Sunteți pe pagina 1din 5

CONCURS INTERJUDEȚEAN

„9 MAI – O EUROPĂ UNITĂ”

Proiectul se adresează elevilor din clasele gimnaziale și liceale, cât și cadrelor didactice și cuprinde
două secțiuni pentru care nu se percep taxe de participare.
Secțiuni:
I. Prezentări power-point, pe tema concursului, pentru elevii claselor V-VIII și IX-XII.
Acestea vor avea minim 15 slide-uri și maxim 20 slide-uri pentru clasele V-VIII și minim
20 și maxim 25 slide-uri pentru clasele IX-XII, inclusiv bibliografie. Un cadru didactic
poate participa cu maxim două lucrări ale elevilor, pentru fiecare clasă. Lucrarea se va salva
cu numele elevului și clasa.
Se acordă premii și mențiuni pentru fiecare categorie în parte.
Lucrările vor fi expediate pe mail (giorgiana_ioan@yahoo.com) și în plic, pe CD, fiind
însoțite de fișa de înscriere și un plic autoadresat, până la data de 20.04.2020.
Adresa la care vor fi expediate este: Str. Republicii nr. 55, com. Romanu, jud. Brăila
II. Simpozion și realizare de soft educațional, adresat cadrelor didactice de orice specialitate.
Simpozion internațional se desfășoară în cadrul proiectului Erasmus + ”Dezvoltarea competențelor IT
în context european”.
Este adresat cadrelor didactice, iar participarea profesorilor la această secțiune se va face prin
eseuri/lucrări, din toate ariile curriculare, cu următoarea temă: „Dezvoltarea competentelor IT în
context european”.
Lucrările vor avea caracter de originalitate, noutate şi aplicabilitate practică în activitatea şcolară,
curriculară şi extracurriculară. O lucrare poate avea cel mult doi autori (cadre didactice). Condiţii de
redactare: titlul corelat cu tema proiectului va fi scris cu majuscule în Times New Roman 14 Bold,
centrat; autorul şi instituţia vor fi scrise cu două rânduri mai jos, centrat, Times New Roman 12 Bold;
la două rânduri mai jos se începe scrierea articolului; redactarea articolului se va face pe format A4, pe
o singură parte, la un rând, Times New Roman12. (2-4 pagini). Bibliografia se va consemna la sfârşit,
în ordinea următoare: nume şi prenume autor, titlul lucrării, editura, anul. Toate articolele care respectă
tematica stabilită de organizatori şi obiectivele proiectului vor fi publicate în revista simpozionului.
Fiecare cadru didactic primește diplomă de participare. Lucrările vor fi trimise pe mail
giorgiana_ioan@yahoo.com, până la data de 20.04.2020 și vor fi salvate cu nume profesor, nume
lucrare.
Materialele trimise nu se returnează.
Soft educațional (lecții, teste grilă, exe.) trebuie să conțină minim 20 slide-uri/ itemi diferiți.
Lucrarea va fi salvată cu nume profesor, nume lucrare și expediată pe CD, împreună cu un plic
autoadresat, pe adresa organizatorului. Un cadru didactic poate participa cu maxim 2 (două) lucrări.
Organizatorii îşi rezervă dreptul de a nu lua în considerare materialele ce nu
întrunesc condiţiile expuse mai sus.
CONCURS INTERJUDEȚEAN
„9 MAI – O EUROPĂ UNITĂ”

Numele și prenumele elevului ________________________________________________________


Clasa ________________________________________________________________
Unitatea şcolară: ____________________________________________________________
Localitate ___________________, județ _________________________________________
Cadru didactic coordonator ___________________________________________________
Telefon ____________ e-mail _________________________________________________
FORMULAR DE ÎNSCRIERE LA SIMPOZION
„Dezvoltarea competentelor IT în context european”.

Date despre participant (cadru didactic):

Nume: ___________________________________________________________________
Prenume: _________________________________________________________________
Adresă: ___________________________________________________________________
__________________________________________________________________________
Localitate: _________________________________________________________________
Judeţ: _____________________________________________________________________
Telefon: ___________________________________________________________________
Adresă de e-mail: ___________________________________________________________
Unitatea şcolară: ____________________________________________________________
Specialitatea________________________________________________________________

Date despre referat:


Secţiunea: _________________________________________________________________
Tema referatului:
______________________________________
_____________________________________
______________________________________
_____________________________________

Mod de participare (bifaţi):


 indirecta
 directa

Mijloace de care aveţi nevoie pentru


prezentarea lucrării (bifaţi):
 flip-chart
 calculator
 videoproiector
 CD-player
 televizor.
Nr. ……din ……………………..
Scoala/liceul.............................................
Școala Gimnazială Romanu Str..................nr....loc...............jud...............
Str. Republicii nr.55, com. Romanu, jud. Brăila Tel./fax...................................................
telefon/fax: 0239697181 e-mail ..................................................
e-mail: scoalaromanu@yahoo.com Nr. ……din …………………….......

Protocol de parteneriat
încheiat la data de: ......................................................

între partenerii:
Școala Gimnazială Romanu, jud. Brăila, cu sediul în str. Republicii nr. 55, com. Romanu,
jud. Brăila, telefon/fax: 0239697181, e-mail: scoalaromanu@yahoo.com, instituţie reprezentată de
Director, prof. Ioan Giorgiana și coordonatorii proiectului, prof. Nistor Carmen Lidia și prof. Ioan
Giorgiana.
și
........................................................................., cu sediul în str......................... nr. ....,
mun ..... ..........................., jud........................................., telefon/fax: .........................., e-
mail: ........................................................, instituţie reprezentată de Director, prof............................
................................si partenerul la proiect, prof............................................................

Obiectul prezentului Protocol de parteneriat îl constituie stabilirea rolului şi responsabilităţilor


partenerilor în cadrul Proiectului educațional, cu titlul “9 Mai – O Europă unită”, ediția a II-a, 2019.

Articolul 1
A. Rolul și responsabilităţile Școlii Gimnaziale Romanu, organizator
1. Elaborează proiectul
2. Mediatizează, implementează, monitorizează, evaluează, diseminează proiectul
3. Asigură locație, resurse materiale pentru implementare.
B. Rolul si responsabilităţile ...............................................................................................- partener
1. Mediatizează Proiectul
2. Contribuie cu lucrări înscrise în Concurs și Simpozion
3. Diseminează rezultatele activităților in cadrul instituției și in localitate

Articolul 2 Durata parteneriatului: noiembrie 2019 – iunie 2020

Articolul 3 Dispoziţii finale: Prezentul protocol de colaborare este semnat în 2 exemplare originale,
câte unul pentru fiecare instituție.

Școala Gimnazială Romanu Școala/Liceul ............................................


Director, Director,
prof. Ioan Giorgiana

S-ar putea să vă placă și