Sunteți pe pagina 1din 4

TERRA-CĂMINUL NOSTRU AL TUTUROR

Terra este a treia planetă ca distanță de la Soare și a cincea ca dimensiune din sistemul
solar. După informațiile pe care le avem, Terra este singura planetă pe suprafața căreia există
viață, acest lucru fiind posibil datorită unor caracteristici specifice ale acestei planete. Aceasta
este constituită în principal din rocă, Terra fiind din familia planetelor telurice.
Viaţa pe Terra a evoluat, în cei 3,5 miliarde de ani de existenţă, în două etape de evoluţie
destul de scurte, dar strâns legate de dezvoltarea geologică a planetei, descoperire care contrazice
teoria tradiţională a unui ritm continuu, lent de dezvoltare a organismelor vii. Prima etapă a
reprezentat-o apariţia celulelor eucariote, iar cea de-a doua a fost etapa dezvoltării organismelor
multicelulare.
Viaţa pe Terra s-a limitat la aceste celule timp de 1,5 miliarde de ani. Pe planetă se
găseau doar aceste bacterii simple şi cu o capacitate extrem de limitată de creştere. Această stare
de fapt a fost schimbată în urmă cu două miliarde de ani, odată cu apariţia formelor de
viaţă mai complexe.

Planeta, din cauza neglijării omului are de suferit pentru că în căutarea unor condiții de viață
din ce în ce mai confortabile, omul s-a făcut vinovat, în ultimele decenii, de o exploatare
excesivă și greșită a resurselor naturale. Pentru sănătatea noastră, a celor din jur și a habitatului
în care trăim ar trebui ca din mediul familial să avem aceste abilități de protejare a mediului
formate. „Mediul natural”, adică aerul, oceanele, mările, lacurile, apele curgătoare, solul și
subsolul, precum și formele de viață pe care aceste ecosisteme le creează și le susțin este
imaginea cea mai comună pe care omul obișnuit și-o face atunci cand vorbește despre mediul
înconjurător.

1
Poluarea mediului înconjurător reprezintă contaminarea care intereferează cu sănătatea
umană, calitatea vieții sau funcția naturală a ecosistemelor( organismele vii și mediul în care
trăiesc). Chiar dacă uneori poluarea mediului înconjurător este un rezultat al cauzelor naturale,
cum ar fi erupțiile vulcanice, cea mai mare parte a substanțelor poluante provine din activitațile
umane. Potențiali poluanți pot exista în materialele ce intră în procese chimice sau în procese de
combustie (ca de exemplu plumbul din benzină).
Metode de controlare a poluarii atmosferice includ și îndepărtarea materialelor poluante
direct din produsul brut, inainte ca acesta să fie folosit, sau imediat după ce s-a format, dar și
alterarea proceselor chimice ce duc l-a obținerea produsului finit, astfel încât produșii poluanți să
nu se formeze sau să se formeze la nivele scăzute.
Omul trebuie să respecte și să ocrotească mediul in care trăiește, deoarece acesta îi oferă
toate condițiile de care are nevoie pentru a trăi. Protecția mediului se referă la prevenirea
deteriorării mediului, acțiuni de depoluare și reconstrucție ecologică, păstrarea zonelor
depoluate. Copiii trebuie educați încă din grădiniță să fie responsabili față de mediu, prin
participarea la diferite activități practice, în funcție de specificul vârstei și trebuie să știe că
orice copil poate deveni un prieten al naturii. Deoarece acțiunea copilului are la bază imitația,
comportamentul adulților este foarte important pentru el. Activitățile extracuriculare contribuie
la îmbogățirea cunoștințelor copiilor despre mediu, îi ajută pe aceștia să își petreacă timpul într-o
manieră relaxantă, dar au și un efect pozitiv pentru munca desfășurată în grup, creând un
sentiment de siguranță și încredere.
Degradarea continuă a mediului se datorează intervenției omului în natură, iar pericolul este
foarte mare. Protecția naturii devine una din cele mai importante preocupări ale societații
contemporane.
Fiecare poate contribui la salvarea naturii, asigurând condiții de viață locuitorilor de
mâine ai Terrei. Trebuie sa fieno acțiune comună a tuturor pentru salvarea naturii, oprind
poluarea industrială și îndepărtând pericolul contaminării cu reziduurile aruncate. Trebuie să
înțelegem, de exemplu, ca strada nu este coșul nostru de gunoi. Pentru aruncarea lui sunt
amenajate locuri speciale. Știinta de azi are cunoștinte necesare pentru ca orice produs toxic să
fie transformat într-unul folositor: fumul de cărbune pentru brichete, praful de ciment pentru
blocuri, sterilul minelor pentru caărămizi. Plantarea de pomi fructiferi și copaci este o acțiune
care sporește purificarea naturii dătătoare de oxigen. În clasele, apartamentele și grădinile noastre
pot fi ținute diverse plante. Fiecare dintre noi poate contribui la acestea, trebuie doar sa vrem.
Încă de la apariţia omului pe Terra, el a influenţat mediul natural în care trăia. La început
impactul a fost neglijabil, dar odată cu creșterea numărului de indivizi pe glob s-a intensificat
poluarea, degradând mediul natural. Degradarea mediului înconjurător este un proces complex

2
de alterare a calităţii mediului înconjurător datorită utilizării neraţionale a resurselor, poluării şi
aglomerării urbane.

Impactul omului asupra naturii s-a materializat prin:


• modificarea radicală a peisajului geografic prin lucrări de mari proporţii, ca bazine, lacuri de
acumulare, îndiguiri, desecări, extracţii la zi;
• exploatarea puternică a resurselor materiale, ale solului şi ale subsolului, precum şi a resurselor
energetic;
• modificarea climei în sensul aridizării ei, prin transformări negative în structura învelişului
vegetal şi în special prin defrişări;
În concluzie, natura, trebuie protejată și ingrijită. Dacă iubim curățenia și o întreținem,
totul în jurul nostru va fi curat și vom respira un aer de calitate, nepoluat, iar lumina soarelui va
fi blândă. Cea mai mare bogăție a oamenilor este formată din apă limpede, aer curat, pămant
fertil, plante și animale sănătoase. Toate acestea contribuie la o viață sănătoasă și armonioasă
pentru oameni.

3
BIBLIOGRAFIE:

www.raportaremediu.ro
www.wikipedia.org
www. Biblioteca.regielive.ro
www.scribd.com
www.ecomagazin.ro
www.academia.edu
www.mediafax.ro
revgeographia.wordpress.com

S-ar putea să vă placă și