Comentariul poeziei „Testament” de T.

 Arghezi
Opera literară „Testament„ a fost scrisă și publicată de Tudor Arghezi. Născut la 21
mai 1880 în București, opera sa poetică, de o originalitate exemplară, reprezintă o altă
vârstă marcantă a literaturii române. A fost printre autorii cei mai contestați din întreaga
literatură română și a scris, între altele, teatru, proză, pamflete, precum și literatură pentru
copii.
Opera aparține genului liric datorită următoarelor trăsături: în text predomină
subiectivitatea, exprimarea directă de sine; autorul prezintă în mod direct propriile
gânduri, idei și sentimente cu ajutorul eului liric, care apare în diferite ipostaze; eul liric își
face simțită prezența în text prin mărci lexico-gramaticale precum: pronumele și
adjectivele pronominale la persoana I. Universul operei releva o seama de particularități
aparținând modernismului. Modernismul constituie o orientare artistica opusa
tradiționalismului si care include, prin extensie, o seama de curente literare novatoare:
simbolismul, expresionismul, dadaismul. Poezia „Testament" deschide volumul de debut
al lui Tudor Arghezi - „Cuvinte potrivite" (1927). Opțiunea autorului pentru plasarea
acestei creații in fruntea celui dintâi volum al sau, denota caracterul ei programatic, vizibil
în fiecare secvență a textului.
Titlul poeziei poate însemna actul juridic întocmit de o persoană, prin care acesta își
exprimă dorințele ce urmează a-i fi împlinite după moarte. Aceasta este, însă, accepția
laică a termenului. În accepție religioasă, cuvântul face trimitere la cele două mari părți ale
Bibliei, Vechiul Testament și Noul Testament, în care sunt concentrate învățăturile
proorocilor și apostolilor, adresate omenirii. Din această accepție religioasă, derivă și
sensul conotativ al termenului pe care îl întâlnim în poezie. Astfel, creația argheziană
devine o moștenire spirituală adresată urmașilor-cititori sau viitorilor truditori ai
condeiului.
Tema poeziei o reprezintă creația literară în ipostaza de meșteșug, creație lăsată ca
moștenire unui fiu spiritual. Textul poetic este conceput ca un monolog adresat de tată
unui fiu spiritual căruia îi este lăsată drept unică moștenire „cartea”, metonimie care
desemnează opera literară. Discursul liric având un caracter adresat, lirismul subiectiv se
realizează prin atitudinea poetică transmisă în mod direct și, la nivelul expresiei, prin
mărcile subiectivității: pronumele personale, adjectivele posesive, verbele la persoana I și
a II-a singular, alternând spre diferențiere cu persoana a III-a, topica afectivă (inversiuni și
dislocări sintactice). În poezie, eul liric apare în mai multe ipostaze: eu/noi, eu/tatăl – fiul,
„de la străbunii mei până la tine”, „Robul o scrie – Domnul o citește” (În finalul poeziei).
Textul poetic este structurat în șase strofe cu număr inegal de versuri, încălcarea
regulilor prozodice fiind o particularitate a modernismului. Poezia are rima împerecheată
cu măsura ritmică de 11-12 silabe.
Metafora „seara răzvrătită” face trimitere la trecutul zbuciumat al strămoșilor, care
se leagă de generațiile viitoare prin „carte”, creația poetică, treaptă a prezentului: „În seara
răzvrătită care vine, / De la străbunii mei până la tine”. Enumerația „râpi și gropi adânci”,
ca și versul următor: „Suite de bătrânii mei pe brânci”, sugerează drumul dificil al
cunoașterii și al acumulărilor străbătut de înaintași.
În concluzie pot cert afirma că opera poetică „Testament„ de către Tudor Arghezi
este o adevărată artă a expresivității prin care autorul își expune gândurile prin intermediul
eului liric. Brăiescu Ana