Scoala – o zona de comunicare intensa

Invatamantul este, prin excelenta, un domeniu puternic comunicant la toate

nivelurile. Aceasta apreciere este cu atat mai evidenta daca vom privi lucrurile prin
prisma „ pedagogiei moderne a comunicarii”, pentru care :

 Relatia instructiv (educativa) este eminamente o relatie de comunicare , „un

schimb de semnificatii” ce da nastere unui tip specific de limbaj – limbajul
didactic sau pedagogic pe care se bazeaza. Ceea ce nu inseamna ca
invatamantul este reductibil la comunicare, ci evidentiaza o recunoastere a
comunicarii ca parte constitutiva si vitala a procesului instructiv – educativ ( ce
poate fi asimilat cu o schema de comunicare );
 Comunicarea constituie una dintre conditiile fundamentale ale bunei desfaurari
a procesului de invatamant. Se estimeaza , dupa diverse cercetari , ca in
proportie de 70 la suta cunostintele vehiculatede scoala tin de parcurgerea
cartilor scrise ( manuale si cursuri ), de oralitate si relatii interpersonale, la care
se adauga imixtiunile multi-media si ale altor tehologii mai noi de informatie si
comunicare. In perspectiva, acest instrumentar de invatare si de cultura va
coexista , anuntand forme inedite de cunoastere, de transmitere si de memorie.
Aceasta ar putea sa insemne ca cele mai multe dintre situatiile de instruire sunt
si vor fi predominant comunicante; ca vor angaja, intr-o forma sau alta,
comportamente de predare si de invatare predominant manifeste ca acte de
comunicare, verbale si nonverbale. De unde concluzia ca a organiza conditiile
invatarii inseamna a organiza comunicarile ce se produc in clasa, a organiza si
controla schimburile de semnificatii ce u loc intre profesor si elevi, intre elevi si
elevi, intre elevi si alte medii;
 Ca parte constitutiva si vitala de invatamant, comunicarea se implica activ si
creator instructurarea si depasirea acestuia;
  Factor de stimulare si sustinere a interactivitatii , de promovare a unei
metodologii de mai mare interactivitate, de dezvoltare a contactului, schimbului
si coordonarii cu altii;
 Interventie de dirijare si control asupra invatarii;
 Instrument de organizare a invatarii si conditiilor invatarii;
 Sursa a dezvoltarii interrelatiilor si interactiunilor socio – umane in cadrul clasei
scolare, devenind un factor creator de context socio - afectiv , de intarire a
coeziunii grupului, de natura sa favorizeze evolutia invatarii si a predarii.
Extinzand lucrurile, comunicarea contribuie la formarea si cristalizarea
comunitatii scolare ca mediu mai larg care intervine intr-o maniera favorabila la
stimularea invatarii si a unei activitati didactice de calitate.

In fine , este important de subliniat faptul ca institutia de invatamant constituie locul

unde se invata comunicarea; unde se deprinde si se perfectioneaza comunicarea; unde
se elaboreaza ( creeaza ) comunicare; unde se educa ( cultiva ) comunicarea. Aici ,
comunicarea are semnificatia unei valori umane si sociale, motiv pentru care educarea
comunicarii constituie un scop in sine , un motiv major al invatamantului, la care toate
disciplinele trebuie sa isi aduca propria contributie.

Pe acest fundal al redifinirii conceptului de comunicare umana si al reconsiderarii

prestatiei comunicarii pe terenul instruirii si al educatiei, asistam o data cu revirimentul
comunicarii didactice, la dezvoltarea unei noi pedagogii s comunicarii; a unei
pedagogii moderne de natura sa declanseze un suflu innoitor si increzator valorificarii
la nivel inalt de eficienta a diferitelor forme si tipuri de comunicare posibil a fi utilizate
in practica scolara; preocupata de determinarea parametrilor celor mai activi ai
comunicarii in dezvoltarea cunostintelor scolare si, in general, a competentelor
cognitive.

Toate aceste eforturi gasesc o stimulare puternica in actuala dezvoltare a teoriei

generale a comunicarii mass-media, a teoriei informatiei si a altor stiinte in domeniile
apropiate.
Bibliografie :

„Sisteme de instruire alternative si complementare. Structuri , stiluri si strategii” , Ioan

Cerghit, Aramis 2002