiectului material al contractului; modalitatea concretă a efectuării
serviciului (de exemplu, transportul poate fi realizat cu mijloace diferite); apartenenţa naţională a
partenerului etc.

4.3.2. Organizarea financiar-contabilă a importului în comision

Similar importului pe cont propriu, importul de mărfuri în comision prezintă a serie de caracteristici
determinate de: traseul pe care circulă mărfurile destinate importului, modalitatea de decontare a creanţelor
şi datoriilor, scadenţa decontării datoriilor externe, natura bunurilor care fac obiectul importului etc.

2
Georgescu, T., Caraiani, Gh., Op. cit., vol. 1, p. 158
3
 Deoarece în cazul importului în comision, societăţile de comerţ exterior nu gestionează efectiv
mărfurile (nu intervine transferul de proprietate, ca la importurile pe cont propriu), acestea circulă, de
obicei, pe traseul: unităţi producătoare – vamă – beneficiari interni.3
Totuşi, cea mai mare influenţă asupra reflectării în contabilitate a importului de mărfuri în comision
o exercită prevederile concrete din contractele de comision, care reglementează aspectele juridice şi
financiare ale relaţiilor dintre comitenţi şi comisionari.

4.3.2.1. Decontarea importului de mărfuri în comision

În general, decontarea operaţiilor ocazionate de derularea importului în comision se realizează pe

baza unor tehnici şi modalităţi similare importului pe cont propriu, indiferent de termenul decontării
datoriilor externe (la vedere sau la termen). Cu toate acestea, în cazul importurilor în comision apar anumite
particularităţi generate de lipsa transferului de proprietate asupra mărfurilor destinate importului.

4.3.2.1.1. Decontarea importului în comision cu încasare la vedere

Decontările ocazionate de importul în comision sunt structurate în următoarele categorii:

1) –Decontări cu furnizorii externi se realizează în valuta convenită şi la termenele prevăzute în
contractele încheiate;
2) –Decontări cu unităţile prestatoare de servicii pe parcurs intern şi extern (operaţii suplimentare
efectuate la mărfuri, controlul calităţii, transport intern şi internaţional, asigurare etc.): Ca regulă generală,
decontarea serviciilor interne se realizează în lei, iar a celor externe în valută;
3) –Decontări cu beneficiarii de importuri: În cazul importului în comision decontările cu
beneficiarii de importuri presupun parcurgerea mai multor etape şi anume:4
a) Înainte de primirea mărfurilor în vamă SCE încasează de la beneficiarii de importuri anumite
sume ca avans pentru a asigura plăţile necesare la recepţionarea bunurilor. Aceste avansuri au rolul de
acoperi mărimea plăţilor de efectuat în vamă, dar şi de a achita obligaţiile faţă de furnizorii de mărfuri (în
cazul importurilor cu plata la vedere), respectiv faţă de unităţile prestatoare de servicii pe parcurs extern
şi/sau intern. Avansurile pot fi primite integral în lei, în valuta de decontare prevăzută în contract sau parţial
în lei şi parţial în valută.
Primirea avansurilor de la beneficiarii de importuri numai în lei, respectiv numai în valută, impune
efectuarea de schimburi valutare pentru achitarea datoriilor exprimate în valută (în cazul avansurilor în lei)
sau pentru achitarea sumelor datorate în vamă or a altor obligaţii decontabile în lei (în cazul avansurilor în
valută). Comisioanele bancare ocazionate de schimburile valutare urmează a se deconta cu beneficiarii de
importuri.
b) După facturarea mărfurilor la intern decontarea cu beneficiarii de importuri vizează
încasarea/plata diferenţei între valoarea facturată de către SCE şi valoarea avansurilor justificate
importatorilor.
Observaţie: O problemă deosebită a decontării importurilor de mărfuri în comision o ridică
eventualele diferenţe ocazionate de derularea operaţiunilor. Aceste diferenţe sunt structurate, după natura
lor, în:5
- Diferenţe de cheltuieli. Asemenea diferenţe pot apare dacă la facturarea mărfii către beneficiarul
de import anumite componente ale valorii acesteia au fost antecalculate, ca urmare a lipsei documentelor
justificative. Diferenţele constatate la primirea documentelor între valoarea efectivă şi nivelul antecalculat
al valorii mărfurilor se decontează cu beneficiarii de importuri;

3
Vişan, D., Contabilitatea în comerţul exterior, Vol. 1, Ed. Economică, Bucureşti, 1995, p. 250
4
Vişan, D., Noul sistem contabil al agenţilor economici din comerţul exterior, Ed. Economică, Bucureşti, 1994, p. 173
5
Vişan, D., Contabilitatea în comerţul exterior, Vol. 1, Ed. Economică, Bucureşti, 1995, p. 251-252
4
 - Diferenţe de curs valutar. Asemenea diferenţe pot apare în relaţiile cu toţi partenerii comerciali
implicaţi în derularea importului în comision, şi anume:
 cu furnizorii externi: diferenţa dintre cursul valutar din momentul înregistrării obligaţiilor pe
baza facturii primite sau de la sfârşitul lunii precedente şi cel de la data plăţii datoriilor;
 cu prestatorii de servicii: diferenţa de curs valutar între momentul primirii facturilor sau de la
sfârşitul lunii precedente şi cel al achitării obligaţiilor; dacă unele cheltuieli au fost
antecalculate, pot apare şi diferenţe de curs între momentul primirii mărfurilor de la extern
(înregistrarea obligaţiei estimate) şi cel al primirii facturilor;
 cu beneficiarii de importuri: pot apare mai multe categorii de diferenţe:
 diferenţa dintre cursul valutar din momentul facturării la intern (momentul înregistrării
obligaţiei faţă de producător) sau de la sfârşitul lunii precedente şi cel de la data încasării
creanţei;
 diferenţa dintre cursul primirii avansurilor în valută sau de la sfârşitul lunii precedente şi
cursul decontării acestora;
 diferenţa dintre cursul valutar din momentul preschimbării disponibilităţilor din lei în valută
şi cursul folosirii valutei din contul de disponibilităţi.
În principiu, nici o diferenţă aferentă importurilor în comision nu ar trebui să afecteze gestiunea
societăţii de comerţ exterior (intermediare), ci ar trebui să fie suportată de comitent. Nu este exclusă însă
posibilitatea, ca prin prevederile contractuale să se decidă că numai o parte din diferenţe să facă obiectul
decontării către beneficiarul de import (de exemplu, numai diferenţele de cheltuieli), iar cealaltă parte să fie
suportate de societatea de comerţ exterior.
Diferenţele care apar în cazul importurilor în comision se pot deconta între societatea de comerţ
exterior şi beneficiarul mărfurilor importate după încheierea fiecărei operaţiuni sau la anumite intervale de
timp, în funcţie de prevederile contractuale.
Decontarea operaţiilor specifice importului în comision cu încasare la vedere se poate realiza prin
următoarele modalităţi: incasso-documentar, acreditiv-documentar sau ordin de plată. Comisioanele
bancare generate de decontarea creanţelor şi datoriilor aferente importului în comision se decontează cu
beneficiarul de import sau se suportă de comisionar, potrivit prevederilor contractuale.

4.3.2.1.2. Particularităţile decontării importului în comision pe credit comercial

Pe lângă caracteristicile decontării mărfurilor importate cu plata la vedere, în cazul importului în

comision pe credit comercial apar anumite particularităţi:6
1) Importul de mărfuri pe credit comercial se practică atunci când beneficiarul de import nu dispune
de resurse financiare pentru a-şi achita obligaţiile faţă de furnizor, mai ales în cazul exporturilor de volum,
complexitate şi valori ridicate. Societatea de comerţ exterior nu este implicată în finanţarea importurilor în
comision pe credit comercial, acest rol revenindu-i producătorului extern;
2) În perioada de timp de la primirea mărfurilor şi până la plata contravalorii lor, beneficiarul de
import atrage în circuitul său economic fonduri străine, generatoare de dobânzi;
3) După scadenţa achitării obligaţiilor externe, importul pe credit comercial se structurează în:
-import în comision pe credit comercial pe termen scurt (până la 1 an);
-import în comision pe credit comercial pe termen mediu (1-5 ani) şi lung (peste 5 ani).
Importul în comision pe credit comercial pe termen scurt se practică de regulă pentru mărfuri
generale, iar scadenţa decontării se înscrie în factură.
Importul în comision pe credit comercial pe termen mediu şi lung se practică pentru mărfuri
complexe, cu valoare ridicată, a căror scadenţă de plată depăşeşte durata unui exerciţiu financiar. Efortul
financiar ridicat al producătorului extern şi pe o perioadă mai îndelungată, determină ca decontarea cu

6
Vişan, D., Noul sistem contabil al agenţilor economici din comerţul exterior, Ed. Economică, Bucureşti, 1994, pp. 97-99
5
furnizorii externi şi cu beneficiarii de importuri în cazul creditului comercial pe termen mediu şi lung să
se realizeze etapizat, astfel:
-Înainte de punerea în fabricaţie a bunurilor destinate importului producătorii externi încasează, prin
intermediul SCE, sub formă de avans o parte (cca. 10-25%) din valoarea contractată, de la beneficiarii de
importuri. Aceste avansuri se decontează de către SCE cu clienţii interni şi unităţile producătoare la
facturarea mărfurilor;
-La recepţionarea bunurilor, se mai încasează de la intern o parte din valoarea internaţională a
mărfurilor importate, cheltuielile externe de circulaţie în totalitate (dacă este cazul), precum şi valoarea
datoriilor de achitat în vamă. SCE reţin, din suma încasată de la intern, contravaloarea cheltuielilor de
circulaţie (pentru achitarea obligaţiilor faţă de prestatorii de servicii), valoarea plăţilor datorate în vamă şi
achită diferenţa producătorilor externi. Separat, SCE reţin furnizorilor externi o cotă de garanţie, care, în
condiţiile derulării normale a relaţiilor contractuale, va fi restituită la expirarea perioadei de garanţie. La
rândul lor, beneficiarii de importuri reţin SCE cota de garanţie reţinută furnizorilor externi;
-Diferenţa dintre valoarea internaţională a mărfurilor şi sumele decontate se încasează de la
beneficiarul de import în rate la intervalele stabilite prin contractul extern (anual, semestrial, trimestrial
etc.) sau integral, la scadenţa convenită. Sumele încasate de la clienţii interni sunt transferate de către SCE
furnizorilor externi.
4) Perioada de creditare a clientului intern influenţează şi modul de calcul al dobânzii externe.
Dobânda externă, la importurile pe credit comercial pe termen scurt, se calculează după formula dobânzii
simple, iar la importurile pe credit comercial pe termen mediu şi lung, după formula dobânzii compuse
(Vezi relaţiile de calcul prezentate la Decontarea exportului pe cont propriu pe credit comercial). Dobânda
încasată de la intern se decontează de către SCE unităţilor producătoare, aflate în postura de finanţator al
importului;
5). În contractul extern poate fi prevăzută posibilitatea decontării anticipate termenului de plată
stabilit, din iniţiativa beneficiarului de import, caz în care acesta are dreptul la o reducere de preţ denumită
discont. Valoarea discontului cedat clientului intern se reţine din suma datorată de SCE producătorului
extern;
6). Pentru decontarea importurilor pe credit pot fi utilizate şi efecte de comerţ, reprezentate prin:
cambii, bilete la ordin şi cecuri. Indiferent de modalitatea valorificării lor de către exportator, plata efectelor
de comerţ de către importator intervine numai la scadenţă.
Modalitatea de decontare a creanţelor şi datoriilor, scadenţa decontării creanţelor externe, natura
mărfurilor exportate etc. sunt elemente care influenţează sistemul de conturi folosit şi metodologia de
reflectare în contabilitate a operaţiilor privind exportul de mărfuri în comision.

4.3.2.2. Sistemul de conturi folosit la reflectarea operaţiilor privind importul de mărfuri în

comision

Operaţiile privind importul de mărfuri în comision presupun folosirea următoarelor conturi:

- 401 “Furnizori” asigură evidenţa datoriilor faţă de unităţile producătoare de mărfuri şi faţă de
prestatorii de servicii pe parcurs intern şi extern, generate de derularea importurilor în comision, pe baza
facturilor primite. În cazul importului în comision pe credit comercial, în cadrul obligaţiilor faţă de
producătorii externi se include şi dobânda, indiferent dacă este facturată separat de marfă sau inclusă în
valoarea acesteia. Deoarece contul 401 asigură atât evidenţa obligaţiilor faţă de unitatea producătoare, cât şi
faţă de unităţile prestatoare de servicii, se impune o organizare a evidenţei analitice pe fiecare furnizor în
parte;
- 408 “Furnizori – facturi nesosite” este folosit, cu ocazia recepţiei în vamă şi facturării la intern a
mărfurilor importate, pentru evidenţa obligaţiilor faţă de prestatorii de servicii de la care nu s-au primit încă
facturile;

6
 - 411 “Clienţi” asigură evidenţa creanţelor faţă de beneficiarii interni de mărfuri generate de
derularea importurilor în comision. Conţinutul şi modul de funcţionare a acestui cont nu diferă faţă de
importul pe cont propriu;
- 461 “Debitori diverşi” este folosit pentru evidenţa creanţelor faţă de beneficiarii de importuri,
generate de diferenţele nefavorabile între valoarea antecalculată a prestaţilor aferente importului în
comision, pentru care nu s-au primit facturi, şi valoarea lor efectivă în momentul primirii facturilor, precum
şi de diferenţele de curs valutar nefavorabile;
- 462 “Creditori diverşi” este folosit pentru evidenţa datoriilor faţă de beneficiarii de importuri,
generate de diferenţele favorabile între valoarea antecalculată a prestaţilor aferente exportului în comision,
pentru care nu s-au primit facturi, şi valoarea lor efectivă în momentul primirii facturilor, precum şi de
diferenţele de curs valutar favorabile.
- 704 “Venituri din lucrări executate şi servicii prestate” asigură evidenţa veniturilor obţinute din
comisioanele percepute clienţilor interni pentru intermedierea cumpărării de la extern a bunurilor;
- 167 “Alte împrumuturi şi datorii asimilate” este destinat să asigure evidenţa cotei de garanţie
reţinută producătorilor externi;
- 2678 “Alte creanţe imobilizate” reflectă sumele imobilizate în cota de garanţie reţinută de clienţii
interni, dacă perioada de garanţie depăşeşte un an;
- 419 “Clienţi – creditori” este destinat evidenţei avansurilor încasate în lei şi/sau în valută de la
clienţii interni pentru efectuarea plăţilor ocazionate de derularea importurilor;
- 409 “Furnizori – debitori” evidenţiază avansurile acordate producătorilor externi pentru începerea
fabricaţiei produselor care fac obiectul importului.
Observaţie:7 Comparativ cu importul de mărfuri pe cont propriu, la importurile în comision apar şi
următoarele particularităţi:
1) Nu intervin conturile de evidenţă a mărfurilor deoarece societăţile de comerţ exterior nu intră în
posesia mărfurilor, asigurând doar intermedierea achiziţiei lor;
2) În cazul importurilor în comision pe termen mediu şi lung nu se pune problema constituirii de
provizioane pentru garanţii acordate clienţilor de către societatea de comerţ exterior deoarece operaţiile se
realizează în nume propriu, dar pe contul şi pe riscul beneficiarilor de importuri.

7
Toma, C., Contabilitatea în comerţul exterior, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2005, p. 216
7