Moara cu noroc

de Ioan Slavici

APARIȚIE: - publicată în 1881 în volumul Nuvele din popor

- ilustrează etapa moralizatoare a creaţiei lui Ioan Slavici, etapă caracterizată de credinţa
că echilibrul asigură liniştea omului

TEMA: setea de înavuţire şi consecinţele ei în dezumanizarea fiinţei umane

COMPOZIȚIA: - are un singur fir epic

- circularitate: la început şi la sfârşit apare bătrâna, mama Anei, cu ale cărei replici se
deschide şi se închide acţiunea

STRUCTURA: - lineară, în cronologia firească a momentelor subiectului

- roman concentrat, care începe cu povestea exemplară rostită de Nechifor la nunţi şi
botezuri şi se încheie prin praznicul de înmormântare

ELEMENTE REALISTE:
 interacţiunea mediu – individ
 detaliile spaţialo-temporale: verosimile
 tipologia arivistului (Ghiţă)
 narațiunea obiectivă şi analiza psihologică
 circularitatea textului

ELEMENTE CLASICE: conţinutul moralizator al prezenţei bătrânei → ilustrează concepţia

naratorului despre cumpătare

ELEMENTE ROMANTICE:
 Lică = răul absolut
 moartea lui violentă

RELAȚII TEMPORALE ŞI SPAȚIALE

Timpul - timp exterior, istoric: a doua jumătate a sec. al XIX-lea, marcată de pătrunderea
relaţiilor economice capitaliste
- timp interior, al acţiunii: sărbători populare (Sf. Gheorghe, Paştile)

Spaţiul - Ardeal, iniţial la sat, ulterior la Moara cu noroc, cu deschidere spre târg
- spaţiul de la Moară este o răscruce de drumuri → implică şi călătoriile
- este certificat prin prezenţa crucilor (de lemn şi de piatră), care indică bucuria
călătorilor scăpaţi de primejdie, dar anticipează tragedia care se va întâmpla
- justifică titlul: aparent, Moara este cu noroc, dar, ulterior, acţiunea demonstrează că
norocul este trecător

MOMENTELE SUBIECTULUI:
Expoziţiunea
- foarte amplă
- discuţia Ghiţă – bătrână evidenţiază două mentalităţi: a lui Ghiţă – adaptabilă şi a
bătrânei – conservatoare
- locurile de la Moară
- atitudinea lui Ghiţă la început → „La Ghiţă”
Intriga
- confruntarea Ghiţă – Lică (cap. IV-V)
↓
1
 Ghiţă înţelege acum că nu poate rămâne la Moară fără să devină omul lui Lică
Desfăşurarea acţiunii
- foarte amplă
- Ghiţă îşi cumpără 2 câini ciobăneşti şi tocmeşte o nouă slugă de încredere (Marţi)
- se apropie de Pintea
- împrumută bani lui Lică, îi primeşte porcii
- se sperie când este ucisă femeia
- depune mărturie mincinoasă în favoarea lui Lică
Punctul culminant
- înscenarea prinderii lui Lică la Moară, pusă la cale împreună cu Pintea
Deznodământul
- uciderea Anei, a lui Ghiţă
- incendierea Morii
- sinuciderea lui Lică
singurele personaje rămase în viaţă sunt bătrâna şi copiii

INCIPIT ŞI FINAL

Incipit: dialogul bătrână – Ghiţă

↓
surprinde diferenţele de mentalitate dintre cei doi:
- bătrâna susţine că elementul esenţial este „liniştea colibei” → concepţie
conservatoare, rezultată în urma experienţei de viaţă
- Ghiţă este adaptabil, dornic să ofere familiei sale un trai mai bun
Final: - deznodământul tragic → focul de la Moară aduce o purificare a locurilor
- bătrâna susţine că moartea Anei şi a lui Ghiţă este expresia predestinării
- ea crede că destinul i-a adus în faţa acestui sfârşit nefast
- bătrâna şi copiii sunt salvaţi datorită neimplicării în evenimente

PERSONAJE

Ghiţă
- ilustrează tipologia arivistului, personaj realist, care doreşte să obţină o anumită valoare socială
(avere şi poziţie socială)
- este definit prin dorinţa de adaptare la mediu
- la început, naratorul îi prezintă motivaţia cu privire la dorinţa de a pleca din sat
- motivaţia este foarte puternică: era cizmar într-un sat de oameni atât de săraci încât umblau
desculţi toată săptămâna
- de aceea, îşi doreşte să se mute la oraş pentru a putea deschide un atelier unde să lucreze cu calfe
∟o manifestare a inteligenţei şi a hărniciei de care trebuie să dea dovadă un om dornic de
adaptare
- ia în arendă, pentru 3 ani, Moara cu noroc
∟reprezintă doar mijlocul prin care să obţină banii necesari pentru a merge la oraş
- odată ajuns la Moară, reuşeşte, prin hărnicie, să fie apreciat de trecători, care spun că vin la Ghiţă, nu
la Moară
∟o confirmare a hărniciei şi a capacităţii de adaptare
- treptat, Ghiţă înţelege că alături de Lică poate să obţină câştiguri substanţiale şi nu se dă în lături de
la a face afaceri cu Sămădăul
∟se apropie de jandarmul Pintea pentru a compensa frica din ce în ce mai puternică pe care i-
o provoacă Lică
- de aceea, toată viaţa lui devine acum o oscilare între setea de înavuţire şi fondul lui cinstit
- se depărtează de Ana, cu care nu mai comunică şi faţă de care se simte vinovat: „Iartă-mă Ano, iartă-
mă măcar tu, pentru că eu nu am să mă pot ierta!”

2
 ∟prin monolog interior, naratorul exprimă frământările lui Ghiţă, care devine din ce în
ce mai închis în sine
- ca să-i câştige încrederea lui Lică, o împinge pe ana în braţele lui, iar, în final, se foloseşte de ea
pentru a-i înscena prinderea lui Lică
- accentul se pune pe dezumanizarea treptată a personajului, fapt subliniat şi prin imaginea laitmotiv a
grămezii de galbeni din faţa ochilor
- Ghiţă îşi spune în sine că şi-ar dori să nu fi avut familie şi copii, ca să nu se teamă de Lică şi să-şi
poată face liniştit avere
- faţă de copii, are acelaşi sentiment de vinovăţie, exprimat tot prin monolog interior: „Sărmanilor mei
copii, voi nu veţi putea spune vreodată că aţi tată un om cinstit.”
- detaşarea deplină de valorile morale se manifestă prin depunerea mărturiei mincinoase, tocmai
pentru că se temea de Lică
- înscenează împreună cu Pintea prinderea la Moară a Sămădăului şi, de gelozie, o omoară pe Ana →
moartea lui pare astfel o pedeapsă pentru setea de înavuţire care l-a depărtat de familie
- naratorul îl surprinde prin monologul interior şi prin comentariul referitor la trăirile şi la intenţiile pe
care le are
- sondează psihologia personajului tocmai pentru a sublinia efectele negative ale dorinţei de înavuţire

Lică Sămădăul
- personaj romantic, pentru că este imaginea răului absolut în lumea respectivă
- înfăţişarea surprinde imaginea unui om foarte hotărât, dornic să stăpânească drumurile de la
Moară
- are un aspect foarte îngrijit, este iubitor de libertate şi amator de femei
- inteligent, ştie să speculeze slăbiciunile celor din jur, aşa cum face şi cu Ghiţă, care are o slăbiciune
pentru bani
- reuşeşte să îl manipuleze, chiar şi la proces, profitând de disponibilitatea lui Ghiţă de a face orice
pentru bani
- sinuciderea lui din final indică respectul pentru propria libertate, refuzând să se lase prins de
duşmanul său de moarte, fostul prieten, jandarmul Pintea
- moarte violentă, romantică

ARTA NARATIVĂ
- naraţiunea lui Slavici este obiectivă, derulată la persoana a III-a, cu narator omniscient şi
omniprezent
- perspectiva narativă este „din afară”, neimplicată, iar focalizarea zero (doar punctul de vedere al
naratorului)
- naraţiunea este sobră, detaliată şi se împleteşte cu descrierea, cu dialogul şi cu monologul interior
- analiza psihologică este matură, echilibrată, urmărind permanent perspectiva moralizatoare,
anunţată de la început de vorbele bătrânei