Comunicarea – esența vieții noastre

 “Cei mai de succes oamei pe care i-am cunoscut, sunt cei care
asculta mai mult decat vorbesc.” – Bernard Baruch

Elaborat: Tulei Vladimir

1
 În viaţa de zi cu zi noi trăim, activăm, zîmbim, ne îndrăgostim, plîngem, muncim.
Toate acestea noi le facem nu altcumva decît prin comunicare, astfel comunicarea este
esenţa vieţii noastre. Comunicarea constă într-un proces de transmitere a informaţiilor,
ideilor şi opiniilor de la un individ la altul, de la un grup social la altul. Comunicarea a
devenit un concept universal şi atotcuprinzător, pentru ca totul comunică. Cuvintele au o
influenţă uriaşă , ne trag înapoi, ne ţin în loc sau ne împinge înainte. Ele au totdeauna un
obiectiv. În spatele oricărui act de comunicare se află intenţia , conştientă sau inconştientă,
de a influenţa gîndirea, sentimentele şi comportamentul cuiva.
Instrumentul comunicării este limba. De asemenea comunicarea este de mai multe
tipuri și mesajele sunt transmise prin metode diferite. Limbajul corpului ( mesaje transmise
prin tonalitatea vocii, expresia feței, poziția corpului, gesturi ) reprezintă o parte importantă
a comunicării. O bună comuncare presupune combinarea armonioasă a limbajului verbal
( mesaje transmise oral, scris și citit ) cu cel nonverbal ( exprimat prin semne, gesturi,
desene ). Vorbind despre limbajul trupului pot menționa că prin gesturi, ținută, poziția
trupului și prin distanța menținută se realizează o cantitate mai mare de comunicări
interumane, decât pe orice altă cale. Martin Luther King afirmă :“Oamenii se urăsc pentru
că se tem, se tem pentru că nu se cunosc și nu se cunosc pentru că nu comunică.”
Puțini dintre noi știm să comunicăm în toate situațiile pe care le întalnim și astfel ne
folosim mai mult de una dintre cele trei moduri de comunicare: verbală, nonverbală și
paraverbală. Fiecare dintre noi aparține unuia sau mai multor grupuri - muncim in grupuri,
gandim și luăm atitudine prin intermediul grupurilor (in sensul că suntem influențați în
gandirea și atitudinile noastre de grupurile din care facem parte). Cercul de prieteni, echipa
de muncă, echipa sportivă, familia sunt exemple de grupuri. Comunicarea in cadrul grupului
poate fi considerată cea mai importantă competență socială, cu implicații în manifestarea și
dezvoltarea altor abilitați. Persoanele trebuie să intracționeze și să comunice între ele,
pentru ca un grup să existe, membrii săi trebuie să aibă cel puțin un scop comun. Oamenii
traiesc in comunitate in virtutea lucrurilor pe care le au în comun, iar comunicarea este
modalitatea prin care ei ajung la aceste lucruri comune. Comunicarea e un mod de a există
al comunității.
Orice mic gest pe care îl faci, chiar și o simplă mișcare a capului sau a mâinilor,
spune o poveste. Te uiți în jos când vorbești? Te joci cu parul? Te înclini într-o parte? Totul
transmite un mesaj care poate fi citit cu ușurință de cineva care se pricepe la comunicarea
nonverbala.Comunicare nonverbală este, desigur, primordială faţă de cea verbală.
Gesturile, care sunt pur umane, sunt, de fapt, intermedieri care permit trecerea de la
natură la cultură, adică de la corp şi comportament, la semne şi semnificaţii cu valabilitate
colectivă. Majoritatea gesturilor de bază ale comunicării sunt aceleaşi în întreaga lume.
Când oamenii sunt fericiţi, zâmbesc, când sunt trişti sau supăraţi, se încruntă sau devin
pasivi. A încuviinţa dând din cap înseamnă, aproape în mod universal, "da" sau o aprobare.
Este una din formele înclinării capului şi pare a fi un gest înnăscut, utilizat şi de oamenii
nevăzători şi surzi.Una din cele mai serioase greşeli pe care un începător în ale limbajului
trupului o poate comite, este aceea de a interpreta un anumit gest izolându-l de alte gesturi
sau circumstanţe. Scărpinatul capului, de exemplu, poate însemna multe: mătreaţă,
incertitudine, memorie proastă sau minciună, în funcţie de alte gesturi făcute concomitent.
De aceea, pentru a le citi corect, gesturile trebuie privite întotdeauna în ansamblul lor.
Limbajul trupului, asemenea oricărui alt limbaj, constă din cuvinte, propoziţii şi o anumită
punctuaţie. Fiecare gest este asemenea unui cuvânt, iar un cuvânt poate avea mai multe

2
înţelesuri. Numai analizat într-o propoziţie, alături de alte cuvinte, putem înţelege pe deplin
sensul unui cuvânt. Gesturile sosesc grupate în "propoziţii" şi transmit neîncetat adevărul
despre sentimentele si atitudinile persoanei în cauză.
Cercetarea arată că semnalele nonverbale au o importanţă de cinci ori mai mare
decât cele verbale, iar când cele două sunt în discordanţă oamenii se bizuie pe mesajul
non-verbal, conţinutul verbal putând să nu fie luat în consideraţie.Mulți se țntreabă dacă
este posibilă falsificarea limbajului trupului nostru. După cum au analizat marii cercetatori
ai comunicării, în general, "nu", datorită lipsei de concordanţă, care probabil apare între
utilizarea principalelor gesturi, a microsemnalelor trupului şi cuvintele rostite. Palma
deschisă, de exemplu, este asociată cinstei, dar atunci când escrocul îşi ţine palmele
deschise şi zâmbeşte în timp ce spune o minciună, microgesturile sale îl trădează. Pupilele
sale se contractează, unan legătură cu minciuna, dificultatea constă în aceea că acţiunile
subconştiente ale creierului sunt involuntare şi independente de minciunile verbale, aşa că
limbajul trupului ne dă de gol. Acesta e motivul pentru care cei ce mint rar sunt descoperiţi
cu uşurinţă, oricât de convingător ar suna cuvintele lor. în clipa în care încep să mintă,
trupul lor emite semnale contradictorii şi de aici ni se creează senzaţia că ei nu spun
adevărul, în timpul emiterii minciuni.Unul din cele mai puţin observate, dar, totodată, şi cele
mai eficiente semnale non-verbale este transmis de palma omului. Utilizarea corectă a
palmei îl poate investi pe om cu un anumit grad de autoritate şi cu capacitatea de a-i dirija
pe alţii prin gesturi. Gesturile principale de îndrumare ale palmei sunt următoarele trei:
palma îndreptată în sus, palma îndreptată în jos şi palma strânsă pumn, cu degetul arătător
întins. Palma întoarsă în sus este utilizată ca un gest de supunere, neameninţător, evocând
gestul cerşetorului de pe stradă. Palma întoarsă în jos asigură autoritate imediată. De
asemenea și brațele exprimă un oarecare gest, cum ar fi încrucișarea brațelor.Există mai
multe poziţii de încrucişare a braţelor, cel mai răspîndit ar fi gestul obişnut al încrucişării
braţelor. Acesta este un gest universal care exprimă, aproape pretutindeni, o atitudine
defensivă sau negativă. Este imaginea obişnuită a omului care, ajungând în mijlocul unor
necunoscuţi — la mitinguri, la cozi, în cofetării, în lift sau în alte locuri — se simte stingherit
sau nesigur.
Allan Pease afirmă că ,,Asemănător cu gesturile de barieră a braţelor, şi
încrucişarea picioarelor reprezintă un semnal că putem avea de-a face cu o atitudine
negativă sau defensivă”1.Poziţia obişnuită a încrucişării picioarelor ar fi un picior aruncat
elegant peste celălalt, de obicei cel drept peste cel stâng. Este o poziţie obişnuită de
încrucişare a picioarelor în culturile europene, britanice, australiene şi neozeelandeze şi
poate fi folosită pentru manifestarea unei atitudini nervoase, rezervate sau defensive.
Aproape întotdeauna este un gest secundar, care apare împreună cu alte gesturi negative
şi din această cauză nu poale fi interpretat izolat sau rupt de context. Astfel şed, de multe
ori, cei care ascultă o prelegere sau cei care stau timp mai îndelungat pe scaune incomode.
Este folosit adesea şi pe vreme friguroasa. Există și alte gesturi care ar reprezenta o
atitudine negativă, cum ar fi încălecarea scaunului. Cu secole în urmă, oamenii foloseau
scuturi pentru a se apăra de ciomegele si suliţele inamicului. Azi omul civilizat, exprimând
aceeaşi atitudine de apărare, utilizează orice obiect aflat la îndemână ori de câte ori este
expus unui atac fizic sau verbal. El se retrage în spatele unei porţi, a unui gard sau birou, în
spatele uşii deschise a automobilului sau încalecă un scaun . Dar cum procedăm atunci
când ne confruntăm de unul singur cu un individ călare pe un scaun turnant? Discuţia cu el

1
Allan Pease ,,Limbajul Corpului”, Editura POLMARK, București, 1997.

3
n-are nici un rost, mai ales dacă se roteşte întruna, când într-o parte, când în alta. în acest
caz, cea mai bună apărare este atacul non-verbal. Să conducem conversaţia în aşa fel
încât, stând în picioare, să-l putem privi de sus în jos şi sa pătrundem în teritoriul său
personal. Aceasta îl va perturba mult şi în efortul său de a evita schimbarea forţată a
locului, s-ar putea chiar să cadă de pe scaun.Există și gesturi agresive, de exemplu individul
stă cu mâinile înfipte în şolduri, acesta fiind unul din cele mai răspândite gesturi care
comunică o atitudine agresivă. Unii observatori l-au etichetat drept gest "de pregătire",
ceea ce într-un anumit context este o denumire corectă, dar semnificaţia lui de bază este
agresiunea. Poziţia este numită şi postură provocatoare, cu referire la individul care merge
direct la ţintă şi recurge la această postură când este gata de luptă pentru atingerea
obiectivelor sale.
Am ajuns la două puncte forte care manipulează dar totodată trădează
personalitatea. În întreaga comunicare umană, ochii transmit cele mai fidele şi exacte
semnale, deoarece ocupă un loc focal pe trup, iar pupilele funcţionează în mod
independent. Ochii au un mare rol în relaţiile dintre sexe. Femeile se folosesc de farduri
pentru a atrage atenţia asupra ochilor. Dacă o femeie este îndrăgostită de un bărbat, îl
priveşte cu pupilele dilatate, iar bărbatul interpretează acest semnal corect, fără a şti, de
fapt, ce se întâmplă. De aceea, întâlnirile romantice se petrec de obicei în locuri puţin
luminate, unde pupilele se dilată. O bază reală de comunicare cu o altă persoană se poate
realiza numai dacă ne privim ochi în ochi. În timp ce cu unii oameni ne face plăcere să stăm
de vorbă, cu alţii este un chin, iar unii dintre aceştia ni se par nedemni de încredere. Toate
acestea depind, înainte de toate, de timpul cât suntem priviţi direct sau ni se captează
privirea pe durata conversaţiei. Dacă cineva minte sau tăinuieşte anumite informaţii,
privirea sa se întâlneşte cu a noastră doar o treime din timpul petrecut împreună. Dacă
privirea respectivului o întâlneşte pe a noastră mai mult de două treimi din timp, aceasta
poate însemna, fie că ne găseşte foarte interesanţi sau atractivi, şi în acest caz se uită la
noi cu pupilele dilatate, fie că nutreşte faţă de noi un sentiment de ostilitate şi eventual
recurge şi la provocări non-verbale, iar în acest caz pupilele sale se contractă. Când purtăm
o discuţie de afaceri, să ne imaginăm un triunghi pe fruntea celeilalte persoane. Prin
menţinerea privirii noastre numai asupra acestei zone, creăm o atmosferă serioasă şi
partenerul îşi dă seama instinctiv că afacerea ne interesează. Cu condiţia ca privirea noastră
să nu coboare sub nivelul ochilor celeilalte persoane, vom putea păstra controlul asupra
desfăşurării discuţiei.Privire intima Privirea coboară de la ochi, spre bărbie şi de aici spre
alte părţi ale trupului: când cei doi stau aproape unul de celălalt, triunghiul este situat între
ochi şi piept, iar cind stau ceva mai depărtaţi, ȋntre ochi şi încheietura coapsei. Bărbaţii şi
femeile utilizează în relaţiile lor acest mod de a privi pentru a-şi exprima interesul unul faţă
de celălalt, iar dacă interesul este reciproc, şi modul de privire va fi acelaşi.Gestul blocării
ochilor Cei mai iritanţi dintre partenerii noştri de afaceri sunt cei care închid ochii în timp ce
vorbesc. Acest gest apare inconştient şi reprezintă o încercare din partea celui care îl
foloseşte de a-l scoate pe celălalt din câmpul său vizual, fie că s-a plictisit de ci şi i-a
devenit indiferent, fie că se consideră superior lui. Dacă o persoană se consideră superioară
față de noi, gestul blocării ochilor este însoţit de înclinarea capului pe spate, pentru a ne
putea arunca o privire lungă, sau, cum s-ar zice, pentru "a ne măsura din cap pună la
picioare". Dacă în cursul unei conversaţii, vom constata folosirea acestui gest, aceasta ne
arată că felul nostru de apropiere faţă de celălalt a declanşat o reacţie negativă. Aproape
toate obiectele de care omul se foloseşte, îi creează prilejul să facă anumite gesturi
caracteristice, în această situaţie sunt fără îndoială şi cei care poartă ochelari. Una din cele

4
mai des folosite mişcări este introducerea în gură a unuia din braţele ochelarilor .aducerea
unor obiecte la buze sau plasarea lor în gură este o încercare momentană a individului de a
retrăi senzaţia de siguranţă pe care o avea la vârsta copilăriei. La întruniri şi în alte locuri
unde oamenii se întâlnesc şi discută putem observa cât de numeroşi sunt cei care preiau
gesturile şi postura celui cu care vorbesc. Cu ajutorul acestei "copieri la indigo" o persoană
comunică unei alte persoane că este de acord cu ideile şi atitudinile sale. Dacă unul din ei
îşi bagă mâna în buzunar, celălalt va proceda la fel şi acest mimetism va continua până ce
între cei doi va exista un acord. Procedeul acesta de copiere poate fi observat şi la cei între
care există o prietenie strânsă sau au acelaşi statut social, poate fi întâlnit frecvent şi la cei
căsătoriţi de mai mulţi ani, care ajung să se mişte absolut Ia fel, indiferent dacă merg, şed
sau stau în picioare.
Oamenii atunci cînd comunică trebuie să aibă ceva în comun, pentru a fi o
conversație bună. De exemplu ei trebuie să privească lucrurile dintr-un unghi inedit,
exprimând puncte de vedere neașteptate asupra unor subiecte bine cunoscute. Ei trebuie
să aibă cunoștințe vaste, să gîndească și să vorbească despre o largă varietate de
chestiuni care nu au legătură cu viața lor de zi cu zi. Doi oameni ce comuncă nu ar trebui
să vorbească despre ei înșiși tot timpul. Ei trebuie să fie curioși, să întrebe tot timpul “De
ce?”, să dovedească o mare capacitate empatică. Ei trebuie să încerce să se transpună în
locul tău, să se conecteze la ce li se povestește, să aibă simțul umorului și să nu se sfiească
să-l folosească asupra propriei persoane. De fapt, cei mai buni maeștri în arta conversației
spun frecvent anecdote despre ei înșiși, ei au propriul lor stil de conversație.
Trebuie de accentuat un punct important atunci când comunici și anume cela că nu
trebuie să vorbești doar despre tine. Ca să întreții conversația, trebuie să-i spui
interlocutorului tău ceva despre tine și să-i răspunzi la întrebări, dar să nu lungești vorba.
,,Când oamenii simt că ceilalţi nu-i respectă, conversaţia devine imediat nesigură, iar
dialogul ajunge la o întrerupere bruscă”2. Schimbă subiectul, întrebă persoana cu care
vorbești, unde lucrează, cum se simte, ceva despre viața sa, ca cel care te ascultă să se
simtă și el ascultat. Fii mereu curios, cei mai buni maeștri în arta conversației manifestă
curiozitate pentru orice. De aceea sunt buni ascultători și tot de aceea au cunoștințe vaste
– învață întotdeauna ceva nou. Fii empatic, oamenii cu care ne place să discutăm sunt cei
care se dovedesc empatici față de noi – care demonstrează limpede că înțeleg ce simțim și
ce spunem. Când spui cuiva că ți-ai schimbat serviciul, ți-ar plăcea să auzi o replică care ti-
ar încuraja să continui discuția. Arată că ai simțul umorului deoarece, umorul este tot atât
de binevenit în conversație ca în orice altă situație, iar uneori e chiar imperios necesar.
Când ții un discurs, una din regulile de bazå este să nu fi serios prea mult timp. Aceeași
regulă se aplică și în conversație, poate aici, cu atât mai mult. Umorul, printre altele, nu dă
rezultate dacă ești for¡at. Cei mai buni umoriști și comici știu acest lucru și nici nu încearcă.
Un bun exemplu este Bob Hope. El nu încearcă niciodată să fie neobișnuit de amuzant când
e invitat la un dineu sau la o petrecere. Desigur, nu e plictisitor sau sobru, dar e destul de
sofisticat pentru a nu relua monologurile din vechile lui vodeviluri. Toată lumea știe că e
amuzant pe scenă, la TV, în filme, la ce bun s-o mai demonstreze? În plus, Hope e ceva
mai mult decât un bun comic.
E foarte important să comunici convingător și într-o afacere. Regulile de bază ale
conversației se aplică în afaceri la fel ca în orice alt domeniu. ,,Fii direct și sincer și, în

2
https://www.marian-rujoiu.ro/comunicare-eficienta-conversatii-dificile-si-solutii/

5
același timp, ascultă cu atenție, dacă vrei să fii expert în arta conversț¡iei” 3. Dacă
discuț¡ despre propria meserie sau propriul domeniu de activitate, presupui că interlocutorii
tăi cunosc termenii de specialitate pe care îi folosești, dar tot trebuie să te faci înțeles pe
deplin. Iar dacă vorbești cu oameni din afara domeniului tău de activitate, trebuie să
presupui contrariul: că audiența sau unii dintre participanii la întrunire nu cunosc termenii
de specialitate, așa că va trebui să folosești un limbaj pe în¡elesul tuturor. Timpul înseamnă
bani. Nu trebuie să irosești timpul persoanelor cu care vorbești. Nu trebuie să vorbești doar
despre propria personalitate, despre ceea ce ai facut cu o zi în urmă, ca să nu se
transforme conversația într-o discuție grăbită de cinci minute. Nici nu încerca să fii punctul
de atracție al întâlnirii, monologând 20 de minute când toți ceilalți sunt nerăbdători să
treacă la afaceri. Dar asta nu înseamnă că trebuie să-ți ții gura ferecată. Una din cele mai
eficiente metode de a menține moralul ridicat și productivitatea angajaților tăi, este de a-i
informa tot timpul. Există momente când le oferi oamenilor tăi informații de bază, fie ca să
se simtă utili, fie ca să îi motivezi. Dar nu e necesar să ții o scurtă expunere de câte ori
vorbești cu cineva.
Toți vindem câte ceva. În fiecare zi, la serviciu, ne vindem pe noi înșine, educația și
experiența pe care o avem, indiferent dacă suntem vânzători de meserie sau nu. Când e
vorba de vânzări, cei care au succes în conversația de afaceri, au ajuns vânzători nobili,
deoarece ei cunsc arta de a vinde. Trebuie să cunoști bine produsele și serviciile pe care le
vinzi – ce dă și ce nu dă rezultate în vânzarea lor. Singura modalitate de a afla asta este să
discuți cu colegii și să citești tot ce poți despre experiența altora în domeniu.
Aristotel afirmă ca o enunțare este adevarată atunci când „spui ca este ceea ce este
si că nu este ceea ce nu este“. Aceasta este definiția adevărului, corespondența formulată
de filosofii medievali. Cea mai importantă caracteristică a adevarului este corespondența
dintre enunțurile despre lume și lumea ca atare. Adevarul și falsitatea sunt proprietați ale
opiniilor. Uneori oamenii ascund adevărul, scoţînd la evidenţă minciuna, ȋn orice caz aceasta
face parte din exprimarea opiniei. Cum putem afla dacă cineva minte? Recunoaşterea
gesturilor non-verbale de inducere în eroare este una din cele mai importante manifestări
ale spiritului de observaţie, o deprindere pe care neo putem însuşi. Care sunt, deci,
semnele inducerii în eroare, care îi pot demasca pe cei în cauză? Unul din cele mai
răspândite simboluri ale inducerii în eroare îl reprezintă cele trei maimuţe înţelepte, care nu
aud, nu spun şi nu văd nimic din ce e rău. Mişcările mâinii aduse la fată reprezintă forma de
bază a gesturilor umane de inducere în eroare. Cu alte cuvinte, atunci când vedem, rostim
sau auzim lucruri neadevărate sau care induc în eroare, adesea încercăm să ne acoperim cu
mâinile gura, ochii sau urechile. Cum am mai arătat, copiii utilizează cu dezinvoltură aceste
gesturi evidente de inducere în eroare. Bunăoară, dacă copilul minte, el îşi acoperă gura cu
mâinile, străduindu-se parcă să stopeze ieşirea cuvintelor mincinoase. Dacă nu doreşte să
audă admonestarea părintească, el pur şi simplu îşi astupă urechile. Când vede ceva la care
nu doreşte să se uite, el îşi acoperă ochii cu mâinile sau cu braţul. Acoperirea gurii face
parte din puţinele gesturi adulţilor, ale care sunt tot atât de evidente ca şi gesturile copiilor.
Mâna acoperă gura, degetul mare apasă obrazul, în timp ce creierul trimite subconştient
comenzi mâinii să încerce să oprească cuvintele mincinoase care se pronunţă. Uneori doar
câteva degete sau pumnul strâns acoperă gura, dar înţelesul gestului rămâne acelaşi.în
ceea ce priveşte originea gestului de atingere a nasului, potrivit uneia din explicaţii, alunei

3
Allan & Barbara Pease ,,Abilități fr comunicare”, traducere din limba engleză de Sanda Aronescu, București, Editura
Curtea veche, 2007.

6
când ne apare în minte o idee negativă, subconştientul nostru îndrumă mâna să acopere
gura - dar, pentru ca gestul să nu fie atât. Este privit ca un bun orator acela care în mod
"instinctiv" simte momentul în care auditoriul nu mai rmăreşte cu interes spusele sale şi Ie
consideră suficiente. Un bun agent comercial simte când atinge "punctul critic" al clientului
său, adică momentul când află ce anume îl interesează pe cumpărător. Fiecare cunoaşte
acea senzaţie de gol care apare atunci când, în urma potenţialul prezentării propunerilor
sale, cumpărător abia scoate câteva cuvinte, mai mult ascultând.
Minciuna poate fi atat o actiune de denaturare a adevarului, cat si a falsului. Deseori
noi nu observăm atunci când o persoană minte, unul dintre cele mai folosite gesturi
involuntare atunci când cineva nu spune adevărul este atingerea nasului. Explicația
psihologică este că subconștientul dictează să te ferești cumva de persoana cu care
vorbești și atunci recurgi la un astfel de gest. Există și un fenomen care se întâmplă la nivel
fizic și care te poate face să îți scarpini nasul: când minți, nivelul de adrenalină crește și
provoacă dilatarea capilarelor, conducând la mancărimea nasului. Minciuna poate fi
detectată cu ușurință și dacă cineva te privește insistent în ochi. Aceasta se întâmplă pentru
că persoana respectivă încearcă să compenseze faptul că nu spune adevărul prin contact
vizual intens. Un semn destul de ușor de detectat atunci când cineva te minte este
ascunderea mâinilor. Psihologia gesturilor arată atunci când cineva iși pune mâinile în
buzunar, la spate sau în poală (daca stați la masă), înseamnă că îți ascunde ceva.
După cum au constatat cercetătorii, poziția corpului la fel transmite un mesaj.
Majoritatea oamenilor iși poziționează corpul sau picioarele către persoana lângă care se
simt cel mai confortabil. Dacă ești interesată de un tip dintr-un grup și vezi că el stă mai
mult îndreptat spre tine, e clar ca este și el atras de tine. Atunci când te abordează cineva
și ești cu prietenii, îți poți arăta pe cale nonverbală că ai vrea să vi se alăture, prin
poziționarea la un unghi de 45 de grade față de persoana respectivă. Aceasta va recepta la
nivel subconștient că este binevenită.
Prin intermediul comunicarii are loc un schimb de informație care este un produs al
comunicării, semnificând “cunoașterea elementară care poate fi transmisă, stocată,
conservată și utilizată”. Comunicarea interpersonală este un proces relațional cu doi actanți,
pentru care s-au determinat mai multe obiective: transmiterea unor informații (cu sens unic
sau cu dublu sens); convingerea (persuadarea) interlocutorului; · socializarea (stabilirea și
menținerea de relații semnificative cu alte ființe). Revenind la importanța comunicarii in
cadrul relațiilor interpersonale este important de menționat că relțiile se construiesc și se
mențin prin comunicare. Scopul principal al comunicarii interpersonale este acela de a
începe o relație, de a o construi și menține. Ne angajăm în relații interpersonale pentru ca
în cadrul acestora contactul este direct, iar calitatea feed-back-ului este superioară altor
tipuri de comunicare. Intr-o relație interpersonală realizăm imediat reacția partenerului și
ne putem corecta. Comunicarea este mai spontană și ne oferă mai multă satisfacție.
Emițătorul trebuie să transmită mesajul clar și organizat, pentru a pastra și promova
interesul receptorului. Ascultatorul este interesat de informatie doar dacă cel care comunică
dovedește încredere în sine, gesturi convingatoare și blândețe. Aptitudinile de comunicare
sunt esențiale pentru un bun manager - pentru a promova comunicarea deschisă, mesajele
concise, feedback-ul, recunoașterea mesajelor non-verbale și întelegerea reciprocă în cadrul
echipei. Aptitudinile expresive sunt cele mai importante în cadrul comunicarii, deoarece
jumatate din semnificația mesajului este transmisă prin comunicarea non verbală sau
limbajul corpului și 40% prin limbaj paraverbal, adică tonul și inflexiunile vocii, ritmul de

7
vorbire, modul de accentuare al cuvintelor, pauzele dintre cuvinte, ticurile verbale, etc.
Doar 10% din mesaj este transmis, respectiv receptat, prin ceea ce spunem de fapt.
Comunicarea este un dar de la Dumnezeu, noi suntem nevoiți să punem în practică
corect acest dar. Trebuie să cunoască fiecare cum să vorbească corect în public și să fie
extrem de interesant. Oamenii considerați interesanți sunt cei care vorbesc despre subiectul
preferat al celeilalte persoane, despre ea însăși. Acest lucru se poate face în mai multe
moduri, de exemplu trebuie să arăți interesul față de ceilalți și e necesar de încurajat să
vorbească despre ei și despre preocupările lor. Fiind interesat de preocupările altor
persoane și ascultându-i atent, la sigur îți faci un șir de prieteni. Trebuie să scoatem din
vocabularul nostru ,,eu” și ,,al meu„ înlocuind cu ,,tu” și ,,al tău”. Și desigur pentru a atrage
atenția persoanei cu care comunici, trebuie să pui numai întrebări care îi fac pe oameni să
vorbească despre ei. Oameni nu sunt interesați de alții sau de voi, ci doar de persoana lor.
Dacă asta deranjează, atunci trebuie depășit momentul și de acceptat ca pe o realitate a
vieții.
În afară de faptul că te interesezi de persoana cu care vorbești, mai este necesar să
asculți efectiv. Toți cunoastem oameni care sunt buni vorbitori, dar preferam sa ne
petrecem timpul cu cei care sunt buni ascultatori. ,,Un interlocutor fascinant este cel care il
asculta cu atentie pe altul vorbind” afirmă Allan Pease 4. Cei care stiu sa asculte face de la
inceput o impresie mai buna decat bunii vorbitori. Patruzeci la suta dintre cei care se duc la
medic o fac pentru ca vor sa-i asculte cineva, nu pentru ca sunt bolnavi. Pentru a fi un bun
interlocutor, trebuie sa fii un bun ascultator. Gandim de trei ori mai repede decat ascultam,
si de aceea celor mai multi oameni le e greu sa asculte efectiv. In afaceri primul pas este sa
te vinzi pe tine, si abia in al doile rand sa-ti vinzi ideile, produsele, serviciile sau sugestiile.
Este scena cunoscuta sub denumirea « scena ascultarii ». Mai intai te vinzi pe tine, apoi pui
intrebari relevante despre planurile si despre necesitatile celuilalt, pentru a-i descoperi
dorintele dominante sau « punctele fierbinti ». Cele cinci reguli de aur ale ascultarii.
Folositi « ascultarea activa » « Ascultarea activa » este o metoda remarcabila de a-i
incuraja pe altii sa continue sa vorbeasca si de a va asigura ca intelegeti ce va comunica.
Eventual este necesar să capeți încrederea persoanei cu care comunici. Orice expresie
faciala le transmiteti celorlalti, ei va vor transmite inapoi aceeasi expresie. S-a dovedit că o
reacție pozitivă față de o față zâmbitoare este înrădăcinată adânc în creier. Un zâmbet
spune: « Sunt bucuros să te vad și te accept ». De aceea, tuturor le plac cei care zambesc
tot timpul, cum sunt bebelușii. Cu alte cuvinte, fie că ne dăm sau nu seama, noi
reproducem automat expresiile pe care le vedem. La oameni, zambetul are aproape aceeași
finalitate ca la celelalte primate. ,,A zambi în mod regulat este o deprindere importantă,
care trebuie dezvoltată ca parte a repertoriului limbajului corporal chiar și atunci când nu ai
chef să zambești, pentru că influențează direct atitudinile celorlalți și felul în care
reacționează față de voi.”5 Încruntarea este o expresie facială negativă când vorbiți cu
ceilalți, pentru acștia consideră fie că nu va sunt pe plac, fie că ai o atitudine critică față de
ei. Dacă ai obiceiul să faci o față încruntată, încearcă să ții mâna la frunte când vorbți,
pentru a te dezvăța de acest obicei distructiv.

4
Allan & Barbara Pease, ,,Abilități de comunicare” , traducere din limba engleză de Sanda Aronescu, București, Editura
Curtea veche, 2007.
5
Allan & Barbara Pease, ,,Abilități de comunicare”, traducere din limba engleză de Sanda Aronescu, București, Editura
Curtea veche, 2007.

8
 Citind paginile scrise de marii filosofi am făcut cunoștință cu alt tip de comunicare, și
anume cu comunicarea vizuală.  Imaginile de marcă, logourile, modul de prezentare a unor
produse, jocurile sînt forme de comunicare vizuală. Succesul acestui tip de comunicare este
asigurat de coerența dintre conținuturi, simboluri, imagini și suporturile utilizate, care
facilitează receptarea, înțelegerea și memorarea mesajelor de către destinatari. Utilizat în
comunicarea internă și externă a unei organizații, limbajul imaginilor se supune unor coduri
culturale și trebuie să se adapteze în acelși timp constrângerilor comunicării. Acest tip de
comunicare este o forma de comunicare ce presupune afișarea vizuală a informației,
mesajul este înțeles sau exprimat cu ajutorul mijloacelor vizuale. De exemplu, topografie,
fotografie, semne, desene si modele ne ajută sa înțelegem mesajul și să receptăm
informația. Filmele și piesele de teatru, spectacole de televiziune și clipurile video sunt
formate în tip electronic pentru a exprima comunicarea vizuală. De cele mai multe ori
imaginile și comunicarea vizuală au un mare impact asupra receptorilor de mesaje, care pot
lua aminte sau nu ceea ce se transmite. De exemplu, sunt o mulțime de campanii care
posteaza în oraș afișe cu privire la accidentele rutiere sau la renunțarea la fumat. Unele
dintre aceste promovări utilizeaza imagini cu impact emoțional, menite să întarească
credința în ceea ce se transmite. Poate că o parte a comunicării vizuale nu este percepută
de mulți dintre noi, însă din punct de vedere al comunicării, acest tip este cel mai raspandit
și cel mai cautat mijloc de comunicare și atenționare.  Comunicarea televizuală este
prezentată prin prisma modalităților de reflectare a realitații convertite în formate de mare
succes (talk show-ul, reality show-ul). Comunicarea cinematografică propune un excurs în
lumea filmului și a tehnicilor de realizare a imaginii cinematografice. Comunicarea artistică
presupune cunoasterea mijloacelor comunicării în artele vizuale, întelegerea dinamicii
evoluției limbajului plastic și a folosirii acestuia.

Deci comunicarea a devenit in prezent o componenta majoră a tuturor domeniilor de

cunoaștere, implicit a domeniului tehnic, aceasta datorită creșterii considerabile a rolului
informației în societatea contemporană. Noi învăţăm sa comunicăm. De aceea trebuie să
studiem ceea ce învăţăm ca să putem folosi cunoştinţele noastre mai eficient. Orice
comunicare implică creaţie şi schimb de înţelesuri. Aceste înţelesuri sunt reprezentate prin
„semne” şi „coduri”. Se pare că oamenii au o adevărată nevoie să „citească” înţelesul
tuturor acţiunilor umane. Observarea şi înţelegerea acestui proces poate să ne facă să fim
mai conştienţi referitor la ce se întâmplă când comunicăm.

Rezumat

9
 Comunicarea reprezintă schimbul de mesaje înre cel puțin două persoane, din care
una emite o informație și cealaltă o recepționează, cu condiția ca partenerii să cunoască
codul. Atunci când comunicăm, noi transmitem un mesaj, fie prin cuvinte, scris, imagini,
gesturi, semne, poziția corpului, televiziune, etc. Nici nu ne dăm seama că făcând niște
mișcări cu mâna sau același simplu zâmbet pe care îl redăm, la fel transmite o informație,
în două cuvinte noi mai numim acesta limbajul corpului. Studiind mai profund comunicarea
verbală non-verbală, vom deschide noi taine ale corpului nostru, noi abilități de comunicare
și de transmitere a informației. Cea mai stringentă nevoie a ființei umane este să se simtă
importantă, recunoscută și apreciată. Cu cât vei face o persoană să se simtă mai
importantă, cu atât mai pozitiv îți va răspunde. Astfel comunicând, noi trăim, putem simți
existența, aceasta este ceea ce ne unește pe noi, oamenii – ființe curioase și perceptive.
Comunicarea este esența vieții noastre.

10