n legătură cu cererea de contestaţie este de observat că în reglementarea contestaţiei în anulare nu este

prevăzută, ca în materie de recurs (art. 366 alin.1 C. proc. pen.) sau de revizuire (art. 397 alin. 2),
obligaţia de a se face cererea în scris. În lipsa unei astfel de prevederi, nu vom putea conchide totuşi că
s-ar putea declara verbal contestaţie în anulare. Chiar dacă s-ar admite că ar fi posibilă sesizarea verbală,
aceasta nu ar putea permite examinarea cererii în vederea admiterii în principiu, care, potrivit
prevederilor art. 391 alin. 1 C. proc. pen., se face fără citarea părţilor. De 1 D.V.Mihăiescu, V.Rămureanu,
“Căile extraordinare de atac în procesul penal” Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1970,p.63; 2 D. V. Mihăescu,
V. Rămureanu, op.cit., p.64; asemenea, declararea verbală a contestaţiei ar face greu de realizat cerinţa
art. 387 alin. 2 C. proc. pen., care obligă pe contestator, ca în cererea de contestaţie în anulare pentru
motivele prevăzute în art. 386 lit. a-c, să arate toate cazurile de contestaţie pe care le poate invoca şi
toate motivele aduse în sprijinul acestora3 . Necesitatea derivată din cele expuse, de a exista o cerere
scrisă, nu va duce însă niciodată la punerea unei persoane, care este în imposibilitate de a semna, în
situaţia de a nu putea utiliza această cale de atac. Se apreciază că într-o astfel de împrejurare se vor
putea aplica, prin extensie, normele prevăzute în materie de apel şi de recurs. Afară de cerinţele
cuprinse în dispoziţiile art. 387 alin. 2 C. proc. pen. la care ne-am mai referit, legea nu indică alte date pe
care trebuie să le cuprindă cererea de contestaţie în anulare. Practica de judecată a fixat însă anumite
cerinţe pe care trebuie să le respecte orice cerere prin care se declară o cale de atac şi care, ca urmare,
vor trebui observate şi în cazul cererii de contestaţie în anulare.