Mercantilismul

Mercantilismul este o formă de naționalism economic,[1] într-o

economie planifictă,[2] cu monopoluri ale căror privilegii sunt
acordate și reglementate de stat,[3] bazându-se pe un sistem
politic opresiv.[4] Deși a existat din cele mai vechi timpuri și
practicat de diferite țări (ex.China),[5] s-a afirmat ca teorie
economică în Europa, între secolele XV - XVIII, bazată pe
conceptul că puterea unei națiuni poate fi mărită dacă
exporturile sunt superioare importurilor și în antiteză cu
economia liberă
Politici:
 tarife ridicate la importul de produse finite, tarife minime
(sau zero) la exportul de produse finite
 tarife ridicate la exportul de materii prime, tarife minime
(sau zero) la importul de materii prime
 căutarea de noi piețe pentru dumping prin acordarea de
subvenții și mărirea artificială a cererii de produse interne
la export
 restricționarea/interzicerea consumului de produse
importate prin reglementări/legi/taxe date de stat
 monopolizarea piețelor de desfacere prin crearea de
monopoluri
 interzicerea anumitor teritorii/industrii de a face comerț

Terminologie
Termenii „mercantilism” și „sistemul mercantil” au fost
utilizați pentru prima dată în 1763 de fiziocratul francez
marchizul de Mirabeau și popularizați mai târziu de Adam
Smith în "Avuția națiunilor", acesta fiind printre cei mai
mari critici ai mercantilismului.[7] Dezideratele gândirii
mercantiliste se pot traduce prin necesitatea unor
reglementări ale vieții economice și acceptarea declarată a
goanei după profit a națiunilor și a indivizilor. Thomas
Mun (1571-1641) a expus această doctrină în "England's
Treasure by Foreign Trade" (1664):„Mijlocul la îndemână
pentru sporirea avuției și a tezaurului nostru îl constituie
comerțul exterior, unde trebuie să aplicăm întotdeauna
regula de a vinde anual străinilor mai mult decât consumăm
noi, valoric, din produsele lor”.

Mercantilismul a fost o doctrină economică ce avea în

centrul său ideea că națiunea/statul trebuie să aibă și să
rețină cât mai mult din activitățile economice
manufacturiere/industriale în interiorul propriilor granițe,
mai ales cele industrial-militare.[2] Sub numele de
mercantiliști sunt cunoscuți mulți economiști care în
secolele XVI și XVII–XVIII (de la 1500 până la 1750) au
format mai multe școli naționale care militau pentru
determinarea modalităților prin care statul putea să-și
procure cantități cât mai mari de aur și argint.

Tipuri

Mercantilismul spaniol care este cunoscut sub numele de

bulionism. Principalii autor: Ortiz, Olivares și Mariana.
Metoda preconizată de ei constă în interzicerea ieșirii din
țară a metalelor prețioase și în creșterea exportului pentru
intrarea de aur și argint din țară.

Mercantilismul francez, care se confundă cu ceea ce a

căpătat denumirea de colbertism sau mercantilism
industrial. Această denumire își are originea în faptul că
Jean Babtiste Colbert, care a deținut și funcția de controlor
general al finanțelor Franței în timpul lui Ludovic al XIV-
lea, a inițiat măsuri protecționiste pentru dezvoltarea
industriei și comerțului, ca mijloc de promovare a
exportului de promovare al aurului. În afară de Colbart, în
Franța, mercantilismul a avut numeroși susținători și s-a
caracterizat printr-o anumită diversitate de opinii. Astfel,
unii sunt agrarieni, iar ideea legăturii dintre abundența
monedei și ridicarea prețurilor. Antonie de Montchrestein
este cel care a dat numele acestei științe prin lucrarea sa
intitulată „Tratat de economie politică”, publicată în 1615.

În Anglia și în Olanda, mercantilismul a avut prin excelență

o orientare comercială, fapt pentru care el a mai fost
denumit „comercialism”. Conform concepției respective,
abundența de monedă, cheia prosperității națiuni se realiza
prin comerțul exterior. Principalii autori sunt: Wiliam Petty
(1623-1687), Thomas Mun (1571-1641), Gregory King
(1648-1712). Mercantiliști englezi au formulat unele idei
care aveau să fie dezvoltate ulterior de către keynesism,
prin recomandarea de a adopta rate scăzute ale dobânzii și
considerând aceste rate pretul banilor. Ei argumentau de
asemenea, că abundența monedei, necesară pentru a realiza
rate scăzute ale dobânzii, antrenează creșterea prețurilor.
Între contribuțiile mercantilismului englez, mai trebuie
menționată și teza formulată de Thomas Gresham (1519 –
1597), prezentată în literatură sub denumirea de legea lui
Gresham: „moneda rea alungă din circulație moneda bună”,
iar Wiliam Petty rămâne cunoscut prin introducerea
noțiunii de valoare, prin propunerea de a se contracara
șomajul prin scăderea salariului, cât și prin cunoscuta
formulă prin care se exprimă legătura dintre cei doi factori
ai avuției: „munca este tatăl, iar pămăntul este mama
avuției”. Mercantilismul german sau carmalist”, care s-a
formulat mai târziu, pune în centrul cercetării îndeosebi
problemele tezaurului public și prefigurează în fapt școala
istorică germană.

Teorie
Mercantilismul reprezintă prima reflectare teoretică a
economiei dirijate, printre ideile promovate se regăsesc:

- bogăția provine din comerț, bogăția provine din ajutorul

acordat comerciantului de către stat;

- materiile prime trebuiesc utilizate în industria internă și

exportate doar produsele finite;

- balanța trebuie să fie activă adică să se cumpere mai puțin

de la străini decât se vinde.

Factorii ce au dus la apariția mercantilismului

- Apariția statelor centralizate[1]
- Apariția economiei de tip manufacturier/industrial dirijate
de stat[2]
- Marile descoperiri geografice