Capitolul 3

Formula lui Taylor. Serii Taylor. Serii

Fourier

3.1 Formula lui Taylor

Definiţia 1 Fie f : I → R, I interval deschis. Spunem că f este de clasă C n (I) , n ∈ N∗ , dacă f admite
derivată de ordin n şi f (n) este continuă pe I. f este de clasă C 0 (I) dacă f este continuă.
Funcţiile indefinit derivabile pe I se numesc de clasă C ∞ (I).

Definiţia 2 Fie f : I → R de clasă C n (I) , I interval deschis, n ≥ 1 şi a ∈ I. Lui f ı̂i asociem
funcţia polinom a lui Taylor ı̂n punctul a de grad n, Tn : I → R ,
f 0 (a) f 00 (a) f (n) (a)
Tn (x) = f (a) + 1! (x − a) + 2! (x − a)2 + ... + n! (x − a)n .

Teorema 3 (formula  lui Taylor cu restul general) Fie f : I → R de clasă C n+1 (I) , n ≥ 0, I = [α, β] şi
M = sup f (n+1) (x) . Dacă a ∈ (α, β) , atunci:
x∈I
n
f (k) (a)
(x − a)k + Rn (x) şi
P
1) ∀x ∈ I, f (x) = k!
k=0
|x−a|n+1
2) |Rn (x)| ≤ M (n+1)! , ∀x ∈ I.

n
f (k) (a)
(x − a)k , ∀x ∈ I cu
P
Observaţie: Teorema spune că are loc formula aproximativă f (x) ' k!
k=0
eroarea absolută |Rn (x)|. Diferenţa Rn (x) = f (x)−Tn (x) se numeşte restul de ordin n al lui f ı̂n punctul a.

Rn (x)
Corolarul 4 In condiţiile teoremei, rezultă că Rn (x) → 0 pentru x → a. Mai mult, lim = 0,
x→a (x − a)n
adică Rn (x) → 0 pentru x → a mult mai repede decât (x − a)n .

Comentariu: Formula lui Taylor permite aşadar aproximarea unei funcţii printr-un polinom, ı̂n jurul unui
punct fixat. Aproximarea f (x) ' T1 (x) se numeşte aproximare liniară, iar f (x) ' T2 (x) aproximare pătratică.
√
Exerciţiu: Aflaţi aproximarea liniară a functiei f (x) = 1 + x pentru |x| suficient de mic. Estimaţi
eroarea pentru |x| < 0, 01.
Vom aproxima f ı̂n jurul lui 0, adica pentru x suficient de mic. f (x) ' T1 (x) = f (0) + f 0 (0) x. Cum
00 (θx)|
f 0 (x) = 2√1+x
1
⇒ f (x) = 1 + x2 + R1 (x) ; |R1 (x)| = |f 2! x2 cu f 00 (x) = − √ 1 3 . O majorare este
4 (1+x)
|f 00 (x)| ≤ 1
4 pentru |x| < 0, 01 ⇒ |R1 (x)| < 1
8·104
si aceasta din urma este eroarea.
CAPITOLUL 3. FORMULA LUI TAYLOR. SERII TAYLOR. SERII FOURIER 2

Definiţia 5 In condiţiile
  anterioare, f (x) = Tn (x) + Rn (x), ∀x ∈ V ∈ V(a) se mai scrie
teoremei
n+1
f (x) = Tn (x) + O (x − a) pentru x → a.
Se spune că Tn (x) este o dezvoltare limitată a lui f de ordin n ı̂n jurul lui a.
0 00 (n)
 
Aşadar, f (x) = f (a) + f 1!(a) (x − a) + f 2!(a) (x − a)2 + ... + f n!(a) (x − a)n + O (x − a)n+1 pentru x → a.

Exerciţiu: Să se afle dezvoltarea limitată de ordin n a funcţiei f (x) = ex ı̂n jurul lui 0.
0 00 (n)
f (x) = f (0) + f 1!(0) x + f 2!(0) x2 + ... + f n!(0) xn + O xn+1 pentru x → 0.


x 2 n
f (k) (x) = ex şi f (k) (0) = 1, asadar se obţine ex = 1 + 1! + x2! + ... + xn! + O xn+1 pt. x → 0.

Teorema 6 (formula lui Taylor cu restul Lagrange) In aceeaşi ipoteză ca teorema anterioară rezultă că
∀x ∈ I, ∃c ı̂ntre a şi x a.i.
n
P f (k) (a) k (x−a)n+1 (n+1)
f (x) = k! (x − a) + (n+1)! f (c) .
k=0

0
Corolarul 7 Pentru orice funcţie polinom P de grad n şi orice a ∈ R, are loc P (x) = P (a)+ P 1!(a) (x − a)+
P 00 (a) P (n) (a)
2! (x − a)2 + ... + n! (x − a)n , pentru orice x ∈ R.

3.2 Seria Taylor a unei funcţii reale de clasă C ∞

Definiţia 8 Fie I interval deschis şi a ∈ I. Unei funcţii f : I → R , f ∈ C ∞ , i se poate asocia
P f (n) (a)
seria Taylor ı̂n jurul lui a, n! (x − a)n , serie de puteri centrată ı̂n a.
n≥0

Teorema 9 Fie f ∈ C ∞ (I) cu proprietatea că există M > 0 a.i. ∀x ∈ I, ∀n ∈ N , f (n) (x) ≤ M.
 

Atunci , ∀a ∈ I, seria Taylor a lui f ı̂n jurul lui a este convergentă pe o vecinatate V ∈ V(a) cu suma f (x).
Aşadar, ∀x ∈ V ,
∞ (n) 0 00 (n)
f (a)
(x − a)n = f (a) + f 1!(a) (x − a) + f 2!(a) (x − a)2 + ... + f n!(a) (x − a)n + ...
P
f (x) = n!
n=0

Aceasta se numeşte dezvoltarea ı̂n serie Taylor a lui f ı̂n jurul punctului a.
Pentru a = 0 o numim dezvoltare ı̂n serie Mac-Laurin a funcţiei f .

Observaţie: Seria Taylor este serie de puteri centrată ı̂n a, deci poate fi derivată termen cu termen şi
integrată termen cu termen pe domeniul de convergenţă al seriei de puteri.

Dezvoltările ı̂n serie Mac-Laurin şi domeniul de convergenţă pentru câteva funcţii elementare vor fi
demonstrate in continuare:

1) Fie f (x) = sin x. Calculăm derivatele de ordin superior ale functiei:

f 0 (x) = cos x; f 00 (x) = − sin x;
f 000 (x) = − cos x; f (4) (x) = sin x;
...........
f (2k+1) (x) = (−1)k cos x; f (2k) (x) = (−1)k sin x ⇒ f (2k+1) (0) = (−1)k , iar f (2k) (0) = 0, ∀k. Cum toate
derivatele sunt marginite ı̂n modul de 1, rezultă conform ultimei teoreme că

x3 x5 x2n+1
sin x = x − + − ... + (−1)n + ...
3! 5! (2n + 1)!

Determinăm
 2n+3 domeniul  de convergenţă folosind criteriul raportului:
 x (2n+1)!  x2
lim  (2n+3)!
n→∞ x2n+1 
= lim (2n+2)(2n+3) = 0 < 1, ∀x ⇒ R = ∞ si dezvoltarea este deci valabilă ∀x ∈ R
n→∞
.
CAPITOLUL 3. FORMULA LUI TAYLOR. SERII TAYLOR. SERII FOURIER 3

∞
x2 x4 X x2n
2) cos x = 1 − + − ... = (−1)n , pentru ∀x ∈ R.
2! 4! (2n)!
n=0
∞
X xn
3) ex = , pentru ∀x ∈ R.
n!
n=0
4) Seria binomială de exponent α ∈ R \ N:

α (α − 1) 2 α (α − 1) (α − 2) 3
(1 + x)α = 1 + αx + x + x + ..., pentru |x| < 1
2! 3!
Calculăm derivatele: f 0 (x) = α (1 + x)α−1 ; f 00 (x) = α (α − 1) xα−2 ; ...f (n) (x) = α (α − 1) ... (α − n + 1) (1 + x)α−n ⇒
f 0 (0) = α; f 00 (0) = α (α − 1) ; ...f (n) (0) = α (α − 1) ... (α − n + 1) . Doar dacă α ∈ N , f (m) (x) = 0,
∀m ≥ n + 1 si dezvoltarea este un polinom, dupa cea a binomului lui Newton.
∞
α(α−1)...(α−n+1) n
Deci (1 + x)α = 1 +
P
n! x , ∀α ∈ R \N .
n=1    
Raza de convergenţă este R = lim  α(α−1)...(α−n+1) (n+1)!  n+1 
= lim α−n  = 1 asadar obţinem
 
n→∞ n! α(α−1)...(α−n)  
n→∞
domeniul |x| < 1.
5) In particular, suma seriei geometrice:
∞
1 X
= xn , pentru |x| < 1
1−x
n=0

3.3 Serii Fourier

Procesele oscilatorii reale se descriu prin suprapunerea mai multor sinusoide de frecvenţe diferite, de forma
2π
An sin (ωnx + ϕn ) , x ∈ R , n ∈ N care reprezintă oscilaţii armonice de perioade Tn = nω . Perioada T = 2πω
va fi perioada comună tuturor armonicelor din şirul de mai sus. In consecinţă, suma unei serii convergente de
∞
An sin (ωnx + ϕn ) reprezintă o funcţie periodică de perioadă T. Dacă notăm A0 = a20 ,
P
tipul f (x) = A0 +
n=1
An sin ϕn = an , An cos ϕn = bn , T = 2L, atunci seria se transcrie
∞
a0 X π
f (x) = + (an cos nωx + bn sin nωx) , ω = (3.1)
2 L
n=1

şi se numeşte serie trigonometrică. Funcţiile care intervin ı̂n relaţia (3.1):
1
, cos ωx, sin ωx, cos 2ωx, sin 2ωx, ..., cos nωx, sin nωx, ... (3.2)
2
formează sistemul trigonometric. Sumele parţiale ale unei astfel de serii se numesc polinoame trigonometrice.
Relaţia (3.1) se numeşte dezvoltarea funcţiei f ı̂n serie trigonometrică.

Propoziţia 10 Presupunând că seria trigonometrică (3.1)se integrează termen cu termen pe [−L, L], rezultă

ZL ZL
1 1
an = f (x) cos nωxdx, n ∈ N şi bn = f (x) sin nωxdx, n ∈ N∗ . (3.3)
L L
−L −L

In general, dacă T este perioada lui f, coeficienţii sunt:

a+T a+T
an = T2 f (x) cos nωxdx, n ∈ N si bn = T2 f (x) sin nωxdx, n ∈ N∗ , ∀a ∈ R.
R R
a a

Definiţia 11 Fie f integrabilă pe [−L, L]. Sirurile de numere reale (an )n≥0 , (bn )n>0 date de formulele (3.3)
se numesc coeficienţii Fourier ai funcţiei f ı̂n raport cu sistemul trigonometric (3.2). In acest fel se asociază
∞
lui f seria trigonometrică a20 + (an cos nωx + bn sin nωx) , ω = Lπ numită seria Fourier a lui f.
P
n=1
CAPITOLUL 3. FORMULA LUI TAYLOR. SERII TAYLOR. SERII FOURIER 4

Definiţia 12 O funcţie f : [a, b] → R se numeşte continuă pe porţiuni dacă este continuă ı̂n punctele
intervalului, cu excepţia eventual a unui nr. finit de puncte ı̂n care are limite laterale finite. Spunem că f
este netedă pe porţiuni dacă f 0 există şi e continuă ı̂n punctele intervalului, cu excepţia eventual a unui nr.
finit de puncte ı̂n care f 0 are limite laterale finite.

Notaţie f (a − 0) = lim f (x), iar f (a + 0) = lim f (x).

x→a,x<a x→a,x>a

Teorema 13 (Dirichlet-Jordan de reprezentare a unei funcţii ı̂n serie Fourier) Dacă f : [−L, L] → R este
netedă pe porţiuni, atunci seria sa Fourier converge ı̂n fiecare punct al intervalului şi suma seriei
∞
S (x) = a20 + (an cos nωx + bn sin nωx) , (cu ω = Lπ ), satisface relaţiile:
P
n=1
i) S (x) = f (x) , dacă x este punct de continuitate pentru f ;
ii) S (x) = f (x−0)+f
2
(x+0)
, dacă f nu e continuă ı̂n x ∈ (−L, L) ;
f (L−0)+f (−L+0)
iii) S (−L) = S (L) = 2 .

Observaţie: 1) ”f : [−L, L] → R ” se poate ı̂nlocui cu ” f : R → R periodica de perioadă 2L ”, iar

relaţiile i) şi ii) au loc pentru ∀x ∈ R.
2) Două funcţii definite pe un interval [a, b] netede pe porţiuni, ce diferă ı̂ntr-un nr. finit de puncte, au
aceeaşi serie Fourier.

Propoziţia 14 (Serii de cosinus sau de sinus) 1) Dacă f din teorema precedentă este pară, atunci coeficienţii
RL
săi Fourier sunt an = L2 f (x) cos nωxdx, n ∈ N , bn = 0, n ∈ N∗ , iar seria Fourier a lui f este o serie de
0
∞
a0 P
cosinus, de forma 2 + an cos nωx.
n=1
2) Dacă f este impară, atunci coeficienţii săi Fourier sunt
RL
bn = L2 f (x) sin nωxdx, n ∈ N∗ , an = 0, n ∈ N, iar seria Fourier a lui f este o serie de sinus de forma
0
∞
P
bn sin nωx.
n=1

Definiţia 15 Se numeşte prelungire prin periodicitate a funcţiei f : [a, a + T ) → R, funcţia periodică

fe : R → R de perioadă principală T , care coincide cu f pe intervalul [a, a + T ).

Exerciţiu: Să se dezvolte ı̂n serie Fourier f : (−π, π] → R , f (x) = x şi prelungită prin periodicitate cu
P (−1)n
perioada T = 2π. Deduceţi şi suma seriei 2n+1 .
n≥0
R: Fie fe : R → R prelungirea prin periodicitate a lui f ; ω = 2πT = 1.
f este netedă pe porţiuni, deci se ı̂ndeplinesc condiţiile teoremei lui Dirichlet şi fe se dezvoltă ı̂n serie
Fourier. Cum f este funcţie impară pe (−π, π) ⇒ an = 0, ∀n ≥ 0 . Punctele de discontinuitate sunt de
∞ Rπ
bn sin nx, ∀x 6= (2k + 1) π, k ∈ Z , bn = 1
P
forma x = (2k + 1) π, k ∈ Z , deci fe(x) = x sin nxdx = π
n=1 −π
2
Rπ 2 x cos nx π
Rπ cos nx 2 π n
π
+ sinn2nx 0 )

π x sin nxdx = π(− n 0
+ n dx) = π (− n (−1) =
0 0
∞
(−1)n+1
= n2 (−1)n+1 . Obţinem fe(x) = 2 sin 2x sin 3x sin 4x
P
n sin nx = 2(sin x − 2 + 3 − 4 + ...), x 6= (2k + 1) π,
n=1
k ∈ Z.
∞
π π (−1)n+1
sin nπ
P
Pentru x = 2 se obţine 2 =2 n 2 . Dar
n=1

nπ 0 dacă n = 2k
sin =
2 (−1)k dacă n = 2k + 1
π 1 1 1
⇒ 4 =1− 3 + 5 − 7 + ..., suma seriei cautate.
Capitolul 4

Spaţiul Rn. Distanţa şi norma euclidiană.

Topologia spaţiului Rn.

4.1 Distanţă şi norma euclidiană pe Rn

Prin definiţie, Rn = {x = (x1 , ..., xn )|xi ∈ R, i = 1, n} este spaţiul euclidian n-dimensional. Elementele sale
se numesc puncte sau vectori, iar x1 , ..., xn sunt componentele lui x.

Rn formează spaţiu vectorial peste R de dimensiune n. Vectorii e1 = (1, 0, 0...0), e2 = (0, 1, 0...0), ...en =
(0, 0..., 1) formează bază numită baza canonică.

Definiţia 16 Dacă x, y ∈ Rn , produsulpscalar al lui x cu y este numărul x· y = x1 y1 + ... + xn yn . Norma

euclidiană a lui x este numărul kxk = x21 + x22 + ... + x2n .

Teorema 17 (Inegalitatea lui Cauchy) |x· y| ≤ kxkkyk, ∀x, y ∈ Rn .

Teorema 18 (Proprietăţile normei) a) ∀x ∈ Rn , kxk ≥ 0 şi kxk = 0 ⇔ x = 0. (pozitivă)

b) ∀α ∈ R, ∀x ∈ Rn , kαxk = |α| · kxk (omogenă)
c) ∀x, y ∈ Rn , kx + yk ≤ kxk + kyk .

Definiţia 19 Pentru x, y ∈ Rn , se numeşte distanţa euclidiană de la x la y, d(x, y) = kx − yk =

q
= (x1 − y1 )2 + (x2 − y2 )2 + ... + (xn − yn )2 .

Teorema 20 (proprietăţile distanţei) 1) (pozitivă) ∀x, y ∈ Rn , d(x, y) ≥ 0 şi d(x, y) = 0 ⇐⇒ x = y;

2) (simetrică) ∀x, y ∈ Rn , d(x, y) = d(y, x);
3) (inegalitatea triunghiului) ∀x, y, z ∈ Rn , d(x, z) ≤ d(x, y) + d(y, z);

Definiţia 21 Rn ı̂mpreună cu distanţa euclidiană se numeşte spaţiu metric. Mai general, un spaţiu metric
este o mulţime pe care s-a introdus o aplicaţie d ce satisface proprietăţile 1),2),3).
Deasemenea spunem că Rn ı̂mpreună cu norma euclidiană se numeşte spaţiu normat. Un spaţiu vectorial
pe care s-a definit o normă cu proprietăţile a),b),c), s.n. spaţiu vectorial normat.

Exemple: 1) Pe Rn pot exista mai multe norme: kxk1 = |x1 | + |x2 | + ... + |xn | sau kxk∞ = max |xk | .
1≤k≤n
2) Pe C aplicaţia d(z, w) = |z −w| ı̂ndeplineşte proprietăţile distanţei şi reprezintă ı̂n planul complex distanţa
euclidiană ı̂ntre imaginile geometrice ale numerelor complexe z si w. Deci C este spaţiu metric.
CAPITOLUL 4. SPAŢIUL RN . DISTANŢA ŞI NORMA EUCLIDIANĂ. TOPOLOGIA SPAŢIULUI RN . 6

4.2 Formula lui Euler

cn (z − a)n , cn ∈ C, de variabilă complexă z se numeşte serie de puteri
P
Definiţia 22 Seria de funcţii
n≥0
complexă centrată ı̂n a.
P zn
Definiţia 23 Fie seria de puteri complexe n! . Suma ei se numeşte exponenţiala complexă.
n≥0

1
z z2 zn
Deci ez = 1 + 1! + 2! + ... + n! + ... . Deoarece R = lim n!
1 = ∞, rezultă că seria este absolut
n→∞ (n+1)!
convergentă ∀z ∈ C. Pentru z = x ∈ R coincide cu exponenţiala reală.
Are proprietăţile exponenţialei reale:
1) e0 = 1;
∞ k P ∞ l ∞ ∞ P n
z1 z2 z1k z2l z1k ·z2n−k
2) ez1 ·ez2 = ez1 +z2 , ∀z1 , z2 ∈ C, deoarece ez1 ·ez2 = (
P P P P
k! )( l! ) = k! l! = ( k!(n−k)! ) =
k=0 l=0 n=0 k+l=n n=0 k=0
∞ n ∞
1 P n! k · z2n−k ) = 1
(z1 + z2 )n = ez1 +z2 .
P P
n! ( k!(n−k)! z1 n!
n=0 k=0 n=0
ix x ix x 2 3 4

 z = 2ix, x 4∈ R 
3) Pentru ⇒ eix
= 1 + 1!3 − 2!5 − 3! + 4! + ...
Deci eix = 1 − x2! + x4! − ... + i 1!
x
− x3! + x5! − ... , adică eix = cos x + i sin x (formula lui Euler).

4.3 Topologia spaţiului Rn

Definiţia 24 Fie (X, d) un spaţiu metric, a ∈ X şi r ∈ (0, ∞) . Mulţimea B (a, r) = {x ∈ X|d (x, a) < r}
se numeşte bila deschisă cu centrul a şi raza r. Se numeşte vecinătate a punctului a orice mulţime
V ⊂ X care conţine o bilă deschisă cu centrul a, adică ∃r > 0 a.i. B (a, r) ⊂ V . Notăm cu V (a) mulţimea
vecinătăţilor punctului a.

Exemple: 1) Pe R cu distanţa euclidiană, B (a, r) este (a − r, a + r) .

2) Pe R2 cu distanţa euclidiană,”bila”
n centrată ı̂n o
a = (a1 , a2 ) este B (a, r) = (x1 , x2 ) ∈ R2 | (x1 − a1 )2 + (x2 − a2 )2 < r2 este discul deschis de rază r centrat
ı̂n a. Pe C cu distanţa euclidiană, B (a, r) = { z ∈ C| |z − a| < r}.
3) Pe Rn3 cu distanţa euclidiană, bila centrată ı̂n a = (a1 , a2 , a3 ) , o
B (a, r) = (x1 , x2 , x3 ) ∈ R3 | (x1 − a1 )2 + (x2 − a2 )2 + (x3 − a3 )2 < r2 este chiar bila deschisă (fără coajă)
de rază r centrată ı̂n a.

Definiţia 25 Fie (xn )n∈N un şir din spaţiul metric (X, d). Spunem că şirul (xn )n∈N are limita a ∈ X
(re-lativ la distanţa d) şi notăm lim xn = a dacă lim d (xn , a) = 0. Sirul (xn )n∈N este mărginit dacă
n→∞ n→∞
există o bilă care conţine toţi termenii săi.

Observaţie: Intr-un spaţiu metric nu are sens noţiunea de şir monoton.

Fie acum şirul (xn )n∈N ⊂ Rk , unde xn = x1n , x2n , ..., xkn . Acesta are componentele şirurile x1n n∈N ,

x2n n∈N , ... , xkn n∈N din R.

Teorema 26 Un şir (xn ) ⊂ Rk este convergent (sau este mărginit) relativ la distanţa euclidiană dacă şi
numai dacă cele k şiruri componente sunt convergente (respectiv mărginite). Limita şirului se calculează pe
componente.

Fie (X, d) un spaţiu metric.

Definiţia 27 O submulţime D ⊂ X se numeşte deschisă dacă ∀a ∈ D, ∃r > 0 a.i. B (a, r) ⊂ D. O

submulţime I ⊂ X se numeşte ı̂nchisă dacă X\I = CI este deschisă.
CAPITOLUL 4. SPAŢIUL RN . DISTANŢA ŞI NORMA EUCLIDIANĂ. TOPOLOGIA SPAŢIULUI RN . 7

Observaţie: Aşadar o mulţime este deschisă daca şi numai dacă este vecinătate pentru fiecare punct al
său.
Exemple: 1) Pe R , intervalele deschise (−∞, a) ; (a, b) ; (b, ∞) sunt mulţimi deschise. (a, b] nu este
deschisă, nici ı̂nchisă; [b, ∞) este ı̂nchisă.
2) Pe spaţiul X = R2 cu distanţa discurile deschise x2 + y 2 < r2 , r > 0 sunt mulţimi

 2 euclidiană,
x + y 2 > r2 , la fel.

deschise, iar exteriorul
 2 discurilor
Coroana circulară r < x + y < R2 este mulţime
2 2 deschisă. Orice dreptunghi [a, b] × [c, d] (produs
cartezian de intervale ı̂nchise) sau disc de forma x2 + y 2 ≤ r2 sunt mulţimi ı̂nchise.


Definiţia 28 Fie A ⊂ X. Se numeşte ı̂nchiderea (aderenţa) lui A, mulţimea A = { x ∈ X| ∀V ∈ V(x), V

are puncte comune cu A}. Interiorul lui A notat Å = IntA este mulţimea punctelor din A care sunt centre
pentru bile deschise conţinute ı̂n A. Frontiera mulţimii A notată F rA = A \ IntA.

Urmează câteva proprietaţi ale acestor noţiuni:

Propoziţia 29 1) IntA ⊂ A
2) IntA = A ⇔ A este mulţime deschisă.
3) A ⊂ A
4) A = A ⇔ A este mulţime ı̂nchisă.
5) x ∈ A ⇔ ∃ (xn )n≥0 ⊂ A un şir convergent la x.

 ;2 A = 2[a, b]2∪ {c}2si

Exemple: 1) X = R, A = [a, b) ∪ {c} ⇒ Å = (a, b) F rA = {a,
 b, c} .
2 2 2 2 2
2) X = R ; A = r < x + y < R ⇒ A = r ≤ x + y ≤ R ; F rA = x + y 2 = r2 ∪ x2 + y 2 = R2 .
2


Definiţia 30 O mulţime A se numeşte numărabilă dacă există o aplicaţie bijectivă f : A → N .

Teorema 31 (Cantor) 1) Dacă A este multime numărabilă, atunci elementele lui A pot fi aşezate ı̂n şir.
2) Mulţimile Z ,Q ,N × N sunt numărabile.
3) R nu este numărabilă.

Definiţia 32 O mulţime A ⊂ X se numeşte densă ı̂n X dacă A = X. (deci orice punct din X este limita
unui şir de puncte din A )

Exemplu: Fie X = R , Q este densă ı̂n R ⇔Q=R (pentru că orice nr. real este limita unui şir de numere
rationale). Analog, R \ Q este densă ı̂n R (adică orice nr. real este limita unui şir de numere iraţionale).

Definiţia 33 O mulţime K ⊂ Rn este compactă dacă este ı̂nchisă şi mărginită.

Exemple: 1) In spaţiul X = R , [a, b] este compact; [a, ∞)

 2 nu este compact pentru ca nu e mărginit.
2 2 2

2) Pe X = R , [a, b] × [c, d] este compact; discul ı̂nchis x + y ≤ R este compact;
mulţimea { (x, y)| x ≥ 0, y ≥ 0} nu e compactă pentru că nu e mărginită.

Definiţia 34 O submulţime D ⊂ Rn se numeşte conexă dacă orice două puncte din D pot fi unite printr-o
linie poligonală conţinută ı̂n D. O mulţime deschisă şi conexă se numeşte domeniu.

Exemple: 1) A ⊂ R este conexă⇔ A este interval.

2) In consecinţă, Q ⊂ R nu este conexă.
3) Un semiplan din R2 sau o coroană circulară sunt conexe.
CAPITOLUL 4. SPAŢIUL RN . DISTANŢA ŞI NORMA EUCLIDIANĂ. TOPOLOGIA SPAŢIULUI RN . 8

4.4 Limite şi continuitate ı̂n Rn

Fie X spaţiu metric, de exemplu X = Rn .

Definiţia 35 Fie A ⊂ X. Se numeşte punct de acumulare pentru A, un punct x ∈ X a.i. ı̂n ∀V ∈ V (x) se
află elemente din A \ {x} .

Exemplu: X = R , A = [a, b) ∪ {c} ⇒ Punctele de acumulare pt. A sunt [a, b] , iar c este doar punct
aderent; c se numeşte punct izolat.

Definiţia 36 Fie X, Y două spaţii metrice, A ⊂ X, f : A → Y. Fie a ∈ X punct de acumulare pentru A.

(deci există un şir de puncte xn → a cu xn ∈ A\{a} ) Un element l ∈ Y se numeşte limita lui f ı̂n punctul a
dacă ∀xn → a, xn ∈ A, xn 6= a ⇒ f (xn ) → l ı̂n Y.

Notăm lim f (x) = l

x→a

Definiţia 37 Fie X, Y două spaţii metrice, a ∈ X, f : X → Y. Spunem că f este continuă ı̂n a dacă
∀xn → a (ı̂n X )⇒ f (xn ) → f (a) ı̂n Y .

Corolarul 38 Fie f : A → Y, A ⊂ X, a punct de acumulare pentru A. Atunci f este continuă ı̂n a ⇔

(∃) lim f (x) = f (a) .
x→a

O proprietate importantă a functiilor continue este urmatoarea:

Teorema 39 Dacă f : K ⊂ Rn → Rm este continuă şi K este compact, atunci f (K) = { f (x)| x ∈ K} este
compactă.

Corolarul 40 Dacă f : K → R este o funcţie continuă pe o mulţime K compactă, cu valori reale, atunci
f este mărginită şi ı̂şi atinge marginile. (adică (∃) xm ∈ K a.i. f (xm ) = inf f (x) şi (∃) xM ∈ K a.i.
x∈K
f (xM ) = sup f (x) )
x∈K

1
Contraexemplu: f : (0, 1] → R , f (x) = x este continuă, dar lim f (x) = +∞, aşadar f este nemărginită.
x→0+
Atenţie, domeniul de definiţie nu e compact!