Tema: ÎMPRUMUTUL DE STAT. DATORIA PUBLICĂ.

CUPRINS:

1. Împrumuturile de stat: esența și trăsăturile caracteristice

2. Destinația și rolul împrumuturilor de stat
3. Elementele tehnice ale împrumutului de stat

1. Împrumuturile de stat: esența și trăsăturile caracteristice

Împrumuturile de stat au apărut și s-au dezvoltat în contextul finanțelor publice moderne, alături
de impozite și taxe, ca mijloc de completare a fondurilor bănești de utilitate publică sau ca venituri
extraordinare.
Din punct de vedere terminologic, frecvent este utilizată expresia împrumut public care este
sinonimul celei de credit public.
În economia de piață, veniturile procurate de stat din impozite și taxe, precum și cele de la
întreprinderile și proprietățile sale adesea nu acoperă integral cheltuielile bugetare ordinare. În
asemenea situații, autoritățile publice se adresează persoanelor fizice și juridice care dispun de mijloace
bănești temporar disponibile, cerându-le să le încredințeze o parte din acestea pentru acoperirea
diferenței dintre cheltuielile și veniturile bugetare. Cu alte cuvinte, în caz de dezechilibru bugetar,
completarea veniturilor publice se face cu resurse de împrumut, adică pe calea creditului public.
Sub aspect economic creditul public reflectă relațiile economice de redistribuire a resurselor
temporar disponibile ale persoanelor fizice și juridice în favoarea autorităților publice pentru
satisfacerea nevoilor generale ale societății.
Creditul public îmbracă următoarele forme:
- împrumuturile de stat;
- atragerea disponibilităților bănești prin casele de economii.
În prezent, împrumuturile de stat constituie principala formă a creditului public.
Sub aspect juridic, împrumutul de stat apare ca o înțelegere intervenită între o persoană
fizică sau juridică, pe de o parte, și stat, pe de altă parte, prin care prima consimte să pună la dispoziția
statului o sumă de bani, sub formă de împrumut, pe o perioadă determinată, iar acesta din urmă se
angajează să o ramburseze la termenul stabilit și să achite dobânda și alte costuri curente.
Trăsăturile caracteristice ale împrumutului de stat sunt:
a) împrumutul de stat are caracter contractual. Spre deosebire de impozit, care constituie o prelevare
obligatorie, stabilită în mod unilateral de către stat în sarcina unei persoane fizice sau juridice,
împrumutul exprimă acordul de voință al părților. Condițiile de emisiune și rambursare a
împrumutului, forma și mărimea venitului pe care îl asigură, precum și alte eventuale avantaje
acordate împrumutătorilor se stabilesc de organele de decizie competente ale statului, fără
consultarea prealabilă a subscriitorilor potențiali.
De regulă, împrumuturile de stat au la bază principiul facultativității. Istoria a cunoscut însă și
cazuri de împrumuturi forțate, când subscrierea a avut un caracter obligatoriu (la împrumuturi forțate
un stat recurge în împrejurări excepționale).
b) împrumutul are caracter rambursabil. Ca mijloc de procurare a resurselor bănești de care statul are
nevoie, împrumutul se caracterizează prin aceea că se restituie la termenul fixat, persoanelor fizice
și juridice care l-au acordat, spre deosebire de impozit, care constituie o prelevare, la dispoziția
statului, definitivă și nerambursabilă.
c) împrumutul de stat asigură deținătorilor de înscrisuri publice, pe lângă rambursarea sumei
împrumutate, și o anumită contraprestație.
Pentru a putea intra în posesia sumei de bani care îi lipsește și a o folosi potrivit trebuințelor sale,
statul se angajează să achite sistematic deținătorilor de înscrisuri publice, „prețul” acestei folosințe.
„Prețul” la care ne referim îmbracă forma dobânzii, forma câștigului ori ambele forme, după caz, la care
se adaugă adesea și alte avantaje materiale.

1
 2. Destinația și rolul împrumuturilor de stat
Statul apelează la împrumuturi fie din necesități de trezorerie, fie din necesități de echilibru
bugetar. În primul caz, veniturile bugetare ordinare prevăzute a se realiza în anul considerat acoperă
integral cheltuielile bugetare. Deși pe întregul an bugetul de stat se prezintă echilibrat, totuși pe
parcursul acestuia, și cu deosebire în primele luni ale anului, poate să nu existe o concordanță deplină
între termenele la care se încasează veniturile și cele la care se efectuează cheltuielile. Ca urmare, în
unele perioade plățile devansează încasările, ceea ce provoacă un gol de casă, adică o insuficiență
temporară de resurse, în timp ce în altele se înregistrează un plus de resurse față de ritmul normal al
plăților.
În cazul în care toate resursele publice încasate pe teritoriul țării se colectează la Trezoreria de
stat, este posibil ca insuficiența de resurse înregistrată la bugetul administrației centrale de stat să fie
acoperită pe seama sumei împrumutate de la o altă instituție de stat care înregistrează un prisos de
resurse. În momentul încasării veniturilor bugetare prevăzute, suma respectivă se restituie instituției
împrumutătoare.
În cazul în care disponibilitățile de resurse ale unor instituții publice nu acoperă golul de casă al
bugetului, atunci se solicită împrumuturi pe termen scurt la alți deținători de resurse bănești de pe
piață. În ultimă instanță, se face apel la Banca Națională a țării, sub forma unui avans în contul
veniturilor bugetare viitoare, în limitele și condițiile prevăzute de lege. Resursele bănești împrumutate
de la diverși deținători publici sau privați nu măresc masa semnelor bănești în circulație, ci numai o
redistribuie; în schimb, resursele împrumutate de la Banca Națională reprezintă o emisiune de bani fără
acoperire materială. Apelul la împrumuturi din necesități de trezorerie poate avea consecințe nefaste
asupra circulației bănești ori câte ori acesta vizează sume importante și nu se rambursează la termenele
prevăzute.
În cazul în care veniturile fiscale și ordinare nu acoperă integral cheltuielile bugetare pe întregul
an, pentru finanțarea deficitului rezultat statul se împrumută pe piața internă sau în străinătate. Întrucât
uneori deficitul bugetar atinge dimensiuni mari, iar creditul public este totuși limitat, statul apelează și la
resursele Băncii Naționale. Aceasta îi asigură împrumutul solicitat punând rotativa în funcție, adică
emițând bani fără acoperire. În perioada postbelică deficitul bugetar a căpătat un caracter cronic,
numeroase țări ale lumii confruntând-se cu problema deficitului financiar public. Așadar, dezechilibrul
financiar contribuie la adâncirea dezechilibrului monetar, la agravarea fenomenelor inflaționiste, la
destabilizarea economiei naționale.
Pentru împrumuturile contractate pe piața internă, inclusiv la Banca Națională, pe termen scurt,
se emit bonuri de tezaur. În unele țări emisiunea de bonuri de tezaur este plafonată prin lege, în timp ce
în altele aceasta este nelimitată. În acest din urmă caz, emisiunea de bonuri de tezaur din instrument de
trezorerie (de acoperire a golurilor temporare de casă) se transformă în mijloc de echilibrare a bugetului
de stat (de acoperire a deficitului bugetar).
În problema rolului împrumuturilor de stat, economiștii contemporani au o poziție diferită de cea
a confraților lor din perioada capitalismului ascendent. În ce privește dilema „impozite sau împrumuturi”
pentru finanțarea cheltuielilor bugetare, economiștii din perioada de ascensiune a capitalului erau
adepți ai soluției impozitelor și criticau aspru recurgerea la împrumuturi publice.
Împrumuturile de stat îndeplinesc un rol pozitiv în măsura în care sunt folosite pentru dezvoltarea
industriei, modernizarea agriculturii, construirea de căi de comunicare, protecția mediului etc. În
asemenea situații, împrumuturile contribuie la sporirea producției materiale, la creșterea venitului
național și, pe această bază, la asigurarea resurselor necesare rambursării lor.
Împrumuturile de stat contractate în străinătate contribuie la redistribuirea venitului național
între țările împrumutătoare și cale împrumutate. La acordarea de împrumuturi, fluxurile financiare
pornesc de la țările împrumutătoare către țările împrumutate. Din momentul începerii restituirii
împrumuturilor și al plății dobânzilor aferente, direcția fluxurilor financiare se schimbă; de data aceasta,
fluxurile pornesc de la țările beneficiare de împrumuturi către țările împrumutătoare.
Întrucât țările dezvoltate constituie principalele țări exportatoare de capital, iar țările în curs de
dezvoltare – principalele țări importatoare de capital, este lesne de înțeles că prin intermediul
împrumuturilor contractate în străinătate are loc redistribuirea produsului intern brut pe plan
internațional.

2
 3. Elementele tehnice ale împrumutului de stat

La contractarea unui împrumut este necesară stabilirea următoarelor elemente tehnice care îl
definesc din punct de vedere juridic:
- denumirea împrumutului care se contactează;
- valoarea menționată pe fiecare cupiură a înscrisului acelui împrumut;
- termenul de rambursare;
- dobânda;
- eventuale alte avantaje materiale acordate deținătorilor de înscrisuri, pentru a face
împrumutul mai activ.
Denumirea împrumutului poate să fie legată de destinația acestuia. Atunci când statul dorește să
atragă atenția opiniei publice asupra caracterului excepțional al împrumutului sau asupra obiectivului
urmărit prin acel împrumut, considerat de interes național, precizează acest lucru în însăși denumirea lui
(de exemplu: „Împrumut pentru finanțarea proiectului de aprovizionare cu apă potabilă a regiunii de
nord a Moldovei în valoare de 25 milioane dolari S.U.A., încheiat între Guvernul Republicii Moldova și
Export Credit Bank (Turcia)” ș.a.). În cazurile în care împrumuturile se contactează cu o oarecare
regularitate pentru acoperirea deficitelor bugetare sau pentru alte destinații (construcții de drumuri
ș.a.), în denumirea lor se precizează anul contractării, nivelul dobânzii, forma pe care o îmbracă venitul
(„împrumut de stat cu câștiguri”), după caz.
Valoarea nominală, valoarea reală și cursul. Pentru fiecare împrumut contractat pe piață, statul
emite niște înscrisuri, denumite generic efecte publice, titluri, hârtii de valoare, obligațiuni etc., în
cupiuri de o anumită valoare (de exemplu: de 200 de dolari S.U.A., 2000 de euro etc.). Suma înscrisă pe
titlul unui împrumut de stat, denumită valoare nominală, exprimă mărimea creanței pe care deținătorul
acesteia (creditorul) o are de încasat de la stat (sau, invers, datorită statului față de deținătorul
înscrisului respectiv). Când împrumutul se rambursează la termenul pentru care a fost contractat, statul
achită deținătorului înscrisului valoarea nominală a acestuia. Dacă deținătorul dorește să-și recupereze
banii plasați în înscrisuri ale unui împrumut de stat înainte de termen, el poate să le vândă la bursă.
Suma cu care se cumpără (se vinde) un înscris, denumită valoare reală, poate să fie egală, mai mică sau
mai mare decât valoarea nominală a acesteia. Mărimea valorii reale depinde de cursul la care cotează
înscrisurile respective. Cursul exprimă „prețul” cu care se cumpără și se vinde 100 de unități monetare
valoare nominală și acesta poate fi: al pari, adică egal cu 100; sub pari, adică mai mic decât 100, sau
supra pari, adică mai mare decât 100. La lansarea unui împrumut, cursul obligațiunii unui împrumut de
stat este, de regulă, sub pari și numai uneori al pari sau supra pari.
Cursul depinde de raportul dintre cererea și oferta de capital de împrumut, de nivelul dobânzii la
împrumutul respectiv, ca și de alte avantaje oferite de stat deținătorilor înscrisurilor acelui împrumut.
În acest context, folosirea noțiunilor de valoare nominală și valoare reală este convențională,
deoarece obligațiunile împrumuturilor de stat, așa cum s-a arătat mai sus nu au valoare proprie.
Termenul de rambursare. Există împrumuturi pe termen scurt ( contractate pe o perioadă de până
la un an inclusiv), pe termen mijlociu sau mediu (pe o perioadă de peste un an până la cinci ani inclusiv)
și pe termen lung (pe o perioadă de peste cinci ani). La împrumuturi pe termen scurt statul apelează
atunci când, deși este echilibrat pe întregul an, bugetul prezintă neconcordanțe între momentul lansării
veniturilor prevăzute și cel al afectării cheltuielilor aprobate.
Împrumuturi pe termene mijlocii și lungi statul contactează atunci când are nevoie de resurse
bănești pentru acoperirea deficitelor bugetare devenite cronice sau pentru finanțarea unor cheltuieli de
investiții de mare valoare.
Pentru împrumuturile pe termen scurt se emit bonuri de tezaur, polițe de tezaur, certificate de
datorie, certificate (bonuri) de impozite etc. Polițele de tezaur, spre deosebire de bonurile de tezaur și
de celelalte înscrisuri pe termen scurt, sunt supuse dreptului cambial, care reglementează condițiile în
care pot fi scontate la bănci, executate silit etc. Bonurile de tezaur pot fi lombardate la bănci și vândute
la licitație la cursuri variabile. Certificatele de impozite sunt înscrisuri nepurtătoare de dobândă, pe care
statul le înmânează creditorilor săi pentru plata unor furnituri sau alte angajamente. Deținătorii acestor
înscrisuri le pot folosi pentru plata impozitelor.
3
 Pentru împrumuturile pe termen mijlociu și lung se emit titluri de rentă, iar pentru cele fără
termen – titluri de rentă perpetuă.
Înscrisurile emise de stat se mai deosebesc și prin faptul că unele sunt negociabile (înscrisuri cu
circulație liberă), în timp ce altele nu pot fi negociate și nici lombardate.
Dobânda. „Prețul” pe care statul îl plătește creditorilor săi pentru folosirea sumei împrumutate
îmbracă forma dobânzii (venit fix de care beneficiază toți deținătorii de înscrisuri, proporțional cu suma
împrumutată); câștigurilor (venituri diferențiale ca mărime, de care beneficiază numai un număr
restrâns de deținători); forma combinată a dobânzii și câștigurilor sau forma altor avantaje.
La împrumuturile de stat cu dobândă, fiecare obligațiune are anexat un număr de cupoane care se
detașează periodic (o dată sau de două ori pe an) și se prezintă la ghișeul Băncii Centrale sau al altei
instituții desemnate de stat, de unde se încasează dobânda cuvenită.
La împrumuturile de stat cu câștiguri (premii), câștigurile se plătesc numai deținătorilor
obligațiunilor câștigătoare la tragerile la sorț. Suma totală a câștigurilor se stabilesc ținând seama de rata
dobânzii. Cu alte cuvinte, suma pe care statul ar fi plătit-o ca dobândă – dacă împrumutul ar fi fost cu
dobândă – se repartizează sub formă de câștiguri.
Rata dobânzii la împrumuturile de stat se menține, în general, la un nivel apropiat de acela al ratei
dobânzii la creditul bancar.