SIMBOLI SMUL

- curent literar, apărut în Franţa, în a doua jumătate a sec. al XIX-lea

- programul simbolismului francez a apărut în 1886, în revista Le Figaro, în articolul „Le Symbolisme”,
scris de Jean Moréas
∟ autorul prezintă în ce constă folosirea elementului-cheie: SIMBOLUL

legătura sub care se realizează un sentiment, o trăire, o idee exprimată

printr-un element, de obicei din natură
(ex.: corbul → simboliza moartea, disperarea, strigătul sinistru, durerea)

TEMELE SIMBOLISMULUI
 SINGURĂTATEA
- se manifestă ca izolare, ca respingere a mediului, de obicei citadin
- poeţii simbolişti se consideră blestemaţi, neacceptaţi social
- ei cred că lumea nu îi înţelege şi, de aceea, rup orice punţi de legătură cu această lume
 ORAŞUL
- mediul citadin, excesiv industrializat, devine sufocant, distrugător de suflete şi de energii
- simboliştii preferă spaţiile periferice (cimitire, parcuri pustii, câmpuri din zona abatoarelor)
 NATURA – oferă, prin succesiunea anotimpurilor, o suită de trăiri specifice:
1) primăvara şi toamna creează nevroze, ploaia exprimă neliniştea, monotonia, boala
2) vara este anotimpul descompunerii
3) iarna este monotonă, albă, deci favorabilă doliului
 SPLEEN-ul – stare specifică, în care se îmbină boala şi plictiseala → stare negativă, asociată şi cu
beţia, generează sentimentul izolării, al sufocării
 CROMATICA
- reinterpretează sugestia culorilor şi generează o paletă specifică la nivelul sentimentelor
- albul şi negrul sunt culori ale morţii, ale monotoniei, ale apăsării
- griul = amestec de alb şi negru marchează sufocarea, pregăteşte moartea
- galbenul = deznădejdea
- violetul = artificialul, doliul
 MUZICALITATEA
- se realizează prin sonorităţi grave produse de instrumente precum clavirul, clavecinul, vioara,
caterinca
- citează şi marşuri funebre, requiemuri
 IUBIREA – există doar prin raportare negativă, pentru că nu mai este, ca la romantici, un sentiment
al evadării din prezent

ELEMENTE DE TEHNICĂ SIMBOLISTĂ

 CORESPONDENŢELE între sentiment şi diverse elemente naturale sau artificiale
 SINESTEZIA – îmbinarea mai multor sugestii în aceeaşi sintagmă
(Bacovia: „O pictură parfumată cu vibrări de violet”)
 MUZICALITATEA
- se conturează prin refren şi prin laitmotiv (motiv repetat)
- liniile de pauză marchează o idee neterminată şi o pauză mai lungă în exprimare

REPREZENTANŢI
- precursorul simbolismului: Charles Baudelaire (Les fleurs du mal, 1857)
- Stéphanne Mallarmé, Paul Verlaine, Arthur Rimbaud

SIMBOLISMUL ROMÂNESC → 3 etape:

 simbolismul teoretic: Alexandru Macedonski
 simbolismul florar: Dimitrie Anghel, Ştefan Petică, D. Iacobescu
 simbolismul original: G. Bacovia
1
 Plumb
de George Bacovia

APARIȚIE: volumul Plumb, publicat în 1916

TEMA: singurătatea, exprimată prin izolarea în spaţiul cimitirului, al cavoului

TITLUL: - este simbolul-cheie, obsedant, repetat în poziţii semnificative, în final de vers

- desemnează un metal rece, cu densitate mare, element saturnian, gri-cenuşiu, care exprimă
apăsarea, sufocarea, materia de netrecut

COMPOZIȚIA:
- textul se bazează pe un paralelism sintactic aproape perfect (cu excepţia versului al doilea)
- semnificaţia acestei construcţii este monotonia imaginii, generată de plumb
- textul poate fi considerat un pastel al cimitirului, pentru că domină elementele substantivale şi
adjectivele specifice descrierii
- elementele care alcătuiesc cadrul subliniază duritatea reprezentărilor funerare în plumb, metal lipsit
de strălucire
- plumbul revine în combinaţii lexicale descriptive, specifice cadrului – coroane de plumb, sicrie de
plumb, dar şi în structuri de tip oximoron:
 „flori de plumb” = frumosul este redat în urât, întunecat, rece
 „aripi de plumb” = zborul frânt, căderea, imposibilitatea de a se mai înălţa
- predomină verbele de stare, sugestive în conturarea tabloului: „dormeau”, „stam”, „era”, „atârnau”
- singurele verbe de mişcare sunt cele cu sugestie auditivă, cu sonoritate gravă: „scârţâiau”, „să
strig”
∟ acestea exprimă efortul disperat de a întoarce către viaţă acest peisaj funerar
încremenit
- receptarea mediului exterior se face din spaţiul închis unde se află eul liric
 „era vânt” – observaţie exterioară, sesizabilă în mişcarea copacilor
 „era frig” – presupune un receptor uman, pentru că senzaţia este personală, deci
interiorizată
 „era frig” – se justifică şi prin plasarea lângă mort → în acord cu răceala morţii şi a
plumbului

- versul „Dormea întors amorul meu de plumb” exprimă o ambiguitate tipic simbolistă, dar şi
modernistă:
 participiul „întors” asociat verbului arată o poziţie nefirească, ca şi cum fiinţa nu se
linişteşte nici dincolo de moarte
 asociat substantivului „amorul”, „întors” semnifică un refuz al iubirii, care nu mai este
o şansă a fiinţei umane
STILISTICA: expresivitatea acestei poezii reiese din folosirea epitetului care reia, obsedant, simbolul-
cheie, dar şi a oximoronului, pentru a exprima izolarea, neputinţa de a depăşi spaţiul
morţii

PROZODIA: - versurile au măsura de 10 silabe

- rima este încrucişată
- ritm iambic