Arta de a plagia

Originea etimologică a termenului plagiat se pare că provine de la latinescul plagiarius ,

care definea pe cei care răpeau oameni, pe care apoi îi vindeau ca sclavi. Astăzi, termenul de
plagiat se referă numai la “răpirea” produsului intelectual al altei persoane.

Plagiatul poate fi involuntar, prin utilizarea unor idei sau cuvinte, fără a preciza sursa,
citarea greşită a sursei, fără intenţie (graba de a realiza un material nu reprezintă o scuză), sau
voluntar, când ideile şi/sau rezultatele cercetării sau muncii altei persoane sunt însuşite conştient
de către plagiator.

Conform Dicționarului explicativ al limbii române, a plagia înseamnă „a-și însuși, a copia
total sau parțial ideile, operele, etc. cuiva, prezentându-le drept creații personale; a comite un furt
literar, artistic sau științific.” (Academia Română, 2012, p. 826).

În România, Conform Legii nr. 206 din 27 mai 2004 (articolul 4, aliniatul d) privind buna
conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare, plagiatul se definește ca
fiind: „expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor
texte, expresii, idei, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice extrase din
opere scrise, inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a
face trimitere la sursele originale.”

Conform definițiilor anterioare am putut afla cum se definește concret subiectul temei
eseului nostru. În continuare vom enumera formele plagiatului :

 Copierea directă din surse originale – este cea mai frecventă formă a plagiatului și
implică copierea uneia sau mai multor fraze cuvânt cu cuvânt din sursa originală (cu sau
fara note de subsol);
 Copierea directă din surse originale folosind note de subsol – reprezintă copierea frazelor
sau pasajelor din diferite documente folosind note de subsol la sfârșitul fiecărei
propoziții. Acest fapt este considerat plagiat deoarece niciuna din frazele folosite nu
reprezintă contribuția autorului la elaborarea propriei lucrări;
 Reformularea unei propoziții (parafrazarea) - reprezintă utilizarea propriilor cuvinte
pentru a reproduce un anumit text sau idee. Există situații în care se pot utiliza în
 paranteze cuvintele preluate din textul studiat. În cazul in care se utilizează parafrazarea
este obligatorie menționarea sursei;
 "Împrumutul" structurii altei lucrări - această formă de plagiat este destul de des întâlnită,
întrucât multe dintre introduceri, tind să urmeze același mod de prezentare a lucrărilor;
 Transpunerea altor lucrări /Însușirea muncii altcuiva – se poate observa în orice formă
scrisă, dar acest lucru se poate repara destul de ușor deoarece orice persoană are propriul
stil de a scrie;
 Lipsa referințelor bibliografice / sursa notelor de subsol - în mod ideal, aceasta va fi o
referire la literatura de specialitate (de obicei, o revistă științifică sau, uneori, o carte).

Deși a existat dintotdeauna, plagiatul nu a fost condamnabil moral, cu atât mai puțin
legal, chiar de la început. Cu toate acestea, resentimente împotriva plagiatului au început să apară
încă dinainte existenței tiparului. „Un exemplu în acest sens îl reprezintă poetul latin Mațial, care
în secolul I D.Hr, a reacționat împotriva rivalului Fidentius care i-ar fi citit operele în public ca și
când ar fi fost ale lui.” (Stuart P. Green, 2002, p. 177).

Termenul a „copia” a devenit în ultimul timp un lucru tolerat moral, oarecum tacit, în
multe medii de activitate. În ceea ce privește însă mediul educațional, societatea se așteaptă, pe
bună dreptate, la un comportament integru de la cei ce sunt formatori de caractere. Atunci când
un profesor devine un fel de „xerox” cred că se pierde orice șansă de construire a unui viitor mai
bun. Privind lucrurile din punctul acesta de vedere, nu e de mirare că plagiatul a devenit una
dintre problemele majore ale eticii academice. Dar ce înseamnă, până la urmă, a plagia?

„Plagiatul este modul în care oamenii îşi copie existenţa unii de la alţii.” (Octav Bibere)

Din punct de vedere etic, grila de interpretare asupra plagiatului ca fenomen ni se pare
mai restrictivă decât cea juridică. Acest fapt este evident dacă ne gândim să aplicăm plagiatului
principiile eticii deontologice.Și pentru această temă a noastră, plagiatul, dorim sa arătăm cum
aplicăm cele zece porunci. Uităm, deseori, că în Vechiul Testament, avem expuse, pentru prima
dată în istorie, regulile morale obligatorii, valabile în mod universal şi necesar pentru toate
fiinţele umane. Şase dintre ele sunt strict etice şi au relevanţă chiar pentru tema eseului nostrum.
Rămâne întipărită ideea lui Peter Sragher, aceea că prin minciună și furt se poate însuși ce nu
este al tău .