1.

Introducere
Războiul dintre Iran și Irak (cunoscut și sub denumirea de Primul Război
din Golful Persic și alte nume) a fost un conflict militar între
armatele Irakului și Iranului. Războiul a început în septembrie 1980 și a durat până
în august 1988, fiind cel mai lung război convențional al secolului al XX-lea. A
fost cunoscut sub denumirea de „Războiul din Golful Persic” înainte de „Războiul
din Golf” din 1990.
Războiul a început când Irak a atacat Iranul pe 22 septembrie 1980, printr-o
invazie terestră și aeriană a teritoriului iranian. Războiul a survenit după o serie
lungă de dispute teritoriale legate de frontiera comună a celor două state și temerile
Irakului legate de o insurgență Șiia (ramura islamică predominantă, însă oprimată a
Irakului) inspirată de Revoluția Iraniană. Irak dorea de asemenea locul Iranului ca
putere dominantă în zona Golfului Persic. Deși Irakul spera să profite de haosul
apărut după Revoluția Iraniană și a atacat fără o declarație de război, trupele sale
au avut un succes limitat și au fost respinse rapid de iranieni care au recuperat
aproape tot teritoriul pierdut până în iunie 1982. În următorii șase ani, Iranul a fost
în ofensivă.[14]
În ciuda cererilor Consiliului de Securitate al ONU de încetare a focului,
ostilitățile au continuat până la 20 august 1988. Războiul s-a încheiat cu acceptarea
de ambele părți a Rezoluției Consiliului de Securitate al ONU nr. 598. A durat
câteva săptămâni ca Iranul să părăsească tot teritoriul ocupat pentru a respecta
granițele de dinainte de război, stabilite în 1975 prin Acordul de la Alger. Ultimul
schimb de prizonieri de război a avut loc în 2003.
Războiul a cauzat numeroase pierderi omenești și economice - aproximativ
jumătate de milion de victime pentru fiecare parte, fără răniți - însă nu a adus
nici despăgubiri de război și nici schimbări teritoriale. Conflictul este comparat
adesea cu Primul Război Mondial, prin prisma tacticilor de luptă similare: război
de tranșee, cuiburi de mitralieră, atacuri la baionetă, utilizarea sârmei ghimpate,
atacuri frontale în masă ale infanteriei peste „țara nimănui” și utilizarea armelor
chimice (precum gazul muștar) de către Irak împotriva trupelor iraniene și a
civililor irakieni kurzi. La vremea respectivă, Consiliul de Securitate al ONU a
declarat faptul că „au fost folosite arme chimice în lupte”. Totuși, în aceste
declarații ale ONU nu se preciza faptul că doar Irak a folosit arme chimice, astfel
încât „comunitatea internațională" a păstrat tăcerea în timp ce Irak folosea arme de
distrugere în masă împotriva iranienilor și a irakienilor kurzi.